IMAG0775

Gadgeturi non-electronice

        Nu sunt înnebunită după gadget-uri, în sensul clasic al cuvântului, adică acele prostioare electronice, micuțe și simpatice care fac tot felul de chestii și care se lansează de fiecare dată cu mare tam-tam. Drept să spun, nu prea mă interesează noutățile tehnologice de ultimă oră. În schimb am niște obiecte fără de care aproape că nu mai pot trăi și pe care le port cu mine tot timpul. Și care îmi sunt tare dragi pentru că sunt utile și îmi fac viața mai frumoasă. 
      Vă vine să credeți sau nu, la un moment dat, în urmă cu câțiva ani, mi s-a făcut bătătură la încheietura mâinii de atâta sprijinit pe birou cu mouse-ul. Pur și simplu mă durea mâna și m-am plâns acasă de ciudățenia care mi s-a întâmplat. Păi de ce n-ai spus mai repede? m-a întrebat Cristi și mi-a cumpărat un mouse-pad cu o perniță cu gel pe care să-mi sprijin încheietura. Habar n-aveam că există așa ceva dar era exact ceea ce îmi trebuia. Asta înseamnă că și alții au pățit același lucru înaintea mea și cuiva i-a venit această idee genială. Acum am două mouse pad-uri, unul acasă și unul la birou.
        Se presupune că o doamnă nu are nevoie să umble cu un deschizător de sticle în poșetă dar eu, de când am primit acest breloc, în urmă cu vreo 15 ani, l-am agățat lângă cheia de la casă și nu m-am mai despărțit de el. Mi-a folosit în mult mai multe situații decât aș fi crezut. În concedii, în tren, în mașină, la terase când chelnerii uitau să deschidă berea sau sucul, de fiecare dată cei cu care eram s-au bucurat de dotarea pe care o port în geantă.
        Urmează apoi ruleta mică de plastic. Pe asta am primit-o de la o doamnă care era agent de vânzări la o mică fabrică de confecții, ca să mă exprim elegant. De fapt săraca umbla din instituție în instituție să vândă haine angajaților, cred că știți cu toții cum funcționează sistemul. Eu și colegele mele cumpăram mereu de la ea cămăși și ținute business. Odată ne-a cadorisit pe toate cu acest mic obiect promoțional și de atunci am început să măsor tot ce prind în cale :) La fel ca în una din legile lui Murphy, dacă tot ceea ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur îți par cuie. Cam așa și cu mine, colind magazinele second hand în căutare de comori și de multe ori găsesc tot felul de perdele, pernițe decorative, covorașe, panglici, curele sau diverse obiecte cu dimensiuni care  necesită să fie măsurate. Sau stau pe ebay în căutare de chilipiruri și, ca să-mi imaginez mai bine cum arată diverse chestii, scot ruleta, mai ales că pe o parte e în centimetri iar pe cealaltă parte e în inches și nu mi-e întotdeauna la îndemână să mă apuc de calculat.
        De briceag nu pot să spun decât de bine. Cine nu are nevoie să aibă tot timpul la dispoziție o forfecuță, o pilă sau o pensetă? Tot un cadou a fost și micuțul briceag și îl port cu mine de 20 de ani. Mi-a plăcut atât de mult încât de atunci am făcut și eu, la rândul meu, același fel de cadou multor persoane dragi. Se spune însă că nu e bine să faci cadouri cuțite (iar un briceag tot un fel de cuțit e). Cică un cuțit taie prietenia, așa că dacă vă gândiți să dăruiți ceva tăios ar fi bine să cereți bani în schimb ca să pară de fapt o vânzare. O monedă de 1 ban este suficientă pentru încheierea tranzacției, asta bineînțeles dacă credeți în superstiții. 
        And last but not least, sticluța cu pulverizator. E un recipient din plastic, are 20 de ml și l-am cumpărat din Sephora într-un set cu alte cîteva cutiuțe de dimensiuni la fel de mici. L-am luat în ideea de a-mi pune cremele, șamponul și alte cosmetice atunci când plec în vacanță ca să nu car tone de bagaj cu mine. Apoi am văzut cât de puțin loc ocupă în poșetă și cât de ușor este, așa că îmi torn parfum în acestă sticluță și o am în permanență la mine fără să-mi simt geanta grea ca și când ar fi plină de bolovani. Aș vrea să-mi cumpăr un travalo,care tot cam așa ceva este, numai că arată mult mai fancy și umplerea se face un pic mai ușor. 
        O să-l pun pe wish list dar deocamdată nu e chiar o prioritate. Pe aoro costă 45 de lei iar pe ebay cam 10 lire cu transport cu tot și sunt mici, au doar 5 ml. Deci poate să mai aștepte chiar dacă sunt atât de drăguțe. Deocamdată sunt foarte mulțumită cu sticluța mea de plastic.
        M-aș bucura să aud de la voi ce obiecte ciudate cărați tot timpul în poșetă sau prin buzunare.
        

Share This:

Citește mai mult

CEAIURI

Cum să bei 2 litri de apă pe zi

         N-ai cum, mai ales dacă e iarnă, e frig și nu ți-e sete decât după ce mănânci ceva sărat. Vara mai treacă-meargă, pe caniculă porți o sticlă de apă după tine și tot iei câte o gură dar acum, pe gerul ăsta numai la apă rece nu ți-e gândul. Când ies afară din casă, ceața care îmi intră în gură și în ochi simt că mă hidratează suficient.
        Una din rezoluțiile mele pentru 2015 era să beau un litru și jumătate de apă zilnic (realistă fiind știam că la doi litri nu am cum să ajung), dar după primele zile din an eram departe de ceea ce mi-am propus așa că am trecut la planul B. Adică am început să beau ceai.
        Ceaiuruile n-au fost niciodată pasiunea mea dar se pare că gusturile omului se mai schimbă de-a lungul vieții. La asta au contribuit și câteva YouTube-rițe britanice cărora le urmăresc vlogurile și care toată ziua-bună ziua beau ceai. Cu așa un patos descriau fetele astea ceaiul și obiceiul de a-l bea încât pur și simplu îmi făceau poftă (dacă e posibil să-ți fie poftă de ceai). Așa că de unde beam ceaiul ocazional (o dată la câteva zile), am ajuns să beau 3 căni pe zi și pot să spun că m-am îndrăgostit de câteva arome.
         Bineînțeles că nu pun zahăr deloc, asta ar însemna să sar din lac în puț. Adică să bei apă dar să te înfunzi cu zahăr nu îți aduce nici un beneficiu, ba din contră. Drept și prin urmare ceaiurile pe care eu le beau, nu necesită zahăr. Am făcut un top 5 al ceaiurilor pe care le-am băut în luna ianuarie și pe care voi continua să le beau cu mare plăcere. 
        Pe locul întâi este Lipton cu vanilie și caramel. Este o descoperire mai veche și este singurul care este ceai negru, adică frunze din planta numită ceai. Pe lângă ceaiul negru conține păstăi de vanilie și aromă de caramel. Are un gust dulceag și un miros extrem de plăcut care se răspândește în toată casa creând o atmosferă foarte cozy de calm și relaxare. De obicei îl beau seara, după ce mă bag în pat în timp ce citesc o carte și ese de departe preferatul meu. Eu l-am găsit de cumpărat numai în Auchan.
        Următoarele locuri sunt la distanță egală de locul întâi, toate cam pe aceeași poziție și le alternez în funcție de chef și dispoziție.
     Tot ce este legat de portocale și scorțișoară îmi place la nebunie, indiferent că este vorba de mâncare, băutură sau cosmetice așa că ceaiul de rooibos de la Dukat nu avea cum să mă lase indiferentă. Rooibos este o plantă care crește în Africa de Sud și are puternice proprietăți antioxidante așa că, zice-se, are multe beneficii pentru sănătate. 
Rooibos
        Totuși pe cutie scrie că acest ceai nu poate fi consumat în exces de persoanele hipertensive pentru că are în compoziție rădăcină de lemn dulce (5%). Nu știu ce e acela lemn dulce, nu am probleme cu tensiunea dar avertismentul acesta mă face să mă limitez la o cană pe zi deși aș bea vreo trei :)
        Ceaiul cu pere și caramel Sir Edward l-am luat de la Lidl și sunt deja la  a patra cutie. E un amestec de fructe (de fapt cred că sunt mai multe mere decât pere) și e foarte bun la gust. Bineînțeles că aroma de caramel contribuie foarte mult la acest lucru.
        Aproape că aș fi putut să-l pun pe primul loc atât de bun e ceaiul de afine roșii plus că e și cel mai ieftin dintre toate – 3,50 lei la Kaufland. Este singurul care nu e la pliculețe și pot să aleg cât de concentrat vreau să îl beau.
         Are tot felul de fructe (inclusiv stafide), nu are coloranți și totuși culoarea este un roșu închis (de la florile de hibiscus). Este la fel de bun atât cald cât și rece. La vară sigur o să îl beau cu gheață.
       And last, but not least, Lipton cu mentă. Ceai verde și frunze de mentă. Este foarte, foarte mentolat, desfundă pe loc căile respiratorii în caz de răceală și are gust de gumă de mestecat. Mi se pare foarte energizant și prefer să îl beau dimineața sau atunci când mă simt un pic obosită. 
         Acestea sunt ceaiurile cu care m-am delectat în această iarnă iar dacă voi ați descoperit ceva bun vă rog să-mi spuneți și mie. Sunt deschisă la noi încercări :) 

Share This:

Citește mai mult

fbb

De ce pierd vremea pe Facebook

         Pentru că aflu știrile importante
imediat ce s-au întâmplat. De exemplu prăbușirea avionului Malaysia Airlines din Ucraina sau, mai recent, moartea lui Robin Williams. Nimic nu mă împiedică să caut ulterior toate amănuntele pe site-uri de știri adevărate. Dar prima informație îmi vine de pe Facebook.
         Pentru că am reîntâlnit prieteni dragi din trecut, aflați peste mări și țări, cu care am reluat legăturile și cu care schimb impresii despre lumea în care trăim. E ca și cum am sta la taclale în fiecare seară.
         Pentru pozele simpatice cu copii,
pisici si căței care îmi luminează ziua.
         Pentru bancurile care mă fac să râd.
         Pentru informațiile despre subiecte de cultură generală aduse în fața mea de pagini de prestigiu cărora le-am dat like. Nu este zi să treacă fără să știu un pic mai multă istorie, muzică, geografie sau chiar politică.
         Pentru locurile despre care aflu că există și unde sper să călătoresc într-o zi.
         Pentru că pot să fiu la curent cu tendințele din modă și beauty.
         Pentru că găsesc un îndemn mobilizator atunci când sunt cu moralul la pământ.
         Pentru că am cunoscut mulți oameni deosebiți, care au talent într-un domeniu sau altul și își exprimă trăirile prin intermediul Facebook. Altfel nu aș fi ajuns la ei niciodată.
         Pentru că am găsit idei ingenioase legate de casă, bucătărie sau grădină pe care le-am pus în practică și mi-au făcut viața mai ușoară sau mai frumoasă, după caz.
         Pentru că nu mă mai simt singură chiar și atunci când, de fapt,  sunt teribil de singură.

         În opinia voastră, asta înseamnă pierdere de vreme ?

Share This:

Citește mai mult

croitoras

Cărțile mele

        Aceasta este o leapșă (un joc care se transmite de la unul la altul) pe care am preluat-o de la Daniela. Sunt 12 întrebări la care trebuie să răspunzi iar mai apoi să predai ștafeta celor care doresc să intre în joc.
 
          1. Prima mea amintire cu mine citind… datează din primul an de școala. Eu nu am știut să citesc înainte să merg la școală și acolo am învățat literele. După ce am trecut de lecția cu ”Ana are mere” am dat de una singură abecedarul  pe repede înainte și am făcut legătura între desene și litera care apărea scrisă mare în colțul paginii. Astfel înainte de vacanța de iarnă puteam să citesc orice. O prietenă mai mare cu doi ani mi-a sugerat să mă înscriu la biblioteca școlii. Bibliotecara a refuzat însă pe motiv că înscrierile se fac abia din clasa a II-a așa că am fost nevoită să recurg la pile și m-am lăudat că mama mea este profesoară la aceeași școala. Atunci bibliotecara a cedat și mi-a făcut fișă de înscriere. Mi-a recomandat cartea Croitorașul cel viteaz și mi-a spus că în maxim o săptămână trebuie să o aduc înapoi. Am returnat-o în aceeași dupămasă după ce o citisem pe nerăsuflate. Mi-a plăcut foarte mult și o țin minte și acum.
 

         2. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o… A fost La Medeleni de Ionel Teodoreanu. Terminasem clasa a V-a și vărul meu Andrei s-a mirat foarte tare când la întrebarea lui dacă am citit această carte i-am spus că nu auzisem de ea. Mi-a spus că toate colegele lui o citiseră (el era cu cinci ani mai mare ca mine) și numai despre asta vorbeau. O aveam în bibliotecă și am început să o citesc imediat deși mama mi-a spus că nu e potrivită pentru vârsta mea. Am devorat această carte (erau patru volume din Biblioteca pentru toți) și mi-am dorit să fiu când Olguța, când Monica. La sfârșit am plâns în hohote. Cred că în fiecare vacanță de vară am recitit La Medeleni.
         3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească… Poveștile scrise de Hans Christian Andersen : Fetița cu chibrituri, Rățușca cea urâtă, Mica Sirenă, Crăiasa zăpezii, Lebedele, Degețica și toate celelalte. Dacă toți copiii ar avea parte de aceste povești, dacă ar avea cine să le citească eu cred că ura și violența ar dispărea de pe pământ.
        4. Locul meu preferat de citit… în patul meu. Nu mă culc niciodată înainte de a citi măcar câteva rânduri indiferent cât aș fi de obosită. E adevărat că în ultimii ani nu citesc neapărat doar cărți, uneori răsfoiesc internetul.
         5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii… Nu am nevoie decât de liniște. Nu cafea, nu apă, nu pix…
        6. Numarul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare… Întrebarea asta nu are răspuns, nu pot să dau un număr. O să citesc atât cât voi putea dar știu că următoarea carte va fi asta:
 
          7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o… Este scrisă de Neagu Djuvara. Are un stil foarte plăcut și ușor de citit deși fiecare frază este plină de informație. Am citit multe din cărțile lui și am învățat mai multă istorie, geografie și politică decât în doisprezece ani de școală.  O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri este o carte care ar trebui să o citească orice român care din orele de istorie de la școală nu-și aduce aminte decât că i se cerea să memoreze un șir lung de ani, domnitori și bătălii. Greu de ținut minte și total inutil. Aceasta este însă o carte de istorie care se citește ca un roman palpitant.
 

         8. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel… Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. O am pe noptieră și este cartea care îmi dă curaj și putere în momentele grele. Cred că sunt pasaje care deja le știu pe dinafară dar totuși găsesc de fiecare dată ceva nou. Scarlett O’Hara este personajul meu preferat din literatură iar fraza cu care se încheie cartea ”After all, tomorrow is another day” (până la urma urmei, mâine este o nouă zi) mi se pare un bun slogan după care să îți conduci viața.
         9. O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimănui… Este un roman foarte controversat, este viața lui Isus din perspectiva vieții omenești așa cum o trăim noi toți. Un pic mai greu de citit pentru că unele fraze se întind pe câte o pagină întreagă. Mie mi s-a părut o carte foarte interesantă dar nu cunosc personal pe nimeni căruia să îi fi plăcut.

         10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească… Shogun de James Clavell . Am început să o citesc de trei ori și de trei ori am renunțat. Îmi cer scuze față de fanii acestei cărți pemtru că știu că sunt foarte mulți.
         11. O carte care mă intimidează… Biblia.
        12. Trei dintre scriitorii mei preferați… Greu de ales doar trei. Lev Tolstoi din literatura universală, Ileana Vulpescu din literatura română contemporană și Lucian Blaga din poezie.
 
         Vă invit pe voi toți să răspundeți la aceste întrebări sau doar la acelea care vi se potrivesc cel mai bine într-un comentariu la această postare.
 
 

Share This:

Citește mai mult

scaune

Aida pentru noi toți

         Cum poți să spui despre operă că nu
îți place când tu nu ai văzut în viața ta un spectacol ?
         Cunosc foarte mulți oameni care nu au
fost niciodată la operă. Oameni inteligenți, informați, cu
școală, oameni care citesc mult, oameni cu care ai ce discuta dar
cărora (poate), pur și simplu, nu li s-a ivit ocazia să ajungă
la un spectacol de acest gen. Din diverse motive, fără să fie vina lor.
         Pentru aceștia și pentru cei care
iubesc opera cu adevărat, pentru copii și pentru vârstnici, pentru
oricine a vrut să vadă ceva frumos Opera din Cluj a avut o idee
extraordinară: a pus în scenă, în aer liber, Aida de Giuseppe
Verdi, una dintre cele mai de succes opere ale tuturor timpurilor. Se
cântă de aproape 150 de ani iar aseară a fost, din nou, o
revelație.
         Eu nu sunt o împătimită a muzicii de
operă, recunosc câteva arii celebre pe care le ascult cu plăcere,
merg din când în când la spectacole dar nu sunt o mare
cunoscătoare. Iubesc însă cu ardoare baletul dar despre balet o să vorbesc altădată.
         Acum o să vă spun câteva cuvinte
despre spectacolul pe care l-am văzut aseară și care nu îmi mai iese din minte, spectacol care s-a transformat într-o amintire frumoasă pentru 4000 de oameni. Nu eu am făcut estimarea, așa am
auzit azi dimineață la știri.
 
 

         Ora de începere a fost  8 seara iar eu am ajuns
pe la 7 în Piața Unirii și bine am făcut. În primul rând pentru
că mai târziu nu aș mai fi găsit locuri libere iar apoi pentru că
am trăit experiența ultimelor pregătiri. A fost foarte interesant
să fii înconjurat de artiști, de regizori, de figuranți, să le
vezi costumele de aproape, să auzi ultimele indicații și probele
de microfon. Parcă ne pregăteam cu toții (da, inclusiv noi,
spectatorii) de o mare serbare fără să existe distanța impusă de
cortină. Piața era plină de egipteni antici care cred că veniseră cu corabia din parcare :)
  

 

 
 
          Reprezentația a fost în limba
italiană dar a existat titrare pe un ecran mare. Mai mult decât
atât, înainte de fiecare act, directorul Operei (Marius Budoiu),
foarte simpatic și cu multă prezență de spirit, a urcat pe scenă
și a explicat acțiunea care urma să se întâmple și numele
personajelor.
 
Directorul Operei Cluj, tenorul Marius Budoiu
         A fost ca o poveste pe care era imposibil să nu o
înțelegi și care să te nu te emoționeze. Muzica a fost sublimă
( orchestra avea 55 de instrumentiști ) și la unele pasaje te
treceau fiorii atât de touching era. Vorbesc despre senzațiile mele, evident.
         Spectacoul a început pe lumină și
s-a terminat în noapte. Ceva care m-a făcut să zâmbesc a fost
sentimentul ciudat pe care îl aveam atunci când se termina un act
și începea pauza. Firesc așteptam să se aprindă lumina (ca la
teatru, nu?) dar de fapt se făcea și mai întuneric pentru că se
stingeau reflectoarele de pe scenă. Mi s-a părut amuzantă această
inversare de situație.

         Pentru marșul triumfal

(imposibil să nu recunoașteți muzica ) s-au folosit câteva sute de
figuranți voluntari. Și cai adevărați. A fost absolut impresionant.

         Știam că la sfârșitul spectacolului
Primăria Clujului ne va răsfăța cu focuri de artificii dar nu
știam ce surprinzător va fi efectul pe muzica Aidei. Până și
Matei Corvin privea spre cer.
         A fost o super-producție
impresionantă. A fost o sărbătoare și o zi memorabilă. Dar a
fost și o momeală, ceva care să ne atragă și să ne deschidă
gustul spre operă. Sunt sigură că în stagiunea din toamnă vor fi
mulți doritori să vadă și alte spectacole înăuntrul Operei. Și
sunt sigură că nu vor fi dezamăgiți. Pentru că nimic nu se
compară cu magia candelabrelor care se sting treptat, sunetul
gongului, fotoliile de catifea și cortina care ascunde atâtea
secrete.

 

Share This:

Citește mai mult