Cea mai bună brânză din lume

Ghiciți cu cine m-am întâlnit ieri când coboram pe Republicii? Cu vechiul meu prieten de care v-am mai povestit, Toni Delaco! M-am bucurat așa de tare și nu-mi venea să cred că-l văd în fața ochilor, parcă trecuseră o sută de ani de la ultima întâlnire. M-a corectat, râzând ”doar 5, draga mea, de 5 ani nu ne-am văzut”. Arăta bine, avea un aer vesel și nepăsător, era poate puțin mai grizonat decât îl știam, jovial și curtenitor, purtând eterna cămașă albastră și un pic mai rotunjor la față (nici nu mă mir după cât îl știu eu de gurmand și de ahtiat după brânză). Stăteam în mijlocul trotuarului, chiar în fața Grădinii Botanice și nu ne mai terminam poveștile, când mi-a propus să intrăm la o cafea ca să ne auzim pe îndelete. Zis și făcut.

Unde te-ai ascuns până acum de nu a mai auzit nimeni de tine? l-am întrebat după ce ne-am așezat la o măsuță într-un bar decorat înainte de vreme în spiritul Crăciunului. Mi-a răspuns că și-a luat 5 ani sabatici ca să cutreiere lumea. 5 ani? m-am mirat eu pentru că mi s-a părut foarte mult… dar probabil a avut ceva bani la teșcherea și s-a gândit că cea mai bună investiție pe lumea asta este investiția în propria persoană. De fapt mi-a și confirmat acest lucru spunându-mi că scopul expediției lui a fost acela de a găsi cea mai bună brânză din lume. Și ai găsit-o?, m-am repezit eu ca fata mare la măritat. A râs din nou: Răbdare… ai puțintică răbdare și o să vezi.

A început cu Marea Britanie unde a găsit un fel de paradis al brânzeturilor într-un magazin care se numea House of Cheese. Cică acolo dominau brânzeturile mirositoare, majoritatea albastre, făcute pe bază de mucegai. Erau așa de multe și așa de aromate încât (citez) mirosul îmi intra până în vârful degetelor de la picioare. Îl știu pe Toni foarte curățel așa încât sunt convinsă că mirosul intra și nu ieșea 🙂 Totuși nu-mi doresc o astfel de experiență.

În Japonia a găsit tofu dar, c‘mon, un fan brânză nu se atinge de așa ceva. Cu toate astea, pe lângă tofu, a găsit și brânză adevărată (dacă se poate numi astfel) chestia aceea dulceagă, lipicioasă și cauciucată pe care a fost nevoit să o înghită din politețe la o masă festivă. Nu i-a plăcut deloc. În schimb nu a zis nu la brânza din lapte de măgăriță care se produce în Serbia și care se vinde la gram. Da, la gram, pentru că e printre cele mai scumpe din lume, un kilogram costând 5000 de euro. Se servește ca și icrele negre, adică se iau cu penseta biluțe de brânză care se așează distanțat unele de altele pe felii de pâine prăjită 🙂

Nici cu halumi nu e mare brânză iar Toni nu a înțeles nici până în ziua de azi de ce, Doamne iartă-mă, își dispută originea ei atâtea popoare? Și grecii, și ciprioții, și egiptenii se bat cu pumnul în piept pentru această rețetă ba, mai nou, se pare că în joc a intrat și biserica ortodoxă susținând că apostolii lui Isus o consumau la micul dejun. Nu m-aș mira ca preafericitul să încerce înregistrarea acesteia la OSIM.

Mi-a spus că totuși că a întâlnit în peregrinările sale și bunătăți adevărate iar când și-a amintit de schabziger, o specialitate elvețiană, i s-a luminat toată fața. A povestit în extaz despre o brânză verde-verde, parfumată cu tot soiul de ierburi aromate și care a fost inventată de niște călugări în secolul al XVIII-lea. Mi-a dat atâtea amănunte, mi-a descris detaliile cu atâtea înflorituri încât nu m-am putut abține și l-am întrerupt brusc: Asta e? Ce anume?, s-a mirat el. Asta e cea mai bună brânză din lume? Noooo… cea mai bună brânză din lume am găsit-o în Brânzalia.

Și a început să-mi povestească despre brânza pe care a descoperit-o acolo, ceva greu de explicat în cuvinte, un soi de amalgam între o smântână fină și unt cremos care la atingerea papilelor gustative se transforma într-o spumă ce îți cuprimdea interiorul obrajilor într-o îmbrățișare tandră și moale ca puful unor nori răzleți pe cerul senin al verii. Mă uitam cu ochii cât cepele la el minunându-mă de extazul în care căzuse. Și cum se numea brânza asta? l-am întrerup eu din visare. Cremofinia… mi-a șoptit cu glas moale gândindu-se probabil la gustul sublim pe care nu și-l mai putea scoate din minte. Era o brânză de un alb strălucitor, pufoasă și aerată ca vata de zahăr și în momentul în care o atingeai cu buzele, se topea de plăcere… L-am întrerupt din nou: Dragă Toni, eu nu știu pe unde ai umblat tu, dar nu cred că trebuia să străbați întreg mapamondul în căutarea celei bune brânze din lume. Din ceea ce îmi descrii, eu recunosc Brânza Albă Delicată de la Delaco. Ai încercat-o vreodată? Asta este cea mai bună brânză din lume!