”Doar” 22 sau ”deja” 22? de școli închise în Franța

        Abia aștept să înceapă școala, nu pentru că aș avea vreun interes ci doar pentru că m-am săturat până peste cap să aud  repetându-se la infinit aceleași și aceleși mesaje, știri pro sau contra și păreri mai mult sau mai puțin avizate. Redeschiderea școlilor a devenit unicul subiect despre care se discută la radio și cum radioul merge non stop atât acasă cât și la birou, vrând nevrând îmi trec toate discuțiile pe la ureche. Drept pentru care zilnic aprofundez această temă.

        De două trei zile încoace subiectul la care se face frecvent referire (și comparație) este modelul francez, mai exact problemele apărute odată cu redeschiderea școlilor pentru că în Franța anul școlar a început deja la 1 septembrie. Tragem deci cu ochiul în curtea lor să vedem ce s-a întâmplat ca să știm și noi la ce să ne așteptăm ceea ce, desigur, nu este un lucru rău. Și ce s-a întâmplat? 12 milioane de elevi s-au întors la școală în peste 60000 de unități de învățământ. Dintre acestea, după câteva zile, 22  au trebuit să fie închise după depistarea unor cazuri de coronavirus. Aș menționa însă amănuntul că dintre acestea 22, 10 sunt în insula Réunion care se află la hăisa, tocmai în Oceanul Indian deci cumva ar ieși din modelul nostru. Așadar în Franța continentală din 60000 de școli s-au închis 12. O fi mult, o fi puțin? asta depinde de percepția fiecăruia, de starea de spirit și de modul de abordare a problemei.

        Invitat fiind la Digi 24, profesorul Alexandru Rafila, şef al  Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş și reprezentantul României la OMS, pe care de când a început pandemia cred că îl cunoaște toată lumea, s-a exprimat cu toată încrederea și insistența dându-și acordul absolut în necesitatea redeschiderii școlilor, desigur cu anumite măsuri de prevedere. A dat exemplul Franței spunând foarte clar (l-am auzit eu cu urechile mele) că din peste 60000 de școli doar 22 au fost nevoite să închidă porțile din cauza apariției de infecții cu coronavirus. I se părea un procent nesemnificativ.

        Pe același post TV, la câteva ore distanță, un jurnalist al cărui nume îmi scapă acum (nu Prelipceanu și nici Claudiu Pândaru), celălalt, prăpăstiosul 🙂 reproduce aceeași știre doar cu alte nuanțe: Din cele 60000 de școli deschise în Franța la 1 septembrie, după doar trei zile,  22 au fost deja închise. Iar asta aduce cu ceva de genul, pregătiți-vă, urmează cu siguranță încă multe altele. Scenariu clar pesimist.

        Rafila însă, cel puțin de data asta, părea optimist și mă întreb acum care o fi raportul, la nivelul țării noastre, legat de perspectiva redeschiderii școlilor peste câteva zile. Eu mă declar optimistă.

 

Share This:

Read More

Un milion nu e decât o sută

        N-am mai fost într-un mall dinainte de pandemie și într-un fel chiar simt că mi-e dor de un shopping în adevăratul sens al cuvântului dar deocamdată nu mă grăbesc către locuri aglomerate. E drept că am fost la mare dar, cel puțin acolo unde am fost eu, adică în Constanța, plaja nu era nici pe departe atât de plină așa cum vedem în imaginile apocaliptice prezentate la tv. Ba pot să spun că era de-a dreptul pustiu. Am fost la mare pentru că îmi era teribil de dor de o ieșire dar și pentru că pentru nisipul de acolo nu există înlocuitor. Pentru mall-uri există însă surogat și mă întreb ce ne-am fi făcut fără comerțul online.

        Răspunsul mi-l dau singură, am fi rămas cu mai mulți bani în buzunar 🙂 Dar parcă nu strică nici câte o mică bucurie din când în când și, mai mult doar din plictiseală stăteam într-o zi pe net scroll-înd  internetul în căutare de parfumuri originale. Nu că n-aș avea destule (colecția pe care o am cred că îmi ajunge până la sfârșitul vieții) dar nu se știe niciodată de unde apar noutățile. Primul site care mi-a apărut în urma căutării a fost clasicul elefant, am dat click și când am văzut prețurile era să leșin. Însă doar o fracțiune de secundă. M-am speriat de prețuri deși, ca de cele mai multe ori, aparențele înșeală. Un Eternity de la Calvin Klein care costă 800 de lei nu înseamnă deloc că e scump, ba din contra. Și la ceasuri de mana aceeași poveste deși păreau scumpe, erau de fapt ieftine… Cum așa? Pentru că există un mare DAR… eram pe elefant.md și nu pe elefant.ro. Iar leii moldovenești sunt de 4 ori mai mici decât leii noștri, adică cei la care unii le spun roni (iar eu mor când îi aud). În consecință, nici prețurile nu pot fi la fel chiar dacă moneda se numește tot leu. Împărțim totul la 4 și zâmbetul ne revine pe buze 🙂

        Prețurile astea de mii și zeci de mii de lei m-au făcut să-mi aduc aminte de inflația din anii 90 când aproape totul se calcula în milioane și nu puteai să faci niciun fel de predicție sau vreun plan de economisire nici măcar de la o lună la alta. Pe de altă parte, eu am avut și un mare noroc, chiar uriaș aș putea spune, atunci când am luat creditul pentru apartament cu dobândă fixă. CEC-ul era singura instituție care dădea împrumuturi persoanelor fizice iar dobânda era de 4% (procent fix) și exista o facilitate pentru tinerii căsătoriți care îndeplineau nu mai știu ce condiții (la care noi ne-am încadrat) prin care aceștia aveau dobânda redusă la jumătate, adică 2%. Deci am luat credit pe 10 ani cu dobândă fixă de 2% chiar înainte de a începe ”liberalizarea prețurilor”. Rata lunară era 800 de lei iar eu aveam un salar de, dacă bine mai țin minte, aproximativ 2400, deci rata reprezenta o treime din salariul meu – aș spune o sumă considerabilă. În mai puțin de patru ani dobânzile au crescut îngrozitor și știu exact ce spun pentru că lucram într-o bancă.

        Pentru depozitele pe termen scurt se plăteau dobânzi de 110-120% iar la credite dobânzile erau, evident, mai mari. Pentru liniile de credit ale  SRL-urile care erau atunci nou înființate și relativ puține, dobânda era 130%, variabilă și deci putând crește oricât, și multe firme au dat atunci faliment, în special cele care țineau cu tot dinadinsul să lucreze cu facturi și chitanțe și nu la negru. Nu mai știu la cât ajunsese salariul meu  (zeci de milioane. oricum) dar țin minte perfect că rata pe care o aveam de plătit la creditul pentru apartament era doar cu puțin mai mare decât prețul unei pâini. Așa că am rambursat anticipat tot împrumutul și m-am văzut liniștită cu sacii-n căruță. Asta a fost partea pozitivă a inflației pentru că, pe cealaltă parte, am pierdut o grămadă de bani pe care îi aveam strânși pentru mașină. Pierdut în sensul că s-au devalorizat complet în câteva luni.

        Interesant este că deși au trecut mai bine de 15 ani de la denominare, adică tăierea zerourilor de la 1 iulie 2005, încă lumea vorbește în milioane atunci când vine vorba de bani.  Recunosc  că și mie mi se mai întâmplă asta, nu tot timpul, e adevărat, dar nu este exclus ca în vorbirea curentă să spun că mi-am luat o pereche de pantofi cu un milion jumate’ , că am fost la supermarket și am cheltuit trei milioane fără să știu pe ce sau că biletul spre Anglia a fost două milioane. Fac ce fac și tot la asta ajung 🙂 Voi mai sunteți ancorați de trecut, vă mai referiți la milioane? sau  vorbiți  corect  în  zeci  și  sute  de  lei?  că  de fapt  un  milion  nu  e decât  100  de  lei.

Share This:

Read More

Prețul corect

        Vă mai aduceți aminte de emisiunea Prețul corect? un format internațional care are 45 de ani deja și care a fost difuzată cu mare succes pe ProTV  în urmă cu vreo 10-15 ani. Era un show de televiziune în care concurenții trebuiau să ghicească prețul la care se vând diverse mărfuri iar câștigătorul era cel care se apropia cel mai mult de prețul real din magazine fără însă să îl depășească. O emisiune simpatică pe care o urmăream duminica după masa și la care participam activ de pe canapea gândindu-mă că dacă aș fi fost în studio aș fi putut câștiga sume frumușele mai ales că la vremea respectivă eram o shopaholică înverșunată.

        Ce-i drept atunci încă nu apăruse comerțul online iar prețurile din magazine la mărfuri de la branduri concurente erau aproximativ aceleași, desigur cu mici diferențe dar comparabile și încadrându-se în același ecart. Mi-am adus aminte de ”prețul corect” zilele trecute când, vorbind cu o prietenă, i-am spus că vreau să îmi cumpăr o pilă electrică pentru îndepărtarea ojei semiparmanente de pe unghii și că am găsit câteva modele care costă între 3 și 400 de lei. Îi ziceam că mi se pare mult mai ales că nu erau modele prefesionale dar prietena mea mi-a spus că ea și-a luat de pe un site chinezesc cu 40 de lei cu transportul inclus. Adică de 10 ori mai ieftin și  exact același model pentru că ne-am uitat apoi împreună să vedem dacă găsim diferențe.

        Foarte rar mi se întâmplă să fac comenzi pe site-uri chinezești din două motive. În primul rând pentru că livrarea durează foarte mult (uneori chiar și două luni) iar în al doilea rând pentru că mi s-a întâmplat ca pachetele să vină la poșta vamală și nu la oficiul poștal de cartier. Și, de fapt, există și un al treilea motiv, ca să faci retur în China (dacă nu ești mulțumit de produs) este aproape imposibil. Dar revenind la chestiunea banilor, chiar dacă în prețul de pe site-urile românești sunt adăugate și costurile aferente acestor dezavantaje, pe care nu le mai ai dacă faci comanda în țară, tot mi se pare că diferența este enormă. Desigur oamenii sunt diferiți, au stiluri de viață care nu se aseamănă și fiecare dintre noi este dispus să își cheltuiască banii într-un mod pe care uneori cei din jur nu îl înțeleg. Am prietene care sunt în stare să dea 2000 de lei pe o rochie pe care o poartă doar o dată la un eveniment. Și când spun eveniment nu mă refer la gala Oscar sau decernarea premiilor Nobel ci la nunta unei verișoare 🙂

        Desigur, chiar dacă eu n-aș face asta în vecii vecilor, nu-mi dă nimeni dreptul să judec pentru că și eu la rândul meu comit extravaganțe pe care alții probabil nu le înțeleg. Mă gândesc ce exemplu să dau… hmmm… da, știu. Lumânări parfumate. Mi-a zis cineva odată că să cumperi lumânări parfumate e ca și cum ai arde bancnotele 🙂 dar mie nu mi se pare deloc așa pentru că starea de bine pe care mi-o dă aerul înmiresmat al casei nu se compară cu nimic altceva. Drept urmare, nu-mi tremură mâna atunci când cumpăr o lumânare care valorează cât o micuță comoară. În general pe cosmetice dau mulți bani pentru că îmi plac, mă fac să mă simt bine, sunt consumabile și, foarte important, nu ocupă mult loc în casă. În afară de sampoane si balsamuri în care nu investesc pentru că, la părul subțire  pe care îl am,  mi se par frecție la un picior de lemn, îmi place să-mi iau lucruri de calitate chiar dacă sunt mai scumpicele. Și pe poșete dau banii fără să clipesc. Pe haine, în schimb, nu. Bine, eu vorbesc acum strict de lucruri materiale, de obiecte și nu de experiențe că dacă ar fi să aleg între un parfum de 500 de lei și o cazare pe două nopți într-un airbnb pe undeva prin lume (oriunde) aș alege oricând a doua variantă.

        Dar vorbind strict de obiecte, care ar fi la voi suma maximă pe care ați da-o pe un astfel de gel de dus? și vă întreb pentru că știu că am mulți cititori mari iubitori de parfumuri, exact ca mine 🙂 Deci,  pentru  voi,  care  ar  fi  prețul  corect?

Share This:

Read More

5 produse cosmetice fără de care nu plec în călătorii

        AMR 21. Chiar nu știu ce ar trebui să se întâmple ca să nu mai plec în Anglia așa cum mi-am programat și re-programat deja de patru ori. Doar dacă un asteroid va lovi pământul sau dacă va lua foc aeroportul din Cluj rămân acasă dar în rest, orice ar fi, plec. Nu m-am mai întâlnit cu Cristi de la sfârșitul lui februarie, la început pentru că se anulaseră toate zborurile, apoi din cauza carantinării obligatorii și apoi cu izolarea de 14 zile impusă întâi în România, apoi, pe când credeam că am revenit la normalitate, hop s-au trezit și englezii să impună măsura. Cui i-ar conveni să își petreacă zilele de concediu între patru pereți? Nimănui și totuși, îmi asum, pentru mine așa se va întâmpla 🙂 Nu am încotro, după ce ajung în Anglia va trebui să respect legea și să mă autoizolez dar cu siguranță nu mă voi plictisi pentru că am în plan câteva idei legate de amenajarea casei pe care vreau să le pun în aplicare.

        Dar nu despre asta vreau să vă povestesc astăzi ci despre gentuța mea de cosmetice care mă însoțește peste tot, trusa mea minimalistă care nu-mi îngreunează deloc bagajul dar care îmi este mai mult decât suficientă chiar și mie care sunt o mare devoratoare de produse cosmetice. Și chiar dacă acasă rafturile îmi sunt pline de creme, cremuțe, loțiuni, serumuri și geluri, atunci când călătoresc o fac în stil light fără să car toată casa după mine. Mai exact iau cu mine doar 5 (cinci) produse  dar desigur fără să număr între acestea pe cele care țin strict de igienă gen deodorant sau pastă de dinți.

  1. Ruj. Nu ține numai de frumusețe ci și de starea de spirit, dacă am ruj pe buze mă simt bine în pielea mea și chiar dacă acum, pe sub mască, aș putea să ”trag chiulul”, nu o fac pentru că nu m-aș simți confortabil. Mă rujez și dacă merg lângă bloc să duc gunoiul, deci cum s-ar putea să îmi lipsească un astfel de articol din bagaj?
  2. Ulei de cocos. Este miraculos și o cantitate relativ mică (de exemplu cutiuța asta are 50 de grame) se poate utiliza într-o mie de scopuri. Exagerez, nu chiar o mie, dar 5-6 întrebuințări tot găsesc: cremă de mâini, loțiune de corp, mască de păr, demachiant, balsam de buze, ulei pentru cuticule sau vârfurile despicate și așa mai departe. Uleiul de cocos este prin definiție multifuncțional și nu am auzit.
  3. Rimel. Sau mascara, depinde cum vrea fiecare să îi spună. Am observat de-a lungul timpului că o fluturare din gene poate să facă minuni 🙂 Glumesc, desigur, dar ochii bine conturați,care ies în evidență îmbunătățesc cu câteva puncte tot aspectul exterior. Ca să nu mai spun că un rimel ocupă loc cât un creion.
  4. Perle bonzante de la Avon. Desigur, pot să fie și de la alt brand dar eu m-am obișnuit cu astea, le folosesc de ani buni iar raportul calitate-preț este excepțional. Pentru machiaj sunt mai mult decât perfecte pentru că țin loc de fond de ten, de iluminator, de pudră, de fard de obraz ba chiar și de fard de pleoape. Un produs multifuncțional, al doilea pe podium după uleiul de cocos.
  5. Șampon uscat. Se întâmplă ca în călătorii să nu ai întotdeauna timp și condiții propice pentru a-ți spăla și aranja părul iar soluția salvatoare a venit de la aceste sprayuri pe care eu le-am descoperit în urmă cu câțiva ani. Nu numai că absorb excesul de sebum de la rădăcina firului de păr dar dau și un volum instant care, desigur, este de apreciat atunci când vrei să arăți bine în pozele din vacanță.

Voi cum vă organizați bagajele? sunteți ca mine, genul minimalist sau luați și chiuveta din bucătărie atunci când plecați de acasă? 🙂 De fapt nici nu contează cum suntem, principalul e să scăpăm de nenorocitul ăsta de virus și să ne putem relua viața de dinaintea pandemiei.

Share This:

Read More

Botez în vremea pandemiei

        Pe 21 martie, chiar de ziua lui Cristi, trebuia să fie botezul lui Cristian. Pentru cei care nu știu,  Cristi e soțul și Cristian e nepotul. Copiii pregătiseră o petrecere mare,  invitațiile erau deja împărțite,  prăjiturile și tortul comandate, meniul pus la punct, hăinuțele pentru bebe pregătite. Eu îmi cumpărasem o rochie nouă și mă gândeam la aranjamentul de la mese astfel încât să fie toată lumea mulțumită iar Cristi urma să vină din Anglia cu câteva zile înainte. Singurul amănunt rămas nerezolvat era cine să îl ducă a doua zi la aeroport, zborul fiind programat la o oră foarte matinală. Totul părea să meargă șnur când, în decurs de câteva zile, toate planurile s-au dat peste cap și veștile proaste aduse de pandemie ne-au încleștat din toate părțile. Lațul s-a încolăcit din ce în ce mai strâns, s-a anulat totul, școlile și magazinele s-au închis, avioanele au rămas la sol, străzile au devenit pustii, rafturile cu alimente s-au golit iar lumea a intrat în panică. Distanțarea socială a devenit cel mai frecvent îndemn în timp ce știrile aduceau doar numere care exprimau decese, infectări, îmbolnăviri și număr de paturi în spitale. A fost o perioadă cruntă pe care vreau să mi-o șterg din memorie. Cu toate astea, în primăvară încă nu cuprindeam dimensiunea dezastrului care va urma și, mai ales, întinderea pentru o atât de lungă perioadă de timp.

        Desigur Cristi nu a mai venit din Anglia și toate planurile au căzut. Nu doar cele legate de botez ci și cele pe care le făcusem pentru vacanța de primăvară pe care urma să o petrecem în Cotswolds și cele pentru concediul în Tenerife pe care l-am fi făcut cu familia lărgită. S-a dus totul pe apa sâmbetei și, în afară de partea financiară care nu este nici ea de neglijat, am pierdut mult mai mult la capitolul bucurie, planuri de viitor, familie, liniște și viață tihnită. Mie coronavirusul nu mi-a adus redescoperirea  de sine și nici vreo reevaluare a valorilor iar dacă printre voi sunt unii care datorită pandemiei s-au regăsit cu sinele interior și cu persoanele cu adevărat importante din viața fiecăruia, ferice de voi. Eu am fost supărată de la început la sfârșit, dar ce zic eu ”sfârșit” când de fapt nimeni nu știe când și cum se va termina acest capitol oribil din istoria omenirii.

        Am tot sperat ca lucrurile să reintre pe făgașul normal dar după fiecare gură de relaxare virusul a revenit ca să ne facă în ciudă cu mai multe puteri. Până la urmă Cristian trebuia să fie botezat că azi mâine face un an și fiecare lucru e bine să fie făcut la timpul lui. Deci s-a făcut botezul în vremuri de restriște, desigur că fără nicio petrecere, doar cu o masă în familie. O familie din care a lipsit unul din bunici pentru că izolarea, carantinarea, restricțiile și testele covid și-au făcut de cap. Mă simt din ce în ce mai deprimată, mai singură, lipsită de speranță și realmente izolată social iar luminița de la capătul tunelului s-a transformat într-o uriașă gaură neagră. Botezul în sine a fost luminos așa cum este și bebelușul iar experiența din biserică a fost ca o mângâiere caldă. Mi-a plăcut mult. Ritualul a fost redus doar la simbolurile care îl reprezintă cu adevărat, fără experiența traumatizantă a scufundării în apă și astfel copilașul a rămas senin tot timpul slujbei urmărind foarte atent tot ceea ce se întâmpla în jurul lui fără să fie speriat de manevre cărora nu le-ar fi înțeles rostul. Nu cred că un copil scufundat în cristelniță va fi un creștin mai bun decât unul căruia i s-au turnat trei stropi pe creștet.

        N-am știut ce cadou să îi cumpăr pentru că are de toate și, așa cum se întâmplă de obicei, i-am dat bani, eterna soluție prozaică ce te scoate la liman în orice situație. Uneori încercăm să ne transpunem sentimentele în obiecte care ar putea produce bucurie și văd asta mai ales la Cristi care e atât de departe și își vede rar nepoții. Știu că dacă ar fi putut veni la botez ar fi apărut cu un cadou care ne-ar fi surprins pe toți, probabil ceva de genul unui scaun auto ultimul model sau o masinuta electrica pentru copii și spun asta pentru că de curând a vrut să îi cumpere Silviei o chitară. Noroc că mama copilei l-a oprit la timp 🙂

        A mai trecut deci un eveniment important la care am fost singură deși eram înconjurată de persoane dragi și apropiate într-o atmosferă  minunată. Dar când sufletul îți este departe, când nu ai cu cine să râzi la glume doar de tine înțelese, când nu poți să comunici doar din priviri aruncate peste masă, și când, ajuns acasă nu ai cu cine să schimbi impresii îți dai seama că oricât de strălucitor ar fi decorul, nu poți să te bucuri pe deplin de nimic dacă viața îți este ciobită.

 

 

Share This:

Read More