palton

10 lucruri cu care nu o să mă îmbrac niciodată

        Am vrut să scriu azi despre prostia omenească dar mi-am dat seama că ar ieși un articol mult prea lung și nu am atâta timp la dispoziţie aşa că o să vorbesc puțin despre modă :) Mai exact, despre câteva lucruri care mie nu îmi plac și, pentru că nici pe departe intenția mea nu este să ofensez pe cineva, o să încep cu un disclaimer: Dacă eu nu mă simt bine îmbrăcată cu unul din lucrurile pe care o să le înșir mai jos, asta nu înseamnă că dacă le văd pe alte persoane nu le apreciez. Este foarte posibil ca vouă să vă placă și să vă stea foarte bine, drept urmare purtați-le în continuare și nu mă băgați în seamă, ba chiar puteți să mă contraziceți pentru că nu o să mă supăr.

  1. Poncho-urile și în general pelerinele de orice fel. Ori de câte ori am probat o astfel de chestie mi s-a părut  că m-am îmbrăcat cu un cort care ascundea orice urmă de feminitate. Înfășurarea asta de mult material de jur împrejur aduce într-un fel cu costumele femeilor talibane sau, mai autohton vorbind, cu un fel de căpiță de fân cu un cap în vârf. Pentru mine este clar un big no-no.
  2. Culoarea vișinie. Sau dacă vreți, puteți s-o numiți grená, bordeaux, roșu burgund sau marsala dar indiferent cum i-ați spune, tot rău mi-ar ședea într-o rochie de culoarea vișinei putrede. Am observat dintotdeauna că nu mă prinde nicio nuanță din acest spectru iar în 2015, când a fost decretată culoarea anului, am avut o ultimă tentativă de a mă adapta trendului și mi-am cumpărat un pulover superb într-un vișiniu din ăsta tomnatic. De fapt superb o fi fost pentru alții pentru că mie îmi dădea un aer trist și îmi scotea în evidență cearcănele ceva de speriat. Nu l-am purtat niciodată.
  3. Paltoanele cu cordon care se înnoadă în talie. Vorbesc doar de paltoane groase și nu de trench-uri flu-flu sau jachete subțirele unde cordonul cade moale pe lângă corp pierzându-se printre cutele hainei. De câte ori m-am văzut în oglindă probând un  astfel de palton mi-au venit în minte  asistentele medicale din anii 80 înfofolite cu halate de molton care umblau zgribulite pe holurile neîncălzite ale spitalelor. Iar dacă paltonul are și guler șal, asocierea devine perfectă :) palton
  4. Cizmele peste genunchi. Doamne, cât de bine îi ședea lui d’Artagnan fandând în spectaculoasele sale dueluri de spadă și aș fi vrut din tot sufletul să asociez aceste cizme cu dArtagnan și cu cei trei prieteni ai  lui muschetari pentru că romanele lui Alexandre Dumas mi-au înseninat copilăria. Din păcate realitatea este mult mai puțin romantică iar atunci când le văd pe stradă primul gând mă trimite la un pescar manevrându-și mulineta în mijlocul bălții. Știu că se poartă, îmi place să le văd în vitrine dar nu mi se pare că avantajează estetic niciun fel de siluetă.
  5. Topurile din satin cu bretele subțiri. Așa numitele spaghetti straps. De fapt nu doar topurile ci și rochiile care sunt dintr-un material lucios și cu bretele înguste mi se pare că arată exact ca lenjeria de corp. E adevărat că o lenjerie scumpă, luxoasă, purtată de divele anilor 50 gen Marilyn Monroe, dar tot lenjerie. De ce ai purta o rochie care să arate ca o cămașă de noapte?
  6. Sandalele cu ciucuri. Moda lor a apărut de vreo două veri și chiar dacă am văzut modele drăguțe, gândul mă duce de fiecare dată la călușarii care rupeau scenele Cântării României țopăind ca apucații în timp ce zornăiau din clopoței. Cu cât sunt mai mulți ciucurii și mai multe culorile, cu atât sandalele mi se par mai caraghioase. Se pare că moda aceasta a umplut tot globul pământesc pentru că astă vară la Barcelona trei sferturi din turiste, indiferent dacă erau americance, rusoaice sau suedeze, se plimbau pe Rambla fluturându-și cu mândrie pomponeii. Zici că toate făceau parte din ansamblul Doina al Armatei :)sandale
  7. Vestele. N-am avut niciodată vreo vestă și aici îmi vine greu să explic de ce. Pur și simplu nu îmi plac. Știu că sunt utile și țin de cald iar unele sunt chiar faine de tot dar nu mă atrag. Iarna trecută am vrut să depășesc această prejudecată și era cât pe ce să-mi iau una din aceste veste din blana dar din nou m-a oprit ceva. Sau cineva, aka piticul de pe creier :) Am zis că decât să-mi cumpăr o vestă pe care să nu o port, mai bine pun încă 50 de lei în plus și îmi iau și mâneci chiar dacă apoi voi avea prea multe geci de iarna.
  8. Blugii sfâșiați de urs și mai ales puloverele din aceeași gamă. Dacă la blugi mai închid ochii  și accept faptul că merge o tăietură-două în dreptul genunchilor, la pulovere nici să mă bată sfântu’ nu pricep de ce ar purta cineva așa ceva. În România mai e cum e, dar în Anglia jur că jumătate din puloverele și tricourile din magazine sunt ferfeniță. pulover rupt
  9. Asimetriile. Asta mi se trage de la mama pe care am auzit-o mereu spunând că nu îi plac rochiile cu un singur umăr, prinse doar într-o parte, cu tivul asimetric sau cu o singură mânecă. Nu știu de ce nu îi plăceau dar mi-a intrat și mie în cap că nu sunt frumoase și așa am rămas cu toate că de multe ori am văzut la Oscaruri ținute total asimetrice de stătea mâța-n coadă. La fel, dintr-un motiv pe care nu l-am aflat niciodată, nu îi plăceau gladiolele și nici eu nu mă uit la ele orice culoare ar avea. Ca să vezi ce face educația din om.
  10. Imprimeurile in exces. Nu mă atrag modelele geometrice de niciun fel iar imprimeurile florale trebuie să fie foarte mărunte ca să-mi placă. Foarte rar am purtat rochii de vară imprimate și nu pot spune că mă simt confortabil cu margarete sau bujori pe poale. Culorile uni, dungile sau chiar carourile mi se par mult mai elegante dar, repet, percepția mea este evident subiectivă și trece prin filtrul oglinzii în care mă reflect eu însămi. Am văzut Ilene Cosânzene care realmente pluteau învăluite în voaluri și mătăsuri pictate cu trandafiri iar rochiile lor mi s-au părut incredibil de frumoase. Dar nu pentru mine.

        Mă opresc aici deși aș mai avea și alte puncte de atins însă vă las și pe voi să vă spuneți cuvântul. Deci?

Share This:

Citește mai mult

JACKIE

Cum să arăți de milioane cu un venit lunar mai mic de 1000 de lei

        Ce credeți, se poate? Este posibil să fii bine îmbrăcată tot timpul și să pari coborâtă de pe coperta unei reviste atunci când în portofel bate vântul? Eu spun că da. Categoric, da. Eleganța și stilul nu se construiesc stând pe un sac de arginți și nici cheltuind sume exorbitante pe haine de firmă sau pe poșete care costă mai mult decât o mașină. Totul este să îți dorești acest lucru, să îți pese de modul în care arăți și de cum te privesc cei din jur. Este adevărat că unele femei se nasc cu un al șaselea simț iar atunci când își aleg hainele arată chic chiar și dacă își pun o oală în cap dar asta nu înseamnă că stilul nu se poate deprinde și pe parcurs.

        Cunosc o doamnă, genul de femeie ”fără vârstă” care arată impecabil chiar și atunci când face curățenie. Nu mai spun că atunci când iese pe stradă ai tendința să întorci capul după ea și asta la modul pozitiv pentru că deși în realitate nu iese cu nimic în evidență, pare totuși venită dintr-o altă lume, o lume a rafinamentului și a bunului gust. Ai putea să juri că face parte din high-class. De fapt, într-un fel așa și este. Are maniere elegante, se ferește de bârfă ca dracul de tămâie, vorbește frumos atât cu vânzătoarea din piață cât și cu țigănușii de la colțul blocului, știe să mulțumească zâmbind dacă cineva îi deschide ușa și nu uită să-i aprecieze pe cei care o servesc în magazin. Dar nu despre comportamentul și bunele ei maniere vreau să vă vorbesc astăzi ci despre felul în care ea se îmbracă. Despre stilul ei desăvârșit și despre cum arată de parcă ar avea toți banii din lume.

        Și credeți-mă, nu îi are nici pe departe.  A lucrat în sistemul bugetar iar de câțiva ani este pensionară pe caz de boală având o formă de astm sau cam așa ceva, nu știu exact amănunte pentru că n-am întrebat-o iar dacă ea nu mi-a spus nici eu n-am insistat. Oricum, din fericire, nu e o boală care să o țintuiască la pat dar din nefericire are o pensie mizerabilă. Cu toate astea e mereu bine îmbrăcată și arată like a million dollars ca și când habar n-ar avea ce sunt alea griji financiare.

        Am vorbit odată cu ea și admirând-o la modul cel mai sincer am întrebat-o cum reușește să fie mereu atât de elegantă. Mi-a dat un răspuns foarte tranșant la care nu mă așteptam deloc: Toate hainele mele sunt fie din magazine second hand, fie de la târguri de vintage, fie de la diverse yard sale-uri. Nu îmi cumpăr haine decât din materiale de cea mai bună calitate chiar dacă nu sunt noi-nouțe.

        Am stat un pic și m-am gândit câtă dreptate are. Și eu sunt o căutătoare de astfel de comori și, într-adevăr, așa este pentru că cele mai bune lucruri pe care le am în garderobă nu le-am luat de noi. Paltonul bej din stofă de lână, cămășile din mătase naturală sau sacoul de vară din in gros nu se compară cu niciuna din hainele de polistiren cu căptușeală de acetat pe care le-am luat din mall-uri cu o căruță de bani. Ca să nu mai spun de chilipirurile pe care le găsesc din când în când cum ar fi eșarfa în dungi de la Yves Saint Laurent pe care am dat 1 leu sau fusta Escada din tweed care m-a secat de încă 5 lei.

        Ca de altfel în orice aspect al vieții, totul este să nu ne cramponăm de prejudecăți. Eu nu reușesc să văd unde ar fi problema să porți o haină care înainte a aparținut altcuiva. Cui îi pică steaua? Până la urmă și în cabina de probă a oricărui magazin hainele se îmbracă și ajung în contact cu pielea multor altor persoane înaintea noastră iar de procesul de fabricație din India, Bangladesh sau Tailanda nici nu mai are rost să pomenesc, poate ați văzut ce fabrici și depozite mizerabile au în unele țări marii producători de fashion. Iar dacă nu ați văzut, dați un search pe google și vă piere cheful de modă instantaneu.

        Până la urma urmei există detergent, există mașini de spălat, există curățătorii chimice, există o mulțime de soluții astfel încât cei care au fobia microbilor să fie liniștiți că sunt în siguranță din punct de vedere aseptic. Aș vrea să-l văd și eu pe acela care n-a acceptat în viața lui haine pentru bebelușul său, haine care proveneau de la copiii mai mari ai prietenilor sau rudelor. Iar dacă pentru copilul tău care se presupune a fi mai presus de orice s-a putut, nu văd de ce nu s-ar putea și pentru propria-ți persoană. Asta e o întrebare retorică, sigur că fiecare este liber să facă așa cum gândește pentru că nu suntem croiți toți la fel.

        Dar lucrul acesta îmi aduce aminte într-un fel de fițele și mofturile pe care le vedeam în timpul excursiilor școlare atunci când eram mică și mergeam să mâncăm la diverse cantine. Cei care strâmbau din nas cel mai tare erau ăi mai sărăcuți care, vai de mama lor, nu prea aveau ce pune pe masă acasă. Nimic nu le plăcea, totul le puțea și comentau indiferent ce era pe masă. Probabil dintr-o mândrie și un snobism prost înțeles bieții de ei așa credeau că este de bonton să te comporți în public.

        Revenind la eleganță și la discuția de care spuneam, doamna în cauză mi-a spus că niciodată nu-și cumpără haine decât dacă i se potrivesc perfect sau doar dacă pot fi modificate la mașina de cusut de către ea însăși. Un lucru foarte, dar foarte important, este ca hainele să urmeze linia corpului, să nu fie nici prea largi dar nici prea strâmte. Nu are rost să vă faceți iluzii că cele câteva kilograme în plus nu se vor observa dacă bluza flutură ca un steag pe lângă corp iar fusta are formă de sac din orice parte a-i privi-o. O haină trebuie să evidențiaze talia sau orice altă parte a corpului de care posesorul este mulțumit și nici prin cap nu-mi trece să mă gândesc la fotomodele cu dimensiuni de  90-60-90.

        Cam așa cu hainele. Sau poate mai e nevoie să precizez că never-ever să nu purtați haine șifonate? Poa’ să fie Chanelul chanelurilor, o bluză  boțită dă un aspect de neîngrijit, ieftin și chiar sărăcăcios. Trecând la accesorii, știți câte poșete are cunoștința mea? Două. Nu, trei, nu cinci, nu o sută să se potrivească cu orice ținută, na că fac și versuri :) Două mari și late. Adică nu chiar așa de mari și nu chiar așa de late în schimb ambele (și cea neagră și cea deschisă la culoare) foarte rigide și structurate, știți voi, din alea care nu își schimbă forma și care pot fi purtate atât ziua cât și seara. Cele moi care se pot întoarce pe toate părțile nu sunt atât de elegante și dau un aer mult mai casual.

        Ideea e că accesoriile, chiar mai mult decât hainele, trebuie să fie de cea mai bună calitate. Calitate înainte de orice și nu mă gândesc doar la poșete. De exemplu poate să fie o pereche de pantofi. Sau niște cercei micuți. Sau accesoriul preferat al vedetelor, niște ochelari de soare cum ar fi aceștia. Sau un ceas luat de aici pentru care nu trebuie să vă devalizați contul dar care, în afară de denumire, nu are nimic în comun cu ceasurile pline de pietricele sclipitoare de la magazinele chinezești. Cineva care arată de milioane cu siguranță nu se uită pe ecranul telefonului să vadă cât este ora sau cel puțin eu așa am observat. Decât o ieftineală făcută pe vapor, mai bine lipsă. Doamna mea are un ceas mititel cu brățara argintie pe care îl poartă din vremuri antice, o pereche de perluțe în urechi de care nu se desparte niciodată și este în continuare foarte cool. 

       Și ultimul aspect, dar nu cel din urmă, este încrederea în propria persoană. Dacă ești încrezător în tine și în ceea ce porți, chiar dacă întreaga ținută nu costă mai mult decât câteva zeci de lei, o să arăți de milioane. Iar în afară de atitudine  încrederea se vede în primul rând printr-un spate perfect drept. JACKIE

Share This:

Citește mai mult

eticheta

Te salut, generație-n blugi

        Am cinci perechi de blugi. Sau șase? nici nu mai știu exact, oricum nu i-am pus la socoteală pe cei albi pe care îi port numai vara, nici pe cei trei-sferturi care sunt pe ducă și nici alea două perechi de pantaloni scurți din denim. Ar trebui deci să fiu mulțumită și totuși sunt mereu în căutare de alte noi achiziții. De ce? Pentru că nicio piesă de îmbrăcăminte nu e mai versatilă și în același timp atât de clasică precum o pereche de blugi. Nu trebuie să fii fashion designer ca să îți dai seama că jeanșii care ți se potrivesc perfect îți dau o stare de bine și un sentiment de încredere cu care poți apoi începe cucerirea lumii. Cu niște blugi ca lumea, ești bine îmbrăcat tot timpul.

        Când lucram la bancă dress code-ul  nu îmi permitea să merg la serviciu în blugi ținuta business fiind obligatorie, dar de când am schimbat domeniul, n-am mai ieșit din ei. Cred că blugii sunt cel mai bun exemplu cu ajutorul cărora se poate crea un outfit atât dressed up cât și dressed down. Dacă îți pui o cămașă albă, un sacou, pantofi cu toc și blugi ești dressed up, pe când purtând aceeași blugi cu un tricou și adidași, vei fi dressed down.

        Prima pereche de blugi originali pe care am avut-o a fost o pereche de Levi’s pe care îi văd și acum în fața ochilor. Drepți, cu talie înaltă, albastru închis, cu capse de cupru bătute la colțurile buzunarelor, cu cusături paralele făcute cu ață maro groasă și rezistentă  și cu o etichetă de piele la spate pe care era scris cu roșu Quality Clothing – Trade Marketicheta

        Aș fi umblat cu eticheta aia pe frunte, atât eram de mândră de blugii mei. Și aveam și de ce pentru că îmi veneau perfect. E adevărat că le făcusem două pense ca să îmi vină mai strâmți pe talie dar nu le stricasem croiul. Am purtat blugii ăia timp de doi ani, zi de zi. I-am purtat și când am fost însărcinată, până în luna a șaptea, când, chiar și după ce am descusut pensele, nu m-au mai încăput. După ce s-a născut Cristina i-am luat din nou și i-am mai purtat vreun an până s-au ros complet de aveam franjuri în loc de tiv. M-a durut inima să renunț la ei dar… pentru că există și un ”dar”, viața lor nu s-a terminat atunci.

        Au renăscut mai ceva ca pasărea Phoenix dar nu din propria cenușă ci din bumbacul tocit de vreme. Inventivul și îndemânaticul meu soț a decupat bucățile bune de material, le-a cusut la mașină unele de altele cu tigheluri paralele și din ele a încropit o fustiță pentru o fetiță de doi ani: fiica noastră. A ieșit ceva minunat! A fost atât de migălos în execuție încât i-a făcut până și găici prin  care să treacă o curea îngustă iar la spate avea, evident, emblema certificată: micșorase eticheta de piele la dimensiuni corespunzătoare unei fuste nu mai mari de-o palmă. Îmi pare rău că nu am nicio poză de atunci dar vă jur că nu era copil mai elegant decât al nostru în tot cartierul :) Fustă de blugi, tricou alb chinezesc cu mâneci scurte și Popeye marinarul desenat pe piept, sandale roșii și genunchii zdreliți mereu. Și nu doar că era bine îmbrăcată dar era și frumoasă de întorcea lumea capul după ea pe stradă. Da, da, știu că fiecare cioară își vede puiul frumos dar în cazul nostru chiar așa era :)

        Nu vreau să devin plictisitoare cu amintirile mele din comunism dar cred că dacă pe vremea aia aș fi avut ocazia să văd un magazin cu blugi pentru copii, aș fi leșinat pe loc. (À propos, o prietenă a mamei a ajuns în 1989 în SUA și când a intrat în primul supermarket din viața ei a început să plângă, atât de copleșită a fost de abundența de mărfuri. Aș compara senzația cu cea a unui somalez subnutrit care s-ar trezi brusc în Cora sau în Auchan…) ”Magazinele” de blugi dinainte de revoluție erau situate în căminele studențești unde negrii și arabii își vindeau marfa de contrabandă la prețuri astronomice din geamante ținute sub pat. Și nu numai blugi ci și țigări, cafea, săpunuri Fa sau deodorante Rexona :) Anyway, bine că am depășit faza asta și nici nu vreau să mă mai gândesc cum ar fi fost dacă am fi rămas înțepeniți în sistemul acela.

        Slavă cerului că acum pot să-mi găsesc blugi oricând, oriunde și orice model vreau. Din păcate piața s-a umplut și de tot felul de cârpe, că altfel nu pot să le spun, care deși de la depărtare arată oarecum bine, sunt de o calitate mizerabilă, nu-și păstrează forma, se lasă, se întind, se descos, își transferă culoarea pe piele și, evident, nu țin. Bani aruncați pe fereastră. Ca întotdeauna, și aici se aplică principiul decât mult și prost, mai bine puțin și bun, adică decât 3 perechi urâte, mai bine o singură pereche, dar perfectă.

        Fiecare știe ce model i se potrivește cel mai bine sau, cel puțin, așa ar trebui. Mie îmi plac și cei evazați, și drepți, și skinny. După croiala boyfriend nu mă dau în vânt dar asta nu înseamnă că dacă îi văd pe alte persoane nu-mi plac. Poate pentru că sunt eu o girlie girl nu pot să asociez ceva cu boy în ținutele mele. Hmmm… deși ceasurile boyfriend nu-mi displac. Dar la blugi e cu totul altă poveste. Uite așa arată blugii în care mă simt eu cel mai bine și pe care pot să îi asortez la orice (up-ul și down-ul de care spuneam).jeans-fata        Pe site scrie că sunt skinny dar, de fapt, modelul acesta se cheamă slim-fit, o altă subtilitate a limbii engleze :) Blugii care sunt cu adevărat skinny îmi vin așa de strâmți că parcă sunt niște ciorapi și de când am depășit (cu mult) 50 de kilograme nu-mi mai place cum îmi stă. Oricum găsiți aici toate modelele, pentru toate conformațiile și pentru toate gusturile. Inclusiv din aceia sfâșiați de ghearele ursului :) rupti

        Chiar, cât timp credeți că o să țină trendul ăstaa? La început nu mi-a plăcut deloc, acum îmi place dar încă nu m-am încumetat să port și, cel mai probabil, când o să-mi iau și eu o pereche destroyed, o să iasă din modă :) N-ar fi prima oară când pățesc asta. Mda… v-am spus o grămadă despre dragostea mea pentru denim, acum e rândul vostru. Cât de des purtați blugi și care este modelul vostru preferat?

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Share This:

Citește mai mult

missguided

Bravo, ai stil!

        Ciudată mai e mintea umană! Stau și mă întreb ce mă face să pierd ore din viață privind fascinată o emisiune mai mult decât penibilă care se numește Bravo, ai stil! Singurul lucru care mă liniștește oarecum e faptul că știu că nu sunt singura pe lumea asta care își autoflagelează creierul, îmi aduc aminte că aveam în cercul de prieteni apropiați oameni de un nivel intelectual mult peste medie care urmăreau inepțiile de pe OTV… Erau atât de șocați de ceea ce vedeau și auzeau acolo încât nu se puteau desprinde de ecran simțind cu mult mai mult decât perplexitate, groază și amuzament. Pe vremea aia cred că și Quentin Tarantino, Francis Ford Coppola sau Woody Allen erau geloși pe scenariile țesute de mintea îmbârligată a marelui producător de profesie  tele-justițiar :) Sunt lucruri inexplicabile (sau poate ar trebui întrebat un psiholog?), filmulețe postate pe YouTube (aici urmăresc eu emisiunea, nu la televizor) care adună zeci de mii de vizualizări și nimeni nu știe de unde vine succesul acestora.

        Încerc deci să-mi găsesc scuze și să mă justific pentru că sunt la curent cu circul ăsta de tv-show în care câteva concurente apărute habar n-am de unde încearcă să impresioneze un juriu format din niște așa ziși guru ai modei cu ținute create special pentru concurs. Fetele ar face orice să obțină steluțe de la Iulia Albu sau Maurice Munteanu și să treacă în etapa următoare. Își pun ciorapi de lână cu sandale de plastic, își iau sacoul cu nasturii în spate, își trag o fustă strâmtă de blugi peste o cămașă de noapte, își iau geci bărbătești care acoperă pe jumătate rochii somptuoase, își agață poșeta de curea purtând-o ca pe un marsupiu… Și toate astea le poartă ”cu atitudine”. Atitudine demnă de Spitalul 9, secția agitați :) Iar Iulia Albu (da, acea Iulia care umbla cu găina pe la emisiuni) jurizează. Dacă o candidată apare îmbrăcată cât de cât normal concluzionează rapid: Nu ți-ai dat silința, ai un aer ușor trecut, învechit, passé, demodat… e o ținută nouăzecistă dar nu în sensul bun… Mor cu zile când o aud. Deci dacă ar fi după ea, ar trebui să ne punem toți câte un buchet de flori în vârful capului, cercei cât o jumătate de farfurie, să ne machiem un ochi în bleu și unul în mov, să purtăm ruj negru și o geantă în formă de cartof. Eventual să ne punem și un belciug în nas pentru o apariție cu stil.

        Poate pentru podiumurile de modă unde ținutele prezentate înseamnă artă, orice extravaganță este acceptată dar în viața și lumea reală excentricitățile nu au aceeași valoare. Ne îmbrăcăm în primul rând pentru noi înșine iar în al doilea rând pentru a fi apreciați de oamenii obișnuiți din jurul nostru și în niciun caz pentru a fi evaluați de către criticii de fashion. Sau, cel puțin, așa gândesc eu. Este adevărat că regulile stricte și pline de rigoare sunt inamicul stilului adevărat însă un anumit echilibru între un stil vestimentar îndrăzneț și limita bunului gust reprezintă cheia succesului. Femeile celebre pentru modul în care se îmbracă sunt acelea care cunosc regulile dar au încrederea necesară să le ignore parțial lăsând întotdeauna o impresie bună. Iar când mă refer la impresie, mă gândesc la om și nu la haine.

        Îmbracă-te neglijent, iar ei îşi vor aminti rochia! Îmbracă-te impecabil şi îşi vor aminti femeia. Se spune că aceste cuvinte i-ar aparține lui Coco Chanel. Poate că da sau poate că nu. Atâtea citate i s-au atribuit lui Chanel de-a lungul timpului de parcă femeia ar fi vorbit numai în propoziții motivaționale, axiome și sentințe declarative dar indiferent cine ar fi emis acest principiu, îmi place cum sună și mi se potrivește ca o mănușă. Îmi plac hainele de mor, îmi place să mă îmbrac, să fac cumpărături, îmi place să găsesc ținuta perfectă și să mă simt bine îmbrăcată în orice situație. N-am deloc veleități de fashion designer și nici nu am un simț artistic prea dezvoltat ca să exercit activități de creație dar atâta timp cât există pinterest-ul am o sursă de inspirație inepuizabilă :) Iar pe lângă asta, pot să spun fără niciun fel de modestie închipuită, că mă documentez serios și îmi place să citesc despre modă și stil. carti1

        Cititul ca cititul dar plăcerea de a mă gândi și a-mi imagina ținute pentru diverse ocazii mă binedispune total. Nu sunt genul care să lase pe ultimul moment pregătirile și vreau ca hainele pe care le aleg să mă reprezinte. Cele bine alese îmi dau încredere în mine și întotdeauna mă gândesc la cei care mă vor vedea îmbrăcată cu ele. Din fericire pinterest-ul și shoppingul online au desființat pentru totdeauna stresul vestimentar care mă mai apuca uneori înaintea unui eveniment deosebit.  Deci, să curgă evenimentele că de restul mă ocup eu :)

        Din păcate sunt invitată mai rar decât mi-aș dori la ocazii de genul celor la care ținuta impusă este Black Tie, adică ceva super-formal. Mai apare din când în când câte o nuntă elegantă dar cam atât. Însă, cine știe, dacă blogul ăsta se dezvoltă și voi avea succes și cu YouTube-ul poate voi deveni și eu un influencer și apoi să te ții! Baluri, gale de binefacere, vernisaje, cocktail-uri, dineuri,  chestii-trestii :) Nu mă mai dau jos din pantofii cu toc și nu-mi mai scot rochia  de seară decât ca s-o schimb cu alta. Stilul elegant poate fi uneori intimidant dar eu personal îl ador și mă simt ca peștele în apă dacă luminile coboară din candelabre de cristal, dacă pășesc pe pardoseli de marmură, dacă fețele de masă formează cute din satin strălucitor iar șampania se lasă admirată și gustată din cupe grațioase. missguided

        Cheia unui look de gală chic nu este neapărat o rochie de 1000 de euro (cu toate că s-ar putea să ajute) ci poate fi o rochie neagră, simplă, eterna little black dress dintr-un material fabulos și perfect accesorizată. O rochie care taie respirația nu ar trebui interpretată în sensul mot-à-mot adică să crape pe tine, să fie prea mulată sau prea sumară. Ținuta elegantă și strălucitoare nu se aseamănă niciodată cu cea a unei stripteuze și nu are nimic din genul pițiponcesc. Deși la bărbați pare un pic mai simplu, credeți-mă că nu e. Din păcate am văzut de prea multe ori la evenimente de gală bărbați purtând mânecă scurtă, un big no-no! O cămașă elegantă este o cămașă cu mânecă lungă. Punct. No comment. No doubt. Decretat. Probabil sunt unii care aleg cămăși colorate dar părerea mea este că nu ai cum să dai greș cu o cămașă albă.

       Pentru un eveniment Black Tie este absolut imposibil să te îmbraci prea elegant și, până la urmă, chiar acesta este scopul: să ne etalăm rochia de mare gală. Stilul ar trebui să însemne distracție iar cheia succesului constă în însușirea fără efort a limbajului modei. Adevăratul stil nu înseamnă să ai dulapurile burdușite de lucruri frumoase, scumpe și la modă ci să știi cum, când și unde să le îmbraci. Moda este trecătoare… stilul este etern. fashion

         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Share This:

Citește mai mult

Cum să arăți ca o vedetă în vara lui 2016

        Mai exact, cum să arăți ca și Kate Moss, modelul britanic de 42 de ani care arată de milioane chiar și atunci când poartă cele mai simple haine. Este considerată un fashion-icon deși ea nu s-a străduit niciodată să îmbrace în viața de zi cu zi ceea ce poartă pe podiumurile internaționale. Se îmbracă pur și simplu după cum are chef, întotdeauna confortabil, fără multe zorzoane, sclipiciuri și alte bling-blinguri iar dacă o să google-iți după poze cu ea, o să observați că stilul ei este foarte ușor de copiat.

        Iată așadar ce cred eu că nu ar trebui să lipsească din garderoba unei femei  în această vară (care va veni în curând în ciuda ploilor nesfârșite) pentru a arăta chic fără a fi nevoită să probeze ore în șir în fața oglinzii tot felul de ținute complicate.

  1. Tricoul alb simplu, fără niciun fel de înscrisuri. Poate fi la baza gâtului sau mai bine în V pentru un efect de alungire a gâtului pentru că se știe că acest tip de decolteu avantajează pe toată lumea. Totuși cred că ar fi bine să nu aveți doar un singur tricou ci mai multe (chiar dacă sunt identice) pentru că se învechesc destul de repede și nimic nu arată mai rău decât un tricou îngălbenit, scămoșat sau lărgit la gât.
  2. O pereche de blugi deschiși la culoare (nu neapărat albi ci albastru deschis) care să vi se potrivească perfect. Pot să fie drepți, skinny sau evazați, cu talie înaltă sau cu lungimea care se oprește deasupra gleznei, dar să vă pună silueta în evidență și să ascundă eventualele imperfecțiuni. Cred că fiecare dintre noi știe ce i se potrivește cel mai bine și care este modelul în care se simte confortabil. Cu blugii potriviți, un tricou alb și un accesoriu care să fie centrul de interes al ținutei nu ai cum să dai greș. Accesoriul poate fi o eșarfă colorată, un colier, o geantă sau o pereche de sandale mai deosebite care să iasă în evidență și să aducă ținuta la un tot unitar, adică așa:kate1
  3. O rochie lejeră, ușoară, care să lase pielea să respire, nimic strâmt, nimic încorsetat, fără să fie tăiată în talie, cu o lungime undeva în zona genunchilor în funcție de cât de mult vreți să lăsați la vedere picioarele. Este ceea ce în engleză se cheamă shift dress și zău dacă știu care ar fi corespondentul în limba română :) Găsiți aici o mulțime de modele potrivite pentru zilele caniculare așa cum a ales și Kate Moss. kate2Se pare că stilul anilor 60’ este unul din preferatele sale atunci când alege să poarte rochii iar mie îmi plac enorm alegerile ei pentru că și eu sunt adepta acestui stil. Ceva foarte asemănător cu această rochița albastră de mai jos găsiți aici. Acuma eu nu zic să copiați exact ceea ce poartă ea (de altfel e imposibil) dar uneori e mai bine să mergi pe un drum bătătorit decât să faci experimente mai ales că părerea unanimă este că ea e una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete care nu prea a călcat în străchini.kate1
  4. O pereche de sandale cu toc. Tocurile dau un efect de alungire a picioarelor, te arată mai înaltă, mai slabă și… mai bine îmbrăcată chiar dacă le-ai alăturat unor simpli blugi așa cum spuneam mai sus. Sunt în mare vogă sandalele de tip botină care dau o tușă îndrăzneață atunci când sunt purtate cu rochie iar cele care lasă să se vadă osul gleznei avantajează pe oricine. Nu pot să nu mă laud cu cele pe care tocmai mi le-am cumpărat :) sandale
  5. Un sutien bej care să vi se potrivească perfect , pe care să nu-l simțiți și care să fie ca un al doilea strat de piele. Sutienul este o piesă de lenjerie care, bine aleasă, îți dă toată încrederea și confortul necesare pentru ca hainele să arate perfect pe tine. Nu trebuie să îl simți deloc, nu trebuie să te strângă, să te zgârie, să se ridice în sus când ridici brațele, să-i alunece breteaua peste umăr sau să te incomodeze în niciun fel. Oricât de frumoasă ar fi rochia, dacă sutienul nu este potrivit, ținuta va fi complet compromisă. Exact așa cum fiecare își cunoaște numărul la pantofi, ar trebui ca fiecare femeie să știe exact ce mărime poartă la sutien iar dacă aveți dubii în această privință intrați pe articolul pe care l-am scris aici despre cum să vă măsurați corect.

        Eu m-am pregătit deja pentru vară, am deja toate cele cinci piese și tot ce mai aștept este ca termometrul să urce peste 20°C. Voi cum stați cu pregătirile?

 

Share This:

Citește mai mult