10 lucruri cu care nu o să mă îmbrac niciodată

        Am vrut să scriu azi despre prostia omenească dar mi-am dat seama că ar ieși un articol mult prea lung și nu am atâta timp la dispoziţie aşa că o să vorbesc puțin despre modă 🙂 Mai exact, despre câteva lucruri care mie nu îmi plac și, pentru că nici pe departe intenția mea nu este să ofensez pe cineva, o să încep cu un disclaimer: Dacă eu nu mă simt bine îmbrăcată cu unul din lucrurile pe care o să le înșir mai jos, asta nu înseamnă că dacă le văd pe alte persoane nu le apreciez. Este foarte posibil ca vouă să vă placă și să vă stea foarte bine, drept urmare purtați-le în continuare și nu mă băgați în seamă, ba chiar puteți să mă contraziceți pentru că nu o să mă supăr.

  1. Poncho-urile și în general pelerinele de orice fel. Ori de câte ori am probat o astfel de chestie mi s-a părut  că m-am îmbrăcat cu un cort care ascundea orice urmă de feminitate. Înfășurarea asta de mult material de jur împrejur aduce într-un fel cu costumele femeilor talibane sau, mai autohton vorbind, cu un fel de căpiță de fân cu un cap în vârf. Pentru mine este clar un big no-no.
  2. Culoarea vișinie. Sau dacă vreți, puteți s-o numiți grená, bordeaux, roșu burgund sau marsala dar indiferent cum i-ați spune, tot rău mi-ar ședea într-o rochie de culoarea vișinei putrede. Am observat dintotdeauna că nu mă prinde nicio nuanță din acest spectru iar în 2015, când a fost decretată culoarea anului, am avut o ultimă tentativă de a mă adapta trendului și mi-am cumpărat un pulover superb într-un vișiniu din ăsta tomnatic. De fapt superb o fi fost pentru alții pentru că mie îmi dădea un aer trist și îmi scotea în evidență cearcănele ceva de speriat. Nu l-am purtat niciodată.
  3. Paltoanele cu cordon care se înnoadă în talie. Vorbesc doar de paltoane groase și nu de trench-uri flu-flu sau jachete subțirele unde cordonul cade moale pe lângă corp pierzându-se printre cutele hainei. De câte ori m-am văzut în oglindă probând un  astfel de palton mi-au venit în minte  asistentele medicale din anii 80 înfofolite cu halate de molton care umblau zgribulite pe holurile neîncălzite ale spitalelor. Iar dacă paltonul are și guler șal, asocierea devine perfectă 🙂 palton
  4. Cizmele peste genunchi. Doamne, cât de bine îi ședea lui d’Artagnan fandând în spectaculoasele sale dueluri de spadă și aș fi vrut din tot sufletul să asociez aceste cizme cu dArtagnan și cu cei trei prieteni ai  lui muschetari pentru că romanele lui Alexandre Dumas mi-au înseninat copilăria. Din păcate realitatea este mult mai puțin romantică iar atunci când le văd pe stradă primul gând mă trimite la un pescar manevrându-și mulineta în mijlocul bălții. Știu că se poartă, îmi place să le văd în vitrine dar nu mi se pare că avantajează estetic niciun fel de siluetă.
  5. Topurile din satin cu bretele subțiri. Așa numitele spaghetti straps. De fapt nu doar topurile ci și rochiile care sunt dintr-un material lucios și cu bretele înguste mi se pare că arată exact ca lenjeria de corp. E adevărat că o lenjerie scumpă, luxoasă, purtată de divele anilor 50 gen Marilyn Monroe, dar tot lenjerie. De ce ai purta o rochie care să arate ca o cămașă de noapte?
  6. Sandalele cu ciucuri. Moda lor a apărut de vreo două veri și chiar dacă am văzut modele drăguțe, gândul mă duce de fiecare dată la călușarii care rupeau scenele Cântării României țopăind ca apucații în timp ce zornăiau din clopoței. Cu cât sunt mai mulți ciucurii și mai multe culorile, cu atât sandalele mi se par mai caraghioase. Se pare că moda aceasta a umplut tot globul pământesc pentru că astă vară la Barcelona trei sferturi din turiste, indiferent dacă erau americance, rusoaice sau suedeze, se plimbau pe Rambla fluturându-și cu mândrie pomponeii. Zici că toate făceau parte din ansamblul Doina al Armatei 🙂sandale
  7. Vestele. N-am avut niciodată vreo vestă și aici îmi vine greu să explic de ce. Pur și simplu nu îmi plac. Știu că sunt utile și țin de cald iar unele sunt chiar faine de tot dar nu mă atrag. Iarna trecută am vrut să depășesc această prejudecată și era cât pe ce să-mi iau una din aceste veste din blana dar din nou m-a oprit ceva. Sau cineva, aka piticul de pe creier 🙂 Am zis că decât să-mi cumpăr o vestă pe care să nu o port, mai bine pun încă 50 de lei în plus și îmi iau și mâneci chiar dacă apoi voi avea prea multe geci de iarna.
  8. Blugii sfâșiați de urs și mai ales puloverele din aceeași gamă. Dacă la blugi mai închid ochii  și accept faptul că merge o tăietură-două în dreptul genunchilor, la pulovere nici să mă bată sfântu’ nu pricep de ce ar purta cineva așa ceva. În România mai e cum e, dar în Anglia jur că jumătate din puloverele și tricourile din magazine sunt ferfeniță. pulover rupt
  9. Asimetriile. Asta mi se trage de la mama pe care am auzit-o mereu spunând că nu îi plac rochiile cu un singur umăr, prinse doar într-o parte, cu tivul asimetric sau cu o singură mânecă. Nu știu de ce nu îi plăceau dar mi-a intrat și mie în cap că nu sunt frumoase și așa am rămas cu toate că de multe ori am văzut la Oscaruri ținute total asimetrice de stătea mâța-n coadă. La fel, dintr-un motiv pe care nu l-am aflat niciodată, nu îi plăceau gladiolele și nici eu nu mă uit la ele orice culoare ar avea. Ca să vezi ce face educația din om.
  10. Imprimeurile in exces. Nu mă atrag modelele geometrice de niciun fel iar imprimeurile florale trebuie să fie foarte mărunte ca să-mi placă. Foarte rar am purtat rochii de vară imprimate și nu pot spune că mă simt confortabil cu margarete sau bujori pe poale. Culorile uni, dungile sau chiar carourile mi se par mult mai elegante dar, repet, percepția mea este evident subiectivă și trece prin filtrul oglinzii în care mă reflect eu însămi. Am văzut Ilene Cosânzene care realmente pluteau învăluite în voaluri și mătăsuri pictate cu trandafiri iar rochiile lor mi s-au părut incredibil de frumoase. Dar nu pentru mine.

        Mă opresc aici deși aș mai avea și alte puncte de atins însă vă las și pe voi să vă spuneți cuvântul. Deci?

Share This:

38 thoughts on “10 lucruri cu care nu o să mă îmbrac niciodată

  1. De-aici imi plac poncho-urile si cizmele peste genunchi, nu le port, nu m-ar avantaja, dar imi plac. Daca as avea o silueta de vis, ar fi o treaba! :))

  2. Eu nu pot sa port pantalonii bagati in cizme. Nici colanti. Poncho nici mie nu imi vine bine. Mai sunt cateva, dar astea sunt principalele.

    1. Am uitat să spun că mie ponchourile mi se par bătrânicioase. N-am văzut niciodată o fată tânără (și frumoasă!) purtând așa ceva 🙂

  3. eu port și pelerină, dar și cizme mușchetar. totuși, la câte poncho-uri am tricotat, mie nu mi-aș face unul. ba încă tot explic că pentru genul ăsta e nevoie de șolduri înguste, dar cine să mă audă? 🙂
    de fapt am avut un poncho în copilărie, tot tricotat și să știi că se poartă foarte mult. contează însă și textura materialului din care este făcut. 🙂
    și îmi plac vestele, am tot felul de veste (șvetăre) ba tricotate, ba din stofă, port blugi rupți (vara) și nu am reușit să înțeleg șlapii cu blănuri purtați astă vară deloc… niște orori ca și sandalele cu ciucuri.

    1. Totuși dacă punem în balanță papucii ăia cu blană și sandalele cu ciucuri, blănoșii câștigă detașat :)))) ORIBILI, într-adevăr.

  4. Am purtat cizme peste genunchi la 20 ani. Nici acum n-as zice nu, daca as avea.Dar nu iau, ca sigur trece moda.
    Veste am citeva, imi plac, dar copiii imi spun ca sunt babesti.
    Detest blugii rupti, nu inteleg cum poti sa pui botul sa cumperi unii gata rupti.
    Despre culori vorba aia ca nu se discuta, n-am nimic visiniu, dar n-am nimic cu culoarea asta, in schimba detest verdele si maroul. Si verdele imi sta ca naiba, culmea cind eram gravida aveam o rochie verde care imi statea excelent, dupa ce am nascut n-am mai pus-o de rau ce imi statea.

    1. Cizme peste genunchi am purtat și eu dar veneau cât să acopere genunchiul. Astea de acum urcă mult pe coapse în sus și mi se pare că arată foarte ciudat chiar și pe cele cu picioare lungi de 1,50.
      Mie maroul îmi stă foarte bine. Și toate nuanțele de bej. Sau cel puțin așa mi se pare 🙂

  5. La sandale cu ciucuri, cizme peste genunchi, veste de blană și haine sfâșiate zic și eu pas.
    Mai pun pe listă și crop-tops (tricourile alea pătrate până la buric care se tot poartă de vreo 2 ani), UGGuri, haine lălâi (sau oversized ca să fiu fashionably correct, care iar se poartă de vreo 2 ani și inclusiv mărimea xs cât port eu a devenit bună și pt cine poartă un L de obicei), papuci de blană (la mare căutare vara aceasta), teneși-gheată (nu știu dacă mai sunt la modă, parcă nu prea i-am mai zărit, de genul ăsta: https://www.miniprix.ro/produs/1079946/Ghete–cu-talpa-ortopedica), sandale sau cizme cu șiret, pantaloni-colanți fără să porți ceva deasupra care să acopere partea dorsală, și cam atât :))

  6. Aaaa, eu am bifat toate punctele!! Nu ma simt bine imbracata prea elegant, mi se potriveste mai bine casual sau sportiv…Nu cred ca stiu sa ma imbrac fix asa cum ar trebui, dar din cate vad, reusesc macar sa nu fac nota discordanta sa atrag toate privirile negative asupra mea… 🙂

  7. Cu vestele am si eu o problema, vreau neaparat maneci. Am purtat asimetrii cand eram mai tanara 🙂 si port (rar) visiniu, in rest mi se par si mie niste ciudatenii cele enumerate de tine. Ar mai fi cu siguranta, imi amintesc acum de sabotii crocs. Din categoria asimetrii, nu as purta tricourile cu coada. Si eu una ocolesc si sandalele cu bareta intre degete, ca ma jeneaza numai cand le vad. Ah, si sutien alb sub bluza de voal neagra.

    1. Sandalele/ slapii/ papucii de orice fel care se bagă printre degete mi se par cei mai comozi plus ca mi se pare ca alungesc frumos piciorul 🙂

  8. Da, da sandale cu bareta intre degete nu as purta. Nici chiloti tanga, nici body.
    Dar crocs poarta fiicamea ca papuci de casa, desi eu n-as purta.

  9. Uite cateva poncho-uri care mie-mi plac mult si nu mi se pare ca sunt batranicioase:
    http://www.orsay.com/ro-ro/poncho-mit-fransen-53904059.html
    http://www.orsay.com/ro-ro/poncho-lejer-de-dama-92605598.html
    Cred ca e foarte important cum te imbraci pe langa acel poncho, dar eu nu ma pricep la moda, asa ca nu ma hazardez :)), insa admir la altii, totusi.
    Am avut palton care se leaga cu un cordon, era negru, scurt si foarte dragut – in opinia mea :)))
    Lucrurile care ma deranjeaza pe mine mai mult sunt legate de modul in care se observa sutienul. Cum ar fi: sutien negru pe sub bluza alba SAU sutien + bluza foarte transparenta SAU sutien cu barete din plastic transparent pentru bluzele fara umeri. Nici sutien alb la bluza alba nu prea-mi place, e mult mai discret un sutien bej, de culoarea pielii.
    Si mie-mi place maro-ul 🙂
    Visiniul imi place, de fapt si tie iti place, doar ca ai observat ca nu-ti sta bine cu el. Ai putea sa porti ciorapi visinii, mati, 70 den, ca sa-ti faci o placere (sunt niste ciorapi grosi de la Laura Baldini care sunt visinii, o culoare foarte discreta si placuta; ciorapii astia se gasesc in Carrefour, Kaufland, Auchan, au chiar si site – am comandat de acolo cand sunt reduceri).
    Mie mi se pare ca ai o silueta subtire si placuta, si poti purta multe lucruri, chiar si o oala-n cap, dupa cum te exprimai intr-un comentariu mai sus. :))

    1. Am dat “send” inainte sa termin de zis 🙂 – voiam sa-ti mai scriu sa porti visiniu in partea de jos a corpului (fusta, ciorapi sau pantofi) ca sa nu fie culoarea imediat langa faţă si sa-ti scoata in evidenta cearcanele de care zici, dar sa te bucuri si tu de aceasta culoare.

    2. Awww, multumesc pentru compliment 🙂 Ce idee buna asta cu ciorapii, sa stii ca o sa-i caut. Legat de lenjeria de corp ai perfecta dreptate, sutienele alea cu barete de plastic transparente sunt ceva horror.

  10. Asta cu ciorapi visinii nu-mi place, ca am vazut pe la personne de 70 ani, am dedus ca e pentru persoane in virsta care fac pe tinerele.La fel ca hainele Desigual, vezi in magazine doar cliente trecute de o anumita virsta.

    1. Eu am o poșeta, de fapt un fel de geanta foarte mare, de la Desigual si imi place foarte, foarte mult. E din pânză neagra si are o broderie cu flori. O iau intotdeauna la avion ca bagaj de mână pentru ca imi incape juma de casă in ea 🙂
      N-am fost niciodata intr-un magazin Desigual (geanta am luat-o de pe internet) dar zici că sunt numai băbuțe pe acolo? :)))))

      1. Si eu mai intru si am citeva rochii, dar clientela e de babute si n-am vazut pe nimeni sub 30 ani. Cind i-am zis fetei de 20 ani mi-a zis ca e normal, cum nu stiam eu ca e pt babute nu pt tinere? No, vazind preturile, clar ca nu-i de tinerele, dar calitatea la ei mi se pare execrabila. Cu ceva exceptii, cum zici de poseta, sau cum am nimerit o rochie 100% bumbac dantelat.

  11. Cred ca este o relatie directa, stransa intre ceea ce ne avantajeaza ( sau credem noi ca ne avantajeaza ) si preferintele vestimentare . Poncho nu am avut niciodata; pe de o parte l-am considerat incomod, imaginandu-ma in el ca un popandau teapan, pe de alta parte il vedeam ca fiind optiunea potrivita a grasutelor de orice varsta, categorie de care ma desparteau “ani lumina” 🙂
    Referitor la culori: cred ca ar fi o idee buna sa eviti visiniul/marsala( pe langa fata, evident ), dar nicidecum grena/Bordeaux, fiindca acestea sunt nuante din gama celor calde, prin urmare prietenoase cu orice chip, cu orice ten. Paltoanele cu cordon in talie avantajeaza, cred, doar siluetele inalte si subtiri. Pentru confort, nu am prea purtat, iar de-o buna bucata de vreme, din motive medicale, evit complet cordoanele, curelele, centurile…desi imi plac si cred ca pot pune in valoare unele tinute.
    Body, tanga, – NU ! Dintre incaltari – botinele de orice fel, cu sau fara toc, imi sunt antipatice 🙂 Le pot suporta doar daca sunt acoperite de pantaloni 🙂

    1. Sunt nuanțe diferite? am crezut că e același lucru așa cum spui mov sau lila. Sau, stai, nici astea nu sunt identice??

  12. :))) eu nu port galben si portocaliu de la o vreme, de cand mi-am deschis parul la culoare si mi se pare ca reflecta ciudat lumina si par galbena
    Port visiniu, rosu, mov, roz, alb, rar negru si gri. Fac cate o fixatie pe o culoare si o port cativa ani. Acum sunt cu roz pal, murdar, prafuit, sidefat, e o gama infinita. Si rosu si buline.
    Pulovere rupte aici n-am vazut si nici sandale cu ciucuri :))) blugi rupti am 2 perechi, dar finut, nu mancati de caine
    Am trecut prin faza ‘n-as purta x’ cand am emigrat. Acum sunt asa relaxata, port orice cu orice daca arat bine in oglinda. Esarfa de matase cu buline cu pulover de lana cu dungi. Ghete cowboy cu bluza de matase. Batic tiganesc de lana cu nod de cravata la camasa alba :)))
    Rochii, ziceam ca n-o sa port rochii si fuste ca aici mi le ridica vantul in cap. Le port cu colanti sau blugi skinny :)) nici nu ma mir ca nu-mi da lumea 40 de ani

  13. Eu mi-am crosetat un poncho. Si cand l-am pus pe mine m-am simtit parashuta (la propriu, nu figurat 😀 ) . Dar grena- visiniu urile ma avantajeaza, mai ales in partea de jos (pantalon sau dres) Cizmele peste genunchi imi aduc aminte de….parashute la figurat.
    La celelalte nu ma pronunt, dar pozele tale sunt un mare NU 😀 .
    Tot tinuta sport/casual o prefer, Rochii am gen tunica ce le port peste pantaloni skinny (nu jeans, ci raiat) sau dres opac. Si ca sa sochez, de cateva sapt. numai cu bocancii de munte umblu. Mi se par asa comozi…ce daca au 10 ani….

  14. Da, daca despre visiniu vs. grena intrebi, eu cred ca sunt nuante diferite: in visiniu este rosu combinat cu violet ( de unde si “raceala” ), iar grena este rosu inchis, obtinut din combinatia rosu + maro/negru. Poate cineva cu mai multe cunostinte teoretice ne-ar putea aduce mai multa lumina asupra subiectului.
    Pe tema preferintei asura culorilor: rozul prafuit/pudrat sau cum vor sa-l mai numeasca unii sau altii, este si preferatul meu; si nu doar in vestimentatie, ci si in accesorii. Il gasesc suav, delicat, discret, cald, mangaietor… si-as mai putea enumera si alte calitati 🙂 e pe sufletul meu.

Leave a Reply to LAURA C. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *