Aveam 7 ani când am început să beau cafea 🙂 Și nu orice cafea, ci cafea turcească. Bineînțeles că nici părinții, nici Mimi, bunica din partea mamei care locuia împreună cu noi, habar nu aveau de viciul meu ascuns și nici nu ar fi avut cum să afle pentru că eu eram foarte discretă și nu făceam excese. Dar îmi plăcea teribil cafeaua deși nu puteam să o savurez decât în clandestinitate. Mă mulțumeam cu ce rămânea în cănile musafirilor… iar musafiri aveam aproape în fiecare zi: pe Nenea Gică și pe Tanti Florica, prietenii de-o viață ai bunicii mele.
Fuseseră înstăriți înainte de război dar comuniștii le confiscaseră tot ce aveau: și casa, și pământul, și hainele… până și cărțile din bibliotecă. Încercaseră să le fure și demnitatea dar n-au reușit. S-au trezit într-o bună zi (de fapt, pentru ei numai ”bună” nu a fost acea zi) cu autoritățile în mijlocul casei dându-le un ultimatum: în termen de o oră să-și strîngă lucrurile și să plece. Unde? unde or vedea cu ochii. Li s-a dat dreptul să ia două valize. Atât. Au îngrămădit în ele câteva haine și cărțile de școală ale celor doi copii care erau liceeni la vremea respectivă. Nenea Gică, un intelectual de mare valoare, împreună cu toată familia lui, fusese nevoit să locuiască la diverși prieteni ani de zile. Când la unii, când la alții pentru că nici aceștia nu o duceau mai bine dar erau binevoitori și i-au întins o mână de ajutor. A fost nevoit să dea la lopată astfel încât să-și poată întreține familia, el care lucrase în diplomație și care în timpul liber se întâlnea cu bunul său prieten, fostul coleg de la Liceul Șaguna, Lucian Blaga. Dar a trecut peste asta fără ifose și cu multă demnitate. Când l-am cunoscut eu, Nenea Gică era deja bătrân, reușise cu greu să obțină o mică pensie și căpătase cu chirie după ani lungi de umilință, o garsonieră într-un bloc. Pentru câțiva bănuți în plus cultiva flori la ghiveci, în special cactuși, pe care îi vindea cu mari eforturi, direct de pe asfaltul din fața complexului unor trecători care se opreau arareori să-i admire munca și talentul. Pe scurt, o ducea tare greu.
Televizoarele apăruseră deja de mult în casele oamenilor dar nenea Gică și tanti Florica nu-și permiteau acest lux. Și atunci veneau aproape în fiecare zi la noi să vadă un film, un meci de fotbal sau Teleenciclopedia iar bunica mea îi aștepta de fiecare dată cu o cafeluță. Spun ”cafeluță” pentru că pe vremea aceea cafeaua se bea (încă) din căni mici fără a se ajunge la stacanele din ziua de azi 🙂 Mă rugasem de ea să mă învețe cum se face cafeaua și eram foarte mândră de mine când mă lăsa să o prepar eu singură. Și mă pricepeam chiar bine.
Boabele de cafea le aveam de la București, ni le trimitea o mătușă care avea o sursă foarte bună de unde se aproviziona. Pe vremea aia cafeaua era vărsată și se vindea la kilogram doar sub formă de boabe. De cele mai multe ori boabele se prăjeau în fața ta, pe niște plite mari de tablă cu găurele și aveai posibilitatea să ceri cât de tare vrei să fie prăjite. Să nu cumva să fie prea arse sau prea crude. Iar apoi puteai să ceri să ți le macine sau să le aduci acasă întregi și să le râșnești doar cu câteva minute înainte de preparea cafelei. Așa cum se făcea la noi în casă unde nu se concepea să ții cafeaua gata măcinată în borcan pentru că s-ar fi răsuflat. Boabele se măcinau doar pe măsură ce le foloseai. Noi aveam o râșniță manuală din alamă care în câteva clipe umplea toată bucătăria de un miros divin iar eu și soră-mea ne certam care să dăm la manivelă. Secretul unei cafele reușite era obținerea unei pudre cât mai fine.
De aici încolo eram lăsată să-mi etalez talentele de gospodină. Și îmi aduc perfect aminte cum făceam. Întâi luam apa măsurată cu o căniță și o puneam la fiert într-un ibric direct pe flacără. Apoi puneam în apă câte o linguriță de zahăr și una de cafea pentru fiecare măsură și eram foarte, foarte atentă să nu pierd primul clocot. Când apa se umfla ca o spumă luam repede ibricul de pe foc și puneam în fiecare cană o linguriță de caimac după care puneam ibricul înapoi pe flacără și mai dădeam 3 clocote, nici mai mult, nici mai puțin.
Duceam apoi cu mândrie cafeaua la televizor în cănițe minuscule așezate pe o tavă acoperită de dantelă croșetată . Era extrem de dulce și, poate tocmai datorită faptului că era interzisă copiilor, îmi plăcea așa de mult. Abia așteptam să plece musafirii. Până când Mimi îi conducea până la poartă așa cum se cuvenea , eu sorbeam tot ce mai rămăsese în căni, de multe ori doar zațul, dar și acela avea o aromă care îmi umplea nările și nu mă deranja deloc să-l simt ca nisipul între dinți.
După ce Mimi și nenea Gică împreună cu tot universul lor au dispărut, eu nu am mai băut cafea. Am luat o lungă pauză. În magazine nu se mai găsea iar la noi în casă nu se mai bea decât foarte rar. În facultate cred că am băut cafea o singură dată, la Grădinița, parcă așa se numea barul unde este acum McDonald’s-ul de pe Magheru. De fapt a fost o băutură jumătate cafea, jumătate coniac care drept să spun mi-a plăcut foarte mult dacă și acum după atâția ani o mai țin minte 🙂
Apoi, încet-încet, la o petrecere, la o masă în familie, la o sărbătoare, cu o prietenă sau cu o colegă am reînceput să gust din cafea și mi-a plăcut. Din nou și din ce în ce mai mult. Nu știu cum și când s-a întâmplat să devin cafegioaică (oricum, după 30 de ani) dar acum beau cafea în fiecare zi. Și o ador. Îmi place și cu zahăr, și fără zahăr, și cu lapte, și fără lapte, și cu scorțișoară, și cu caramel și, evident, și cu un strop de coniac. Îmi place cappuccino, latte macchiato, café frappe, espresso, îmi place chiar și cafeaua fără cofeină. Iar pe lângă cafeaua pe care o beau, îmi place gelul de duș și crema de corp cu aromă de cafea și îmi plac lumânările parfumate cu miros de cafea.
Primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc este să-mi prepar cafeaua. Am renunțat demult la fiertul apei în ibric și nici nu cred că mi-ar mai plăcea să văd zaț pe fundul cănii. Este mult mai simplu doar să apăs pe butonul espressorului de cafea și să obțin aroma perfecta în doi timpi și trei mișcări. Visez la un astfel de model dar până la următorul Black Friday mă abțin. Am totuși un mic truc pe care vi-l împărtîșesc și vouă. Pentru obținerea celei mai bune arome, după ce pun cantitatea de cafea dorită în espressor, o presez până devine compactă. Apoi, cu cana aburindă în mână, mă întorc înapoi în pat să văd cu ce s-au mai îndeletnicit youtubărițele pe care le urmăresc. Deja se vorbește la greu despre apropierea sărbătorilor, despre cadouri, surprize și shopping online. Mai intru pe aici, pe dincolo și mă tot gândesc ce să le iau alor mei de Crăciun. Sau, de ce nu, mie 🙂
Voi sunteți băutori de cafea? Și dacă da, când ați început? 
