Marketing în online

        Când a început SuperBlog-ul de anul acesta multă lume s-a înghesuit să dea sfaturi și rețete ale succesului că doar suntem români adevărați și ne pricepem la toate. Am citit cam tot ce s-a scris pe tema asta iar recomandarea care m-a pus pe gânduri (și pe care ulterior am respectat-o întocmai) a venit de la Raluca Cincu: Participanții să scrie pentru cititori, nu pentru ei înşişi. Urmând acest sfat am făcut exact așa, fără să mă mai stresez să fiu pe placul cuiva, iar parcursul meu a fost mai bun decât la edițiile precedente. Credibilitatea este în mod cert o condiție a succesului și, parafrazând-o pe Raluca, aș spune că orice blogger ar trebui să scrie pentru cititori și nu pentru sponsori, jurii sau colaboratori. Cititorii simt imediat atunci când încerci să pari altceva decât ceea ce ești, când scrii doar pentru că ești plătit să faci asta sau când recomanzi produse în a căror valoare nu crezi cu adevărat. Autenticitatea aduce recunoștere unui blog.

       Pe de altă parte este valabilă și reciproca, în sensul în care o firmă care vrea să își promoveze produsele trebuie să își aleagă cu mare grijă colaboratorii care îi vor reprezenta interesele. Pentru ca o campanie de marketing să fie eficientă este necesar ca atât producătorul cât și promoterii să aibă aceleași principii iar valorile în care cred să se suprapună cât mai mult. Să presupunem că Nutrivita, o firmă care promovează un stil de viață sănătos prin vânzarea de produse bio, suplimente nutritive, produse pentru sportivi, produse speciale pentru intoleranțe alimentare, dorește să organizeze o campanie în online pentru a-și face cunoscute produsele și, implicit, pentru a-și crește vânzările. Pentru acest lucru eu cred că ar trebui să aibă în vedere două puncte sau două direcții, nu contează cum le numim:

  1. alegerea corectă a bloggerilor parteneri, adică a acelora care vor intra în program și vor scrie articole plătite prin care vor promova nu doar produsele ci și conceptele companiei
  2. menținerea unei relații de lungă durată, de cel puțin câteva luni, între cititori (deci potențialii clienți) și bloggeri, în ideea de a păstra constant interesul și de a vedea avantajele unui stil de viață sănătos pe termen lung

        Cred că o firmă care face referire la impactul negativ al stresului, alimentației eronate, poluării sau lipsei de mișcare nu poate să propună unui blogger care la poza de profil apare cu țigara în mână să îi scrie articole despre beneficiile unei stări de bine rezultate în urma consumării produselor sale. Ar fi, din start, o contradicție între ceea ce spune și ceea ce face. Ca să se ”pupe” una cu alta, eu aș alege bloggeri care deja au trafic format exact pe direcțiile pe care le urmează Nutrivita. Și dau doar două exemple: Dana Lalici care are o mulțime de susținători care îi urmăresc succesele în războiul cu kilogramele și Cristina Lincu, mamă a trei băieței urmărită deja de multe mămici interesate de tot ceea ce ține de parenting și problemele copiilor. Cine ar putea fi mai potrivit să scrie despre intoleranța la gluten, boală care de cele mai multe ori apare în copilărie, intervalul între 8 luni și 2 ani fiind cel mai frecvent, adică exact după introducerea făinoaselor în alimentație? Sigur că informațiile despre biscuiții fără gluten de pe blogul Cristinei vor fi mult mai credibile decât cele găsite eventual pe un blog care scrie numai despre oje, creme și șampoane.

gerble-fara-gluten-fursec-cacao-160g

        O campanie Nutrivita nu este, în niciun caz, ceva de genul punct ochit-punct lovit. Adică ”vine Crăciunul, luați și cumpărați cu toții cozonaci cu mac”. A trecut Crăciunul, gata. ne liniștim până la Paști când facem o nouă strigare. Pentru a schimba un stil de viață este nevoie de perseverență iar Dana exact asta a făcut. De un an încoace și-a modificat complet modul de alimentație, a împărtășit pe blog progresele sale și a adus toate informațiile la zi, lună de lună, ceea ce a făcut ca interesul pentru blogul ei să aibă o creștere constantă.

        Consecvența aduce întotdeauna rezultatele scontate iar acest lucru ar trebui să se regăsească și în sloganul unei astfel de campanii care se dorește a fi un sprijin pentru îmbunătățirea stării de sănătate. O idee ar fi  Niciodată nu e prea devreme. Uneori, însă, poate fi prea târziu. Sau poate aveți  voi alte idei?

Nutrivita-Logo-w1200-300x104

 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

 

Share This:

Citește mai mult

Cadouri de băgat în priză

        De multă vreme nu am mai scris o rețetă pe blog,  o rețetă simplă și super-rapidă că mie numai alea îmi plac. Cei care mă cunoașteți știți că îmi place să gătesc la fel de mult cam cât le place pisicilor să facă baie. Adică deloc. Totuși sunt câteva lucruri care îmi ies foarte bine în bucătărie și cu care am avut succes de fiecare dată când am avut oaspeți. De exemplu salata de icre. Nu ca să mă laud, dar eu icre mai bune ca cele făcute de mine nu am mâncat nicăieri. Rețeta o am de la bunica mea și vă spun cu mâna pe inimă că nici nu se compară cu ceea ce se găsește în supermarket. Nu numai că nu se compară, pur și simplu este altă mâncare, ceva cu totul diferit. Iar în afară de faptul că nu conțin niciun fel de E-uri, emulgatori, afânători și alte prostii, se și fac foarte repede, în maxim 15 minute, timp cronometrat din momentul în care pun ingredientele pe masă până când icrele sunt în castron gata de a fi mâncate. Singura condiție este să deții un robot de bucătărie pentru că altfel, dacă te apuci de amestecat cu lingura de lemn o să încărunțești dând din mână, ca să nu mai spun că riști ca icrele să se taie când ți-e lumea mai dragă. Am pățit-o și eu pe vremuri când făceam totul manual-modephilipshr7761001

        Recunosc că nu sunt foarte îndemânatică la tăiat, curățat, tocat, mărunțit, bătut și alte alea. Nu numai că am un ritm lent și activitățile astea mă plictisesc de moarte dar unele mi se par de-a dreptul periculoase. Și acum, când văd răzătorul de varză pe care îl folosea bunica mea mă trec de-a dreptul fiori de groază. Eram micuță când am văzut odată cum și-a tăiat buricul degetului când tăia varza pentru umplut ardeii de pus la murat. I-a curs atâta sânge și așa de tare m-am speriat că n-am uitat nici acum, după atâția ani. Se pare că experiența m-a marcat destul de tare pentru că am rămas cu o frică teribilă de ustensila aia care seamănă cu un instrument de tortură și pe care, evident, nu am folosit-o niciodată deși varza este unul dintre alimentele mele preferate. Dacă n-aș avea robotul Philips, eu n-aș mai mânca în veci un lucskos sau tăieței cu varză. Chiar, știu că aceste feluri ungurești sunt pe cale de dispariție așa că poate n-ar fi o idee rea să scriu pe blog și aceste două rețete mai ales că sunt atât de gustoase.

        Când trăia bunica mea, în zilele de vineri tăiețeii cu varză sau tăiețeii cu nucă erau nelipsiți la noi în casă și se mâncau la prânz. Seara aveam pâine prăjită, frecată cu usturoi și stropită apoi cu ulei de floarea soarelui pentru că ulei de măsline nu se găsea. Practic, un fel de bruschete. Pâinea o prăjeam direct pe plită pentru că nici prăjitor de pâine nu aveam și de multe ori dădeam rateuri pentru că se ardea prea tare. Cine și-ar fi imaginat pe vremea aia că va apărea multitudinea de electrocasnice profesionale care să ușureze atât de mult munca în bucătărie? Poate doar Jules Verne :) Căci de pe atunci cred  că sunt și obiectele de mai jos găsite în podul bunicii.

IMAG2600

        Dacă de fierul de călcat v-ați prins cu toții ce este, sunt curioasă cine ar ghici ce sunt celelalte două obiecte cu manivelă deși oricum o să vă spun eu: cel din stânga este o mașină de măcinat nucă iar celălalt, o mașină de măcinat mac. Nu mai sunt folosite de multă vreme dar pentru valoarea lor sentimentală o să le păstrez mereu. Cu Philips-ul meu pot să macin și nucă, și zahăr, și piper și orice altceva îmi mai trece prin cap. All-in-one. A, uite ce bine că mi-am adus  aminte, am măcinat până și hrean care era prea uscat pentru a putea fi ras și a ieșit excelent fără să mă usture deloc ochii. N-am cuvinte să mă exprim cât de bun a fost alături de tobă și cârnați :)

        Eu cred că oricine ar trebui să aibă în bucătărie un astfel de aparat chiar dacă nu are ambiții de master chef și mi se pare o bună idee de cadou de Crăciun… Ups, nu-mi vine să cred că tocmai am spus asta, eu care, de curând, mă plângeam că în fiecare an am primit ceva de băgat în priză :) Uite că totuși sunt flexibilă și mi-am reconsiderat poziția. Vorbind de cadouri de băgat în priză, nu e musai să fie un robot. Pentru a nu zgândări cumva vreo sensibilitate subconștientă legată de rolul femeii, poate să fie și ceva legat de beauty cum ar fi o placă pentru întins părul, un ondulator, un aparat de epilat, un uscător de păr…Sunt o grămadă de chestii faine pe magazinul MarketOnline.roEu îmi doresc un aspirator nou. Și un espressor. Și un blender vertical. Și… și iar m-am luat cu  vorba fără să scriu rețeta de icre dar promit solemn să o scriu, pozez și explic în acest weekend așa că stați pe aproape :)

logo_marketonline_mic1

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Gafe de Hollywood

        Cum e oare să fii vedetă la Hollywood? Să te recunoască lumea în orice oraș al lumii te-ai afla, să ți se ceară autografe când intri într-un restaurant, să participi zi de zi la evenimente, gale de binefacere, premiere, spectacole și conferințe, să ți se ofere gratuit haine, cosmetice și tot felul de lucruri cu simplul scop de a le purta pentru reclamă sau să fii asaltată de fani la fiecare ieșire din casă? Majoritatea oamenilor ar spune că e greu și că nu își doresc acest lucru dar eu, una, aș vrea să intru în pielea unui astfel de personaj măcar pentru o zi și abia apoi să mă pronunț. Nu poți să spui că strugurii sunt acri dacă nu i-ai gustat, nu?

        Dacă ar fi să aleg o zi în care să trăiesc precum o divă de la Hollywood, evident nu aș alege o zi de filmări, ci una din zilele alea în care nu ai nimic mai bun de făcut decât să te răsfeți cu o vizită la coafor, la cosmetică, la spa, apoi un prânz într-un restaurant select, ceva shopping mititel de câteva zeci de mii de dolari iar seara o coborâre spectaculoasă din limuzină, direct pe covorul roșu în uralele frenetice ale fanilor așteptând în extaz în fața sălii în care se vor decerna niscaiva premii. Aș vrea să fiu pentru o zi Julia Roberts, e una dintre actrițele care îmi plac în orice fel de rol. Mi-a plăcut enorm și în Pretty Woman dar și în Eat, Pray, Love sau în Erin Brockovich. Îi ador zâmbetul, părul, ținuta, dantura perfectă și picioarele lungi dar nu o pot ierta pentru gafa impardonabilă de a apărea în public fără să fi fost epilată. Nu înțeleg cum s-a putut întâmpla una ca asta la nivelul la care a ajuns.

julia

        La banii, renumele și prestanța ei, ar fi fost suficient să pocnească din degete și o mulțime de saloane cosmetice i-ar fi căzut la picioare acceptând cu onoare să o scape și de ultimul firicel de păr inestetic necerând în schimb decât un strop de publicitate. Dacă aș fi fost eu cea surprinsă într-o astfel de ipostază, cred că aș fi murit de rușine.

        Bine, nu e singura celebritate care apare în halul ăsta fără niciun pic de jenă. Beyonce, Britney Spears sau Drew Barrymore i-au călcat pe urme fără să le pese că poartă rochii de enșpe mii de dolari iar sub-brațul lor arată ca cel al Babei Dochia.

Drew-Barrymore

        Și când mă gândesc că toate femeile astea au acces la ultimele inovații în materie de epilare doar la o simplă clipire din gene… nu înțeleg de ce au scăpările astea. Pe cuvânt că îmi vine să le spun să își cumpere un aparat de epilare definitivă care să le scape o dată pentru totdeauna de această problemă. Dacă nu au chef de saloane cosmetice, să stea ele frumușel acasă și să-și rezolve problema în particular ca să nu mai râdă paparazzi de ele.

        Eu am un astfel de aparat cu IPL (Intense Pulsed Light adică lumină intens pulsată) și vă spun că a meritat fiecare bănuț.

silkn-glide

        Mi se pare mai practic și mai confortabil să mă epilez acasă. Fac atât economie de timp evitând drumurile la salon cât și economie de bani pentru că în câteva ședințe am amortizat costul aparatului. Inițial tehnologia IPL a fost destinată saloanelor de înfrumusețare și cabinetelor cosmetice dar, ca de obicei, totul a evoluat foarte rapid și a apărut varianta pentru acasă. Este foarte, foarte simplu de utilizat singura contraindicație fiind de a nu se utiliza pe pielea bronzată sau imediat după expunerea la soare pentru că în acest caz pielea conține cantități mari de melamină iar aparatul nu mai detectează corect firele de păr.

        Dacă această condiție este îndeplinită puteți fără griji să începeți utilizarea. Dispozitivul are o amprentă de 3 cm pătrați care se presează pe pielea rasă în prealabil, apoi se apasă pe buton și încet-încet se deplasează pe suprafața care urmează a fi epilată. Este astfel proiectat încât lumina nu pătrunde decât până la rădăcina firelor de păr. Apare o ușoară senzație neplăcută dar nu se compară cu durerea de la epilarea cu ceară, de exemplu. Iar avantajul este că te poți opri oricând și relua procesul când te simți pregătit. O sesiune de tratament pentru gambe durează aproximativ 30 de minute. Să nu vă așteptați ca în momentul în care ați scos aparatul din priză să nu mai aveți nici un fir de păr. Nu, majoritatea firelor vor dispărea în următoarele 3-4 zile și, după cum am spus, procesul se repetă după două săptămâni. Rezultatele definitive se văd după câteva ședințe și vă asigur că o să uitați complet că ați folosit cândva ceara. Sigur că nimic nu este magic pe lumea asta și după o perioadă de câteva luni s-ar putea să mai apară din loc în loc câte un fir de păr anemic dar într-o singură ședință de întreținere această problemă se va rezolva.

        Dacă încă nu v-ați hotărât ce să-i cereți lui Moș Crăciun, eu spun că acum este momentul adevărului :) silkn.ro-logo-241x300

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Cea mai bună brânză din lume

        Ghiciți cu cine m-am întâlnit ieri când coboram pe Republicii? Cu vechiul meu prieten de care v-am mai povestit, Toni Delaco! M-am bucurat așa de tare și nu-mi venea să cred că-l văd în fața ochilor, parcă trecuseră o sută de ani de la ultima întâlnire. M-a corectat, râzând ”doar 5, draga mea, de 5 ani nu ne-am văzut”. Arăta bine, avea un aer vesel și nepăsător, era poate puțin mai grizonat decât îl știam, jovial și curtenitor, purtând eterna cămașă albastră și un pic mai rotunjor la față (nici nu mă mir după cât îl știu eu de gurmand și de ahtiat după brânză). Stăteam în mijlocul trotuarului, chiar în fața Grădinii Botanice și nu ne mai terminam poveștile, când mi-a propus să intrăm la o cafea ca să ne auzim pe îndelete. Zis și făcut.

        Unde te-ai ascuns până acum de nu a mai auzit nimeni de tine? l-am întrebat după ce ne-am așezat la o măsuță într-un bar decorat înainte de vreme în spiritul Crăciunului. Mi-a răspuns că  și-a luat 5 ani sabatici ca să cutreiere lumea. 5 ani? m-am mirat eu pentru că mi s-a părut foarte mult… dar probabil a avut ceva bani la teșcherea și s-a gândit că cea mai bună investiție pe lumea asta este investiția în propria persoană. De fapt mi-a și confirmat acest lucru spunându-mi că scopul expediției lui a fost acela de a găsi cea mai bună brânză din lume. Și ai găsit-o?, m-am repezit eu ca fata mare la măritat. A râs din nou: Răbdare… ai puțintică răbdare și o să vezi.

        A început cu Marea Britanie unde a găsit un fel de paradis al brânzeturilor într-un magazin care se numea House of Cheese. Cică acolo dominau brânzeturile mirositoare, majoritatea albastre, făcute pe bază de mucegai. Erau așa de multe și așa de aromate încât (citez) mirosul îmi intra până în vârful degetelor de la picioare. Îl știu pe Toni foarte curățel așa încât sunt convinsă că mirosul intra și nu ieșea :) Totuși nu-mi doresc o astfel de experiență.

        În Japonia a găsit tofu dar, cmon, un fan brânză nu se atinge de așa ceva. Cu toate astea, pe lângă tofu, a găsit și brânză adevărată (dacă se poate numi astfel) chestia aceea dulceagă, lipicioasă și cauciucată pe care a fost nevoit să o înghită din politețe la o masă festivă. Nu i-a plăcut deloc. În schimb nu a zis nu la brânza din lapte de măgăriță care se produce în Serbia și care se vinde la gram. Da, la gram, pentru că e printre cele mai scumpe din lume, un kilogram costând 5000 de euro. Se servește ca și icrele negre, adică se iau cu penseta biluțe de brânză care se așează distanțat unele de altele pe felii de pâine prăjită :)

        Nici cu halumi nu e mare brânză iar Toni nu a înțeles nici până în ziua de azi de ce, Doamne iartă-mă, își dispută originea ei atâtea popoare? Și grecii, și ciprioții, și egiptenii se bat cu pumnul în piept pentru această rețetă ba, mai nou, se pare că în joc a intrat și biserica ortodoxă susținând că apostolii lui Isus o consumau la micul dejun. Nu m-aș mira ca preafericitul să încerce înregistrarea acesteia la OSIM.

      Mi-a spus că totuși că a întâlnit în peregrinările sale și bunătăți adevărate iar când și-a amintit de schabziger, o specialitate elvețiană, i s-a luminat toată fața. A povestit în extaz despre o brânză verde-verde, parfumată cu tot soiul de ierburi aromate și care a fost inventată de niște călugări în secolul al XVIII-lea. Mi-a dat atâtea amănunte, mi-a descris detaliile cu atâtea înflorituri încât nu m-am putut abține și l-am întrerupt brusc: Asta e? Ce anume?, s-a mirat el. Asta e cea mai bună brânză din lume? Noooo… cea mai bună brânză din lume am găsit-o în Brânzalia.

        Și a început să-mi povestească despre brânza pe care a descoperit-o acolo, ceva greu de explicat în cuvinte, un soi de amalgam între o smântână fină și unt cremos care la atingerea papilelor gustative se transforma într-o spumă ce îți cuprimdea interiorul obrajilor într-o îmbrățișare tandră și moale ca puful unor nori răzleți pe cerul senin al verii. Mă uitam cu ochii cât cepele la el minunându-mă de extazul în care căzuse. Și cum se numea brânza asta? l-am întrerup eu din visare. Cremofinia… mi-a șoptit cu glas moale gândindu-se probabil la gustul sublim pe care nu și-l mai putea scoate din minte. Era o brânză de un alb strălucitor, pufoasă și aerată ca vata de zahăr și în momentul în care o atingeai cu buzele, se topea de plăcere… L-am întrerupt din nou: Dragă Toni, eu nu știu pe unde ai umblat tu, dar nu cred că trebuia să străbați întreg mapamondul în căutarea celei bune brânze din lume. Din ceea ce îmi descrii, eu recunosc Brânza Albă Delicată de la Delaco. Ai încercat-o vreodată? Asta este cea mai bună brânză din lume!

branza

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Pinterest către Moș Crăciun

        Acest articol participă la concursul “Hervis – Kitul de ski ideal intr-un articol pe blog

      Ador să fac cumpărături de Crăciun și în fiecare an regret că nu mai găsesc în geam scrisori pentru Moșul, adică indicii prețioase care să-mi arate în ce direcție să mă îndrept… Anii au zburat ca o clipă și copiii mei au trecut de mult de faza poveștilor și serbărilor de grădiniță în care ”recitau” strigând cât îi țineau plămânii: Prin nămeți, în fapt de seară,/A plecat către oraș / Moș Crăciun c-un iepuraș / Înhămat la sănioară…

       Pentru mine alegerea cadourilor n-a fost niciodată o sarcină dificilă pentru că am știut să sondez terenul din timp făcând mici investigații. Iar când copiii erau foarte mici și credeau cu tărie în existența lui Moș Crăciun i-am încurajat să-și aștearnă dorințele în scrisori. Am păstrat an de an toate scrisorile de atunci și, pe măsură ce timpul trece, fiecare dintre ele valorează din ce în ce mai mult:

IMAG2596

IMAG2595

        Schiurile au fost pe lista de dorințe a lui Vlad de când era mic de tot dar, la vremea respectivă,  noi nu știam nici să schiem, nici pârtii nu prea erau și, sinceră să fiu, nici nu știam cu ce se mănâncă sportul acesta. Ca să nu mai spun că nu existau mall-uri iar magazinele de articole sportive aveau în stoc doar niște rămășițe de marfă comunistă și nimic mai mult. Dar ce nu fac părinții pentru copii? le-ar da și luna de pe cer dacă ar putea așa că într-un final soțul meu a găsit în piață la ruși niște schiuri de lemn și le-a cumpărat cu mare bucurie. Nu aveau legături, din alea am găsit abia mai târziu, dar schiurile vopsite în galben au apărut sub brad în seara de Ajun. Vlad avea 5 ani și o să țin minte toată viața cum a dormit cu ele în pat noapte de noapte și cât a fost de fericit. Pe schiurile acelea rudimentare a făcut primele coborâri și s-a descurcat de la început fără niciun ajutor. Nu ca să mi-l laud, dar e foarte talentat la orice sport :)

        Din păcate, mai problematic decât schiurile, a fost echipamentul, în special salopeta. Dacă o jachetă de fâș, de bine, de rău mai găseai, să achiziționezi niște pantaloni impermeabili era o adevărată epopee. Singura soluție (cel puțin pentru noi care nu prea ieșeam în străinătate și nici nu ne dădeau banii afară din casă) erau magazinele second-hand. Dar nici acolo nu găseam ce și-ar fi dorit Vlad așa că bietul de el, în fiecare an, îi scria lui Moș Crăciun să-i aducă o salopetă de schi (roșie, fără elastic jos). Până la urmă aceasta a fost o dorință pe care și-a îndeplinit-o singur, mulți ani mai târziu, când au apărut în România magazinele Hervis, un adevărat rai pentru un pasionat al sporturilor de iarnă.

        Mi-e dor de scrisorile naive și candide ale copiilor, însă ideea board-urilor pe Pinterest mi se pare grozavă. Practic acestea înlocuiesc acum orice scrisoare, oferindu-ți mură-n gură  diverse variante pentru alegerea cadoului perfect. Este absolut imposibil să dai greș. Anul acesta am aruncat deja un ochi pe pinterest-ul lui Vlad și, deloc surprinzător pentru mine, am văzut că își dorește echipament nou de ski. În primul rând vrea pantaloni Benger Alibert  (de data asta nu roșii) care costă 399.99 lei.
Benger-Alibert-1379061-00-24997

        Apoi și-a ales o jacheta Cygnus Frank cu 469.99 lei. Asta îmi place foarte tare și probabil o să i-o cumpăr (stați liniștiți că nu o să-i stric surpriza pentru că Vlad nu prea îmi citește blogul).

Cygnus-Frank-1896828-00-68745

        La ski sau snowboard mănușile sunt foarte importante așa că merită o mică investiție în Salomon Quartz . Costă 229.99 lei dar merită fiecare bănuț pentru că  te țin o viață și sigur nu se demodează :)

Salomon-Hr.-Ski-HS-GTX-Quarts-1878999-00-71613

        Iar ochelarii frameless  pe care i-am văzut la 159.99 lei mi se par așa de faini că ar merge nu numai pentru Vlad ci și pentru mine, așa că, de ce nu? Poate îi iau și pe aceștia.

Cygnus-Frameless-1762114-00-42366

        Abia aștept weekendul viitor, cel cu patru zile libere, să dau iama la cumpărături :)

 

 

Share This:

Citește mai mult