Cumpărături în vremea pandemiei

        Fac parte dintre aceia care (încă) nu au fost afectați din punct de vedere al jobului și, din acest punct de vedere, nimic nu s-a schimbat. Adică merg și vin de la serviciu în fiecare zi și sunt mulți cei care mă invidiază pentru această ”libertate” dar faptul că am parte de două drumuri  zilnic nu este nici pe departe cea mai plăcută experiență. De fapt, dacă mă gândesc bine, este parte cea mai deprimantă. Să vezi orașul pustiu complet, fără oameni, fără mașini, cu magazinele închise, cu liniștea care parcă îți țiuie în urechi este dezolant. Nici măcar faptul că există locuri de parcare cât cuprinzi cu ochii nu îmi aduce vreo satisfacție 🙂

        Acasă însă mă simt nu doar în siguranță ci am și plăcutul sentiment al normalității pentru că între lucrurile mele, între cei patru pereți ai mei, lângă pisica mea  și înconjurată de tot ceea ce mi-e drag, îmi pare că nimic nu s-a schimbat și că viața merge înainte exact așa cum o știu. Oricum firea mea singuratică și personalitatea introvertită m-au ajutat să nu simt schimbări majore în stilul de viață ceea ce este o ușurare. Și nici panicoasă nu sunt. Nu am intrat în isterie pentru că nu pot să dezinfectez fiecare bucățică de asfalt pe care urmează să fac următorul pas și nici nu mă scutură fiorii dacă trebuie să pun mâna pe o clanță dar desigur că am crescut și eu măsurile de siguranță în ceea ce privește igiena personală și sunt mult mai atentă la cum mă spăl și mai ales la cât mă spăl pe mâini. Numai că și spălatul ăsta prelungit, ca să nu mai spun de dezinfectarea cu tot felul de soluții și geluri antibacteriene are efecte secundare nedorite. Mi s-a uscat pielea de pe mâini într-un hal fără de hal deși după fiecare spălare m-am dat cu cremă. Soluția este să-mi reîmprospătez urgent stocul de creme de mâini  cu ceva cât mai strong posibil și am văzut pe Notino că au, din gama Rêve de miel de la Nuxe, o cremă pe care am avut-o în varianta travel size și care este absolut minunată așa că voi da o comandă. Probabil chiar astăzi.

        Ce mai vreau să-mi iau este vopsea de păr fără de care nu pot trăi și alte câteva chestii de igienă cum ar fi geluri de duș, pastă de dinți și săpunuri. Și tare mă tentează noul parfum Armani In Love With You Freeze apărut în de curând, adică anul acesta, în 2020. Nu doar pentru că este un oriental-floral, deci genul meu, și nu doar pentru că review-urile sunt excelente ci și de dragul brandului în sine. De curând am citit un articol apărut în urma unei poze în care un trecător oarecare din Milano l-a surprins pe Giorgio Armani (în vârstă de 86 de ani) în timp ce aranja hainele pe un manechin, într-o vitrină de-a unui magazin al său. „Il Maestro” are o avere estimată la aproximativ 8 miliarde de euro, are vârsta potrivită și totuși nu s-a retras pe un iaht într-o nesfârșită vacanță ci continuă să lucreze cot la cot cu angajații săi așa cum a făcut dintotdeauna, cu mult înainte de a deveni arbitrul eleganței mondiale. Îmi place să construiesc o poveste în spatele fiecărui parfum pe care îl am și ce poveste poate fi mai potrivită acum când auzi că în vremuri de pandemie Armani a donat două milioane de euro spitalelor din Italia iar  fabricile sale au început să producă echipamente pentru medici. Un gest de umanintate în care se simte speranța.

 

Share This:

Citește mai mult

Ultimele cumpărături înainte de a ne închide în casă

        Inițial, adică pe la sfârșitul lunii februarie când au început să apară zvonurile unei posibile pandemii, am râs de cei care începuseră să-și facă provizii de parcă urma să vină sfârșitul lumii. În supermarketuri rafturile cu făină, zahăr și mălai se goliseră subit dar în rest nu lipsea nimic așa că m-am gândit că nu am de ce să îmi fac griji. Oricum pâine de casă nu am copt niciodată și slabe speranțe să mă apuc de această îndeletnicire tocmai acum deși unii din colegii mei m-au îndemnat să le urmez exemplul și să îmi comand o mașină de făcut pâine. La mine la birou s-au comandat trei astfel de aparate. Doamne ferește, sper să nu vină foametea dar dacă vom ajunge vreoadată aproape de apocalipsă cu siguranță nu o să mai avem curent electric așa că mare folos nu am cum să trag de pe urma unei astfel de mașini. Mai tare mă bântuie gândul că va trebui să tai gâtul unei găini ca să supraviețuiesc ceea ce mi se pare  înfricoșător dar probabil că instinctul de supraviețuire va fi mai puternic decât fițele de mironosiță așa că o voi face și pe asta mai ales că de o săptămână le am sub aripă pe cele două nepoate care au venit să-și petreacă vacanța de coronavirus la mine.

        După ce gluma s-a îngroșat bine am început să îmi fac și eu provizii serioase și am început cu uleiul. Mi se pare normal având în vedere  că am o mare traumă legată de lipsa uleiului pentru gătit, traumă rămasă de pe vremea cartelelor comuniste când acest aliment de bază nu era niciodată de ajuns. Îmi aduc aminte că am avut odată invitați la masă și am făcut o salată de vinete care a ieșit ca naiba, tare, seacă și uscată pentru că nu am avut să pun în ea suficient ulei de floarea soarelui. Untdelemn cum zicea bunică-mea. Mi-a fost foarte jenă de musafiri servindu-le așa o porcărie dar după ce lucrurile au intrat în normal și la noi în țară (adică după revoluție), nu s-a întâmplat niciodată să am în casă mai puțin de 2-3 sticle de ulei. Iar să rămân fără niciun strop nici nu se pune problema. Am în stoc ulei de floarea soarelui, de avocado, de susan, de nuci, de sâmburi de struguri, și, evident, de măsline. De măsline cu trufe, de măsline cu usturoi, de măsline cu chili și de măsline cu busuioc. Apoi mi-am umplut un sertar de la congelator cu pâine, unul cu legume congelate și unul cu înghețată pentru că doamna doctor Mihaela Bilic zicea că înghețata ridică moralul. Deci decât cârnați, mai bine înghețată. În rest am luat și eu ca tot omul paste făinoase, conserve de pește, brânză, năut, fasole, orez și iaurt natur cu termen de expirare peste o lună. Iaurt am luat en gros. Să fie 🙂

        Tot zic ăștia la radio că românii au dat iama să cumpere alimente și băuturi dar de săpun și detergent nu s-au atins. Nu e chiar așa, rafturile erau mai goale ca de obicei și mi-am făcut și eu un mic stoc de săpunuri pe care le-am pus printre haine ca pe vremuri. Comenzile făcute online mi-au venit toate iar când am fost la poștă după ultimul pachet pe care îl așteptam m-am întâlnit cu o cunoștință care se opintea să deschidă ușa cu umărul, îngropat fiind sub un colet uriaș în care primise cartuse pentru imprimanta Canon și cartuse pentru imprimanta Epson destinate micii lui afaceri pe care spera să o poată țină deschisă și pe perioada crizei. Fiecare cu ce-l doare. Unii cu cartușe, alții cu tablouri. Adică eu care îmi comandasem niște printuri pe care să le înrămez pentru că mi-au venit niște idei noi de a redecora casa așa că expresia țara arde și baba se piaptănă întărește încă o dată ideea că universul fiecăruia este diferit.

        Deci am de toate și dacă nu ar trebui să merg la serviciu, aș sta în casă liniștită fără să îmi mai bat capul cu nimic. Un singur lucru mai aveam pe listă și nu am mai apucat să îl cumpăr înainte de a se închide magazinele: șosete cu unicorni strălucitori pentru Silvia. Dar să sperăm că nu durează mult și ne vom relua viața cu care eram obișnuiți. Voi cum sunteți?  Aveți  de  toate?

 

Share This:

Citește mai mult

Ce fac eu de coranavirusul ăsta

        În primul rând stau acasă. Vreau să spun în limita posibilităților, adică în afara timpului pe care îl petrec la serviciu pentru că, cel puțin deocamdată, instituțiile statului, adică acolo unde prestez și eu,  funcționează. Și Doamne dă să meargă în continuare că asta ar însemna că situația nu e atât de gravă.

        Azi, fiind sâmbătă, mi-am propus să nu ies deloc din casă dar până la urmă am fost nevoită să merg la cumpărături pentru că frigiderul mi-era gol. Și, deși acum câteva zile râdeam de cei care își făceau provizii ca și când urmau să intre pentru următorul an în bunkerul anti-atomic, azi am sărit și eu un pic calul. Adică am cumpărat mai mult decât intenționam să o fac dar, printre atâtea cărucioare pline de marfuri, m-a luat și pe mine valul. Am găsit aproape tot ce am vrut în afară de morcovi. Ba nu, nici crutoane de pâine nu mai erau dar crutoane pot să îmi fac și singură. Paste făinoase nu am mai găsit decât din alea scumpe cu 8 lei pachetul (față de Barilla care sunt maxim 5). Dar am luat, să fie 🙂 Iar acum m-am trezit că am în casă 6 (șase) pachete de paste făinoase în condițiile în care nici când eram cu familia completă nu am avut vreodată mai mult de două-trei. E bine. Congelatorul e plin de brânză și înghețată iar taică-mio are în curte 10 găini grăsune deci de foame nu cred că trebuie să ne facem griji.

        În rest, cât mai puține drumuri deși vremea de afară te îndeamnă la plimbare. Cerul e perfect senin, soarele deja călduț iar pomii au început să înflorească. Presimt însă că anul acesta o să îi admirăm doar în online. Aș citi dar parcă nu mă trage ața, adevărul e că nici nu mi-a căzut în mână o carte care să mă atragă cu adevărat iar de mers la bibliotecă nu se pune problema, de fapt nici nu știu dacă nu cumva s-o fi închis. Am trei cărți începute, una mai plicitisitoare ca alta. Sau poate nu mă pot eu concentra fiind cu gândul tot la coronavirusul ăsta împuțit. Am zis că nu mai deschid televizorul decât o dată pe zi la știrile de seară dar circoteca politică suprapusă peste epidemie m-a făcut să mă activez din nou.

        În afară de asta sau, mai bine spus, în paralel cu uitatul la televizor, am reușit să îmi cos o perdea pentru living, perdea care stătea uitată într-o pungă de acum o lună de când am cumpărat-o. Apoi mi-am făcut unghiile. Da, știu, țara arde și baba se piaptănă 🙂 Dar încă nu mi-a trecut încântarea după ce în toamnă mi-am luat un kit de unghii cu gel. Credeți-mă că  a fost cea mai bună investiție ever, investiție pe care am amortizat-o după doar 3 manichiuri făcute acasă. De aici mi-am luat toate cele trebuincioase și treaba merge ca pe roate.

        Iar în timp ce așteptam să se usuce oja, am făcut niște teste de inteligență dintr-o cărticică găsită întâmplător prin casă. De fapt mai degrabă aș spune teste de perspicacitate. Întotdeauna mi-a plăcut să găsesc soluția problemelor de acest gen și sunt în stare, atunci când nu mă prind din prima, să mă gândesc trei zile și trei nopți fără să deschid la pagina cu rezolvarea. La fel cum mi s-a întâmplat și la problema de mai jos care, cică, s-a dat la un job interview la Amazon pentru o poziție de software developer. Problema asta nu e din cartea mea ci a postat-o pe Facebook în urmă cu vreo lună un prieten și mi s-a părut foarte interesantă: Avem un cablu de 80 de metri care este atârnat între doi stâlpi înalți de 50 de metri. Curbura cablului atârnă la 10 metri de sol. Ce distanță este între cei doi stâlpi?

        Nu mi-au trebuit chiar trei zile dar recunosc că mi-a luat ceva timp să-mi dau seama care este răspunsul pentru că mintea mea a crezut că este o problemă complexă de matematică și am luat-o razna gândindu-mă la tot soiul de grafice și asimptote și funcții. Adică întrebarea m-a derutat ceea ce cred că era și intenția celui care a ales-o pentru test. Vă las și pe voi să studiați problema și singurul indiciu pe care vi-l dau este faptul că aceasta poate fi rezolvată de un copil de clasa a patra.

        Asta ca să aveți ce face pe perioada coronavirusului în cazul în care vă plictisiți de la atâta stat în casă, HBO și Netflix 🙂

Share This:

Citește mai mult

Punct și de la capăt

        Zilele trecute m-a sunat Brândușa, o fostă colegă din vremurile în care lucram în BCR și de care nu mai știam nimic de vreun an. M-am bucurat să o aud dar în același timp m-am și mirat văzând că mă sună la ora prânzului și chiar am întrebat-o dacă e la muncă (ea lucrează în continuare în bancă). Cine a lucrat în sistemul bancar știe că acolo nu prea ai timp să stai la povești vânătorești în timpul serviciului. Da, era la muncă, și mă suna în interes profesional adică să îmi spună că (în sfârșit!) se semnase convenția de virare a salariilor cu instituția în care lucrez eu acum și să îmi facă niște propuneri avantajoase.

        Știu că mulți dintre voi sunteți agasați de telefoanele pe care le primiți de la diverse companii care încearcă să vă vândă tot felul de chestii dar pe mine, în afară de cei de la Orange, nu m-a mai sunat nimeni în acest sens de cel puțin doi ani 🙂 Carevasăzică, m-am bucurat să văd că prezint și eu interes pentru cineva. Iar Brândușa m-a luat prin învăluire, tehnică pe care am recunocut-o imediat că doar eu am învățat-o, și a început să-mi povestească de toate avantajele de care aș beneficia dacă aș fi de acord să mi se vireze salariul la BCR. Să fiu de acord? Păi eu aștept asta de când mi-am schimbat jobul. Nu că aș fi nostalgică (deși poate într-un fel sunt) dar, emoțional vorbind, anii lucrați în bancă și-au pus amprenta asupra mea. Am fost genul de angajat fidel care a crezut întotdeauna în valorile promovate de firmă și, mai ales, am crezut că produsele pe care le prezentam clienților erau în top of the top. Dacă nu le-aș fi văzut avantajele, nu le-aș fi putut vinde și chiar dacă uneori a fost greu, a fost alegerea mea să rămân pe acea poziție iar atunci când am plecat nici nu mi-a trecut prin cap să îmi închid conturile. De aceea, atunci când la noul meu loc de muncă am fost pusă în situația de a alege o altă bancă în care să primesc salariul, am fost foarte dezamăgită. Desigur că puteam să forțez nota și să îmi impun punctul de vedere, perfect legal de altfel, dar atunci când ajungi într-un loc nou și într-o postură nouă parcă nu vrei să începi cu stângul pornind discuții contradictorii.

        Anyway, vestea primită m-a bucurat foarte tare și chiar dacă în acest moment al vieții mele nu am nevoie de un credit ipotecar sau de vreo refinantare credit, faptul că mă reîntorc la produsele pe care le cunosc și care între timp au evoluat atât de frumos îmi dă un sentiment de plăcută revenire acasă după un lung drum printre străini. Fără nicio exagerare , card de credit cu atâtea facilități ca la BCR, nu mai există pe piață, și credeți-mă, am testat pe propria piele o grămadă de variante.

        Anii petrecuți în bancă mi-au adus prietenii frumoase și am întâlnit mulți oameni de o calitate excepțională, oameni de la care am învățat nu doar pe latura tehnică a dezvoltării mele profesionale ci și pe partea care ține de adevăratele experiențe de viață. Mă uit la alți foști colegi care au ales să părăsească organizația în aceeași perioadă cu mine și care au plecat trântind ușa, înverșunați împotriva tuturor, negând vehement toate beneficiile anterioare, au plecat cu ură și patos nelăsând loc nici măcar pentru un bună ziua, supărați pe faptul că au lucrat ani buni cînd ar fi putut freca menta în altă parte de parcă cineva le-ar fi pus pistolul la tâmplă forțându-i să stea într-un loc pe care nu și-l doreau. E greu să te împovărezi cu astfel de sentimente negative, să fii mereu încrâncenat și să îți înnegrești singur zilele.

        Drumul nostru prin lume e ca o carte cu mai multe capitole și, chiar dacă personajele centrale rămân aceleași, din când în când apar figuri secundare, importante la un momentul respectiv, dar care peste ani nu mai înseamnă decât umbra unor amintiri. Mă bucur că Dumnezeu m-a înzestrat cu o fire pozitivă cu care pot să văd de fiecare dată partea bună a lucrurilor și mă bucur că ori de câte ori am răgazul să răsfoiesc capitolele anterioare ale cărții vieții mele mă încarc de nostalgii duioase care îmi aduc un zâmbet în colțul gurii.

        La voi cum a fost când ați schimbat locul de muncă? Tunete și fulgere sau un nod în gât și lacrimi de despărțire oprite cu greu sub pleoape?

 

 

Share This:

Citește mai mult

Coronavirus – ce este adevărat și ce crezi TU că este adevărat

        Aiureala care alimentează mentalul colectiv și una din cele mai răspândite teorii ale conspirației este cea care susține că virusul Corona este o armă biologică scăpată de la nu știu ce institut de cercetări din Wuhan, China. Și pentru că focul nu se întețea suficient de repede și de măreț, un articol scris de niște indieni a ”scos la iveală” similitudini între virusul HIV și coronavirusul care a băgat spaima în întreaga planetă. Deci, ”clar”, o inginerie genetică, un experiment nereușit și scăpat de sub control. Numai că afirmațiile respective au fost retrase în momentul în care un grup de savanți recunoscuți la nivel mondial a respins toate aceste informații neverificate publicând un amplu articol documentat știițific în The Lancet,  prestigioasa publicație medicală care apare fără întrerupere din 1823 încoace. Deci nema HIV… dar bomba fusese deja aruncată. Degeaba au dat dezmințiri cercetătorii de la institutul din Wuhan, nimeni nu i-a mai băgat în seamă.

        Avem de ales. Fie ne lăsăm pradă panicii și haosului, fie ne organizăm cu calm,  respectăm regulile și așteptăm să treacă. Situația din China se îmbunătățește de la o zi la alta ceea ce înseamnă că măsurile au funcționat. Procedurile au dat rezultate iar numărul de cazuri noi a scăzut simțitor. Ce mi se pare iarăși liniștitor este faptul că 81% din cazuri sunt ușoare (unele chiar fără niciun fel de simptom), 14% pot evolua în pneumonie și abia 5% se pot dovedi fatale. Deci majoritatea se vindecă. Partea cea mai bună este că cei mici par a fi complet ocoliți de acest virus, rata de îmbolnăvire la cei sub 20 de ani fiind de doar 3% și acolo fără niciun fel de complicații. Desigur că aceste lucruri se mai pot schimba dar așa stau lucrurile în acest moment.

        Un alt punct bun este faptul că apa și săpunul sunt dușmanii de moarte ai virusului și dispar prin simpla spălare a mâinilor iar de pe suprafețe se anihilează cu un simplu dezinfectant, soluții la îndemâna oricui. Deja există primele prototipuri de vaccin deși, dacă stau un pic să mă gândesc, pentru vaccinul de gripă obișnuită (și care are o rată mai mare de mortalitate decât infecția cu coronavirusul) și care se face de obicei toamna nu au existat prea mulți doritori. Iar dacă vaccinul este ceva preventiv, cercetătorii lucrează și pe partea de medicamente antivirale, unele fiind deja în stadiul de testare pe oameni.

        Desigur că va urma o perioadă dificilă în care programul ne va fi dat peste cap dar dacă s-au închis școlile și nu mai putem merge la spectacole nu înseamnă că a venit sfârșitul lumii. Nu am dat și nu voi da iama în supermarket să îmi cumpăr 30 de kile de ulei, 100 de conserve și doi paleți de mălai. Dar am cumpărat săpun, detergenți și spirt sanitar. Să fie 🙂 Cât de utile sunt măștile? Nu prea sunt pentru că acestea sunt făcute să-i protejeze pe ceilalți de tine, nu pe tine de ei și, mai rău, ele se umezesc în interior devenind o sursă scârboasă de virusuri, bacterii, microbi și alte chestii microscopice care ajung să colcăie unele peste altele. Dacă, Doamne ferește, va fi să  am vreun simptom o să stau în casă și o să cer prin telefon ajutor specializat fără să merg la doctor punând în pericol de contaminare pe toți cei din sala de așteptare. O să respect regulile și procedurile și nu o să sar în mașină sau în tren să fug unde văd cu ochii precum au făcut nebunii de italieni. Panica poate fi mai rea decât coronavirusul.

        Adevărul este că, și normal la cap să fii, după o oră de urmărit televiziunile și online-ul din România ajungi să te vezi în Wuhan direct. Atâta timp cât Facebook-ul ne-a învățat că vaccinarea duce la autism, că apendicita se tratează aplicând uleiuri esențiale pe abdomen și că frunzele de varză vindecă aproape orice tip de cancer să nu ne mai mirăm de plăcerea aproape perversă a unora de a  se informa în exclusivitate de pe Facebook răspândind apoi informații despre știința care este doar o manipulare a marilor puteri economice.

        Primul caz cu coronavirus din România s-a vindecat după un weekend prelungit în spitalul de boli infecțioase din București iar unul din medicii de acolo a declarat că pacientului i s-a dat… ciorbă. Un nou prilej de bășcălie deși aceasta a fost doar descrierea unei simple realități. Până una-alta românii mor de boli de care nu se tem și se tem de boli de care nu mor.

 

Share This:

Citește mai mult