Nevoia te învață – proverb testat pe propria piele

        E perioada aceea din an când dările către stat devin scadente. Impozitele adică. Pe clădiri, terenuri, mașini, motociclete, grădini, castele și iahturi, știe fiecare ce posedă. Sau așa ar trebui. Până să se mute soțul meu în Anglia habar n-aveam că avem de plătit taxe anuale sau poate exagerez, nu că nu aveam habar dar nu mă interesa deloc problema asta. Nu știam nici cât avem de plata, nici care e termenul, nici cum se procedează și eram complet ruptă de realitate. Mă complăceam într-o stare de nepăsare puerilă și nu-mi băteam capul cu probleme de adulți, chit că eram trecută bine de 40.

        Dar, așa cum se spune, nevoia te învață (și încă urgent!) iar după prima somație pe care am găsit-o în cutia poștală m-am trezit la realitate în doi timpi și trei mișcări. Am plătit tot ce era de plătit, desigur, și apoi, pe când credeam că un an de zile nu mă va mai deranja nimic, m-am trezit cu o altă notificare, de data asta fiind înștiințată că sunt restantă cu chiria pe garaj. La faza asta am fost de-a dreptul mirată pentru că știam că garajul este al nostru, că doar noi îl construisem. Ce chiria soarelui? Nu m-am întrebat însă niciodată pe pământul cui am construit? Da, aveam de plătit anual chirie pe terenul pe care am ridicat garajul și asta am aflat-o pe cale oficială. De atunci au trecut câțiva ani, lucrurile au intrat în rutină și nu mă mai surprinde nimic. Am totul notat, știu termenele de plată, sumele, scadențele, beneficiile plăților aniticipate și tot ceea ce ține de taxe și impozite.

        Sunt însă multe alte lucruri pe care am început să le fac (și pe care nu le făceam înainte) și deși a trecut mult timp încă nu sunt pe deplin obișnuită și uneori mai bombăn în sinea mea când, de exemplu, trebuie să duc gunoiul la tomberon. Toată tinerețea mea am fost o doamnă scutită de această sarcină (de altfel absolut onorabilă) și după ce copiii au plecat de acasă, dusul gunoiului a trecut în grija soțului eu fiind responsabilă doar cu atenționarea 🙂

        Să mă gândesc ce mai fac acum și nu mi-ar fi trecut prin cap să fac înainte fără să cer ajutor (și cred că mai mult din obișnuință și nu neapărat pentru că nu aș fi fost în stare). Să mut frigiderul de la locul lui atunci când fac curățenie mare în bucătărie. Era de neconceput să mă încumet la așa ceva până la prima încercare când am constatat cu stupoare că alunecă atât de ușor pe gresie încât și un copil de 10 ani l-ar putea muta din loc. Floare la ureche. Sau să schimb un bec ars. Bine, asta nu e mare lucru, cred că îmi era doar lene să mă urc pe  masă pentru că de pe scaun nu ai cum să ajungi la tavan. Apoi nu mă interesa deloc cum se curata hota sau cum se desfunda scurgerea de la cadă, astea erau clar treburile lui iar eu îmi vedeam de ale mele.

        Capitolul cumpărături în magazinele plictisitoare s-a schimbat iarăși foarte mult. Obișnuiam să intru la raioanele de materiale de construcții doar forțată de împrejurări înainte de vreun zugrăvit sau dacă intenționam să schimbăm o ușă sau să înlocuim plasa contra țânțarilor. N-aș fi crezut în vecii vecilor că o să studiez oferta de teava irigatii și nu pentru că am devenit latifundiară în Bărăgan ci pentru mica noastră grădină din care anul acesta sper să am o mică recoltă de legume exotice. Bine, nu spun acum că am devenit pasionată de astfel de magazine dar pot totuși să mă laud că aerul condiționat pe care l-am instalat în casă este opera mea. De bine, de rău, am făcut totul cap coadă și în curând va fi a patra vară de când funcționează perfect.

        Sunt de acord cu egalitatea între sexe și că nu există treburi de făcut în casă doar pentru femei sau doar pentru bărbați dar pe de altă parte  sunt convinsă că în fiecare gospodărie sarcinile sunt împărțite și clar definite probabil în virtutea obișnuinței. Sau poate pe baza altor criterii. La voi cum stă treaba? Ce NU faceți niciodată și lăsați doar în sarcina partenerului?

Share This:

Read More

Cum preferați cărțile? în format fizic sau electronic?

        N-aș fi crezut vreodată că o să vreau să ”scap” de cărțile din bibliotecă. Pare dur spus, de-a dreptul o blasfemie pentru mulți dintre noi, dar adevărul este că în afară de a le șterge de praf din când în când, pe marea majoritate dintre ele nu le-am folosit la nimic altceva în ultimii douăzeci de ani. Există câteva romane pe care le-am recitit cu plăcere a doua oară, sunt câțiva poeți în a căror poezii îmi înec amarul în zilele mohorâte de toamnă, am 2-3 cărți pe care le țin pe noptieră și îmi sunt atât la figurat cât și la propriu cărți de căpătâi dar de restul trebuie să scap urgent. Am donat multe cărți în ultimii ani dar tot mi-au rămas prea multe și dacă după prima și a doua strigare le-am mai dat o șansă, acum a venit momentul despărțirii definitive.

        O să păstrez dicționarele, romanele de care vă spuneam și alte câteva volume care au o valoare sentimentală deși între paginile lor nu mai găsesc nimic de interes. Câteva carti de programare care m-au însoțit pe timpul liceului (mai există oameni care încă învață programare din cărți și nu de pe internet? se pare că da), câteva cărți de povești nemuritoare din care nu se mai tipăresc ”în ziua de azi” și vreo trei coffee table books (cărți care au mai mult poze decât text dar poze din alea de care nu te saturi niciodată să le privești). Și dicționarele deși unele din ele sunt depășite. DEX-ul, Larousse-urile și Oxford-urile că prea sunt frumoase și la orice pagină le deschizi ajungi să te scufunzi în ele uitând de ceea ce se petrece în jur.

        Sunt departe de a fi adepta stilului minimalist dar în ultima vreme am simțit din ce în ce mai tare cum cărțile au ajuns să îmi invadeze spațiul vital și cum rafturile înalte ale bibliotecii mă sufocă. Când eram adolescentă visam la o casă în care să am o încăpere destinată doar cărților și chiar să am o scăriță pe care să mă urc astfel încât să ajung la rândurile de sus. O încăpere cu aer boem și rezonanță istorică în care în afară de mine să nu aibă nimeni voie să facă ordine sau să mute vreun obiect de la locul lui. Între timp lucrurile s-au așezat altfel, eu m-am schimbat, au apărut cărțile în format electronic iar comorile mele prinse între două coperți le-aș aranja în biblioteci cât mai simple și mai aerisite.

        De când am kindle-ul nu mai cumpăr decât arareori cărți în format fizic și nu doar pentru faptul că fac economie de spațiu deși acesta este principalul motiv. Dar cărțile electronice sunt mai ieftine, apoi, în momentul în care te hotărăști că o vrei, o primești instant fără să mai fie nevoie să aștepți două zile pachetul de la curier, sunt mai ușoare și poți lua cu tine în călătorie o sută dacă vrei că nu se îngreunează bagajul (explicație pentru cei născuți în era covidului – A CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum).

        Cărțile electronice le poți citi în orice condiții chiar și în întuneric, poți să ajustezi mărimea literelor la formatul cel mai confortabil ochilor tăi, sunt environmentally friendly adică prietenoase cu mediul în sensul că nu se mai taie păduri pentru tipăritură și… nu știu, mai ziceți voi care ar fi avantajele. Că de nostalgia mirosului de cerneală tipografică nu vreau să pomenesc, e o amintire și o senzație de care nu o să mă despart niciodată și cred că toți cei care au făcut din citit o mare pasiune știu exact la ce mă refer.

Share This:

Read More

Ne-am obișnuit să trăim cu virusul printre noi?

        De fapt nu e o întrebare, ci o constatare. Mai avem puțin și avem un an de când am intrat în pandemie. Tehnic vorbind, se face anul de când OMS a declarat oficial, pe data de 11 martie 2020, că nivelurile alarmante de răspândire şi de gravitate ale cazurilor de infectare cu coronavirus au transformat epidemia într-o pandemie.

        Nu știam ce ne așteaptă (și nici măcar nu bănuiam) pentru că privind din România, lucrurile păreau a se întâmpla mult prea departe de porțile noastre. În orice caz, pe data de 4 martie când m-am întors cu avionul din Anglia și tipa de lângă mine purta mască (cred că era singura astfel echipată dintre toți călătorii) m-am uitat la ea ca la felul șapte. Wuhanul, China și liliecii erau de cealaltă parte a planetei și nu aveau cum să ne deranjeze existența. În decurs de câteva zile însă lucrurile s-au precipitat subit și viețile noastre au intrat într-o spirală a panicii cu greu de ținut sub imperiul rațiunii.

        Magazinele alimentare s-au golit instantaneu, spirtul sanitar și detergenții au devenit articole de lux iar prețul dezinfectantelor a ajuns la cote astronomice. Desigur că toate acestea sunt oarecum de înțeles, însă ceea ce pentru mine va rămâne întotdeauna o enigmă este de ce în aceeași categorie a articolelor esențiale supraviețuirii a intrat și hârtia igienică. Este un fenomen la care cuget în continuare 🙂

         Într-un fel, cu toate că pericolul este încă pe noi și situația globală este departe de a se fi îmbunătățit, se pare că ne-am obișnuit să trăim cu virusul printre noi. La mine la serviciu nu mai spală nimeni fructele cu detergent de vase, nu mai poartă nimeni mănuși chirurgicale când scrie la calculator și nici pachetele pe care le aduc curierii nu mai sunt dezinfectate cu clor. Sigur că măștile se poartă în continuare pentru că sunt obligatorii, sigur că spălatul mâinilor se face cu o mai mare minuțiozitate decât înainte și sigur că nu mai stăm la grămadă ca în vremurile bune. Dar panica inițială a dispărut. Din când în când mai auzim de câte un coleg care s-a îmbolnăvit de covid dar instituția nu se mai închide pentru dezinfectare și nici nu mai apar forțele speciale în costume de cosmonauți care să pulverizeze substanțe distrugătoare de virusuri pe pardosele și pereți. Ca să nu mai spun de isteria cu izoletele pe care se pare că am uitat-o cu toții.

        Nu știu cum e situația în școli dar cred că e oarecum similar deși mi-au trecut pe la ureche unele absurdități cum ar fi o fază de la clasa I când unui copil i s-au terminat foile din blocul de desen și i-a cerut doamnei învățătoare o foaie ca să poată desena în continuare. Numai că doamna nu i-a dat spunând că nu au voie să schimbe obiecte între ei. Jesus! dar pe clanța ușii pot să pună mâna copiii unii după alții… Mi se pare o exagerare prost înțeleasă. Să dezinfectăm, nu zic nu, dar poate că și incidentul cu lampa bactericida uv de la școala din Galați care a fost lăsată în funcțiune în timp ce copiii erau în clasă s-a întâmplat tot din prea mult exces de zel.

        De fapt până la știrea de ieri cu lampa bactericida, nici nu știam ce e aia deși se pare că aceste dispozitive sunt foarte eficiente și sterilizează atât suprafețele cât și aerul din încăperi. Și nici nu sunt scumpe. N-au apărut ieri dar pentru a fost ceva nou. Și am mai aflat ceva ieri: de unde vine denumirea ”noului” coronavirus SARS-CoV-2. Este acronimul de la severe acute respiratory syndrome coronavirus 2. De ce nu mi-oi fi pus întrebarea asta până acum, nu știu.

        În rest, legat de pandemie nu mai am ce să spun decât lehamitea mare de care nu mai pot să scap. Și faptul că aștept să mă vaccinez. Voi cum stați cu măsurile de siguranță și prevenție? Nu vi se pare că suntem mult mai relaxați?

 

Share This:

Read More

Faceți cadouri de Valentine’s Day?

        Mai avem câteva zile și urmează Valentine’s Day, în sfârșit o sărbătoare care nu are restricții legate de pandemie în sensul că nu e o zi care să implice adunări mari de oameni. Vor fi doar doi câte doi, deci risc minim de răspândire a virusului. Fac și eu haz de necaz că prea s-au acumulat multe în ultimul an. Dar glumă sau ne-glumă, voi faceți parte din categoria celor care fac cadouri de Ziua Îndrăgostiților? Pentru că eu, da. De fapt orice eveniment mi se pare un prilej potrivit de a face mici bucurii celor dragi și asta nu ține neapărat de îndrăgosteală.

        Dar, de exemplu,  e drăguț să mă întâlnesc cu sora mea și să îi dau o cutie de bomboane sau o sticlă de lichior fin. Sau, mai bine, un parfum că ăsta nu se depune pe șolduri 🙂 Am văzut o mulțime de idei de cadouri de Valentine’s day pentru ea așa că nu mi-e greu să aleg și oricum, sunt adepta principiului că cele mai reușite cadouri sunt cele consumabile. Nu plușuri, nu jucării, nu bibelouri sau magneți de frigider care vor ajunge sa zacă pe fundul unui sertar ci lucruri pe care să le consumi și care să nu îți umple spațiile de depozitare. Desigur poate să fie și altceva în afară de parfum (deși acestea sunt, de departe, preferatele mele). Un ruj, un blush sau poate ceva mai practic care poate părea banal dar care prinde oricui cum ar fi un șampon sau ceva pentru îngrijirea tenului. Eu cu sora mea ne facem adesea cadouri, cu sau fără motiv și desigur mărunțișuri, și cred că acesta este mereu un motiv de bucurie iar cum această sărbătoarea celebrează iubirea, cu atât mai bine. Iar dacă stau să mă gândesc bine, ar putea fi vorba chiar și de iubirea de sine, deci… să vedem ce am pe wishlist 🙂

        Cadouri de Valentine’s day pentru el nu înseamnă doar pentru alesul inimii sau cel puțin eu așa văd problema. Și nu că ar fi o ”problemă” ci mai degrabă un aspect. De ce să nu-i fac o bucurie tatălui meu atunci când mă duc să-l văd? Sau lui Vlad un cadou neașteptat? Darurile imprevizibile primite atunci când te aștepți cel mai puțin sunt cele mai plăcute și spun asta din propria experiență aflându-mă de ambele părți ale baricadei adică și atunci când am primit dar și atunci când am dăruit. Nu o să uit niciodată una dintre cele mai frumoase surprize, un cadou pentru care mulți ar ridica din sprâncene dar care pe vremea comunismului era aur curat, un deodorant spray Rexona. L-am primit, în liceu fiind, de la prietenul meu din acea vreme, un coleg de clasă, și m-a lăsat mută de uimire dar și de bucurie în același timp. Când l-am întrebat cu ce ocazie, a ezitat câteva secunde după care a răspuns… cu ocazia zilei lui Fodor :))))) Acesta era un alt coleg, era într-adevăr ziua lui dar nu avea nici cea mai mică legătură. Era deci un cadou făcut fără un motiv anume și deși de atunci au trecut zeci de ani încă îmi vine să zâmbesc.

        Revenind la sărbătoarea iubirii, voi faceți cadouri cu această ocazie?

Share This:

Read More

Întrebări pentru stomatolog la care a răspuns Dr. Google

        De când s-a declanșat pandemia în două locuri nu am mai fost deloc: la mall și la dentist. Și de amândouă îmi este la fel de dor, desigur din motive total diferite. Dacă de mall este relativ ușor de înțeles de ce îmi lipsește, poate vizita la stomatolog poate părea o dorință mai ciudată deși vă asigur că nu e. Am trecut peste traumele copilăriei când dentistul era asociat cu baba cloanța cotoroanța și toate procedurile se efectuau fără anestezie și am ajuns la detașarea absolut firescă de a merge cu nonșalanță o dată la fiecare 6 luni sau poate la un an la un detartraj și un control de rutină. Din păcate, de când a început pandemia mi-a fost teamă să mai merg la dentist din motive lesne de înțeles și deci nu am mai făcut niciun detartraj din decembrie 2019. A trecut mai bine de un an de atunci și am început să mă întreb cu îngrijorare care vor fi efectele și când se vor vedea. Și nu m-am întrebat doar retoric ci l-am chestionat și pe cel mai solicitat medic din lume, adica Dr. Google iar pe lângă răspunsul la dilemele mele am găsit și alte răspunsuri la întrebări ciudate sau amuzante, oricum unele la care nu m-aș fi gândit.

  • Care este cea mai bună pastă de dinți pentru prevenirea formării tartrului? Părerea unanimă a stomatologilor este că cea mai mare importanță o are tehnica periajului, adică un periaj corect, amănunțit, care merge în toate ”colțurile” gurii și peste care nu se sare niciodată iar abia pe locul doi vine pasta de dinți aleasă. Printre recomandările din întreaga lume am văzut Lacalut ceea ce nu poate decât să mă bucure pentru că o folosesc de câțiva ani.
  • Care este cea mai bună pastă de dinți pentru albirea dinților? Un răspuns onest ne-ar spune că nu există pastă de dinți care să albească dinții și tot ceea ce poate face pasta de dinți este să îndepărteze petele formate după consumul de cafea, ceai, vin roșu sau alte alimente care colorează iar Colgate are câteva opțiuni excelente în acest sens.
  • Este indicat să folosești apa de gură imediat după periaj? Deși poate ajuta la prevenirea cariilor, ar fi bine să nu se utilizeze imediat după spălarea dinților pentru că îndepărtează fluorul concentrat din pasta de dinți rămasă pe suprafața danturii. La asta chiar nu m-am gândit niciodată. Eu folosesc Listerine și deci de acum încolo o să fac o pauză mai lungă între spălare și clătire. (de verificat și cu medicul meu la a cărui părere țin mult)
  • Poate vedea dentistul dacă nu te speli pe dinți? Da, poate să își dea seama de acest lucru după tartrul depus și după micile inflamații care apar la nivelul gingiilor și poate să detecteze lipsa igienei chiar dacă tocmai ți-ai periat cu grijă dinții înaintea vizitei programate.
  • Poate dentistul să își dea seama dacă ești alcoolic? Da. Chiar dacă nu ai băut alcool cu o seară înainte și nu există semne vizibile, medicul poate să simtă mirosul de alcool din respirație sau chiar prin porii pielii.

        Cele 5 întrebări de mai sus par a fi cele mai frecvente dar am găsit unele la care nu m-aș fi gândit niciodată și în jurul cărora s-au creat adevărate controverse pe forumuri și o să vă dau câteva exemple ca să vedeți ce le poate trece unora prin cap: pot să mă spăl pe dinți cu săpun/ detergent de vase/ scorțișoară/ ulei de cocos/ miere/ înălbitor? Putem să folosim mai multe persoane aceeași periuță de dinți? Este comestibilă ața dentară? Da, sunt oameni care chiar întreabă așa ceva… dacă tot au dat banii și are aromă de mentă, portocale sau pepene, de ce să o arunce la gunoi după ce au folosit-o?

        Mai râdem, mai glumim, dar va trebui să-mi iau inima-n dinți și să-mi fac programare la un control cât de curând pentru că virusul văd că nu dispare, ba din contră i-au apărut în peisaj o mulțime de rude. Voi cum stați? ați fost la stomatolog de când cu pandemia?

Share This:

Read More