De când tot merg în Anglia am avut ocazia să cunosc cât de cât partea rurală a țării și pot să spun cu mâna pe inimă că m-am îndrăgostit de aceste zone, de casele vechi de sute ani dar perfect funcționale, de liniștea drumurilor de țară pe care arareori trec mașini, de iarba veșnic udă și de oamenii care își plimbă câinii și care îți dau binețe și îți zâmbesc politicos chiar dacă se vede de la o poștă că nu ești de-al locului. Cu fiecare excursie pe care o fac descopăr locuri din ce în ce mai frumoase și de fiecare dată mi se pare că mai mult de atât nu se poate dar cu toate astea incredibila natură continuă să mă surprindă mereu și mereu.
Ultima excursie pe care am făcut-o a fost la început de ianuarie și deși am avut reticențe având în vedere că eram în plină iarnă, tot ce am văzut m-a umplut de bucurie. Am fost în Cornwall, o regiune în partea de sud-vest a Angliei, cunoscută pentru plajele spectaculoase și falezele marine de o frumusețe incredibilă. Nu am ajuns în Land’s End, cel mai vestic punct al ţării pentru că în doar trei zile nu apuci să străbaţi prea mult dar sper ca într-o bună zi să revin în Cornwall pentru că sunt încă multe de văzut şi explorat.
Am dormit la un airbnb în Boscastle şi cred că am făcut una dintre cele mai bune alegeri de când mă cazez în sistemul acesta. Am stat într-o căsuţă de poveste construită de vreo două sute de ani, cel mai cosy loc pe care l-am văzut vreodată. Când am ajuns zgribuliţi de pe drum, în casă ardea focul în şemineu, mirosea plăcut a lemn iar gazda noastră, o englezoaică get beget, încă frumoasă la cei 65-70 de ani şi cu o siluetă de invidiat ne-a aşezat la masă şi ne-a făcut un ceai negru în care a pus lapte fără să poată concepe că un om întreg la cap ar putea bea ceaiul fără lapte 🙂 Ne-a povestit de toate şi ne-a făcut să ne simţim ca acasă sau, mai degrabă, ca în vizită la cineva foarte drag din familie. Camera noastră avea o mică bibliotecă şi în puţinul timp pe care l-am petrecut acolo aş fi vrut să răsfoiesc toate cărţile pentru că, uitându-mă după titluri, nu era una să nu mă intereseze.
Punctul central al excursiei noastre a fost lunga plimbare pe coastă, pe malul Oceanului Atlantic între Boscastle şi Tintagel, traseu despre care m-am documentat o grămadă înainte de a pleca deşi ulterior s-a dovedit a nu fi fost necesar pentru că era aproape imposibil să te rătăceşti. În Tintagel există ruinele unui castel, poate e mult spus castel, mai degrabă o cetate sau fortificaţie datând de prin secolele IV-V care se presupune a fi aparţinut legendarului rege Arthur. Unii istorici susţin însă că Arthur nici măcar nu a existat însă mie nu îmi place să cred asta. Arthur, Merlin şi Cavalerii Mesei Rotunde au fost personajele copilăriei mele la care visam cu drag iar Un yankeu la curtea regelui Arthur de Mark Twain am citit-o pe nerăsuflate şi nu doar o singură dată. N-aş fi crezut atunci că o să ajung ziua în care să mă plimb în ţinutul Camelot dar uite că dacă ai puţintică răbdare uneori visele devin realizabile. 
Am avut noroc de vreme bună. Bună dacă ne raportăm la aşteptările noastre, nu a plouat deloc şi am putut să ne plimbăm în fiecare zi. E adevărat că nu am văzut soarele dar ţinând cont că eram în Anglia, nici nu e de mirare. Am filmat mult şi am făcut un video cu excursia noastră, e drept că mi-a ieşit un pic cam lung, 22 de minute, dar oricât m-am străduit să-l scurtez, n-am reuşit mai mult de atât. Şi cum o imagine face cât o mie de cuvinte, vă invit să-l vedeţi.
