parfum

Afaceri cu John Galliano

         Ce părere aveți despre această sticluță de parfum? 
        Este o adevărată operă de artă ce amintește de silueta unei femei, o sticlă transparentă plecând de la nuanțe de violet închis și ajungând până la negru. Pulverizatorul (pentru că nu are capac) este ca o coroană în forma unui G gotic, inițiala creatorului Galliano. Iar cutia în care vine împachetat acest parfum este și ea superbă și are forma unei coperți de carte evocând un fashion show
         Parfumul nu se compară cu nimic din ceea ce se găsește pe piață la ora actuală, este un  parfum greu, întunecat, misterios, vintage… aș putea să spun că are un iz medieval deși pe vremea aceea încă nu se inventaseră parfumurile. Și este foarte persistent. Are în compoziție bujori, trandafiri, violete și multe alte flori dar și tămâie iar pe aceasta o simt pregnant. Din flori parcă nu a rămas decât cenușa. Încerc să-l aseamăn cu un alt parfum și nu găsesc nimic, deși parfumierii l-au trecut la categoria floral-aldehyde, aceeași în care se află Chanel No 5.
        Nu mi-a plăcut niciodată Chanel No 5 deși m-am străduit din răsputeri. Câteodată parcă mi-e groază să recunosc în public acest lucru știind că e un clasic fără vârstă și cel mai cunoscut parfum al tuturor timpurilor. L-am testat pe pielea mea de nenumărate ori și tot timpul am simțit o aromă care nu mi se potrivea. Nu știu ce anume pentru că nu am reușit să detectez și să separ mirosurile, dar are un je ne sais quoi pe care dacă aș putea să-l elimin poate aș ajunge la ceva asemănător cu parfumul lui John Galliano. Pe acesta din urmă mi l-am cumpărat și încă am procese de conștiință. Nu din cauza prețului, pentru că l-am luat de pe strawberrynet.com la oferta zilei și a fost 110 sau 120 de lei, ci din cauze mult mai complexe pe care o să vi le explic imediat.
          Mi-am dorint de multă vreme acest parfum dar faptul că John Galliano era creatorul acestuia m-a făcut să stau departe de el. Nu vroiam ca afacerea lui să prospere de pe urma mea nici măcar cu un cent. Un rasist și un xenofob merită pedepsit și ce altă pedeapsă ar putea veni din partea oamenilor normali la cap fără prejudecăți decât boicotarea afacerii pe care o conduce? Deci nu vroiam să-i bag în buzunar nici un leu din partea mea.
         Pentru cei care nu știu, John Galliano este (sau a fost?) un mare designer britanic născut în 1960.

         Iar când spun mare, înseamnă de fapt foarte mare. Un talent uriaș. A fost șeful Departamentului Creație la Givenchy din 1995 până în 1996 iar apoi, din 1996 până în 2001 a avut aceeași funcție la Christian Dior. Pe lângă premiile din lumea modei a primit medalii, distincții și onoruri atât din partea Coroanei Britanice cât și din partea Franței (a fost decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare în 2009. Apoi, după măgăriile pe care le-a făcut, acest ordin i-a fost revocat în 2012).
         Dar ce-a făcut? În 2011, în timp ce se afla într-un bar din Paris a strigat unui grup de francezi și italieni dspre care a crezut că sunt evrei, că el îl iubește pe Hitler și că ar fi fost mai bine ca strămoșii lor să fi fost gazați. Se pare că a ținut un discurs destul de lung din moment ce aceștia au avut timp să îi filmeze toată tirada.
         Pentru insultele anti-semite designerul a fost condamnat la plata unor daune de către un tribunal din Franța (deși ar fi putut primi 6 luni de închisoare), casa Dior l-a concediat iar lumea modei l-a scos din cercurile sale selecte.
        Toată lumea l-a renegat și pe bună dreptate. Cum poate cineva să fie de acord cu ororile petrecute împotriva evreilor și să strige în gura mare acest lucru? Mi se pare o ticăloșie fără margini și nu găsesc înțelegere. De ce să fac afaceri cu un astfel de om, de ce să cumpăr de la el, de ce să se îmbogățească de pe urma mea? Cam așa văd eu lucrurile și de aceea, mult timp, nu am vrut să-i cumpăr parfumul deși îmi plăcea la nebunie.
         În primul interviu acordat la 2-3 ani de la incident revistei Vanity Fair, Galliano a declarat că el nu îi urăște pe evrei și că declarațiile pe care le-a făcut reflectă de fapt propria ură de sine și dependența sa de droguri și de alcool. A spus că în seara respectivă era atât de beat încât nu-și mai aduce aminte nimic din ceea ce a spus iar atunci când s-a văzut (și auzit) în înregistrarea video, i-a fost atât de greață de el însuși încât i-a venit să vomite și a simțit că i-a fugit tot sângele din vine paralizând de frică. Și că îi pare rău.
        A declarat, de asemenea, că acum citește cărți despre Holocaust și a avut câteva întâlniri cu liderii evrei pentru a-și cere scuze și a le demonstra că își regretă comportamentul. 
       Doar câțiva prieteni din lumea modei i-au rămas alături după ce a fost demis de la Dior și încearcă să-l ajute să se întoarcă în spatele podiumurilor de prezentare. Dar asta va dura ceva timp, probabil mulți ani. Un curs la New York’s Parsons Fashion School unde i s-a cerut să predea a fost abandonat de către toți studenții, niciunul nevrând să asiste la cursurile sale. Iar atunci când Oscar de la Renta i-a solicitat ajutorul pentru colecția sa din toamna lui 2013, o mulțime de clienți ai casei de modă au protestat vehement.
          El se căiește acum. Poate că într-adevăr îi pare rău și poate în prostia lui nici măcar nu știa exact ce susține atunci când arunca insulte în jurul său. Aș vrea să cred că a deschis ochii și acum știe ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Dacă ar fi așa, înseamnă că l-am iertat un pic. Și că i-am acordat o a doua șansă. Dar încă mă mai gândesc dacă am făcut sau nu bine cumpărându-i parfumul.

Share This:

3 păreri despre “Afaceri cu John Galliano

  1. Am mirosit sticluța din poză, dar…ioc! Și câtă poezie ar amirosi silueta femeii, dacă ar trece prin lumina verdelui-crud al frunzei unui ghiocel care trudește să înțepe cerul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *