Cum s-a schimbat rutina mea de beauty de când port mască

        Dramatic. Dacă ar fi să sintetizez într-un singur cuvânt, acesta ar fi. Dramatic.

        În primul rând am renunțat (aproape) complet la machiaj. Să îți pui un fond de ten ca apoi acesta să se transfere pe mască mi se pare nu doar inutil ci și absolut neigienic. Deci fără fond de ten, fără pudră și fără blush. Până când masca nu era obligatorie decât în anumite circumstanțe, mă dădeam cu ruj, apoi după ce a intrat în vigoare legea prin care trebuie să stăm chiar și în birou cu gura și nasul acoperite, am renunțat și la asta. Se pare însă că efectul rujului nu era doar de ordin estetic ci și hidratant, lucru de care nu mi-am dat cu adevărat seama decât atunci când am renunțat să îl mai folosesc zilnic. Buzele au început să mi se usuce din ce în ce mai tare, iar spre sfârșitul programului, pe când să plec acasă, le simțeam de parcă aș fi traversat deșertul Sahara deși am o cană de apă pe birou din care iau mereu câte o sorbitură. Din fericire soluția a fost una la îndemâna oricui și, cum nu îmi place să umblu cu jumătăți de măsură, mi-am făcut provizii serioase de balsam de buze, produs pe care acum îl folosesc dimineața, la prânz și seara.

        Faza numărul doi, la fel de neplăcută precum uscatul buzelor, este faptul că pe zona acoperită de mască, mai exact cea din jurul nasului, au început să îmi apară coșuri. Nu mi-a venit să cred! Eu care nu am mai avut astfel de probleme de 20 de ani, uite că acum, probabil din cauza umezelii care se creează sub mască, am început să mă confrunt cu o problemă la care nu m-aș fi gândit. După mai multe încercări și testări de diverse creme, loțiuni și serumuri, am observat că cel mai eficient rezultat îl dau produsele de la Neutrogena. Cel mai important este să curăț pielea cât mai des posibil și nu doar dimineața și seara, pentru că, sau cel puțin eu așa cred, acele coșuri se formează din cauza transpirației care apare sub mască.

        Mă întreba cineva deunăzi dacă o să mă vaccinez anti-covid atunci când va începe campania și i-am răspuns că dacă mi se va da o adeverință care să ateste că l-am făcut și astfel să nu mai trebuiască să port mască, să intru în izolare, în carantină și să fiu scutită de  toate celelalte restricții, aș fi prima la coadă la vaccin. Dar încă nu se știe ce va fi.

        Până una-alta mie mirosul măștilor noi îmi provoacă o greață de nedescris și nu înțeleg de ce, pentru că nu e un miros foarte puternic care să mă deranjeze instant, ci doar după o oră-două de purtare când simt cum mi se întoarce stomacul pe dos. Totuși asta se întâmplă din ce în ce mai rar, doar atunci când uit să îmi dau cu parfum pe mască, un puf în partea dinspre ureche și este suficient pentru o stare de bine de lungă durată. Preferatul meu în această iarnă este Crystal Noir de la Versace, un parfum pe care cei de la Notino l-au inclus în top parfumuri femei. Nu știu care au fost criteriile lor, dar parfumul acesta mi-a fost semnatură o lungă perioadă de timp și o să îmi placă întotdeauna.

        Vouă cum vi se pare ideea de a parfuma masca? pentru că știu că nu sunt singura care o face. Iar dacă da, care este parfumul vostru din iarna covidului?

Share This:

7 thoughts on “Cum s-a schimbat rutina mea de beauty de când port mască

  1. Cred ca balsamul de buze creeaza o anumita dependenta, poate chiar destul de mare. E numai o idee a mea, bazata pe ce-am observat la mine, n-am citit nicaieri. Ruj eu nu folosesc, dar balsam de buze sau gloss am folosit muuulti ani. De vreun an si ceva, poate doi, am rarit mult balsamul de buze, iar de prin primavara chiar nu l-am mai folosit deloc pentru ca la inceputul pandemiei am lucrat de acasa cateva luni (si-o sa-l si arunc din geanta pentru ca nu mai e igienic). Ei bine, nu mai am buzele uscate, nu mai simt deloc nevoia sa folosesc vreun balsam de buze (si-mi placea balsamul meu – mirosul si senzatia de pe buze – era unul mai natural cumparat din DM). Hidratarea exterioara a buzelor se mai produce accidental atunci cand ma dau cu crema pe fata, dimineata si seara.
    Poate faci un test la primavara. Desi, de fapt, stai, ca folosesti ruj si … e tot cam pe acolo.

  2. Fara balsam de buze in anotimpul rece e vai de mine. In copilarie iarna imi sangerau buzele, si mama mea nu ma lasa sa folosesc ir (daca isi mai aminteste cineva de el) decat daca gaseam alb, era si varianta rosie dar colora buzele si ea nu ma lasa sa il folosesc. Acum iarna folosesc balsam, vara nu si cand se incalzeste afara si nu mai bat vanturi nebune nu mai am nevoie de el.
    In alta ordine de idei, de ani buni foloseam doar ruj, acum am renuntat si la el 🙂 10 ore pe zi sunt plecata de acasa, dar numai cu masca. Nu fac iritatii si cosuri dar am vazut ca multa lume are probleme. Pe mine in schimb ma mananca nasul cumplit de la masca 🙂 in weekend se potoleste mancarimea si de luni-marti iar incepe.
    Deci, ce a schimbat masca pentru mine? Jos rujul si folosit mai des balsamul, si umblat iarna fara ochelari pe strada ca aburesc indiferent cum ii tin. Daca ii cobor cat sa nu abureasca oricum nu imi mai sunt de folos, nu ma pot uita asa de crucis, asa ca ii port in geanta. Si cam atat. A da, si urasc din suflet masca si abia astept sa scapam de ea.
    Nu pun parfum pe masca din acelasi motiv pentru care nu dolosesc lumanari parfumate si nici un fel de odorizante, ma mananca nasul de la mirosurile chimice, banuiesc ca e un fel de alergie. Oricum am parte de asta de la masca…

  3. Eu spăl măștile înainte de a le folosi… Asta după ce am făcut în primăvară niște bube urâte pe față, fix pe zona acoperită de mască… Și da… Unele măști miros a “șosete împuțite”… Scuzați expresia… Dar chiar cred că sunt făcute pe vreun vas din China…

  4. Bluna Ioana, da, si eu am inceput sa fac bubite in jurul gurii,.probabil de la masca…parfumul acestei ierni pt mine este Eternity de la Calvin Klein, de fapt eu am o clona a lui, nu originalul…sa ai o zi frumoasa!

  5. De aia port măști lavabile, ca mi se par ca astea de unica folosință miros urat. Au facut francezii ceva studii si au văzut ca măștile de unica folosință se pot spala de 10 ori la 60° si isi păstrează proprietățile. Am spălat pentru fiica ce merge la școală, dar nu m-am gandit sa le miros sa vad cum sta treaba. Oricum faptul ca miros nu e un lucru bun. Parfum n-as pune, ca nu mai suport mirosul. Ruj nu imi dadeam ca nu imi sta bine, fond de ten nu puneam, asa ca masca nu a schimbat nimic, imi pun doar rimel. Cosuri nu fac, am colega ce a făcut coșuri urâte. Dar nici nu port masca excesiv de mult, doar 2 zile pe saptamana merg la serviciu, iar acolo de cum sunt singura in birou, cum o dau jos. La magazine întru scurt iar pe strada o pun doar in centru. F enervantă faza cu aburitul ochelarilor, în vara reușeam să imi pun bine ochelarii peste masca, dar acum cu frigul cred ca se condenseaza aerul expirat.

    1. Stiu ca nu e foarte estetic, dar incearca sa iti pui un plasture mic prin care sa lipesti masca de baza nasului, sau ma rog, unde ajunge partea de sus. Nu se vor mai aburi ochelarii.

Leave a Reply to Cristina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *