ican

M-am înscris la SuperBlog

         Când am început să scriu pe blog nu m-am gândit că o să mă prindă atât de tare microbul și nu mi-am imaginat că o să-mi aducă atâtea satisfacții. Deocamdată să le spunem satisfacții spirituale.
         Habar n-aveam că există concursuri de blogging și, deși citesc bloguri de ani de zile, nu știam că există o comunitate a bloggerilor. De fapt nu știam multe din lucrurile pe care le știu acum. În cele patru luni de când am început să scriu am învățat cele mai importante două lucruri care îți aduc , hai să nu zic succesul, dar recunoașterea efortului depus: consecvența și conținutul articolelor. Îmi place să scriu doar ceea ce mi-ar place mie să citesc. Un concurs de blogging presupune însă să scrii articole pe teme date ceea ce nu este chiar ușor.
         SuperBlog  este un concurs cu premii. Mă tentează premiile dar în afară de asta vreau să-mi măsor puterile, vreau să știu cam unde mă situez și vreau să știu care este nivelul de stress căruia pot să îi fac față. Așa că m-am înscris. Și îmi urez succes !

Share This:

Citește mai mult

P9271203

Food diary

         Ați auzit de obiceiul de a ține un jurnal cu ceea ce mănânci în fiecare zi ? Este foarte la modă. Studiile nutriționiștilor arată că persoanele care țin astfel de jurnale reușesc cu mai multă ușurință să scape de kilogramele în plus iar apoi să-și mențină greutatea pe termen lung. Faptul că trebuie să notezi absolut orice îmbucătură de mâncare te ajută de multe ori să te abții. Ajunge să-ți fie jenă de tine însuți să scrii în caiet câte tâmpenii ai băgat în gură.
         Azi am început un astfel de jurnal, nu că aș fi grasă, dar vreau să slăbesc vreo două kilograme și mai ales vreau să fac o analiză despre cât de sănătoasă e hrana mea. Pentru că am impresia că nu prea e.
         Deci… Mi-am început ziua ca întotdeauna cu o cafea neagră. Fără lapte, doar cu o jumătate de linguriță de zahăr. Acesta e obiceiul la care nu o să pot renunța niciodată pentru că îmi place prea mult cafeaua. La zahărul din cafea aș putea renunța oricând dar la cafea, nu. Indiferent unde sunt, la ce oră mă trezesc, dacă e iarnă sau vară, trebuie să beau o cafea. Cafeaua am băut-o pe la 7 dimineața apoi m-am mai învârtit prin casă Facebook , am citit un pic și pe la 9 am luat micul dejun. Din punctul ăsta de vedere sunt ok, nu sar peste micul dejun niciodată, nu pentru că aș ști că este cea mai importantă masă a zilei,  ci pentru că mi-e foame dimineața.
         Azi mi-am făcut un sandwich cu unt, salam, cașcaval și oregano. Nu foarte mare dar cu multe calorii. Și un shake din căpșuni congelate, iaurt și o linguriță de zahăr. E delicios.

         În timp ce făceam un pic de curățenie prin casă am uitat că mi-am propus să nu mai mănânc între mese și am tot ciugulit câte o alună de pe măsuța din living. Din păcate cred că am mâncat un pumn întreg. Și am mâncat și un măr.
         La prânz , pe la ora 2, am mâncat humus cu ardei fripți și trei feliuțe de pâine. Humusul este un fel de mâncare tradițional din Orientul Mijlociu, o pastă moale preparată din năut, susan, ulei de măsline și condimente. Nu știu exact cum se prepară , oricum ingredientul principal este năutul. Un humus care îmi place mult îl găsesc la Kaufland și costă 7-8 lei.

         Seara am făcut o salată cu cartofi, hering marinat, castraveți, roșii, ceapă, măsline verzi, ouă, ardei iute, ulei și oțet balsamic. Foarte bună. Nu știu de ce naiba am mâncat și o felie de pâine care nu era necesară.

          Apoi am văzut strugurii pe bufet și mi-am zis să iau un ciorchine. Până la urmă i-am mâncat pe toți și mi-a părut rău.

          Seara la televizor mi-am făcut un ceai negru cu aroma de vanilie. Ceaiul îl beau fără zahăr deci aș putea să beau oricât. Iar acum dacă vine frigul chiar așa o să fac pentru că îmi vine mult mai ușor să beau ceai decât apă. Oricât m-aș strădui, la doi litri de apă pe zi nu pot ajunge.

        Știu sigur că, în afară de ce am scris până acum, azi am mai mâncat un fursec cu bobițe de ciocolată dar nu mai știu dacă era dimineață sau dupămasă. Am văzut cutia pe masă și … harșt, am luat unul. Dacă nu era chestia cu scrisul cred că nu mă opream decât după vreo două-trei. Patru.
         Cum vi se pare ideea cu scrisul în jurnal? Credeți că ajută? Eu cred că da, dar o să revin curând cu informații concrete.

Share This:

Citește mai mult

coada

Ochelarii, lenjeria și telefonul

         Ceea ce purtăm tot timpul pe noi sau cu noi merită toți banii. Adică ochelarii, lenjeria și telefonul. O persoană care poartă în permanență ochelari nu ar trebui să se zgârcească atunci când își alege ramele care uneori pot costa o mică avere. Pentru că ochelarii vor face parte integrantă din expresia feței o lungă perioadă de timp . Trebuie să nu îi simți și să te identifici cu ei. La fel e cu lenjeria intimă. O porți de dimineața până noaptea iar ceva care te strânge, te zgârie sau trebuie aranjat tot timpul poate să îți distrugă ziua. Și ce alte exemple ar mai fi ? Pentru foarte mulți dintre noi… telefonul. Căci, nu-i așa, dacă nu avem telefonul la noi e ca și cum ne-ar lipsi o mână. 
         Telefonul e cel care ne ține conectat cu lumea. Cu prietenii, cu familia, cu jobul, cu pozele din vacanță, cu jocurile preferate, e locul unde ne uităm la ceas, unde ne verificăm agenda, unde ascultăm muzică… este comoara fără de care suntem paralizați. Eu cel puțin nu mai pot concepe viața fără telefon și cunosc o mulțime de obsedați asemenea mie sau chiar mai rău. Și nu mă enervează niciodată când sună. Dacă nu pot să răspund, nu răspund și gata. Sun eu înapoi mai târziu.
         După această introducere vreau să vă anunț că iPhone 6 este deja disponibil în România. Și pentru a-l cumpăra nu este nevoie să stați la cozile lungi de câteva zile și nici să participați la isteria generală pe care am văzut-o cu toții la televizor :)

         Trebuie doar să intrați pe site-ul celor de la Quickmobile  și cu un simplu click poate fi al vostru. Mă rog, trebuie să aveți și banii necesari. Quickmobile este trendsetter IT&C în România și sunt primii care aduc produsele Apple (şi altele, dar acum e vorba de Apple) la noi în ţară. Au fost atât de rapizi, încât au început să livreze deja iPhone-urile pre-comandate din ziua lansării până acum. Asta înseamnă că românii sunt super-mega interesați de noile tehnologii.

          În cazul în care banii nu vă dau afară din casă, vă dau un pont: puteți să câștigați un iPhone 6 ! Și e atât de simplu, trebuie doar să lăsați un comentariu pe blogul lui Cristian China Birta aka chinezu. Să spuneți  cât de mult contează faptul că iPhone 6 ajunge atât de repede în România prin QuickMobile și cu ce ne ajută că România, prin QuickMobile, este prezentă pe harta lansărilor mondiale ale noului iPhone 6.
         Dacă unul dintre cititorii mei va câștiga telefonul o să fiu (aproape) la fel de fericită ca și când l-aș fi câștigat eu :)
        

Share This:

Citește mai mult

molton

Povestea revizorului

         Treceam azi pe o străduță și am văzut într-o curte o bucată de molton atârnând la uscat pe sfoară. Brusc mi-am adus aminte de o întâmplare foarte amuzantă petrecută în urmă cu 20 de ani pe care e musai să v-o spun și vouă, sigur o să râdeți.
         În primul rând, pentru cei care nu știu, moltonul este o țesătură din bumbac, groasă, cu un fel de puf pe ambele părți. Pe vremuri era un material foarte popular, din molton în carouri se făceau pături și cuverturi. Halatele pe care medicii și asistentele le îmbrăcau iarna peste uniforma albă erau de asemenea din molton. Nu știu dacă acum mai există pe la spitale dar mai demult tot personalul medical umbla cu halatele astea urâte agățate pe umeri, de obicei vișinii sau maronii, și dădeau un spectacol extrem de deprimant. Așa arăta moltonul și o să vedeți imediat ce legătură are cu declicul meu de azi.

 

         Întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc se petrecea pe vremea când lucram la o bancă și în fiecare an aveam o ”revizie”. Adică un audit cum se spune acum. Dar atunci i se spunea revizie iar cei care veneau în control se numeau revizori. Era printr-un februarie când , după ce tocmai terminasem cu revizia anuală, s-a anunțat un supra-control, de data aceasta de la Banca Națională. Toți colegii aveam un chef nebun să o luăm de la început și la auzul acestei vești ne-am bucurat ca de o casă aprinsă. Dar nu aveam ce face decât să scoatem din nou toate dosarele la purecat.
         De data aceasta în corpul de control nu venise decât o singură persoană,  un băiat tânăr, mult sub 30 de ani, cu o mustață mică, tăcut și sfios ca o domnișoară. Noi abia îl auzeam când vorbea iar el abia îndrăznea să ceară explicații atunci când în actele verificate nu înțelegea ceva. I se potrivea meseria de revizor cam cum i s-ar potrivi Ozanei Barabancea meseria de prim balerină.
         În tematica pe care bietul băiat o avea de verificat o mare parte era dedicată OIS-ului, acronimul pentru Operațiuni Între Sedii. Iar la OIS lucra o fată tânără, de 20 de ani, frumoasă foc, cu păr negru, lung și ondulat și cu niște ochi albaștri care te băgau în boală. O chema Lili. Era înaltă, cu o siluetă subțire și cu niște sâni perfecți de care era conștientă și cu care se mândrea. Nu purta niciodată sutien, indiferent cât de transparentă îi era bluza. Pe noi acest lucru nu ne deranja, contact cu clienții nu avea pentru că lucra în back-office dar pe tânărul revizor l-a dat gata. După două zile de control era îndrăgostit până peste cap, nu mai reușea să scoată două vorbe fără să se bâlbâie iar când se uita la Lili se roșea ca un rac până în vârful urechilor. Era așa de evident ce se întâmplase că era imposibil să nu observi. Pentru că avea multe acte de verificat, revizorul stătea în același birou cu noi și i se adusese un scaun găsit pe undeva prin cotloanele băncii. Clădirea avea 100 de ani iar mobilierul aproape tot atât. Totul era vechi, uzat, demodat și sărăcăcios. (Da, încă băncile nu ajunseseră la prosperitatea de acum).

 

         Încălzirea se făcea cu sobe de teracotă iar dacă erai la o depărtare mai mare 2-3 metri de sobă era destul de frig pentru că încăperile erau foarte mari și foarte înalte. Ca să i se ofere tot confortul, domnului revizor i s-a pus pe scaun o bucată de molton. Noi, ceilalți, de sine stătători, aveam scaune tapițate iar revizorul avea acest scaun vechi cu moltonul să-i țină de cald. Parcă era la bunica în șopru…
         Bun. Într-una din zile (am uitat să vă spun, controlul acesta dura 3-4 săptămâni), revizorul era singur la masa lui Lili și foarte concentrat scria ceva de zor, probabil procesul verbal la care lucra. În birou mai eram vreo 3 colege care ne vedeam de treaba noastră. La un moment dat intră Lili în birou și vede bucata de molton  căzută sub scaunul revizorului.  Ea se jură că nu și-a dat seama ce este și îi spune acestuia cu cea mai suavă voce:
         – V-a căzut fularul sub scaun…
         Toată lumea s-a uitat în direcția lui, spre el, spre scaun și sub scaun și toată lumea a văzut că nu este vorba de nici un fular ci este bucata de molton. Doar revizorul nu a văzut.
         După obiceiul lui, s-a înroșit total, s-a uitat blajin în ochii ei (că mai jos nu îndrăznea să-i coboare), s-a aplecat fără să privească deloc în jos și cu privirea țintuită spre Lili, fără să aibă habar ce face, ca un somnanbul, a apucat bucata de material și și-a pus-o pe umeri, peste costumul lui business. S-a lăsat tăcerea absolută dar n-a reacționat în nici un fel. Stătea în picioare și se holba tâmp la Lili, cu jegul acela atârnând jalnic peste stofa neagră a costumului. Cred că dacă i-ar fi spus aruncă-te pe geam s-ar fi îndreptat calm către geam uitându-se în spate să n-o piardă din priviri.
         A fost un moment atât de ridicol și de grotesc că noi toate am amuțit preț de câteva secunde după care am simțit că explodăm și instantaneu am zburat afară din birou. Am crezut că leșinăm de râs, ne venea să ne zvârcolim și să ne încolăcim acolo pe hol, eram contorsionate de râs. Printre lacrimi încercam să vorbim una cu alta dar nu puteam scoate nici un cuvânt…
         Nu mai știu cum s-a terminat controlul dar cred că nu a fost găsită nici o deficiență. Nu mai știu nici cum au trecut zilele cât a mai stat revizorul în bancă. Cert este că nimeni nu mai putea trece pe lângă el fără să se concentreze ca să nu izbucnească în râs. Lili se jură și acum că nu a vrut să-i facă o farsă ci așa s-a întâmplat…

Share This:

Citește mai mult

vin

De ce ne bucurăm când vine toamna

         Oficial, ultima zi de vară este 23 septembrie, adică astăzi. Anul acesta s-a potrivit să se suprapună cu un val de aer polar care s-a abătut peste România ca să ne bage cu totul în sperieți. Și ca să nu intru în depresie mi-am scormonit mintea să găsesc câteva motive pentru care am putea să ne bucurăm că vine toamna:
         1 De acum înainte putem din nou savura o băutură fierbinte cum ar fi un ceai cu vanilie. Sau, de ce nu, o cană de vin fiert cu scorțișoară și bucățele de măr.
 
         2 Televizorul începe să ocupe din nou un loc important în viața noastră. Cui nu-i place Vocea României sau Master Chef să ridice mâna sus :)
         3 S-a terminat în sfârșit cu codul roșu de caniculă. Pentru că oricât am iubi căldura, ce-i prea mult, e prea mult. Și la 38 de grade la umbră nu-ți mai arde de nimic. Sau chiar arde …
         4 Au dispărut țânțarii, enervanții ăia mici al căror bâzâit ne transformă neuronii în elastic. Și măcar  dacă s-ar hrăni cu grăsime în loc de sânge, poate nu ni s-ar mai părea atât de ticăloși :)
 
         5 Putem să îmbrăcăm (în sfârșit!) puloverul acela superb cumpărat în martie la reduceri și pe care nu am apucat să-l purtăm pentru că s-a făcut prea cald pentru el. Și botinele luate cu reducere de 70%.
         6 Nu o să mai răcim și nu o să ne mai curgă nasul și ochii de la aerul condiționat. Și nici nu o să ne mai certăm cu colegii de birou când și dacă să-l pornim sau nu.
         7 Crăciunul nu mai pare așa departe și putem deja să visăm la luminițe, cadouri si colinde. Chiar dacă până atunci mai e cale lungă.
         8 Lumânările parfumate își vor face din nou loc pe masă și ce poate fi mai plăcut decât o casă mirosind a caramel pecan pie, cherries on snow sau citrus tango ? Numai când mă gândesc ce nume frumoase au aromele de lumânări și deja mă binedispun :)

         9 Spectacolul pe care îl oferă pădurile și parcurile în luna octombrie este ceva care nu poate trece neobservat. Chiar dacă prefer verdele crud al primăverii, o pădure toamna e totuși de admirat.
        10 Nu găsesc al 10-lea motiv. Cred că nici nu există. Pentru că de fapt sunt foarte tristă că vara s-a dus…

Share This:

Citește mai mult