Sinteza zilei

        Să nu mă îmbolnăvesc de coronavirus nu este țelul meu în această viață. Desigur că îmi doresc să fiu sănătoasă, desigur că nu îmi este indiferent dacă o să mor sau nu luna viitoare dar nici să trăiesc cu obsesia morbidă că orice atingere de vânt sau de mână umană mi-ar putea aduce infectarea nu pot concepe. De acum încolo vom conviețui cu acest nou virus și, chiar dacă nu o spun din pesimism, nu  cred că vaccinul mult așteptat va ieși prea curând pe piață la fel cum nici vaccinul contra HIV nu a apărut deși au trecut mai bine de 30 de ani de când mii de cercetători caută să îl descopere.

        Școlile nu se vor redeschide decât la toamnă a anunțat azi președintele. Neavând copii de școală, pe mine lucrul acesta nu mă afectează în mod personal sub nicio formă deci cred că aș putea fi obiectivă atunci când evaluez această decizie și, cel puțin în momentul de față, zic că e bună. Până la toamnă se mai liniștesc apele. Oricum, din discuțiile auzite la serviciu și pe Facebook,  majoritatea oamenilor nu și-ar fi lăsat copiii să meargă la școală din 15 mai. Așa că de ce să îi agităm degeaba? Oricum părerile sunt împărțite, taberele formate, săbiile ascuțite și deci bătălia poate începe. A și erupt de fapt în secunda doi după ce social media managerul sau cum s-o fi numit cel care gestionează contul de FB al lui Iohannis a dat enter la postarea care cuprindea anunțul referitor la ne-deschiderea școlilor.

        Făcând abstracție de felicitările, urările de bine, mulțumirile și plecăciunile virtuale care mă scot din minți aducându-mi aminte de vremurile în care acestea erau obligatorii în lupta noastră pentru supraviețuire, este imposibil să nu remarc umorul inepuizabil de care dau dovadă dragii mei concetățeni. Iar râsul pe care mi-l provoacă mă fac să trec mai ușor peste prostia care de multe ori contrabalansează puternic în defavoarea ironiei inteligente și fine.

        Unul dintre primele comentarii la postarea de care spuneam a fost de fapt o întrebare: Cum se va mai copia la bacalaureat dacă puneți elevii la distanță ? întreb pentru un prieten. Iar ca răspuns urmează imediat o altă interpelare, fără nicio legătură cu subiectul, de data asta una disperată cu multe semne de întrebare Despre nunți, botezuri????? Vreo decizie???? la care Radio Erevan răspunde: Nunțile se fac după ce termină liceul , botezul ar fi bine să îl facă după ce termină o facultate.

        Urmează apoi un altul care, după ce mulțumește conducătorului iubit, îi spune așa:  Era stresant chiar și numai gândul de a-i duce pe cei mici la școală! Sper să putem merge în concediu!!! Bezna minții 🙂 adică să îi ducă la școală era periculos rău, dar cu trenul sau avionul într-un hotel sau pensiune, nu.

        Până la urmă, fiecare cu ce-l doare: De pe data de 15 mai se dă voie să se mai moară și de altceva. Dar pentru unii există și alte beneficii, mult mai concrete: În sfârșit o să pot să mă duc și eu la amantă liniștit, că ce mă păzeam eu de nevastă, mai trebuia să mă păzesc și de poliție. Și, hodoronc-tronc, Domnule președinte, vă recomand un film bun pentru perioada stării de urgență: Discursul Regelui.

        Dar nu toată lumea are treabă cu școala, purtarea obligatorie a măștii începând cu 15 mai rămâne în continuare o temă amplu dezbătută. La 32 de grade cu masca pe figură pensionarii o să zburde, iar covidu’ pe lângă infarct o să fie pistol cu apă!  Nu știu, zău, dar dacă mă gândesc puțin, nu e chiar imposibil. Dar stai, de ochelari nu a zis nimic, virusul îți intră și prin ochi!

        Problema restaurantelor e printre cele mai arzătoare: În atenția proprietarilor de baruri și terase: Începeți aprovizionarea cu bere ca să nu ne trezim în situația cu măștile, în timp ce un potențial client întreabă timid: Și la restaurant o să stăm cu masca pe față? nu putem mânca dar ce-i drept putem bea cu paiul… Nu i se răspunde la întrebare însă i se oferă informații prețioase despre modul de purtare a măștii: Am înțeles că se poartă cu partea albastră spre exterior dacă ești infectat, iar dacă e pentru protecție, invers. Ca să știm de cine ne ferim, nu? Dar sunt și persoane cărora decizia de a purta mască le-a adus un zâmbet pe față: Mama s-a bucurat când m-a văzut cu masca pe față. Era visul ei de-o viață să mă vadă doctor.

        I-auziți voi urmăriților internațional! Liber la ieșit prin orașe, nimeni nu vă recunoaște! Dacă mai purtați și mănuși, și problema amprentelor e rezolvată!

        Și  nu înțeleg de ce sunt unii așa nerăbdători, dacă nici acum nu au timp și răbdare când stau închiși în casă de aproape două luni… Către Iohannis: Nici în al doisprezecelea ceas nu te grăbești să vorbești mai pe repede înainte… până termini de spus, eu am mâncat, am spălat vasele și mai și aspir. Iar altă tipă Hai, zi mai repede că mi se descarcă telefonul :)))) sau Domnule Președinte, de ce țineți mâinile pe piept, vă pregătiți să intrați în copârșeu?

        Mi-e și milă de unii săracii care au programată nunta în vara asta dar îmi și vine să râd văzând cum abordează problema Roxana:  Până când este interzisă adunarea în public, nenea? Că eu am nunta în august și vreau să știu dacă fac nunta numai cu soțul și preotul.

        Și ultimul comentariu (citit de mine) la postarea lui Iohannis: Boss, fă și tu o excepție, de 1 Mai să dai drumu’ la toate cluburile și bodegile că vreau să mă fac praștie. Ăsta a fost Eufrosin Malacu.

 

 

 

Share This:

Citește mai mult

Paști în captivitate

        Eu nu cred că nenorocitul ăsta de virus o să dispară până în 15 mai. Nici până în 15 iunie și nici măcar până în 15 decembrie. La fel cum nicio boală de pe fața pământului nu a dispărut la câteva luni de la aparițe ci abia în zeci sau poate chiar sute de ani. Sau poate niciodată. Însă omenirea a învățat să trăiască în paralel cu milioane de virusuri, bacterii și microbi. Desigur că ”omenirea” sună cumva generic pentru că, de fapt, unii oameni nu au reușit niciodată să se obișnuiască să trăiască în armonie cu toate aceste microoganisme colcăind invizibil pe pielea lor, în gură, în ochi sau chiar în interiorul corpului. Și au murit. Au murit de hepatită, de holeră, de malarie, de gripa spaniolă sau de gripa apatridă, de meningită virală și de o mie și o sută de alte boli de care alții, mai rezistenți sau poate doar mai norocoși, s-au făcut bine. Unii oameni însă, trăind în exact același Univers, simțind exact aceleași adieri ale vântului și inhalând același praf nu au avut astfel de  suferințe și aripa bolii nu i-a atins sub nicio formă fără ca cineva să poată da o explicație iar asta, fie că ne place, fie că nu, se cheamă selecție naturală.

        Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu sunt adepta teoriei de a te lăsa în voia sorții fără să iei măsuri de prevedere și fără să încerci să faci tot posibilul pentru a minimiza riscul de contaminare dar, cel puțin în condițiile date, nu reușesc să întrevăd dispariția acestui virus. Nu cred că putem sta în case până la apariția unui vaccin și chiar dacă acesta ar fi descoperit mâine, cât va mai dura până la producerea lui pe scară largă, cât va mai dura până să fie distribuit și administrat tuturor miliardelor de locuitori ai planetei? întrebări cu răspuns greu de dat. La reacția anti-vacciniștilor nici nu vreau să mă gândesc, îi las în pace așa cum ne-au lăsat și ei acum în plină criză când au avut decența să nu mai iasă în fața cu recomandări de uleiuri esențiale care înlocuiesc cu succes medicamentele tradiționale și cu teoriile care susțin că gândurile pozitive izvorâte din puterea minții vindecă orice boală.

        Nu știu încotro ne îndreptăm și, de fapt, nefiind adepta teoriilor conspiraționiste, nu cred că știe cineva. E o panică generală și toate măsurile care se iau au un orizont foarte apropiat, nu există estimări reale pe termen lung iar experții  de Facebook îmi par ridicoli în încercările lor de a corobora datele obținute științific luate și puse de-a valma într-o oală a erudiției necertificate de niciun fel de autoritate. Mă năpădesc deopotrivă sentimente de tristețe și frustare. Până ieri aveam încredere în autorități, am respectat toate recomandările, am ținut distanța socială, m-am supus restricțiilor și chiar, după mulți ani în care nemulțumirile se țineau lanț am avut impresia că cei care au preluat acum frâiele puterii reușesc cumva să țină situația sub control. (Mă refer strict la situația legată de pandemie, a nu se înțelege că aduc vreun alt fel de osanale. Să nu amestecăm pe Tanda cu Manda).  Dezamăgirea m-a lovit direct în plex. Șmecheria ieftină și combinațiile gândite în vederea asigurării unor beneficii electorale au învins în fața principiilor care pun în balanță viața și moartea.

        Ce sens are să-ți aducă poliția lumina acasă? În fața mașinii cu girofarul pornit unde mai e harul, duhul și smerenia? Flacăra, lumina sfântă adică, este un simbol și nu trebuie să îl luăm ca atare. Nu lumânarea aprinsă ne aduce mai aproape de Dumnezeu cum, de altfel aducerea în ultimii ani a  luminii cu avionul direct de la Ierusalim mi se pare o exagerare care seamănă mai degrabă a spectacol de circ decât a credință intimă, bunătate și jertfă. Crezul și rugăciunea adevărată nu sunt un ritual voodoo care să aibă nevoie de recuzită, iar atâta timp cât credem cu adevărat putem simți esența Sărbătorii Învierii oriunde ne-am afla și în orice circumstanțe.

        Ce voiam de fapt să spun este că simt cum mi se fură viața. Sunt omul care mă supun normelor și respect regulile, deci voi sta în casă și încă mai sper să nu fie în zadar dar atâta timp cât voturile ortodocșilor creștini contează mai mult decât menținerea regulilor de izolare mă tem că totul a fost în van.

 

Share This:

Citește mai mult

Starea de urgență se prelungește. Ghinion.

        Nici n-a apucat bine Iohannis să-și închidă microfonul după anunțul făcut ieri de la Palatul Cotroceni că imediat câteva mii de revoltați s-au aruncat să comenteze la postarea președintelui apărută pe contul său de Facebook. Și, ca de obicei, s-au format mai multe tabere și nu două cum ar fi fost logic, adică pro și contra acestei măsuri.

        De fapt lucrurile au degenerat înainte de a începe și dezbaterea a început virulent pornind de la ideea ca negativii să fie lăsați în pace să-și vadă de viața lor și numai pozitivii să fie ținuți în casă. Desigur că există și posibilitatea ca pozitivii asimptomatici să treacă la muncă dacă și-așa nu-i doare nimic și de ce s-a interzis pescuitul că doar nimeni nu dă mâna cu peștii. A fost de-ajuns să spună unul că pretextul sub care statul ne ține izolați în case este ca tăierile ilegale de păduri să continue că s-au pornit toți mai ceva ca avalanșele mortale din Alpi. Și că în loc să tăiem pădurile mai bine tăiem pensiile nesimțite și de ce au lăsat toată pleava să intre în țară.

        Desigur că nu puteau lipsi blestemele și dacă bisericile nu vor fi deschise cât de curând o să ne bată Dumnezeu. Iar aici urmează o amplă listă de exemple cu posibile urmări. Alege-s-ar praful de tine și de tot neamul tău, mânca-te-ar cancerul și buba neagră de nu ți-ar mai muri alții înainte. Stuff like that. Oare cât iei, domnule președinte de la Uniunea Europeană ca să ne ții închiși în casă? că deja oricine își dă seama că se dorește ca România să îngenuncheze în fața Americii. Sau a Rusiei, încă nu se știe exact. De fapt nici nu contează cine și în fața cui îngenunchează pentru că toate guvernele lumii s-au pus de acord în planul lor de micșorare a numărului populației  urmând ca în curând să apară vaccinul care va împiedica înmulțirea oamenilor pe planetă. Însă până să se întâmple asta, mamele cu copii mici mai au un pic și îl linșează pe președinte. Adică bătrânii au voie să se plimbe între 11 și 13, câinii la fel, dar copiii nu. Clar, Iohannis nu se gândește la copii, normal dacă el nu are. Totuși, în tumultul de supărări și frustrări, din loc în loc apare și câte un comentator fericit ca de exemplu un tip Florin care zice că dacă n-ar fi fost nevoie de distanțare l-ar fi îmbrățișat pe cel care a decretat intrarea orașului Țăndărei în carantină pentru că ordonanța a prins-o pe nevastă-sa la maică-sa iar acum el poate să-și petreacă liniștit izolarea, ba chiar nici nu ar suferi dacă s-ar prelungi până în ianuarie 2021.

        Este momentul să ne trezim. Covidul a fost creat de președintele bronzat care vorbește din acvariul de la Cotroceni și care a pus la punct strategia care aduce bani la bugetul statului: amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare. Și tâmpitele astea de mame nu văd asta, ele doar se vaită că plozii lor se uită lacrimogen pe geam și nu pot să-i scoată afară la aer. Clar, multe nemernicii se fac sub această umbrelă a stării de urgență. Probabil o să fie război civil pentru că oamenii nu mai agreează teatrul ieftin care se face cu această pandemie inexistentă. Va veni și răzbunarea, imediat, când va ieși poporul din casă. Și uite așa ajungem la Băsescu reloaded.

        Nu mai pot, mă ia cu capul. La televizor e doar panică, pe Facebook… vedeți și voi care e nivelul. Și am evitat să ating aspectul 5G. Voi ce mai citiți?

 

 

Share This:

Citește mai mult

Cumpărături în vremea pandemiei

        Fac parte dintre aceia care (încă) nu au fost afectați din punct de vedere al jobului și, din acest punct de vedere, nimic nu s-a schimbat. Adică merg și vin de la serviciu în fiecare zi și sunt mulți cei care mă invidiază pentru această ”libertate” dar faptul că am parte de două drumuri  zilnic nu este nici pe departe cea mai plăcută experiență. De fapt, dacă mă gândesc bine, este parte cea mai deprimantă. Să vezi orașul pustiu complet, fără oameni, fără mașini, cu magazinele închise, cu liniștea care parcă îți țiuie în urechi este dezolant. Nici măcar faptul că există locuri de parcare cât cuprinzi cu ochii nu îmi aduce vreo satisfacție 🙂

        Acasă însă mă simt nu doar în siguranță ci am și plăcutul sentiment al normalității pentru că între lucrurile mele, între cei patru pereți ai mei, lângă pisica mea  și înconjurată de tot ceea ce mi-e drag, îmi pare că nimic nu s-a schimbat și că viața merge înainte exact așa cum o știu. Oricum firea mea singuratică și personalitatea introvertită m-au ajutat să nu simt schimbări majore în stilul de viață ceea ce este o ușurare. Și nici panicoasă nu sunt. Nu am intrat în isterie pentru că nu pot să dezinfectez fiecare bucățică de asfalt pe care urmează să fac următorul pas și nici nu mă scutură fiorii dacă trebuie să pun mâna pe o clanță dar desigur că am crescut și eu măsurile de siguranță în ceea ce privește igiena personală și sunt mult mai atentă la cum mă spăl și mai ales la cât mă spăl pe mâini. Numai că și spălatul ăsta prelungit, ca să nu mai spun de dezinfectarea cu tot felul de soluții și geluri antibacteriene are efecte secundare nedorite. Mi s-a uscat pielea de pe mâini într-un hal fără de hal deși după fiecare spălare m-am dat cu cremă. Soluția este să-mi reîmprospătez urgent stocul de creme de mâini  cu ceva cât mai strong posibil și am văzut pe Notino că au, din gama Rêve de miel de la Nuxe, o cremă pe care am avut-o în varianta travel size și care este absolut minunată așa că voi da o comandă. Probabil chiar astăzi.

        Ce mai vreau să-mi iau este vopsea de păr fără de care nu pot trăi și alte câteva chestii de igienă cum ar fi geluri de duș, pastă de dinți și săpunuri. Și tare mă tentează noul parfum Armani In Love With You Freeze apărut în de curând, adică anul acesta, în 2020. Nu doar pentru că este un oriental-floral, deci genul meu, și nu doar pentru că review-urile sunt excelente ci și de dragul brandului în sine. De curând am citit un articol apărut în urma unei poze în care un trecător oarecare din Milano l-a surprins pe Giorgio Armani (în vârstă de 86 de ani) în timp ce aranja hainele pe un manechin, într-o vitrină de-a unui magazin al său. „Il Maestro” are o avere estimată la aproximativ 8 miliarde de euro, are vârsta potrivită și totuși nu s-a retras pe un iaht într-o nesfârșită vacanță ci continuă să lucreze cot la cot cu angajații săi așa cum a făcut dintotdeauna, cu mult înainte de a deveni arbitrul eleganței mondiale. Îmi place să construiesc o poveste în spatele fiecărui parfum pe care îl am și ce poveste poate fi mai potrivită acum când auzi că în vremuri de pandemie Armani a donat două milioane de euro spitalelor din Italia iar  fabricile sale au început să producă echipamente pentru medici. Un gest de umanintate în care se simte speranța.

 

Share This:

Citește mai mult