Anul Nou chinezesc cu Wu Xing

         Îmi place mâncarea chinezească dinainte să o fi gustat vreodată, adică de pe vremea când încă în România nu apăruseră restaurantele chinezești. În schimb, în mai toate filmele americane, vedeam secvențe în care protagoniștii își comandau mâncare chinezească pe care o mâncau cu bețișoare din cutii de carton. Pur și simplu îmi făceau poftă când îi vedeam mâncând, deși habar n-aveam ce gust poate să aibă și tare îmi doream să am și eu o cutie din care să mănânc cu poftă. Și să vorbesc cu gura plină, exact cum fac americanii, dar asta e o altă poveste 🙂
         Apoi, când am ajuns prima dată în Franța, mi-a fost dat, în sfârșit, să mănânc pui Sichuan iute. Ăsta a fost primul fel pe care l-am gustat și poate de aceea a rămas preferatul meu. Mi-a plăcut foarte mult și întoarsă acasă am încercat să recreez rețeta. A ieșit ceva bun dar, vorba lui fiu-meu, era o mâncare chinezească cu gust românesc. Aspectul era asemănător dar din gust lipseau aromele specifice Chinei așa că am renunțat la astfel de experimente.
         Din fericire pentru mine (și pentru mulți alții) acum se găsesc și la noi restaurante chinezești iar mâncarea acestora nu este scumpă deloc, mi se pare foarte bună și, în plus,  se pot crea o mulțime de combinații pe gustul oricui. Iute, dulce, dulce-acrișor, mie îmi plac toate. 
         Dar să vă spun de ce m-am apucat să scriu astăzi despre mâncarea chinezească. Pentru că astăzi, 18 februarie la ora 18 (ora 0:00 în China) începe Anul Nou Chinezesc. Va fi Anul Caprei de Lemn și zice-se că va aduce foarte multe schimbări benefice în lume. Indiferent dacă credem sau nu în zodiace, o veste bună și gândirea pozitivă nu pot decât să ne bucure, așa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să sărbătorim. Și cum altfel decât cu mâncare chinezească ?
      Cu ocazia acestui, să-i zicem revelion, Wu Xing (primul restaurant chinezesc cu livrare din Bucureşti) s-a gândit să ofere un lampion la fiecare comandă care se face astăzi, 18 februarie. Asta pentru că la început de an, chinezii înalţă câte un lampion (simbol al norocului) şi îşi pun câte-o dorinţă.
        Deci la comanda pe care o să o faceți astăzi, veți primi un lampion și pe lângă acesta posibilitatea să participați la un concurs cu 20 de premii a câte 1000 de lei în preparate Wu Xing (da, chiar o mie, nu am greșit) dacă vă fotografiați aprinzând și înălțând lampionul. Adică pe lângă faptul că vă distrați, puteți să și câștigați. Na, că fac și versuri 🙂 Toate amănuntele concursului le găsiți pe site-ul Wu Xing .
         Am o recomandare pentru desert: banane, mere și ananas prăjite. Credeți-mă, sunt delicioase. Când o să mâncați, gândiți-vă și la mine pentru că eu nu sunt în București azi.
         Era să uit ce era mai important: când veți înălța lampionul, să vă puneți o dorință care sigur se va îndeplini în acest an. Dacă așa spun chinezii, sigur așa este, doar ați văzut câtă dreptate au și cu acupunctura și cu alte terapii cărora noi nu le-am dat importanță până acum. Dorința mea pentru anul acesta este să ajung în Olanda și deci ca să mi se îndeplinească mai trebuie doar să fac rost de un lampion. 

Share This:

Read More

Secretul unei vieți lungi

         Cred că am descoperit secretul tinereții fără bătrânețe și al vieții lungi și fericite: râsul. O porție zilnică de râs crește nivelul de energie, diminuează stresul și te face să uiți de toate durerile. Este mai ieftin decât orice medicament și nu are contraindicații. Poate fi folosit la orice vârstă și nu are restricții în ceea ce privește dozajul. Râsul este mai contagios decât tusea sau strănutul dar nu dăunează nimănui.
       Pentru mine cea mai simplă cale de a începe să râd este să mă uit la desene animate iar preferatele mele sunt de departe Tom și Jerry. Îl iubesc pe Tom de când mă știu, de-aia am și botezat câteva rânduri de motani cu acest nume.
Tom al IV-lea
         Bine, ăsta din poză seamănă mai mult cu Garfield la colorit dar la apucături juri că este Tom și spun asta pentru că are o relație de dragoste-ură cu mai mulți Jerry pe care îi smotocește de nu se văd. 
         Primul episod din desenele animate cu Tom și Jerry a apărut în 1940. Personajele și peripețiile lor au fost create de William Hanna și Joseph Barbera câteva decenii la rând. Îmi imaginez că ani de zile oamenii ăștia  au studiat comportamentul pisicilor și s-au distrat de minune împreună. Cine are pisică acasă știe că toate fac exact la fel ca Tom când demarează cu gheruțele alunecând pe parchet, când își arcuiesc spinarea, când își zburlesc blana sau când își dilată pupilele la vederea unei potențiale prăzi. Cred că unul din motivele pentru care desenele acestea au avut atât de mare succes este faptul că reproduc realitatea extraordinar de bine aducând în prim plan partea amuzantă a lucrurilor. Cum, de altfel, ar trebui să privim totul în viață.

sursa foto: tiki-toki.com
         Și mai cred că Hanna a trăit 91 de ani iar soția lui 101 (da, exact 101 ani, s-a născut în 1913 și a murit în 2014) pentru că au râs în fiecare zi uitându-se la Tom și Jerry. Iar Barbera a trăit 95 la fel de vesel. A lucrat până în ultima zi a vieții și a murit cu zâmbetul pe buze gândindu-se cum Tom zbura printr-o ușă lăsând în urmă o gaură de forma corpului său.
         Una din cele mai dragi amintiri pe care le am cu bunica mea este de pe vremea când aveam doar câțiva ani și am petrecut o seară de iarnă povestind desene animate. Era pe vremea când programul la televizor era doar de câteva ore pe zi iar noi copiii așteptam duminica din două motive: să mâncăm șnițele și să vedem desene animate la Album duminical. Părinții mei aveau musafiri, erau în sufragerie și stăteau la masă povestind lucruri de oameni mari iar eu cu sora mea, neavând ce căuta gură-cască între adulți, eram într-o altă cameră cu Mimi, bunica noastră, și rememoram ultimul episod din Tom și Jerry: Știi când l-a învelit cu coada în loc de pătură? și râdeam de ne prăpădeam, Dar când i-a împletit mustățile în timp ce dormea? și urmau alte hohote de râs sau Când i s-a răsucit capul și i-au ieșit ochii din orbite? și râdeam de ne dureau fălcile. Atunci am văzut pentru prima oară cum lui Mimi îi curgeau lacrimile pe obraji de atâta râs. 
         Poate că nu este un serial educativ în sensul clasic al cuvântului dar în mod cert este un serial pentru toate vârstele. Din fericire acum există Boomerang, postul de televiziune care oferă multe seriale de desene animate nu numai pentru copii ci pentru întreaga familie. Cele mai frumoase amintiri ale copiilor se vor lega întotdeauna de emoții simțite împreună cu părinții și bunicii și nu de obiecte sau jucării frumoase studiate în singurătatea a patru pereți. Râsul împreună face mai mult pentru sănătate decât orice dietă fără carbohidrați, fără sare sau fără zahăr. Și nu cred că există cineva pe lumea asta care să nu îi iubească pe Tom și Jerry, pe Garfield sau pe Pantera roz. Bine, hai, treacă de la mine, dacă vă plac câinii mai mult decât felinele, Boomerang Tv  vi-l aduce și pe Scooby-Doo 🙂 
         Deci e musai să aveți și canalul ăsta. După ce vă umpleți de rău uitându-vă la câte milioane de euro și-au însușit corupții noștri, comutați pe Boomerang și o porție bună de râs, urmărind desene animate alături de cei dragi, vă va ajuta să vedeți viața în roz și să sperați la suta de ani.

Share This:

Read More

Codul lui Udrea

     De două zile țara freamătă, televiziunile vuiesc iar persoanele respectabile își dau părerea despre controversatul gest al Elenei Udrea prin care aceasta  și-a dus degetul la nas și l-a lipit de nara dreaptă după ce a coborât de la tribuna Parlamentului.  Apoi a căutat din priviri toate camerele îndreptate spre ea pentru a se asigura că a fost filmată din toate unghiurile, exact așa cum fac politicienii când merg la vot și stau cu buletinul deasupra urnei așteptând să fie fotografiați de toți reporterii. 
        Au apărut o mulțime de supoziții în mass media, unele hilare de-a dreptul, despre semnificația acelui gest care mie personal mi s-a părut o sfidare la adresa noastră, a oamenilor care avem așteptări zadarnice de la aleșii noștri. Cam astea mi-au trecut mie pe la ureche dar probabil că mai sunt și alte descifrări ale codului Udrea așa că nu vă sfiiți să le adăugați la această listă.

  • În primul rând ar trebui să ascultăm ce are de spus ea însăși: ”e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că totul e în regulă”. Serios ??
  • Antena 3 (și nu numai) a făcut spume la gură prin toți moderatorii pe care îi are spunând că pentru gestul mafiot de la finalul discursului există cel puțin două versiuni de interpretare: fie o amenințare, fie un avertisment.
  • Claudiu Săftoiu, fostul șef al SIE, spune că acest gest este nepoliticos pentru o femeie (se pare că pentru un bărbat, nu) și prin acest gest îi transmite lui Băsescu, cu care formează un cuplu politic indestructibil, mesajul ”Rezist, bazează-te pe mine!”. Deci gestul ar fi cu dedicație clară.
  • Unii au sărit să interpreteze gestul ca fiind unul masonic, ca o tăcere promisă unui frate sau să-i spui unui frate să păstreze tăcerea. Cu toate că femeile nu sunt acceptate în Loja Masonică, nu m-aș mira ca Elena Udrea să nu știe acest lucru și să creadă că ar putea să se infiltreze printre masoni. În urmă cu câțiva ani nu numai că nu știa că Norvegia nu are președinte, dar își manifesta îngrijorarea cu privire la activitatea acestui presupus președinte.
  • În emisiunea Ediția de seară de pe România TV un invitat al lui Victor Ciutacu a spus, mai în glumă, mai în serios, că gestul era destinat unui posibil iubit căruia îi transmitea, în limbajul înțesat de diminutive al îndragostiților, ”Pup năsuc, pui mic” :))) O avanpremieră pentru Valentine’s Day ?
  • O altă aberație pe care am auzit-o astăzi (dar nu pot să redau sursa pentru că eram în bucătărie și doar auzeam televizorul care mergea în altă cameră) e că Elena Udrea și-a activat un punct de presopunctură care poate să inducă starea de liniște. No comment.
  • Generalul Pavel Abraham, omul care le știe pe toate, spunea în seara asta, la Subiectiv, pe Antena 3, că gestul este clar un semn de inducere în eroare a altora. Adicătălea fraierilor, ați luat-o pe o pistă greșită.
      Merită oare să se discute atât pe această temă ? Astea sunt toate pretențiile pe care le avem de la un deputat ales în Parlamentul României? 

Share This:

Read More

Cum să bei 2 litri de apă pe zi

         N-ai cum, mai ales dacă e iarnă, e frig și nu ți-e sete decât după ce mănânci ceva sărat. Vara mai treacă-meargă, pe caniculă porți o sticlă de apă după tine și tot iei câte o gură dar acum, pe gerul ăsta numai la apă rece nu ți-e gândul. Când ies afară din casă, ceața care îmi intră în gură și în ochi simt că mă hidratează suficient.
        Una din rezoluțiile mele pentru 2015 era să beau un litru și jumătate de apă zilnic (realistă fiind știam că la doi litri nu am cum să ajung), dar după primele zile din an eram departe de ceea ce mi-am propus așa că am trecut la planul B. Adică am început să beau ceai.
        Ceaiuruile n-au fost niciodată pasiunea mea dar se pare că gusturile omului se mai schimbă de-a lungul vieții. La asta au contribuit și câteva YouTube-rițe britanice cărora le urmăresc vlogurile și care toată ziua-bună ziua beau ceai. Cu așa un patos descriau fetele astea ceaiul și obiceiul de a-l bea încât pur și simplu îmi făceau poftă (dacă e posibil să-ți fie poftă de ceai). Așa că de unde beam ceaiul ocazional (o dată la câteva zile), am ajuns să beau 3 căni pe zi și pot să spun că m-am îndrăgostit de câteva arome.
         Bineînțeles că nu pun zahăr deloc, asta ar însemna să sar din lac în puț. Adică să bei apă dar să te înfunzi cu zahăr nu îți aduce nici un beneficiu, ba din contră. Drept și prin urmare ceaiurile pe care eu le beau, nu necesită zahăr. Am făcut un top 5 al ceaiurilor pe care le-am băut în luna ianuarie și pe care voi continua să le beau cu mare plăcere. 
        Pe locul întâi este Lipton cu vanilie și caramel. Este o descoperire mai veche și este singurul care este ceai negru, adică frunze din planta numită ceai. Pe lângă ceaiul negru conține păstăi de vanilie și aromă de caramel. Are un gust dulceag și un miros extrem de plăcut care se răspândește în toată casa creând o atmosferă foarte cozy de calm și relaxare. De obicei îl beau seara, după ce mă bag în pat în timp ce citesc o carte și ese de departe preferatul meu. Eu l-am găsit de cumpărat numai în Auchan.
        Următoarele locuri sunt la distanță egală de locul întâi, toate cam pe aceeași poziție și le alternez în funcție de chef și dispoziție.
     Tot ce este legat de portocale și scorțișoară îmi place la nebunie, indiferent că este vorba de mâncare, băutură sau cosmetice așa că ceaiul de rooibos de la Dukat nu avea cum să mă lase indiferentă. Rooibos este o plantă care crește în Africa de Sud și are puternice proprietăți antioxidante așa că, zice-se, are multe beneficii pentru sănătate. 
Rooibos
        Totuși pe cutie scrie că acest ceai nu poate fi consumat în exces de persoanele hipertensive pentru că are în compoziție rădăcină de lemn dulce (5%). Nu știu ce e acela lemn dulce, nu am probleme cu tensiunea dar avertismentul acesta mă face să mă limitez la o cană pe zi deși aș bea vreo trei 🙂
        Ceaiul cu pere și caramel Sir Edward l-am luat de la Lidl și sunt deja la  a patra cutie. E un amestec de fructe (de fapt cred că sunt mai multe mere decât pere) și e foarte bun la gust. Bineînțeles că aroma de caramel contribuie foarte mult la acest lucru.
        Aproape că aș fi putut să-l pun pe primul loc atât de bun e ceaiul de afine roșii plus că e și cel mai ieftin dintre toate – 3,50 lei la Kaufland. Este singurul care nu e la pliculețe și pot să aleg cât de concentrat vreau să îl beau.
         Are tot felul de fructe (inclusiv stafide), nu are coloranți și totuși culoarea este un roșu închis (de la florile de hibiscus). Este la fel de bun atât cald cât și rece. La vară sigur o să îl beau cu gheață.
       And last, but not least, Lipton cu mentă. Ceai verde și frunze de mentă. Este foarte, foarte mentolat, desfundă pe loc căile respiratorii în caz de răceală și are gust de gumă de mestecat. Mi se pare foarte energizant și prefer să îl beau dimineața sau atunci când mă simt un pic obosită. 
         Acestea sunt ceaiurile cu care m-am delectat în această iarnă iar dacă voi ați descoperit ceva bun vă rog să-mi spuneți și mie. Sunt deschisă la noi încercări 🙂 

Share This:

Read More

Comori la magazinul second hand

         Anul acesta am reușit să trec destul de bine peste perioada reducerilor din magazine. Am mai cumpărat eu una-alta dar nu am dat iama ca în alți ani, asta și datorită faptului că am început să îmi dau seama ce este acela smart shopping și nu mai cumpăr ceva decât dacă îmi este necesar și dacă este programat dinainte. Cumpărăturile online au rămas în continuare pe primul loc iar umblatul prin mall nu mă mai atrage ca altădată, parcă nu mai am dorința să caut între zeci de umerașe amestecate alandala lucruri pe care nu le-aș cumpăra dacă nu ar avea preț redus.
        În schimb în zilele în care simt că am chef de cotrobăială, am o răbdare matusalemică să scotocesc în căutare de comori ascunse în magazinele  second hand. Și nu am nici cea mai mică problemă să recunosc acest lucru pentru că nu am prejudecăți legate de acest aspect. 
        Am auzit diverse opinii, unele chiar foarte înverșunate, cum că purtarea hainelor de la second hand ar produce diverse boli de piele și ar transmite sute de boli prin bacterii, microbi sau viruși. Să fim serioși, în primul rând cred că toți cei care cumpără astfel de haine le spală înainte de a le purta iar în al doilea rând, aș vrea să știu ce diferență este între a te atinge de haina purtată de alt om față de atingerea catifelei de pe un fotoliu de teatru? sau de pe scaunul din tren ? sau de pe bara din autobuz ? sau de pe căruciorul din supermarket ? 
         După mine, este exact același lucru, nu trăim într-un mediu aseptic, deci suntem înconjurați de tot felul de bidigănii invizibile care nu trăiesc doar pe hainele second hand. La o adică, la fel de bine își duc traiul și prin buzunarele sau pe reverele hainelor confecționate în Pakistan, India sau China și vândute în Zara, Bershka sau Massimo Dutti. Tocmai am văzut un documentar (de fapt e un serial) care aduce în prim plan condițiile de muncă inumane din țările sărace  ale celor care lucrează pentru marile firme de confecții. De pe străzile pline de fecale se intră în ateliere înghesuite unde ușa nu se închide niciodată din cauza căldurii înăbușitoare și unde lucrează claie peste grămadă în condiții insalubre muncitori plătiți cu salarii de mizerie. Aceștia se întorc seara acasă în cartierele mărginașe unde nu au apă curentă, nu au toalete iar focarele de infecții sunt la tot pasul.
         Așa că argumentul cu microbii hainelor second hand nu ține la mine. În schimb sunt ahtiată după chilipiruri și cum îmi căutam de ceva vreme o curea pentru blugi am fost extaziată când am găsit-o pe cea din poză la incredibilul preț de 10 lei. 
         Este făcută dintr-o piele naturală groasă (are jumătate de centimetru) și cred că o să țină până o să mă plicitsesc. Exact așa ceva căutam și nu spun că nu am găsit nouă dar nu mi-am permis prețul. Sub 150 de lei nu am văzut nicăieri pentru că știam ce caut: în primul rând piele 100%, să nu aibă nici o lipitură (doar cusături), catarama să fie genul vintage și să fie rezistentă ca o curea de cowboy adevărat. Asta a îndeplinit toate condițiile, inclusiv cea de preț (eram dispusă să dau până la 50 de lei) așa că n-am stat pe gânduri atunci când, cu ochiul meu format, am văzut-o agățată în magazin.
         Tot din același magazin dar într-o altă zi mi-am cumpărat o geantă de vară sau de plajă sau de ce vrea fiecare, nou-nouță, cusută în întregime cu paiete. Strălucește la lumina soarelui de-ți ia ochii.
         Aici gusturile  pot să difere și nu o să mă supăr dacă nu vă place. Îți trebuie un pic de încredere în sine ca să umbli cu o astfel de geantă și știu că tinde ușor spre kitsch dar este o geantă de vacanță/ plajă când este permis aproape orice. Iar în afară de asta îmi doresc una la fel din anii 80 de când am văzut-o pe Madonna purtând ceva asemănător 🙂 Deci am mai bifat un vis îndeplinit. Geanta este no-name și a costat 15 lei.
         Nu toate magazinele second hand aduc marfă din aceleași locuri. Eu le prefer pe cele cu marfă din Marea Britanie de unde mi-am luat o mulțime de lucruri drăguțe. Prefer oricând să iau o rochie de la Marks & Spencer, cu 30-40 de lei, cusută perfect, chiar dacă a mai fost purtată , decât o rochie adusă din Turcia la care îi curg toate ațele și costă 200 de lei. 
         Pentru cumpărături reușite singurul lucru de care aveți nevoie este răbdarea pentru că la second hand hainele sunt puse de-a valma, nu sunt pe mărimi, pe modele sau pe culori iar vânzătoarele nu știu niciodată să îți răspundă la vreo întrebare. Cu toate astea eu spun că merită efortul. Voi ce părere aveți ? Intrați în magazinele second hand sau vă gândiți la cine o să vă vadă facând acest lucru? 

Share This:

Read More