De combinația pepene roșu cu brânză am tot auzit însă am fost mai mult decât reticentă și nu m-a tentat deloc ideea de a o încerca. Deși în general îmi place să testez gusturi noi, asocierea asta mi s-a părut mereu total aiurea și, cum ador pepenele, nu l-aș fi ”stricat” adăugându-i sare. Până deunăzi când m-a apucat un avânt revoluționar și mi-am spus că a venit momentul să încerc marea cu degetul. Nu am regretat.
Supriza mea a fost uriașă și sub nicio formă nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. E o combinație care ți se topește în gură, răcoritoare, cu consistență ușoară și, contrar așteptărilor mele, nu are deloc iz de desert. Se prepară în câteva minute din care cea mai mare parte a timpului se pierde curățând pepenele de sâmburi dar dacă aveți inspirația să luați pepene fără sâmburi, în trei minute salata e gata.
Am căutat pe internet variante ale acestei salate și am ales-o pe cea care s-a mulat cel mai bine pe gusturile mele, am făcut mici adaptări pe ici, pe colo și a ieșit ceva supercalifragilistic 🙂 Ingredientele sunt simple și la îndemâna oricui:
- pepene roșu curățat de coajă și semințe apoi tăiat cubulețe (sau, pentru un efect spectaculos, scobit cu lingurița specială rotundă și cu cu margini tăioase)
- brânză feta
- frunze de mentă tăiate fâșiuțe – obligatoriu pentru a obține efectul răcoritor
- miez de nucă, pecan sau alune de pădure pentru plăcerea de a ronțăi și pentru a păstra mai mult timp gustul în gură
- lămâie, ulei de măsline, sare și piper pentru sosul care va fi turnat deasupra
Se amestecă toate cu grijă sau, mai degrabă se aranjează pe platou, farfurie sau în bolul din care vor fi servite, astfel încât să arate frumos, să nu le zdrobim și să nu le facem fleașcă, și deasupra se toarnă sosul. Asta e tot, simplu ca bună ziua. Singura precizare pe care aș mai avea-o este ca vinegreta aceasta să fie suficient de condimentată și adăugată fără zgârcenie pentru că gustul de dulce nu trebuie să primeze ci mai degrabă să se simtă undeva pe fundal (dacă pot să spun așa). Este absolut minunată în zilele caniculare. 
E genul meu de mancare: usor de facut, lejer de mancat, as putea trai asa juma de an 🙂
Daaa… mai ales ca se face fara foc.
Pare faina, o sa incerc, mersi. In ultima vreme am tot facut taboule, mai trebe sa schimb.
La miezul de pepene rosu mereu mi se pare ca se simte un foarte usor iz de branza sarata, o aroma foarte subtila, uneori chiar ma deranjeaza senzatia asta atunci cand il mananc. Chiar ultima data am mancat un pepene care era putin trecut (avea codita uscata) si parca era si mai intens mirosul acela fin de branza sarata. Poate branza sarata si pepenele rosu au ceva asemanator la nivel molecular, nu stiu sa explic, si atunci se potrivesc. Demult am urmarit pe Discovery un documentar despre bucataria moleculara (se foloseste fizica si chimia in slujba gastronomiei) – bucatarii analizau alimentele la nivel molecular si faceau combinatii surprinzatoare.
Un alt aliment la care tot timpul simt un usor miros de branza sarata este … dulceata de capsuni. :))
Sunt mai conservatoare, asa ca deocamdata sunt in zona de reticenta :)), sa vedem cand voi avea curaj sa gust si eu aceasta salata.
Arata foarte bine, e sanatoasa, simplu de facut.
Mi-a trecut ceva pe la ureche legat de bucataria moleculara dar nu stiu prea multe. Cred ca e timpul sa ma documentez pentru ca suna interesant.
Ce bine arata,trebuie sa incerc,multumesc de idee !
Eu prefer telemeaua de capra cu pepene galben, cred ca am gusturi mai excentrice.
De combinatia asta chiar nu am auzit 🙂