Happy, happy, joy, joy !! adică pe românește param-pam-pam ! Dacă vă vine să credeți, am ajuns la articolul cu numărul 100 și asta în doar șase luni de când am blogul. Când am început să scriu nu știam la ce să mă aștept și nici nu credeam că o să mă prindă atât de tare microbul. Nu credeam că numărul de cititori o să crească de la o zi la alta, nu credeam că articolele mele vor naște dezbateri și nu-mi imaginam că o să primesc felicitări de la oameni pe care nu i-am văzut în viața mea. Poate par lucruri mărunte dar mie mi-au adus bucurii și satisfacții nesperate. 100 e un număr rotund așa că merită să sărbătoresc și cum s-a nimerit ca postarea să pice într-un weekend prelungit, cu atât mai bine.
Drept care și prin urmare voi bea un pahar de șampanie bere cu ocazia celor trei sărbători: Sfântul Andrei (nume deja consacrat la mine în familie), Ziua Națională și, at last but not least , al 100-lea articol. Trebuie să recunosc că gusturile mele nu sunt atât de aristocratice ca ale familiilor regale pe care le admir și nici nu vreau să par altceva decât sunt. De aceea aleg berea în locul oricărei alte băuturi. Cel mai probabil că nu o să vedeți niciodată la vreo petrecere simandicoasă invitații plimbându-se cu berea în mână ci doar cu pahare înalte cu picior în care se alintă două degete de vin sau șampanie. Așa se sărbătorește în high class, știu asta din filme. Dar mie îmi place berea și nici nu prea am de-a face cu petreceri sofisticate la care se cere un dress-code. Punct.
Îmi place berea blondă, berea neagră, berea nefiltrată, berea fără alcool, berea radler, berea strong, berea cu fructe și cam tot ceea ce poartă acest nume. Să nu vă imaginați însă că beau bere în fiecare zi, dar la o ieșire cu prietenii sau o sărbătoare aceasta este băutura pe care o aleg de fiecare dată. Cel mai tare și mai tare dintre toate tipurile de bere îmi place Tuborg Christmas Brew , berea pe care o cunosc de 14 ani deja. Dacă vă întrebați cumva, să știți că eram majoră și în urmă cu 14 ani :)))) Chiar foarte majoră.
Mi-aduc perfect aminte cum s-a lansat atunci această marcă: sub ideea unei surprize mult așteptate și care nu trebuia dezvăluită sub nici o formă înainte de o anumită data (nu mai țin minte exact dar parcă a fost vorba de 1 decembrie). Cu câteva zile înaintea lansării oficiale, în magazinele alimentare au apărut niște cutii imense, învelite în hârtie albastră și legate cu o fundă mare sub forma unui cadou. Nimeni nu știa ce ascunde cadoul dar toată lumea era curioasă. Eu, cel puțin, ardeam de nerăbdare mai ales că aveam o prietenă care, deși deținea un magazin, nu a vrut să strice surpriza și m-a lăsat să mă coc până în ultima clipă. Am fost printre primii cumpărători de Tuborg Christmas și a fost dragoste la prima vedere. Mă rog, la prima degustare.
Pe vremea aceea aveam niște prieteni foarte apropiați cu care ne-am petrecut multe seri împreună așteptând Crăciunul la un pahar de Tuborg Christmas Brew cu lumânărele aprinse pe masă și ascultând colinde. De fapt am așteptat sărbătorile în același fel mai mulți ani la rând până când ei s-au mutat în Canada. Chiar ar trebui să-i întreb dacă în Canada ei găsesc această bere. Oricum, la noi în casă tradiția deja s-a format și cu o lună înaintea Crăciunului nu mai bem decât Tuborg Christmas. Rețeta a fost inventată în 1981 de către maestrul berar Per Krieger Lassen (un danez, evident, pentru că de acolo vine Tuborg) prin amestecarea a trei tipuri de beri distincte. Ce să spun, a nimerit-o maestrul fix pe gustul meu 🙂 Berea are o culoare brun-roșcată (dar nu are același gust cu berea brună ci are o aromă de lemn dulce, adică #ChristmasTaste ) și un conținut de 5.6% alcool, adică #CristmasBrew , dar asta cred că știați deja.
Anul acesta Tuborg Christmas Brew s-a lansat în România pe data de 7 noiembrie și, ca de obicei, este în ediție limitată. Așa că dacă vreți să fiți siguri că o să o aveți de sărbători pe masă eu zic să nu vă lăsați pe ultima sută de metri.
Revenind la oile noastre, adică ale mele, astăzi voi sărbători 3-în-1 cu o bere cu etichetă albastră (albastrul m-a umplut de bucurie luna asta, dacă înțelegeți ce vreau să spun), cu o prăjiturică și cu mult entuziasm. Sper să mi se alăture și muzele ca să cântăm împreună pentru că mie nu-mi mai iese melodia asta din cap 🙂
De Crăciun fii mai bun, fii adevărat,
Spune da, nu spune nu, la Tuborg Christmas Brew!
De Anul Nou fă-ți un cadou, fii mai personal,
Și tu, și tu, și tu, și tu bea Tuborg Christmas Brew!
E albastră bine, așa cum îți convine
Dacă bei din ea n-o mai poți lăsa
E un pic mai tare, e ispititoare,
Daca bei un strop din ea o vei ține tot așa…
Hai o luna împreună să ne bucurăm
De sărbători hai și tu, bea Tuborg Christmas Brew
Un, Doi, Trei poți să bei, mai avem destul,
Și la anul vom avea Tuborg Christmas Breeeeeeeeew !!!!!!
Happy Anniversary !