twinings

Ceaiul cu miros de cârnați

        8 ani din viața mea am mâncat la cantină. În liceu am stat la internat și masa la cantină era inclusă în program iar apoi următorii patru ani de facultate, la București, nu prea aveam alternative fiind perioada ceaușistă când prin magazinele alimentare bătea vântul. În lunile în care îmi vindeam cartela (pentru că stând în cămin era obligatoriu să cumperi și masa la cantină) mă trezeam adesea că în afară de pâine cu muștar nu aveam nimic altceva. Nu că la cantină ar fi fost lux dar, de bine, de rău, era ceva pe masă. O ciorbă mizerabilă, un pireu de cartofi cleios, un gris cu lapte fără sirop și nelipsita pâine neagră și tare care se dădea la discreție dar nimeni n-o voia. Nu era deloc bună mâncarea dar de cele mai ori o mâncam pentru că nu aveam încotro. Din câte îmi aduc aminte, o singură dată m-am oripilat și m-am ridicat de la masă lăsând totul pe tavă când la micul dejun am primit pe lângă ceaiul făcut din zahăr ars și esență de rom, un soi pește prăjit sau fiert de nici nu știu cum să-l descriu. Cert este că era plin de oase. Nu aveai ce să alegi din el. Sau ”ei” că erau mai mulți :) Primisem vreo 5-6 peștișori de mărimea unui deget, cu cap, ochi și coadă care miroseau a baltă și a nămol.

        Am făcut introducerea asta nu ca să mă plâng ci doar ca să înțelegeți cum de am ajuns să nu fac niciodată mofturi la mâncare și să mănânc orice fără să fac indigestii sau să am probleme de orice altă natură. Sigur că am și eu preferințele mele și apreciez o bucățică bună dar, în principiu, nu refuz nimic din ceea ce este comestibil exceptând excentricitățile din alte culturi cum ar fi insectele, viermii sau alte ciudățenii dar deja aici intrăm în altă poveste și nu vreau să divaghez.

        Astăzi însă este vorba despre un ceai. Un ceai negru Twinings cumpărat de soțul meu dintr-un supermarket din Anglia, deci nimic extrordinar sau neobișnuit sau nemaiîntâlnit. Mi-a spus doar că lui nu i-a plăcut deloc ceea ce nu m-a mirat având în vedere că el preferă ceaiurile de fructe, ușoare și dulci așa că mi-am însușit toată cutia.twinings

        Smoky știam că însemnă ”afumat”, lapsang habar n-aveam ce e dar cum până acum n-am întâlnit niciun sortiment de la Twinings care să nu-mi placă, mi-am zis că trebuie nepărat să-l încerc. Salted-caramel, care suna la fel de ciudat, o combinație cu ceai verde, îmi plăcuse la nebunie deși avea un vag iz sărat.

        Aseară mi-am adus aminte de el și înainte să mă bag în pat am pus apa la fiert și am scos un pliculeț frumos colorat pe care l-am aruncat în cana de iarnă, adică cea pe care sunt desenați niște reni în relief :) Primul semnal ciudat a venit când am turnat apa fierbinte peste pliculețul din cană  iar fiu-meu m-a întrebat de ce miroase a cârnați în bucătărie. Nu era niciun cârnaț, era aroma de afumătură a ceaiului meu și, drept să zic, nu era deloc apetisantă. L-am lăsat doar 3 minute pentru că așa scria pe ambalaj. Dacă l-aș fi lăsat mai mult aș fi avut a really smoky cup ceea ce nu îmi doream pentru că aroma ce se împrăștiase deja peste tot îmi dădea de gândit.

        Vă jur că ceva mai rău nu am gustat în viața vieții mele. Nu pot să descriu gustul pentru că nu a fost neapărat amar deși cam într-acolo bătea. Un fel de amar amestecat cu astringent, sălciu și, din păcate, extraordinar de pregnant pentru că am luat doar o gură dar gustul s-a întins mult mai încolo de papilele gustative. L-am simțit cu tot corpul și pe interiorul obrajilor, și pe gât în jos și chiar până în stomac. Ca să nu mai spun de mirosul pe care nu mai reușeam să mi-l scot din nas. Aproape mi-a venit să vărs, eu cea care mă lăudam că pot să mănânc orice. L-am aruncat pe tot în chiuvetă și mi-am făcut în regim de urgență un ceai verde cu mango care să-mi taie greața apoi am căutat pe internet să văd ce porcărie mai e și asta.

        Lapsang souchong este un ceai negru care provine din China, dar nu de oriunde din China ci numai dintr-o anumită regiune de munte și anume Wuyi. Se diferențiază de alte tipuri de ceai și datorită soiului dar în primul rând datorită modului de uscare a frunzelor care în mod tradițional se strâng în coșuri de bambus care apoi se afumă cu lemn de pin, pin care cică îi oferă o aromă deosebită. E drept, tocmai am văzut, deosebită de tot ce am încercat până acum :) Culmea este că prețul acestui ceai este pe zi ce trece din ce în ce mai mare din cauza creșterii cererii. Se pare totuși că unora le place acest ceai și tocmai am citit  că era ceaiul preferat al lui Winston Churchill dar asta nu mă miră prea tare, parcă mi-l și imaginez cu trabucul în colțul gurii inspirând atât fumul real cât și cel dizolvat în apă. Până la urmă nu știu dacă soiul plantei contează chiar așa de mult ci doar faptul că uscarea se face prin afumare ceea ce îi conferă acel gust înspăimântător pentru un profan ca mine.

        Voi ați auzit până acum de ceaiul ăsta? L-ați încercat, v-a plăcut, l-ați cumpăra dacă l-ați vedea în magazin? Eu nu știu dacă o să am o a doua tentativă deși parcă un pic îmi pare rău că nu am încercat să pun și un strop de lapte.twinings2

Share This:

Citește mai mult

v5

Ce-au mai descoperit cercetătorii englezi

        De fapt nu știu sigur dacă englezii sunt cei care au făcut descoperirea dar în orice caz eu la ei am văzut prima dată minunăția. Mie, care nu-mi place deloc să stau în bucătărie și aș face orice în afară de a găti, așa mi s-a părut: o minunăție. Cum mă plimbam eu printre rafturile din Sainsbury’s (un mare lanț de supermarketuri din Anglia) căscând ochii la toate conservele și studiind toate condimentele pe care nu le găsesc la noi, am ajuns la raionul unde se vinde folie de aluminiu, hârtie de copt, pungi de nylon și saci de gunoi. Bineînțeles că și pe astea le-am luat la studiat pe rând, în primul rând pentru că timp aveam berechet iar în al doilea rând pentru că îmi place în magazine. În orice fel de magazine.

        Ochii mi-au căzut, și nici nu era prea greu pentru că deasupra era o mare etichetă roșie pe care scrie cu litere de-o șchioapă NEW, pe un pachețel verde pe care scria microwave steaming bags adică pungi pentru gătit la aburi la microunde. 10 bucăți costau 2 lire așa că n-am stat deloc pe gânduri și le-am pus în coș. Abia am așteptat să ajung acasă să le testez pentru că tot ce promite că scurtează timpul de gătit îmi merge drept la inimă iar faptul că metoda păstrează mare parte din nutrienți, este un bonus suplimentar. De retete de mancaruri rapide si gustoase nu duc lipsă niciodată, mai greu e însă cu pusul în practică :)pungi microunde

        Aveam în frigider câțiva dovlecei din cei cu coajă verde închis, zucchini carevasăzică, (chiar, oare de ce în România se insistă a-i denumi zucchini când de fapt tot dovlecei sunt doar că un alt soi? În italiană zucchini nu înseamnă de fapt dovlecei?), i-am spălat, i-am tăiat și i-am pus în pungă cu un pic de sare și oregano. 500 de grame, deci 5 minute conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Au rămas al dente fără să se fleșcăiască deloc, culoarea intactă iar gustul o splendoare. Singurul minus a fost că s-au micit foarte tare dar asta se întâmplă și la cârnați și la grătare :) Când începi să gătești ți se pare că ai în față niște cantități impresionante dar după ce le iei de pe foc rămâi cu mai nimic.pungi microunde2

        Anyway, experimentul a fost o reușită așa că ulterior l-am repetat cu morcovi și fasole verde. Soțul a mâncat legumele ca și garnitură la friptură eu însă am preferat să-mi fierb niște paste. Ca de obicei, după Crăciun sunt sătulă de cărnuri până peste cap.v5

         Pungi din astea eu n-am mai văzut însă cu siguranță vor apărea și la noi cât de curând și după cum am spus, tot ceea ce mă face să stau cât mai puțin la cratiță mă încântă foarte tare. Îmi plac gadget-urile de bucătărie dar nu toate. Din punctul meu de vedere există două categorii: unele care te scot din bucătărie și altele care te fac să stai mai mult acolo :) De exemplu eu nu mi-aș lua în vecii-vecilor un aparat de făcut pâine sau cel puțin nu atâta timp cât lângă casa mea sunt două brutării și patru supermarketuri la distanță de mers pe jos. Pentru mine să fac pâine înseamnă o muncă suplimentară și oricât de simplu ar părea, prefer să fac altceva în timpul ăsta. Ca să nu mai spun că atâta mi-ar mai lipsi – să am mereu pâine caldă în casă și să mănânc până mă fac cât China :) Rămân așadar la pungile pe care tocmai le-am descoperit și la alte chestii ca cele de aici care îți oferă minute de viață liberă în plus. Deci, din cunoștințele și experiența voastră, ați văzut pungi pentru gătit la aburi la microunde pe undeva?

Share This:

Citește mai mult

aeroport

Welcome to Romania!

        Aseară am ajuns din nou acasă după 10 zile frumoase petrecute în Anglia. Drumul înapoi a fost mai lung decât de obicei pentru că am avut un traseu ocolitor, în toamnă când luasem biletele de avion jumătate din companiile aeriene își reconfigurau traseele și, ca să ies la un preț acceptabil, am zburat înapoi cu o escală la București. Deci Birmingham – București – Cluj. Până la urmă a fost chiar mai bine așa, escala de câteva ore fiind valorificată perfect printr-o întâlnire cu Cristina și nepoatele la restaurantul de la Ikea, cel mai potrivit loc unde noi am putut sta de vorbă (cât de cât) în timp ce bambinele se jucau în locurile  special amenajate pentru copii.

        De la +14ºC cât erau în Anglia, am sărit direct la -10 cât erau la București dar frigul de afară a fost vax albina pe lângă răceala siberiană a funcționarilor vamali, sau cum s-or fi numind cei care verifică pașapoartele la intrarea în țară. Vameși carevasăzică. Eu am nimerit la o tipă care, după ce terminase de împuns cu privirea pe cetățeanul din fața mea și îi înapoiase cu mare sictir buletinul, mi-a făcut un scurt și ciudat  semn din ochi să mă apropiu de ghișeu. Am încercat un zâmbet timid care s-a dovedit zadarnic, femeia neîncercând nici cea mai mică urmă de amabilitate sau curtoazie, fenomen care ar fi putut să-i altereze masca de fruntaș tovarăș sovietic din anii 50-60. Și-a înclinat doar capul studiindu-mă bănuitor în timp ce confrunta figura mea cu poza din buletin  uitându-se la mine de parcă tocmai aș fi coborât din copac. Apoi, fără să-și reprime sub nicio formă grimasa pe care aș putea-o denumi disprețuitoare, m-a întrebat cu o voce răgușită: De la Roma? Avea atâta răceală în glas și un ton atât de sinistru încât într-o fracțiune de secundă am retrăit momentul în care tovarășul diriginte l-a prins pe colegul meu de clasă copiind la teză cu cartea deschisă sub bancă și zbang-zbang i-a stropșit două scatoalce pe care cel mai probabil nu le-a uitat nici în ziua de azi.

        M-am făcut mică-mică și, albă la față, încercam cu disperare să-mi aduc aminte de unde naiba veneam. Blocaj total. De la Londra sau de la Birmingham? Știam sigur că nu de la Roma ci din Anglia dar parcă mi se pusese o ceață mare pe creier uitând complet de unde plecasem dimineața în zori. Într-un final mi-am revenit din fâstâceală și am îngăimat cu voce slabă de parcă tocmai trecusem razant pe lângă un tren de mare viteză: de la Birmingham… Trecusem testul final și deci eram liberă să merg dincolo de barieră.

        Welcome home! aeroport

Share This:

Citește mai mult