Excursie de o zi la Bath, UK

        La un moment dat era doar un vis, apoi a devenit realitate. Pentru unii poate părea acum de neînțeles dar în vremea copilăriei mele să ieși în afara țării, mai ales în zona liberă de comunism, era aproape imposibil. Mi-aduc aminte cum mama îmi promitea și spera ca atunci când voi împlini 18 ani să poată să mă trimită într-o excursie prin BTT (Biroul de Turism pentru Tineret) în Marea Britanie să văd lucrurile pe care pe ea ar fi făcut-o fericită. Eram prea mică pentru a ști la ce să mă aștept așa că eu îmi doream această călătorie mai mult pentru că și-o dorea ea pentru mine. Stăteam mereu la povești și ne imaginam cum va decurge o astfel de aventură pe baza experienței Mirelei, fata unei prietene a mamei și singurul caz pe care îl cunoșteam care participase la o asemenea excursie. Un eveniment de anvergură în mica noastră comunitate. Eu ascultam și credeam că se va întâmpla, că lucrurile vor merge ca pe roate și că la majorat mă voi bucura de acest cadou neprețuit. Mama ar fi făcut orice ca să-mi deschidă orizonturi îndepărtate, să văd și să cunosc lumea și să trăiesc într-un univers mai larg decât cușca aurită în care îmi petreceam copilăria. N-a fost să fie, condițiile s-au înăsprit de la an la an, optimismul s-a evaporat iar Anglia cea îndepărtată a rămas doar un punct pe hartă.

        Dar niciodată să nu spui niciodată. Cine s-ar fi gândit că soțul meu avea să lucreze în Anglia iar o călătorie acolo avea să devină la fel de simplă (și chiar mai rapidă) decât un drum la București? E rău destul că suntem nevoiți să trăim departe unul de altul și că suferim după banalitatea unui cămin obișnuit în care zilele se scurg monotom fără nimic spectaculos într-o rutină pe care cei care o au nu o știu prețui. Așa că de ce să nu trasformăm răul în bine și de ce să nu profităm de ceea ce a devenit o oportunitate nesperată odinioară? Nu știu cât va dura situația asta dar până una alta mi-am propus să profităm la maxim de faptul că unul dintre noi este cu un picior în UK și să absorbim tot ceea ce este frumos și merită văzut în regat așa că am început să bifăm o listă a celor mai vizitate locuri.

        În vârful clasamentului se află, evident, Londra dar cum am bătut orașul la pas în urmă cu câțiva ani, înainte de marea mutare, nu am simțit deocamdată nevoia să-l revedem. Am vizitat în schimb Southampton, Birmingham, Stratford-upon-Avon și Oxford. De Coventry nu mai spun nimic pentru că acolo ne-am instalat baza, deci îl cunoaștem ca-n palmă. De când am citit undeva și, chiar dacă nu știu dacă e adevărat sau nu, că Bath este al doilea punct de atracție turistică din Anglia după Londra, am vrut neapărat să mă conving cu ochii mei. Și am făcut-o weekendul trecut când am făcut o excursie de o zi la Bath, orașul care își trage numele de la băile termale existente aici de pe vremea stăpânirii romane. Atunci se numea Aquae Sulis.

        Este orașul în care Jane Austen a scris Mândrie și prejudecată iar clădirile construite din piatră locală în stil georgian sunt spectaculoase. Pe mine m-a fascinat și îmi doresc să revin aici într-o bună zi deși pe lista mea se mai află încă foarte multe alte locuri dar, cum spuneam, niciodată să nu spui niciodată. Iar cum o imagine face cât o mie de cuvinte, vă invit să vizionați filmulețul pe care l-am făcut în Bath.

Share This:

13 thoughts on “Excursie de o zi la Bath, UK

  1. Foarte ,foarte frumos ….am fost si eu acolo acum….16 ani !
    Superb oras , Bath- ul. Multumim pentru filmare .

  2. Da,e un oras superb.In plus, eu l-am vazut (tot o excursie de 1 zi) in decembrie,era si targul de Craciun.Mi-am propus sa-l revad,sunt locuri in care as vrea sa stau mai mult,sa iau orasul,cum se spune,la picior.De fapt,in regat pot spune ca mi-au placut orasele mai mici,sau poate aveam asteptari mult prea mari in ceea ce priveste Londra.Mai am multe de vazut,in principal Tara Galilor.Probabil anul viitor.

    1. Eu îmi doresc tare mult să ajung în Scoția, la Edinburgh și chiar mult mai în nord. Prima condiție pentru reușită e să îți dorești 🙂

      1. Da,asa este Scotia este o minune.Eu am facut un circuit in Scotia si pot spune ca e o minune!Evident si Edinburgh, pentru care mi-am alocat 2 zile, am avut pe cineva care stia bine orasul,incat nu am pierdut timp cu orientarea.Nu am ratat, evident, Loch Ness.Sunt minunate acele lacuri de un albastru ireal.Daca mergi in Scotia nu uita de Scone.Eu eram aproape de a-l rata,pentru ca am organizat circuitul tinand cont in prinul rand de castelele pe care vroiam sa le vad,dar Scone e palat si nu aparea in lista.Noroc cu proprietara hoteluilui din Dundee-foarte amabila si comunicativa-care ne-a spus de acest palat.Merita cu” M”

  3. Cine știe daca voi merge vreodată de-adevăratelea in Anglia, cu toate ca mi-ar plăcea foarte tare, dar pot spune ca la Bath am fost (mulțumită filmuletului tău interesant). Deci, mersi mult, Ioana, mi-a plăcut mult cu voi la Bath!!!! ?

  4. mie îmi plac tare mult satele englezești, acelea din midsomer murders. și am o prietenă în anglia care mă alimentează cu imagini destul de des, așa că atunci când voi ajunge va fi ca un fel de regăsire. 😀
    cât despre vremurile când priveam cu nasul lipit de gardurile lui ”dincolo”, cred că mi le amintesc de fiecare dată când mai vizităm un loc din europa. 🙂

    1. Și eu sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce am acum și cred că pot să apreciez altfel lucururile decât cei care le-au primit crezând că așa e dat. Probabil bucuria e mai mare. Iar documentarea înainte de a face o călătorie mi se pare esențială.

Leave a Reply to Marius Rus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *