Bra-fit-wrong

Măsura sutienului

        Pare o temă delicată deși nu ar trebui să fie, sutienul fiind până la urma urmei un obiect de îmbrăcăminte.  Este incredibil câte femei nu știu ce măsură poartă la sutien și spun acest lucru din ceea ce am aflat personal, adică din discuțiile mele cu prietenele și nu din săpăturile pe care le-am făcut pe internet căutând tabele pe care să le inserez în acest articol. Am găsit procentul de 80%, adică acesta ar fi numărul femeilor care nu știu ce măsură poartă la sutien și drept urmare fac alegeri greșite atunci când își cumpără lenjeria. Nu știu pe ce sondaje se bazează acest procent dar sunt sigură că ați văzut de nenumărate ori așa ceva (sau măcar ați intuit ceea ce se vedea sub un tricou). Prea larg, prea strâmt, prea… ca la țară :)
        Ca să nu mai spun de bretele care fac adevărate șanțuri în carne atât de strânse sunt, sau spatele sutienului care se ridică până spre ceafă. Sutienul este o piesă de lenjerie care, bine aleasă, îți dă toată încrederea și confortul necesare pentru ca hainele să arate perfect pe tine. Nu trebuie să îl simți deloc, nu trebuie să te strângă, să te zgârie, să se ridice în sus când ridici brațele, să-i alunece breteaua peste umăr sau să te incomodeze în niciun fel. Ar trebui să fie ca un fel de a doua piele.
        Oricât de frumoasă ar fi rochia pe care o porți, dacă sutienul nu este potrivit , ținuta va fi complet compromisă. Exact așa cum fiecare își cunoaște numărul la pantofi, ar trebui ca fiecare femeie să știe exact ce mărime poartă la sutien și o să vă arăt în doi pași simpli cum puteți afla acest lucru.
       Măsura este formată dintr-un număr plus o literă în toate țările. Numărul reprezintă circumferința iar litera reprezintă mărimea (adâncimea) cupei. Ca să le stabiliți corect, făceți-vă măsurătorile purtând un sutien simplu (fără burete și întărituri) sau dezbrăcată.

        1 Cu un centimetru de croitorie măsurați circumferința toracelui sub sâni, exact ca în poză.
        Numărul de centimetri (rotunjit în sus sau în jos) reprezintă mărimea în sistem european (EU). De exemplu dacă circumferința este 81 de cm, înseamnă că aveți măsura 80 (EU). Dacă la măsurătoare au ieșit 83,5 cm înseamnă că aveți măsura 85 (EU) sau 38 în sistem UK sau USA (Tabelul cu corespondențele este tabelul nr 2)
        2 Ca să aflați mărimea cupei (deci litera) măsurați-vă peste sâni, acolo unde pieptul are cea mai mare circumferință, adică așa:
        Cu cât diferența dintre cele două măsurători este mai mare, cu atât cupa sutienului necesită a fi mai adâncă. Există o formulă matematică de calcul dar măsurătorile și rezultatele sunt în altă unitate de măsură decât centimetri (inches) așa că cel mai simplu ar fi să vă uitați în tabelul următor
Tabel 1
        Pe coloana 1 este prima măsurătoare, să presupunem că aveți 74 de cm, iar la a doua măsurătoare aveți 90 de cm. Asta înseamnă că adîncimea cupei este B. Mărimea potrivită la sutien, cea pe care trebuie să o cumpărați, este 75B. Dacă ați fi avut 94 de cm v-ar fi potrivită cupa D, deci un sutien 75D.
        Nu toate țările folosesc același sistem de mărimi așa că am pus corespondentul fiecăreia în tabelul de mai jos
Tabel 2
        Deci 75 EU înseamnă 34 la americani și englezi, 90 la francezi, 2 la italieni si 12 la australieni. Acum uitați-vă pe eticheta sutienului vostru și verificați dacă purtați măsura potrivită. Sigur că pot să existe mici diferențe în funcție de brand dar, în principiu, rezultatul se învârte cam în aceeași zonă.
      La firmele producătoare de renume se găsește toată gama de mărimi. La cele mai mici, sortimentul este mai redus și de multe ori nu au decât cupa A,B și C. Nu au nici AA (care este cea mai mică) și nici de la D în sus. Dar acum, că știți exact ce mărime purtați, este foarte simplu să comandați pe internet fără să aveți surprize neplăcute.
        Comenzile online pe site-uri serioase mi se par cea mai bună soluție în cazul costumelor de baie, mai ales atunci când există disproporții între șolduri și bust. Clar, nu toată lumea e top model și o femeie mai plinuță, care are nevoie de un slip mărime mare, nu trebuie musai să aibă și sânii mari ca să i se potrivească modelul costumului de baie așa cum l-a gândit producătorul. Sau invers. Marea majoritate a magazinelor din România nu vând piesele separat, chiar și la firme foarte mari (cum ar fi Jolidon) am întâlnit problema asta. Dar de când am descoperit ebay-ul nu prea mai îmi pasă.
        Sper că unora dintre voi v-au fost utile informațiile acestea așa că nu-mi rămâne decât să vă urez cumpărături plăcute :)

Share This:

Citește mai mult

Nina

Un pic de modă

        Încep cu a vă spune cine este Nina Garcia, autoarea cărții The One Hundred, un ghid al lucrurilor (pentru că nu este vorba doar de haine) pe care orice femeie cu stil trebuie să le posede
Femeia asta este un guru al modei dar fără să se autointituleze ea de capul ei. Asta au făcut-o revistele la care a lucrat, emisiunile pe care le-a realizat și tot felul de alte proiecte legate de fashion. Dacă vreți să citiți mai multe despre ea o găsiți pe wikipedia pentru că este o autoritate cunoscută peste tot în lume. 
        Eu o știu, mă rog, asta e un fel de a spune, de când eram abonată la Marie Claire, ediția americană, unde ea este fashion director. Să știți că revista din America nu se compară nici pe departe cu varianta românească. Marie Claire USA e o revistă de trei ori mai groasă decât cea de la noi, cu de 10 ori mai puține reclame și în care chiar ai ce citi, nu doar să te uiți la poze. Și un amănunt foarte important, are cam același preț ca aici, nu mai știu exact dar nu mai mult de 3-4 dolari. 
Nina Garcia la lansarea cărții
         Deci… cartea asta este un fel de biblie a modei: 100 de lucruri pe care orice femeie cu stil trebuie să le dețină. Este foarte important de precizat că este vorba despre femeile cu stil, și nu despre victimele modei adică acele femei care nu poartă de două ori aceeași ținută și vor zilnic altceva.
       O femeie cu adevărat stilată nu se teme să poarte aceleași lucruri iar și iar (eventual mai schimbând ici, colo mici amănunte) pentru că repetarea acelorași ținute reprezintă, de fapt, stilul. Cel puțin așa susține Nina Garcia și îi dau perfectă dreptate. Sunt sigură că știți persoane care au zeci de bluze, rochii și paltoane dar care arată tot timpul de parcă hainele ar fi aruncate cu furca pe ele. 
          Această carte a fost pentru mine o adevărată sursă inspirațională și de multe ori atunci când sunt pe punctul de a cumpăra ceva, mă gândesc dacă obiectul respectiv și-ar găsi locul între paginile acestei cărți sau nu. Așa arată cuprinsul, cu articolele puse în ordine alfabetică:
         Pentru fiecare dintre ele există un scurt istoric (când au apărut, celebrități care le-au purtat), o descriere a ceea ce înseamnă exact, sfaturi pentru cumpărături și pentru modul de a-l purta și un citat sau o replică foarte cunoscută legată de acel articol.
         De exemplu ochelarii de tip aviator care au (re)devenit la mare modă după ce Tom Cruise i-a purtat în Top Gun, au apărut în anul 1936 când guvernul Statelor Unite a cerut companiei Ray-Ban să facă designul unor noi ochelari pentru piloții din Air Force care să înlocuiască vechiul model (acela care se prindea cu un elastic la spate și arăta ca un fel de mască pe ochi). Succesul a fost instantaneu și deși au trecut 80 de ani de atunci, încă se poartă. Și nu numai că se poartă, dar sunt un must have pentru oricine care se respectă.
         Ai mei sunt de vreo 10 ori mai ieftini decât Ray-Ban dar îmi plac tare mult și deci, am bifat o poziție pe lista Ninei. Cam toate vedetele de la noi au modelul acesta dar mie cel mai mult îmi place cum îi stau Mihaelei Rădulescu. Mi se pare că ei i se potrivesc cel mai bine.
        Dacă ar fi să aleg doar 10 din cele 100 de propuneri din carte, cele pe care le-am purtat cel mai mult și care m-au ajutat în orice situație aș face următorul top (ordinea e aleatoare):
  1. Trench – dacă ai un trench frumos, clasic, de culoare bej-kaki,  nici nu mai contează ce porți pe dedesubt că oricum nu se vede. Ce-mi place cel mai mult că e potrivit aproape tot timpul anului, începând de la o seară răcoroasă de vară până toamna târziu și primăvara foarte devreme. Audrey Hepburn arăta superb în Breakfast at Tiffany s îmbrăcată în trench, nu doar în celebra rochie neagră și cu perle la gât. 
  2. Little Black Dress (adică rochia neagră) – este esențială în garderoba oricărei fete începând de la 17-18 ani încolo. E bine să fie cât mai simplă, nu prea strâmtă și dintr-un material care să reziste timpului pentru că de demodat, nu se va demoda niciodată. Trebuie cumpărată atunci când o găsești chiar dacă prețul e peste buget,  pentru că dacă te duci să o cauți, sigur nu vei găsi ceva potrivit. De obicei, rochia te găsește pe tine și never-ever o rochie neagră nu va fi în plus.
  3. Blugi – modelul care ți se potrivește cel mai bine nu depinde de firmă. Nu întotdeauna blugii cei mai scumpi se potrivesc tuturor așa că trebuie să găsești exact ceea ce îți vine bine ție. Eu de exemplu am constatat că la Camaieu toate modelele îmi vin perfect și doar de acolo îmi mai cumpăr. La reduceri, evident, când o pereche costă cam 60-70 de lei.
  4. Tricou alb – simplu, fără desene, fără scris, pe lângă gât sau în V. Te scoate din orice încurcătură. Cu blugi, cu o fustă, cu o eșarfă, cu un colier, pe sub un blazer sau pe sub un cardigan, tricoul alb simplu îl port fiecare a doua zi. Căci, după cum spunea unchiul Giorgio Armani, I ve always thought of the T-shirt as the alpha and the omega of the fashion alphabet. (am crezut întotdeauna că tricoul reprezintă alfa și omega al alfabetului modei). Mai are rost să adaug ceva?
  5. Fusta creion – dacă este până la genunchi și este purtată cu tocuri avantajează absolut orice siluetă. Trebuie să vină pe corp dar în nici un caz să nu crape pe tine așa că dacă materialul are un pic de stretch în el, cu atât mai bine. 
  6. Blazer – este ceva între ținuta business și casual. Blazerul clasic ajunge până la șold dar lungimea poate să difere în funcție de silueta și stilul propriu. Musai un balser în garderobă.
  7. Cardigan – originea i se trage de la numele contelui englez Cardigan care și-a comandat ceva tricotat care să poată fi purtat pe sub uniformă și să îi țină de cald  în timpul războiului din rimeea. Asta se întâmpla în 1854 și de atunci cardiganul nu a iușit din modă. Orice cardigan poate fi purtat de-a lungul întregului an cu scopul practic de a ține de cald sau doar pentru o apariție chic
  8. Eșarfa – singura cale de a înțelege cu adevărat valoarea și puterea unei eșarfe este de a sta pe terasa unei cafenele din Paris și a observa franțuzoaicele. Toate s-au născut știind să poarte o eșarfă. Punct. 
  9. Costum – cu scopul de a-l purta cel mai des la servici poate să îți aducă o pată de sofisticare atunci când jacheta acestuia o porți cu o pereche de blugi sau când porți fusta cu un tricou și cu bijuterii impunătoare. 
  10. Cămașa albă – simplă, bărbătească, cu mânecă lungă, din bumbac, cu nasturi fără model. Îmbrăcată de un bărbat arată întotdeauna conservator. Pe o femeie însă poate arăta extrem de sexy, adică după cum o vedeți pe Sharon Stone.
        Aș fi pus și aici o poză cu mine dar n-aș fi găsit în vecii vecilor în arhiva proprie ceva asemănător :)
            Există totuși câteva lucruri în cartea de care vă spuneam pe care nu le dețin și care nu știu dacă o să mi le cumpăr vreodată pentru că, pur și simplu, nu sunt pentru mine. Printre acestea ar fi converșii care cu toate că sunt la mare modă simt că nu mi se potrivesc și îi înlocuiesc întotdeauna cu o pereche de balerini comozi. Apoi ar fi ciorapii de plasă și geaca de piele de tip motociclist. De fapt nu mă văd purtând niciun fel de geacă de piele. Iar apoi, aici sunt încă în dubiu,  ar fi pălăria de soare cu boruri largi care zice-se că e asociată cu vacanțele și reprezintă femeia care nu are altceva de făcut decât să zâmbească și să se bucure de viață. Deci o pălărie de doamnă din care astă vară în concediu am probat 1000 și nu m-am decis la niciuna pentru că m-am obișnuit cu pălăria mea despre care soțul zice că e model furat de la Fidel Castro. 
         Cu mare drag vă recomand cartea Ninei Garcia, e plăcut să o răsfoiești din când în când și să îți dai seama că nu ai nevoie de foarte multe lucruri pentru a te simți bine în pielea ta. Am vrut să spun în hainele tale.

Share This:

Citește mai mult

scrisori

Confirmarea mea ca blogger

        Aseară am văzut Still Alice și cred că toată lumea știe că Julianne Moore, una din actrițele pe care le iubesc de ani buni, a câștigat Oscarul pentru rolul din acest film. M-a impresionat teribil drama ei cum, de altfel, boala Alzheimer îmi provoacă fiori reci de câte ori aud că cineva a fost diagnosticat cu ea pentru că bolile minții mi se pare cele mai cumplite lucruri care se pot întîmpla cuiva. Creierul omului este cel care îl ridică deasupra tuturor ființelor vii iar pierderea conexiunilor care au loc acolo îl trimit undeva mult înapoi în timp pe scara evoluției iar asta mi se pare absolut îngrozitor.
        Și, ca întotdeauna când seara trăiesc impresii puternice, visele mele de noapte se țes pe tema a ceea ce am simțit, văzut sau auzit. Drept și prin urmare, astă noapte am visat că nu-mi mai găseam cuvintele. Eram la servici (lucram încă la bancă) și vorbeam cu un client căruia îi explicam cum funcționează un cont escrow. Mă învârteam în jurul subiectului, îi arătam avantajele, beneficiile, durata, termenii, condițiile, dar nu reușeam să găsesc denumirea produsului. Cuvântul escrow îmi ieșise complet din minte, pur și simplu nu mai știam cum se numește. Aveam senzația că sunt la un examen și nu reușesc să scriu, eram complet blocată și bulversată de incompetența mea în fața clientului. Deja eram agitată peste măsură când m-am trezit și tot nu-mi găseam cuvântul. Oricât m-am concentrat cu ochii în tavan nu mi-am adus aminte și pace. Parcă în creierul meu nu mai era nimic. Nothing, nada, niente, rien… Până la urmă am căutat pe internet și am găsit imediat. Nu numai că panica mi-a dispărut instantaneu dar chiar mi-a venit să zâmbesc realizând că, în sfârșit, acesta este semnul că am reușit să mă detașez de ceea ce am făcut atâția ani. Și că viața mea înseamnă acum și altceva decât termeni bancari, ținte de vânzări, teleconferințe, asumări de obiective și anexe cu indicatori.
         Am lucrat mulți ani (poate prea mulți) în aceeași instituție și viața mea se plafonase complet. Același lucru zi de zi, aceleași cuvinte, aceleași obiective, aceiași clienți, nicio provocare, nicio schimbare, doar o rutină înăbușitoare întreruptă din când în când de câteva zile de concediu în care nu apucai să te dezmeticești bine că trebuia să te întorci la eternul program în biroul fără geamuri. Nu știai dacă plouă, dacă ninge, dacă a venit primăvara sau dacă au început să cadă frunzele. Eram ca un robot care știa totul despre ce se întâmplă în bancă și nimic despre ce este în afara ei.
        Pierderea jobului a venit ca un fel de ușurare pe care mulți din jurul meu nu au înțeles-o, iar aerul proaspăt care mi-a intrat brusc în plămâni mi-a adus aminte de cuvintele bunicii În tot răul este-un bine.
          Mi se părea însă că nu mai știu să fac nimic altceva decât ceea ce făcusem până atunci în bancă, lucruri care nu îmi mai foloseau deloc. Aș fi vrut să scriu. Mi-ar fi plăcut să scriu, mi-ar fi plăcut să am un blog dar amânam în fiecare zi din lipsă de curaj. În afară de tot felul de rapoarte și business-planuri nu mai scrisesem un rând de ani de zile. Și cu câtă plăcere scriam pe vremuri scrisori! Îmi plăcea chiar mai mult decât să le primesc. Am păstrat toate scrisorile primite de-a lungul timpului (în poză sunt cam un sfert din ele) și tare mi-ar plăcea să le revăd pe ale mele, să văd ce puteam să scriu eu la 10 ani. Am avut o prietenă care s-a mutat în Moldova și  cu care am corespondat din clasa a V-a până la sfârșitul liceului. Nu a trecut nici măcar o săptămână în cei 7 sau 8 ani fără să ne scriem una alteia.

      Am început să scriu scrisori imediat după ce am terminat alfabetul și am continuat fără întrerupere până în ziua în care mi-am făcut adresa de e-mail. Apoi, după ce am descoperit internetul, m-am oprit brusc. Descoperisem un alt mod de a umple timpul.
          Revenind la ideea blogului, până la urmă am găsit impulsul necesar și am scris primul articol. Asta se întâmpla anul trecut, pe 18 mai. Când am apăsat prima dată butonul publish am simțit o mare ușurare. Făcusem pasul. Am continuat să scriu aproape în fiecare zi cu aceeași bucurie fără să am habar câtă lume citește postările mele pentru că nu știam că există google analytics cu care aș fi putut măsura acest lucru. Și nu știam nici dacă mai am cititori din afara familiei și a cercului de prieteni și nu știam unde mă situez în ierarhia blogurilor. Asta până când am descoperit că există concursuri la care poți participa cu articole scrise pe anumite teme date. Mi-a plăcut ideea și spiritul de competiție și am avut câteva încercări nereușite dar care m-au ambiționat mai tare. Până la urmă mi-a venit și mie rândul. După 5 luni de la apariția primului articol pe blogul meu, am câștigat un concurs sponsorizat de o firmă de cosmetice. Au fost aproape 200 de articole înscrise și s-au acordat 6 premii. Unul a fost al meu. Când s-au publicat rezultatele, am fost cea mai fericită, niciun premiu luat până atunci (și credeți-mă că mi-e plin dulapul de diplome) nu m-a bucurat mai tare. Nu-mi venea să cred că am fost cea mai bună, că am fost exact pe placul juriului și că am fost apreciată pentru ceea ce am scris. Realmente am țopăit de bucurie.
         Nu pot să descriu în cuvinte cât de mult m-a marcat acest moment pentru că, poate, din exterior nu pare mare lucru. Dar pentru mine a fost confirmarea că pot să fac și altceva de acum înainte. Cu pasiune și muncă niciodată nu e prea târziu să începi ceea ce îți face plăcere cu adevărat. Îmi vin acum în minte tot felul de citate motivaționale dar toate mi se par desuete și niciunul parcă nu se potrivește cu ceea ce am eu de făcut. Trebuie doar să-mi văd de drumul meu fără să ascult de pe margine clișeele demodate ale celor care s-au născut și vor muri pesimiști.
         De ce v-am povestit aceste lucruri? Au venit ca un răspuns provocării pe care a lansat-o Sun Plaza de a împărtăși un moment care m-a marcat în ultimii 5 ani în ceea ce privește dezvoltarea mea personală. Până acum nu m-am gândit în acest fel la momentul confirmării mele ca blogger dar mă bucur că acest moment a existat și că mi-a dat aripi noi.
         Pe 28 februarie Sun Plaza împlinește 5 ani de la deschidere (waw, ce repede au trecut!) și își ține ziua. Nu cu tort și lumânări, ci cu un spectacol de 5 stele care se va încheia cu un concert Ștefan Bănică jr. Bineînțeles concertul va fi incendiar ca toate concertele lui Bănică. Deja acest epitet ar putea fi brevetat ca marca lui proprie. Și aș mai adăuga de foarte mult bun-gust.
        Dar înainte de concert, care începe la ora 19, o să fie și corul de copii Bravissimo, și un spectacol de dans, și un show de magie… deci distracție cât cuprinde pentru toate vârstele. Mie îmi place la mall (nu știu dacă v-am spus că sunt #clientde5stele)  chiar și când nu sunt spectacole, iar acum, cu atât mai mult. Adică este cineva care n-ar vrea să îl vadă pe Ștefan Bănică jr?? Hmm, nu-mi vine să cred…

Share This:

Citește mai mult

parfum

Afaceri cu John Galliano

         Ce părere aveți despre această sticluță de parfum? 
        Este o adevărată operă de artă ce amintește de silueta unei femei, o sticlă transparentă plecând de la nuanțe de violet închis și ajungând până la negru. Pulverizatorul (pentru că nu are capac) este ca o coroană în forma unui G gotic, inițiala creatorului Galliano. Iar cutia în care vine împachetat acest parfum este și ea superbă și are forma unei coperți de carte evocând un fashion show
         Parfumul nu se compară cu nimic din ceea ce se găsește pe piață la ora actuală, este un  parfum greu, întunecat, misterios, vintage… aș putea să spun că are un iz medieval deși pe vremea aceea încă nu se inventaseră parfumurile. Și este foarte persistent. Are în compoziție bujori, trandafiri, violete și multe alte flori dar și tămâie iar pe aceasta o simt pregnant. Din flori parcă nu a rămas decât cenușa. Încerc să-l aseamăn cu un alt parfum și nu găsesc nimic, deși parfumierii l-au trecut la categoria floral-aldehyde, aceeași în care se află Chanel No 5.
        Nu mi-a plăcut niciodată Chanel No 5 deși m-am străduit din răsputeri. Câteodată parcă mi-e groază să recunosc în public acest lucru știind că e un clasic fără vârstă și cel mai cunoscut parfum al tuturor timpurilor. L-am testat pe pielea mea de nenumărate ori și tot timpul am simțit o aromă care nu mi se potrivea. Nu știu ce anume pentru că nu am reușit să detectez și să separ mirosurile, dar are un je ne sais quoi pe care dacă aș putea să-l elimin poate aș ajunge la ceva asemănător cu parfumul lui John Galliano. Pe acesta din urmă mi l-am cumpărat și încă am procese de conștiință. Nu din cauza prețului, pentru că l-am luat de pe strawberrynet.com la oferta zilei și a fost 110 sau 120 de lei, ci din cauze mult mai complexe pe care o să vi le explic imediat.
          Mi-am dorint de multă vreme acest parfum dar faptul că John Galliano era creatorul acestuia m-a făcut să stau departe de el. Nu vroiam ca afacerea lui să prospere de pe urma mea nici măcar cu un cent. Un rasist și un xenofob merită pedepsit și ce altă pedeapsă ar putea veni din partea oamenilor normali la cap fără prejudecăți decât boicotarea afacerii pe care o conduce? Deci nu vroiam să-i bag în buzunar nici un leu din partea mea.
         Pentru cei care nu știu, John Galliano este (sau a fost?) un mare designer britanic născut în 1960.

         Iar când spun mare, înseamnă de fapt foarte mare. Un talent uriaș. A fost șeful Departamentului Creație la Givenchy din 1995 până în 1996 iar apoi, din 1996 până în 2001 a avut aceeași funcție la Christian Dior. Pe lângă premiile din lumea modei a primit medalii, distincții și onoruri atât din partea Coroanei Britanice cât și din partea Franței (a fost decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare în 2009. Apoi, după măgăriile pe care le-a făcut, acest ordin i-a fost revocat în 2012).
         Dar ce-a făcut? În 2011, în timp ce se afla într-un bar din Paris a strigat unui grup de francezi și italieni dspre care a crezut că sunt evrei, că el îl iubește pe Hitler și că ar fi fost mai bine ca strămoșii lor să fi fost gazați. Se pare că a ținut un discurs destul de lung din moment ce aceștia au avut timp să îi filmeze toată tirada.
         Pentru insultele anti-semite designerul a fost condamnat la plata unor daune de către un tribunal din Franța (deși ar fi putut primi 6 luni de închisoare), casa Dior l-a concediat iar lumea modei l-a scos din cercurile sale selecte.
        Toată lumea l-a renegat și pe bună dreptate. Cum poate cineva să fie de acord cu ororile petrecute împotriva evreilor și să strige în gura mare acest lucru? Mi se pare o ticăloșie fără margini și nu găsesc înțelegere. De ce să fac afaceri cu un astfel de om, de ce să cumpăr de la el, de ce să se îmbogățească de pe urma mea? Cam așa văd eu lucrurile și de aceea, mult timp, nu am vrut să-i cumpăr parfumul deși îmi plăcea la nebunie.
         În primul interviu acordat la 2-3 ani de la incident revistei Vanity Fair, Galliano a declarat că el nu îi urăște pe evrei și că declarațiile pe care le-a făcut reflectă de fapt propria ură de sine și dependența sa de droguri și de alcool. A spus că în seara respectivă era atât de beat încât nu-și mai aduce aminte nimic din ceea ce a spus iar atunci când s-a văzut (și auzit) în înregistrarea video, i-a fost atât de greață de el însuși încât i-a venit să vomite și a simțit că i-a fugit tot sângele din vine paralizând de frică. Și că îi pare rău.
        A declarat, de asemenea, că acum citește cărți despre Holocaust și a avut câteva întâlniri cu liderii evrei pentru a-și cere scuze și a le demonstra că își regretă comportamentul. 
       Doar câțiva prieteni din lumea modei i-au rămas alături după ce a fost demis de la Dior și încearcă să-l ajute să se întoarcă în spatele podiumurilor de prezentare. Dar asta va dura ceva timp, probabil mulți ani. Un curs la New York’s Parsons Fashion School unde i s-a cerut să predea a fost abandonat de către toți studenții, niciunul nevrând să asiste la cursurile sale. Iar atunci când Oscar de la Renta i-a solicitat ajutorul pentru colecția sa din toamna lui 2013, o mulțime de clienți ai casei de modă au protestat vehement.
          El se căiește acum. Poate că într-adevăr îi pare rău și poate în prostia lui nici măcar nu știa exact ce susține atunci când arunca insulte în jurul său. Aș vrea să cred că a deschis ochii și acum știe ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Dacă ar fi așa, înseamnă că l-am iertat un pic. Și că i-am acordat o a doua șansă. Dar încă mă mai gândesc dacă am făcut sau nu bine cumpărându-i parfumul.

Share This:

Citește mai mult

ikea1

Cumpărături de la IKEA

         Am locuit mulți ani doar cu fete, prin diverse cămine, apoi am lucrat o lungă perioadă de timp într-un colectiv în care femeile erau majoritare așa că mi se pare foarte normal ca atunci când cineva mă întreabă ce mi-am cumpărat să-i arăt imediat tot ce am în plasă. Și pe vremuri, când stăteam la cămin, și la servici, când o colegă se întorcea din oraș de la cumpărături toată lumea sărea pe ea cu întrebarea ce ți-ai luat, ce ți-ai luat? arată-ne și nouă! Așa că o să vă arăt ultimele târguieli de la Ikea unde sunt înregistrată ca fan declarat. 
        În primul rând, după ani de așteptare, mi-am adus aminte că am nevoie de două rame pentru tablourile pe care le-am primit foarte demult (tablouri pe hârtie tot de la Ikea). Era deja timpul să le înrămez mai ales că sunt foarte drăguțe și vreau să fac un mic aranjament (cu alte două tablouri mai mici) pe care să îl pun în locul tabloului mult prea clasic cu crizanteme din living de care deja m-am plictisit. Ramele arată foarte bine și nu îți dai seama că sunt din  plastic decât dacă pui mâna pe ele dar nu cred că musafirii se vor osteni să afle din ce sunt făcute. Dimensiunile sunt 30×40 și fiecare a costat 13 lei. De fapt 12,99 că și cei de la Ikea sunt la fel de țăcăniți ca toți comercianții și folosesc peste tot virgulă 99.
         Apoi am luat role cu lipici pentru a aduna părul pisicii care este peste tot în casă. Astea îmi sunt la fel de necesare precum peria de dinți sau pieptenul, adică nu poate trece o zi fără să nu  le folosesc.
        Veioza a fost cea mai grea alegere pentru că erau foarte multe culori. Inițial am vrut să iau una albă care să fie ca blatul biroului. Și de fapt am și pus-o în plasă dar apoi m-am răzgândit și mi-am spus că vreau o pată de culoare. Erau unele roz mat și unele mov metalizat dar eu aș fi vrut roz metalizat. Deci invers, dar varianta asta nu era. Cea neagră arăta foarte bine dar parcă nu vroiam neagră și nici maro, că era una maronie care imita culoarea lemnului. Iar cea roz era prea girlie-girlie. Mi-ar fi plăcut și cea mov dar aia aș fi vrut să nu fie metalizată. Toate aceste gânduri erau doar în capul meu, nu le spuneam cu voce tare pentru că și așa Cristi a fost un monument de răbdare. Nu era cazul să întind coarda cu sutele de gânduri care umblă prin capul unei femei când stă să aleagă o veioză de doi lei. Mă rog, de 45 44,99. 
         Până la urmă am ales una albastră. Este o veioză cu led, cu tub flexibil pe care îl poți aranja în ce poziție vrei. Are o clemă (există  și în varianta cu suport fix) și poți să o agăți oriunde. Eu am ales-o pe asta pentru că vreau să o pot duce cu mine în călătorii. Da, nu glumesc, ocupă mai puțin loc decât placa sau uscătorul de păr și poți să o folosești la orice hotel. Eu pe unde am umblat în ultimii ani aveau niște veioze de tot rahatul, cu becuri acoperite cu tot soiul de abajururi care luau toată lumina de nu vedeam să citesc seara. Iar eu nu pot adormi până nu citesc câteva rânduri, așa că decât să îmi fac nervi pe tema asta, mai bine iau veioza cu mine iar hotelul să se spele pe cap cu lumina ambientală.
         Am mai luat două polițe înguste de care sunt foarte, foarte încântată și pe care vreau să le folosesc pentru borcănașele de condimente. 
         Ele de fapt sunt suporturi pentru tablouri sau alte decorațiuni dar nu scrie nicăieri că nu pot fi folosite și în alt scop. Se prind pe perete cu două șuruburi și arată foarte bine. După ce le montez o să fac o poză și o să vă arăt. Inițial am vrut să le pun unul deasupra celuilalt dar acum mă gândesc să le pun unul lângă altul, în prelungire, ca și când ar fi un raft mai lung (unul are 55 de cm).
         Foarte mult m-am gândit dacă să iau sau nu cuierul de agățat pe ușă. Nu că ar fi fost scump (20 de lei, pardon 19,99) dar mi-e groază să nu îl umplu de lucruri, să fie tot timpul plin și să dea un aspect de dezordine.
         Scopul lui este să îmi agăț poșetele și sper din suflet ca în timp să nu se umple de tot felul de alte chestii. Oricum mi se pare foare util, ușor de utilizat și de mutat de pe o ușă pe alta pentru că de fapt este cuier pentru ușa de la baie și nu pentru dormitor :)
         Am mai cumpărat 6 farfurii din arcopal. De astea chiar aveam nevoie, nu erau programate dar mi s-au părut ieftine (3 lei una) și celelalte farfurii pe care le folosesc în bucătărie sunt deja cam ciobite. Iar cele cu floricele, fluturași și ciupercuțe (de pe vremea lui Pazvanti) au toate marginea aurie și nu le pot folosi la microunde. Plus că farfuriile albe îmi plac cel mai mult pentru că mâncarea se vede foarte frumos în ele, adică nu i se alterează culoarea. De exemplu mazărea pe o farfurie albastră arată ca naiba. Sau porumbul pe o farfurie galbenă n-are nici un impact vizual, Sau morcovii pe o farfurie cu tot felul de desene se pierd printre linii și nu mai sunt deloc aspectuoși. Poate e o idee fixă de-a mea dar așa mi se pare mai frumos: să iasă în evidență mâncarea, nu farfuria.
         And last but not least… nelipsitele lumânări parfumate. Una cu portocale, una cu mere verzi (asta nu știu de ce am luat-o că nu prea îmi place) și una cu fructe de pădure. Cu vanilie, preferata mea nu am mai luat că încă am pe stoc. A, și am mai cumpărat un set de borcane mici pentru condimente că acuma dacă am rafturi noi pot să mă extind cât vreau. Nu-mi place să țin condimentele în plic după ce le deschid pentru că mi se pare că se răsuflă, adică le dispare aroma și prefer să le țin închise. Dar borcănelele astea sunt tare drăguțe și pot fi folosite pentru orice. În ele țin și agrafe de birou, și ace cu gămălie și chiar bomboane.
         Astea au fost cumpărăturile acum. Lista nu a fost prea lungă dar deja o pregătesc pe cea de data viitoare studiind intens departamentul de textile pentru că am o idee legată de draperiile și perdeaua din living.

Share This:

Citește mai mult