ioana-spune-cafea

Cum am devenit cafegioacă

         Aveam 7 ani când am început să beau cafea :) Și nu orice cafea, ci cafea turcească. Bineînțeles că nici părinții, nici Mimi, bunica din partea mamei care locuia împreună cu noi, habar nu aveau de viciul meu ascuns și nici nu ar fi avut cum să afle pentru că eu eram foarte discretă și nu făceam excese. Dar îmi plăcea teribil cafeaua deși nu puteam să o savurez decât în clandestinitate. Mă mulțumeam cu ce rămânea în cănile musafirilor… iar musafiri aveam aproape în fiecare zi: pe Nenea Gică și pe Tanti Florica, prietenii de-o viață ai bunicii mele.

         Fuseseră înstăriți înainte de război dar comuniștii le confiscaseră tot ce aveau: și casa, și pământul, și hainele… până și cărțile din bibliotecă. Încercaseră să le fure și demnitatea dar n-au reușit. S-au trezit într-o bună zi (de fapt, pentru ei numai ”bună” nu a fost acea zi) cu autoritățile în mijlocul casei dându-le un ultimatum: în termen de o oră să-și strîngă lucrurile și să plece. Unde? unde or vedea cu ochii. Li s-a dat dreptul să ia două valize. Atât. Au îngrămădit în ele câteva haine și cărțile de școală ale celor doi copii care erau liceeni la vremea respectivă. Nenea Gică, un intelectual de mare valoare, împreună cu toată familia lui, fusese nevoit să locuiască la diverși prieteni ani de zile. Când la unii, când la alții pentru că nici aceștia nu o duceau mai bine dar erau binevoitori și i-au întins o mână de ajutor. A fost nevoit să dea la lopată astfel încât să-și poată întreține familia, el care lucrase în diplomație și care în timpul liber se întâlnea cu bunul său prieten, fostul coleg de la Liceul Șaguna, Lucian Blaga. Dar a trecut peste asta fără ifose și cu multă demnitate. Când l-am cunoscut eu, Nenea Gică era deja bătrân, reușise cu greu să obțină o mică pensie și căpătase cu chirie după ani lungi de umilință,  o garsonieră într-un bloc. Pentru câțiva bănuți în plus cultiva flori la ghiveci, în special cactuși, pe care îi vindea cu mari eforturi, direct de pe asfaltul din fața complexului unor trecători care se opreau arareori să-i admire munca și talentul. Pe scurt, o ducea tare greu.

        Televizoarele apăruseră deja de mult în casele oamenilor dar nenea Gică și tanti Florica nu-și permiteau acest lux. Și atunci veneau aproape în fiecare zi la noi să vadă un film, un meci de fotbal  sau Teleenciclopedia iar bunica mea îi aștepta de fiecare dată cu o cafeluță. Spun ”cafeluță” pentru că pe vremea aceea cafeaua se bea (încă) din căni mici fără a se ajunge la stacanele din ziua de azi :) Mă rugasem de ea să mă învețe cum se face cafeaua și eram foarte mândră de mine când mă lăsa să o prepar eu singură. Și mă pricepeam chiar bine.

         Boabele de cafea le aveam de la București, ni le trimitea o mătușă care avea o sursă foarte bună de unde se aproviziona. Pe vremea aia cafeaua era vărsată și se vindea la kilogram doar sub formă de boabe. De cele mai multe ori boabele se prăjeau în fața ta, pe niște plite mari de tablă cu găurele și aveai posibilitatea să ceri cât de tare vrei să fie prăjite. Să nu cumva să fie prea arse sau prea crude. Iar apoi puteai să ceri să ți le macine sau să le aduci acasă întregi și să le râșnești doar cu câteva minute înainte de preparea cafelei. Așa cum se făcea la noi în casă unde nu se concepea să ții cafeaua gata măcinată în borcan pentru că s-ar fi răsuflat. Boabele se măcinau doar pe măsură ce le foloseai. Noi aveam o râșniță manuală din alamă care în câteva clipe umplea toată bucătăria de un miros divin iar eu și soră-mea ne certam care să dăm la manivelă. Secretul unei cafele reușite era obținerea unei pudre cât mai fine.

         De aici încolo eram lăsată să-mi etalez talentele de gospodină. Și îmi aduc perfect aminte cum făceam. Întâi luam apa măsurată cu o căniță și o puneam la fiert într-un ibric  direct pe flacără. Apoi puneam în apă câte o linguriță de zahăr și una de cafea pentru fiecare măsură și eram foarte, foarte atentă să nu pierd primul clocot. Când apa se umfla ca o spumă luam repede ibricul de pe foc și puneam în fiecare cană o linguriță de caimac după care puneam ibricul înapoi pe flacără și mai dădeam 3 clocote, nici mai mult, nici mai puțin.

         Duceam apoi cu mândrie cafeaua la televizor în cănițe minuscule așezate pe o tavă acoperită de dantelă croșetată . Era extrem de dulce și, poate tocmai datorită faptului că era interzisă copiilor, îmi plăcea așa de mult. Abia așteptam să plece musafirii. Până când Mimi îi conducea până la poartă așa cum se cuvenea , eu sorbeam tot ce mai rămăsese în căni, de multe ori doar zațul, dar și acela avea o aromă care îmi umplea nările și nu mă deranja deloc să-l simt ca nisipul între dinți.

         După ce Mimi și nenea Gică împreună cu tot universul lor au dispărut, eu nu am mai băut cafea. Am luat o lungă pauză. În magazine nu se mai găsea iar la noi în casă nu se mai bea decât foarte rar. În facultate cred că am băut cafea o singură dată, la Grădinița, parcă așa se numea barul unde este acum McDonald’s-ul de pe Magheru. De fapt a fost o băutură jumătate cafea, jumătate coniac care drept să spun mi-a plăcut foarte mult  dacă și acum după atâția ani o mai țin minte :)

         Apoi, încet-încet, la o petrecere, la o masă în familie, la o sărbătoare, cu o prietenă sau cu o colegă  am reînceput să gust din cafea și mi-a plăcut. Din nou și din ce în ce mai mult. Nu știu cum și când s-a întâmplat să devin cafegioaică (oricum, după 30 de ani) dar acum beau cafea în fiecare zi. Și o ador. Îmi place și cu zahăr, și fără zahăr, și cu lapte, și fără lapte, și cu scorțișoară, și cu caramel și, evident, și cu un strop de coniac. Îmi place cappuccino, latte macchiato, café frappe, espresso, îmi place chiar și cafeaua fără cofeină. Iar pe lângă cafeaua pe care o beau, îmi place gelul de duș și crema de corp cu aromă de cafea și îmi plac lumânările parfumate cu miros de cafea.

        Primul lucru pe care îl fac dimineața când mă trezesc este să-mi prepar cafeaua. Am renunțat demult la fiertul apei în ibric și nici nu cred că mi-ar mai plăcea să văd zaț pe fundul cănii. Este mult mai simplu doar să apăs pe butonul espressorului de cafea și să obțin aroma perfecta în doi timpi și trei mișcări. Visez la un astfel de model dar până la următorul Black Friday mă abțin. Am totuși un mic truc pe care vi-l împărtîșesc și vouă. Pentru obținerea celei mai bune arome, după ce pun cantitatea de cafea dorită în espressor, o presez până devine compactă.  Apoi, cu cana aburindă în mână, mă întorc înapoi în pat să văd cu ce s-au mai îndeletnicit youtubărițele pe care le urmăresc. Deja se vorbește la greu despre apropierea sărbătorilor, despre cadouri, surprize și shopping online. Mai intru pe aici, pe dincolo și mă tot gândesc ce să le iau alor mei de Crăciun. Sau, de ce nu, mie :)

        Voi sunteți băutori de cafea? Și dacă da, când ați început? ioana-spune-cafea

Share This:

Citește mai mult

imag4987

7 verbe pentru 7 zile #29

N-am făcut multe săptămâna asta dar tot am găsit ce să scriu :)

  • Am intrat într-un grup pe Facebook – Muzica copilăriei tale. Am intrat pentru că am fost adăugată (fără acordul meu) dar la fel de repede precum am intrat, am și ieșit. Pe cât de tare mă plictisește chestia asta cu grupurile, pe atât de tare mă și enervează. Vreau să fie decizia mea dacă mă alătur unui grup sau nu și nu vreau să primesc notificări din trei în trei minute pentru subiecte care nu mă interesează deloc. Doar pentru faptul că m-am născut într-un anumit an și într-o anumită generație, nu înseamnă că am avut sau avem aceleași gusturi în materie de muzică. Sau chiar dacă da, poate nu am chef să discut despre asta. Așa că vă rog să nu mă mai faceți membru la niciun fel de grup chiar de-ar fi să fie vorba despre iubitori de pisici, literatură sau modă. Așteptați să mă cer eu :)
  • Am primit de la ANAF, și nu e pentru prima oară, un mesaj pe telefon prin intermediul aplicației Spațiul privat virtual. Mi-am făcut contul îm urmă cu un an și rămân în continuare încântată de serviciul acesta chiar dacă încă nu e perfect. Însă pentru ceea ce am eu de făcut, este ideal. Am scutit o mulțime de drumuri și de cozi la ghișee și dacă toate instituțiile statului ar reuși să țină pasul cu tehnologia am face și noi progrese astfel încât să ajungem în rândul țărilor civilizate. În cazul de față, viitorul sună bine.screenshot_2016-11-18-21-20-22
  • Am cumpărat bilete pentru un concert al corului Madrigal pentru luna decenbrie și abia aștept să merg. Parcă nu-mi vine să cred cum s-au schimbat toate de când eram eu mică și ascultam colindele acestui cor pe benzi de magnetofon neimaginându-mi vreodată că pe scena unui teatru se vor auzi cântece despre Isus și magi și Bethleem. Nu eram obișnuită decât cu Cântarea României :)
  • Am observat un nou semn al iernii care se apropie gâfâind și anume clementinele care au apărut în rafturile magazinelor. Clementinele astea, de fapt niște hibrizi inventați de om care nu se găsesc decât din noiembrie până prin martie, sunt preferatele mele pentru că se decojesc foarte ușor, nu au sâmburi, sunt foarte dulci și, nu în ultimul rând, ieftine. Sunt în stare să mănânc până mă doare burta și pățesc exact ca și cu cireșele, pur și simplu nu mă pot opri :) Când văd munții de clementine în supermarket știu că deja e iarnă. Ce nu înțeleg însă, este de ce se chinuie toți să rupă frunzele înainte de a le pune în pungă pentru că  mie îmi place foarte mult cum arată cu un pic de verde lângă codiță. Cred că ați asistat și voi la scene de hărnicie, parcă desprinse din practica agricolă a perioadei comuniste, în care clienții stau în cele mai incomode poziții și lucrează de zor rupând frunză de frunză pentru a avea o pungă de clementine ”curate”. imag4987
  • Am rezistat tentației de a face cumpărături de Black Friday. Nu mă întrebați cum, că nici mie nu-mi vine a crede. N-am cumpărat nimic nici online dar nici în magazine deși am fost cât pe-aci s-o comit din nou. Pe online am rezistat eroic la un ceas de la Tommy Hilfiger la care mă uitam din zece în zece minute până a dispărut din stoc iar pe viu m-am tot zgâit la o periuta de dinti electrica și nu m-am putut nicicum hotarî ce model să aleg. Dentistul meu mi-a spus și înclin să îi dau dreptate, că nu contează cu ce fel de pastă de dinți ne spălăm și că nu are rost să cheltuim zeci de lei pe sofisticării care promit marea și sarea. Singurul lucru care contează pentru menținerea unei danturi sănătoase este un periaj corect și făcut la timp, poa’ să fie și cu cea mai ieftină pastă din lume. Dacă tehnica periajului este bună, nu avem de ce să ne facem griji. Drept urmare, după aflarea unei asemenea vești, am hotărât că este cazul să trec la nivelul următor și să renunț la clasica periuță dar dintre aceste modele nu știu pe care să îl aleg și trebuie să decid repede pentru că Cyber Monday bate la ușă.imag4976
  • M-am crucit (oare pentru a câta oară?) văzând cât de plini de sine pot fi unii. Și aici mă refer la bloggeri deși discuția s-ar putea extinde ușor în oricare alt domeniu. Citeam deunăzi un interviu în care o blogeriță era întrebată ce bloguri citește și care sunt colegii ei de breaslă preferați. A răspuns că nu are preferați, că cel mai mult îi place de ea însăși și că ea crede că scrie cel mai bine. Și nu apăreau ghilimele pe nicăieri :) Mă mir că n-a spus că o ia cu leșin de admirație când se uită în oglindă. Cum poți să fii atât de arogant mai ales când n-ai pe ce te baza? Iar altă blogeriță l-a făcut praf pe un altul când acesta a cerut feedback pentru un articol pentru care, susținea el, luase o nemeritată notă mică într-un concurs. Praf și pulbere l-a făcut! Omul săracu’ ceruse o părere sinceră despre articolul de care el era foarte mândru și tipa asta i-a dat sinceritate să se sature pentru vreo zece ani.  De ce naiba nu poți să taci dacă n-ai nimica bun de spus? Mi s-a întâmplat și mie să vină câte o colegă încântată de rochia sau coafura sa cea nouă și să aștepte complimente iar mie să mi se pară horror. Dar dacă n-am găsit nimic frumos la ce îmi arăta, m-am limitat doar la un simplu să o porți sănătoasă și atât. Ce rost ar fi avut să-i stric ziua?
  • M-am hotărât ca de-acum înainte să fac doar un ou pe zi. Glumă-neglumă asta e o teorie care e legată de multitasking-ul care ne omoară cu zile și care presupune că putem face mai multe lucruri în același timp (metaforic vorbind, mai multe ouă). Ne sufocăm numai la gândul a câte avem de făcut și câte liste avem de bifat. Din păcate, cu cât ne propunem să facem mai multe și nu ducem la îndeplinire ceea ce am fi vrut, cu atât devenim mai frustați. Dacă însă ne propunem să facem doar un lucru, și acela făcut ca lumea, viziunea asupra vieții se poate schimba radical. L-am făcut, l-am bifat, sentimentul de confort pune stăpânire pe noi și ceea ce facem de acolo încolo în ziua respectivă vine ca un bonus. Ideea aceasta am auzit-o prima dată la Mimi și Alex Ikonn cu al lor Productivity Planner (pe cei doi îi găsiți pe YouTube) iar de curând am citit cam aceleași lucruri spuse sub o altă formă într-un articol foarte interesant publicat de Adina Popescu în Dilema Veche.
  • M-am gândit la o mulțime de lucruri. Atâtea îmi trec prin cap și atâtea gânduri am încât nici nu pot dormi bine noaptea… Dar să luăm partea bună. Cogito ergo sum. Cuget, deci exist. Cine-a spus asta că tare mi se potrivește.

Hai că am zis destule azi. Voi ce spuneți de periuță,de ANAF, de ou, de datul cu părerea? :)

Share This:

Citește mai mult

bucuresti

De ce m-aș muta la București

        Mâine. Și nu exagerez deloc. Îmi place așa de mult orașul ăla încât m-aș muta chiar mâine dacă toată conjunctura în care trăiesc ar fi mai simplă.

        Îmi place că e aproape de mare și că în două ore ești acolo. Bine, asta se întâmplă iarna pentru că vara drumul durează mai mult dar de ce aș vrea să merg vara la mare când litoralul e sufocat de turiști și gâtuit de mașini? Să vezi și să asculți  marea atunci când plajele sunt pustii poate fi o experiență inedită pe care eu personal o savurez de fiecare dată. Bucureștiul e la fel de aproape și de munte, e aproape și de Bulgaria care oferă atracții nemaipomenite pe care cu surprindere le-am descoperit în ultima vreme. Dar nu știu de ce am început cu asta că doar nu m-aș muta la București ca să am de unde pleca :) Oricum, cred că ați înțeles ideea, orașul e bine poziționat din punct de vedere al excursiilor de weekend ceea ce e un mare plus pentru cineva care iubește călătoriile (așa ca mine).

        Cred că primul și cel mai important motiv cu care ar fi trebuit să încep e existența locurilor de muncă mai multe și mai bine plătite. Diferența dintre București și restul țării e de la cer la pământ şi este normal având în vedere că aproape toate companiile străine îşi au sediul acolo. Unii susţin că asta duce şi la un cost al traiului mai scump decât în alte părţi dar mie nu mi se pare deloc aşa. Ce e mai scump? Transportul, mâncarea, utilităţile, chiriile, casele? Depinde cu ce comparăm. Dacă e să ne uităm la Cucuieţii din deal se prea poate, dar eu compar cu alte orașe mari din țară și nu cu un sătuc din vârful muntelui.

         În București preţul transportului în comun este mai mult decât rezonabil, chiar foarte mic în comparaţie cu Clujul. Ştiu că acest lucru se datorează subvenţiilor dar în acest context chiar nu mă interesează aspectul acesta. Transportul este ieftin, funcţionează foarte bine iar mersul cu metroul este cea mai comodă soluţie. N-o să-i înțeleg niciodată pe cei cărora le pică steaua dacă merg cu metroul. Mie îmi place. E mai scumpă mâncarea în București? Să fim serioși, tot de la supermarket cumpărăm cu toții, oriunde ne-am afla. Iar în piețele capitalei legumele și fructele  sunt întotdeauna mai ieftine decât în zona mea unde vara vine în fiecare an mai târziu cu o lună. Deci mâncarea nu e deloc mai scumpă.

        Curentul electric, gazele, telefonul, RCA-ul (că tot e scandal cu majorarea lui) au același preț pe tot teritoriul țării. Hainele la fel, mall-urile să trăiască și, de ce nu, magazinele chinezești :) Ca să nu mai spun de magazinele online la care ai acces indiferent unde te-ai afla. La imobiliare situația e aceeași. Un apartament nou cum e acesta de aici are același preț cu unul din Bună ziua, un cartier al Clujului. E mai scump să trăiești în București decât într-un alt oraș mare? Nu.

       Dar desigur nu se reduce totul la bani. M-aș muta la București pentru toate spectacolele, concertele și evenimentele care se petrec aici săptămână de săptămână și cred că nimeni nu contestă faptul că din punct de vedere cultural aici se întâmplă toate. M-aș muta la București pentru că ai unde să ieși în oraș indiferent de zi și oră chiar dacă nu ai un sfanț în buzunar. Există o mulțime de lucruri și locuri interesante de văzut sau de vizitat și care sunt gratuite sau cu intrare liberă. Parcuri, expoziții, conferințe, lansări de carte… Mă oftic de fiecare dată când primesc newsletter-ul de la Humanitas și văd ce prezentări au iar eu nu sunt acolo!

        Îmi plac parcurile și arhitectura, îmi place Centrul Vechi, îmi place că lumea este dezinhibată și nu se uită lung după tine pe stradă orice ai purta. Nu că m-aș îmbrăca eu extravagant, dar mă enervează ideile preconcepute. Îmi pare rău când aud la unii bucureșteni (de obicei cei nativi) că își vorbesc de rău orașul. Că e mizerie, că e aglomerat, că aerul este irespirabil, că se fură sau că traficul este infernal. Asta se întâmplă în toate marile orașe dar dacă e să punem în balanță minusurile și faptul că Bucureștiul e orașul în care ți se deschid toate oportunitățile, avantajele înclină mult mai greu. Ce părere aveți? Vă place Bucureștiul? dar, please, please, nu-mi spuneți că preferați liniștea, că de liniște și pace o să avem parte cu toții cu vârf și îndesat când o să ne crească păpădii la cap :)bucuresti

Share This:

Citește mai mult

masina-de-spalat

Șoc și groază la mine în baie

        Dacă nu m-aș fi enervat maxim, ar fi fost de râs dar parcă nici acum nu-mi vine să cred ce fază tâmpită am pățit. Deși inițial am fost tentată să spun că numai mie mi se putea întâmpla una ca asta, nu e așa. I se putea întâmpla oricui. Ține doar de ghinion și se pare că în ziua aia am avut cu carul. Mai exact sâmbăta trecută.

        Să vă povestesc, deci. M-am sculat eu frumușel, mi-am făcut o cafea, am lălăit un pic pe internet și apoi m-a apucat avântul gospodăres. În general prefer să fac treburile casnice în timpul săptămânii pentru ca weekendul să îl pot petrece într-un mod mai relaxant dar cum se strânseseră destul de multe de făcut prin casă, mi-am zis că nu mai suportă amânare și am purces la treabă. Am adunat una-alta, am dat cu aspiratorul, am șters un pic praful și  am băgat o tură de haine la mașina de spălat. Apoi m-am dus în bucătărie să fac niște șnițele dar mi-am dat seama că în frigider nu mai aveam niciun ou. Uitasem să cumpăr cu o zi înainte.

        M-am îmbrăcat și am plecat după ouă. Chiar lângă blocul meu este un Profi dar când am dat de aerul de afară parcă mi-a venit cheful de plimbare așa că am hotărât să fac câțiva pași și astfel m-am dus la Lidl care e un pic mai departe.

        Ca de obicei când merg la Lidl mi se agață de mână tot felul de lucruri care nu erau pe listă și, evident, așa s-a întâmplat și de data asta. Pe lângă ouă, am ieșit cu un coș plin :) Apoi am mers la tata, am stat un pic la povești și am băut un ceai, m-am jucat cu motanul Rafael și după aceea m-am întors acasă. Era deja ora două.

        Mi-am lăsat plasele jos și, ca întotdeauna când intru în casă, primul lucru pe care îl fac este să merg la baie să mă spăl pe mâini. Am apăsat pe clanță, ușa s-a deschis puțin și zbang!, s-a lovit puternic în ceva. Parcă m-a izbit înapoi. M-am speriat pentru că știam că sunt singură acasă și rapid am închis-o la loc. Putea oare să fie cineva în baie?? Îmi venea s-o iau la fugă dar cum era o liniște deplină m-am gândit că totuși nu e nimeni ascuns acolo și am mai încercat o dată, de data asta cu precauție. La fel, ușa s-a întredeschis 10-15 cm și s-a oprit lovindu-se în ceva. Am încercat să o împing dar nici nu se clintea. Nu puteam nici să-mi bag capul să văd ce e înăuntru pentru că ușa nu se deschidea suficient cât să-mi permită acest lucru. Mi-am băgat totuși mâna și, pe pipăite, am realizat că ușa era blocată de mașina de spălat. Cum ajunsese de la locul ei în mijlocul băii, habar n-aveam.

        Oricât am încercat să împing ușa cu mașină cu tot n-am reușit și am stat așa, fără să pot intra în baie,  până seara când a venit Vlad acasă. Am avut niște nervi de zile mari. Noroc că mai am o baie de serviciu dar parcă atunci aveam nevoie mai mare ca oricând de o grămadă de lucruri din baia blocată. În sfârșit, după mai multe încercări și cu ideea unei pârghii, Vlad a reușit să împingă mașina și să deschidă ușa cât să ne putem strecura înăuntru. M-am bucurat la fel cum s-au bucurat soldații români la cucerirea Plevnei :)

        Ce se întâmplase de fapt am constatat când am băgat următoarea tură de haine la spălat. Când programul a ajuns la partea de centrifugare, mașina a început să scoată niște sunete de ziceai că e malaxor de bolovani. Dar ce zic eu ”sunete”, că erau niște bubuituri de ziceai că urmează să explodeze în câteva secunde. Ca și când ar fi fost un obiect foarte greu în interior care zbura și lovea dintr-o parte în alta iar asta făcea ca mașina să se deplaseze puțin câte puțin. Probabil așa se întâmplase cât timp eu lipsisem de acasă de ajunsese mașina în dreptul ușii. De fapt, ce ”probabil”, cu siguranță asta se întâmplase. Mașina se descentrase și când a intrat în viteza de centrifugare s-a deplasat ușor, hop-hop câte un centimetru până a ajuns în dreptul ușii.

        Ce bucurie pe capul meu! Poate vă gândiți că nu e așa o mare tragedie să duci mașina de spălat la reparat chiar dacă are o tonă iar eu stau la etajul patru. S-ar putea rezolva și asta. Dar stați că nu v-am spus tot. Partea comică abia acum urmează. Mașina mea de spălat (dracu’ știe de ce am ales-o chiar pe asta) nu încape pe ușa de la baie. Pur și simplu este mai mare decât cele standard! Când am cumpărat-o, nu ne-am dat seama. Am scos mașina veche pe care parcă i-am dat lui soacră-mea și când am adus-o pe asta nouă am constatat cu stupoare că nu încape pe ușă! Am chemat atunci pe cineva care a demontat tocul ușii și apoi l-a montat la loc! Ce m-am enervat și atunci, nici nu mai vreau să-mi aduc aminte.

        Înțelegeți deci de ce m-a apucat cu adevărat disperarea. N-am găsit pe nimeni să vină să o repare la noi acasă sau măcar să ne spună dacă se mai poate face ceva sau trebuie să cumpărăm alta. Cum s-ar zice, să-i pună un diagnostic. Ăsta e unul dintre dezavantajele de a locui într-un oraș mic. Nu numai că n-ai teatru, operă și balet dar n-ai nici service masini de spalat. Nu e glumă pentru că e de-a dreptul frustrant. M-am uitat pe internet și am găsit imediat firmă de reparatii masini de spalat in Bucuresti. Dar ce folos… e în București și e cam departe însă fac o treabă super faină. Vin la domiciliu și nu trebuie să cari în spate mastodontul, adică exact ce-mi trebuie mie. Și poate și vouă, dacă stați în București sau Ilfov.

        Până una-alta eu continui să folosesc mașina în starea în care e deși mă aștept ca în curând să-mi bată vecinii la ușă disperați de zgomotele infernale care se aud de la noi din apartament. Sper însă să nu mă reclame pentru spălare de bani că și asta mi s-a întâmplat :)masina-de-spalat

Share This:

Citește mai mult

taietei-cu-varza

7 verbe pentru 7 zile #28

La o cafea fierbinte rememorez rapid săptămâna care a trecut ca vântul și ca gândul:

  • Am donat din nou  o mulțime de cosmetice pe care nu le mai foloseam unor fete, surori gemene, care s-au bucurat ca și când ar fi primit o comoară. Era păcat să stea nefolosite sau să le arunc la gunoi când alții nu-și permit să cumpere nici măcar o ojă. Că de ce am cumpărat eu atâtea, asta e o altă problemă la care sunt incapabilă să găsesc un răspuns logic. mostre-ioana-spune
  • Am așteptat să ningă și a nins. Vorba vine ”am așteptat” că de fapt n-am avut ce face, voiam doar să văd dacă prognoza meteo se adeverește și din păcate azi dimineață când m-am trezit și m-am uitat pe geam acoperișurile erau albe, la fel și mașinile din parcare. Deci a venit iarna.
  • Am descoperit un nou magazin în Cluj. E la parterul unui bloc pe Calea Turzii, nu e într-o zonă de fițe dar când intri înăuntru te simți ca în rai. Asta dacă îți plac cosmeticele și parfumurile așa cum îmi plac mie. Una dintre vânzătoare, o fată blondă cu părul lung împletit într-o mulțime de codițe complicate, a fost atâta de drăguță și atâta de amabilă cum rar mi-a fost dat să văd. Fără să fie genul pisălog care să-ți stea în coastă, a venit lângă mine doar când am avut ceva de întrebat, mi-a povestit câte-n lună, câte-n stele prin prisma experienței personale și nu doar mi-a citit etichetele așa cum mi se mai întâmplă în alte magazine. Voiam să-mi iau un parfum La vie este belle de la Lancôme pentru că-mi place la nebunie și singura reținere pe care o am e faptul că prea îl are toată lumea. Încă mă mai gândesc un pic. Prețurile sunt bune, chiar foarte bune, iar dacă nu sunteți din Cluj (sau dacă sunteți dar nu aveți chef să urcați Feleacul) puteți să vă comandați produse cosmetice de pe canar.ro pentru că au și site. imag4972
  • Am mâncat tăieței cu varză făcuți de mine. De fapt nu tăieței, ci penne, tot paste făinoase numai că sub altă formă. Nu știu de ce a dispărut mâncarea asta din meniul nostru obișnuit. Când eram mică stăteam cu bunica și ea gătea la noi în casă, iar vinerea, fiind zi de post, ne făcea fie tăieței cu varză, fie tăieței cu nucă și zahăr. Mi se păreau delicioși, și unii și alții. taietei-cu-varza
  • Mi-am valorificat voucherul cadou de la Flanco și mi-am luat un card de memorie de 64 de giga de care mă bucur foarte tare. Acum pot să filmez oricât fără să mă mai stresez că nu am spațiu de stocare. Când să plătesc (pentru că pe lângă voucher a trebuit să dau și o mică diferență), tipa de la casă mi-a cerut buletinul. What?? a zis că nu poate să-mi facă factura fără act de identitate. Dar, îi răspund eu, mie nu-mi trebuie factură. Cică așa e sistemul și nu merge altfel. Am lăsat-o în plata domnului că nu aveam chef să mă cert cu nimeni și să-mi stric buna dispoziție, oricum nu era ea de vină dar mă întreb ce se întâmpla dacă nu aveam buletinul la mine. Nu puteam să cumpăr?
  • M-am mirat și eu, ca tot mapamondul de altfel, de rezultatele alegerilor din Statele Unite. Speram să iasă Hillary și, crezând în seriozitatea sondejelor, nu m-am gândit o clipă că ar putea fi altfel. Dar a ieșit clovnul și acesta a fost subiectul săptămânii nu doar pe Facebook ci și în presă, în autobuz, la coadă la Kaufland și, evident, la birou. O singură persoană am auzit să fie de partea lui Trump și asta e o colegă al cărei unic și suprem argument e faptul că o femeie nu poate deveni președinte, cel puțin deocamdată. De ce? Pentru că e femeie, atât. Când am auzit-o, mi-a venit să mă dau cu capul de masă. De ce să ne mai mirăm de alții când încă mentalitatea noastră e la stadiul de ev mediu?
  • Am citit Dintr-un secol de viață de Cella Delavrancea, fiica lui Barbu Ștefănescu Delavramcea. E o carte apărută în 1987, anul în care scriitoarea a împlinit 100 de ani (a trăit 103) și cuprinde memorii, evocări, note de călătorie, reportaje, corespondențe, cronici de spectacole, toate văzute prin prisma unei doamne cum astăzi nu mai există. Un alt veac, o altă epocă… Am citit cu plăcere cartea dar nu chiar cu sufletul la gură pentru că nu se încadrează în acel gen. Din păcate calitatea hârtiei și a tipăriturii este extrem de slabă ceea ce mi-a îngreunat cititul și nu știu dacă există vreo ediție mai nouă (cea pe care eu am găsit-o în biblioteca părinților este apărută în 1987 la editura Eminescu).

        Urmează de-acum o iarnă lungă, m-am pregătit cu multe cărți și ceaiuri de tot felul, timp să fie și să duduie caloriferele! Voi cum vă petreceți zilele de iarnă? Pe pârtie sau în casă la căldurică?

Share This:

Citește mai mult