Fără nicio altă introducere o să intru direct în subiect: cea mai mare pierdere de vreme mi se pare călcatul hainelor. E adevărat că dintre muncile făcute în gospodărie este una dintre cele mai ușoare din punct de vedere al efortului fizic dar este și cea mai plictisitoare, ca să nu mai vorbesc de faptul că scopul final este de cele mai multe ori de o inutilitate aproape de domeniul absurdului. Călcatul unei lenjerii de pat, adică un cearceaf, două fețe de pernă mari, două mici plus ditamai plicul pentru pătură îți ia cel puțin o oră pentru pentru ca mai apoi, întinse pe pat, în câteva minute să devină la fel de șifonate exact ca înainte de călcare. Când vedeam una ca asta (pe vremuri, când tânără fiind respectam toate conveniențele) mă simțeam ca o angajată la Cooperativa Munca în Zadar. Între timp mi-a venit mintea la cap și am renunțat la a călca doar ca să mă aflu în treabă și calc doar atunci când este strict necesar.
Îmi aduc aminte cum bunica, de fapt și mama la fel, își programau câte o zi întreagă doar pentru călcat. De dimineața până seara, cu o singură întrerupere la prânz când strângeau toată șandramaua ca să mâncăm cu toții, doar asta făceau. Primul pas era umezirea hainelor cu o mică stropitoare astfel încât să poată fi călcate mai ușor. Se luau una câte una, se stropeau cu apă și apoi se rulau strâns și se băgau sub un prosop mare să apuce să se îmbibe uniform. La masa din bucătărie, cu un fier de călcat ce se încălzea extrem de încet și pe deasupra era și foarte greu, călcau tot, dar absolut tot ce fusese spălat cu câteva zile înainte, începând de la cămășile lui tata, uniformele noastre, tricouri, lenjerii de pat, batiste, perdele… până și prosoapele și ștergurile de bucătărie erau călcate, împăturite la dungă și aranjate frumos în dulap. Ca să nu mai spun că uneori se lua curentul când îți era lumea mai dragă și rămâneau cu maldărul de rufe umezite de-ți venea să-ți blestemi soarta. Mă rog, asta o spun de la mine pentru că mama era foarte calmă și nu se enerva niciodată.
Când se întâmpla pocinogul de rămâneam fără curent, se trecea la planul B adică intra în funcțiune anticul fier de călcat care pe vremea stră-bunicii se umplea cu cărbuni încinși. Cum cărbuni nu aveam, (măcar faza asta era depășită), mama punea fierul pe soba Vesta din bucătărie și de bine, de rău reușea cu greu să termine munca începută de cu dimineață. Sunt convinsă că pe vremea aia nici măcar nu-și imagina cum vor arăta statiile de calcat de la Philips, așa cum nici eu nu mi-am imaginat vreodată că ”videotelefonul” pe care îl găseam doar în cărțile de science fiction se va găsi la un moment dat în buzunarul fiecăruia dintre noi.
Sunt aproape sigură că mulți din cei care fac parte din generația millenials n-au folosit în viața lor un fier de călcat și probabil în două generații de-acum încolo acest instrument va dispărea cu totul. Până una-alta însă, încă se mai produc cămăși din materiale care trebuie călcate și dacă faci parte dintre cei atenți la astfel de detalii cu siguranță o să-ți placă această masa care o sa iti usureze munca Eu, fiind mai pragmatică, nu vreau să mi-o ușurez ci să o elimin cu totul 🙂
Parțial am găsit soluția, nu-mi aparține ideea ci am găsit-o undeva pe internet dar este genială. Toate tricourile, puloverele, pijamalele, blugii și celelalte haine care se pretează la așa ceva, le țin rulate în sertare. Nu ocupă mult loc, le văd pe toate dintr-o privire, nu se șifonează deloc, ba chiar cele care erau boțite, își revin până la următoarea purtare. Să mă laud, deci 🙂 
Voi cum stați cu călcatul? Vă enervează, vă plictisește sau vă relaxează? (pentru că am întâlnit și astfel de cazuri) Ori l-ați eliminat cu totul din lista treburilor gospodărești?
Read More
