masina-de-spalat

Șoc și groază la mine în baie

        Dacă nu m-aș fi enervat maxim, ar fi fost de râs dar parcă nici acum nu-mi vine să cred ce fază tâmpită am pățit. Deși inițial am fost tentată să spun că numai mie mi se putea întâmpla una ca asta, nu e așa. I se putea întâmpla oricui. Ține doar de ghinion și se pare că în ziua aia am avut cu carul. Mai exact sâmbăta trecută.

        Să vă povestesc, deci. M-am sculat eu frumușel, mi-am făcut o cafea, am lălăit un pic pe internet și apoi m-a apucat avântul gospodăres. În general prefer să fac treburile casnice în timpul săptămânii pentru ca weekendul să îl pot petrece într-un mod mai relaxant dar cum se strânseseră destul de multe de făcut prin casă, mi-am zis că nu mai suportă amânare și am purces la treabă. Am adunat una-alta, am dat cu aspiratorul, am șters un pic praful și  am băgat o tură de haine la mașina de spălat. Apoi m-am dus în bucătărie să fac niște șnițele dar mi-am dat seama că în frigider nu mai aveam niciun ou. Uitasem să cumpăr cu o zi înainte.

        M-am îmbrăcat și am plecat după ouă. Chiar lângă blocul meu este un Profi dar când am dat de aerul de afară parcă mi-a venit cheful de plimbare așa că am hotărât să fac câțiva pași și astfel m-am dus la Lidl care e un pic mai departe.

        Ca de obicei când merg la Lidl mi se agață de mână tot felul de lucruri care nu erau pe listă și, evident, așa s-a întâmplat și de data asta. Pe lângă ouă, am ieșit cu un coș plin :) Apoi am mers la tata, am stat un pic la povești și am băut un ceai, m-am jucat cu motanul Rafael și după aceea m-am întors acasă. Era deja ora două.

        Mi-am lăsat plasele jos și, ca întotdeauna când intru în casă, primul lucru pe care îl fac este să merg la baie să mă spăl pe mâini. Am apăsat pe clanță, ușa s-a deschis puțin și zbang!, s-a lovit puternic în ceva. Parcă m-a izbit înapoi. M-am speriat pentru că știam că sunt singură acasă și rapid am închis-o la loc. Putea oare să fie cineva în baie?? Îmi venea s-o iau la fugă dar cum era o liniște deplină m-am gândit că totuși nu e nimeni ascuns acolo și am mai încercat o dată, de data asta cu precauție. La fel, ușa s-a întredeschis 10-15 cm și s-a oprit lovindu-se în ceva. Am încercat să o împing dar nici nu se clintea. Nu puteam nici să-mi bag capul să văd ce e înăuntru pentru că ușa nu se deschidea suficient cât să-mi permită acest lucru. Mi-am băgat totuși mâna și, pe pipăite, am realizat că ușa era blocată de mașina de spălat. Cum ajunsese de la locul ei în mijlocul băii, habar n-aveam.

        Oricât am încercat să împing ușa cu mașină cu tot n-am reușit și am stat așa, fără să pot intra în baie,  până seara când a venit Vlad acasă. Am avut niște nervi de zile mari. Noroc că mai am o baie de serviciu dar parcă atunci aveam nevoie mai mare ca oricând de o grămadă de lucruri din baia blocată. În sfârșit, după mai multe încercări și cu ideea unei pârghii, Vlad a reușit să împingă mașina și să deschidă ușa cât să ne putem strecura înăuntru. M-am bucurat la fel cum s-au bucurat soldații români la cucerirea Plevnei :)

        Ce se întâmplase de fapt am constatat când am băgat următoarea tură de haine la spălat. Când programul a ajuns la partea de centrifugare, mașina a început să scoată niște sunete de ziceai că e malaxor de bolovani. Dar ce zic eu ”sunete”, că erau niște bubuituri de ziceai că urmează să explodeze în câteva secunde. Ca și când ar fi fost un obiect foarte greu în interior care zbura și lovea dintr-o parte în alta iar asta făcea ca mașina să se deplaseze puțin câte puțin. Probabil așa se întâmplase cât timp eu lipsisem de acasă de ajunsese mașina în dreptul ușii. De fapt, ce ”probabil”, cu siguranță asta se întâmplase. Mașina se descentrase și când a intrat în viteza de centrifugare s-a deplasat ușor, hop-hop câte un centimetru până a ajuns în dreptul ușii.

        Ce bucurie pe capul meu! Poate vă gândiți că nu e așa o mare tragedie să duci mașina de spălat la reparat chiar dacă are o tonă iar eu stau la etajul patru. S-ar putea rezolva și asta. Dar stați că nu v-am spus tot. Partea comică abia acum urmează. Mașina mea de spălat (dracu’ știe de ce am ales-o chiar pe asta) nu încape pe ușa de la baie. Pur și simplu este mai mare decât cele standard! Când am cumpărat-o, nu ne-am dat seama. Am scos mașina veche pe care parcă i-am dat lui soacră-mea și când am adus-o pe asta nouă am constatat cu stupoare că nu încape pe ușă! Am chemat atunci pe cineva care a demontat tocul ușii și apoi l-a montat la loc! Ce m-am enervat și atunci, nici nu mai vreau să-mi aduc aminte.

        Înțelegeți deci de ce m-a apucat cu adevărat disperarea. N-am găsit pe nimeni să vină să o repare la noi acasă sau măcar să ne spună dacă se mai poate face ceva sau trebuie să cumpărăm alta. Cum s-ar zice, să-i pună un diagnostic. Ăsta e unul dintre dezavantajele de a locui într-un oraș mic. Nu numai că n-ai teatru, operă și balet dar n-ai nici service masini de spalat. Nu e glumă pentru că e de-a dreptul frustrant. M-am uitat pe internet și am găsit imediat firmă de reparatii masini de spalat in Bucuresti. Dar ce folos… e în București și e cam departe însă fac o treabă super faină. Vin la domiciliu și nu trebuie să cari în spate mastodontul, adică exact ce-mi trebuie mie. Și poate și vouă, dacă stați în București sau Ilfov.

        Până una-alta eu continui să folosesc mașina în starea în care e deși mă aștept ca în curând să-mi bată vecinii la ușă disperați de zgomotele infernale care se aud de la noi din apartament. Sper însă să nu mă reclame pentru spălare de bani că și asta mi s-a întâmplat :)masina-de-spalat

Share This:

Citește mai mult

IMAG4104

Lego, jocul preferat

              Nu știu care mi-a fost cea mai dragă jucărie dar pot să răspund fără să clipesc  care a fost jucăria preferată a lui Vlad: Lego, fără doar și poate. Si, mai exact Lego Technic. Nu-mi dau seama dacă acest joc i-a influențat viitorul sau a fost invers, având abilitățile tehnice înnăscute, el a ales cu ce să se joace, la fel cum sora sa Cristina, pasionată de povești, inventa scenarii punând cap la cap piesele din Lego System. La imaginația debordantă pe care o avea, mă gândesc ce creații fantastice ar fi ieșit dacă pe vremea aia ar fi existat Lego Elves dar elfii ăștia nu au apărut decât prin 2015. Jocul se bazează pe aventurile unei fetițe care, după moartea bunicii ei, primește o amuletă care o teleportează într-o lume paralelă, a spiridușilor unde se împrietenește cu tot felul de personaje și trăiește o mulțime de aventuri fascinante în castelul misterios, în magazinul secret, în peștera din Iava, la școala de dragoni sau la brutăria magică. Dacă habar n-aveți despre ce vorbesc, uitați-vă pe YouTube pe canalul Lego la serialul Unite the Magic, treceți pe la Noriel sau, cel mai simplu, întrebați-vă copiii sau nepoții cine este Emily Jones și sigur o să fiți bombardați cu o avalanșă de explicații delicioase.

        Când Vlad a crescut și am început să dau din jucăriile lui, mi-a spus că renunță la toate, pot să dau orice, oricui, că nu ține la nimic în mod special dar să nu cumva să mă ating de Lego. Și i-am respectat dorința iar cutia de lemn cu aspect vintage în care își ținea piesele a rămas intactă până în ziua de azi. lego ioana spune        Lego Technic l-a învățat chestii inginerești la vârsta la care încă nici măcar nu știa să scrie. Avea o revistă Lego de unde se inspira și radia de fericire când îmi arăta ce suspensii a reușit să facă la motocicletă, cum a montat volanul la un camion care lua curba când îl conducea pe covor sau cum construia tot felul de angrenaje cu roți dințate la care eu mă uitam ca mâța-n calendar. Visa la sistemele de transmisie pe care le vedea în reclamele la Lego dar care erau foarte scumpe și pe care, din păcate, nu i le-am cumpărat niciodată.IMAG4104        În schimb le are acum în mărime naturală și nu cred că e o simplă întâmplare faptul că acum are propriul său atelier auto. Practic face același lucru doar că micuțele bucăți de plastic au devenit piese de schimb pentru mașini reale care circulă pe șosele adevărate și nu pe parchetul din sufragerie. Pot oare să spun că jocul de Lego i-a influențat cursul vieții? cred că da.

        Și pentru că fenomenul Lego mi s-a părut întotdeauna fascinant, vă împărtășesc și vouă câteva lucruri interesante despre acesta:

  1. Țara unde s-a născut Lego este Danemarca iar numele vine de la două cuvinte daneze leg godt (play well, adică joacă bună).
  2. Orice piesă fabricată din anul 1958 încoace poate să fie asamblată cu oricare alta astfel încât toate seturile existente sunt interschimbabile.
  3. Dacă ar fi să facem o medie, fiecare persoană de pe planetă deține 86  de piese de lego.
  4. La un milion de piese fabricate doar 18 sunt rebuturi și asta datorită matrițelor care sunt super exacte (au o finețe de două miimi de milimetru).
  5. Șase piese cu opt crampoane fiecare, pot să fie asamblate în 915.103.765 moduri diferite. Două piese pot fi combinate în 24 de feluri, iar 3 în 1060. lego8
  6. În perioada sărbătorilor de iarnă sunt vândute 28 de seturi la fiecare secundă.
  7. Lego este cel mai mare producător de roți din lume. Sigur, sunt roți de jucărie dar tot roți se numesc. Compania produce 306 milioane de roți pe an cu mult mai mult decât Bridgestone sau Goodyear :)
  8. Artiștii și arta lego există și nimeni nu poate să conteste acest lucru. lego-art

        Și acum, că am încheiat oda adusă Lego-ului aș vrea să-mi spuneți care a fost jucăria voastră preferată? Dacă mă întrebați pe mine, mi-ar fi greu să dau un răspuns imediat. Aș avea nevoie de un timp de gândire și tot n-aș fi sigură dacă aș alege-o pe Rita, ciudățenia de păpușă care nu avea picioare ci avea tălpile lipite direct de corpul de forma unui cartof, Arabella, păpușa negresă venită din Algeria cu fundița din păr în culorile tricolorului Franței sau ursoaica Martina, mereu murdară pe bot de resturile de mâncare pe care i le îndesam cu forța în gură.

 

 

 

 

Share This:

Citește mai mult

puzzle-noriel-4-prieteni-mici-6-9-15-20-piese

De ce este bun un puzzle

        Copiii mei au fost foarte cuminți :) Adică așa îmi aduc acum aminte și cred că toate mamele uită după un timp crizele de furie cu care s-au confruntat la un moment dat. Momentele alea în care micuțul vrea neapărat să țină cuțitul de carne în mână sau refuză să facă baie,  nu vrea să se îmbrace sau ține cu orice preț să se urce pe balustrada balconului. Și, eventual, să-și dea drumul în cap. Momentele alea în care urlă ascuțit pe toate tonalitățile, când e în stare să se prăvălească pe jos într-o criză de isterie, când nici să vorbească nu mai știe, când puteri nebănuite îi dau forța să urle astfel încât să scoale în picioare un întreg cartier. E adevărat că la noi au fost foarte rare aceste dezlănțuiri dar totuși au existat câteva episoade de acest gen.

    De multe ori nervozitatea unui copil poate fi efectul lipsei de activitate și pentru evitarea manifestărilor de descărcare de felul celei de mai sus este indicat să-i îndreptăm atenția către ceva ce-i face plăcere și care să-l țină ocupat. Unii părinți își pun copiii în fața smartphoanelor uitând de ei cu orele, alții însă, mai luminați la minte, le oferă jocuri care să le stârnească interesul cum ar fi un puzzle potrivit vârstei lor. Puzzle-urile nu doar că îi țin ocupați dar le dezvoltă abilitățile fizice, cognitive și emoționale oferindu-le oportunitatea de a se concentra pe o activitate al cărei sfârșit reprezintă un mic succes.

        Cei foarte mici încep de obicei cu ”cuburile” de diverse forme pe care trebuie să le introducă printr-o placă decupată corespunzător – sfera printr-o gaură în formă de cerc, prisma triunghiulară prin gaura în formă de triunghi, steluța prin steluță și așa mai departe. Complexitatea crește odată cu vârsta, de la mini puzzle-uri cu 6 piese pentru copii de 3 ani până la puzzle-uri de mii de piese sau în 3 dimensiuni, care dau bătăi de cap până și adulților. Uite ce spun psihologii despre beneficiile unui astfel de joc iar eu nu pot să fiu decât total de acord:

  • Dezvoltă abilitățile fizice iar acest lucru este vizibil în mod special la copiii foarte mici unde ceea ce văd cu ochii și ce pot face cu mânuțele începe să devină, prin coordonare, un tot unitar. Mișcarea fină și precisă a degetelor de a pune piesa exact la locul potrivit este un exercițiu excelent în vederea pregătirii pentru scrisul de mână.
  • Dezvoltă gândirea. Nu există nicio modalitate mai bună pentru copil de a înțelege lumea înconjurătoare decât oferindu-i, literalmente, să manipuleze lumea din jurul lui prin piesele unui puzzle. Jocul este un exercițiu de memorie pentru că tot timpul trebuie să-și amintească forma pieselor care nu se potrivesc și să le folosească ulterior. De asemenea trebuie să-și folosească capacitatea de gândire pentru a alege corect. În afară de stabilirea obiectivului final, acela de a finaliza puzzle-ul, copilul va crea niște etape intermediare prin care își stabilește strategiile, de exemplu va face grămăjoare de piese cu aceeași formă sau de aceeași culoare pentru a-i fi mai ușor în rezolvare. Aceste abilități de raționament reprezintă baza pe care se va contrui gândirea de adult.
  • Dezvoltă capacitatea emoțională. Oricine a făcut vreodată un puzzle, a învățat ce înseamnă răbdarea și se știe ce mult contează să te poți baza pe o astfel de trăsătură în anumite situații. Dar mai important decât atât este satisfacția pe care o aduce realizarea unui obiectiv, încrederea și stima de sine pe care le capătă copilul. De departe și dincolo de orice talent înnăscut, încrederea în propria persoană reprezintă cheia succesului în viață.

        Interesant. De ziua copilului i-am luat Silviei un puzzle de la Noriel fără să știu că are atâtea beneficii și se pare că am fost inspirată. Voi ce cadouri ați făcut sau ați primit :) de 1 iunie? puzzle-noriel-4-prieteni-mici-6-9-15-20-piese

 

 

Share This:

Citește mai mult

Istoria bicicletei

        Căutam aseară ceva prin debara când dau peste o vază despre care uitasem complet, de fapt atunci când am văzut-o nici nu știam ce e cu ea, de unde apăruse printre lucrurile mele așa că l-am întrebat pe fi-miu dacă știe ceva despre proveniența ei. S-a luminat tot la față când a văzut-o, Cum, tu mamă, nu mai știi când am câștigat cupa asta la concursul de bicicleteIMAG3724        Mi-am amintit de concurs dar nu țineam minte să fi venit acasă cu vreun trofeu.  Cum aș fi putut uita  faptul că amândoi copiii mei au fost atunci pe podium? Atât de fericiți s-au întors acasă de la concursul de biciclete organizat de 1 iunie , Vlad cu locul I iar Cristina cu locul II. Ce-i drept eu am fost un pic surprinsă pentru că nu știam că sunt atât de buni la ciclism, antrenamentul constând doar în ture în jurul blocului dar m-am lămurit repede când am auzit răspunsul la întrebarea pe care le-am pus-o Cam câți copii au participat la concurs? Trei! a venit răspunsul prompt. Și toți trei am câștigat :) Mai spune ceva dacă poți.

        Aveau amândoi biciclete primite de la niște prieteni din Franța și erau cei mai fericiți copii. Pe vremea aia nu prea găseai mare lucru în magazinele românești, nu exista ca acum Noriel unde să te duci țintit la raionul de biciclete copii și să alegi din zecile de modele ce culoare sau ce model vrei. Eventual puteai să mergi în piață la ruși unde mai găseai, dacă aveai noroc, o bicicletă de fabricație sovietică, grea ca naiba și pe care se băteau cumpărătorii. Doamne, ce vremuri :) Și cum stăteam cu Vlad și depănam amintiri despre biciclete l-am întrebat dacă știe când a fost inventată bicicleta, el fiind un mare iubitor a tot ce are roți, indiferent dacă sunt două sau patru. Nu știa. Nici eu nu știam așa că am căutat pe internet și am găsit câteva lucruri interesante pe care vreau să vi le spun și vouă.

        1790 Se pare că primul vehicul cu două roți, de fapt o jucărie cu o șa montată pe un cadru de lemn, a fost construit de un meșter francez care se numea Médé de Sivrac. Nu avea pedale, imita un căluț și era destinat copiilor care se puteau deplasa împingând cu picioarele pe jos. Nu avea stabilitate dar cea mai mare problemă era faptul că nu putea lua curba decât dacă așa zisul biciclist se sprijinea pe picioare și ridica roata din față punând-o pe traiectoria dorită.calut

        1820 A apărut velociferul. Mi s-a părut foarte interesant contextul în care a apărut această invenție care are legătură cu erupția vulcanului Tambora din Indonezia în anul 1815, cea mai mare explozie vulcanică din istoria recentă a omenirii. Cenușa aruncată în aer a produs schimbări dramatice ale climei pe întreaga planetă iar anul 1816 a rămas cunoscut ca anul fără vară din cauza scăderii bruște a temperaturii. Anii care au urmat au fost total nefavorabili agriculturii ducând la cea mai cumplită foamete din secolul al XIX-lea atât în Europa cât și pe continentul Nord American. Praful vulcanic extrem de toxic a făcut să dispară pășunile iar fără iarbă caii au murit de foame rămânând în număr total insuficient pentru nevoile de deplasare ale vremurilor respective. Karl von Drais, un baron german cu spirit practic, a devenit rapid faimos cu vehiculul său numit velocifer  aducând îmbunătățiri jucăriei inventate cu 30 de ani în urmă. Cu bicicleta sa, tot fără pedale dar cu ghidon, se puteau parcurge 15 km într-o oră. drezina

        1830 Un fierar scoțian, Kirkpatrik Macmillan, a construit prima bicicletă adevărată în sensul de azi al cuvântului. I-a pus un fel de pedale (care aveau o mișcare de oscilație și nu de rotație) și i-a dat numele de velociped. A fost prima bicicletă cu care mergeai fără să ajungi cu picioarele pe jos dar din păcate nu a avut succes și bietul fierar n-a vândut nici măcar un singur exemplar. velo

        1870 În următorii 40 de ani nu s-a mai întâmplat nimic deosebit până când un alt fierar, de data asta un francez numit Pierre Michaux, a venit cu o inovație și a atașat pedale (așa cum le știm acum) la roata din față. Pe lângă pedale, a mai avut pentru prima dată ideea suspensiilor, adică a pus scaunul pe o bară care era de fapt un arc lamelar. Cu toate astea, șocurile și zgâlțâielile pe care le resimțea biciclistul au făcut ca vehiculul cu roți de lemn și exterior metalic să fie poreclit „Bone Shaker” (zguduitorul de oase) :) bici

        Și de-aici încolo începe nebunia. Singura idee pe care au avut-o constructorii de biciclete pentru a crește viteza acesteia, a fost creșterea diametrului roții din față, cea din spate folosind doar pentru menținerea echilibrului. Viteza înseamnă distanța parcursă în unitatea de timp și cu cât circumferința roții era mai mare, cu atât distanța parcursă la o rotație era mai mare, deci roata a crescut ca Făt Frumos, într-un an cât alții-n șapte :) Perioada dintre 1870 și 1900 a fost era de aur a acestui vehicul ciudat care a avut un succes comercial uriaș. bici1

        Pe la 1900 Henry J. Lawson, un englez luminat, a început să reducă diamentrul roții din față și, pe lângă noul design, a introdus sistemul de transmisie bazat pe lanț și pinioane. Noul său model a fost numit bicyclette. Apoi roțile au devenit egale ca mărime, au apărut anvelopele pneumatice, spițele radiale au fost înlocuite cu cele tangențiale și s-au îmbunătățit multe alte caracteristici care au făcut ca bicicleta (în sfârșit denumită astfel!) să devină mai stabilă și mai puternică. bici3

        Iar de-aici încolo știm cu toții cum au evoluat lucrurile, vechile biciclete s-au transformat în suporturi de flori iar mountain bike-urile sunt azi la îndemâna oricui. bici rugina

Share This:

Citește mai mult

Jucăriile Silviei

        Oricâtă durere am purtat zilele astea în mine, oricât de sfârșită am fost, a existat ceva pe lume care m-a făcut să uit pentru o secundă tristețea și acesta a fost zâmbetul Silviei. Lumina din ochii ei, puritatea, delicatețea și gingășia gesturilor mi-au înseninat serile mohorâte de februarie. E și ea o crenguță care se întinde spre lumină crescând pe zi ce trece și luând  în liniște locul celor plecați dintre noi. Aș vrea să simtă cât de mult o iubesc începând chiar de acum, de la vârsta bebelușiei. Mi-am propus multe înainte ca ea să se nască dar principiile sunt făcute pentru a fi încălcate și asta nu o spune Murphy ci o spun chiar eu, din propria experiență. Printre altele, mi-am spus și mi-am repetat de nenumărate ori că nu o să fac greșeala de a o răsfăța exagerat de mult cumpărându-i jucării în neștire, dar pur și simplu nu pot să mă abțin. Câteodată vrem să vedem cum iubirea se materializează în ceva palpabil și atunci căutăm obiectul potrivit pentru a ne exprima afecțiunea. Eu, cel puțin, de câte ori trec pe lângă Noriel simt cum un magnet mă atrage înăuntru și niciodată nu ies cu mâna goală. IMAG2691

        Elefănței, ursuleți, iepurași… pe toate i le-aș cumpăra :) Adevărul e că și mie îmi plac jucăriile (de fapt cui nu-i plac?) și abia aștept să crească Silvia mai mare ca să ne jucăm de-adevăratelea cu păpuși. Eu sper că Barbie va fi întotdeauna la modă și sper ca Silvia să fie genul girlie-girlie pentru că atunci nu o să ne plictisim niciodată împreună. Nimic nu se compară cu a pieptăna părul lung al păpușilor sau a le schimba hainele și pantofii de  o sută de ori pe zi.

         Dar, drept să spun, am un pic de emoții văzând că, cel puțin deocamdată, pe Silvia nu o atrag păpușile. În schimb e înnebunită după orice fel de telecomandă. După ce le-a gustat pe toate, acum a început să le demonteze. telecomanda ioana spune

        Și decât să țină în mână o păpușă, e în stare să se joace cu o cutie de cola o zi întreagă fără să se plictisească.  cola ioanaspune      Totuși, chiar dacă un ambalaj roșu e mai frumos și atrage mai tare interesul unui copil, nu a protestat când am înlocuit doza de cola cu un bax de apă minerală. Important pentru ea este să aibă ce muta dintr-un loc în altul cu icnirile de rigoare. apa ioanaspune        Cu toate astea, eu încă nu mi-am pierdut speranța că într-o bună zi o să mă joc ”de-a doamnele” cu Silvia. Am văzut că-i plac rujurile (pe care chiar vrea să le testeze) iar atunci când i-am dat cutia în care îmi țin ojele a fost în delir. Le-a luat pe rând, a vorbit cu fiecare în parte și a gustat din fiecare capac. Dar parcă tot rujul este produsul ei preferat de makeup.ruj ioanaspune        Deocamdată acestea sunt jucăriile preferate ale Silviei dar abia aștept să văd care va fi prima păpușă pe care o va îndrăgi și, mai ales, cum o să o cheme. Eu încă îmi mai aduc aminte (vag) de Rodica, o păpușă care avea păr lipit, mâinile și picioarele din plastic și corpul din pânză… Era cam urâțică dar am dormit cu ea în pat vreo doi ani. Voi vă mai aduceți aminte ce nume purta prima voastră păpușă?

Share This:

Citește mai mult