De ce este bun un puzzle

        Copiii mei au fost foarte cuminți 🙂 Adică așa îmi aduc acum aminte și cred că toate mamele uită după un timp crizele de furie cu care s-au confruntat la un moment dat. Momentele alea în care micuțul vrea neapărat să țină cuțitul de carne în mână sau refuză să facă baie,  nu vrea să se îmbrace sau ține cu orice preț să se urce pe balustrada balconului. Și, eventual, să-și dea drumul în cap. Momentele alea în care urlă ascuțit pe toate tonalitățile, când e în stare să se prăvălească pe jos într-o criză de isterie, când nici să vorbească nu mai știe, când puteri nebănuite îi dau forța să urle astfel încât să scoale în picioare un întreg cartier. E adevărat că la noi au fost foarte rare aceste dezlănțuiri dar totuși au existat câteva episoade de acest gen.

    De multe ori nervozitatea unui copil poate fi efectul lipsei de activitate și pentru evitarea manifestărilor de descărcare de felul celei de mai sus este indicat să-i îndreptăm atenția către ceva ce-i face plăcere și care să-l țină ocupat. Unii părinți își pun copiii în fața smartphoanelor uitând de ei cu orele, alții însă, mai luminați la minte, le oferă jocuri care să le stârnească interesul cum ar fi un puzzle potrivit vârstei lor. Puzzle-urile nu doar că îi țin ocupați dar le dezvoltă abilitățile fizice, cognitive și emoționale oferindu-le oportunitatea de a se concentra pe o activitate al cărei sfârșit reprezintă un mic succes.

        Cei foarte mici încep de obicei cu ”cuburile” de diverse forme pe care trebuie să le introducă printr-o placă decupată corespunzător – sfera printr-o gaură în formă de cerc, prisma triunghiulară prin gaura în formă de triunghi, steluța prin steluță și așa mai departe. Complexitatea crește odată cu vârsta, de la mini puzzle-uri cu 6 piese pentru copii de 3 ani până la puzzle-uri de mii de piese sau în 3 dimensiuni, care dau bătăi de cap până și adulților. Uite ce spun psihologii despre beneficiile unui astfel de joc iar eu nu pot să fiu decât total de acord:

  • Dezvoltă abilitățile fizice iar acest lucru este vizibil în mod special la copiii foarte mici unde ceea ce văd cu ochii și ce pot face cu mânuțele începe să devină, prin coordonare, un tot unitar. Mișcarea fină și precisă a degetelor de a pune piesa exact la locul potrivit este un exercițiu excelent în vederea pregătirii pentru scrisul de mână.
  • Dezvoltă gândirea. Nu există nicio modalitate mai bună pentru copil de a înțelege lumea înconjurătoare decât oferindu-i, literalmente, să manipuleze lumea din jurul lui prin piesele unui puzzle. Jocul este un exercițiu de memorie pentru că tot timpul trebuie să-și amintească forma pieselor care nu se potrivesc și să le folosească ulterior. De asemenea trebuie să-și folosească capacitatea de gândire pentru a alege corect. În afară de stabilirea obiectivului final, acela de a finaliza puzzle-ul, copilul va crea niște etape intermediare prin care își stabilește strategiile, de exemplu va face grămăjoare de piese cu aceeași formă sau de aceeași culoare pentru a-i fi mai ușor în rezolvare. Aceste abilități de raționament reprezintă baza pe care se va contrui gândirea de adult.
  • Dezvoltă capacitatea emoțională. Oricine a făcut vreodată un puzzle, a învățat ce înseamnă răbdarea și se știe ce mult contează să te poți baza pe o astfel de trăsătură în anumite situații. Dar mai important decât atât este satisfacția pe care o aduce realizarea unui obiectiv, încrederea și stima de sine pe care le capătă copilul. De departe și dincolo de orice talent înnăscut, încrederea în propria persoană reprezintă cheia succesului în viață.

        Interesant. De ziua copilului i-am luat Silviei un puzzle de la Noriel fără să știu că are atâtea beneficii și se pare că am fost inspirată. Voi ce cadouri ați făcut sau ați primit 🙂 de 1 iunie? puzzle-noriel-4-prieteni-mici-6-9-15-20-piese

 

 

Share This:

Read More

7 verbe pentru 7 zile #16

Pe scurt, iată cum trecut cea mai ploioasă săptămână din acest an.

  • Am votat,  ca de altfel de fiecare dată când sunt alegeri. Aș putea scrie pagini întregi despre cât de importantă mi se pare exprimarea opțiunii dar n-o s-o fac. Sau nu acum. Oricum, consider că cei care nu catadicsesc să voteze, ar trebui să-și țină gură și să nu se mai plângă de nimic în următorii patru ani iar dacă merg pe ideea că nu au cu cine să voteze pentru că toți candidații sunt proști, corupți și rău intenționați, să facă bine și să candideze ei înșiși pentru că au acest drept. Dacă, bineînțeles, nu au suferit vreo condamnare definitivă. E ușor să dai din gură și să nu faci nimic.
  • Am închis telefonul în nas unei tipe care mă tot sună pe fix să-mi prezinte nu știu ce cosmetice. Când am ridicat receptorul și i-am auzit din nou vocea pițigăiată cu accent ciudat și ritmul acela calm de parcă avea tot timpul din lume, m-am enervat instantaneu. Bună ziua, vă sun din partea firmei Dermafuturo din Lugano… și după o  pauză în care ar fi trebuit să mă pătrundă sonoritatea numelui, din Elveția… de parcă eu mă gândisem la Lugano din Vaslui. Și fără să spun un cuvânt, zdrang, i-am închis. Cred că e a patra sau a cincea oară când mă sună, prima dată am avut dispoziția să o ascult și să-i răspund la toate întrebările, apoi i-am spus politicos de fiecare dată să nu mă mai sune pentru că nu sunt interesată dar acum am ajuns la capătul răbdării.
  • Am cedat (încă o dată!) reclamelor și mi-am cumpărat un beauty blender, de fapt doi pentru că așa se vindeau, la set. Beauty blender-ul ăsta este un burețel de forma pe care o vedeți în poză și se folosește, înmuiat în apă și apoi stors, în loc de pensulă sau degete, pentru a aplica anticearcănul. Există și varianta mai mare, pentru fondul de ten. Am tot zis că nu-mi trebuie și că pensula e perfectă pentru așa ceva dar, surprinzător, este un accesoriu foarte, foarte bun și mi-a depășit cu mult așteptările. Merită să vă luați mai ales că în DM nici nu costă mult, setul este 8 lei.
    IMAG3866_BURST002_COVER
  • M-am hotărât să-mi cumpăr o cameră de filmat semiprofesională, un Canon G7 X. De mult mă tot gândesc la asta și culmea, acum că am decis să o iau, este out of stock de mai mult de o săptămână pe f64.ro. Nu-mi vine să cred, de trei luni o tot studiez și acum, pe când s-o pun în coș, văd că toată România și-a cumpărat acest model 🙂
  • Am mâncat în fiecare zi pește afumat așa de poftă mi-a fost. Macrou, somon sau păstrăv, bucățele mici pe pâine prăjită unsă cu unt și cu câțiva stropi de muștar cu mărar. Îmi place peștele gătit sub orice formă deși, ciudat, refuz fructele de mare. Gust și din alea dar niciodată cu plăcere. peste ioana spune
  • S-a stricat robinetul de la bucătărie, broasca de la ușa de la intrare și una dintre jaluzelele de la living. Conform legilor lui Murphy necazurile vin în serie de câte trei. Astea nu sunt chiar necazuri, dar tot în serie au venit și sper doar că nu este valabilă și continuarea: În momentul în care s-a terminat o serie de trei, urmează o altă serie de trei 🙂
  • N-am dat (și nici n-o să mai dau vreodată) accept pe Facebook celor care nici nu-și pun poza la profil și nici nu-și arată numele real. Dacă nu amândouă, măcar unul din criteriile astea să fie clare ca să văd și eu cu cine mă ”împrietenesc”. Că m-am săturat de poze cu flori, bebeluși, desene abstracte sau nume de genul Michi-Michi și Richi-Pichi. Nu e obligatoriu pentru nimeni să intre în social media, dar dacă tot o face să-și asume fiecare responsabilitatea că sunt sătulă până peste cap de anonimi binevoitori. Am zis! 🙂

Mă duc acum la televizor să văd cum decurg alegerile și să aștept rezultatele exit poll-urilor că mor de curiozitate să văd ce este în capul românilor.

Share This:

Read More

De mâine nu mai mănânc nimic

        …poate doar scoarță de copac din jungla amazoniană unde încă n-a ajuns poluarea.

       Din fericire pentru mine n-am avut probleme cu greutatea niciodată chiar dacă uneori aș fi dorit să fiu mai slabă cu 2-3 kilograme. Și, slavă Domnului, nici probleme de sănătate n-am avut ca să fiu nevoită să țin regimuri alimentare așa că nu am fost preocupată excesiv de ceea ce mănânc. Nu sunt deloc mofturoasă iar asta cred că se datorează celor 8 ani în care am mâncat la cantină și deci sunt foarte puține alimente despre care să spun că nu-mi plac. Trebuie să stau să mă gândesc bine ca să-mi vină ceva în minte… Laptele, da, uite, nu-mi place să beau lapte deși mă dau în vânt după orice fel de iaurt, chefir, sana, lapte bătut sau orice alte variațiuni pe această temă. Ca să nu mai spun că ador smântâna 🙂 Mănânc din toate, mănânc și la fast food, beau și cola, beau și bere, aș fi în stare să mănânc două kile de înghețată deodată, nu refuz prăjiturile cu cremă, nici o bucățică de slănină cu ceapă, îmi place ciorba de burtă, pizza, șaorma, orice e cu maioneză, aripioarele picante, toba, cârnații și pâinea abia scoasă din cuptor. Dacă aș mânca din toate astea după cât îmi poftește inima m-aș face cât China în două luni. Dar nu o fac. Nu m-am abținut niciodată de la mâncare dar am știut când să mă opresc. Poate uneori abia am gustat, alteori am băgat cireșe până am simțit că plesnesc. Mi-am ascultat corpul, am savurat mâncarea pe care o consider una din bucuriile vieții, și sunt convinsă că aceasta ar trebui să ne aducă o stare de bine și nu să devină o continuă sursă de frustrare. Sunt, deci, o mare susținătoare a moderației și a echilibrului.

        Am făcut această introducere ca să înțelegeți de ce mă disperă (nu găsesc alt cuvânt) toată isteria creată în jurul alimentelor care crește ca o avalanșă de la an la an. Nimic nu mai este bun, totul este toxic, nociv, cancerigen și otrăvitor iar dacă o să continuăm să ne alimentăm vom muri cu siguranță răpuși de una din bolile civilizației moderne. Nu mai există aliment care să nu fie disecat și analizat pe toate părțile și, în final, contraindicat. Dacă s-a ajuns să se spună că până și frunzele de salată verde consumate în exces (ce o mai fi însemnând și aia) au efecte adverse, mă aștept ca în curând să apară cercetători care să susțină că respiratul trebuie făcut cu moderație altfel plămânii se vor dezvolta prea mult, vor presa pe inimă și aceasta va ceda, putând duce la deces. Dacă voi știți vreun aliment despre care nu s-a scris nimic negativ, lăsați-mi în comentarii numele lui și sunt aproape sigură că o să vă pot contrazice. Până atunci vă las cu ce mi-aduc aminte că am auzit în ultima vreme și încep cu salata verde pentru că știrea asta m-a șocat cu adevărat.

  • Salata verde. Conține foarte multă vitamina K iar aceasta, se știe, duce la coagularea sângelui. Excesul de vitamina K poate avea însă efecte adverse ducând la formarea de cheaguri care duc la tromboze sau accidente cerebrale.
  • Zahărul. Nu mai este un secret pentru nimeni că zahărul îngrașă și că, mai mult decât faptul că reprezintă doar ”calorii goale”, este de fapt o toxină care ucide fiind considerat de către unii pe aceeași treaptă de toxicitate cu alcoolul și tutunul.
  • Carnea de porc. Conține foarte multe grăsimi saturate ceea ce duce la creșterea masivă a colesterolului.
  • Ouăle. Pe lângă colesterolul de care fugim ca dracu’ de tămâie, provin în cea mai mare parte de la găini stresate care, în mod evident, ne vor induce și nouă un disconfort în acest sens.
  • Morcovii. Dacă mâncăm prea mulți morcovi, pielea noastră devine portocalie datorită carotenului stocat în piele.
  • Peștele. Ne otrăvește cu mercur, clar. Tonul, rechinul, macroul și peștele spadă conțin cea mai mare cantitate de mercur care poate afecta pentru totdeauna creierul și rinichii. Nu zice nimic de anșoa dar ăsta e foarte sărat… ajungem și la sare, imediat.
  • Sarea. Suntem forțați prin lege să consumăm exclusiv sare iodată, adică se înlătură oligomineralele, bune pentru sănătate, și se adaugă E 535 (ferocianură de sodiu), dăunătoare sănătății.
  • Carnea procesată. Are potenţialul de a cauza cancer în organismul uman după cum ne informează periodic rapoartele întocmite de Organizația Mondială a Sănătății.
  • Bananele. Sunt gazate cu etilenă, crescute artificial și modificate genetic. Șoc și groază.
  • Portocalele. Sunt stropite la producător cu Tyabendazol care provoacă o toxicitate hepatică severă.
  • Pâinea. Făina din care este făcută nu este nici pe departe naturală și, deci, poate să crească riscul apariției diabetului de tip II, marcat de un nivel extrem de ridicat al glicemiei în sânge ce conduce în cele din urmă la lezarea vaselor de sânge și a organelor.
  • Lactatele. Companiile de lactate duc campanii în care investesc milioane de euro cu scopul de a îndoctrina oamenii cu ideea că nu pot funcționa fără calciul gasit în lapte. Alții însă susțin că asta e o mare minciună pentru că noi nu am fost construiți genetic să consumăm lapte după ce am trecut de vârsta bebelușiei. Faptul că laptele, iaurtul și brânzeturile sunt cancerigene este un secret păzit cu mare strășnicie.
  • Margarina. Are aceeași structură moleculară cu cea a plasticului și conține compuși estrogeni care pot cauza probleme endocrine.
  • Cafeaua. Provoacă tulburări anxioase și hipertensiune.
  • Apa de la robinet. Poate fi de-a dreptul periculoasă pentru sănătate, dacă este consumată timp îndelungat. Eu zic să vă opriți din a consuma apă pe la maxim 30 de ani pentru că aceasta conține clor, plumb, rugină, paraziți, germeni și bacterii.
  • Căpşunile. Conţin până la 53 de pesticide. Specialiştii susţin că acestea sunt lipsite de substanţe nutritive deoarece agricultorii folosesc tot felul de substanţe toxice pentru ca producţia să fie mare.
  • Carnea de pui. Puiul crescut cu actuala tehnologie, chiar și cel ecologic, oferă mai multă energie din grăsimi decât din proteine ceea ce duce la risc crescut în  dezvoltarea obezității. Ca să nu mai spun de hormonii și antibioticele care se regăsesc în carne.

        Mă opresc aici că nu-mi mai vine nimic în minte deși dacă aș scotoci puțin prin frigiderul meu, cu siguranță aș mai găsi ceva. A, uite o conservă de pește în sos tomat, otravă de cea mai bună calitate. Mă duc s-o mănânc. Dacă mâine o să apară un alt articol pe acest blog, înseamnă că am supraviețuit 🙂 conserva

Share This:

Read More