M-am îmbolnăvit

        Am două vești, una bună și una rea, oare cu care să încep? Vestea proastă este că tocmai am aflat că sunt bolnavă, mai exact sufăr de oniomanie. Vestea bună este că această boală se manifestă la mine numai în luna decembrie, în restul anului simptomele fiind aproape nesesizabile, deci ușor de suportat.

        Până de curând nici eu n-am știut că sufăr de boala asta, de fapt nici măcar nu auzisem de ea. Nu e gravă, adică nu duce la deces, în schimb tratamentul e destul de costisitor. Dacă nu știați, oniomania este tendința patologică de a face cumpărături în exces 🙂 Din fericire, după cum spuneam, am puseuri numai înainte de sărbători când simt o dorință incontrolabilă de a cumpăra decorațiuni de Crăciun. Pur și simplu nu mă pot abține deși am acasă cutii întregi pline cu ornamente care mai de care mai frumoase. Am atât de multe încât nici măcar nu le pot pune pe toate deodată în brad, așa că multe dintre ele zac acolo de ani de zile.

        Treaba asta cu cumpăratul de globuri nu e tocmai de ieri, de azi, ci vine din străfundurile istoriei. Vreau să spun istoriei mele, pentru că de când mă știu mi-a plăcut tot ce strălucește. O fi și ăsta un sindrom dar încă nu cred să aibă un nume. Nu aveam încă zece ani când am început să agonisesc. Dar ce spun zece, cred că eram abia în clasa a doua când am cumpărat primul glob din banii mei. A costat 80 de bani și îl am și acum, e un glob mic, mic, roșu cu puncte albe, ca o ciupercuță. Pe vremea aia nu aveam bani de buzunar dar primeam în fiecare zi câte un leu să-mi cumpăr corn cu susan în pauza de la școală însă îmi doream așa de mult globurile care se vindeau la tutungerie încât renunțam la mâncare numai să mi le pot cumpăra. Cele mai frumoase și mai mari costau 2-3 lei sau chiar mai mult așa că aveam ce răbda. Din fericire mai era și sora mea care punea și ea umărul. Înduram amândouă de foame la școală dar ce satisfacție aveam când reușeam să mai adăugăm câte un obiect la mica noastră colecție! Am și acum toate globurile pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor.

        Cel mai drag îmi este un glob roșu, cu mai multe fețe, tăiat oarecum ca un diamant și o căsuță din mărgele lunguiețe ca un fel de tije, cu acoperiș triunghiular și cu un clopoțel roz la mijloc despre care îmi plăcea să cred că nu este o căsuță ci o școală, clopotul având rolul de a anunța pauzele. Globul diamant a costat 2 lei și 30 de bani iar căsuța 5 lei. Chiar și eu mă mir cum de am ținut minte prețurile atâția amar de ani dar pot să bag mâna în foc că atâta au costat. Prea cu greu am strâns banii ăia ca să uit așa ușor 🙂

        Până în Ajunul Crăciunului când mama făcea bradul (pe ascuns, fără prezența noastră) țineam globurile într-un loc secret în garaj, printre sculele lui tata. Știam că acolo nu caută nimeni pe timpul iernii. Aveam mare grijă de comoară pentru că globurile erau din sticlă foarte subțire și la cea mai mică lovitură s-ar fi spart așa că le înveleam în mai multe straturi de hârtie de ziar. În fiecare zi când veneam de la școală mergeam să le verific și să mă bucur puțin de strălucirea lor. Eram foarte fericită să le știu acolo. Abia după ce bradul era împodobit cu totul strecuram decorațiunile printre ramuri și le agățam în locuri mai dosite astfel încât să nu sară în ochi și să nu fie la vedere. Sau cel puțin așa credeam noi, surorile. Mult mai târziu mama ne-a spus că știa și că observa imediat fiecare glob nou dar că ne lăsa în pace să nu ne strice conspirația.

        Nu ne lăsa să cumpărăm globuri pentru că, spunea ea, aveam suficient de multe  și cu siguranță așa era. Dar și acum am destule numai că atunci când mă apucă, e musai să cumpăr altfel intru în sevraj 🙂 Și ați văzut și voi câte modele noi apar în fiecare an iar târgurile astea de Crăciun care au împânzit orașele sunt irezistibile, parcă sunt făcute în ciuda mea. Trebuie să am câte un pic din tot ce apare altfel nu mă liniștesc.

        Anul acesta m-am dat pe beculețe. Am descoperit instalațiile de pom cu baterii și mi se par cea mai mare invenție de la roată încoace. Până acum eu nu am văzut și nu am avut decât din alea care se bagă în priză dar când am fost în Anglia am găsit la Poundland (magazinul unde orice produs costă o liră) o instalație de pom cu baterii. Costa, evident, o liră așa că am luat-o și am fost super-mega încântată de achiziție deși nu are decât vreo 10 leduri. Abia când am ajuns acasă am văzut că și în magazinele noastre e plin de astfel de instalații mult mai frumoase, mai mari și la prețuri incredibil de mici. Mi-am mai luat două că doar nu era să ratez ocazia deși anul acesta o să am un brad foarte mic. Are doar vreo 60 de cm dar partea frumoasă e că pot să-l mut unde vreau. În primul rând pentru că e mic și ușor iar în al doilea rând pentru că fiind  cu baterii, nu depind de apropierea vreunei prize.

        Îmi duc brăduțul dintr-o cameră în alta pentru că îmi place enorm lumina ambientală pe care o dau beculețele din mica instalație, foarte asemănătoare cu cea pe care o dă becul cu led ca cel de aici pe care îl am la lampa cu picior din sufragerie. Numai că lampa e mai complicat de mutat dintr-un loc în altul pe când cu bradul în mână mă pot plimba prin casă precum Jane Eyre cu sfeșnicul prin castel 🙂 Glumesc desigur dar pentru mine lumina e foarte importantă în crearea unei atmosfere plăcute și potrivite fiecărei seri, indiferent dacă e o seară de lucru sau una de sărbătoare. Poate vreau să luminez casa a giorno sau poate vreau să pun în evidență doar un colțișor sau un obiect, de-aia mi-a plăcut întotdeauna să am becuri și lămpi peste tot ca să le aprind după bunul meu plac. Iar soluții am găsit întotdeauna aici.

        Oricum, la Crăciunul acesta mi s-a pus pata pe leduri și le-aș lua pe toate acasă, să fiu eu sigură că am destule și că sunt ale mele. Spuneți și voi dacă nu sunt superbe. 

        Bine, astea sunt în centrul Clujului dar am văzut o instalație cu 96 de beculețe, cu baterii bineînțeles, care costă doar 19 lei. Mâine mă duc și mi-o iau 🙂