Asta nu înseamnă nici pe departe că nu mai citesc nimic. Am spus doar că nu mai citesc romane. Nu aș putea niciodată renunța la citit, este una dintre marile mele plăceri ale vieții și nu îmi imaginez cum ar fi ca seara, înainte să pun capul pe pernă, să nu citesc măcar câteva pagini. Este ritualul meu de când aveam 7-8 ani și îmi țineam pe noptieră cărțile pe care le împrumutam de la biblioteca școlii. Uneori le duceam a doua zi înapoi și când se întâmpla asta bibliotecara mă suspecta că nu le-aș fi citit în întregime pentru că prea era scurt timpul în care le înapoiam. Îmi aduc aminte că fișa mea avea cele mai multe rânduri completate și pe la mijlocul trimestrului se umplea complet încât (era să spun ”doamna” dar de fapt era tovarășa bibliotecară) trebuia să îmi se deschidă o fișă nouă.
Ultimul roman pe care l-am citit, iar asta se întâmpla cu mai bine de un an în urmă, a fost Acolo unde cântă racii de Delia Owens, o carte despre care toată lumea vorbește și pe care am citit-o pe nerăsuflate. Asta înseamnă că mi-a plăcut. Și mi-a plăcut chiar foarte mult. Dar, și aici intervine un mare ”dar”, este pură ficțiune. Ficțiune dusă la cel mai înalt nivel, întâmplări, fapte și destine care sunt imposibil de transpus în realitate și care, după părerea mea, ar putea fi puse pe același nivel cu Poveștile nemuritoare pe care le citeam în copilărie. Basme. Desigur, știu că toate romanele sunt ficțiune dar probabil eu mă aflu într-o etapă a vieții în care nu mă simt atrasă de povești și sunt mult mai interesată de realitățile lumii în care trăim. În orice librărie intru, fie fizic, fie online, primul lucru pe care îl caut e secțiunea de biografii și memorii pentru că uneori cele mai bune povești sunt cele adevărate.
Întotdeauna mi-a plăcut genul acesta de lectură dar cartea despre care pot să spun că a avut cel mai mare impact asupra mea a fost jurnalul Reginei Maria cuprins în trei volume sub titlul Povestea vieții mele. O carte tulburătoare care a surprins ani hotărâtori pentru istoria României în care regina noastră s-a remarcat printr-un devotament despre care la școală nu ni s-a suflat niciun cuvânt. Am revăzut istoria cu alți ochi, am descoperit o perspectivă despre care nu știam absolut nimic și am înțeles că sub fascinantele aparențe regale se ascund trăiri ca ale oamenilor obișnuiți.
Mi s-a trezit astfel curiozitatea de a afla ce se află în spatele reușitei oamenilor de succes indiferent dacă faima lor a strălucit în urmă cu zeci sau sute de ani sau sunt contemporanii noștri. Am devorat autobiografia lui Andre Agassi, unul dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor care a dominat terenurile de tenis în anii ‘90 nebănuind vreodată că a avut momente în care a urât acest sport. Am ”învățat” să îl admir pe Winston Churchill după ce am aflat detalii din viața publică și privată a unui om cu un curaj și o viziune politică extraordinară. M-am întristat citind biografia unui geniu, Nikola Tesla, un nume care aproape a fost uitat deși la vremea lui invențiile sale au apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. L-am îndrăgit cu toată inima pe istoricul Neagu Djuvara după ce i-am citit Amintirile din pribegie, am admirat-o și mai mult pe Agatha Christie după ce am aflat câte suișuri și coborâșuri a avut în viață și m-am indispus teribil după ce Gheorghe Florescu în Confesiunile unui cafegiu ne-a împărtășit modul de funcționare a sistemului în care privilegiații regimului ceaușist se complăceau în a fi rotițe în mecanismul care funcționa pe bază de pile, șpagă și represalii.
Și lista poate continua cu Edith Piaf, Michelle Obama, Andreea Esca, Coco Chanel, Nina Cassian, Prințesa Diana, Carol al II-lea, Jamie Oliver, Audrey Hepburn și mulți alții ale căror biografii sau jurnale le-am citit cu avidă curiozitate. Cam asta citesc eu în locul romanelor și asta caut mereu în librării. Și pentru că am fost mereu o ciudată (sau cel puțin asta credeau colegii mei din liceu pentru că realmente citeam cu plăcere și operele scriitorilor români – titluri care erau obligatorii la școală) mi-ar plăcea să găsesc o biografie Liviu Rebreanu sau o biografie Ion Luca Caragiale. Biografii romanțate pe care să le citesc pe nerăsuflate și nu doar înșiruiri cronologice ale anilor de apariție ale operelor acestora. Dacă știți ceva de genul, please, dați de știre.
Recomand biografiile scrise de Tatiana Niculescu, sunt mai multe, Regele și Duduia, Mistica rugăciunii și a revolverului, seducătorul Domn Nae, foarte mult mi-au plăcut.
Multumesc, am notat. Nu am citit nimic din acest autor.
Recomand cu toata inima ‘In intimitatea secolului 19″ de Ioana Parvulescu. O minunatie de carte de non-fictiune bazata pe articole de ziare, jurnale si scrisori ale marilor personalitati romanesti de atunci, este scrisa absolut extraordinar, uiti efectiv ca citesti de fapt non-fictiune si nu o poveste. Recomand maxim.
Acum citesc ‘Lumea de ieri’ a lui Stefan Zweig, foarte interesanta si ea, mi-a oferit prima perspectiva de prima-mana a imperiului Habsburgic in ultimii lui ani dar si a modului in care au perceput oamenii de rand inceperea primului razboi mondial. Sunt cam pe la jumatatea ei, o citesc cu mare placere.
Cartea Ioanei Parvulescu am citit-o si mi s-a parut extraordinar de interesanta. O recomand si eu de cate ori am ocazia.
Si romanele sant inspirate de tealitatea traita de autor care ne ajuta sa descoperim multe aspecte ale ei pe care le stiam doar in subconstient; prin sensibilitatea lor speciala, romancierii dezvaluie aspecte inedite.
Si biografiile sant f interesante depinzand f mult de talentul si cercetarea autorilor .
Si romanele sant inspirate de tealitatea traita de autor care ne ajuta sa descoperim multe aspecte ale ei pe care le stiam doar in subconstient;
Si biografiile sant f interesante depinzand f mult de talentul si cercetarea autorilor .
Daca m-ar intreba cineva ce preferinte literare am, as raspunde foarte clar: memorialistica, eseistica si cele incadrate in zona de popular science (antropologie, psiho/socio-logie etc).
Memorialistica, mi se pare un fel foarte personal de a face cunostinta cu istoria. Aceasta nu mai este doar o insiruire arida de fapte, biografii si evenimente, ci capata culoare, parfum sentimente. Plus ca este o forma de a simti ca pe undeva, ajungi sa cunosti la un nivel mai intim persoane care de altfel erau inaccesibile. Si pentru mine, a simti viata odata cu ele inseamna sa le si iau cu mine cumva, prin ideile si principiile ce se transmit din carti.
Mi-a placut foarte mult cartea “Amintiri din pribegie”, am citit-o inainte de un Craciun.
Fara sa ma mai lungesc foarte mult as face urmatoarele recomandari:
– Timpul ce ni s-a dat, de Annie Bentoiu – pe aceasta am citit-o imediat dupa cartea domnului Djuvara. Daca prima avea asa un zvac al vorbei, cartea doamnei Bentoiu a fost pe undeva mai gandita. Scriitura este mai densa si din aura degajata se simte faptul ca autoarea a scris-o ca pe un demers constient. Ea simtea practic datoria de a lasa mai departe lucruri care de altfel se vor pierde. M-a marcat felul in care am vazut prin intermediul cartii schimbarea de regim, catre comunism. Impactul asupra modului general de conduita al oamenilor. Tinutele elegante de strada, vitrine stralucitoare, inlocuite de purtatul sepcilor, gri anost peste tot. M-a impresionat intalnirea ei cu Iuliu Maniu. Era adolescenta, in jur de 14 ani, si tatal ei o luase la intalnirea pe care o avea cu prim ministrul de atunci, iar cand au intrat in salon la Intercontinental domnul Maniu s-a ridicat. Tatal ei i-a spus ca asa se procedeaza cand intra o doamna intr-o incapere, doamna era ea.
Mi-a luat un an sa citesc aceasta carte, este si mare, dar motivul este ca am vrut sa o savurez ca pe o prajitura. Am alternat cu alte lecturi.
Alte recomandari:
– Prin perdea, de Aurora Liiceanu – scurta, ft buna de weekend.
– Pe firul de paianjen al memoriei- Cella Serghi;
– Jurnalul fericirii – N. Steinhardt;
– Nebiruita flacara a vietii – Anna Kretzulescu-Lahovary ( mi s-a parut notabil faptul ca a participat la incoronarea imparatesei Rusiei, fiind detasata impreuna cu familia in acea perioada, iar tatal ei avand o mare trecere in randul notabilitatilor; In cinstea nuntii ei cu Alexandru Lahovary, a fost aprins primul bec electric in Bucuresti 🙂 )
– Minuni traite- Corina chiriac;
– In cautarea sensului pierdut – Ctin Dulcan (doar unul din volume este autobiografic)
Asteptand pe noptiera:
– Calatoriile mele diplomatice: Trandafir Djuvara, bunicul lui Neagu Djuvara;
– Rugina toamnei – Dimitrie Iurascu (diplomat roman nascut in 1890)
Pentru autori mai recenti, prefer eseistica. De ex, Despre farmecul lucrurilor plictisitoare (Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu).
Am scris un mini-roman observ:). Spor la ales.
Cu drag,
Oana
Raspund cu intarziere dar am notat toate recomandarile (pe unele le-am citit deja). Multumesc mult!
Si eu am trecut de cativa ani buni intr-o alta perioada a vietii in care simt ca nu mai pot citi romane.
Pentru ca ati spus ca v-a marcat jurnalul reginei Maria a Romaniei, indraznesc sa va sugerez si cartea care descrie povestea vietii uneia din fiicele ei, principesa Ileana. Pe mine m-a impresionat si emotionat.
Cartea se numeste “Principesa si monahie. Domnita Ileana – Maica Alexandra” si a fost scrisa de Bev Cooke.
Am notat, nu stiam de existenta acestei carti si, desigur, ma intereseaza. Multumesc!