Kit de beauty pentru vacanță

         Cea mai mare problemă când vine vorba de făcutul bagajelor este problema cosmeticelor. Pentru că și dacă plec pentru două zile, și dacă plec pentru trei săptămâni, tot cam aceleași lucruri trebuie să le iau cu mine. Iar cosmeticele, pe lângă că sunt foarte voluminoase, sunt și foarte grele. În ultimul timp am început să cumpăr variantele travel-size ale acestora sau să îmi pun în diverse cutiuțe mai mici câte un pic de cremă, șampon sau loțiuni astfel încât să nu mai car după mine tone de bagaje. Anul acesta am dus cu mine toate mostrele de creme pe care le-am primit în ultimele luni de la diverse reviste sau magazine și pe care nu am apucat să le încerc. A fost o idee foarte bună și o să procedez la fel și data viitoare. În loc să car sticle întregi de șampon sau loțiuni de corp am luat mostre mici, puse în pliculețe.
         Dacă ar fi să fac un top al primelor 5 produse cele mai utile și fără de care nu aș putea concepe o vacanță, acestea ar fi (într-o ordine aleatoare): un BB cream, un deodorant, o apă micelară, un balsam de buze și bineînțeles un parfum. Fără adierea unui parfum (altul pentru fiecare loc prin care am fost) amintirea vacanței nu ar fi completă. Desigur că aici nu am inclus produsele de igienă care sunt pe o listă separată.

          Nu toată lumea știe și cred că ar trebui să explic în câteva cuvinte ce este un BB cream și ce este o apă micelară. Eu am aflat despre acestea de pe blogurile de beauty pe care le citesc iar unul care îmi place în mod deosebit este blogul Adelei Sirghie  , o fată de nota 10.

         Revenind la oile noastre, denumirea de BB cream vine de la blemish balm (balsam sau alifie contra petelor). Este o cremă de tipul ”3 în 1” sau chiar ”5 în 1”, adică ser, cremă hidratantă, bază de machiaj, fond de ten și cremă de protecție solară. A fost un produs de mare succes pe piețele asiatice (unde tenul de porțelan reprezintă cel mai important standard de frumusețe) începând de la mijlocul anilor 80. Pe piețele occidentale a apărut în 2012 și de atunci orice firmă de cosmetice care se respectă a lansat propria variantă.
         Mie îmi place BB cream de la Nivea și îl folosesc zilnic. Este singurul produs de machiaj pe care l-am folosit în cele 7 zile cât am stat în Grecia. Este varianta soft a fondului de ten, nu are putere mare de acoperire, nu dă impresia de mască pe față  dar totuși acoperă micile imperfecțiuni și uniformizează tenul. Practic este o cremă care o aplici dimineața pe față, la fel cum ai da cu orice altă cremă hidratantă. Mirosul este specific mărcii Nivea, miros pe care îl recunoaște oricine: miroase a curat, a proaspăt și a bunăstare.
         Apă micelară ? poate vă întrebați ce naiba mai e și asta, așa cum mi-am pus și eu aceeași întrebare acum un an și ceva când am auzit prima dată denumirea. Este o soluție demachiantă care arată exact ca apa și conține particule micele.  Aceste particule micele sunt… mici. Atât de mici că nu se văd cu ochiul liber. Dacă vreți să știți mai multe despre ele puteți citi aici . Eu am citit dar nu am înțeles mai nimic, este ceva cu denumiri chimice sofisticate. Știu doar că loțiunea (apa) micelară îmi face foarte bine  înlăturând perfect orice urmă de machiaj sau murdărie de pe față. Se îmbibă o dischetă demachiantă cu câțiva stropi de loțiune și se șterge fața. Nu irită nici cel mai sensibil ten, este ușoară ca o apă (că de fapt aia și este), nu usucă pielea și, foarte important, poți să stai întinsă în pat în timp ce te demachiezi dacă simți că lenea te împiedică să stai în picioare în fața chiuvetei din baie. Vara asta am folosit zilnic apa micelară de la Nivea, uneori chiar de mai multe ori pe zi. E așa de ușor să îți ștergi fața cu două-trei mișcări și apoi să ai senzația de proaspăt spălat și curat chiar și pe cea mai mare caniculă!
         Așa arată apa micelară iar  toate produsele de îngrijire a tenului de la Nivea le găsiți aici :

          Apa micelară și BB cream-ul sunt două invenții minunate fără de care nu mai pot trăi. Poate exagerez un pic dar chiar îmi plac foarte mult.
         Pentru că vorbeam despre 5 produse, celelalte două esențiale sunt deodorantul, tot de la Nivea și care este de eficiență maximă și vă spun asta cu mâna pe inimă și balsamul de buze. Tot așa, le-am purtat cu mine peste tot, chiar și pe plajă. Sau mai ales pe plajă. Nu suport buzele uscate și arse de soare dar nici rujul nu mi se pare o alegere potrivită mai ales când intri în apă…
         And last but not the least… parfumul. Nici fără parfum nu pot trăi. Bine, dacă ar veni foametea peste noi, aș putea… dar sper să nu fiu pusă într-o astfel de ipostază cumplită vreodată. Vara asta am folosit Aqua Allegoria Mandarine Basilic de la Guerlain. Miroase a citrice sau poate a coajă de portocală ușor amăruie și nu am întâlnit nici o persoană căreia să nu îi placă. De câte ori îl port primesc complimente. Mirosul acestui parfum o să-l asociez de acum înainte cu insula Corfu și cu chiparoșii de acolo.
         Abia aștept să-mi fac din nou bagajele pentru o nouă vacanță ! dar ce mult mai este până atunci…

Share This:

Read More

Tzatziki în 8 minute

         Dacă tot sunt încă sub impresia Greciei m-am gândit să vă împărtășesc rețeta mea de tzatziki, mâncare pe care o fac foarte des, mai ales pe timpul verii. Pentru că se mulează perfect pe profilul meu: este rapidă, nu necesită foc, are gust bun și merge cu bere 🙂
         Tzatziki este un aperitiv de origine greacă dar se regăsește în toate țările balcanice și în multe țări orientale sub alte denumiri. În bucătăria turcească se numește cacik și se pare că de aici i se trage denumirea de tzatziki, actualul teritoriu al Greciei fiind multe secole sub stăpânire otomană. În Bulgaria, Serbia și Macedonia se numește tarator iar în Irak jajeek. Foarte intresant mi se pare faptul că această mâncare se face (sau se făcea) și în Munții Apuseni. La bunica mea în sat, în Bucium Poieni din județul Alba era ceva frecvent pe masă și nu avea un nume specific, i se spunea doar castraveți cu smântână dar ingredientele erau aceleași.
         Pentru un tzatziki adevărat avem nevoie de castraveți, iaurt grecesc, usturoi, ulei de măsline, lamâie, ceva frunzulițe verzi (mărar, mentă sau pătrunjel), sare și piper. Primele trei componente sunt obligatorii, în rest se poate jongla după propriul gust.
 
          Iaurtul grecesc este un iaurt foarte gras, ceva între iaurtul obișnuit și smântână. Cred că are undeva la 10% grăsime așa că eu îl înlocuiesc cu mare succes cu smântâna care se găsește în supermarketuri și are 12% conținut de grăsime. Și care numai a smântână nu seamănă. Dacă veți încerca să faceți tzatziki cu iaurt de-al nostru nu o să iasă bine. Va fi prea fluid. Un fel de pishwasser dacă știți ce e aia 🙂 
         Castraveții se curăță de coajă și se rad pe răzătoarea cu găuri mari.

          Apoi se storc să iasă apa din ei. Eu îi storc cu mâna dar am văzut diverse alte metode cum ar fi de a-i pune într-un șervet …bla-bla-bla… Mi se pare aiurea. Într-o bucătărie obișnuită cred că toate alimentele se ating cu mâna și nimeni nu umblă cu mănuși de plastic. Iese foarte multă apă din ei, cam cât se vede în poza de mai jos. (Pentru cine nu știe, apa stoarsă din castraveți se aruncă).

          Peste castraveții rași și storși se pune un pic de ulei de măsline, un pic de lămâie, usturoiul presat, sare, piper, mărarul tăiat mărunt și bineînțeles smântâna iar apoi se amestecă toate.
 
 
         Nu am dat nici un fel de cantitate pentru că asta ține de gustul fiecăruia. Totuși o să fac niște precizări importante: tzatziki nu este o variantă a mujdeiului,  deci usturoiul trebuie pus cu milă. La cei patru castraveți  pe care i-am folosit, eu am pus un singur cățel de usturoi, și acela destul de mic. De asemenea mărarul nu trebuie să fie izbitor, tot un pic se pune. Este foarte plăcută combinația de mărar cu mentă dar de data asta nu am avut mentă așa că am sărit peste. Am auzit că în unele locuri se face cu pătrunjel dar nu am gustat niciodată. Rău nu are cum să fie.
         După cum spuneam, tzatziki este în primul rând un aperitiv. În mod tradițional în Grecia se servește cu pita (mai cunoscută la noi sub numele de lipie).

          Bineînțeles că merge foarte bine și cu pâine obișnuită. Este o mâncare extrem de populară în Grecia și uneori acompaniază souvlaki sau diverse tipuri de pește. Se servește întotdeauna rece. Este mult mai bun după ce stă două-trei ore (sau chiar peste noapte) la frigider pentru că aromele au timp să se întrepătrundă. Așa arată tzatziki-ul meu, făcut acasă în 8 minute:

         Și așa arată tzatziki-ul la mama lui acasă, adică în Grecia, la o terasă oarecare. 3 euro.

         Oare dacă ies în fața blocului am șanse să vând și eu ceva ? 🙂

Share This:

Read More

Ce nu mi-a plăcut în Corfu

         Articolul acesta e oarecum neașteptat și pentru mine so… don’t get me wrong, adică pe românește sper să nu mă înțelegeți greșit. O să scriu despre câteva lucruri care nu mi-au plăcut în Corfu pentru că au existat și din astea și cum nimic nu e perfect în viață nu văd de ce nu le-aș spune. Poate informațiile vor fi utile cuiva vreodată.
         În primul rând nu mi-a plăcut stațiunea în care am avut cazarea, Sidari. Cred că nici dacă aș fi căutat cu lumânarea nu aș fi găsit ceva mai nepotrivit pentru mine. De ce ? pentru că nu are nimic grecesc. Când am ajuns acolo am crezut că am greșit destinația și am nimerit la Manchester. Cred că nu am auzit boabă de grecește cât am stat acolo. Și nu doar turiștii erau englezi (că asta aș fi înțeles), dar majoritatea patronilor de magazine și restaurante erau britanici stabiliți în insulă de ani buni. Am intrat în vorbă cu câteva doamne și toate mi-au spus același lucru: că au venit în urmă cu 20-25 de ani în vacanță în Corfu, s-au îndrăgostit de câte un grec cu care apoi s-au căsătorit, au avut copii și acolo au rămas. Și-au deschis câte o mica afacere din care trăiau. Doamna de la agenția de turism de unde am cumpărat excursiile, doamna de la firma de închiriat scutere (Jims), Lisa irlandeza de la restaurant… toate aveau aceeași poveste.
         Bineînțeles că nu am nimic cu englezii, ba din contră, e una din națiile care îmi sunt cele mai dragi și ador accentul lor dar în vacanța mea grecească aș fi vrut să am parte de atmosferă grecească. Nu prea am avut parte de nimic grecesc atâta timp cât am stat în Sidari, stațiune pe care site-urile de turism o descriu ca fiind un vechi sat pescăresc din nordul insulei transformat apoi în destinație de vacanță. Din prima zi am făcut incursiuni în toate direcțiile să găsesc vechea așezare care parcă intrase în pământ. În schimb am găsit o tavernă în fața căreia era un afiș:
         Adică prima și cea mai veche tavernă din Sidari era din 1959 ? și în acest caz unde era străvechiul sat de pescari ? mi-a cam dat de gândit acest anunț dar a doua zi îndoielile mi-au dispărut complet:
         Deci nu a existat niciodată un sat de pescari numit Sidari. Peroulades, care e la 4-5 kilometri de Sidari, este într-devăr cu totul și cu totul altceva și acolo multe lucruri au rămas exact așa ca acum 100 de ani. Este un sat încântător și data viitoare (dacă va mai fi o dată viitoare) acolo o să aleg să stau.
         Revenind la Micul Manchester aka Sidari englezii au făcut tot posibilul să se simtă ca acasă. Mâncare tipic englezească, muzica și cântăreții din Regatul Unit, inclusiv cabinele telefonice le-au construit după modelul celor de acasă. Știu că mă repet, îmi plac toate astea dar vreau să le văd când mă duc în UK și nu în Grecia. Nu vreau nici english breakfast, nici fish and chips nici Robie Williams. Vreau tzatziki, ouzo și sirtaki 🙂

 
 
 
         După englezismele din Sidari, pe locul doi în topul micilor dezamăgiri, a fost vremea. De când merg în Grecia am avut parte numai de cer senin fără pic de nori. Până în acest an. Corfu este o insulă mai ploioasă, de fapt se vede și după vegetație că totul este verde și nu uscat ca în Creta sau Santorini. Nu pot să spun că nu am avut parte de vreme pentru plajă, am făcut baie în mare și plajă în fiecare zi, a fost foarte cald  și plăcut (28-29 de grade iar apa 25-26) dar cerul parcă nu a fost atât de albastru cum mi-aș fi dorit. A plouat torențial în ziua în care am ajuns,  a turnat de parcă urma să vină Noe cu arca după noi, (e drept că nu mai mult de jumătate de oră) dar a plouat chiar când ne-am dat jos din autocar și ne-am udat leoarcă. E drept că apoi am avut parte nu de unul, ci de două curcubee superbe dar pe plajă au rămas urmele dezastrului:
 
 
         În timpul zilei pe cer erau nori care acopereau din când în când soarele spre disperarea celor care vroiau să se prăjescă. Mie nu îmi place să stau ca șopârla la soare dar parcă în vacanță nu te deranjează și chiar îți face placere să te bată soarele în cap. Așa a arătat cerul în cele mai multe zile:

 
         Din păcate când am mers pe coasta de vest să admirăm apusul soarelui, aproape de punctul culminant, pe când să cadă soarele în mare,  hop, au apărut și norii… Asta e tot ce am putut vedea și un pic e enervant

         Să nu uit să spun despre țânțari care sunt de o obrăznicie rară. Foarte mici și foarte energici. Am avut aparat de băgat în priză cu pastile împotriva țânțarilor, am avut și Autan cu care mă dădeam pe piele în fiecare seară dar tot am prins niște  înțepături care m-au făcut să mă scarpin de zici că aveam purici. Curios este că pe Cristi l-au ocolit, se pare că doar eu eram pe gustul lor 🙂
         O altă mică și total neașteptată dezamăgire am avut-o în Corfu Town, orașul despre care se spune că este o bijuterie. Așa și este, nu degeaba UNESCO l-a declarant patrimoniu universal. Mi-a plăcut la nebunie să mă plimb pe străduțele înguste, să admir arcadele venețiene, să casc ochii la magazinele care vindeau bijuterii, obiecte de artizanat și suveniruri, să ascult muzica grecească de la tavernele care aveau două sau trei mese în stradă, să simt mirosul sărat al mării care e atât de aproape peste tot… Dar de ce nu spune nimeni că un sfert din orașul vechi stă să cadă ? Sunt atâtea ruine peste tot și e mare, mare păcat…

         Și ultimul lucru de care mi-era dor și speram să-l regăsesc în Corfu erau dragii de pescăruși cu zborul lor planat și sunetele care le scot și care pentru mine înseamnă marea, oricum s-ar numi ea. Dar pas… nici urmă de pescăruși, eu cel puțin nu am văzut și nici nu am auzit niciunul. Asta da ciudățenie, să fii la mare și să nu auzi pescărușii 🙁
         Acuma că am cârcotit destul vreau să vă spun că m-aș întoarce în Corfu oricând și aș sta o vară întreagă fără să mă plictisesc nici măcar o secundă. Am văzut peisaje de vis și locuri incredibil de frumoase despre care o să scriu în curând. Acestea au fost doar niște mici neajunsuri sau poate doar mofturi de-ale mele dar, după cum spuneam, nimic nu este perfect și vroiam să știți la ce să vă așteptați dacă veți ajunge în Corfu.
 
 
 

Share This:

Read More

Maria Tănase între jazz și folclor

         Gândul că deja  este septembrie mă indispune complet. Nu-mi place toamna și aș sări cu placere direct în iarnă. De aceea încerc tot timpul să găsesc motive care ar putea să mă facă să o iubesc cât de cât. Deocamdată am doar două motive: unu – în curând o să dispară țânțarii și doi – va începe stagiunea teatrală.
         Un spectacol inedit și la care vreau neapărat să merg se va ține pe data de 28 septembrie la Filarmonica Transilvania din Cluj. Spectacolul se numește Colors of Maria și va fi cu totul și cu totul special. Face parte din turneul Roots Revival Romania în care artişti din 7 ţări  se strâng pe o scenă într-un act de improvizaţie muzicală. În această toamnă se doreşte aprinderea spiritului Mariei Tănase, iar turneul se va ţine în 10 oraşe din România.

         Câteva cuvinte despre Maria Tănase, pasărea măiastră a cântecului românesc: S-a născut la Bucureşti, într-o mahala, pe 25 septembrie 1913 (anul trecut au fost o mulțime de evenimente la Cluj care au celebrat 100 de ani de la nașterea acesteia). La 15 ani s-a înscris la un concurs de Miss România (cred că a fost foarte frumoasă după cum se vede în poze)  iar de acasă a plecat la nici 17 ani și s-a angajat casieriță într-un birt, unde mai și cânta. A debutat pe scena
teatrului de revistă Cărăbuş, condus de celebrul actor Constantin Tănase, în
1934. Dramaturgul Tudor Muşatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din
repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde era originar tatăl
său. Cariera sa propriu-zisă a început în anul 1938, când a prezentat un program
de piese folclorice într-o emisiune radiofonică.
Maria Tănase
         A avut o carieră de succes,
însă nu a fost ferită de momente dramatice: în anul 1940, Garda de Fier a
distrus toate discurile Mariei Tănase, sub pretextul că acestea ar fi
distorsionat folclorul românesc autentic. Niște nebuni. Maria Tănase a încetat din viaţă
răpusă de un cancer la plămâni, pe 22 iunie 1963. În urma ei au rămas muzica şi
vocea sa inconfundabile. Cine n-a ascultat (și cântat) măcar o dată Bun îi vinul ghiurghiuliu sau Aseară ți-am luat basma ? sau Mărie și Mărioară ?
         Incursiunea Roots Revival va aduce împreună improvizația de jazz, temele folclorice din țările de origine ale muzicienilor și compoziții originale. Totul într-o călătorie dus-întors între Est și Vest. Artiștii străini vor cânta la instrumentele lor tradiționale – ney, duduk sau oud –  iar vocile vor fi românești: Monica Mădaș și Maria Casandra Hăuși.
         Toate informațiile legate de acest turneu le găsiți aici. Pe mine m-a cuprins deja entuziasmul și abia aștept să merg. Cine mai vine cu mine ?
 
Programul turneului
 
Craiova: 23 septembrie- Teatrul Marin Sorescu

Timișoara: 25 septembrie- Teatrul Național

Oradea: 26 septembrie – Casa Sindicatelor

Cluj-Napoca: 28 septembrie- Filarmonica Transilvania

Sibiu: 29 septembrie- Casa Sindicatelor

Brașov: 01 octombrie- Centrul Reduta

Iași: 03 octombrie- Teatrul Luceafărul

Galați: 04 octombrie- Casa Studenților

Constanța: 06 octombrie- Casa Sindicatelor

București: 11 octombrie -Sala Radio

București: 12 octombrie -Sala Radio

 
 

Share This:

Read More

Despre prețuri în Grecia

         Nu intenționam ca primele lucruri povestite despre vacanța mea în Corfu să fie legate de bani dar uite că așa s-a nimerit să fie. Pentru că primele întrebări pe care le-am auzit după ce m-am întors acasă au fost despre cum a fost vremea și care sunt prețurile acolo.
         Așa că mă conformez punctelor de interes și o să vă dau câteva detalii legate de prețuri.
         În primul rând excursia a costat 175 de euro deși toate agențiile de turism afișează 155 (plus 20 de euro ferryboatul), de parcă ai putea să eviți cei 20 de euro. Nu ai cum dacă mergi cu autocarul așa cum am mers noi. Corfu este o insulă a Greciei și ca să ajungi pe o insulă trebuie să iei fie un avion, fie un vapor.
         Am plecat cu autocarul din București la ora 16 și am ajuns în stațiunea de destinație (Sidari, în nordul insulei) a doua zi la ora 11:30. Gradul de oboseală este diferit pentru fiecare persoană. Pe o scară de la 1 la 10 (unde 1 înseamnă deloc obosit iar 10 înseamnă epuizat) eu mi-aș da un 5. Autocarul are aer condiționat, muzică în surdină și face pauze din 3 în 3 ore. O pauză durează cam 30 de minute. Mie mi s-a părut cam mult dar fumătorii au apreciat acest lucru. Opririle se fac în parcări care au restaurante de unde poți să cumperi o cafea sau ceva de mâncare și, cel mai important, ai ocazia să socializezi cu colegii de drum. Am avut un ghid, Alexandra, o fată tare drăguță, care pe timpul zilei ne-a povestit diverse lucruri interesante despre locurile prin care am trecut și ne-a purtat prin istorie de la Spartacus la regele Ferdinand și regina Maria. Era o plăcere să o asculți. După ce a venit noaptea m-am uitat pe laptop la două filme și apoi am ațipit un pic.
         Dimineața la ora 8 am ajuns în portul Igoumenitsa de unde am luat ferryboatul și ne-a sărit tuturor somnul. Cel puțin mie îmi plac călătoriile pe mare atât de mult de parcă m-aș fi născut pe vapor așa că cele două ore pe ferryboat au trecut ca o clipă.
 
         În prețul excursiei a intrat transportul și cazarea la o vilă ( 7 nopți ). Deci nu am avut inclusă nici o masă. Am avut o cameră și o bucătărie complet utilată. De fapt nu chiar complet pentru că nu am avut filtru de cafea așa că mi-am făcut un ness în fiecare dimineață. Mâncare de acasă nu am dus prea multă, am avut cu noi doar un salam de Sibiu pentru că știam din anii anteriori că mezelurile în Grecia sunt sub orice critică, cel puțin în zonele turistice sortimentul este foarte redus și sunt scumpe. Și am mai avut o bucată mare de cașcaval. Pentru micul dejun am mai cumpărat un pachet de unt cu 3 euro și un pic și roșii (vreo 2 euro kilogramul).
         La orice chichineață de magazin alimentar grecii își trag deasupra o firmă mare cu ”supermarket”. Dar supermarketul, în adevăratul sens al cuvântului, era cam departe de noi, vreo 2 kilometri și nici nu am aflat de la început acest lucru. În orice caz magazine de genul Lidl, Carrefour sau  Penny nu erau în nici o stațiune. Am văzut doar un Lidl  în capitala insulei (Corfu Town ).
        Deci la magazinul de unde cumpăram noi una-alta o pâine de 500 de grame costa 1,20 eur, o bere Mythos de 500 ml 1,60 eur iar una de 0,33 l 0,9 eur, o cola de 0,5 l 1 eur, strugurii 3 eur/kg, nectarinele 2,20 eur iar o pungă de bobițe Whiskas de 400 de grame (pentru că m-am amorezat de niște pisici) 1,7 eur.
        Prețuri foarte mari în comparație cu ce găseai să mănânci în oraș. De exemplu un English Breakfast costa 3 euro (fără băutură) și abia puteai să mănânci tot din farfurie.

         Pentru micul dejun cam astea erau prețurile la restaurante gen fast food. De fapt doar acolo poți să iei micul dejun pentru că restaurantele adevărate, cu terasă pe malul mării, nu se deschid mai repede de 11. Spun ora 11 cu  aproximație pentru că grecilor nu le place să se trezească la oră fixă :). Vin și deschid restaurantul în funcție de cât de bine au dormit noaptea.
 
         Am băut foarte multă bere anul ăsta. În loc de apă, în loc de ceai și în loc de supă. Berea Mythos, Heineken sau Amstel, că doar astea 3 sortimente le au, costă între 2 și 3.50 euro. Toate 3 au același preț. Cred totuși că am văzut într-un loc și cu 4 euro dar acolo era un restaurant mai special cu loc amenajat pentru văzut apusul 🙂 Un fel de fițe să zicem.
         Trecând la mâncare, cel mai ieftin gyros pe care l-am văzut costa 1,80 euro dar asta se întâmpla într-un sat așa că nu este relevant. În stațiuni costă 3-4 euro dacă ți-l dă rulat în pita iar dacă îl vrei răsfirat pe farfurie costă 7 euro. Nu o să înțeleg niciodată de ce există diferența asta. Gyrosul este de fapt o șaorma numai că nu are atâtea sosuri. Este foarte bun la gust și are multe, foarte multe calorii. Ține perfect de foame și alături de o bere îți creează o stare de bună dispoziție pentru întreaga zi.
 
         Eu am mâncat aproape numai pește și cel mai mult mi-au plăcut  sardelele. Anul ăsta aproape orice mâncare comandai ți se aducea alături de cartofi prăjiți. Tot așa, nu am înțeles de ce. Până și lângă musaca si lângă lasagna puneau cartofii ăia. Abia spre final m-am prins că poți să le ceri să nu ți-i mai aducă iar prețul scădea cu 2-3 euro. O porție de sardele (cred că erau cam 10-12 bucăți) costa 4-6 euro în funcție de restaurant.
         Alte prețuri la terase arătau ca mai jos și aproape peste tot primeai ”bonus” acces la internet.
         Am văzut chiar și meniul zilei, foarte avantajos, 3 feluri cu 7,80 euro dar nu l-am încercat.
         Porțiile sunt destul de mari și nimeni nu se miră dacă ceri două tacâmuri pentru o porție:
File de cod cu garnitură de cartofi, dovlecei și sfeclă – 10 euro
 
         O carafă de 0.5 litri cu vinul casei, servit la toate terasele, costă 4-5 euro și este foarte bun. Alte prețuri la diverse băuturi, mai jos :

 

          Închiriatul șezlongurilor pe plajă costă între 5 și 8 euro pe zi (pentru două șezlonguri și o umbrelă). Pe unele plaje nu costă nimic cu condiția să cumperi băuturile de la ei dar în Sidari erau destul de puține astfel de locuri. Oricum noi am stat pe nisip, departe de plajele aglomerate, unde vedeai oameni doar din când în când. Mi se pare mult mai plăcut să ai marea liberă în față și să nu auzi conversația nimănui, doar sunetul valurilor. Te conectezi mult mai bine cu natura și nu ai senzația că ești într-un furnicar. Plaje superbe și gratis sunt peste tot.
         Transportul. Cel mai ieftin este pe jos 🙂 Într-o zi am făcut o plimbare la Peroulades, un drum superb printre măslini și chiparoși, care a durat aproximativ o oră. Am fost să vedem un peisaj de vis la apusul soarelui.

Logas Beach – Peroulades
 
         Cu taxiul ne-ar fi costat 12 euro dus și 12 întors. Știu asta pentru că am întrebat. Mi-a plăcut faptul că în stația de taxiuri erau afișate toate prețurile așa că nu aveai surprize neplăcute.

         În Corfu există transport în comun ieftin, cu autocare cu aer condiționat dar numai pâna la ora 8 seara. Un drum de 10-12 km costă 2 euro iar până în Corfu Town (35 de km) 3.50 euro. Noi am mers în Corfu Town cu o agenție de turism locală cu 8 euro dus-întors și am avut întoarcerea la ora 23:30. Am ales varianta aceasta pentru că am vrut să vedem orașul atât ziua cât și noaptea. Se organizează foarte multe excursii și croaziere în toate colțurile insulei și în insule învecinate sau chiar în Albania a cărei coastă o vedeam foarte clar de pe plajă. Excursiile costă de la 8 euro în sus. O plimbare cu barca de 30-40 de minute pe coasta stațiunii Paleokastritsa și vizitarea grotelor săpate de valuri a fost 7 euro și a meritat fiecare bănuț cent.

Paleokastritsa – grotele albastre
         Într-o altă zi am închiriat un scuter cu 20 euro și am făcut vreo 60 de kilometri pe coasta de vest a insulei. Am văzut locuri minunate la care altfel nu am fi avut cum să ajungem. Închirierea unei mașini costă de la 35 de euro în sus în funcție de tipul mașinii iar o bicicletă 7 euro. Benzina este scumpă ca naiba, chiar mai scumpă decât la noi, ceea ce nu aș fi crezut. La un curs de 4,44 lei/eur înseamnă 7,75 lei/ litru.

         Cumpărături în Grecia nu merită să faci. În primul rând că nu poți fi sigur că ceea ce cumperi este original. Am intrat în Corfu Town într-un magazin foarte mare de cosmetice și mă uitam la parfumuri când a venit la mine o vânzătoare care mi-a propus tot felul de reduceri din prețul afișat. Știu că există promoții și la noi în Sephora dar să faci discount-uri de 50% la Lancôme, Gucci sau Guerlain nu prea sună a bine. Ca să nu mai spun de tarabele de pe stradă care vindeau ochelari Ray-Ban la 5 euro cu un tupeu fantastic.

         Singurele cumpărături pe care le-am făcut au fost uleiul de măsline (luat de la administratorul vilei la care am stat și care avea propria livadă , 4 euro litrul) și un mic inel de argint cu clasicul model grecesc (10 euro):

          Concluzionând, anul acesta prețurile din Grecia au fost mai mari decât în anii anteriori. Sau poate Corfu este o insula mai scumpă decât celelate locuri pe care le-am văzut până acum. Cred că va trebui să verific acest lucru anul viitor 🙂


Share This:

Read More