Ultimul sirop

        Astăzi ar fi fost ziua mamei mele. De fapt este în continuare ziua ei chiar dacă nu o mai aniversăm de câțiva ani, dar pentru mine, pentru sora mea și pentru toți ceilalți din familie 5 august nu are cum să aparțină altcuiva. Zilele trecute, coborând în pivniță, am găsit pe un raft, printre pânze de păianjen și plină de praf, o sticlă uitată de vreme pe care era lipită o etichetă cu un V mare. V de la vișine. Adică sirop de vișine de acum 5 veri, ultima vară când mama a făcut conserve pentru iarnă. Tata mi-a spus să iau sticla acasă la mine că el nu se dă în vânt după siropuri și m-am bucurat că o să savurez pe îndelete gustul de care îmi era atât de dor.

        Ca la mama acasă nu este doar o expresie ci o întreagă experiență de viață și oricâte băuturi dulci am băut prin toate colțurile lumii, nu am găsit alta mai bună ca siropul făcut de mama din vișinele noastre culese din pomul nostru din grădina noastră. Pentru că, precum sarmalele care la fiecare casă au alt gust,  la fel se întâmplă cu toate celelalte mâncăruri. Iar ca siropul de vișine făcut cu apă minerală de la frigider și băut pe nerăsuflate într-o zi caniculară de vară dintr-un pahar aburit de condensul care se scurge încetișor pe exteriorul de sticlă, nu există ceva mai bun.

        Am terminat deja siropul și prin fiecare sorbitură am simțit-o din nou pe mama aproape și am reînviat senzații demult uitate. Mă doare că n-am mai avut timp împreună, că n-am mai apucat să ne spunem toate care mai erau de povestit și îmi lipsesc dupămesele în care sub umbra viei depănam întâmplările zilei și comentam evenimentele lumii. Nu trece o zi fără să mă gândesc la ea, la ce i-aș fi spus și la ce mi-ar fi răspuns și nu trece o noapte fără ca amintirile să dea năvală. Credeam că toate astea se vor estompa cu timpul dar nu s-a întâmplat defel așa. O simt mereu lângă mine chiar dacă mă mulțumesc cu mult mai puțin și o caut mereu în mintea mea chiar dacă nu mai e aici să-mi răspundă măcar cu un gând. Și chiar dacă despărțirea se măsoară deja în ani, durerea nu e nici mai mică și nici mai puțin adâncă.

Share This:

Read More

Ce-am mai cumpărat în ultima vreme

        N-am mai fost într-un mall de juma’ de an sau poate chiar mai mult, de fapt, dacă stau să mă gândesc bine cred că ultima vizită prin magazinele fizice a fost vara trecută cam pe vremea asta. Tehnic vorbind, de intrat în mall s-a mai întâmplat pentru că înainte de pandemie obișnuiam să merg uneori destul de des la KFC dar la atât se rezuma totul: la zona de mâncare. Prefer să-mi fac cumpărăturile online și nu mă mai tentează să petrec ore lungi în magazine deși acum, de când cu măsurile astea de izolare și de evitare a aglomerației parcă mă mănâncă tălpile să mai dau o tură prin Iulius. Dar așa e firea omului (și a urmașelor Evei în special): să fie tentat să încalce restricțiile și să fie atras de tot ceea ce este interzis.

        Eu cred că terapia prin shopping, ținută în limite rezonabile, funcționează pe termen scurt și nu este chiar atât de distrugătoare cum o blamează unii. Să-ți faci din când în când câte o mică bucurie nu strică și atâta timp cât ții sub control cheltuielile de acest gen, shoppingul nu are cum să te afecteze decât în mod pozitiv. Până la urmă nu putem să trăim doar cu gândul la viitor iar să strângem la ciorap fără să ne bucurăm de clipa prezentă nu mi se pare soluția potrivită pentru a-ți trăi viața. Se zice, și rezonez total cu această idee, că a-ți cheltui banii pe experiențe în loc de a cumpăra obiecte, este cu mult mai benefic pentru starea de spirit iar buna dispoziție astfel generată se întinde pe o perioadă mult mai lungă. Doar că pandemia ne-a cam dat planurile peste cap și majoritatea ”experiențelor” se rezumă și se petrec acum în mult blamatul (până nu demult) online.

        Călătoriile au fost puse pe hold iar cei care îndrăznesc să evadeze din cotidian sunt de multe ori priviți cu reproș de o masă largă a societății  care încearcă să le arunce în spate vina răspândirii coronavirusului. Teatrele, cinematografele, concertele au muțit și spectacolele de orice fel sunt răruțe iar desfășurarea lor în aer liber este, cel puțin pentru mine, ciudată. Ca să nu mai spun de creațiile artistice livrate pe internet și pe care nu le gust deloc. Pur și simplu nu am răbdare să stau în fața monitorului să urmăresc cap-coadă o piesă de teatru sau un spectacol de balet. De ieșirile cu prietenii la terase până noaptea târziu, așa cum se întâmpla vara trecută, nici nu mai poate fi vorba. 2020 a fost (și încă este) anul care a pus totul în așteptare.

        Sunt una din persoanele care în perioada de izolare nu a avut niciun fel de revelație. Nu mi-am redescoperit iubirea de sine și nici eul interior și nici nu am încercat să debitez platitudini pe această temă. Am fost întotdeauna ”bine cu mine”, nu mi-am proiectat nicăieri problemele nerezolvate iar dacă mă enervez uneori nu înseamnă că furia are legătură cu ceva petrecut în copilăria mea. Pe scurt, perioada de izolare și, în continuare, această vară cu multe restricții nu fac altceva decât să mă întristeze și să îmi aducă o sumedenie de frustrări pe care încerc să le mai atenuez cu mici cumpărături fără însă să sar calul.

        Mi-am luat multe obiecte pentru casă (am făcut chiar două comenzi la Ikea) pentru că stând doar între patru pereți am avut vreme să observ că toate tigăile sunt învechite și urâte de la atâta folosință așa că le-am schimbat. Mi-am mai luat tot felul de recipiente pentru păstrarea alimentelor și mi-am făcut ordine în dulapurile din bucătărie, am schimbat perdeaua de la living, mi-am montat o etajeră în baie și am cumpărat câteva farfurii din care îmi face plăcere să mănânc.

        La haine nu prea m-am aruncat pentru că vreau să îmi păstrez dulapurile (și până acum am reușit) neaglomerate și aerisite așa cum le-am lăsat după decluttering-ul de anul trecut. Mi-am luat 5 bluze de la un second online dar pe patru le-am trimis înapoi. Acum mi s-a pus pata pe bijuterii, nu neapărat din metale prețioase deși îmi caut de ceva vreme o pereche mică de cercei din aur pe care să nu mai trebuiască să îi scot seara din urechi și, mai ales, să nu mi se mai agațe în mască. Pînă atunci însă colecția mea s-a îmbogățit cu două broșe superbe.

        Mi-am mai cumpărat și câteva perechi de sandale și șlapi pentru că umblu mult pe jos și vreau să mă asigur că fiecare pas pe care îl fac este o plăcere. Probabil  pentru unii par mai multe decât este necesar dar deja am calculat costul/wear pentru fiecare dintre aceste încălțări și va fi undeva mult sub un leu așa că e mai mult decât rezonabil.

        Desigur că printre atâtea cumpărături materiale mi-am luat și un bilet de avion spre Anglia dar deja este a patra oară când modific data plecării. Ultima reprogramare este pentru septembrie și, după cum văd lucrurile acum, singura posibilitate să nu plec nici atunci este explozia pământului. Dacă nu crapă Terra-n două, mă duc. Dar mai vedem ce-o fi. Voi pe ce-ați mai dat banii în ultima vreme?

Share This:

Read More

Nu cred că Esca a mințit

        După multe zile de așteptare, suspansul s-a evaporat iar  Andreea Esca a ieșit la rampă și a declarat în fața națiunii (care  deja specula  intens pe acest subiect) că a avut Covid 19. Am urmărit interviul de la cap la coadă și recunosc sincer că m-a emoționat și că am rezonat 100% cu cele spuse de ea. Nu mi s-a părut nimic ieșit din comun, nimic spectaculos, nimic din care să poți scoate un scenariu de film, au fost doar întâmplările prin care a trecut ea și familia ei în ultimele zile, lucruri aflate cumva la marginea dramatismului și prin care ne este tuturor dat să trecem de atâtea ori prin viață. În afara faptului că este poate cea mai cunoscută vedetă din România, este și ea un om care dovedește aceleași slăbiciuni și aceeași frică de boală și moarte în fața destinului ca noi toți.

        Desigur că o țară întreagă aștepta momentul destăinurii, întrebarea dacă Esca a fost găsită sau nu pozitivă la coronavirus fiind prezentă în mediul online și în toată presa de aproape două săptămâni. Nici prin cap nu mi-a trecut că declarațiile ei, foarte calde și foarte umane, vor ajunge să dezlănțuie valuri de ură și jigniri aruncate cu găleata, contorsionări de invidie, răutate și gelozie ale celor care stăteau la pândă așteptând momentul propice să își verse frustrările. De la faptul că a fost catalogată drept mincinoasă, aceasta fiind acuzația cea mai soft, până la a fi acuzată ca imbecilă că l-a invocat pe Dumnezeu când era la spital, a trecut prin toate epitetele și jignirile posibile, unele înspăimântător de triviale, altele incredibil de nedrepte și rupte de realitate. Jigodia asta nici nu știe să vorbească scria într-un comentariu pe Facebook un semianalfabet care nu auzise în viața lui de existența cratimei în timp ce cohorta de cretini care îi țineau isonul nu au putut să se abțină de la a reaminti faptul că Andreea are cel mai mare salariu din ProTV. Ce legătură are sula cu prefectura? dar îi râcâie chestia asta de ani de zile și fierea le iese și pe gură și pe nas.

        Nu mai spun de faptul că deja se vehiculează chiar sumele de mii de euro cu care a fost plătită să spună că a avut covid. Cine ar fi avut interesul nu se știe exact dar Bill Gheițu este unul dintre principalii suspecți care fac parte din oculta mondială și care, cu această ocazie, a mai dat o lovitură, mulți dintre cei care nu credeau în existența virusului trecând de partea cealaltă a baricadei. Desigur că cei care se mențin tare pe poziții, fondatorii carevasăzică, rămân în continuare mulți și vor continua să susțină că inamicul este invizibil și deci inexistent, că supereroii nu poartă măști, pardon botnițe, și că această evidentă campanie înfiorătoare din ultimul timp are ca scop divizarea populației și, în cele din urmă, eliminarea celor care deranjează Sistemul. Bezna minții.

        Eu sunt unul dintre cei care  îmi accept postura de sclav aplaudând dictatura sanitară și îmi strâng botnița cât mai tare de teama unui virus, pentru unii existent doar în mass-media. Și îmi iau informațiile doar din presa plătită de guvern nu de la epidemiologii absolvenți de șapte clase. Dar nu pot să nu mă înfior la auzul statisticilor ultimelor zile. Azi 994 de cazuri noi, adică ziua și recordul. Nu mă panichez ușor dar gândul că s-ar putea să intrăm iar în starea de urgență îmi dă fiori reci pe șira spinării. Cât de horror a fost să stăm doar în casă atâtea săptămâni și să nu putem merge la magazin decât cu declarație, nici nu vreau să-mi amintesc. Și dacă eu mă plâng, ce să mai zică cei trecuți de 65 care erau pedepsiți să nu iasă decât la program. Urâte vremuri am trăit și multe s-au schimbat. Unele afaceri au dat faliment în timp ce au apărut altele noi, adaptate timpurilor, cum ar fi cumparaturi pentru persoane in varsta. Probabil că astfel de servicii existau și înainte de pandemie dar acum pur și simplu au înflorit și dacă business-urile legate de petreceri și evenimente sunt pe punctul de a claca, cele legate de ingrijire batrani sunt din ce în ce mai căutate.

        Nu îmi doresc să lucrez de acasă. Nu îmi doresc să mă întâlnesc cu prietenii doar online. Nu vreau să văd spectacolele de teatru pe laptop. Nu visez să plec în excursii în fața televizorului prin filme domentare. Nu vreau să coc pâine în cuptorul de la aragaz și nu vreau să ciocnesc un pahar de vin cu monitorul calculatorului. Ador internetul dar vreau ca acesta să rămână doar o opțiune și nu un stil de viață. Sunt îngrozită de ignoranța și prostia crasă. Nimeni nu a plătit mii de necunoscuți să declare că au avut covid și niciun boss din masonerie nu l-a racolat pe Marcel Pavel să influențeze mințile românilor. Iar dacă nu i-a reușit cu cântărețul, românii nefiind atât de ușor de prostit, a trecut la planul b apelând la Andreea Esca, personalitate mai mai credibilă și mult mai cunoscută.

        Nu cred că Andreea Esca a mințit. Nu mă consider o naivă dar nici nu văd conspirații la fiecare colț de bloc și experiența mea de viață mi-a arătat că în general oamenii văd în semenii lor exact proiecțiile pe care mintea lor le construiește pentru ei înșiși. Mai simplu spus un mincinos se teme de minciuni, un bârfitor de bârfe și hoțul strigă hoții!

Share This:

Read More

Cât machiaj puneți când mergeți la plajă?

        De când m-am întors de la Constanța nu-mi pot lua gândul de la zilele frumoase petrecute acolo, mai ales că prea curând nu se întrevede la orizont nicio altă călătorie. Per total mi-a plăcut la marea noastră și dacă aș alege să repet experiența, tot Constanța aș alege, în sensul că prefer orașul în locul stațiunilor care pe jumătate arată bine și pe jumătate sunt părăginite. Plajele din Constanța sunt absolut minunate (Faleza Nord e de nota zece) iar seara, orașul fiind atât de mare, ai ce face fără să te plictisești și poți găsi mereu altceva de făcut ca să nu mai spun de faptul că nici nu costă atât de mult ca în alte locuri catalogate fancy. Nimic nu este mai plăcut decât să stai pe o bancuță în zona Cazinoului, să admiri marea, să auzi valurile și pescărușii și să privești trecătorii care se plimbă fără griji etalându-și ținutele special pregătite pentru serile de vară. Adevărul e că ori pe unde am umblat, de la Barcelona în Santorini, Creta sau Tenerife, nicăieri femeile nu erau mai dichisite, mai elegante și mai puse la patru ace ca la noi la mare. Majoritatea zici că erau coborâte de pe coperta unei reviste cu părul perfect aranjat și machiajul impecabil deși e drept că genele false exagerat de lungi și buzele botoxate nu sunt chiar pe gustul meu. Însă nu degeaba se zice că româncele sunt frumoase.

        Problema e că, din punct de vedere al machiajului, ceea ce vedeam seara pe faleză, vedeam și în timpul zilei pe plajă. Fete tinere atât de puternic machiate cum am văzut la Constanța nu am văzut nicăieri în lume. Și stăteau săracele toată ziulica doar pe șezlong cu o băutură în mână fără să îndrăznească să intre în apă probabil de teama de a nu-și strica aranjamentul facial 🙂

        Nu spune nimeni că dacă mergi la plajă să sari peste rutina zilnică de înfrumusețare însă părerea mea este că machiajul ar trebui să fie cât mai simplu, luminos și, pe cât posibil, neutru. Ultimul lucru pentru care ar trebui să îți faci griji atunci când stai cu picioarele în nisip la umbra unei pălării de soare este rimelul care se întinde în jurul ochilor sau fondul de ten care se scurge de pe obraji. Pentru cele care chiar nu îndrăznesc să își arate în public pielea feței lăsată de natură nici măcar câteva ore, un BB Cream cu factor de protecție solară este mai mult decât suficient.

        Apoi o mascara și un tuș de ochi sau eyeliner, depinde cum vreți să îi spuneți, dar neapărat waterproof că nimeni nu vrea să arate ca un urs panda la sfârșitul zilei iar pe buze ceva cât se poate de simplu de genul unui balsam cu irizații. Atât și nimic mai mult. E adevărat că rujul roșu intens à la Marilyn Monroe captează atenția și este perfect la evenimentele glamouroase  însă la plajă atrage privirile în sens negativ.

        După cum se vede, ca orice român adevărat care se respectă,  nu mă dau la o parte în a da sfaturi deși eu nu port niciun pic de makeup la plajă.  Dar o fac pentru binele poporului 🙂

 

Share This:

Read More

Cum a devenit purtarea măștii o plăcere

        Pe zi ce trece mi-e tot mai greu să-i înțeleg pe cei care contestă existența virusului. Și nu e vorba doar de o mână de oameni. Am fost șocată să văd duminică dupămasa în Piața Victoriei sute de indivizi claie peste grămadă, fără mască, susținând că totul e o făcătură la nivel mondial. O doamnă avea nemulțumiri profunde legate de purtarea măștii: Masca nu ne protejează de niciun virus. Este ca și cum am pune un gard de sârmă împotriva țânțarilor, înțelegeți? Masca este semnul sclaviei, atât. Masca nu protejează. Nu port și nici n-o să port. Mai rău îmbolnăvește. Pentru că oxigenarea creierului, oxigenarea organismului, nu se face optim”. Aș vrea să văd cum ar reacționa această persoană în momentul în care ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală și medicul, fără ”inutila” mască, i-ar strănuta și tuși în cavitatea deschisă.

        Nu putem dezinfecta totul. Nu putem sta exclusiv în casă. Nu putem să ne abandonăm familia, prietenii, viața. Sunt totuși câteva lucruri pe care le putem face. Să purtăm mască. Să ne spălăm pe mâini. Să ne organizăm concediile și deplasările cu responsabilitate. Să nu ne mai fâțâim tot timpul prin mall-uri și cu rost și fără rost. Să ne facem, pe cât posibil, cumpărăturile online mai ales acum când Black Friday 2020 tocmai a început. Bine, e un Black Friday de vară, nu originalul, și dacă ar fi fost să mă întrebați pe mine i-aș fi schimbat numele în Pink Friday că de când a început criza coronavirusului am tot avut parte de zile negre. Mai avem nevoie și de un pic de roz. Dar reducerile sunt binevenite sub orice culoare.

        M-am numărat și eu printre cei care s-au obișnuit relativ greu cu purtarea măștii deși nu am încălcat regula niciodată. Am purtat-o de la început fără cârâială chiar dacă în sinea mea mai bombăneam uneori. Apoi , absolut întâmplător, am descoperit că o picătură de parfum în interiorul măștii îți ridică moralul și poate chiar să îți aducă un zâmbet pe buze. Acum în ritualul de dimineață, după cafeaua băută în pat și spălatul pe dinți, intră obligatoriu și pregătirea măștii pentru ziua respectivă. Partea cea mai bună este că, deși este vară și canicula ne omoară, pot să îmi fac plăcerea de a ”purta” în continuare parfumuri orientale adică preferatele mele. La 38 de grade nu m-ar suporta nimeni în preajmă purtând Le Parfum de Lalique pentru că e un parfum oarecum greu, un condimentat-vanilat, moale ca o catifea și cu toate că nu e deloc dulce s-ar spune că e mai degrabă potrivit zilelor reci. Mie însă îmi place oricând și știu că punând doar un strop pe mască, nu deranjez pe nimeni.

       Și dacă tot vorbim de măști, să ating și delicatul subiect al rujului. Doamnele știu despre ce vorbesc 🙂 Este foarte neplăcut să îți găsești masca mânjită pe interior cu ruj și, mai rău decât atât, să te trezești că atunci când o dai jos, rujul s-a întins pe lângă buze făcându-te să arăți ca un clovn. Am pățit-o cu rujurile cremoase care, oricât de mult mi-ar plăcea, la ora actuală și în contextul obligativității noului accesoriu au devenit total neadecvate. Cu ocazia asta am redescoperit rujurile Nyx (și în special varianta Soft Matte) care sunt perfect rezistente la transfer. Nu usucă buzele (sau poate doar puțin) dar te poți baza pe ele. Unde le-ai pus, acolo stau 🙂

        După cum se vede, în cazul meu problema măștii e demult rezolvată și dacă aceasta ar fi singura problemă, nu ar fi deloc rău. Din păcate și după cum evoluează lucrurile purtarea măștii  nu mai este suficientă pentru a avea o vacanță așa cum am așteptat tot anul. Dar să rămânem totuși optimiști.

Share This:

Read More