vot1

Un vot costă 2 minute și are valabilitate 4 ani

        Nu mă interesează motivul pentru care spui că nu votezi, pentru mine nu există niciun argument logic care să justifice această opțiune de neimplicare și nepăsare crasă. Spui că ori pe cine ai vota nu o să se schimbe nimic. Serios? Chiar ți se pare că nu s-a schimbat nimic? Poate ai uitat (sau poate ai avut norocul să nu fi fost încă născut atunci) cum era să fii îngrădit între granițe și, mai ales, între mentalități înguste, cum nu aveai acces la informații, la filme, la muzică, la cultură, cum nici măcar nu puteai să stai într-o seară de vară la o terasă pentru că acestea nici măcar nu existau iar acolo unde printr-o minune găseai una cu scaune de fier și mese urâte cu vopseaua decojită (de obicei doar pe litoral) se închideau înainte de lăsarea întunericului. Da, e adevărat, pe vremea lui Ceaușescu, votul era inutil. Ori pe cine ai fi votat nu se schimba nimic numai că atunci dacă nu mergeai la vot te lua mama dracu’. Dacă rămâneam în același sistem nu mai pupam noi acum internet, Facebook și YouTube și cred că ne înfrățeam doar cu chinezii, vai de mama lor… Din fericire lucrurile stau altfel acum și votul contează. Votul tău, și-al meu, și-al miliardarilor din top 100 dar și votul ultimului amărât valorează la fel de mult.

        Ești liber să faci ce vrei, poți să stai și să te plângi de dimineața până seara că trăiești într-o țară de hoți, că nu contează cine iese, că toți sunt la fel și că oricum votul tău nu contează. Că ți-e scârbă, că ți-e lehamite, că așa nu se mai poate, că așa nu e bine, că dacă s-a făcut într-un anumit fel trebuia să fie invers și dacă a fost invers era de o mie de ori mai bine înainte. Că ăla nu e bun, celălalt e prost, unu’ nu are școală, celălalt are prea multă, nu știe decât teorie și îi lipsește practica, unu’ e prea bătrân dar celălalt nu are experiența necesară, unul nu are ce căuta în domeniu, ălalalt a stat deja prea mult și s-a plafonat. Și uite așa, tu nu ai pe cine să votezi. Ți-ai pus însă vreodată problema că ai putea să candidezi chiar tu? sau poate, dacă nu te simți în stare să faci asta, să susții pe unul dintre prietenii apropiați sau pe cineva din familie care crezi că s-ar potrivi unei astfel de provocări? Nu se poate să nu cunoști pe cineva care, pas cu pas, ar putea să facă lucrurile să meargă mai bine. Nu se poate să te uiți în jur și să nu vezi decât penali, tâmpiți, hoți și corupți, să fim serioși, există încă mulți oameni cu caracter, dar cât de ușor este să stai pe margine și să cârcotești!

        Nu vrei să îl votezi pe x, nu vrei să îl votezi pe y dar nici nu miști un deget să faci ceva. Un gest oricât de mărunt, o faptă de bine în urma căreia să nu aștepți recompense, să faci ceva pentru țara ta. În schimb aștepți ca ea, țara,  să facă totul pentru tine, să se transforme într-o ”țară ca afară” peste noapte înspre delectarea și încântarea ta. Numai că vezi tu, ”țara” asta este ceva destul de abstract și de fapt oamenii sunt aceia care produc schimbarea. Oamenii care se implică, oamenii care nu doar stau pe margine așteptând să vâneze greșelile celor prinși în vâltoare. În primul rând schimbarea o fac cei care se duc la vot.

        Întoarce-te puțin cu gândul în trecut… Cât de revoltat ai fi dacă dintr-odată ți s-ar spune că, având în vedere veniturile tale, ai dreptul doar la un vot în timp ce șeful tău, posesor a două vile și terenuri în Bărăgan are dreptul la zece! Că tu, femeie fiind, nu ai deloc drept la vot nefiind capabilă să discerni între două partide. Sau că doar cei cu anumite studii pot să voteze (da, a existat și asta în perioada interbelică, doar femeile care erau absolvente ale învăţământului secundar, normal sau profesional aveau dreptul la vot). Pfff! cât de nedrept pare acum și câtă indignare, pe bună dreptate, te-ar cuprinde. Să ți se spună că ești prea mic și insignifiant, că ești prea prost pentru a avea drept la vot și brusc te-ar cuprinde un acces de furie. Probabil doar atunci ai realiza că acesta este un drept al tău care ție ți-a fost dat pe tavă dar, privind în spate, nu a fost obținut ușor de cei care au trăit înaintea ta.

        Am obosit să aud că un singur vot nu contează. Dar 3 voturi contează? Pentru că asta a făcut diferența la alegerile din vară când în comuna Petriș din județul Arad a câștigat la primărie o fată de 31 de ani care a crezut în șansa ei. Deci, uite, fiecare vot contează și nu încerca să-ți găsești singur circumstanțe atenuante pentru delăsarea morală în care te complaci. Votul tău este valoros și ar fi păcat să-l arunci la gunoi.

        Închei acum dar dacă n-ai priceput ce-am vrut să spun, o să-ți desenez:vot        Zâmbăreții din partea stângă au votat. Ceilalți cu mutrele supărate din dreapta nu au votat pentru că au crezut că votul lor nu contează. Le-a intrat  în cap ideea (proastă) că un singur vot, adică votul lor, nu face diferența și că este inutil să se obosească. Câteva mii au avut păsărica asta… și s-a format  un întreg stol. Mare greșeală!

vot1

Share This:

Citește mai mult

grasime-rata

7 verbe pentru 7 zile #30

        Sau poate ar fi trebuit să găsesc 14 verbe pentru cele 14 zile pe care le-am sărit de pe blog pentru că am fost plecată în Anglia. Cred că așa de mult n-am mai lipsit niciodată dar o să-mi reintru în curând la normal. ”În curând”, asta însemnând de mâine pentru că din păcate vacanța s-a terminat și reîncep serviciul. Dar să vă spun ce  m-a marcat în săptămâna care a trecut.

  • M-am speriat ca naiba în camera mea, în patul meu și cu laptopul meu în brațe când, în timp ce mă uitam la un filmuleț pe YouTube, brusc mi-a apărut Băsescu pe monitor strigând la volum maxim ceva de voturi, de 300 de parlamentari sau de alegeri… sau de toate împreună și deodată :)  Așa de derutată am fost că nici nu mai găseam butonul de close :) Jesus! acum YouTube-ul bagă campanie electorală chiar și printre rujurile, parfumurile și alte chestii pe care le caut eu pe acolo?? Se pare că da.
  • Am mințit cu nerușinare. Eram în Coventry și mă plimbam pe stradă când am văzut un mic stand într-o zonă comercială unde doi bărbați promovau o acțiune numită Sponsor a cat. Practic, încercau să strângă bani din donațiile trecătorilor pentru niște adăposturi de pisici. M-au acostat cu sloganurile obișnuite dar eu am trecut nepăsătoare mai departe spunându-le No, thank you la care unul dintre ei m-a întrebat foarte mirat Don’t you like cats? la care eu, intangibilă, i-am răspuns (doar ca să mă lase în pace)  Not really. Mă mir cum de nu s-a crăpat pământul sub mine când am spus asta, eu care mă uit la mâțe ca la zei :) Dar, na, am scos-o și în loc să fi dat și eu o liră-două că doar nu muream din asta, de atunci mă tot gândesc că am trădat tot neamul pisicesc.
  • Am primit o mostră de parfum DKNY. Ce mare lucru, poate vă întrebați, dar nu pot să nu fac comparația între  cât de greu primești o  mostră de parfum în România la Sephora sau la Douglas sau la oricare alt magazin și cum stau promoterii în mall-urile din Anglia și împart cu dărnicie la toată lumea. Sau poate nu chiar toată lumea ci au și ei un segment țintă legat de vârstă, sex sau alte criterii socio-demografice ca să mă exprim știițific și să nu spun că poate se uită la ăia mai bine îmbrăcați :) Cert este că nu e prima oară că primesc diverse mostre de parfum sau alte cosmetice scumpe așa tam-nesam fără să fi cumpărat nimic ceea ce nu-mi displace deloc. imag5081
  • Mi-am dat seama (cu adevărat) cât de greu este să te obișnuiești cu o altă limbă, să fii nevoit să nu auzi nimic familiar trecându-ți pe la urechi. Din moment ce am făcut un masterat în limba engleză, consider că știu limba cât de cât, adică citesc cu ușurință și până de curând am crezut că și înțeleg dacă cineva îmi vorbește în engleză. Dar uite că nu. În viața de zi cu zi din Anglia am fost pusă (și nu doar o dată) în postura de a nu pricepe nici cele mai simple propoziții vorbite de oamenii de rând. De exemplu la supermarket m-a întrebat vânzătoarea ceva de genul ”duiuuaaaăbeee”? Sorry?? Nu am înțeles o iotă, nici măcar dacă a rostit unul sau mai multe cuvinte :) a trebuit să-mi repete de două ori ca să înțeleg că mă întreba dacă vreau o pungă. Mai simplu de atât nici nu se putea, era ceva ce se învață la nivelul clasei a treia: Do you want a bag?
  • Am asistat la o ceremonie de absolvire a facultății deși era luna noiembrie. Coventry este un centru universitar destul de mare și habar n-am ce absolveau tinerii aceia la mijlocul toamnei pentru că n-am stat să ascult discursurile ci mai mult m-am bucurat de atmosfera de sărbătoare și de zâmbetele de pe fețele lor. Dar a fost interesant să-i văd pe toți îmbrăcați în robă și tocă fugind dintr-o parte în alta. Ce era mai ciudat e că aproape toate fetele erau în sandale cu degetele goale deși afară nu erau mai mult de trei-patru grade. Dar despre felul ciudat în care se îmbracă englezii cred că v-am mai spus de multe ori: se îmbracă doar în partea de sus a corpului în timp ce partea de jos o neglijează. Nu o dată am văzut pe stradă atât femei cât și bărbați (chiar și copii!) cu geacă îmblănită, fular, căciulă și șlapi :)  Sau doamne cu palton dar fără ciorapi. imag5031
  • Nu m-am lămurit care-i treaba cu grăsimea de gâscă și grăsimea de rață dar erau pline magazinele de astfel de ”bunătăți” care se pare că sunt tradiționale pentru masa de Crăciun. Eu, drept să spun, nu cred că m-aș da în vânt după astfel de delicatese dar până nu gust, nu mă pronunț deși mari așteptări nu am, știut fiind faptul că englezii nu excelează în gastronomie. Dar dacă totuși știți ce se face cu grăsimea aia, dați-mi și mie de știre. Ca să nu spun că mă întreb câte astfel de păsări sacrifică pentru a umple supermarketurile. Sau poate cum tăiem noi porcul, ei taie gâscanul? :) grasime-rata
  • M-am întors un pic în timp. Nu mult, ci doar cu un anotimp. La noi deja bate crivățul la ușă, se înzăpezesc drumurile și se anunță coduri de ninsori abundente în timp ce pe alte meleaguri toamna nu se dă bătută și își etalează toată splendoarea. Am plecat de aici iarna și am ajuns în Anglia, toamna. Dacă ajungeam vara, era și mai bine.frunze

        Aș  mai avea multe de spus dar mai lăsăm și pe altă dată. Voi cu ce vă lăudați? Ați început pregătirile de sărbători? Sau, ca și mine, pentru așa ceva sunteți pregătiți oricând? :)

Share This:

Citește mai mult

ioana-spune-cafea

Cum am devenit cafegioacă

         Aveam 7 ani când am început să beau cafea :) Și nu orice cafea, ci cafea turcească. Bineînțeles că nici părinții, nici Mimi, bunica din partea mamei care locuia împreună cu noi, habar nu aveau de viciul meu ascuns și nici nu ar fi avut cum să afle pentru că eu eram foarte discretă și nu făceam excese. Dar îmi plăcea teribil cafeaua deși nu puteam să o savurez decât în clandestinitate. Mă mulțumeam cu ce rămânea în cănile musafirilor… iar musafiri aveam aproape în fiecare zi: pe Nenea Gică și pe Tanti Florica, prietenii de-o viață ai bunicii mele.

         Fuseseră înstăriți înainte de război dar comuniștii le confiscaseră tot ce aveau: și casa, și pământul, și hainele… până și cărțile din bibliotecă. Încercaseră să le fure și demnitatea dar n-au reușit. S-au trezit într-o bună zi (de fapt, pentru ei numai ”bună” nu a fost acea zi) cu autoritățile în mijlocul casei dându-le un ultimatum: în termen de o oră să-și strîngă lucrurile și să plece. Unde? unde or vedea cu ochii. Li s-a dat dreptul să ia două valize. Atât. Au îngrămădit în ele câteva haine și cărțile de școală ale celor doi copii care erau liceeni la vremea respectivă. Nenea Gică, un intelectual de mare valoare, împreună cu toată familia lui, fusese nevoit să locuiască la diverși prieteni ani de zile. Când la unii, când la alții pentru că nici aceștia nu o duceau mai bine dar erau binevoitori și i-au întins o mână de ajutor. A fost nevoit să dea la lopată astfel încât să-și poată întreține familia, el care lucrase în diplomație și care în timpul liber se întâlnea cu bunul său prieten, fostul coleg de la Liceul Șaguna, Lucian Blaga. Dar a trecut peste asta fără ifose și cu multă demnitate. Când l-am cunoscut eu, Nenea Gică era deja bătrân, reușise cu greu să obțină o mică pensie și căpătase cu chirie după ani lungi de umilință,  o garsonieră într-un bloc. Pentru câțiva bănuți în plus cultiva flori la ghiveci, în special cactuși, pe care îi vindea cu mari eforturi, direct de pe asfaltul din fața complexului unor trecători care se opreau arareori să-i admire munca și talentul. Pe scurt, o ducea tare greu.

        Televizoarele apăruseră deja de mult în casele oamenilor dar nenea Gică și tanti Florica nu-și permiteau acest lux. Și atunci veneau aproape în fiecare zi la noi să vadă un film, un meci de fotbal  sau Teleenciclopedia iar bunica mea îi aștepta de fiecare dată cu o cafeluță. Spun ”cafeluță” pentru că pe vremea aceea cafeaua se bea (încă) din căni mici fără a se ajunge la stacanele din ziua de azi :) Mă rugasem de ea să mă învețe cum se face cafeaua și eram foarte mândră de mine când mă lăsa să o prepar eu singură. Și mă pricepeam chiar bine.

         Boabele de cafea le aveam de la București, ni le trimitea o mătușă care avea o sursă foarte bună de unde se aproviziona. Pe vremea aia cafeaua era vărsată și se vindea la kilogram doar sub formă de boabe. De cele mai multe ori boabele se prăjeau în fața ta, pe niște plite mari de tablă cu găurele și aveai posibilitatea să ceri cât de tare vrei să fie prăjite. Să nu cumva să fie prea arse sau prea crude. Iar apoi puteai să ceri să ți le macine sau să le aduci acasă întregi și să le râșnești doar cu câteva minute înainte de preparea cafelei. Așa cum se făcea la noi în casă unde nu se concepea să ții cafeaua gata măcinată în borcan pentru că s-ar fi răsuflat. Boabele se măcinau doar pe măsură ce le foloseai. Noi aveam o râșniță manuală din alamă care în câteva clipe umplea toată bucătăria de un miros divin iar eu și soră-mea ne certam care să dăm la manivelă. Secretul unei cafele reușite era obținerea unei pudre cât mai fine.

         De aici încolo eram lăsată să-mi etalez talentele de gospodină. Și îmi aduc perfect aminte cum făceam. Întâi luam apa măsurată cu o căniță și o puneam la fiert într-un ibric  direct pe flacără. Apoi puneam în apă câte o linguriță de zahăr și una de cafea pentru fiecare măsură și eram foarte, foarte atentă să nu pierd primul clocot. Când apa se umfla ca o spumă luam repede ibricul de pe foc și puneam în fiecare cană o linguriță de caimac după care puneam ibricul înapoi pe flacără și mai dădeam 3 clocote, nici mai mult, nici mai puțin.

         Duceam apoi cu mândrie cafeaua la televizor în cănițe minuscule așezate pe o tavă acoperită de dantelă croșetată . Era extrem de dulce și, poate tocmai datorită faptului că era interzisă copiilor, îmi plăcea așa de mult. Abia așteptam să plece musafirii. Până când Mimi îi conducea până la poartă așa cum se cuvenea , eu sorbeam tot ce mai rămăsese în căni, de multe ori doar zațul, dar și acela avea o aromă care îmi umplea nările și nu mă deranja deloc să-l simt ca nisipul între dinți.

         După ce Mimi și nenea Gică împreună cu tot universul lor au dispărut, eu nu am mai băut cafea. Am luat o lungă pauză. În magazine nu se mai găsea iar la noi în casă nu se mai bea decât foarte rar. În facultate cred că am băut cafea o singură dată, la Grădinița, parcă așa se numea barul unde este acum McDonald’s-ul de pe Magheru. De fapt a fost o băutură jumătate cafea, jumătate coniac care drept să spun mi-a plăcut foarte mult  dacă și acum după atâția ani o mai țin minte :)

         Apoi, încet-încet, la o petrecere, la o masă în familie, la o sărbătoare, cu o prietenă sau cu o colegă  am reînceput să gust din cafea și mi-a plăcut. Din nou și din ce în ce mai mult. Nu știu cum și când s-a întâmplat să devin cafegioaică (oricum, după 30 de ani) dar acum beau cafea în fiecare zi. Și o ador. Îmi place și cu zahăr, și fără zahăr, și cu lapte, și fără lapte, și cu scorțișoară, și cu caramel și, evident, și cu un strop de coniac. Îmi place cappuccino, latte macchiato, café frappe, espresso, îmi place chiar și cafeaua fără cofeină. Iar pe lângă cafeaua pe care o beau, îmi place gelul de duș și crema de corp cu aromă de cafea și îmi plac lumânările parfumate cu miros de cafea.

        Primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc este să-mi prepar cafeaua. Am renunțat demult la fiertul apei în ibric și nici nu cred că mi-ar mai plăcea să văd zaț pe fundul cănii. Este mult mai simplu doar să apăs pe butonul espressorului de cafea și să obțin aroma perfecta în doi timpi și trei mișcări. Visez la un astfel de model dar până la următorul Black Friday mă abțin. Am totuși un mic truc pe care vi-l împărtîșesc și vouă. Pentru obținerea celei mai bune arome, după ce pun cantitatea de cafea dorită în espressor, o presez până devine compactă.  Apoi, cu cana aburindă în mână, mă întorc înapoi în pat să văd cu ce s-au mai îndeletnicit youtubărițele pe care le urmăresc. Deja se vorbește la greu despre apropierea sărbătorilor, despre cadouri, surprize și shopping online. Mai intru pe aici, pe dincolo și mă tot gândesc ce să le iau alor mei de Crăciun. Sau, de ce nu, mie :)

        Voi sunteți băutori de cafea? Și dacă da, când ați început? ioana-spune-cafea

Share This:

Citește mai mult

imag4987

7 verbe pentru 7 zile #29

N-am făcut multe săptămâna asta dar tot am găsit ce să scriu :)

  • Am intrat într-un grup pe Facebook – Muzica copilăriei tale. Am intrat pentru că am fost adăugată (fără acordul meu) dar la fel de repede precum am intrat, am și ieșit. Pe cât de tare mă plictisește chestia asta cu grupurile, pe atât de tare mă și enervează. Vreau să fie decizia mea dacă mă alătur unui grup sau nu și nu vreau să primesc notificări din trei în trei minute pentru subiecte care nu mă interesează deloc. Doar pentru faptul că m-am născut într-un anumit an și într-o anumită generație, nu înseamnă că am avut sau avem aceleași gusturi în materie de muzică. Sau chiar dacă da, poate nu am chef să discut despre asta. Așa că vă rog să nu mă mai faceți membru la niciun fel de grup chiar de-ar fi să fie vorba despre iubitori de pisici, literatură sau modă. Așteptați să mă cer eu :)
  • Am primit de la ANAF, și nu e pentru prima oară, un mesaj pe telefon prin intermediul aplicației Spațiul privat virtual. Mi-am făcut contul îm urmă cu un an și rămân în continuare încântată de serviciul acesta chiar dacă încă nu e perfect. Însă pentru ceea ce am eu de făcut, este ideal. Am scutit o mulțime de drumuri și de cozi la ghișee și dacă toate instituțiile statului ar reuși să țină pasul cu tehnologia am face și noi progrese astfel încât să ajungem în rândul țărilor civilizate. În cazul de față, viitorul sună bine.screenshot_2016-11-18-21-20-22
  • Am cumpărat bilete pentru un concert al corului Madrigal pentru luna decenbrie și abia aștept să merg. Parcă nu-mi vine să cred cum s-au schimbat toate de când eram eu mică și ascultam colindele acestui cor pe benzi de magnetofon neimaginându-mi vreodată că pe scena unui teatru se vor auzi cântece despre Isus și magi și Bethleem. Nu eram obișnuită decât cu Cântarea României :)
  • Am observat un nou semn al iernii care se apropie gâfâind și anume clementinele care au apărut în rafturile magazinelor. Clementinele astea, de fapt niște hibrizi inventați de om care nu se găsesc decât din noiembrie până prin martie, sunt preferatele mele pentru că se decojesc foarte ușor, nu au sâmburi, sunt foarte dulci și, nu în ultimul rând, ieftine. Sunt în stare să mănânc până mă doare burta și pățesc exact ca și cu cireșele, pur și simplu nu mă pot opri :) Când văd munții de clementine în supermarket știu că deja e iarnă. Ce nu înțeleg însă, este de ce se chinuie toți să rupă frunzele înainte de a le pune în pungă pentru că  mie îmi place foarte mult cum arată cu un pic de verde lângă codiță. Cred că ați asistat și voi la scene de hărnicie, parcă desprinse din practica agricolă a perioadei comuniste, în care clienții stau în cele mai incomode poziții și lucrează de zor rupând frunză de frunză pentru a avea o pungă de clementine ”curate”. imag4987
  • Am rezistat tentației de a face cumpărături de Black Friday. Nu mă întrebați cum, că nici mie nu-mi vine a crede. N-am cumpărat nimic nici online dar nici în magazine deși am fost cât pe-aci s-o comit din nou. Pe online am rezistat eroic la un ceas de la Tommy Hilfiger la care mă uitam din zece în zece minute până a dispărut din stoc iar pe viu m-am tot zgâit la o periuta de dinti electrica și nu m-am putut nicicum hotarî ce model să aleg. Dentistul meu mi-a spus și înclin să îi dau dreptate, că nu contează cu ce fel de pastă de dinți ne spălăm și că nu are rost să cheltuim zeci de lei pe sofisticării care promit marea și sarea. Singurul lucru care contează pentru menținerea unei danturi sănătoase este un periaj corect și făcut la timp, poa’ să fie și cu cea mai ieftină pastă din lume. Dacă tehnica periajului este bună, nu avem de ce să ne facem griji. Drept urmare, după aflarea unei asemenea vești, am hotărât că este cazul să trec la nivelul următor și să renunț la clasica periuță dar dintre aceste modele nu știu pe care să îl aleg și trebuie să decid repede pentru că Cyber Monday bate la ușă.imag4976
  • M-am crucit (oare pentru a câta oară?) văzând cât de plini de sine pot fi unii. Și aici mă refer la bloggeri deși discuția s-ar putea extinde ușor în oricare alt domeniu. Citeam deunăzi un interviu în care o blogeriță era întrebată ce bloguri citește și care sunt colegii ei de breaslă preferați. A răspuns că nu are preferați, că cel mai mult îi place de ea însăși și că ea crede că scrie cel mai bine. Și nu apăreau ghilimele pe nicăieri :) Mă mir că n-a spus că o ia cu leșin de admirație când se uită în oglindă. Cum poți să fii atât de arogant mai ales când n-ai pe ce te baza? Iar altă blogeriță l-a făcut praf pe un altul când acesta a cerut feedback pentru un articol pentru care, susținea el, luase o nemeritată notă mică într-un concurs. Praf și pulbere l-a făcut! Omul săracu’ ceruse o părere sinceră despre articolul de care el era foarte mândru și tipa asta i-a dat sinceritate să se sature pentru vreo zece ani.  De ce naiba nu poți să taci dacă n-ai nimica bun de spus? Mi s-a întâmplat și mie să vină câte o colegă încântată de rochia sau coafura sa cea nouă și să aștepte complimente iar mie să mi se pară horror. Dar dacă n-am găsit nimic frumos la ce îmi arăta, m-am limitat doar la un simplu să o porți sănătoasă și atât. Ce rost ar fi avut să-i stric ziua?
  • M-am hotărât ca de-acum înainte să fac doar un ou pe zi. Glumă-neglumă asta e o teorie care e legată de multitasking-ul care ne omoară cu zile și care presupune că putem face mai multe lucruri în același timp (metaforic vorbind, mai multe ouă). Ne sufocăm numai la gândul a câte avem de făcut și câte liste avem de bifat. Din păcate, cu cât ne propunem să facem mai multe și nu ducem la îndeplinire ceea ce am fi vrut, cu atât devenim mai frustați. Dacă însă ne propunem să facem doar un lucru, și acela făcut ca lumea, viziunea asupra vieții se poate schimba radical. L-am făcut, l-am bifat, sentimentul de confort pune stăpânire pe noi și ceea ce facem de acolo încolo în ziua respectivă vine ca un bonus. Ideea aceasta am auzit-o prima dată la Mimi și Alex Ikonn cu al lor Productivity Planner (pe cei doi îi găsiți pe YouTube) iar de curând am citit cam aceleași lucruri spuse sub o altă formă într-un articol foarte interesant publicat de Adina Popescu în Dilema Veche.
  • M-am gândit la o mulțime de lucruri. Atâtea îmi trec prin cap și atâtea gânduri am încât nici nu pot dormi bine noaptea… Dar să luăm partea bună. Cogito ergo sum. Cuget, deci exist. Cine-a spus asta că tare mi se potrivește.

Hai că am zis destule azi. Voi ce spuneți de periuță,de ANAF, de ou, de datul cu părerea? :)

Share This:

Citește mai mult

bucuresti

De ce m-aș muta la București

        Mâine. Și nu exagerez deloc. Îmi place așa de mult orașul ăla încât m-aș muta chiar mâine dacă toată conjunctura în care trăiesc ar fi mai simplă.

        Îmi place că e aproape de mare și că în două ore ești acolo. Bine, asta se întâmplă iarna pentru că vara drumul durează mai mult dar de ce aș vrea să merg vara la mare când litoralul e sufocat de turiști și gâtuit de mașini? Să vezi și să asculți  marea atunci când plajele sunt pustii poate fi o experiență inedită pe care eu personal o savurez de fiecare dată. Bucureștiul e la fel de aproape și de munte, e aproape și de Bulgaria care oferă atracții nemaipomenite pe care cu surprindere le-am descoperit în ultima vreme. Dar nu știu de ce am început cu asta că doar nu m-aș muta la București ca să am de unde pleca :) Oricum, cred că ați înțeles ideea, orașul e bine poziționat din punct de vedere al excursiilor de weekend ceea ce e un mare plus pentru cineva care iubește călătoriile (așa ca mine).

        Cred că primul și cel mai important motiv cu care ar fi trebuit să încep e existența locurilor de muncă mai multe și mai bine plătite. Diferența dintre București și restul țării e de la cer la pământ şi este normal având în vedere că aproape toate companiile străine îşi au sediul acolo. Unii susţin că asta duce şi la un cost al traiului mai scump decât în alte părţi dar mie nu mi se pare deloc aşa. Ce e mai scump? Transportul, mâncarea, utilităţile, chiriile, casele? Depinde cu ce comparăm. Dacă e să ne uităm la Cucuieţii din deal se prea poate, dar eu compar cu alte orașe mari din țară și nu cu un sătuc din vârful muntelui.

         În București preţul transportului în comun este mai mult decât rezonabil, chiar foarte mic în comparaţie cu Clujul. Ştiu că acest lucru se datorează subvenţiilor dar în acest context chiar nu mă interesează aspectul acesta. Transportul este ieftin, funcţionează foarte bine iar mersul cu metroul este cea mai comodă soluţie. N-o să-i înțeleg niciodată pe cei cărora le pică steaua dacă merg cu metroul. Mie îmi place. E mai scumpă mâncarea în București? Să fim serioși, tot de la supermarket cumpărăm cu toții, oriunde ne-am afla. Iar în piețele capitalei legumele și fructele  sunt întotdeauna mai ieftine decât în zona mea unde vara vine în fiecare an mai târziu cu o lună. Deci mâncarea nu e deloc mai scumpă.

        Curentul electric, gazele, telefonul, RCA-ul (că tot e scandal cu majorarea lui) au același preț pe tot teritoriul țării. Hainele la fel, mall-urile să trăiască și, de ce nu, magazinele chinezești :) Ca să nu mai spun de magazinele online la care ai acces indiferent unde te-ai afla. La imobiliare situația e aceeași. Un apartament nou cum e acesta de aici are același preț cu unul din Bună ziua, un cartier al Clujului. E mai scump să trăiești în București decât într-un alt oraș mare? Nu.

       Dar desigur nu se reduce totul la bani. M-aș muta la București pentru toate spectacolele, concertele și evenimentele care se petrec aici săptămână de săptămână și cred că nimeni nu contestă faptul că din punct de vedere cultural aici se întâmplă toate. M-aș muta la București pentru că ai unde să ieși în oraș indiferent de zi și oră chiar dacă nu ai un sfanț în buzunar. Există o mulțime de lucruri și locuri interesante de văzut sau de vizitat și care sunt gratuite sau cu intrare liberă. Parcuri, expoziții, conferințe, lansări de carte… Mă oftic de fiecare dată când primesc newsletter-ul de la Humanitas și văd ce prezentări au iar eu nu sunt acolo!

        Îmi plac parcurile și arhitectura, îmi place Centrul Vechi, îmi place că lumea este dezinhibată și nu se uită lung după tine pe stradă orice ai purta. Nu că m-aș îmbrăca eu extravagant, dar mă enervează ideile preconcepute. Îmi pare rău când aud la unii bucureșteni (de obicei cei nativi) că își vorbesc de rău orașul. Că e mizerie, că e aglomerat, că aerul este irespirabil, că se fură sau că traficul este infernal. Asta se întâmplă în toate marile orașe dar dacă e să punem în balanță minusurile și faptul că Bucureștiul e orașul în care ți se deschid toate oportunitățile, avantajele înclină mult mai greu. Ce părere aveți? Vă place Bucureștiul? dar, please, please, nu-mi spuneți că preferați liniștea, că de liniște și pace o să avem parte cu toții cu vârf și îndesat când o să ne crească păpădii la cap :)bucuresti

Share This:

Citește mai mult