salata greceasca

Salate de succes pe timp de vară

        Azi continuăm discuția despre mâncare, subiect inepuizabil și de maxim interes pentru o mulțime de oameni. Rar am întâlnit persoane care să se abțină de la acest subiect deși într-adevăr nu este vorba doar de gătit ci mai degrabă despre diverse experiențe culinare. Dacă deschid o astfel de discuție, indiferent că sunt între prieteni la o terasă, cu colegii la serviciu, într-un grup de intelectuali spilcuiți, în tren cu niște necunoscuți sau așteptând la coafor între o tanti care vrea un permanent și o hipsteriță rasă pe juma’ de cap, fiecare are o părere și ceva de spus și lucrurile se leagă imediat într-o conversație fără timpi morți. Eu însă îmi bat capul zilele astea cu ce să mai fac de mâncare având în vedere că nu aș aprinde focul atunci când afară sunt 30ºC. De fapt nu l-aș aprinde niciodată în acest scop :) În ultima vreme m-am profilat pe salate, nimic ieșit din comun, totul foarte simplu dar gustos și, cel mai important, ușor de făcut. Așadar, iată cam ce am avut eu la prânz în ultimele două săptămâni:

  • Salată de vinete, o mare clasică a bucătăriei românești. Deși uneori iarna pun un pic de maioneză, vara acest lucru este total exclus. Pun doar ulei de floarea soarelului, sare și un pic de ceapă. Fără usturoi pentru că așa o făcea mama,  așa m-am obișnuit și acesta e gustul copilăriei mele. Și fără lămâie. V-am spus că grecii pun lămâie în salata de vinete? când am gustat prima dată am crezut că era stricată :) și nu mi-a plăcut deloc, deloc! Auzi la ei, să strice bunătate de salată cu acreala aia…
  • Salată orientală. Asta ține de foame pentru o zi întreagă (și e normal dacă e pe bază de cartofi) deși mie îmi place să predomine celelalte legume: roșii, castraveți, mult ardei (și roșu și verde ca să fie mai colorată), măsline de două feluri, frunze de salată și muultă ceapă :) Ouăle e musai să fie tăiate perfect astfel încât rondelele puse deasupra să arate într-un mare fel. Cu salata asta am avut întotdeauna un succes nebun la musafiri.
  • Ardei copți. Unii le spun salată de ardei copți deși nu știu dacă e propriu zis o salată. Cum-necum, ardeii copți nu-mi lipsesc din frigider din iunie până în septembrie și îi mănânc alături de orice iar, dacă sunt în prag de foamete şi nu am nimic altceva, merg și doar cu pâine prăjită, ca un fel de bruschete.
  • Tabouleh. O salată libaneză care se pretează foarte bine gustului românesc având în vedere că are foarte mult pătrunjel. E bună rău și este minunat că stă în frigider de pe o zi pe alta, ba chiar devine mult mai bună odată ce gusturile se întrepătrund.
  • Humus. De retete de humus n-am dus lipsă niciodată, în schimb nu găseam aproape nicăieri pastă de susan. Năut, de bine, de rău, mai vedeam prin magazine însă doar la conservă dar de când ne-am mai rafinat gusturile și ne-am deschis ochii spre bucutăria altor popoare, văd că nu mai este o problemă să găsești toate ingredientele astfel încât să faci un humus adevărat în propria bucătărie. Pentru că, nu-i așa, nimic nu se compară cu ceea ce este făcut de casă. Ultima oară când am cumpărat humus gata preparat (nu mai știu de la ce firmă) avea un gust așa de puternic de usturoi încât pur și simplu nu l-am putut mânca și l-aș fi putut servi cu siguranță pe post de mujdei lângă un pește prăjit. Din păcate a trebuit să îl arunc.
  • Guacamole. Îmi place mult, se face extrem de uşor, este săţios, bun la la gust, are multe beneficii pentru sănătate, numai de bine aş putea spune. Practic se ia un avocado bine copt, se zdrobeşte miezul cu furculiţa, se adaugă sare, lămâie, un pic de ceapă tocată şi coriandru (dacă aveţi, dacă nu, merge şi fără) şi asta e tot. Eu nu pun roşii în guacamole, prefer să le mănânc separat.

        După cum probabil aţi observat, toate salatele mele sunt fără carne deşi nu sunt vegetariană (şi nici nu cred că voi fi vreodată) pentru că nu concep, de exemplu, Crăciunul fără sarmale şi cârnaţi. Vara însă nu mi-e poftă deloc de carne şi deşi mănânc uneori un grătar, un şniţel sau un pui rotisat nu îmi pică bine întotdeauna. Le mestec şi le mestec şi îmi vine greu să înghit chiar dacă cei care le-au preparat, pentru că eu vara nu mă bag la făcut fripturi, sunt experţi în fragezirea carnii. Uneori carnea, oricât de bine ar fi făcută, tot mi se pare că este tare ca o talpă. Dar, revenind la salate, ce idei aveţi pentru ceva care se prepară uşor şi nu necesită ingrediente sofisticate care nu se găsesc la îndemâna oricui? În afară de salata grecească, cea cu feta, roşii, ceapă, măsline şi castraveţi, de care am uitat complet în vara asta şi nu înţeleg cum de s-a putut întâmpla una ca asta.salata greceasca

 

Share This:

Citește mai mult

salata de broccoli

Cea mai simplă și rapidă rețetă de salată cu broccoli

        Foarte tare îmi place broccoli dar nici nu e de mirare având în vedere că întotdeauna mi-au plăcut și conopida și guliile și varza, chiar și varza de Bruxelles de care, când eram mică, cultivam în grădină. Adică toate legumele din familia cruciferelor (brasicaceelor) – asta am scos-o de pe sfântul google :) De broccoli am auzit foarte târziu, abia după revoluție. Pe vremea când copiii mei erau bebeluși le dădeam doar morcovi, spanac și suc de mere iar când eram eu mică încă se recomanda, am văzut asta cu ochii mei într-o carte cu sfaturi pentru creşterea copiilor, ca hrana celor mici să includă neapărat crenvurști și șuncă de Praga ceea ce astăzi ar fi de neimaginat.

        Nici nu știu cum atâtea generații am supraviețuit fără nutrienții care abundă în  broccoli, fără aportul de vitamina C și vitamina K, extrem de necesară pentru o bună circulație sanguină, dar și fără fibrele solubile și insolubile, care ajută la reducerea valorilor colesterolului din sânge. Asta ca să nu mai spun de magneziu și calciu, cele două minerale conținute în procente însemnate în broccoli și care contribuie la reglarea tensiunii arteriale. Deci despre broccoli, numai de bine și nu doar din punct de vedere medical ci, după părerea mea, și din punct de vedere al gustului care mie îmi place foarte mult. Drept urmare, de când am descoperit această legumă nu trece nicio săptămână fără să fac o salată sau o supă cremă. Uneori îl mănânc doar fiert la abur şi apoi dat puţin prin unt şi este excelent şi aşa. Azi însă, după o plimbare forțată prin vremea asta câinoasă cu vânt și zăpadă, am făcut o salată, o salată care se face foarte rapid, în maxim 15 minute, şi o să împărtăşesc reţeta asta simplă cu voi. E foarte colorată și ridică moralul în așteptarea primăverii.

        Deci. Pentru că orice frază de mare importanță începe cu un ”deci”, să vedem ingredientele: un broccoli (evident), câţiva morcovi mici (baby carrots – mai mult pentru culoare decât pentru gust), un pic de telemea, două ouă fierte tari iar pentru sos două linguri de maioneză şi un iaurt. Dacă nu vreţi maioneză (deşi diluată cu iaurt devine foarte uşoară) puteţi să faceţi orice sos vinaigrette pe gustul vostru dar în acest caz nu mai  garantez reușita.ingrediente

         De obicei folosesc broccoli crud dar cum de data asta nu am găsit la Lidl, am luat o pungă congelată. E chiar mai simplu pentru că e gata curățat și desfăcut în buchețele. În afară de asta eu oricum nu am nici cea mai mică problemă în a folosi legume congelate așa că am desfăcut punga și am turnat-o direct în oală. Atât broccoli cât și morcovii îi fierb la abur cu puțină sare  într-un vas cu găuri care se introduce într-un alt vas pe fundul căruia se pun 2-3 cm de apă (un vas pe care l-am luat de la IKEA și de fapt este destinat fierberii pastelor). Funcționez pe stil vechi și habar n-aveam că există aparate ca cele de aici care fac totul mai simplu. Cu toate că gătitul este ultimul hobby din lume de care m-aș agăța, îmi place să trag cu ochiul din când în când la noutățile și gadget-urile de bucătărie cum ar fi acestea. Cine știe, poate în adâncul meu există totuși un instinct neadormit din vremea matriarhatului.

        Legumele le fierb  6-7 minute astfel încât să rămână al dente și să nu se facă fleașcă iar ouăle în vreo 10 dar asta cred că știe oricine. Brânza, cam 100 de grame la un broccoli, se taie cubulețe iar ouăle se taie felii, apoi se aranjează toate în mod artistic într-un bol de sticlă pentru un efect vizual de mare impact. Din loc în loc se pune câte o linguriță de sos (nu mult, să nu ne înecăm în maioneză) și asta e tot. Știu că nu pare nu-știu-ce, de fapt nici nu e mare filosofie, dar credeți-mă că aceste patru ingrediente combinate au un gust divin și țin de foame mai ceva ca o friptură. Ca să nu mai spun că într-o seară mohorâtă ca cea de azi ajung să mă binedispună ceea ce vă doresc și vouă :)salata de broccoli

Share This:

Citește mai mult

IMG_20171214_145010_resized_20171214_040446105

Vitamina A pe pâine

        Am o relație specială cu vitamina A :) Știu că sună ciudat să ai o relație cu o vitamină dar se mai întâmplă. La mine a început când eram la liceu și debutul a fost dezastruos. Am participat odată la un fel de prezentare/ conferință/ workshop, nici nu știu cum să îi spun pentru că evenimentul a fost ceva total nereușit deși intenția organizatorilor a fost una dintre cele mai bune. Ne-au adunat în Casa de cultură a studenților pe elevele de clasa a XII-a de la toate liceele din Cluj și medici de diverse specialități au ținut câte o mică prelegere despre probleme pe care ei le considerau de interes pentru vârsta noastră. Spun că evenimentul nu a avut succes pentru că pe noi nu ne interesa aproape nimic din ce se spunea pe scenă, în sală era gălăgie și nu prea auzeam ce se vorbește și singurul episod la care lumea a devenit atentă a fost cel în care o cosmeticiană a dat câteva sfaturi despre îngrijirea tenului adolescentelor. Evident, în acel moment toată lumea a ciulit urechile, frumusețea fiind un subiect de maxim interes în toate timpurile :)

        Nu știu cât de competentă era persoana care a făcut prezentarea și dacă avea cunoștințe bazate pe studii științifice dar înclin să cred că nu. În orice caz, ce am reținut eu din pledoaria ei a fost faptul că vitamina A aplicată pe gene duce la creșterea și îndesirea acestora. Deși niciodată nu m-am plâns de genele mele, ba din contră pot să spun că sunt foarte mulțumită de cum arată, m-am gândit că n-ar strica să mi le fac mai lungi și mai frumoase așa că ajunsă acasă am aplicat sfaturile specialistei. Mi-am cumpărat de la farmacie o fiolă de vitamina A uleioasă și seara, înainte de culcare, mi-am pus pe gene loțiunea magică.  Dimineața, șoc și groază, aproape nu am mai putut deschide ochii atât de tumefiate îmi erau pleoapele. Aveam ochii umflați ca o broască, nu puteam clipi  și abia îi țineam întredeschiși. M-am speriat rău și m-am dus la dermatologie unde doctorița a constatat că făcusem o alergie groaznică la leacul miraculos și m-a certat bine. Am umblat ca un zombi, distrusă complet și răspunzând la întrebări idioate, aproape o săptămână și mi-am jurat că nu o să mă mai ating de vitamina A în viața vieții mele.

        Nu e de mirare deci că douăzeci de ani mai târziu când o prietenă mi-a recomandat vitamina minune pentru pielea foarte uscată a palmelor nici n-am vrut să aud de așa ceva. Întotdeauna am avut pielea uscată pe mâini și, deși mă dau cu cremă de fiecare dată după ce mă spăl, tot nu pot să scap de problema asta. Atunci însă a fost un episod de-a dreptul acut, aveam niște palme pe care îmi crescuseră solzi de șopârlă atât de deshidratată eram. După ce am încercat toate cremele posibile și imposibile de la cele mai scumpe până la clasica glicerină sau vaselina pe bază de petrol, în disperare de cauză am zis să mai fac o încercare și mi-am luat inima în dinți. M-am dat cu vitamina A pe mâini și, pe cuvântul meu, după două zile mă lăudam cu o piele fină ca de bebeluș. Se pare că într-adevăr aveam o carență și de atunci am revenit la sentimente mai bune față de vitamina A. De atunci, din când în când mai ales iarna, îmi ofer câte un astfel de tratament și îmi face foarte bine.

        Zilele trecute eram pe un site unde căutam niște suplimente alimentare pentru tratamentul hepatitei C pentru o cunoștință în vârstă care nu prea se pricepe la internet iar sistemul medical de stat (nici cel oficial, nici cel paralel) nu o ajută cu nimic și am dat peste niște chestii foarte interesante. Legate de vitamina A, evident :) Spun interesante pentru că îmi convin de minune: Vitamina A se regăseşte în mod natural în alimente de origine animală, cum sunt ouăle, ficatul, peştele gras (anşoa, macrou, hering etc.), lapte şi produse lactate nedegresate, cum sunt smântâna sau untul. Deci exact alimentele care-mi plac mie :) Şi având în vedere că au început să-mi iasă din nou solzii, inspirată fiind de sursele de vitamină de mai sus am creat o reţetă de pate de ficat ex-cep-ţio-na-lă. Nu că mă laud… de fapt, ba chiar mă laud dar mi-a ieşit ceva foarte bun, simplu şi rapid de făcut.

        Nu ştiu vouă cum vi se pare dar pateul de ficat care se găseşte în comerţ este din ce în ce mai rău. Rău înspre oribil. Mie mi-a plăcut întotdeauna pateul şi nici nu sunt o mofturoasă dar parcă acum când desfac o conservă zici că mănânc hârtie. Nu mai are niciun gust în schimb are termen de expirare peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc ce bagă în el de ţine atât, în orice caz nu ficat că ăla este în proporţie de maxim 15% :) Adică pate de ficat fără ficat.

        În consecinţă mi-am făcut singură pateul de vis :) Am fiert 300 de grame de ficat de pui, dar nu mult, doar câteva minute cât să nu mai iasă sânge dacă îl înţepam cu furculiţa şi apoi l-am băgat în blender unde l-am măcinat. Practic s-a făcut imediat ca o pastă şi tot acolo am băgat şi aproximativ 40-50 de grame de unt, un pic de sare şi piper proaspăt măcinat. IMG_20171214_145010_resized_20171214_040446105

        A ieşit ceva foarte bun la gust, untul fiind dulce a luat amăreala de care se plâng cei cărora nu le place ficatul. Eu nu fac parte dintre ei dar ştiu că sunt unii care susţin că ficatul este amărui. A ieşit un pate care mustește de vitamina A, gustos şi foarte ieftin, 3 lei ficatul şi încă vreo 2 lei untul deci eu spun că merită. Plus că se face şi foarte repede, nu are conservanţi, E-uri, aditivi, culoranţi şi nici nu stă cu anii în aluminiu sau plastic. L-am mâncat cu roşii şi castraveţi cruzi dar merge şi mai bine cu murături. Din alea puse de mine ca să mă laud până la sfârşit :)IMG_20171214_150305_resized_20171214_040400945        Mai am o reţetă de pate dar acela este mult mai gras, este reţeta pe care o făcea bunica mea când tăia porcul. Şi acela este delicios dar plin de colesterol, dacă vreţi să v-o spun și pe aia, daţi de ştire.

Share This:

Citește mai mult

gazpacho

Gazpacho – cea mai potrivită mâncare într-o zi caniculară

        Avem motiv de bucurie :) Mâine este cea mai lungă zi din an și începe vara astronomică. Iar pentru că tot anul așteptăm clipa asta, nu ar trebui să treacă neobservată. Cine vrea, găsește motive de sărbătoare în orice, deci să bem și să ne veselim, zic. Îmi place vara pentru faptul că zilele sunt lungi și am mai mult timp la dispoziție, pentru că piața e plină de fructe adevărate și nu din cele de plastic, pentru că pot să umblu cu picioarele goale în sandale, pentru că am haine mai frumoase de vară decât de iarnă, pentru că pot face baie în mare, pentru că grădinile și parcurile sunt pline de flori, pentru că nu am de plătit facturi la gaz, pentru că cerul e mereu albastru, pentru că nu îngheață parbrizul la mașină și pentru încă alte o mie și o sută de motive.

        Un singur lucru nu-mi place vara. Nu, de fapt două. Canicula excesivă și țânțarii. Cu țânțarii se pare că nu va fi o problemă vara asta pentru că s-au aruncat tone de  insecticid prin oraș și deocamdată nu am văzut picior de astfel de bidiganie. Sau trompă :) Deci mi-am cumpărat degeaba Autan dar ăsta să fie cel mai mare bai!  Canicula însă va veni cu siguranță ca în fiecare an. Eu deja am simțit-o la Barcelona într-o zi sau două când celor 27-28 de grade li s-a alăturat umezeala Mediteranei. Pe căldura aia nu prea-ți mai ardea de plimbări turistice și-ți venea doar să zaci la o terasă sorbind o bere rece sau o sangria cu gheață. Partea nașpa (și am uitat să vă spun asta) era că în meniul tuturor restaurantelor nu erau trecute prețurile în dreptul băuturilor. Ca să mă credeți, vă arăt două poze de la două terase diferite. Nu era scris absolut nimic. Urât din partea lor.bauturi

      După ce am luat țeapă cu o bere pe care am plătit 6 euro, ne-am învățat să întrebăm cât costă înainte de a comanda deși mi se părea foarte enervant acest lucru mai ales că aproape nimeni nu știa engleza și chelnerii nu pricepeau ce vrem. Sau se făceau că nu pricep :) Dar 6 euro pe o bere mică de 330 de ml la o terasă pe plajă mi se pare jaf la drumul mare. Și nu doar berea era scumpă ci cam toate băuturile.

      À propos de băuturi, ce mi-a plăcut cel mai mult și mai mult în Spania a fost gazpacho. Nu știu dacă ar trebui să spun despre gazpacho că este o băutură pentru că de fapt acesta este considerat un fel de mâncare fiind o supă  preparată din legume crude care se servește rece. Este ideal în zilele caniculare pentru că ține și de foame și de sete. Am mâncat de câteva ori la terase și mi-a căzut tare bine, așa de bine că apoi când am văzut că în supermarket se vinde la cutie (exact ca și sucurile) mi-am cumpărat și îl beam la micul dejun în loc de ceai sau cafea :) Mereu fac așa, când îmi place ceva, mănânc în continuu acel ”ceva” până mă plictisesc.

        De gazpacho încă nu m-am plictisit și după ce m-am întors acasă mi-am făcut și eu după ce am căutat pe net toate rețetele posibile și imposibile. Le-am combinat pe cele care mi-au plăcut cel mai mult luate de la Jamie Oliver, Laura in the Kitchen sau Jamila iar acum pot să declar cu mâna pe inimă că fac un gazpacho de te lingi pe degete. Și totul nu durează mai mult de 5 minute. Rețeta e cât se poate de simplă iar ingredientele sunt ieftine și se găsesc pe toate gardurile: 3 roșii mari, un castravete, un sfert de ardei, un cățel de usturoi (sau chiar mai puțin), oțet balsamic după gust, o linguriță de ulei de măsline, sare și piper. Dacă vreți o consistență puțin mai groasă se poate pune și o felie/ feliuță de pâine. În zilele cu soț eu adaug pâine iar în cele fără, nu. Glumesc, desigur :) preparare gazpacho

        Toate ingredientele, cu excepția uleiului de măsline care se adaugă doar la sfârșit, se pun în blender și se mixează până la loc comanda. Sigur că proporțiile și le face fiecare după propriul gust dar important este să rețineți că gazpacho este o supă/ciorbă și nu un suc deci trebuie bine condimentat. Așadar nu vă zgârciți la oțet, sare și piper. Usturoiul trebuie pus cu măsură, să se simtă doar un iz vag și nu să duhnim ziua în amiaza mare. Supa mixată se ține la frigider câteva ore sau chiar de pe o zi pe alta și se servește cât se poate de rece. Mie îmi place la nebunie, la fel și băiatului meu căruia îi fac aproape în fiecare zi. Dacă mai descopăr vreo două- trei rețete din astea rapide, gustoase și sățioase, o să mă revăd doar la toamnă cu chestii de genul celor de aici sau de aici și vă jur că n-o să sufăr deloc.

        Supa pe care eu am mâncat-o în Spania avea deasupra crutoane de pâine prăjită, bucățele de ardei și roșie pentru decor ba chiar și câteva frunzulițe pe care cu grație le-am dat deoparte. Acasă sunt mai pragmatică și o las doar în pielea ei, într-un bol simplu și fără fițe, ba chiar uneori o beau direct din cană. Sper că v-am făcut poftă și o să purcedeți și voi la treabă. Dacă da, să-mi spuneți cum v-a ieșit dar până atunci vă doresc tuturor o vară minunată! gazpacho

Share This:

Citește mai mult

ardei-final

Rețeta de ardei fripți (mai buni decât orice zacuscă)

        Ca de obicei după sărbători toată lumea este sătulă de carne, nu mai vrea să vadă în față nimic cu maioneză, nici grăsimi, nici drob și nici măcar prăjituri. Cu toate că mi-am propus ca de Paști să nu mănânc mult (și de fapt nici n-am făcut-o) parcă toate mâncările au fost grele și parcă tot simt nevoia să schimb ceva în regimul alimentar. Aș mânca ceva ușor dar un pic mai cu gust decât frunze de salată, grâu încolțit, nuci și semințe. Să nu exagerăm, nu sunt chiar așa de scârbită de mâncare ca s-o dau pe raw vegan :) Și drept urmare am făcut niște ardei fripți (fripți, nu copți) de m-am lins pe degete atât de buni au fost. Drept să spun, sunt mai buni decât orice zacuscă din lume și se fac de o mie de ori mai ușor.

        Este o rețetă italiană,  ceva delicios și foarte, foarte simplu de făcut că dacă era complicat nu mă băgam. Ingredientele sunt cele din poza de mai jos adică ardei roșii, usturoi, ulei de măsline, sare și piper. În mod normal ar fi trebuit să fie ardei roșu gras și nu kapia, așa cum am avut eu, dar când am văzut la Kaufland că era 15 lei kilu’ am zis că merge și așa, cu kapia la 9 lei Și mi-au ieșit foarte bine, nu chiar perfect, o mică, mică diferență am văzut dar era sesizabilă doar pentru un connoisseur. Data viitoare o să revin la rețeta inițială.  

          Primul pas: într-o tigaie se pun 1-2 linguri de ulei de măsline (nu mult) și usturoiul curățat și zdrobit puțin (presat cu cuțitul). Proporția e de 4 căței de usturoi la un ardei mare. Tigaia se pune la foc mic astfel încât usturoiul să se prăjească treptat și să aibă timp să își transfere savoarea în ulei.
          În acest timp se taie ardeiul în felii care trebuie să arate cam așa:

         După câteva minute usturoiul capătă o culoare auriu-maronie:

         Când usturoiul și-a schimbat culoarea, peste acesta se pun ardeii presărați cu sare și piper. Eu pun piper din belșug, sare mai puțin. Se lasă la foc mic, amestecând din când în când. Friptul acesta durează 30 minute, știu că pare mult dar aici suntem la slow food, nu la fast food. Este esențial să se pătrundă ardeii încet, încet și nu să se ardă brusc. Între timp puteți să mergeți la televizor sau să verificați like-urile de pe Facebook dar să nu uitați complet de ardei :)

         La final ardeii au câte un pic de coajă înnegrită din loc în loc dar nu asta nu înseamnă că trebuie să fie scrum. Usturoiul se arde mai tare dar cu toate astea capătă un gust de-li-cios! Este dulce, un pic crocant și nu mai are nimic sălbatic în el. Și asta e tot!

        Sunt foarte buni lângă o felie de pâine proaspătă, de preferință baghetă pentru că are mai multă coajă. Sau cu chifle cu diverse semințe. Pot fi serviți și drept garnitură lângă o friptură dar pentru mine ar fi prea consistent și mult prea puternice cele două gusturi. Nu sunt vegetariană dar prefer de departe legumele și îmi plac felurile de mâncare simple care se gătesc ușor.

        Cu toate că mă bucur când îmi iese ceva bun și cu care pot să mă laud, iar ardeii aceștia chiar sunt excelenți, tot nu-mi place să stau prea mult în bucătărie. Pur și simplu arta culinară nu mă atrage deloc cu toate că am încercat toate metodele de a încolți un sâmbure de pasiune în mine. Chiar la un moment dat am cedat în fața unuia din modelele de plite incorporabile pe gaz care promiteau sus și tare că având una din asta în casă, gătitul va deveni o plăcere. Nici vorbă! E drept că arată drăguț și schimbă aspectul bucătăriei dar pasiunea mea pentru gătit a rămas la fel de crispată ca un bloc de gheață :) Mie mi se pare că o bucătărie demnă de pus pe copertă, utilată impecabil cu electrocasnice luate de aici e păcat să o murdărești cu stropi de ulei, pulbere de făină sau coji de castravete lipite pe gresie și nu știu cum fac alții de tot timpul bucătăria le arată ca în revistele de amenajări interioare. Chiar, la voi cum e situația? Bucătăria arată ca după război când terminați de gătit?

Share This:

Citește mai mult