Lucruri care îmi plăceau odată

        Primul care îmi vine în minte este Coca Cola. A apărut în România la câțiva ani după revoluție, în sensul că puteai, în sfârșit,  să mergi în (aproape) orice magazin alimentar și să găsești băutura cu gust occidental pe raft. Venea la sticle de 0.25 l pe care le dădeai la schimb și era relativ scumpă, adică nu îți permiteai să bei toată ziua-bunăziua ci doar la ocazii speciale. Era deliciul zilelor de sâmbată după-masa când cumpăram cu regularitate 4 sticle, câte una pentru fiecare membru al familiei, și le savuram pe îndelete în fața televizorului urmărind Beverly Hills 90210 sau alte seriale în mare vogă pe atunci. Nu era considerată o băutură nocivă, nici toxică din simplul motiv că nimeni nu își permitea să facă excese. 250 de ml pe săptămână  nu se simțeau nici pe-o măsea.

        Acum Coca Cola este de trei ori mai ieftină ca benzina, se găsește la pet-uri gigantice de doi litri jumate’ și nu îmi mai face poftă deloc. La fel s-a întâmplat și cu iaurturile cu fructe, arahidele sau conservele de ciuperci care pe vremuri erau marfă de contrabandă. De fapt, dacă stau un pic să mă gândesc, niciun fel de mâncare nu îmi mai aduce bucuria pe care o simțeam mai demult. Sarmalele în foi de varză murată care fierbeau domol pe sobă înainte cu o zi de Crăciun le mănânc acum de câte ori am chef indiferent dacă suntem în august sau în aprilie, pentru șnițele nu mai aștept duminicile, prăjituri cu cremă se găsesc la orice colț de stradă, piftia de porc nu mai are sezon, la fel ca jumările proaspete, caltaboșul sau cârnații afumați. Supa de găină cu tăieței a devenit o banalitate, frișca proaspăt bătută după care oftam altă dată nu-mi mai trebuie nici să o văd iar portocalele pentru care stăteam la coadă ore în șir nu le-am mai gustat de câțiva ani deși se găsesc pe toate gardurile. Mi se par acre și între timp am descoperit alte fructe despre a căror existență nici măcar nu auzisem.

        În principiu nu mai tânjesc după niciun fel de mâncare. Și nici după alte bunuri materiale pentru că am de toate. Îmi aduc aminte de un revelion petrecut la Bacău unde am cunoscut o fată, sora unuia dintre prietenii soțului meu, care purta la ochi un machiaj cu sclipici, lucru rar întâlnit atunci. Mi se părea ruptă din soare și toată noaptea nu mi-am dezlipit privirea de la ea. Ne-am împrietenit și, pentru că a văzut cât de mult mi-a plăcut și cât de impresionată am fost, după câteva zile mi-a dăruit o cutiuță cât un degetar cu gliter auriu pentru machiajul feței. Îl avea de la soțul său care lucra în Irak iar eu am rămas fără cuvinte în fața neașteptatului cadou. Un gliter pe care acum îl găsești până și în magazinele de jucării sau pe tarabele din piață dar care atunci valora cât greutatea lui în aur. Cine nu a trăit atunci nu poate să își imagineze însă mie fenomenul mi se pare similar cu uimirea și extazul indienilor băștinași la vederea mărgelelor de sticlă aduse de conchistadorii europeni. Cred că dacă aș fi văzut atunci fardurile cu sclipici de la Makeup Revolution aș fi fost în stare să ucid pentru ele.

        Sau ceasurile… Am fost a doua fată din clasa mea care a primit ceas, după Adela care îl avea deja din clasa a doua și pe care o invidia jumătate din școală 🙂 Era un ceas rusesc cu cadranul pătrat și o curea din piele maro, un ceas pe care l-am purtat mai mult de douăzeci de ani și pe care îl am și în ziua de azi deși, evident nu îl mai folosesc. Cine ar fi crezut atunci că ceasurile vor deveni atât de accesibile ca preț și că oricine își va permite un Casio sau un alt brand consacrat fără să fie nevoit să economisească un an întreg?

        Aveam multe bucurii venite din lucrurile  materiale și, spre deosebire de acum, aceste bucurii erau de durată. Până să ajungem la ele trăiam o stare de așteptare care creștea în intensitate cu fiecare zi care ne apropia de evenimentul final și de cele mai multe ori achiziția unui produs se transforma într-o experiență memorabilă care acum lipsește cu desăvârșire. Să ridice mâna sus cine nu are în dulap haine cumpărate în sezonul trecut și care încă sunt cu eticheta pe ele. Voi vă mai bucurați de haine așa cum se întâmpla mai demult? Sau ce alte lucruri pe care le visați în trecut au căzut acum în dizgrație?

Share This:

5 thoughts on “Lucruri care îmi plăceau odată

  1. Povestea ta cu Coca Cola mi-a amintit cand am vazut pe vremea aia o sticlă mare de Cola de 1,5l (sau poate 2? ) lăsată cu nonsalanta in porbagajul cuiva, eu cu sotul ne-am gândit ce bogat trebuie sa fie ala de lasa asa o comoara in portbagaj 🙂
    Noi nu mai bem decat poate o data pe an, dar tot Pepsi ni se pare mai bun.
    Cat despre alte bunataturi, eu sunt adepta teoriei ca lucrurile trebuie mancate cand li-e timpul si locul, asa ca sarmale fac doar de Crăciun sau poate inca o data pe an, telemea mănânc doar in Romania…etc. Asa ca am multe lucruri pe care abia astept sa le mănânc, ca sunt destul de rare. Astept cu mare bucurie ziua de mâine, cand o sa scot ultima porție de sarmale din congelator 🙂
    Portocale am mancat multe, multe iarna asta. Si ma bucur mult cand dau uneori peste o banană care are gust fix ca in copilăria mea, când erau o raritate.
    Haine n-am nepurtate, ca imi iau puține, care sigur imi plac. Poate ca nu ma bucur de ele ca pe vremuri dar ma bucur destul de mult.

    1. Eu nu fac diferenta intre Coca Cola si Pepsi dar oricum mi se pare ca ambele au gust de Sirogal 🙂 Asta era siropul de tuse care se gasea in farmacii cand eram eu mica.

  2. Ne-am obisnuit cu un anume confort si de aceea nu mai apreciem, cu adevarat, ceea ce avem.
    Cred ca e binevenit acest articol, ne ajuta sa ne mai trezim putin, sa fim mai constienti, mai prezenti, sa nu mai consideram ca fiind banale toate lucrurile bune care ne rasfata viata.

    Sa dau si eu un mic exemplu:
    Am copilarit intr-un orasel mic din nordul tarii. Avem apa calda doar o data pe luna (chiar si cativa ani buni dupa Revolutie), iar in rest … ne spalam in fiecare zi cu apa incalzita pe aragaz.
    Acum am apa calda la discretie, dar oare sunt recunoscatoare ca lucrurile au devenit asa de simple?
    Portocalele imi plac in continuare, imi produc o mica bucurie atunci cand le mananc, dar in mod cert m-am obisnuit cu faptul ca se gasesc peste tot si mi se pare ceva banal.
    Haine din sezonul trecut, cu eticheta, nu am pentru ca-mi cumpar rar, de obicei cand am nevoie (cand se rup/pateaza).

    1. Eu am trait la bloc si nu aveam nici macar apa rece tot timpul… Imi aduc aminte ca aveam un lighenut mic galben pe care puteau si copiii sa il umple singuri cu apa din cada si bietii de ei, chiar si dupa ce situatia s-a reglementat (dupa revolutie) si aveam apa non stop la robinet, tot in lighean se spalau 🙂
      Credeau ca asa se face.

Leave a Reply to Elena Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *