Cea mai ieftină supă din lume

        După ce ani de zile am crezut că am pierdut rețeta originală, am reușit, prin intermediul unei rude, adică o verișoară a mamei care locuiește în Alba Iulia,  să o redescopăr. Iar acum fac supa asta foarte des, nu neapărat pentru că este extrem de ieftină ci pentru că îmi place mult de tot iar gustul îmi amintește cu mult drag de zilele fericite ale copilăriei când bunica mea gătea dumnezeiește din orice avea la îndemână. Locuiam împreună și ea era cea care gătea pentru toată familia și tot ea era cea care stabilea meniul pentru întreaga săptămână. Deși pe vremea aia nu exista conceptul de mâncare ”nesănătoasă”, pentru că până la urmă ceea ce băgăm în noi este totuși comestibil, privind în urmă îmi dau seama că până am plecat de acasă, tot ceea ce am mâncat s-ar încadra astăzi în ceea ce se cheamă un stil de viață sănătos.

        Nu mâncam nimic congelat, legumele erau toate din grădină, ouăle de la găinile din curte, nimănui nu-i trecea prin cap să înlocuiască untul cu margarină, mezeluri cumpăram o dată pe lună când aveam musafiri (dar ce bun era parizerul acela care nu avea E-uri și pe care trebuia să-l consumăm în două zile altfel se altera), chipsuri nu existau, pufuleții încă nu se inventaseră, pateul de ficat era făcut în casă iar conservele se mâncau doar în excursii în timp ce siropul de vișine cu apă minerală era mai bun decât orice cola postdecembristă. Orele de masă erau sfinte și nu simțeam nevoia să ronțăiam nimic între mese. Când mâncam stăteam la masă, pe scaun, vorbind unii cu alții și nu ne uitam la televizor. Singura masă care nu se supunea acestor reguli era ojina din zilele de vară când, în timpul vacanțelor, bunica ne făcea câte o felie de pâine unsă cu unt și gem și ne dădea drumul pe stradă în șleahta de copii care alergau bezmetic, fiecare cu pita lui în mână.

        Miercurea şi vinerea, fără excepţie, fără comentarii şi fără mofturi se mânca de post iar una din mâncărurile mele preferate era supa de chimin, o supă care după ce bunica mea a murit (când eu aveam 16 ani) a dispărut cu totul din meniul nostru. M-am bucurat să regăsesc reţeta la noi în familie pentru că, deşi am căutat pe internet, ceea ce am găsit a fost departe de ceea ce vag, îmi aminteam eu. Adică ce îmi aminteam? Doar două lucururi: că în supă nu erau niciun fel de legume şi că avea consistenţa uşor mai subţire decât a unei supe creme. Am refăcut reţeta, mi-a ieşit exact aşa cum o ştiam şi o să vă spun imediat cum se face, nu înainte de un mic disclaimer: supa se găteşte cu rântaş deci standardele alimentaţiei „corecte” sunt oarecum încălcate.

        Încep cu ingredientele, puţine la număr, ieftine de tot şi care se găsesc în orice frigider adică un pliculeţ de chimin (1 leu), o ceapă (50 de bani), 2 linguri de făină, 2 linguri de ulei şi un sfert de linguriţă de boia dulce (doar pentru culoare). Toate astea mai fac 30-40 de bani. Apa şi sarea nu o mai pun la socoteală că trebuie să scriu prea multe zerouri în faţă. Oricum, patru porţii de supă costă sub 2 lei dar e adevărat că deasupra va trebui să presărăm nişte crutoane de pâine ceea ce va ridica puţin preţul final.

        Ceapa întreagă (dar evident curăţată de coajă) se pune la fiert împreună cu chiminul zdrobit  cu dosul unui cuţit ca să iasă mai bine aroma din el (o linguriţă per persoană) şi tot pentru o porţie se pun cam 700 de ml de apă. Se pune aşa de multă apă pentru că se lasă la fiert o oră şi apa va scădea destul de mult (aproximativ la jumătate). După ce a fiert bine şi toată bucătăria s-a umplut de mirosul inconfundabil de chimin, care à propos, îmi aduce aminte de copiii mei când erau bebeluşi şi le făceam ceai de chimin că aşa ne spunea doctorul (acum cică nu mai e bun), supa se strecoară printr-o sită deasă ca să nu treacă seminţele. În oala în care a fiert supa, se pune uleiul, făina şi boiaua şi se face un pic de rântaş care se stinge treptat cu supa strecurată. Şi gata 🙂 Adică, nu chiar, pentru că după cum spuneam, ne mai trebuie nişte crutoane de pâine pe care să le punem deasupra.

        Desigur crutoanele se prepară în casă din pâine uscată tăiată cubuleţe şi băgată la cuptor dar eu am descoperit în Kaufland nişte crutoane cu gust de usturoi sau verdeţuri aromatice pe care le vedeţi în poză şi care sunt absolut de-li-cioa-se! Ridică preţul supei mele dar merită fiecare bănuţ.

        Îmi place supa asta de mor şi ca de fiecare dată când descopăr ceva pe gustul meu, tot aia îmi vine să mănânc aşa că presimt că vedeta iernii va fi supa de chimin. Şi chiar dacă din vară mi-am pregătit un congelator plin cu tot felul de legume din piaţă şi mi-am imaginat ce fel de supe-creme o să-mi fac în zilele geroase de iarnă, zarzavaturile mele se pare că mai au de aşteptat. Deci, ce părere aveţi, cum vi se pare supa mea? ştiu că este imposibil să aveţi o altă reţetă mai simplă dar aş vrea să ştiu dacă şi voi faceţi supă de chimin şi dacă da, cum anume.

 

Share This:

Citește mai mult

Bârfa de sâmbătă seara

        Chiar dacă subiectul arzător al zilei este legat prin toate firele posibile de alegerile ce vor avea loc mâine, persoana de care o să mă iau azi nu face parte din cei 14 catindați la șefia țării și nici n-a avut vreodată o miză în politichia din România. E o artistă care mi-a plăcut dintotdeauna și o țin minte perfect de când a apărut la Steaua fără nume, nu că aș avea eu o memorie de elefant dar, atunci când s-a difuzat faza finală,  mă aflam la Onești și cum ea se trage din acest oraș, emisiunea a făcut senzație. Despre Loredana Groza e vorba, dacă nu cumva v-ați prins deja.

        Nu știu cum mi-a ieșit știrea în față. Sau de fapt știu… așa cum te năpădesc toate reclamele, toate breaking news-urile, toate veștile alarmiste sau titlurile de senzație: ți le bagă internetul în față și dacă nu le citești din prima, le regăsești după un minut în celălalt colț al ecranului, apoi pe telefon, sau într-un email, în feedul de la Facebook sau în postările sponsorizate de pe Instagram. Nu are rost să te încăpățânezi să nu citești pentru că până la urmă tot cedezi, deschiderea linkului fiind singura șansă de a scăpă de insistența super enervantă a mediului virtual. Cred că așa mi s-a întâmplat și cu știrea despre Loredana.

        Inițial am crezut că este vorba despre un click bait, cum adică să fie reclamată la CNA apariția Loredanei la emisiunea Neața cu Răzvan și Dani? Am intrat totuși să văd despre ce este vorba și m-am șocat. Nu că aș fi vreo mironosiță de modă veche, nu că aș fi trăit sub o piatră dar ținuta Loredanei m-a lăsat cu gura căscată și nu neapărat de admirație.

        Poza am luat-o de pe Ciao.ro dar internetul vuiește despre decolteul răvășitor/ sexy/ adânc/ obraznic/ generos/ scandalos/ abisal sau de infarct așa cum îl numesc toți cei care au comentat apariția de acum câteva zile. Iar lista epitetelor poate continua pentru că așa ceva nu vezi în fiecare zi și mai ales la ora 8 dimineața. Sau are importanță ora?

        După cum spuneam, am apreciat-o întotdeauna pe Loredana, mi-a plăcut vocea ei, repertoriul, mi-a plăcut că și-a respectat mereu publicul și spun asta după ce am văzut-o live în mai multe concerte, mi-au plăcut ținutele ei de scenă, mi-a plăcut atunci când era jurat la Vocea României, mi-a plăcut când vorbea despre fiica ei, mi-a plăcut și am admirat-o atunci când s-a reinventat și a ținut pasul cu noile trenduri în timp ce aproape toți colegii ei de generație se plângeau prin emisiuni că nu mai sunt difuzați pe radio, pe scurt mi-a plăcut atât ca artist cât și ca om. De ce oare a simțit nevoia să atragă atenția asupra ei în acest mod, nu pot să înțeleg.

        Este adevărat că mereu a avut ținute extravagante dar asta făcea parte din personalitatea ei și este la fel de adevărat că hainele pe care le purta strigau sexy pe corpul ei bine lucrat dar de aici până la vulgaritatea decolteului cu pricina mi se pare cale lungă. Știm cu toții că sexul vinde dar mă întreb dacă nevoia de popularitate a adus-o în această stare de disperare în care dă tuturor privitorilor impresia că cerșește atenție sporită. Mie cel puțin senzația asta mi-o lasă deși, la succesul pe care încă îl are, nu ar fi avut nevoie de acest circ ieftin.

        A știut mereu să traseze o linie clar delimitată între viața de familie, pe care o ține ascunsă de ochii fanilor și de bârfa tabloidelor, și viața de artistă cu tot glamourul și efervescența inevitabile scenei. Chiar mă întrebam atunci, în urmă cu vreo 20 de ani, când s-a căsătorit cu Andrei Boncea și a dat un interviu unei reviste în care se mândrea cu verigheta (ceva similar unor modele de aici) dacă stilul Loredanei, devenind o ”femeie măritată” se va schimba. Adică dacă va începe să poarte ținute serioase, rochii lungi cu paiete gen Corina Chiriac și bijuterii din aur, machiaje cuminți și coafuri înțepenite cu fixativ. Nu a fost cazul.

        Loredana nu s-a cramponat de succesul imens pe care l-a avut cu Bună seara, iubito și a mers mai departe devenind alta în fiecare an. A știut să se desprindă și să facă mereu ceva nou, să înregistreze succes după succes chiar dacă a avut doar 16 ani, apoi 30 iar acum are aproape 50. Desigur că și-a făcut nenumărate operații estetice și nu am nici cea mai mică problemă cu asta, mi se pare o femeie frumoasă (chiar foarte frumoasă dar gusturile pot să difere) și pentru meseria pe care o are imaginea contează enorm. Deci botox, silicon, implanturi, lifting, acid hialuronic, liposucție, fațete dentare, probabil că nimic nu îi este străin și foarte bine, apreciez efortul, decât o Nana Mouskouri în mizerie, mai bine o Jennifer Lopez în culmea gloriei.

        Dar de ce și-a scos la înaintare sânii ăia de plastic și ni-i arată acum ca și când ar veni de pe centură, nu pot să pricep. Aveți voi vreo explicație?

 

Share This:

Citește mai mult

Lipici la promoție

        Nu cred că sunt o shopaholică sau cel puțin nu vreau să cred asta despre mine, de fapt mi-ar plăcea să știu că nu am niciun fel de dependență. De fumat nu fumez, de băut nu beau, dacă mă ambiționez mă pot abține de la înghețată iar de cumpărături m-am înțărcat. Sau cel puțin așa am crezut. Au trecut de mult vremurile în care așteptam perioada reducerilor și cumpăram o mulțime de haine și de pantofi, și dacă-mi trebuiau și dacă nu, doar pentru că aveam posibilitatea să fac achiziții la un sfert din prețul inițial. După ce ani de zile mi-am burdușit dulapurile cu lucruri inutile pe care le-am purtat arareori (sau chiar deloc) am revenit cu picioarele pe pământ, am făcut curățenie și m-am liniștit. Nu mai cumpăr decât după o analiză atentă, îmi las o perioadă de reflecție care să mă scutească de regrete tardive, nu mă mai arunc cu capul înainte și nici nu mai merg în mall-uri decât foarte rar astfel încât tentațiile s-au îndepărtat vizibil.

        De asemenea și la cumpărăturile alimentare situația s-a îmbunătățit simțitor pentru că nu mai merg la supermarket fără lista făcută de acasă și deci coșul nu se mai umple cu sucuri, ciocolățele sau biscuiți aflați la promoție care să zacă apoi în cămară până după termenul de expirare. Sau mai rău, să-i mănânc 🙂 Concluzionând fără să fac uz de demodata modestie, comportamentul meu de consumator impulsiv a dispărut cu totul. Sau cel puțin așa am crezut până deunăzi.

        Sâmbăta trecută, în timp ce lucram la un mic proiect început în ianuarie (un scrapbook care deși îmi consumă o grămadă de timp îmi face mare plăcere să îl pigulesc), mi-am dat seama spre dupămasă că mi s-a terminat lipiciul ceea ce ar fi însemnat ca tot timpul liber pe care îl așteptasem o săptămână întreagă să se irosească nemaiputând lucra nimic. La scrapbooking fără lipici nu poți face niciun pas mai departe. Și unde să găsești lipici sâmbăta seara când toate magazinele sunt închise? La supermarket, desigur.

        Așa că mi-am luat frumușel umbrela și pe o ploaie bunicică m-am îndreptat spre Kaufland. Spre surprinderea și supărarea mea, la raionul de papetărie, deși am luat la purecat articol de articol și am scanat cu privirea rafturile de jos până sus, nu am găsit niciun fel de lipici. M-am și supărat, m-am și enervat dar situația era clară. Nu aveau lipici. Și pentru că timp aveam berechet, nemaigrăbindu-mă către casă pentru că îmi pierdusem obiectul muncii, am zis să arunc un ochi la standul cu reduceri. Inspirată decizie! să vezi și să nu crezi ce am găsit! lipici la reducere 🙂

        Și nu un sortiment sau două ci toate brandurile care se vând în Kaufland. Toate lipiciurile costau 1 leu. Toate și doar un leu! Și nu știu ce m-a apucat, dar am simțit o bucurie imensă și m-a cuprins un fel de entuziasm în fața izvorului cu  lapte și miere… când am văzut prețul de  un leu zici că am văzut de fapt zero lei. Și nu m-am putut abține și am luat din fiecare model câte unul. Patru, adică. Dar din cele patru unul era de fapt set de trei așa că acum am șase tuburi de lipici. Cred, presupun, dar de fapt știu cu siguranță că o să-mi ajungă toată viața… asta bineînțeles dacă nu o să se întărească în tub înainte să expire. Am comis-o așadar și sunt curioasă dacă vi s-a întâmplat și vouă să cumpărați vreodată ceva în exces doar pentru că respectivul  produs  avea  preț  redus??

 

Share This:

Citește mai mult

Machiaj de Halloween

        Se apropie Halloweenul și, ca în fiecare an, comentatorii de meserie, românii verzi, urmași ai dacilor liberi vor începe cât de curând să comenteze revoltați că este o sărbătoare care nu trebuie celebrată pe principiul că tot ce nu este românesc, este greșit și neadecvat. Și așa cum în loc de Valentine’s Day avem Dragobetele, tot așa în loc de Halloween avem și noi în ajunul Sfântului Andrei o mulțime de superstiții cu ritualuri menite a alunga răul: ușile și ferestrele se ung cu usturoi contra strigoilor, se fac vrăji de aflarea ursitei, nu se piaptănă, nu se pronunța numele lupului, nu se împrumută din casă și alte îmbrobodeli de acest gen care, desigur, sunt doar pentru distracție pentru că nu pot să-mi imaginez că în secolul XXI mai există cineva care ar putea să creadă așa ceva.

        Iar dacă este vorba doar de having fun, de ce nu am celebra și Halloweenul? O ocazie în plus să ne distrăm cu bomboane, costume și măști la petreceri mai mici sau mai mari, în cluburi și mall-uri sau chiar la cineva acasă. Am fost înnebunită după costumații de când mă știu iar pregătirile pentru carnavalul care se organiza la școală în fiecare vacanță de iarnă mă încântau și îmi dădeau aripi transformându-mi ideile de o creativitate debordantă în ținute care mă aduceau mereu pe podium. Cred că o singură dată am ieșit pe locul doi atunci când una din prietenele mele a rupt gura târgului purtând o perucă blondă cu cozi lungi și împletite împrumutată de la teatru, de fapt tot costumul ei de țărăncuță olandeză fiind procurat din aceeași sursă.

        Atunci eu am fost costumată în indiancă, de fapt o amerindiancă și, în afară de penele purtate pe cap am avut un machiaj de mare impact executat cu ce aveam la îndemână la vremea și vârsta respectivă, adică acuarele 🙂 Cănd mă uit acum pe Notino parcă nu-mi vine să-mi cred ochilor ce machiaj de Halloween aș putea face cu produsele care se găsesc pe site și în special brandul NYX mi se pare că se pretează cel mai bine la creații artistice. Poate (de fapt cu siguranță) am fost influențată și de ioana114, o fată frumoasă și super talentată care locuiește în Statele Unite, are un canal de YouTube și care a câștigat The NYX Face Awards 2019 USA, o competiție destinată makeup artiștilor (profesioniști sau nu). Fata asta a creat niște look-uri fantastice, desigur nu pentru viața de zi cu zi ci pentru artă, folosind, evident, doar produse Nyx Professional Makeup accesibile oricui. Dar cu siguranță paletele de farduri NYX nu sunt destinate doar artiștilor ci pot intra cu ușurință în rutina zilnică a oricărei femei care iubește machiajul, de fapt asta e și ideea că aceste produse au multiple valențe și, puse în mâini experimentate, pot crea adevărate minuni.

        Din păcate, legat de petreceri, ieșiri în oraș, distracții sau alte nebunii anul acesta nu mi se arată nimic la orizont și probabil voi sta singură acasă dar dacă cineva se oferă să mă machieze, nu o să refuz și o să-mi scot cagula de pe față 🙂  Produsele  de  makeup  le  pun  eu  la  dispoziție.

Share This:

Citește mai mult

Mâncare indiană simplu de făcut acasă – Pui tikka masala

        Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult în Anglia este… mâncarea indiană 🙂 Cum India a făcut parte din Imperiul Britanic o grămadă de vreme, nu e de mirare că indienii sunt pe primul loc la numărul de emigranți, aceștia fiind prezenți acolo de o sută și ceva de ani iar în tot acest timp nu au renunțat la tradiții acestea incluzând, evident, și mâncarea. În consecință în orice oraș este plin de restaurante indiene, atât de fițe cât și de genul street food și, începând cu marile rețele de supermarketuri până la micuțele magazine de la colțul străzii, toate vând preparate indiene și condimentele specifice de la a la z.

        Până să ajung prima dată în Anglia nu am gustat nimic cu specific indian și, poate și pentru că prima experiență a fost una delicioasă. (onion bhaji adică un fel de chifteluțe de ceapă foarte condimentate și având o crustă crocantă), m-am îndrăgostit iremediabil de gastronomia indiană iar mâncarea mea preferată este puiul tikka masala. Și pentru că este ușor de gătit și pentru că acum condimentele indiene sunt extrem de accesibile ca preț și se găsesc și la noi în toate supermarketurile m-am gândit să împărtășesc rețeta pe care o fac cel puțin o dată pe lună.

        Să începem deci cu ingredientele:

  • 500 de grame piept de pui tăiat cuburi
  • 1 iaurt (dar nu din cel cu 0% grăsime, ci cu 3,5 sau chiar 5%)
  • o jumătate de lămâie mică
  • 1 ceapă
  • 1 conservă de 400 de grame de roșii cuburi sau bulion de casă
  • 200 de grame smântână
  • un pic de ulei
  • condimente: garam masala, usturoi, ghimbir (proaspăt ras, dacă nu, merge și praf), chimin, coriandru măcinat, ardei iute proaspăt sau praf de chilli, sare și piper
  • frunze proaspete de coriandru pentru decor

        Se începe cu marinarea cărnii  de pui: într-un castron se amestecă iaurtul cu zeama de la o jumătate de lămâie, 3 lingurițe de garam masala, unu-doi căței de usturoi zdrobiți (sau praf de usturoi), o linguriță de ghimbir ras și sare. Apoi în maglavaisul ăsta se amestecă bucățile de carne , se acoperă cu o folie de plastic și se bagă la rece în frigider. Desigur nu trebuie să înghețe așa cum mi s-a întâmplat ultima dată cînd frigiderul meu a luat-o razna. Dar, à propos de frigidere,  tocmai am aflat că pe lângă arhicunoscutul și bătrânul Arctic, în România se produc și frigidere Albatros de care nici măcar n-am auzit până acum. Le știați? Anyway, puiul se lasă la marinat minim 15 minute dar ideal ar fi să stea peste noapte pentru a se umple de savoare. Deci cu cât mai mult, cu atât mai bine.

        Garam masala înseamnă în limba hindi amestec iute și este un mix de condimente (cuișoare, scorțișoară, piper, chimin, nucșoară, cardamon, coriandru și dafin) care se folosește în foarte multe preparate din zonă, adică India, Bangladesh, Nepal și Pakistan. În țara lui de origine este preparat în fiecare casă după rețeta proprie, proporțiile fiind lăsate la latitudinea bucătarului iar asta îl face să difere destul de mult, exact cum la noi nu o să găsești  sarmale cu același gust la două case diferite.

        Pasul doi constă în prăjirea cărnii de pui care se poate face fie în tigaie, fie la cuptor, în tavă, pe hârtie de copt. Cum eu nu sunt deținătoare de cuptor electric incorporabil, pun un pic de ulei în tigaie (dar foarte, foarte puțin ca să nu se îmbibe de ulei) și prăjesc bucățile de carne pe fiecare parte 2-3 minute. La mijloc pot să rămână crude pentru că ulterior vor fierbe încă puțin în sos. După ce sunt prăjite, se scot pe o farfurie și, în aceeași tigaie, se mai adaugă eventual o lingură de ulei și ceapa tocată care se călește până capătă o frumoasă culoare aurie. Apoi, peste ceapă se pune un cățel de usturoi zdrobit, o linguriță-două de ghimbir, una de turmeric, 2-3 lingurițe de chimin măcinat, una de coriandru și 3-4 lingurițe de garam masala. Se amestecă și se lasă 20-30 de secunde, practic cât să se încălzească apoi se toarnă conserva de roșii care se fierbe până scade și devine ca o pastă caramelizată, asta durând aproximativ 10-15 minute. Apoi, în funcție de gustul fiecăruia, se adaugă sare și chilli. Mie îmi place mâncarea picantă însă știu că nu toată lumea apreciază gustul iute așa că există și varianta de a adăuga direct în farfurie un pic de extra chilli powder.

        Când sosul a devenit ca o pastă, adică s-a evaporat toată apa din roșii, se adaugă smântâna și carnea prăjită. Acestea vor fierbe împreună încă 10 minute până ce puiul este bine pătruns iar bucătăria se umple de mirosul plin de savoare al condimentelor indiene. Puiul tikka masala, peste care se presară câteva frunzulițe de coriandru proaspăt, se servește fie cu pâine naan (o pâine nedospită), fie cu orez așa cum am făcut eu și, după părerea mea, este absolut delicios.

 

Share This:

Citește mai mult