nervi

N-o mai enervați pe fiică-mea

        Mare dreptate a avut Cristina atunci când a filmat clipul de mai jos și nu m-am putut abține să nu râd iar dacă vreți și voi să aflați ce o enervează maxim pe fiică-mea, rupeți-vă 1 minut și 4 secunde din timp și urmăriți filmulețul.

        Acuma nu știu ce să zic, eu nu cred în deochi/ descântece/ farmece/ vrăjitorii și alte bulbucăreli din astea cu iz medieval, dar ceva roșu la mânuță nu cred c-ar strica. Just in case :) Și cum Silvia va împlini un an pe 13 iunie, m-am gândit să-i iau o brățară simplă, un charm mic pe un fir roșu, unul din modelele pe care le-am găsit aici. Ar arăta foarte drăguț pe mânuța ei grăsuță plus că aș elimina unul din motivele pentru care tănticile se leagă de fii-mea călcând-o pe bătături :) b4

        Și dacă  îi iau Silviei o brățară, poate n-ar fi rău să mă răsfăț un pic și pe mine că tot vine ziua mea. Din observațiile empirice pe care le-am acumulat până la această vârstă, am constatat că dacă aștept să primesc bijuterii sub formă de cadouri, aștept degeaba :) Nu-mi rămâne deci decât să mă cadorisesc singură cu o bijuterie personalizatăpoate un lănțișor cu un medalion în formă de bănuț pe care cei de la lovebird.ro o să graveze ce vreau eu. Numai că deocamdată nu știu ce vreau, oare să le cer să scrie Și mâine e o nouă zi, unul din citatele mele preferate? Sau aveți voi alte idei?lant

Share This:

Citește mai mult

cat

Cum să alegi mașina de spălat perfectă

         Vorbeam zilele trecute cu o cunoștință care mi-a spus că i s-a stricat iremediabil mașina de spălat și că este nevoită să își cumpere una nouă dar că habar n-are ce să își ia pentru că toate i se par la fel. Cum eu am trecut nu de mult prin aceeași experiență m-am gândit că n-ar fi rău să împărtășesc cu voi criteriile pe care  le-am avut în vedere la achiziționarea mașinii de spălat:

  1. Dimensiunea. Un factor cheie în alegerea modelului este locul de care dispunem deci asigurați-vă că mașina de spălat încape în spațiul preconizat instalării acesteia. Dacă spațiul pe care îl aveți este limitat, varianta de luat în calcul ar fi cea a unei mașini cu încărcare verticală, acestea fiind de obicei mai înguste decât cele cu încărcare frontală. O problemă total neprevăzută cu care m-am confruntat atunci când am cumpărat ultima mașină de spălat a fost ușa de la baie. Acum îmi vine să râd dar atunci m-am enervat maxim când am văzut că nu încape pe ușă :) Pur și simplu nu mă gândisem la acest aspect și a trebuit să scoatem tocul ușii ca să băgăm mașina la locul ei.
  2. Capacitatea. Cu cât tamburul este mai mare, cu atât încap mai multe haine deodată. Ca referință, o ținută completă adică o pereche de blugi, un pulover, lenjeria și șosetele cântăresc aproximativ 1 kg. Mașinile de mare capacitate vă permit să spălați mai puțin frecvent ceea ce înseamnă facturi mai puțin costisitoare și un impact mai mic asupra mediului dar acestea se potrivesc celor cu familii mari și deci cu multe haine de spălat. Pentru o familie formată din două-trei persoane o mașină cu capacitatea de 5 kg este suficientă.
  3. Viteza de centrifugare. Prima mea mașină de spălat automată avea 500 de rotații pe minut și, la vremea respectivă, la începutul anilor 90’, am considerat o mare realizare faptul că nu mai trebuia să storc hainele manual. Acum îmi dau seama că era destul de primitivă. Cu cât numărul de rotații pe minut este mai mare, cu atât hainele se usucă mai ușor. Găsiți aici modele care au 1000-1200 de rotații/ minut și din care veți scoate hainele pe jumătate uscate. Pentru mine acesta a fost unul dintre cele mai importante criterii în alegerea mașinii de spălat pentru că nu prea am loc unde să țin mult timp rufele la uscat.
  4. Nivelul de zgomot. Se măsoară în decibeli (dB) și este crucial mai ales atunci când mașina este instalată într-un spațiu deschis sau atunci când alegem să-i dăm drumul în timpul nopții. Numărul de decibeli diferă în timpul ciclului de spălare față de ciclul de centrifugare și, pentru acesta din urmă, nu ar trebui să depășească 70. Ca să vă formați o idee despre nivelul de zgomot al aparatelor electrocasnice, gândiți-vă că bâzâitul unui frigider are cam 35-40 de decibeli, o bormașină în funcțiune 80 dB iar o motocicletă care merge cu 140 km/h produce 110 dB. Mașina mea veche bubuia la centrifugare de scula tot blocul în picioare :)
  5. Eficiența energetică. Conform directivelor UE, toate mașinile de spălat care se produc începând cu decembrie 2013 trebuie să se încadreze minim în clasa de eficiență A+ dar am observat că încă există pe piață mașini cu clase inferioare, asta însemnând facturi mai mari pentru energia electrică, deci uitați-vă ca pe etichetă să scrie un A urmat de cât mai multe plusuri. (A+++)
  6. Funcții suplimentare. Unele modele au funcții la care probabil nici nu v-ați fi gândit că există dar care s-ar putea să vi se potrivească foarte bine, de exemplu, programe de spălare rapidă, anti-șifonare, spălare de mână (adică ceva similar), îndepărtarea părului de animale (ăsta e pentru mine și mâța mea) sau programare pentru pornirea mașinii la o anumită oră. Acesta din urmă este util pentru a programa sfârșitul ciclului de spălare astfel încât să coincidă cu întoarcerea acasă pentru a nu lăsa mult timp hainele ude în tambur.
  7. Termenul de garanție. În timp ce majoritatea producătorilor oferă garanție de un an, am văzut și termene mai lungi, chiar și 3 ani ceea ce mi se pare demn de luat în calcul.
  8. Prețul. Chiar dacă l-am lăsat la sfârșit nu este, evident, ultimul criteriu atunci când alegem să cumpărăm o mașină de spălat iar raportul calitate-preț mi se pare excelent  la ceea ce găsim aici din producția autohtonă. Pentru un plus de economie merită să urmăriți campaniile care oferă vouchere de reducere pentru electrocasnicele aduse la schimb. Când mi-am cumpărat mașina de spălat am dus la schimb un frigider ruginit și am primit o reducere de 200 de lei. E ceva, nu?arctic

 

Share This:

Citește mai mult

negrileasa

Dezamăgire în Poiana Narciselor

          În sfârșit, după ani de zile în care mi-am dorit să ajung la Poiana Narciselor, am reușit s-o fac și pe asta. Abia am așteptat să văd miraculoasele câmpuri de narcise, steluțe albe căzute din cer printre firele de iarbă crudă, fremătând timid în bătaia vântului de primăvară și formând un covor delicat întins până în marginea pădurii de brazi. Sau cel puțin așa îmi închipuaim eu că va fi. Știți voi, imaginile alea paradisiace pe care cu siguranță le-ați văzut pe internet și care care sunt atât de frumoase încât par ireale, imagini care apar în toate ghidurile turistice fiind numite ”cadre de basm”, poze asociate cu titluri de genul  ”Eterna și fascinanta Românie” care fac să ne tresalte inima de orgoliu național . Mă așteptam să găsesc ceva care să-mi taie răsuflarea și exact asta s-a întâmplat, chiar mai mult de atât. Mi s-a tăiat răsuflarea dar din păcate am rămas mută nu de admirație ci de șocul și groaza pe care le-am resimțit când am văzut mulțimea de turiști care au reușit să radă la firul ierbii toate tijele care aveau petale lasând pajiștea ciuntită de orice urmă de frumusețe. Nici turmele de oi n-ar fi reușit să pască în ritmul în care cohortele de așa ziși iubitori ai naturii au devastat poiana. narcise ioana spune

        Am ajuns sus pe munte înainte de 10 dimineața când încă traficul era lejer și chiar dacă era relativ devreme, Poiana Narciselor era deja pustiită. Nu ne-a fost dat să ne încântâm privirea cu aproape nicio floare, abia dacă mai zăreai din loc în loc câte o narcisă scăpată de furia culegătorilor fiind bine pitită după câte o piatră. La orele prânzului florile erau toate culese. Strânse în buchete mari și lacome își trăiau ultimele clipe uscându-se pe câte o pătură alături de mici și grătare sau, în cel mai fericit caz, suportând soarele arzător în pahare de plastic la adăpostul roților de mașini. masina

        De ce, oameni buni, de ce ați crezut că narcisele au înflorit ca să le culegeți voi ca sălbaticii și nu să le lăsați să ofere o feerie pentru oricine ajunge sus pe platou? Ce fericire ați simțit când v-ați aplecat să mai rupeți o codiță fragilă pe care să o înghesuiți lângă alte o sută?

        M-am umplut de rău văzând spectacolul dezolant în care culegătorii de flori luau sistematic la pas fiecare bucățică de teren propunându-și să lase totul curat în urmă. Am încercat să fac ceva, am încercat să opresc din barbarie măcar o persoană, să nu stau degeaba și să mă plâng că nimeni nu face nimic și că nimeni nu ia atitudine. Ați văzut ce scrie pe tăbliță, să nu rupeți florile? am întrebat o femeie impunătoare însoțită de o fată tânără, amândouă cu brațele pline de flori de parcă mergeau să le vândă la piață. Am văzut, dar nu contează, mi-a răspuns cu un rânjet (sau poate o fi fost zâmbet?) pe față. Nu contează?? am repetat eu șocată de un astfel de răspuns în timp ce tânăra a sărit să-și apere însoțitoarea Lasă, nu veni dumneata (adică eu) să ne înveți pe noi ce să facem, că suntem crescute și trăite aici de o viață! M-a pus urgent la punct fără drept de replică. Carevasăzică era locul lor, satul lor, muntele lor, florile lor, eu nu aveam ce căuta acolo cu ideile mele stupide de a lăsa narcisele în pace. nu1

        Am mai avut o tentativă de a-mi demonstra spiritul civic, de data asta cu o femeie ce părea venită de la oraș. Echipament sport, bocanci Salomon rezistenți la  apă, ochelari de soare de firmă. Ați văzut ce scrie pe tăbliță, să nu rupeți florile? Da, am văzut, dar nu am fost eu prima… a venit circumstanța atenuantă. Aha, deci ea nu greșise cu nimic, nu încălcase nicio regulă, doar s-a luat după ce au făcut alții, ca oile după măgar. Am renunțat, nu aveam cum să opresc mulțimea, eram prea puțini cei care voiam să oprim un tsunami doar cu ajutorul unor saci de nisip. Și nici nu intenționam să-mi stric ziua (deja compromisă pe jumătate) intrând în altercații cu tot felul de neaveniți.

        Pe scurt, Sărbătoarea Narciselor de la Negrileasa nu este o sărbătoare a florilor. Este o serbare câmpenească, un mini-festival de folclor în vârful muntelui, o altă ocazie de a aduna puhoi de oameni la un loc pentru a ”încinge grătarele și a sfârâi micii”. În afară de peisajul splendid de care ești înconjurat când ajungi acolo, sigurul lucru pe care l-am apreciat a fost faptul că nu s-au auzit deloc manele, de la toate corturile răzbătând doar acorduri de muzică populară (deși atunci când merg la munte prefer să nu aud nimic altceva în afară de glasul păsărilor, dar, na , acum era vorba de un festival). Nu o să mai merg niciodată la Poiana Narciselor în ziua în care acestea sunt sărbătorite. Pardon, am vrut să spun batjocorite. Poate o să merg înainte de marea vandalizare sau poate o să aleg alte locuri în jurul cărora nu se face atâta tam-tam. Poiana ioana spune

Share This:

Citește mai mult

ploaie

Eu sunt bine. Voi?

        Mi-a scris azi una un mesaj cum că habar n-am să scriu, că fac greșeli și că ar trebui să mai fac vreo doi ani de gramatică. Nimic concret, doar așa, generalități cu intenția clară de a scuipa niscaiva venin și de a mă jigni. Ce-i drept, a reușit să-mi strice buna dispoziție. Eu sunt genul care ascult părerea oricui și accept orice critică atâta timp cât este argumentată și vine cu exemple punctuale. Sunt de acord că este posibil să fac greșeli și că oricând mai am ceva de învățat și, spre exemplu, chiar n-am avut de ce să mă supăr atunci când cineva mi-a spus că nu este corect să spui servici ci serviciu. Nu știam, mi-am însușit lecția și așa o să scriu de acum înainte, chiar m-am bucurat că am fost trasă de mânecă. Dar răutățile gratuite nu o să mă ducă în niciun caz la bibliotecă să iau cartea de gramatică și să mă apuc de studiu.

      Deci m-am indispus teribil mai ales că deja căram în spate încărcătura negativă de la o altă inteligentă care nici nu poate clipi între atâția incompetenți câți (crede ea) că are în jur. Stau și mă întreb cum pot oamenii ăștia să se bucure de viață când totul le pute și se ceartă cu toată lumea? Tăntica asta de care vă povestesc, o colegă care se crede mai deșteaptă ca Einstein, zici că abia așteaptă să-ți spună că nu se poate, că ce faci nu e bine, că ai greșit, că nimic nu știi, că n-ai citit, că nu ai înțeles, că doar ea are dreptate și că ea e atotștiutoare, toate astea cu o figură care exprima scârba deplină față de nimicnicia persoanei tale. Doamne ferește să o rogi ceva (cum am făcut eu necunoscând-o încă prea bine) că mi-a trântit un refuz mai ceva ca o palmă peste față. Gizăz! era să nu mă mai dezmeticesc în urma șocului. Faină zi. M-am demoralizat complet.

        Și cum mergeam eu pleoștită spre casă, m-am gândit să sun o veche prietenă cu care n-am vorbit demult, o persoană cu care pe vremuri rezonam foarte bine și cu care aveam o grămadă de povești. Voiam să ies din gaura neagră și să intru într-o zonă cu un vibe mai bun și știam că vocea ei mi-ar aduce un zâmbet așa că mi-am scos telefonul din geantă și am sunat-o. Mi-a răspuns imediat. Ce faci, am întrebat-o, poți vorbi? Da, pot vorbi, sunt la spital, fac chimioterapie. Am simțit cum cade cerul peste mine și m-am blocat. Vorbele mi-au înțepenit în gât în timp ce încercam să cred că am auzit greșit, că am înțeles altceva, că poate făcea aroma-terapie sau cromo-terapie pe la vreun spa, pe undeva… dar nu, adevărul venit ca un trăznet era că făcea chimio-terapie vorbind cu mine de pe un pat de spital iar viața ei se schimbase într-o fracțiune de secundă. Am vorbit apoi dar nu de-ale noastre, ci despre tratamente, despre doctori, despre medicamente, despre regimuri, suc de sfeclă, cazuri, stres, Cernobîl, chirurgi și spitale…

      Amărâtă, m-am urcat în autobuzul pe jumătate gol care se oprise în stație și m-am așezat, cu gândurile aiurea, pe un scaun lângă geam. În fața mea o femeie în vârstă cu ochii albaștri mă privea insistent. Știam că mai întâlnisem undeva privirea aceea, îmi sfredeleam mintea  dar nu-mi aminteam și pace. I-am zâmbit într-un semn de recunoaștere iar ea mi-a răspuns Bună ziua, doamnă Ioana. Când i-am auzit vocea s-a făcut lumină în capul meu, era femeia care făcea curățenie când lucram la bancă iar ultima oară o văzusem înainte să se pensioneze, trebuie să fi trecut vreo 15 ani de atunci. Fusese o femeie foarte harnică și de treabă, mereu la locul ei, fără să deranjeze vreodată și cu mult bun simț. Ce mai faceți, doamna Minerva? am întrebat-o blând. Parcă aștepta întrebarea asta de-o viață. A început să-mi povestească toate necazurile care dăduseră peste ea în ultimii ani, traiul greu cu o pensie de nici 500 de lei, cu o mamă de 93 de ani paralizată pe pat de 3 ani, cu schimbat de pamperși, cu soțul bolnav de Alzheimer care îi spune ”tanti” pentru că n-o mai recunoaște și, nesupravegheat, pleacă de acasă neștiind să se mai întoarcă singur… Era năpădită de probleme și găsise în mine locul în care să își descarce sufletul înnorat. Mi-a spus că își luase inima-n dinți și plecase de acasă pentru vreo două ore pentru că simțea că nu mai rezistă și o lasă puterile. I-am încuiat pe amândoi în casă și acum mă duc la spectacol în parc să-mi văd nepoata care dansează într-un ansamblu folcloric. Cred că așa de frumos o să fie! Mi s-a rupt inima de mila ei. Am coborât din autobuz mai îngândurată decât atunci când urcasem.

        Ajunsă acasă mi-am pregătit prânzul și, ca de obicei, mi-am rezemat telefonul de prăjitorul de pâine căutând să văd ce mai e nou pe YouTube în timp ce mănânc. Am dat peste canalul Ralucăi Gheorghe, o mămică tânără cu două fetițe, Claudia de 2 ani și Melisa, de 11 luni. Raluca face vlogging, adică își filmează viața de zi cu zi așa cum fac alte sute de mii de youtuberi numai că Raluca are ceva special, una dintre fetițe, cea mare, e bolnăvioară. Nu bolnăvioară, ci bolnavă. Grav. Foarte grav. Atât de grav încât doctorii nu i-au dat șanse la supraviețuire atunci când s-a născut. La doi ani încă nu-și ține capul, face crize de epilepsie, este hrănită printr-o sondă și se chinuie să trăiască. Dar zâmbește și gângurește. Nu mi-am imaginat cât de grea poate să fie viața cu un astfel de copil, sigur că știam că trebuie să fii tot timpul cu ochii pe el, dar nu am vizualizat, tehnic vorbind, cât de complicat poate fi să-i dai medicamentele, să-l schimbi și să-l speli după ce vomită de trei ori într-o oră, să-l adormi, să-i bagi mâncarea prin tub, să fugi cu el la spital, să tremuri pe coridoare și tot felul de lucruri care par atât de simple pentru un om obișnuit încât nici măcar nu le mai observă. De ce oare este atâta suferință pe lume?

        Mi-am amintit o vorbă pe care o auzeam la una din mătușile mele bătrâne atunci când eram mică și nu înțelegeam prea multe. Necazurile sunt pe oameni și fiecare își poartă crucea.

        Supărările mele par acum ridicole. Fleacuri. V-am spus că am una la birou care mă enervează?… Așa, și? ploaie

Share This:

Citește mai mult

capsuni ioana spune

De ce nu mai pot trăi fără mixer

        Pentru că este ușor de utilizat, ușor de curățat, ocupă foarte puțin spațiu în bufet și este foarte simplu de mutat dintr-un loc în altul, mixerul vertical este (cred) cel mai util aparat pe care îl folosesc în bucătărie.  Sau, poate, cuptorul cu microunde? Nu știu, oricum unul din astea două. Dar să vă spun la ce folosesc eu mixerul și de ce mi se pare că nu mai pot trăi fără el:

  1. Smoothies. Regret, dar cuvântul nu cred că are corespondent în limba română. Pe google translate îmi dă ”piure” dar de fapt este o băutură, hai să zicem un fel de piure dar mult diluat. Clar, smoothie-urile astea sunt pe primul loc atunci când vine vorba de utilizarea mixerului. Căpșuni, iaurt și un pic de zahăr este combinația perfectă de care nu mă pot sătura și sinceră să fiu nu mă dau în vânt după chestiile alea cu multe frunze verzi, țelină și morcovi deși știu că sunt foarte sănătoase. Se pot face o mie de feluri dar mie îmi plac cele dulci, pe bază de fructe. capsuni ioana spune
  2. Sosuri. Mixerul vertical este făcut să reziste la temperaturi înalte astfel încât îl pot folosi direct în tigaie/ oală/ cratiță pasând alimentele fierbinți fără a mai murdări alte vase și asta îmi place teribil de mult. Am și robot de bucătărie, din acela cu bol mare de plastic dar acolo scrie foarte clar în instrucțiuni să nu torni în el  lichide fierbinți.
  3. Maioneză. Ca să faci maioneza manual, mestecând cu lingura de lemn, îți trebuie un pic de îndemânare altfel se taie imediat. Cu mixerul mi se pare  imposibil, eu cel puțin n-am pățit asta niciodată.
  4. Dressing-uri pentru salate. Nu se compară un dressing făcut cu mixerul față de unul amestecat doar cu telul manual. Primul este mult mai onctuos și cremos plus că arată într-un mare fel pe orice salată. Rețeta mea preferată este aceasta: O lingură de muștar de Dijon, sare, piper (de preferință proaspăt măcinat), o linguriță de herbes de Provence, oregano, pătrunjel sau cimbru (aroma care vă place cel mai mult), oțet balsamic și ulei de măsline. Pe toate astea le pun într-un borcan și direct acolo bag mixerul pentru câteva secunde. Dressing-ul acesta se poate păstra la frigider până la două săptămâni și îl am tot timpul la îndemână pentru a-l pune peste orice salată de vară. dressing
  5. Mâncare de bebeluși. Fructe, legume fierte, cărniță de pui, puse toate la grămadă și băgat mixerul în ele, le transformă în câteva secunde într-o pastă numai bună de hrănit coconelul flămând. Este vorba de Silvia, v-ați dat seama :)
  6. Supe cremă. Ultima descoperire este supa cremă de broccoli care îmi place foarte tare și o fac destul de des. Am mai încercat și de ciuperci dar n-am picat pe spate. Oricum supele cremă mi se par o mâncare de iarnă așa că deocamdată voi lua o pauză.
  7. Piure de cartofi. Aici e foarte simplu, după ce scurg apa de pe cartofii fierți , bag mixerul în oală și îl mut din loc în loc adăugând laptele pe rând. Iese un piure foarte fin. Am făcut și piure de mazăre (asta după ce am văzut că englezii sunt înnebuniți după chestia asta verde) dar încă nu am găsit combinația perfectă cu care s-ar putea mânca.
  8. Salată de vinete. N-am mai folosit tocătorul de lemn de ani de zile, procedez exact ca la piure, mut mixerul din loc în loc în castronul în care am pus vinetele dar cu atenție mare, adică îi dau drumul doar câte o secundă ca să nu tranform totul într-o pastă, salata să fie totuși salată, să se simtă bucățelele de vinete.

        Există mixere verticale cum ar fi cele de aici care vin cu mai multe accesorii, de exemplu tel dublu pentru bătut spumă albușurile de ou sau chiar pentru amestecat aluaturi de consistență ușoară. Unele au și un mic tocător pentru plante aromatice, ceapă, brânză, nuci sau orice altceva vă mai trece prin cap. Cel mai des eu îl folosesc la tocat pătrunjel (pentru că îmi place să fie tocat foarte, foarte fin) atunci când fac (și fac destul de des) măsline aperitiv. Sunt excelente și merită să încercați măcar o dată pentru că sunt foarte ușor de făcut.

        Da, cam astea sunt lucrurile la care folosesc eu mixerul vertical iar acum, după ce am recitit ce am scris mi-am dat seama că de fapt în bucătărie nu mixerul este rege :) Cel mai mult și mai mult folosesc filtrul de cafea pentru că beau cafea în fiecare dimineață. Deci acesta ar fi aparatul aflat pe primul loc și apoi restul. Cred că ar fi interesant de făcut un top al timpului de utilizare pentru fiecare chestie care se bagă în priză și este folosită în bucătărie. O să mă uit aici, o să fac lista completă și revin cu topul :) dar până atunci spuneți-mi voi la ce folosiți mixerul cel mai des?

Share This:

Citește mai mult