Cum am trecut de la bere la ceai

        Foarte simplu și rapid, în urma unui șoc. Când mi-am tras pe mine blugii skinny albi pe care îi port numai vara și am văzut că nu mai pot să-mi închid fermoarul m-a apucat o disperare soră cu moartea. Erau blugii mei preferați, cumpărați de la Topshop și, fără nicio urmă de modestie, îmi veneau foarte bine. Acum nu îmi mai vin deloc. I-am pus înapoi în dulap și aștept să treacă luna iulie pentru a face o nouă încercare. Spun luna iulie, pentru că mi-am propus să slăbesc două kilograme dar fără să țin vreo dietă specială care să-mi distrugă vara și se pare că funcționează.

        Ce am schimbat, totuși, astfel încât să pot spera că mă vor încăpea blugii? Am înlocuit berea cu ceai. Nu că aș fi vreo bețivă dar de când au venit căldurile am cam băut la bere aproape în fiecare zi. Recunosc, îmi place :) Preferata mea este cea cu gust de fructe, cu lămâie sau merișoare. Mai este una, light, cu zmeură, dar aia mi se pare că are un gust un pic sintetic. Aproape fără să-mi dau seama, în fiecare seară, pe balcon sau după ce mă băgam  în pat, beam câte o sticlă de bere pe îndelete, la o poveste sau în timp ce pierdeam vremea pe internet. Asta înseamnă 160 de calorii îngurgitate zilnic degeaba. S-au depus pe unde nu era cazul și după faza cu blugii am zis că trebuie să fac ceva. Așa că am trecut pe ceaiuri, dar nu din alea medicinale și rele la gust :) E frustrant să mergi la o terasă și toată lumea să bea bere sau sucuri frumos colorate iar tu să ceri apă plată cu lămâie. Plus că nici nu-mi place. Un ceai însă arată altfel, poți să îl bei cald sau rece, te hidratează, are un gust plăcut și, cel mai important, are doar două calorii. Două! Adică de 80 de ori mai puțin decât o bere.

        Iar ca trecerea să fie cât mai lină, am început cu un ceai de merișoare. Bere, ceai, nu contează, cu merișoare să fie :) Toate semnele Universului mi s-au arătat când am hotărât să comut pe ceai și nu glumesc deloc, altfel cum pot să-mi explic că, exact în acea zi, am primit acest cadou drăguț, o cană specială, de la nepoată-mea Paula. Se pare că nimic nu este întâmplător și că totul se întâmplă cu un anumit motiv. cana ioana spune

        Foarte greu nu mi-a fost pentru că eu, oricum, eram mare amatoare de ceai numai că pe timpul verii mă limitam la cana pe care o beau dimineața la serviciu. (Este oare o simplă coincidență că din cei patru colegi care suntem în aceeași încăpere, niciunul nu bea cafea la birou ci doar ceai?) De obicei beau ceai verde cu ananas sau cu ghimbir și am ales asta pentru beneficiile arhicunoscute, numai că dacă ceaiul verde nu este însoțit și de alte arome, mi se pare că este prea astringent. Și nu-mi place iar, atâta timp cât sunt sănătoasă, nu vreau să mă forțez să beau ceva care nu-mi bucură papilele gustative. În schimb uneori beau  ceai de ghimbir. Gustul acela iute și mirosul de prăjitură m-au făcut să-l ador.

        De curând am mai descoperit un ceai pe care îmi place să-l beau rece, cu gheață. De fapt nu știu de ce îi spun ceai pentru că nu are nici măcar o frunză din ceea ce reprezintă planta de ceai. Este o infuzie din bucăți de măr, cocos si pepene galben și este absolut delicios. Bineînțeles că toate astea le beau fără zahăr, altfel aș fi tot acolo unde eram cu berea :) Dar până una-alta mai am nouă zile din cura mea cu ceai și apoi o să-mi probez din nou blugii. Presentimentul e optimist.

Share This:

Citește mai mult

bani

10 întrebări pe care să ți le pui înainte de a solicita un credit

        M-am întâlnit ieri cu o veche cunoștință cu care nu m-am văzut de mult și care, neștiind că nu mai lucrez la bancă, m-a abordat cu câteva întrebări legate de acordarea unui credit pentru firma ei. A început o afacere în urmă cu câțiva ani și are o mică țesătorie în care confecționează basmale și baticuri pe care le vinde prin piețe și târguri. M-a întrebat de dobânzi dar nu eram în temă cu date concrete așa că n-am știu ce să-i răspund. Am rămas în schimb șocată văzând cât de total în afară era chiar ea în legătură cu acest subiect. Tot ce știa era că voia ”niște bani că nu se mai descurcă”. Nu merge așa. Dacă aveți un business pe care vreți să-l dezvoltați apelând la un credit ar fi bine ca, înainte de toate, să vă puneți aceste întrebări.

  1. Mă încadrez la acest tip de credit? Unul dintre primele lucruri pe care băncile le verifică atunci când primesc solicitări de creditare din partea firmelor, este contul de profit, dacă nu mă credeți, verificați aici și o să vedeți că așa este. Afirmațiile de genul ”am făcut cheltuieli ca să ies pe zero (sau chiar pe pierdere) astfel încât să nu plătesc impozit” nu țin în fața consilierului bancar iar lipsa profitului exclude din start orice tentativă de a continua analiza.
  2. Care este suma de care am cu adevărat nevoie? Dă extrem de prost să spui ”maximul care mi se poate acorda”. Un om care își cunoaște afacerea și vrea să o dezvolte sănătos pe termen lung își face niște calcule ținând seama de termenele în care trebuie să încaseze de la clienți, respectiv în care trebuie să își plătească furnizorii. N-o să-ți dea nimeni un sac de arginți să stai cu fundul pe el doar ca să te simți bogat.
  3. Cu ce avans (contribuție proprie) trebuie să vin? E adevărat că la unele tipuri de credite nu se solicită avans dar este cumva în limitele bunului simț și al bunului mers al afacerii că o contribuție proprie ajută substanțial, în primul rând că pentru acea sumă nu se plătește dobândă, deci scad costurile. Și apoi pentru cineva care are obișnuința de a pune bani deoparte lună de lună (o mulțime de moduri de a face acest lucru găsiți aici), plata ratelor nu va reprezenta o schimbare radicală în derularea activității.
  4. Fluxul de numerar pe care îl am, îmi permite să rambursez creditul? Cash-flow i se spune și cu siguranță banca va solicita o prognoză a acestuia. Cu cât ai mai mulți clienți, chiar dacă mărunți, cu atât mai mic e riscul de a intra în incapacitate de plată. Un singur client colaborator care asigură toate intrările de cash în firmă, chiar dacă este un client foarte mare, reprezintă un risc. Dacă acesta intră în faliment, e foarte clar ce se va întâmpla cu firma voastră: se va activa principiul dominoului.
  5. Banii obținuți din credit mă vor ajuta să-mi cresc afacerea? Dacă veți investi banii obținuți în utilaje sau marketing și dintr-un leu veți obține doi, atunci merită, dar dacă aceștia se vor duce pe salarii sau amenajarea sediului , cu siguranță vă veți afla în același punct și peste un an de acum înainte.
  6. Care este scoringul pe care îl am la Biroul de Credit? Biroul de Credit este un fel de centru de colectare a datelor, atât pozitive cât și negative, despre împrumuturile și modul de rambursare a acestora de către persoanele fizice. Nicio bancă din lume nu o să riște dând bani unor firme ai căror administratori au o reputație proastă din acest punct de vedere. În spatele oricărei afaceri stă un om iar băncile știu exact acest lucru.
  7. Cât de bună este starea financiară personală? Punctul acesta are legătură directă cu cel de mai sus și ar fi bine să aveți grijă de separarea clară a ceea ce înseamnă firma și ceea ce înseamnă patronul pentru că nu e unul și același lucru iar banii firmei, sunt banii firmei iar aceasta are o personalitate juridică distinctă.
  8. Am toate actele solicitate de bancă?  Și aici nu mă refer doar la bilanțurile contabile fără de care este evident că nu se poate merge mai departe, ci la contracte de închiriere a sediului sau terenului, la acorduri date de asociați/ vecini/ locatari, contracte de colaborare și orice altceva care ar trebui să existe în firmă și care să anuleze principiul care spune că ”merge și-așa”. La bancă nu prea merge.
  9. Există comisioane de rambursare anticipată a creditului?  Uneori acestea pot fi destul de mari, mai ales dacă rambursarea se face la foarte scurt timp de la acordare pentru că și băncile, la rândul lor, își fac niște calcule. Mizează pe venituri viitoare și se trezesc peste noapte fără acestea așa că nu ne jucăm de-a baba oarba.
  10. Ce se întâmplă în situația în care mor înainte de rambursarea totală? Nu este plăcut să te gândești la acest lucru dar trebuie. Moartea nu anulează datoriile nimănui și cineva care ține la propria familie trebuie să ia în considerare costurile unei asigurări ca o măsură de protecție a celor dragi.

Vă las acum să vă gândiți, dar cam aceleași întrebări, poate puțin modificate, ar fi bine să vi le puneți și dacă vreți un împrumut pe numele vostru, nu pe firmă. Eu am fost și sunt pro-creditare atâta timp cât acest lucru este gândit la rece, fără să te arunci cu capul înainte. bani

Share This:

Citește mai mult

ioana spune

7 verbe pentru 7 zile #19

Până imi beau cafeaua de duminică dimineața, să trecem rapid în revistă săptămâna care a trecut:

  • Mi-am cumpărat bilet de avion pentru Londra și abia aștept să mă duc. De fapt o să merg mai departe de Londra,  în Coventry, 100 de km mai la nord, pentru că acolo lucrează Cristi. Sper să reușesc să filmez câte ceva pe acolo și să fac cel puțin două filmulețe pentru YouTube.
  • Am renunțat la codul de reducere suplimentară de 10% pe strawberry.net, un site de parfumuri și cosmetice, unde am deja un cod de loialitate, o reducere de 7.5% pentru orice comandă. Pentru că n-am mai cumpărat nimic în ultima vreme (cred că din ianuarie) m-au momit cu o extra-reducere dar am rezistat eroic deși încă mă întreb cum de am reușit. Adevărul este că am foarte multe parfumuri și nu apuc să mă dau cu toate.
  • M-am chinuit să calc, chiar acesta e cuvântul și senzația. Atât de cald a fost toată săptămâna și atâta zăpușeală am inspirat prin oraș că pur și simplu nu mai aveam niciun chef să mă încing lângă fierul de călcat însă n-am avut încotro, trebuie făcută și treaba asta deși mi-e tare urâtă. IMAG4165Mai nou, am văzut că există niște aparate de călcat vertical cu abur ca cele de aici și tare mă tentează unul. Nu știu exact cum funcționează așa că dacă aveți și folosiți, m-aș bucura să împărtășiți experiența. Sunt deschisă la orice idee care ușurează munca în gospodărie iar aici am găsit aparate de care nici nu știam că s-au inventat.
  • Am făcut sirop de zmeură. Din nou :) Problema e că beau câteva pahare în fiecare zi deși are cam mult zahăr dar totuși cred că e mai puțin nociv decât cola. Sau decât berea :) De când am descoperit cât de simplu se face (la rece, fără fierbere) nu mă mai pot opri, cum culeg un pic de zmeură din grădină, cum fac o sticlă de sirop.
  • M-a dezamăgit laptele Doina. Mă așteptam să fie altceva, așa cum îi spune numele un lapte, ceva care curge, un fluid cu care să mă pot demachia, dar are o consistență foarte vâscoasă și este extrem de gras. Dacă îl pun pe față nu pot să-l dau jos cu apă și trebuie să mă spăl cu încă o sută de produse ca să scap de pelicula grasă care se întinde pe piele. O să revin la demachiantul meu cu argan, tot de la Farmec, care este incomparabil mai bun. Laptele Doina o fi bun ca lapte de corp dar pentru demachiere mie nu mi se potrivește deloc. lapte doina
  • Am dat iama prin London Shop, asta probabil ca o răzbunare a faptului că nu am cheltuit banii pe parfumuri :) Pentru cine nu știe, London Shop e un lanț de magazine din Cluj, un fel de outlet-uri cu haine, în cea mai mare parte de la Zara, dar și de la alte firme cum ar fi Mango sau  Massimo Dutti. Sunt haine noi, cu etichetă, care până nu demult se vindeau la kilogram (150-200 de lei kilogramul), haine din sezoanele trecute, aduse din străinătate. În centrul orașului cred că sunt cel puțin 5-6 magazine iar prețurile sunt foarte mici, de exemplu un sacou e 40 de lei. Orice sacou. Eu mi-am cumpărat 4 bluze și o eșarfă colorată cu 100 de lei toate. ioana spuneÎn afară de ce vedeți în poză, mi-am mai luat două cămăși albe, clasice, pentru serviciu, una cu epoleți și una care are o fundă care se leagă la gât. Super faine și care nu se vor demoda niciodată.
  • M-am enervat maxim din cauza unei firme de curierat. 23 de apeluri nepreluate, plus telefonul fix de la sediu care sună ocupat continuu, plus două zile întregi în care nu i-am putut contacta,  înseamnă ceva, nu? N-are rost s-o dăm cotită, este vorba despre Fan Courier și o să scriu un articol întreg despre toată această experiență negativă care m-a supărat foc.

        Parcă zilele, deși sunt mai lungi, trec mai repede vara și nu apuc să fac atâtea câte mi-am propus. Deja am trecut de jumătatea lui iulie și sunt în urmă cu activitățile. Abia aștept o vacanță adevărată dar depcamdată nu se întrevede nimic la orizont. Voi ați plecat pe undeva?

Share This:

Citește mai mult

Jobul de vis

       Ați auzit vreun copil spunând că atunci când va fi mare să vrea să se facă funcționar? Eu, nu și nici nu cred că o să se întâmple asta vreodată. Când sunt mici, toți copiii visează să devină medici, artiști, pompieri, polițiști, învățători, cântăreți, piloți de avion sau șoferi pe basculantă :) Pe vremea mea era la modă și meseria de vânzătoare pentru că asta implica să stai în spatele unei tejghele ca o mică regină dispunând de toate bunătățile din rafturi dar acum i-a cam trecut timpul și o astfel de profesie a căzut în dizgrație. Mai degrabă se poartă să fii fotomodel.

        Dar funcționar? nici atunci și nici acum, niciun copil n-o să spună vreodată că își dorește să mute tone de hârtii și dosare dintr-o parte în alta, să țină evidențe, statistici și seturi de date, să completeze tabele, să elaboreze documente, să verifice situații, să întocmească liste și extrase, să sorteze, să arhiveze, să listeze, să calculeze sume sau să estimeze beneficii. Nu cred, sau poate nu știu eu, ca o astfel de rutină zilnică să aducă vreo satisfacție cuiva. Iar când spun ”funcționar” mă gândesc la miile sau zecile de mii de oameni care lucrează în clădiri de birouri la firme de contabilitate, în bănci, în administrație, la judecătorii, la regii autonome, la direcții de statistică, de sănătate, de pașapoarte, de evidență, de asistență socială/ comunitară/ a copilului/ educaționale sau  la tot felul de alte instituții care impresionează doar prin titulatura pompoasă. Câți dintre oamenii ăștia și-au dorit, atunci când erau pe băncile școlii, să facă ceea ce fac azi? cu siguranță că în clasele mici visau altceva.

        Și atunci în ce moment se produce declicul care te aduce în lumea celor maturi, în care nevoia de bani și dorința de stabilitate te face să alegi un drum deja bătătorit dar care este plictisitor zi de zi, lună de lună și an de an? Când lași visele deoparte și te îndrepți cu responsabilitate către un job banal dar care îți asigură un trai decent? Spre sfârșitul liceului sau mai devreme?  La ce vârstă pui pasiunile în sertarul uitat al copilăriei pentru a privi spre viitor cu discernământul vârstei adulte? Când și de ce viața nu mai pare atât de distractivă ca atunci când lucrurile simple te bucurau fără să lase loc gândurilor serioase și grave?

       Când eram mică-mică voiam să mă fac educatoare ca să le explic copiilor ”ce se vede în acest tablou” așa cum ni se preda la grădiniță. Apoi am vrut să mă fac balerină și să mă las purtată de muzică într-o lume ireală, bibliotecară ca să pot citi cărți de dimineața până seara iar mai târziu un pic, fascinată de legendele Olimpului și istoria antică, am vrut să devin arheolog și să-mi petrec verile pe șantier descifrând inscripții ale civilizațiilor dispărute. Spre sfârșitul liceului mă gândeam că mi-ar plăcea să fiu profesoară de fizică dar opinia generală  a celor din jurul meu despre învățământ,  m-a făcut să renunț. N-am făcut niciuna din meseriile pe care mi le doream. Conjunctura, anturajul, vremurile, contextul în care am trăit, toate astea mi-au direcționat drumul și m-au adus unde sunt azi. Nu regret nimic dar îmi pun totuși întrebarea cum ar fi fost viața mea dacă munca pe care am făcut-o s-ar fi suprapus peste una din pasiunile mele?

        Să scriu e ceva ce am descoperit abia de curând și nu mă obosește sau plictisește niciodată chiar și atunci când am de făcut, să spunem, un articol publicitar cu o temă dată. Pur și simplu nu simt că lucrez pentru că îmi place ceea ce fac și pot să scriu până la 2 noaptea fără să mi se facă somn. Dacă însă trebuie să gătesc, mă plictisesc groaznic după 15 minute. Sunt convinsă că nu toată lumea e în aceeași situație, cunosc o mulțime de oameni care sunt pasionați de bucătărie, încearcă rețete noi, fac lucruri complicate iar din mâinile lor ies adevărate minunății. Probabil ar fi fericiți dacă ar reuși să trăiască din arta gătitului cum la fel de împliniți cred că se simt cei care își câștigă existența de pe urma pasiunii și a talentului lor. Sigur că există muncă în orice situație dar munca făcută din dăruire nu reprezintă un efort ci curge ușor, lăsând loc doar satisfacției.

        V-ați gândit la asta vreodată? V-ați gândit ce-ați face dacă ați avea din nou 18 ani și n-ați avea grija banilor? Care ar fi meseria pe care ați alege-o? Se spune că  3 din 5 persoane ar opta pentru una din următoarele:  actor, fotograf, jurnalist, pictor, scriitor, cântăreț, pilot de formula 1, antrenor de fitness sau voluntar într-o organizație de caritate.

functionar
foto 123rf.com

Share This:

Citește mai mult

pisica

Pisica mea e autistă

        Adică așa cred. Dintotdeauna mi-am dorit ca pisica mea să fie drăgăstoasă și să toarcă mult dar n-a fost să fie. Mâțele, la fel ca și copiii, cum ți-i dă Domnu’… Fiecare cu norocul lui deși se pare că în acest caz eu n-am prea avut :)  Nu mă plâng, o iubesc așa cum este dar uneori când o văd atât de antisocială îmi vine să o duc la psiholog. Nu-i place nimic din ce există pe lumea asta, nu-i plac oamenii, asta ar fi de înțeles pentru că a suferit din cauza lor, dar nu-i plac nici animalele.

        Am încercat să-i aduc un companion în prezența căruia orele și zilele în care stă singură să-i treacă mai ușor dar când a văzut că Tom, motănelul roșcat s-a instalat la noi în casă, a intrat în depresie. Ăsta mic și nou-venit voia doar să se joace cu coada ei care se mișca nervos dintr-o parte în alta dar ea s-a stropșit la el, apoi a început să-l scuipe iar în final s-a ascuns în debara de unde nu a mai vrut să iasă decât târâtă. Oricât am încercat să-i împac, nu a fost cu putință așa că am renunțat și pe Tom l-am dus la înapoi la internat, în curtea părinților.

        Când vede oameni străini care vin la noi  în vizită se ascunde după perdea sau pe sub vreun fotoliu și nu vrea să dea cu ochii de nimeni. Nu vă spun ce panică o apucă la o simplă ploaie iar dacă se întâmplă să tune, dispare cu totul și nu o mai găsesc nici dacă o caut cu câinii polițiști deși locuiesc într-o suprafață destul de limitată. À propos de câini, uneori, destul de rar, băiatul meu îl aduce pe Jax în apartament pentru un pic de răsfăț iar întâlnirea cu mâța nu decurge deloc bine. Și nu din punctul de vedere al zdrahonului de rottweiler care are 50 de kile și care o ignoră total. Pentru el, o mobilă sau o pisică e cam același lucru numai că ea, în aroganța de stăpână a casei, sfidează complet legile naturii și ale bunului simț și îi sare la beregată. Câinele vede acest lucru ca pe o joacă, suportă cât suportă dar când ghearele tupeistei îi ajung la piele se zburlește destul de urât și, cu tot calmul lui înțelept, o pune la punct într-o fracțiune de secundă.

        Mi-e teamă de limita asta care se poate rupe într-o bună zi așa că evit confruntările și prefer ca pe durata vizitei lui Jax să închid pisica într-o altă cameră iar asta îi provoacă frustrări dintre cele mai profunde. O zi întreagă nu mai vrea să mă vadă și îmi întoarce spatele cu obstinență. Nu că în restul timpului mi-ar arăta prea des dovezi de dragoste dar în aceste cazuri se vede clar că este profund jignită. Simandicoasă și lezată în amorul propriu refuză orice mângâiere și se transformă într-o drama queen pe care n-o mai pot îmbuna decât cu astfel de hrană pentru pisici pe gustul ei. E mofturoasă foc și își schimbă gusturile de la o zi la alta. Într-o vreme luam din Auchan pui rotisat și, cum mie nu îmi place pieptul de pui pentru că mi se pare prea sec, îi dădeam ei mici bucățele pe care le accepta cu mare poftă. Acum însă nici asta nu-i mai place, de lapte sau smântână nu se atinge, ficatul de pui nici nu-l gustă, la mezeluri strâmbă din nas iar apă bea din an în paști. S-a născut supărată și o să moară la fel de îmbufnată după ce o să-și consume cele nouă vieți. Din punct de vedere al mâncării e o diferență de la cer la pământ între câini și pisici, și spun asta cu certitudinea posesorului ambelor specii. Câinii mei, adică ai noștri, adică trei bucăți, unul mai frumos ca altul, nu fac nazuri la nimic și se bucură din orice, dacă le servesc o astfel de hrană pentru câini, se reped ca disperații de parcă n-au mâncat de două zile. caini

        Doamna mâță însă, se comportă ca și când s-a născut într-un palat și nici să clipească nu poate fără să-și dea aere. Nu glumesc deloc atunci când spun că în casă trebuie să fie liniște deplină ca să-i tihnească mâncarea. Dacă fâșâi o pungă sau deschid robinetul de apă, o ia la fugă de parcă o umăresc dușmanii. Odată am scăpat un capac pe jos și atât de tare s-a speriat că era să intre în comă. Orice zgomot o sperie, se panichează din fleacuri și până și de jucării are teamă. De Crăciun i-am pus sub brad o mingiuță și când am rostogolit-o înspre ea a sărit de un metru în sus de parcă  ar fi văzut un balaur. Era să facă atac de cord așa că am dus mingea câinilor pentru că nu am vrut s-o am pe conștiință. Nu vrea jucării, nu-i place decât să doarmă cât e ziua de lungă iar uneori, noaptea, brodează. După cum se vede, s-a specializat în broderie anglaise pe cearceafurile mele. pisica ioana spune

        Cu toate astea o iubesc și m-am atașat foarte tare de ea, cum altfel dacă o am deja de șase ani și doar pe mine mă acceptă în preajmă?

Share This:

Citește mai mult