restaurant-2697945_640

Cinci. Ba nu, șase lucruri despre care să țineți seama atunci când sunteți invitată la o nuntă

        Suntem în plină vară și, deci, în plin sezon al nunților iar cum eu stau într-un cartier de blocuri, în fiecare weekend am plăcerea de a vedea alaiuri îndreptându-se către biserică sau către ceremoniile de la starea civilă. Sâmbăta trecută m-am întâlnit cu două fete care stau pe scara vecină și era să nu le recunosc văzându-le cât de gătite erau. Mi-au spus că merg la nunta unei prietene dar eu aș fi jurat că se îndreptau spre un carnaval de mare anvergură atât de nepotrivit erau îmbrăcate și machiate. Ce-ar fi deci să înșir câteva sugestii despre care să țineți seama atunci când sunteți invitate la o nuntă? și aici o să mă refer la următoarele lucruri:

  • Rochia este probabil cel mai important element atunci când ne gândim la cum vom arăta în ziua evenimentului pentru că nunta reprezintă o ocazie formală și este pur și simplu imposibil să te îmbraci prea elegant.  Pentru cele care consideră că este enervant să te îmbraci la patru ace, acestea ar putea considera această bătaie de cap drept un exercițiu distractiv de stil. Cheia look-ului de mare gală nu este o rochie de o mie de euro (deși uneori asta ajută) ci o rochie cochetă dintr-un material somptuos care să fie perfect croită și cusută. Nimic mulat, prea strâmt sau prea sumar ci elegant și de bun gust și în niciun caz ținuta să nu semene cu cea a unei stripteuze. Renunțați la corsajele încărcate de paiete strălucitoare, mărgelușe și dantele dubioase care aduc aminte de perdelele de Pașcani și în loc să cumpărați o rochie chinezească ce seamănă cu un pom de Crăciun mergeți pe varianta unei rochii cu linii simple, clasice, cochete care să cadă bine pe linia corpului. În acest context expresia less is more se potrivește mai bine ca niciodată. Și cred că nu mai e cazul să spun că albul este rezervat miresei pentru această zi.
  • Machiajul. Dacă de obicei nu vă machiați în mod excesiv de ce ați face-o începând de acum? ca să nu vă mai recunoască prietenii sub masca groasă de fond de ten, cu ochii înnegriți ca a unui urs panda și cu buzele de culoare închisă de parcă tocmai ați terminat de mâncat un coș întreg de afine? Nu spun că un machiaj de nunta ar trebui să fie discret, naturalul nu înseamnă neapărat frumos și am văzut cu toții cum un fond de ten de calitate face minuni dar nici nu trebuie să transformăm fața într-o tencuială care ne face de nerecunoscut. Având în vedere că la o nuntă o să mâncăm și o să bem aproape în continuu aș merge pe un machiaj mai puternic al ochilor iar buzele să rămână la un ruj nude astfel încât să nu se observe prea tare atunci când acesta dispare odată cu ceea ce avem în farfurie.
  • Părul. La fel, mi se pare că trebuie să fie pieptănat simplu, indiferent dacă e lăsat liber sau strâns. Coafurile super-elaborate, cu zeci de sărmăluțe și șuvițe înnecate în gel sau părul care stă țeapăn ca o perucă arată total ne-natural și dau un aspect fals care dă urât chiar și în poze.
  • Pantofii. Feblețea mea, pantofii! Oricât de frumoși ar fi, dacă nu sunt cât de cât comozi și dacă nu poți umbla în ei vor transforma ziua într-un coșmar. Dacă pentru o ieșire la restaurant mai merge să încalți tocuri amețitoare cu care nu poți face mai mult de doi-trei pași, având în vedere că nu te ridici de pe scaun și te deplasezi doar de la mașină la masă și înapoi, pentru o nuntă unde se presupune că vei dansa o noapte întreagă, este cel mai mare păcat să suferi în tăcere și să te chinui la fiecare pas pe care îl faci. Prefer să fiu fericită pe ringul de dans cu niște pantofi cu toc mediu decât chinuită la masă dar încălțată ca pe podiumurile de modă. Iar ideea de a-mi da pantofii jos și de a dansa desculță nu mi se pare deloc potrivită pentru un eveniment formal așa cum este o nuntă. Merge pentru un foc de tabără, o petrecere în stil hippie gen flower power dar pentru o nuntă… este un big no-no!
  • Parfumul. Nimic mai plăcut decât un parfum bun și, mai ales, persistent, care să țină până dimineața dar care să nu fie deranjant pentru cei din jur și aici mi se pare că cel mai bine se potrivesc cele fresh, cu note verzi sau acvatice. În categoria parfumuri de nunta pe primul loc aș pune Light Blue de la Dolce & Gabbana sau, în varianta mai ieftină dar absolut similară, I Love Love de la Moschino. Pe ambele le găsiți pe Aoro.ro la prețuri foarte bune.
  • Starea de spirit. Ultimul punct, și poate cel mai important, dacă v-ați dus la o nuntă, distrați-vă și simțiți-vă bine! Nu stați îmbufnată și înțepată plângându-vă că mâncarea nu e bună, că aerul condiționat e prea rece, că muzica nu e pe gustul vostru, că e prea cald, că e prea frig, că mireasa stă cu spatele, că dracu’ că lacu’. Bucurați-vă de întreaga zi și lăsați fițele pentru acasă sau mai bine renunțați definitiv la ele. Nimic nu e mai enervant decât o vecină de masă care se plânge de orice și care e nemulțumită de la venire până la plecare.

        Deci… cam așa văd eu lucrururile. Voi pe când aveți invitație la următoarea nuntă? restaurant-2697945_640

Share This:

Citește mai mult

ploaie

Am intrat în depresie aquafobică

        Până nu demult primul lucru pe care-l făceam dimineața, imediat după ce opream alarma, era să arunc un ochi pe Facebook să văd ce au mai postat prietenii mei insomniaci. Acum însă mi-am schimbat obiceiul și am devenit dependentă de prognoza meteo. Azi am luat o porție de optimism pentru că am văzut că nu va ploua decât de două ori, o dată la ora 14 și a doua tură la 19. Mâine însă va fi jale mare, șansele de ploaie fiind de 90% și asta pe tot parcursul zilei. Simt că intru în depresie, deja am trecut de mijlocul verii și n-am avut vară.

        Potop în fiecare zi, nu m-aș mira dacă printre blocuri vor apărea culturi de orez pentru că locurile de joacă pentru copii s-au umplut deja de mâl și rondourile de flori au prins putregai. Pe lângă că plouă într-una de două luni de zici că a început sezonul musonic, nici nu e cald. Ieri noapte mi-am luat șosete în picioare ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în luna iulie în apartamentul de la etajul patru unde ne coacem de căldură de 25 de ani încoace. Probabil că dacă nu opream din buton centrala termică, s-ar fi pornit singură și mai mult ca sigur făceam un infarct :)

        Ieri după-masă a venit curierul cu sandalele bej din piele întoarsă pe care le-am comandat pe internet. Drăguțe, nimic de zis, exact așa cum arătau în poze dar parcă un pic, un pic mă așteptam la un finisaj mai de calitate. Am stat în dubiu dacă să le țin sau să le trimit înapoi și apoi, uitându-mă pe geam la ploaia care se scurgea precum Niagara la topirea zăpezilor, m-am hotărât să le fac retur. Sunt convinsă că dacă vremea ar fi ținut cu mine aș fi fost deja cu ele în picioare. Dar parcă doar de sandale e vorba… încă n-am purtat niciuna din rochiile cu breteluțe pe care le țin neatinse în dulap de vara trecută și nici nu mi-am mai luat modelul acela de ochelari de soare guess la care mă tot uit din martie. La ce bun? Să mă uit la norii cenușii pot și fără. Off, și câte modele de ochelari de soare mi-au plăcut… Am ajuns la concluzia că vara asta e compromisă total și nu are rost să mai cumpăr nimic ce ar avea legătură cu bronzul, plaja sau piscina și o să trec la artileria grea: cizme, paltoane și un șemineu.

        Singura (slabă) consolare e faptul că se poate și mai rău și n-aș vrea, de exemplu, să fiu în pielea organizatorilor de la Electric Castle. A devenit deja tradiție distracția în noroi și practic nu a fost ediție care să nu fie înecată în ploaie, deja un must have al festivalului :) Iar anul acesta situația se repetă ca și când am vedea un film în reluare. Totuși faptul că am cizme de cauciuc, și chiar foarte drăguțe – un cyclamen animal print, nu mă încălzește cu nimic.

        Nu credeam s-o spun  vreodată, dar mi-e dor de caniculă, de zilele alea toride când, leșinat de căldură intri în casă și după ce-ți arunci pantofii din picioare, pășești pe gresia răcoroasă în timp ce întinzi mâna spre frigider să iei o gură de limonadă cu mentă sau un gazpacho pregătit de cu seară. Se pare că vara asta nu mi se mai arată așa ceva. Deocamdată stau zgribulită cu degetele de la picioare înghețate în timp ce la radio trupa Cargo jelește pe versuri dacă ploaia s-ar opri și din cer n-o să mai cadă lacrimi… tra-la-la… exact ce aveam nevoie. ploaie

Share This:

Citește mai mult

r1

Unfollow, unfriend și block pentru prietenii xenofobi

        Aseară am ținut cu Franța și motivele mele n-au absolut nicio legătură cu fotbalul. Nu sunt microbistă, arareori mă uit la câte un meci și doar atunci când miza este foarte mare cum ar fi finalele de campionate mondiale sau europene. La meciuri între cluburi – niciodată. Dar chiar și la finala mondialului din Rusia n-am avut răbdare să mă uit cap-coadă, din când în când butonam telecomanda să văd ce mai este pe alte programe iar drept urmare două dintre cele șase goluri le-am văzut doar în reluare. N-am suferit totuși din această cauză.

        Am ținut cu Franța pentru că sunt o francofilă prin naștere și prin educație. Iubesc limba francază care mi se pare extrem de muzicală, îmi plac filmele franțuzești, mâncarea franțuzească, chic-ul parizian, literatura franceză și am rămas încremenită în fața peisajelor din Alpi și de pe Coasta de Azur în singura dată când am vizitat Franța în urmă cu mulți ani. Și Croația este o țară splendidă unde am petrecut o vacanță minunată dar dacă ar fi să aleg între cele două, mi-e foarte clar ce aș alege cu ochii închiși. Dar oricum nu contează asta, fotbalul se joacă pe goluri și nu pe frumusețea peisajelor :)

        Ca după orice meci mare au început analizele pe joc și comentariile. Că unii au fost supărați, e de înțeles, așa se întâmplă întotdeauna în sport, unii sunt învingători iar alții învinși. Înțeleg frustrarea, tristețea chiar și mânia, sentimente umane de altfel, dar de aici până la jigniri xenofobe e o cale lungă care îmi face greață și pe care eu personal nu o mai tolerez. Înverșunarea celor care au scris pe Facebook texte urâte la adresa ”africanilor” din echipa Franței s-a îndepărtat cu mult de legile bunului simț iar acestora vreau doar să le reamintesc faptul că fiecare dintre jucătorii care au câștigat sunt pe deplin îndreptățiți să facă parte din națională. Îndeplinesc criteriile și cu asta-basta. Ce importanță are unde s-au născut (à propos, marea majoritate sunt născuți pe teritoriul francez) dacă sunt cetățeni francezi? Nu-mi vine să cred că am ”prieteni” care discrimnează fățiș, fără nicio urmă de jenă, ”prieteni” care consideră că fac parte dintr-o rasă superioară pentru simplul motiv că au pielea albă.

        Dar culmea, tot ei, sunt primii care strigă atunci când vecinii europeni se plâng de infracționalitatea și toate celelalte neajunsuri pe care conaționalii noștri le-au adus în țările lor. M-am șocat aseară văzând valul de ură ridicat împotriva jucătorilor francezi și, pentru prima oară de când am Facebook am vrut să raportez pe cineva pentru instigare la violență și ură rasială. N-am făcut-o până la urmă pentru că pur și simplu nu pot să fac rău în mod premeditat  dar i-am dat unfriend și block pentru toate postările mele publice de acum încolo. Azi dimineță postarea dispăruse ceea ce m-a liniștit oarecum dar eu nu mai pot trece peste așa ceva și nu mă mai pot preface că nu bag de seamă.

        Ne plângem că suntem la distanță de zeci de ani față de țările civilizate în ceea ce privește infrastructura, sistemul de sănătate și, în general, nivelul de trai, dar nu ne uităm în mințile noastre să vedem cât de întunecați și înapoiați suntem. Din păcate în multe privințe am rămas la stadiul de ev mediu și ne-am blocat în mentalități învechite și bolnave în care ”tradiționalismul” este prost înțeles și înțepenit într-o realitate anacronică.

        Îmi este imposibil să nu fac o comparație între ceea ce tocmai am văzut în Canada din punct de vedere al toleranței și ceea ce se întâmplă acum în România. Cu siguranță astfel de probeleme există peste tot în lume numai că acestea nu se ascund sub covor  și orice derapaj este tăiat din rădăcină de cum apare. Despre lipsa toleranței față de orice formă de hărțuire sau discriminare am văzut peste tot afișe, poate canadienii nici nu le mai observă dar mie îmi săreau în ochi. Unul dintre ele, pe peretele unui vagon, l-am fotografiat  în timp ce făceam o călătorie de 45 de minute cu metroul și aveam timp de stat pe gânduri:metrou ontario

       În traducere, pe scurt: TTC (Toronto Transit Commission care este compania de transport în comun) deservește orașul Toronto, un oraș multi-rasial, multi-cultural și multi-lingvistic. TTC respectă și prețuiește diversitatea, respectul de sine și drepturile omului atât în ceea ce privește angajații cât și clienții săi străduindu-se să îi trateze pe toți cu respectul și demnitatea cuvenite.

        După cum se vede mai avem (încă) o cale lungă până să ajungem la nivelul de civilizație la care visăm de vreo 30 de ani dar pentru care nu mișcăm un deget. Între timp statul nu investeşte nimic în educaţia pentru toleranță iar noi ne prăpădim de râs la glume xenofobe și misogine. Trist.

Share This:

Citește mai mult

bagaj

Ultima, și sper că și cea din urmă, peripeție înainte de plecare

        Sper să fie ultima pe care v-o mai spun înainte de plecare pentru că orice s-ar mai întâmpla de acum înainte o să consider ca fiind normalitatea (paralelă) care mă înconjoară. Nu mai pot, deja e culmea culmilor tot ce mi se întâmplă.

        Vă spuneam că Blueair și-a anulat toate zborurile din Cluj spre Birmingham cu două săptămâni înainte de plecarea mea și că, după ce a încercat să mă aburească oferindu-mi la schimb un zbor deasupra unui cuib de cuci, m-am sictirit și am renunțat la serviciile lor. Bon. Le-am cerut deci banii înapoi, ei au zis că mi-i dau și într-adevăr în aceeași zi am primit un email de la firma care intermediază tranzacțiile online prin care eram anunțată că suma a fost retrasă de la comerciant și mi se va face un refund pe același card cu care am plătit în decembrie. Mai exact, voi primi 612 lei ”în câteva zile lucrătoare”. Nu știu ce înțelegeți voi prin câteva zile dar eu m-am gândit la trei-patru.

        Între timp m-am luat cu cealaltă problemă, cu viza, și pe asta cu banii am lăsat-o în standby. Vorba vine, ”am lăsat-o”, de fapt știam că se rezolvă, era pe fluxul normal deci nu aveam de ce să îmi fac griji. Nu era doar prima dată când renunțam la un serviciu sau când făceam retur la ceva ce cumpărasem de pe internet și niciodată n-am întâmpinat vreo dificultate. E drept că banii nu vin la fel de ”instant” cum pleacă, dar vin.

        Așa deci, prinsă cu tot felul de treburi legate de viză!!, liste, bagaje, asigurări și alte alea am neglijat problema refund-ului și nu mi-am mai verificat contul până azi când, surpriză-surpriză!… nema bani. Să vezi și să nu crezi. În primul moment m-am gândit că am greșit cardul, că am uitat cu ce am plătit și am luat la purecat toate celelalte carduri pe care le mai am. Aceeași goliciune. Nothingnadaniente. Nicio intrare. Am simțit că turbez. Trecuseră 15 zile din care 9 lucrătoare. Primul impuls, normal aș zice, (vorbesc de impulsurile raționale, nu de turbarea care m-a cuprins) a fost să pun mâna și să scriu la PayU Services – intermediarii.

        Am primit imediat un reply automat cu numărul solicitării și mi s-a spus că voi primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil, lucru de care m-am îndoit profund atunci când am văzut că sediul firmei era la Poznań, în Polonia cred că e asta. No, zic, am pus-o, până stau polonezii să traducă ce am scris eu în românește durează cel puțin o zi dar m-am înșelat. Mi-au răspuns super-rapid că tranzacția la care fac referire a fost finalizată din punctul lor de vedere pentru că au transferat banii exact pe contul cu care s-a făcut plata și mi-au dat numărul de referință, codul de autorizare, data procesării și tot ce mai trebuie. Tot, tot, tot ce aveam nevoie. Știu asta pentru că am lucrat 20 de ani într-o bancă. Deci banii intraseră în banca mea de aproape două săptămâni. În banca mea dar nu în contul meu, lucru care nu mă încălzea nici cât negru sub unghie.

        Continuarea scenariului se mută pe site-ul băncii, la secțiunea reclamații. Sau eram eu cu capsa pusă, sau nu e totuși normal ca după ce te întreabă cum dorești să primești răspunsul și le spui clar că pe email apoi le dai adresa de email ei totuși încep să te întrebe pe ce stradă stai, la ce număr, la ce apartament și ce cod poștal ai. Câmpuri obligatorii!

        Anyway, într-un final am completat toate rubricile inutile ale formularului și, pe fondul bleu ciel al monitorului, banca mi-a confirmat că reclamația mea a fost înregistrată cu succes și că imediat voi primi un email în acest sens. A trecut juma’ de zi și nimic. Încă mai aștept un număr de înregistrare și apoi îmi voi muta așteptările pe bani. 612 lei. 200 de dolari canadieni care zău că mi-ar prinde bine înainte de plecare.

        Cam atât am avut de spus pe ziua de azi. Indiferent ce mi se va mai întâmpla de acum încolo, sper ca seria ghinioanelor legate de plecare să se oprească aici și orice va mai fi o să consider că așa trebuie să fie. Sper doar să nu îmi explodeze țuica în bagajul de cală pentru că da, normal, că o să duc o sticlă de țuică. Ar trebui să fii bătut în cap să mergi cu bagajul gol :) bagaj

Share This:

Citește mai mult

canada steag

Ultimele aventuri înainte de plecare sau cum s-a jucat Guvernul Canadei cu nervii mei

        Știți legile lui Murphy, alea care spun că dacă ceva poate merge prost, atunci cu siguranță va merge prost. Și dacă mai multe lucruri pot merge prost, atunci vor merge în cea mai defavorabilă succesiune. Sunt singură că le știți deja, vi le reamintesc pentru că eu tocmai le-am terminat de recapitulat, așa ca pentru o ultimă teză înainte de vacanța mare.

        După cum v-am mai spus, biletele de avion pentru Canada sunt cumpărate din decembrie și pentru că nouă ni se potrivește cel mai bine ruta Londra-Toronto (deci nu cu plecare din România) am ales varianta asta. Prin ianuarie mi-am luat și bilet la un low cost de la Cluj la Birmingham cu două zile înainte de zborul principal ca să am timp de pregătiri și să nu mă stresez de nimic, deci totul calculat la detaliu. Cu două săptămâni înainte de concediu, când tocmai voiam să fac checkin-ul și mă uitam cum stă treaba cu bagajele de cală, primesc sms și email de la Blueair că s-a anulat zborul meu spre Birmingham. Nu întârziat, nu decalat, nu modificat ci pur și simplu… a-nu-lat. Din cele trei opțiuni pe care mi le ofereau am ales-o pe cea care îmi propunea să zbor tot cu ei, dar în următoarea zi, deci în loc de 13 (să nu mai aud că 13 nu aduce ghinion!) în ziua de 14 iunie. Cum aveam deja o marjă de siguranță, am zis ok, e bine și așa, treacă de la mine, schimbați-mi biletul pentru data de 14. Când însă după câteva ore m-am uitat pe bilet să-mi vină rău, nu alta. Din Cluj la Birmingham făceam 12 ore! 12!  cum? pentru că zborul nu era direct și mă plimba dintr-o escală în alta… Ntz, ntz, ntz… ce ticăloșie totuși, să nu-ți atragă atenția și să bage gunoiul sub covor… așa ceva n-aveam nevoie, doar nu-s nebună să stau prin aeroporturi și avioane mai mult decât la un zbor transatlantic așa că am cerut banii înapoi și am divorțat definitiv de Blueair. Am cumpărat un alt bilet la Wizz, mai scump evident pentru că termenul era foarte apropiat, am răsuflat ușurată și m-am întors la ale mele.

        Pregătirile au intrat deci pe ultima sută de metri și am început prin a-mi cumpăra un troler nou, unul mic pentru cabină pentru că la compania cu care zburăm în Canada un bagaj de 55 de cm înălțime (așa cum au majoritate liniilor aeriene) se pare că e prea mult și nu acceptă decât 51! Deci mi-am mai luat încă un troler deși nu demult tocmai trăsesem concluzia că, din acest punct de vedere, sunt pregătită pentru orice fel de călătorie. Se pare însă că nu și că mai am de învățat dar nu mă plâng, dacă cineva mă obligă să fac shopping nu aș spune că e chiar o pedeapsă :) Oricum mai aveam de gând ca înainte de plecare  să cumpăr câte ceva de pe aici și aici că, na, atunci când pleci în vacanță îți place să ai tot felul de chestii noi.

        Marți dupămasa eram la Kaufland și cum mă plimbam eu liniștită printre rafturi, îmi simt telefonul vibrând în poșetă, mă uit și văd un mesaj de la prietena mea din Canada: sper că asta nu vă afectează și pe voi… viza Canada

        Și un link care ducea către precizările respective. Am mirosit că nu e ceva de bine și, deși de obicei nu stau cu nasul în telefon pe stradă sau prin magazine, atunci am intrat să văd despre ce este vorba. N-a trebuit să citesc de două ori că m-am prins după primele trei secunde. Pașaportul meu, nefiind electronic ci din acela de tip vechi (deși mai e valabil încă un an de acum înainte) nu-mi mai dădea posibilitatea să mai intru în Canada fără viză. Modificări ale legislației publicate în 5 iunie, cu intrare în vigoare imediată. Cum dracu’, nu știu. că de obicei se lasă un termen de o săptămână, două, chiar o lună să poată lumea să-și rezolve problemele.

        Effective immediately, Canada’s entry rules for Romanian citizens have changed. Only Romanians with a valid electronic passport can fly to or transit through a Canadian airport with a valid eTA. Romanians with a non-electronic passport, including a temporary passport, now need a visa to travel to Canada. Romanians whose eTA is now no longer valid should receive an email from the Government of Canada. 

        Eu eram printre nenorociții ăștia care nu aveau pașaport electronic. Șoc și groază… și asta nu doar metaforic, ca titlu de ziar de scandal, ci efectiv m-au luat toate transpirațiile. Deci, practic, nu mai aveam cum să intru în Canada cu toate că vizele pentru români au fost eliminate începând cu 1 decembrie 2017, rămânând doar această eTA (Electronic Travel Authorization) care este un sistem de verificare a persoanelor care vor sa intre în Canada pe calea aerului, verificarea făcându-se înainte de îmbarcarea în avion. Am simțit că m-a lovit cineva în moalele capului și primul meu gând, adică prima mea idee a fost să îmi fac de urgență un alt pașaport, unul electronic.

        Nici nu știu cum am ajuns acasă că numai negru vedeam în fața ochilor. Intru pe site la pașapoarte să-mi fac programare și pfff…. vezi-ți de treabă, cum e vară și pleacă toți în concedii, numai în august mai erau locuri libere. Încep să-mi pun pilele în funcțiune și îi sun pe cei care m-ar fi putut ajuta să sar peste rând și să obțin un loc pentru a-mi depune actele a doua zi dimineața pentru un nou pașaport. Loc aș fi găsit pentru că am prieteni super de treabă care m-ar fi ajutat dar problema cea mai mare, uriașă chiar, era că timpul fizic nu era suficient de lung astfel încât să mi se poată elibera pașaportul. Zice că astea electronice se tipăresc la Imprimeria Națională, se trimit pe loturi și, evident, vin înapoi tot pe loturi în zilele prestabilite. Poate că dacă eram nevasta lui Dragnea, nu că ăsta n-are nevastă… Poate că dacă eram nevasta lui Iohannis se făcea un lot special pentru mine dar cum sunt nevasta lui Moldovanu, trebuia să stau la rând. Mai aveam fix nouă zile la dispoziție ca să îmi rezolv problema.

        Deci varianta cu pașaportul picase, trebuia să trec la planul B – obținerea vizei. Adică exact de ceea ce voiam să scap și motivul pentru care nu am mers în Canada acum doi sau trei sau patru ani deși finii noștri ne tot invitaseră. Mi-era groază de milogeala pentru obținut viza cum îi e groază dracului de tămâie după experiențele umilitoare pe care le-am avut în anii 90 când nu puteam ieși în Europa fără abțibildul lipit în pașaport. Am stat atunci la niște cozi imense, m-am călcat în picioare cu zeci și sute de oameni, am așteptat în soare și în ploaie și mi-am zis că e pentru ultima oară. Dar exact așa cum se zice, de ce ți-e frică nu scapi. Iar dacă nu era M., prietena și fina mea din Canada care s-a mobilizat extraordinar și care m-a ajutat cu toată hârțogăria, cred că o lăsam baltă și îmi băgam picioarele în tot.

        Deci dacă se mai plânge cineva vreodată despre birocrația din România o să-i spun doar să se uite și la curțile mai mari pentru că este la fel peste tot. Când am văzut că doar ghidul pentru completarea cererii de viză are 42 de pagini era să pic jos. Iar ca să completezi cererea (unul dintre formulare, cel mai mare) îți ia ceva timp chiar dacă sunt multe întrebări, chiar foarte multe!, peste care treci răspunzând cu nu este cazul. Dar tot trebuie să parcurgi tot și să citești cu atenție mai ales că unele puncte te dau pe spate. De exemplu dacă ai pașaport emis de Israel sau, altă întrebare, dacă ai pașaport emis de Taiwan pe care să îți fie trecute datele de identificare.

        Am completat deci toate formularele, am adunat o grămadă de hârtii care să susțină într-un fel faptul că nu sunt o posibilă emigrantă ilegală (extrase de cont, adeverință de salariat, extrase de carte funciară, diplome de facultate, scrisori de la gazdele din Canada – exact ca și pe vremea când se cerea viză că doar documentația nu s-a schimbat) și m-am dus la București la ambasadă. Aaaa, și să nu uit de taxa de viză. Am plătit 100 de dolari. Scurt pe doi. Punem la socoteală și benzina dus-întors? Eu zic că da. Ca să nu mai spun de supărarea și emoțiile pe care le-am avut pentru că Guvernul Canadei îmi amintea din când în când (pe site) că a vizita țara lor este un privilegiu și în niciun caz nu trebuie  să iau acest fapt ca și când ar fi ceva ce mi s-ar cuveni, existând oricând posibilitatea ca viza să îmi fie refuzată.

        Please note that, while your application will receive priority processing, we cannot guarantee that your application will be approved, or that you will receive a visa by your travel date. 

        Și iată-mă într-o frumoasă dimineață de vară prezentându-mă la ușa ambasadei cu un dosar plin cu acte. Deși știam că programul începe la 8:30, la ora opt fără zece am fost prezentă gândindu-mă că ar fi bine să fiu printre primii mai ales că Ambasada Canadei din București deservește trei țări: România, Bulgaria și Moldova. Nici picior de om nu era pe acolo, nicio mișcare, totul închis și sigilat. Noroc că vremea era splendidă așa că m-am dus și m-am așezat pe o bancă sub teii care miroseau înnebunitor pe șoseaua Kiseleff, la 50 de metri de sediul ambasadei. Priveam polenul risipit în straturi groase pe asfaltul încă neîncins de soarele ce abia se ridicase și mă gândeam ce mult îmi dorisem în ultimii ani să mai am răgazul să mă plimb din nou ”la șosea” așa cum făceam în anii studenției când aveam tot timpul de pe lume. În fiecare an la început de iunie aș fi dat orice să stau din nou pe o bancă, fără gânduri și griji, să mă uit cum gonesc mașinile în graba de a începe o nouă zi și să simt din nou teii de care mă leagă atâtea amintiri frumoase. Dar, din nou, folclorul își face jocul și îmi spune Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească. Mi s-a îndeplinit, deci, așa cum am visat, vechea dorință.

        Who the hell s-ar fi gândit în ce circumstanțe de coșmar o să mă reîntâlnesc eu cu teii soarelui? În sfârșit, bine că a trecut… La ora 8:30 am intrat în ambasadă, eu și un tip în pragul infarctului că săracul era într-o situație mai dramatică decât a mea având avion peste patru ore și am rezolvat relativ repede. Adică am dat actele iar într-o oră aveam viza în pașaport. Am răsuflat ușurată. Pot deci să plec. Sper!

        Nici până în ziua de azi n-am primit emailul cu anularea eTA (am verificat și este în continuare chiar și acum când scriu în starea approved deși ar fi trebuit să fie anulată) și mă întreb ce naiba făceam dacă nu aflam absolut întâmplător de aceste modificări ridicole. Probabil că rămânean în aeroport vreo trei săptămâni ca Tom Hanks în Terminalul și-mi așteptam soțul să termine vizita uitându-mă ca proasta la emailul de confirmare a eTA în care guvernul Canadei îmi ura toate cele bune și îmi recomanda locurile de vizitat din țară încheind drăgăstos și dulce cu See you in Canada!

        În aceeași zi, adică ieri, m-am întorsc acasă iar azi n-am făcut mai nimic ci doar am zăcut încercând să elimin tot stresul acumulat în ultima săptămână. Nu știu dacă am reușit complet (se pare că nu) pentru că atunci când mi-am deschis yahoo-ul am înțepenit complet. Unul din mailuri avea la subiect Vești proaste. Înainte să cad în leșin am mai citit o dată. De fapt scria Vești proaspete și venea de la o firmă de cosmetice la care sunt abonată.canada steag

Share This:

Citește mai mult