orator

Lucruri pe care le-am făcut fără să fie trecute în fișa postului

        Am avut azi parte de un mic eveniment sau întâmplare sau nici nu știu cum să-i spun care m-a făcut să mulțumesc încă o dată sorții că m-a adus unde sunt acum. Ce-i drept soarta și norocul și le mai face omul cu mâna lui dar uneori se întâmplă să fii atât de prins în vâltoarea de zi cu zi și să-ți fie programul și banii și toate cele atât de planificate încât e greu să te desprinzi și să te rupi cu totul de mediul care te face nemulțumit și frustrat. Dar să vă spun ce m-a răscolit.

        Eram la serviciu, poate puțin mai aglomerată decât de obicei pentru că trebuia să termin câteva situații care erau scadente, când, pe la mijlocul zilei au intrat în birou două fătuțe drăguțe, aranjate, dichisite, puse la patru ace, care, după ce au închis ușa s-au oprit oarecum nedumerite uitându-se la mine. Bună ziua! le-am zâmbit așteptând să văd ce doresc la care una dintre ele a prins curaj și a început să turuie un text legat de o super-mega ofertă de refinanțare a creditelor la nu știu ce bancă. Colegele de birou nu cred că le-au auzit sau așa am dedus pentru că nici măcăr nu și-au ridicat ochii din hârtii. Interesul meu era la fel de nul ca al lor dar cel puțin m-am străduit să încălzesc refuzul categoric îmbrăcându-l într-o notă de politețe. Mulțumesc, nu am niciun credit și deci nu sunt interesată, poate alți colegi... am întredeschis eu ușor calea speranței. S-au pleoștit brusc, au făcut stânga-împrejur și au plecat.

        Am rămas șocată. Ăștia de la bănci își trimit acum angajații din birou în birou ca să-și promoveze produsele și să facă vânzări? Din fericire faza asta încă n-am apucat-o dar nu cred că aș fi fost în stare să o pun în practică. Fetele alea mi-au indus un sentiment de milă. Și acum trei ani, când încă lucram în bancă, se folosea sistemul de a face prezentări la sediul angajatorilor dar nu în felul acesta, adică nu să mergi din ușă-n ușă ca un comis voiajor sperând în bunăvoința ascultătorilor. Am fost la nenumărate astfel de întâlniri dar erau planificate, întotdeauna mă aștepta cineva, mă conducea, mă punea în legătură cu persoanele în cauză, aveam o sală la dispoziție unde se adunau salariații interesați, interacționam cu ei și totul se petrecea la un alt nivel. Nu umblam ca martorii lui Iehova din casă în casă rugându-mă să nu mi se trântească ușa în nas.

        Ce-i drept nu întotdeauna întâlnirile erau foarte business, mi-aduc aminte că odată am predicat cocoțată fiind pe niște paleți de lemn stivuiți în curtea unei fabrici cu câteva zeci de perechi de ochi ațintiți asupra mea. Știu că atunci mi-a trecut prin cap că mă aseamăn cu nebunii ăia pe care îi vedeam în filmele americane propovăduind pe străzile din New York :) Dar trebuia să o duc și pe asta la capăt chiar dacă nu era trecută în fișa postului. orator

        Asta însă a fost mizilic pe lângă multe altele pe care a trebuit să le fac în cei douăzeci de ani de bancă. Trebuie să recunosc totuși că nu m-a ținut nimeni cu forța și nici nu mi s-a pus pistolul la tâmplă să fac una sau alta, am stat de bunăvoie pentru că aveam nevoie de bani iar salariile pe vremea aia erau cu mult mai bune decât acum. Așa de bune că am fost în stare să dorm la bancă iar asta nu este doar o figură de stil ci, literalmente, așa s-a întâmplat.

        Nu mai țin minte cu exactitate anul… 2004-2005, cam așa. În perioada aceea băncile au început să treacă la sistemul online și să vadă (în sfârșit!) tranzacțiile în timp real. Până atunci decontările între sedii se făceau letric, adică prin poștă, și doar o foarte mică parte, urgențele de grad zero, se făceau prin telex. Adică dacă Popescu din Cluj îi trimitea bani lui Ionescu în București, acesta nu îi primea decât în momentul în care sediul din București primea prin poșta bancară exemplarul doi (cel roz) al ordinului de plată. Iar asta putea să dureze chiar și două-trei zile. Deci unificarea bazelor de date ale tuturor filialelor unei bănci sub umbrela sfântă a internetului, urma să producă o adevărată revoluție în sistemul de procesare a tranzacțiilor, ceea ce s-a și întâmplat. Dar cât de complicată a fost trecerea asta, o știu numai cei care s-au aflat pe metereze.

        Data migrării (pentru că așa s-a numit operațiunea) nu se știa cu exactitate dar conducerea băncii dorea foarte tare să se întâmple înainte de sfârșitul anului, probabil pentru a putea raporta la partid îndeplinirea planului :) Informaticienii în schimb nu se simțeau stăpâni pe toate detaliile și încercau să împingă proiectul cât mai încolo. Situația era ambiguă, eu aveam planificat concediul și totuși mi s-a dat permisiunea să plec cu condiția ca în cazul în care începe operațiunea, să revin imediat la serviciu. Inevitabilul s-a produs și ziua de 4 decembrie a devenit D-Day.

        Mi-am întrerupt concediul conform promisinii pe care o făcusem și vineri seara m-am întors acasă. Odihnită și cu chef de muncă mi-am propus ca a doua zi (sâmbăta) să ajung prima la bancă așa că m-am înființat acolo pe la 7 când, ce să vezi… surpriză-supriză! Mai toată lumea era acolo. Mi s-a părut suspect și l-am întrebat pe primul coleg care mi-a ieșit în cale la ce oră venise mai ales că știam că făcea naveta de la 40 de kilometri. S-a uitat lung la mine și mi-a răspuns că e de ieri la serviciu și nu a trecut pe acasă. O secundă am crezut că glumește dar apoi mi-am dat seama, după cât de livid era, că numai de bancuri nu avea chef. Da, spunea adevărul… Au stat cu toții în bancă verificând liste, situații, tabele și balanțe pe orizontală, verticală și diagonală după fiecare tentativă de migrare. Toate fuseseră nereușite așă că procedura continua aducând modificările cerute.

        Îmi venise și mie rândul împreună cu cei care lipsiseră la prima etapă, cea de vineri spre sâmbătă. Am stat atunci de sâmbăta dimineața de la ora 7 până duminica seara târziu, undeva spre miezul nopții. La un moment dat n-am mai rezistat și împreună cu o colegă ne-am culcat pe niște saltele de sport într-un fel de magazie numai că fiind atât de obosite ne-a luat frigul și n-am avut parte de prea multă odihnă. Eram chiaună de somn și nu mă mai puteam concentra la nimic, o altă colegă plângea pentru că soțul gelos o amenința la telefon că nu mai are ce căuta acasă neputând concepe că e la serviciu sâmbătă noaptea, alta urla că e inuman ce ni se cere, unul înjura, altul trântea… O altă colegă a scos din dulapul cu rechizite un set de plicuri antisoc cu bule și a început să pocnească bulele alea una câte una spunând că o calmează. Numai că pe ceilalți zgomotul acela îi enerva și de aici până la o ceartă generală n-a mai fost decât un pas. În orice caz, în noaptea aceea mi-am dat seama cum este la balamuc :) Dar a trecut. Luni dimineața clienții ne-au luat de proaspeți și cum nimic nu funcționa conform prognozei, circul a continuat, de data aceasta de ambele părți ale ghișeului.

        Aș zice că acesta a fost un caz special și într-adevăr a fost singura noapte pe care am petrecut-o în bancă. Dar seri câte nu au fost! Nici nu vreau să-mi amintesc. Sau zile de sâmbătă în care noi ne ceream să venim :) Da, solicitam aprobare să intrăm în sediu ca să ne putem face arhiva că doar nu aveai când să o faci în timpul programului de lucru. Iar arhiva unei bănci este mai migăloasă decât cusutul unui goblen, o hârtiuță dacă lipsește, ai îmbulinat-o :)

        De toate făceam. O altă sâmbătă de pomină a fost cea în care am distrus carduri câteva ore la rând. Da, carduri din alea pe care primim salariul și cu care plătim la magazin. Sediul băncii era în renovare, urma să ne mutăm de la un etraj la altul și, ca să ne fie mai ușor, trebuia să scăpăm de boarfele inutile. De fapt, ca la orice mutare, vrei să duci cu tine cât mai puține lucruri. Aveam o mulțime de carduri expirate cu care nu mai aveam ce face (încă nu existau proceduri clare în acest sens, abia mai târziu au apărut) și nici nu le puteam arunca la gunoi. Atâta ar mai fi lipsit să donăm vreunui hacker câteva mii de numere de carduri valide :) Și, fain frumos, am venit la serviciu să tocăm carduri. Unul câte unul, că sunt mici al dracu’ și nu poți băga două deodată, le-am făcut fâșii-fâșiuțe printr-o astfel de mașinărie. La sfârșitul zilei nu îmi mai trebuia să văd urmă de card în viața vieții mele :)

        Ca să nu mai spun de drumurile la ceas de seară cu mașina de transport valori pe la ATM-urile de la mama naibii în ajun de sărbători că doar nu era să lași lumea fără cash… Și demontat ATM-uri și casete, și scos mucuri de țigară, crenguțe, chibrituri, șervețele și alte bălării din fanta pentru carduri, curățat, testat, resetat, pornit… iar după două ore aceeași problemă. Aș putea scrie un roman dar mai las și pentru altă dată.

Share This:

Citește mai mult

IMAG5287

Un pic de politică n-a omorât pe nimeni

        Nu știu cum se făcu, dar dintr-odată dracul nu mai e atât de negru și parlamentul parcă nu mai e atât de roșu…După primele măsuri anunțate de guvernul Grindeanu vociferările au scăzut semnificativ și multora (iar aici mă includ și pe mine) nu le-a venit să creadă că promisiunile din campania electorală se adeveresc. Ptiu, să nu le fie de deochi, dar uite că zis și făcut, lucrurile se mișcă mult mai repede decât am fost obișnuiți în ultimii (doi) ani. C-o fi bine, c-o fi rău, vom vedea în continuare. Deocamdată eu mă număr printre beneficiarii acestor prime măsuri ceea ce nu poate decât să mă bucure.

        N-are niciun rost să fiu ipocrită și să pretind că-mi fac griji pentru gaura ce se va face în bugetul statului dacă îmi crește mie salariul. Sunt alții care sunt puși acolo sus ca să aibă grijă exact de umplerea ei din alte surse. Și drept să spun m-am cam săturat să aud că aceștia ar fi incompetenți sau chiar proști mai ales când acuzele vin de la unii care nu debordează de inteligență, ba din contră. Sau unii care nici măcar nu s-au ostenit să meargă la vot însă acum clănțănesc cu convingere atotștiutoare împotriva oricărei inițiative. Să fii printre cei care nu sunt în stare să scrie o simplă cerere de trei rânduri adresată unei instituții și totuși să susții că Sevil Shaideh nu ar face față funcției este aberant. Iar printre rândurile îngrămădite și neinteligibile scrise parcă de mâna unui semianalfabet să ai tupeul să spui că Grindeanu nu are experiență, mi se pare de un tupeu nemărginit. Cu Sevil am fost colegă de facultate și a fost partenara mea la jocul de canastă de multe ori în nopțile petrecute în căminul din Nikos Beloiannis. Deci o cunoșteam relativ bine și era o fată deșteaptă și hotărâtă. Iar Grindeanu este informatician iar pentru mine asta spune tot. Ca să nu mai spun că a absolvit școli adevărate, nu facultăți de genul x-0.

        Valoarea unui om nu vine din convingerile sale politice și niciodată nu o să categorisesc oamenii după acest criteriu deși, evident, mi-ar plăcea să gândească toți la fel ca mine.

     Până una-alta, acesta este rezultatul votului liber și, ne place ori nu ne place, democrația presupune impunerea voinței majorității. Cu toții suntem de acord cu asta. I-am ales, să-i lăsăm să-și facă treaba, isteriile post alegeri sunt deplaste și total inutile. Eu nu zic că opoziția trebuie să sprijine partidul de la guvernare, dar nici să se opună la orice inițiativă numai de dragul de a fi contra. Să fim serioși, nici până acum nu a curs lapte și miere prin România deși oportunități au avut, pe rând, toate partidele care s-au perindat la conducere.

       Revenind la primele măsuri luate de guvernul actual vreau să vă spun că la serviciu ne-am bucurat cu toții văzând că în curând vom avea mai mulți bani la teșcherea iar vestea asta a picat așa de bine, venind fix de Crăciun. De Crăciunul pe stil vechi pe care l-am sărbătorit  cu tot felul de simulări de calculare salarii că doar ce era să facem? Să ne concentrăm pe câți bani putem conta de la 1 februarie încolo. Eu deja știu ce o să fac cu surplusul dar încă nu vă spun, doar vă dau un indiciu: o să-mi cumpăr euro :) Dacă sunteți și voi în fericita categorie a celor intrați sub aripa acestor măsuri, puteți arunca un ochi să vedeți cum va arăta în curând noul vostru fluturas de salariu. Va arăta bine, nu?

        Cam atât am avut de spus în seara asta, mă duc acum să mai citesc din noua mea carte, o biografie a lui Winston Churchill care m-a acaparat foarte tare și pe care n-o mai pot lăsa din mână. À propos de politică, până și marele Churchill a trecut de la un partid la altul (de la Conservatori la Liberali), e un lucru pe care nu-l știam. Deci se adeverește încă o dată, dacă mai era nevoie, că nimic nu este veșnic. Nu că aș face vreo analogie :) IMAG5287

Share This:

Citește mai mult

imag5266

Top 10 mirosuri de iarnă

        Este de-a dreptul fascinant să observi cum un miros anume ne trezește amintiri sau emoții și sunt convinsă că toți am simțit acest lucru la un moment dat. Un miros poate fi mai mult decât o simplă aromă, ne poate lega cu nevăzute fire de o amintire dragă și chiar ne poate induce o stare de bine fără niciun efort așa că nu e de mirare că tuturor ne place mirosul de cozonac copt sau de brad care ne amintește cu nostalgie de Crăciunul copilăriei.

        Nu mă laud cu o memorie vizuală foarte bună. Mi se întâmplă adesea să întâlnesc persoane pentru a doua sau chiar a treia oară și să n-am habar că le-am mai văzut vreodată și din acest motiv am avut mici neînțelegeri, ca să nu le spun chiar supărări din partea acestora. În schimb, un miros pe care l-am inspirat, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, nu-l uit niciodată. Poate într-o altă viață am fost câine (ceea ce nu ar fi deloc rău). Povesteam deunăzi cu o prietenă despre mirosuri care îmi inspiră atmosfera de iarnă și am căutat să văd care sunt primele  mirosuri care îmi vin în minte pe care le asociez cu frigul și zăpada. Mi-am dat seama că spectrul acestora este la fel de larg și de eterogen precum trăsăturile personalității mele. Îmi vine oarecum să râd când mă uit la lista de mai jos văzând că am pus cârnații lângă parfumuri orientale dar până la urmă așa e viața, ”cu de toate”:

  1. Portocale. Nu cred că există cineva din generația mea care să nu asocieze mirosul de portocală proaspăt decojită cu sărbătorile de iarnă, cu vacanța și cu bucuria zăpezilor de altădată. Se găseau așa de greu și erau atât de apreciate fiind considerate adevărate delicii încât niște ghetuțe umplute de Moș Nicolae cu portocale erau comori în toată legea. Nu se irosea nimic, până și sâmburii erau puși la încolțit, ca să nu mai spun că din coji se făcea un sirop dulce amărui care mie îmi plăcea foarte mult. Sau se dădeau pe răzătoare și se păstrau amestecate cu zahăr în borcane închise ermetic pentru prăjituri.
  2. Vin fiert cu scorțișoară. Dacă se adaugă și cuișoare, cu atât mai bine. În fiecare an, după ce cade prima brumă devin fan înfocat al acestei băuturi.
  3. Sarmale. În general nu-mi plac mirosurile de mâncare răspândite în toată casa dar nu pot să concep Crăciunul fără mirosul de sarmale fierbând la foc mic în bucătăria deja curată și cu toate pregătirile încheiate. Neapărat cu beculețe clipitoare lipite pe geam :)
  4. Zahăr ars. Știți cum e tortul Doboș? acela cu foarte multe foi subțiri lipite între ele cu cremă de cacao și cu o crustă generoasă de zahăr ars deasupra. De când mă știu, mama a făcut tortul acesta în fiecare an de sărbători iar punctul culminant (ca să nu spun cireașa de pe tort că nu se potrivește metafora) era faza finală când întindea pe tortul deja construit foaia de zahăr ars. Era un deliciu iar mirosul acela mă înnebunește și acum.
  5. Parfumurile orientale. În colecția mea de parfumuri ocupă un loc important și nu le folosesc decât iarna când nu mă mai satur de ele. Marele câștigător este Casmir de la Chopard pe care l-am luat de aici. E un parfum cald, greu, vanilat, lemnos și care n-are urmă de flori în el. Doar e iarnă, de unde atâtea flori? :) Mie îmi place foarte mult, mi se potrivește perfect iar pe pielea mea persistă ore bune ceea ce de altfel aștept de la orice parfum. Să țină fără să fiu nevoită să umblu cu el în geantă ca să îl tot reaplic. imag5266
  6. Mirosul de fum. Dar nu orice fel de fum, ci acela pe care îl simt (din păcate din ce în ce mai rar) venind de la afumătorile aflate în curțile oamenilor. Afumători în care se agață bucăți groase de slănină, cârnați kilometrici și șunci babane. Când eram mică, tot a doua casă de pe stradă avea afumătoare în fundul curții iar seara când ne jucam prin zăpada care scârțăia sub cizme simțeam din când în când câte o boare care se împletea cu gerul de afară. Cum să uiți așa ceva?
  7. Cârnați. Pentru mine cârnații înseamnă iarnă iar mirosul lor mă duce cu gândul la ger. Punct. Bineînțeles cei afumați de care spuneam mai înainte. Eventual înghețați bocnă și tăiați feliuțe subțiri, aproape transparente.
  8. Brad. Nimic original, mirosul cetinii de brad este deja consacrat dar nu se putea să nu-l pun în listă cu toate că de când foarte multă lume preferă brazii artificiali, l-am simțit din ce în ce mai rar. Dar ăsta să fie răul cel mai mic, prefer să nu-l mai simt în veci decât să mai văd spectacolul sfâșietor al pădurilor defrișate.
  9. Lumânări parfumate. Aici de fapt este un amalgam de mirosuri care înglobează tot ceea ce îmi place: scorțișoară, vanilie, prăjiturele, măr copt, salted caramel, portocală și alte chestii de iarnă pe care le găsiți aici. Cu toate că îmi plac lumânările parfumate de mor, nu le aprind decât atunci când e rece afară, mi se pare că vara nu se potrivesc deloc și prefer de exemplu o vază cu crini.
  10. Mirosul de măr copt. Ce poate fi mai iernatic decât un măr din care se prelinge zahărul caramelizat amestecat cu firișoare de unt topit umplând toată casa cu o aromă de nedescris? Îmi lasă gura apă numai când mă gândesc.

        Ar mai fi și alte mirosuri care mă duc cu gândul la iarnă, vanilia din prăjiturile abia scoase din cuptor sau tămâia pe care bunica mea o punea pe marginea sobei în ziua de Bobotează dar mă opresc aici și vă întreb: dacă ar fi să alegeți un miros (doar unul și numai unul), care ar fi mirosul vostru preferat pentru iarnă?

Share This:

Citește mai mult

imag5217-1

Jurnal de seară

        Afară e un frig de-ți îngheață sufletul dar de pe canapeaua din sufragerie vremea nu pare atât de nemiloasă. Stau înfășurată într-o pătură pufoasă lângă caloriferul fierbinte, pe măsuța din față mă așteaptă o ciocolată caldă, borcanul cu turtă dulce e încă plin iar lumânarea cu miros de zahăr vanilat și nume cu inspirație de sărbători (candy cane forest) pâlpâie leneș răspândind un miros care mă duce cu gândul la cozonaci abia scoși din cuptor. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am și mă bucur de primele zile ale lui 2017 care a început bine.

        Îmi fac deja planuri pentru vacanța de vară și visez cu ochii deschiși la ținuturi îndepărtate, mări albastre și nisip lipit pe pielea udă și arsă de soare. Mai e mult până atunci dar anul acesta mi-am propus să călătoresc mai mult. De data asta conjunctura îmi permite să planific totul din timp fără să las totul pe ultima sută de metri și pe seama hazardului. Răsfoiesc internetul în căutarea celor mai avantajoase itinerarii, cazări, bilete și zboruri iar asta îmi face o deosebită plăcere. Sunt atât de liniștită cum n-am mai fost demult.

        Pisica stă tolănită pe pervazul ferestrei ascunsă pe jumătate după perdea. Se preface că doarme dar, printre pleoapele întredeschise, îi văd pupilele  de laser fixându-l cu gelozie pe Ivan care stă întins pe covor. Se vede clar că nu-l suportă și sunt convinsă că se întreabă când va dispărea intrusul care i-a invadat teritoriul pe care îl stăpânea cu mare autoritate de șase ani încoace. Și-ar dori să-l inspecteze mai îndeaproape dar nu are curaj destul așa că se limitează la a-și da ochii peste cap când vede că întind mâna să-l mângâi. Ivan doarme neîntors de trei ore. Dacă nu ar ofta din când în când aș putea crede că-i mort.

        Eu știu însă că e doar groaznic de înfrigurat și obosit după încă o zi tomberoneză. Ivan e câinele nimănui. A apărut la blocul nostru la sfârșitul toamnei, țopăind recunoscător în jurul oricărei persoane care îi acorda atenție. Un cățelandru vesel și veșnic pus pe joacă, alergând ca bezmeticul dintr-o parte în alta, foarte prietenos și dornic de mângăieri. Adăposturile  pe care i le-au încropit pe rând câțiva vecini binevoitori au dispărut în același ritm, distruse de către alți vecini mai puțin iubitori de animale. Am încercat să-i găsesc un stăpân dar n-am avut succes. Nimeni nu-l vrea. Mie îmi este imposibil să-l iau, am deja trei… Când a venit frigul cel mare mi s-a rupt inima-n două să-l văd dârdâind pe betoanele dintre garaje și atunci m-am decis să-i ofer măcar ce pot: un adăpost pe timpul nopții. Și uite-așa, de o lună încoace, Ivan are cazarea asigurată. Îl aduc seara în casă iar dimineața când plec la serviciu, coboară deodată cu mine.

        Nu știu cât va dura aranjamentul acesta dar e mai mult decât nimic. Mi-am auzit însă o grămadă de critici legate de faptul că am adus în casă un câine vagabond care poate are purici, poate are boli, poate are ciumă și poate o să mor din cauza lui. Că o să-mi murdărească prin casă, că o să păteze covorul pe care doarme, că miroase urât, că o să roadă papucii, că o să latre și o să facă gălăgie, că lasă păr, că aia, că aialaltă. Dar nu-mi pasă. De mult nu mă mai interesează ce spune lumea. Atâta timp cât îi văd privirea recunoscătoare și ochii expresivi, am o mulțumire interioară pe care nici măcar nu pot să o explic în cuvinte. Și, de fapt, nici nu are rost să încerc. Cu animalele e exact ca și cu politica, oricâte argumente ai aduce, nu ai cum să schimbi convingerile celui din fața ta.

        Iar cu covorul pe care doarme Ivan treaba e mai mult decât simplă, pot oricând să-l duc la o curatatorie covoare și îl fac ca nou. De fapt, nu. Nici măcar nu trebuie să mă obosesc să-l duc pentru că sunt firme, cum ar fi LaUmeras care îți iau covorul de acasă și în 24 de ore ți-l aduc înapoi perfect curat. Acuma, dacă tot am adus vorba de covoare, și fără să aibă legătură cu blănoșii din viața mea, mi se pare absolut inutil să cureți covorul înainte de sărbători. De ce să faci asta? Ca să aibă unde călca și lăsa noroi întărit toți colindătorii cu cizme și ghete cu creste pe talpă? Sau unde să se zdrobească prăjituri strânse în pumni micuți de copii, unde se vărsa din greșeală pahare cu vin roșu sau unde să stropească șampania deschisă la miezul nopții? :) Nu. Părerea mea, și care vine din propria experiență, este că marea curățenie trebuie făcută după sărbători dar încă mă lupt cu prejudecățile pe acest subiect. Îmi îndrept privirea spre covor și, chiar dacă nu mai era cazul, această convingere mi se întărește :)

        O să mai stau puțin cu televizorul pornit dar fără să-l ascult, doar așa, ca zgomot de fundal, o să-mi aleg o carte de pe site-ul unei edituri unde am câștigat un voucher de 30 de lei iar apoi o să merg la culcare. A fost o seară de ianuarie aproape perfectă. imag5217-1

Share This:

Citește mai mult

eu

40 de lucruri pe care le-am învățat de la tata

        Am avut norocul să mă nasc într-o familie minunată și să am o copilărie lipsită de griji. Privind în urmă știu că nu mi-a lipsit absolut nimic chiar dacă nu întotdeauna dorințele materiale mi-au fost îndeplinite. N-am avut hăinuțe după ultima modă sau jucării scumpe dar am avut în schimb parte de multă iubire, calm și liniște, vorbe frumoase și, nu știu cum să spun ca să nu pară rigid, dar am avut  acces la educație. Cred că nu trecea nici măcar o zi în care sora mea și cu mine să nu învățăm ceva nou sau să nu aflăm lucruri de care nu mai auzisem iar asta se datora în special tatei care întotdeauna a avut timp pentru noi și niciodată nu a fost obosit sau lipsit de chef când l-am întrebat ceva. Cu mult înainte să mergem la școală ne povestea despre misterele lumii antice, despre vulcani, despre sistemul solar sau despre împărații romani așa că mereu îmi aduc aminte cu drag  despre cum am învățat pe parcurs lucruri care mi s-au întipărit în minte și în suflet făcând din mine omul care sunt azi. Nici nu trebuie să mă gândesc prea mult și îmi vin în minte o mulțime de lucruri pe care le-am învățat de la tata:

  1. Să iubesc animalele
  2. Să joc șah
  3. Am învățat că o încurajare face mai mult decât compătimirea
  4. Cum a descoperit Arhimede legea care îi poartă numele
  5. Să folosesc dicționarul explicativ
  6. Am învățat că violența duce la violență
  7. Că munca este mai importantă decât talentul nativ
  8. Că cele mai mari crime ale umanității s-au făcut în numele religiei
  9. Că hieroglifele egiptene sunt un altfel de sistem de scriere
  10. Să cos la mașină
  11. Am învățat că educația contează mai mult decât factorul genetic
  12. Că e mai bine să-mi fac prieteni decât dușmani
  13. Să dansez tango și vals
  14. Am învățat ce este mercurul
  15. Să citesc și să apreciez poezia
  16. Să developez fotografii
  17. Să sculptez în coaja de alun
  18. Am învățat cum funcționează pianul și toate instrumentele cu coarde
  19. Să merg cu bicicleta
  20. Că nu costă nimic să faci cuiva o bucurie
  21. Ce este și cum poate fi folosit codul Morse
  22. Că dacă ai ambiție poți învăța orice
  23. Cum funcționează pușca cu alice
  24. Am învățat multe citate și expresii din latină
  25. Că oricine merită o a doua șansă
  26. Să bat un cui
  27. Să fac un ierbar
  28. Să fac împletituri din 3 sau 4 fire
  29. Am învățat că oamenii sunt egali și nu trebuie discriminați
  30. Că nimic nu este veșnic
  31. Că telepatia există dar că încă nu o putem explica
  32. Să desenez la scară (ca în cartografie)
  33. Să sar peste capră
  34. Să beau cu paiul
  35. Am învățat că toate religiile lumii au aceeași importanță
  36. Că ouăle de păsări sunt colorate și foarte diferite
  37. Că nu suntem singuri în Univers
  38. Că poți rezolva multe cu vorba bună
  39. Că Atlantida a existat cu adevărat
  40. Am învățat să călătoresc cu degetul pe hartă

        Dar câte altele n-am mai învățat chiar dacă nu-mi aduc acum aminte de toate. Și prin câte experiențe frumoase n-am trecut împreună! Experiențe care s-au transformat în amintiri pentru o viață. Astăzi e ziua lui și parcă un simplu La mulți ani! nu este suficient ca să-i arăt toată dragostea pe care i-o port de aceea vreau să îi mulțumesc petru tot ce m-a învățat. La mulți ani, tată!eu

 

Share This:

Citește mai mult