Nu știu dacă există ceva pe lumea asta care să mă enerveze mai tare ca atunci când primesc un email care are subiectul ”Flight cancellation (confirmation code tra-la-la)”… și, din păcate, în ultimul an am avut parte din plin de astfel de vești. Pe locul doi (în luptă strânsă cu locul trei) este emailul cu subiectul ”Schedule change/ modificare orar/ cambio orario” când te trezești că în loc să pleci de acasă ca tot omul așezat, îți mută zborul la o oră imposibilă gen 6 dimineața ca să fii în aeroport la ora 4 și să plătești taxiul cu jumătate din prețul biletului de avion. And last but not least, noutatea adusă de pandemie ”Airport change/ modificare aeroport/ cambio aeroporto” care, la fel, îți dă planurile peste cap pentru că în loc să aterizezi unde ți-ai propus alegând varianta cea mai aproape de destinație, te mută la dracu-n praznic.

        Îmi doresc cu disperare să ajung în Anglia și am planificat călătoria de acum o lună de când, de bine, de rău, covidul a lăsat-o mai moale și restricțiile au început să se relaxeze pe ici pe colo. Se pare însă că va trebui să duc un adevărat război ca să îmi ating țelul iar bătăliile se întețesc de la o zi la alta. Până acum am avut parte de toate opreliștile de care spuneam mai sus, unele chiar în dublu exemplar iar problemele acestea, care se referă la companiile aviatice, par chiar mai mici decât presiunea imensă creată de toate guvernele Europei. Unul mai deștept ca altul. Nemților le e frică de britanici, britanicilor de portughezi, ungurilor de slovaci, austriecilor de cehi și danezilor de toată lumea. Evident, românilor (vajnici urmași ai dacilor), nu le e teamă de nimic și dacă ești vaccinat poți să te duci și să vii de unde vrei și de unde vezi cu ochii.

        Mi se pare extrem de complicat să călătorești acum pentru că regulile se schimbă de la o zi la alta, zonele se colorează diferit, ai nevoie de teste, de certificate de vaccinare, de formulare, de coduri QR, de declarații, din nou teste și nu mai știi când și dacă intri in carantină iar dacă nu ești în permanență cu ochii pe știri te poți trezi în situații extrem de neplăcute. Desigur soluția cea mai simplă ar fi să stai pe fundul tău și să-ți vezi de treabă dar eu consider că viața mea a stat suficient pe hold și acum e cazul să reînviu. Așa că se vedem care pe care.

        Cu toate aceste condiții vitrege mi-am propus să merg în Anglia și sper să ajung chiar dacă biletul de avion mi s-a anulat și modificat de trei ori până acum. Până la plecare mai am vreo două săptămâni, timp în care nimic nu este exclus. Pot să apară încă trei variante de virus, congoleză, pakistaneză sau rusească (sau nu rusească, pentru că ăștia sunt sănătoși tun) dar ceva tulpină de genul Burundi sau Papua Noua Guinee, ba chiar să se întețească valul patru sau cinci (nu mai știu unde am ajuns că le-am pierdut numărul) dar pe mine nimic nu mă mai poate opri. Mai determinată ca acum să fac ceva, cred că nu am fost în viața mea.

        Mă încearcă sentimente ciudate de parcă aș pleca să cuceresc lumea precum conchistadorii spanioli. Știu că plec, știu că voi ajunge dar dacă nu mă mai pot întoarce? Că nu se știe ce îi apucă pe mai marii lumii și dacă se întâmplă ca la sfârșitul lui decembrie când în decurs de câteva ore s-au blocat toate zborurile către și dinspre Marea Britanie, am pus-o de mămăligă. Dar nu o să-mi rup oasele dacă se întâmplă așa ceva și nu o să-mi zdrobesc contul din bancă plătind sume exorbitante ca să prind ultima cursă. O să rămân acolo până la sfântu’ așteaptă indiferent ce implică asta.

        Oricum acasă îmi las pregătit totul ca și când aș putea lipsi o jumătate de an fără să se simtă acest lucru. Doar pisica ar avea de suferit, desigur doar de dor, pentru că din punct de vedere logistic am cui preda ștafeta. Va avea mâncare, apă, curățenie și ieșiri pe balcon la fel ca întotdeauna, doar giugiuleala de seară îi va lipsi. În rest, mi-am golit frigiderul, am făcut curățenie în toată casa, am scăpat de toate plantele care ar trebui udate, mi-am făcut ordine în dulapuri mutând ca de obicei hainele de iarnă în debara, evident spălate toate pentru a preveni mirosurile neplăcute care ar putea apărea în câteva luni de nepurtare iar apoi mi-am spălat încălțările de iarnă la mașină urmând instrucțiunile de aici și am lăsat la vedere doar sandalele și șlapii. Practic casa e pregătită ca și când ar trebui predată următorului locatar 🙂

        Așadar urați-mi succes ca să-mi pot duce la îndeplinire planul de evadare pentru că dacă așteptăm ca nenorocitul de virus să dispară, ni se termină viața.