halloween

Chit-chat la o cafea

        M-am dat pe brazdă, cum s-ar zice, dar n-am avut încotro și m-am îmbrăcat ca la balamuc. Eu, care mă uitam strâmb la englezoaicele înfofolite cu geci de blană dar cu șlapi în picioare, am ajuns să le copiez stilul :) M-au jenat atât de tare și pantofii și adidașii pe care îi am aici încât am fost nevoită să iau la purtare sandalele. Sunt în Anglia de o săptămână și ca de fiecare dată profit de ocazie ca să văd cât mai multe locuri pentru că orice colțișor mi se pare că are ceva de oferit. Drept urmare umblu pe jos ca apucata. Aplicația de pe telefon îmi spune că în medie fac pe zi 16000 de pași și deși încălțările nu-mi sunt noi și le-am purtat de nenumărate ori înainte, nu știu ce s-a întâmplat de mi-au făcut beșicuțe la călcâi. În consecință mi-am pus sandalele în picioare și mi-am continuat periplul.

       Problema e că aici a venit deja toamna adevărată și dimineața când plec eu sunt 8-9 grade iar la prânz temperatura nu trece de 14°C. 14 grade e temperatura Angliei. De multe ori vorbesc cu Cristi la telefon și îl întreb cum e vremea iar el îmi spune e cald și bine, sunt 14 grade. Asta în februarie. În iulie îmi spune e frig și nașpa, sunt 14 grade. Alteori, prin noiembrie, e binișor, sunt 14 grade. Trag deci concluzia că 14 grade e temperatura medie a acestei țări. Acasă n-aș umbla așa îmbrăcată nici să mă plătească cineva dar aici, cum nu mă cunoaște nimeni, am făcut o încercare din care n-am ieșit deloc rău. Cu pulover, geacă, eșarfă la gât și cu picioarele goale în sandale jur că nu s-a uitat nimeni strâmb la mine ba chiar mă integram perfect în peisaj de zici că eram de-a lor. Mă așteptam să-mi înghețe degetele dar spre surprinderea mea nu mi-a fost deloc frig deși am prins chiar și reprize de ploaie.

        Weekendul trecut am făcut o excursie la Exeter și Torquay, două orașe în sud-vestul Angliei. A fost muuult peste așteptări și ce frumuseți am văzut acolo o să-mi rămână pe veci în amintire dar voi scrie un articol separat despre asta peste câteva zile. Înainte însă de a mă apuca de scris va trebui să editez filmul pe care l-am făcut pentru că imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte. A fost mi-nu-nat chiar dacă vremea a fost execrabilă.

        Acum sunt în Coventry, după cum am spus fac lungi plimbări pe jos și descopăr în fiecare zi ceva interesant. Am luat orașul la pas și cum am la dispoziție tot timpul din lume îmi permit să mă opresc și să observ detașat oamenii, locurile și viața așa cum trece ea pe lângă noi. La orele la care ies eu cred că toate mămicile din oraș își scot copiii la plimbare, în orice caz e plin de cărucioare și vreau să vă spun că și bebelușii tot cu picioarele goale sunt :) Sunt mulți, foarte mulți negrișori care mie mi se par cei mai drăguți dintre toți copiii. Când îi vezi cu părul ăla creț și cu ochii ca mărgelele îți vine să-i iei la pupat și cu greu mă abțin să nu îi mângâi sau să îi prind de mânuțe. Parcă sunt niște jucării vii. Când eram mică, vreo 8-9 ani aveam, am primit la un Crăciun o păpușă negresă îmbrăcată într-o rochiță verde în carouri și cu turban pe cap care la început mi s-a părut tare urâtă dar apoi am îndrăgit-o nespus. M-am jucat cu ea ani de zile și probabil de atunci mi se trage slăbiciunea pentru pielea tuciurie :)

        Evident intru și prin magazine. Prin orice fel de magazine. Nu mă plictisesc nici chiar magazinele alimentare pentru că sunt curioasă ce mănâncă englezii. Mă copleșește de fiecare dată abundența de produse și mărci. Când sunt în România și mă duc la supermarket am impresia că avem de toate și nu ne lipsește nimic (și de fapt așa și este) dar aici totul este dus la un alt nivel. De exemplu dacă la noi găsești 10 feluri de maioneză, aici cu siguranță sunt 30. Dacă la noi sunt 20 de feluri de pâine, aici sunt pe puțin 40. Nu zic că este necesar să fie atâtea pentru că este și foarte greu să te decizi ce vrei și ce îți place, eu doar constat. Sunt și unele chestii pe care nu le-am văzut la noi cum ar fi paste la conservă. Șiruri întregi de rafturi cu conserve de spaghetti, penne, fusilli, farfalle și toată gama de macaroane bolognese, carbonara sau te miri ce alte sosuri mai au italienii, pe toate le găsești încapsulate. Încă nu am gustat nicio astfel de conservă dar trebuie neapărat să încerc pentru că sunt foarte curioasă ce gust or avea. Pentru mine pastele sunt ceva care prin definiție trebuie mâncate pe loc, proaspăt făcute. Dar cine știe, am trecut peste atâtea prejudecăți așa că nu ar fi prima oară să-mi schimb radical părerea.sp2

        Există totuși ceva ce am căutat și nu am găsit sau, mă rog, sortimentul este mult redus. Pate de ficat. După îndelungi căutări am găsit un singur fel și nici acela exact ce-mi trebuia pentru ouă umplute. Sau poate nu am știut eu cum se cheamă? Un răhățel de borcănaș umplut cu o pastă care printre altele avea și cartofi în compoziție. La gust aducea vag cu pateul pe care îl știm noi dar la textură era cam nisipos. Până la urmă l-am folosit aducându-i niște îmbunătățiri dar cu siguranță a doua oară nu-l mai cumpăr.pate

        Cel mai mult îmi place să intru prin librării. Intru și prin magazinele second hand pentru că toate, dar absolut toate second-handurile, au sector de carte unde găsești adevărate comori la o liră-două. Ca să nu mai spun de anticariate unde mă simt ca-n rai. Îmi pare așa de rău că ieri sau alaltăieri am văzut Pe aripile vântului, o ediție americană din anii ’50 și nu mi-am luat-o. Era în stare impecabilă, două volume cartonate cu doar 4 lire. Nu știu ce-a fost în capul meu. Adică știu, mi-am propus să nu mai cumpăr cărți decât în format electronic (și oferta este excelentă aici) pentru că realmente nu mai am unde să le depozitez în casă și în ultimii doi-trei ani m-am ținut de această regulă, dar, la naiba, pentru cartea aia puteam să-mi încalc principiul. Acum e prea târziu. Adevărul este că am renunțat să mai cumpăr romane pentru că sunt cărți pe care le citești doar o dată, foarte rar se întâmplă să vrei să citești un roman a doua oară, așa că prefer să le iau de la bibliotecă. În schimb marea mea pasiune din ultima vreme sunt biografiile, memoriile, jurnalele și tot ceea ce se încadrează la acest gen. Iar acum sunt setată pe Regina Victoria :) À propos, aici se face reclamă la anvergură maximă filmului Victoria și Abdul pe care abia aștept să îl văd, nu știu dacă a apărut deja în cinematografele din Cluj dar sper că da.librarie

        La Waterstone’s (un mare lanț de librării din UK) am văzut două cărți super-super faine și cred că am stat o oră și am tot citit din ele. Prima era despre cum Regina Victoria s-a implicat în aranjarea căsătoriilor care au influețat apoi destinul Europei (Queen Victoria’s Matchmaking: The Royal Marriages that Shaped Europe) iar cealaltă, The Greedy Queen: Eating with Victoria, cu mult mai multe elemente picante decât prima deși la fel de informativă, era despre mesele, festinurile și ceea ce se întâmpla în bucătăriile regale acum mai bine de o sută de ani. Ambele cărți au apărut anul acesta, una chiar acum în septembrie deci încă nu sunt traduse dar dacă vă plac genul acesta de cărți, și de altfel orice fel de alte cărți, le găsiți aici la prețuri foarte bune.

        Deja au apărut, pe ici, pe colo, decorațiunile de Crăciun dar încă nu s-a dat chiar startul oficial în schimb nebunia cu Halloweenul e în toi. Atâtea chestii amuzante am văzut și atâtea prostii aș fi cumpărat dar spre norocul meu bagajul la avion este limitat. Cu Crăciunul ne putem compara cu magazinele englezești dar la noi Halloweenul nu a luat așa amploare nici pe departe. Am văzut aici costume de dovlecei, prințese, batmani, stafii sau vrăjitoare pentru copii de la 2 luni până la adulți dar de ce mă mir eu de bebeluși când până și câinii și pisicile vor umbla costumați. Pentru câini, cel puțin, există toate mărimile la toate modelele :) halloween

        Iar lumea cumpără în draci, nu cred că există copil care nu va avea costum special de Halloween. La un moment dat chiar mă gândeam să îi iau și Silviei unul pentru că probabil se va organiza o mică petrecere cu copiii din bloc dar până la urmă am renunțat din același motiv, al transportului. Costumul de cal pe care Cristina l-ar fi vrut pentru pitică era mult prea voluminos și să plătesc bagaj de cală doar pentru un moft pe care Silvia oricum nu cred că îl înțelege încă,  nu merită. Dar costumul era atât de drăguț!!! și mai drăguț decât calul era unicornul :) Și mai era un dinozaur, un crocodil și încă o vietate roșie, nu mai țin minte exact ce creatură reprezenta dar toate mi-au plăcut.halloween2

         Cam așa au trecut ultimele zile, cu flecuștețe, cu relaxare, cu plimbări prin ploaie și cu nimicuri care ne fac viața mai plăcută. Mâine seară poate mergem la teatru. Poate. Dacă ne hotărâm și dacă mai găsim bilete o să urmeze o mare, chiar foarte mare problemă. Cu ce să mă îmbrac? pentru că n-am nimic corespunzător aici…

Share This:

Citește mai mult

nunta

Nuntă de zi sau de noapte?

        Cu toate că încerc să-mi amintesc în fiecare clipă că oamenii sunt diferiți și că nu există două persoane pe lumea asta care să gândească exact la fel, tot sunt luată prin surprindere atunci când constat că lucruri care mie mi se par evidente altora le scapă cu desăvârșire. Sau când văd că mie îmi plac lucruri care pe alții îi oripilează de-a dreptul. Nu-mi pot scoate din minte o fază petrecută duminică și pe care e musai să v-o povestesc și vouă pentru că sunt tare curioasă ce părere aveți.

        În weekend am fost la o nuntă, de fapt eu am fost un fel de baby sitter pentru nepoata Silvia la nunta la care fiică-mea a fost nașă. Evenimentul a avut loc în mijlocul unei livezi aflate pe un deal de unde priveliștea era mirifică și totul a fost organizat în mod tradițional românesc: nuntași îmbrăcați în costume naționale (sau cel puțin cu influențe), muzică populară, flori de câmp, căni de lut, pastramă de oaie, știți voi genul de care  spun… întoarcerea la origini. Frumos, nimic de zis, chiar dacă eu nu sunt înnebunită după acest stil. Dar mi-a plăcut.  Silvia s-a prins în horă și a jucat până n-a mai avut suflare, îi mergeau piciorușele de parcă era născută pentru dans dar pe la 11 seara a picat de oboseală așa că noi două ne-am retras elegant să băgăm cornu-n pernă :) Din păcate eu n-am prea putut dormi pentru că la pensiunea la care stăteam era o altă nuntă unde muzica a bubuit până dimineața la 6. Am mai ațipit din când în când dar a doua zi am fost chiaună de somn.

        Și cum orice nuntă ține trei zile și trei nopți, duminică petrecerea a continuat la casa părinților miresei. De fapt nu mai era chiar petrecere ci o continuare a mesei cu mulți musafiri care unii veneau iar alții plecau. În curte într-un cazan mare fierbea ciorba de potroace, cafelele se făceau pe bandă rulantă, sucurile se scoteau pe rând de la frigider și în tot timpul acesta lumea depăna impresii despre ziua precedentă. În timp ce oaspeții se schimbau apărând mereu alții și alții, gazdele nu mai pridideau cu servitul: pune-te masă, scoală-te masă cu tot ceea ce implică asta. Mă uitam la cei ai casei, nedormiți o noapte întreagă, care abia mai pridideau cu adunatul farfuriilor murdare de pe masă, umplut din nou platourile cu aperitive, făcut pachete pentru cei care plecau, condus la mașină și apoi preluat un nou lot de musafiri proaspeți.

        Eram în grădină și o supravegheam pe Silvia care se juca în nisip. Lângă mine, o doamnă cu atribuții în pregătirea ciorbei mesteca din când în când în oala uriașă care fierbea la foc mic. Era lividă la față și avea niște cearcăne uriașe iar mâna în care ținea lingura de lemn îi tremura de oboseală. Nici nu eram prea fresh după noaptea nedormită dar realmente mi-a fost milă de ea și m-am trezit vorbind: La noi nu se mai fac nunți de noaptea aproape niciodată… S-a uitat la mine fără să aibă nicio reacție. M-am simțit puțin derutată așa că am venit cu niște explicații suplimentare. Cred că obiceiul de a face nunțile ziua a rămas de pe vremea comunistă când toate restaurantele se închideau la 10 seara și cum lumea a văzut că nu e chiar rău să nu pierzi o noapte, așa a rămas. A făcut niște ochi de parcă aș fi spus că la noi nunțile se țin pe Marte. Doamne ferește, dar ce fel de nuntă-i aia?? Sunt sigură că nici măcar nu-i trecuse vreodată prin cap că o nuntă s-ar putea ține ziua. A devenit dintr-odată atât de pornită împotriva acestei idei încât nici măcar nu se putea concentra pe vreun argument pro pe care l-aș fi adus așa că am lăsat-o baltă.

        Părerea mea este însă că nunțile de ziua sunt perfecte, nu te macină oboseala, nu te ia somnul, pozele ies perfect, nu mănânci la ore imposibile, nu ți se umflă picioarele, nu ai senzație de nisip în ochi, te distrezi și te simți bine de dimineața până seara iar pe la 11-12 te poți duce liniștit la culcare fără să-ți fie dat programul peste cap. Și dacă stai să socotești un pic, la o nuntă de zi  numărul de ore de distracție este mai mare decât la una de noapte și cu toate astea a doua zi nu ești distrus. Pentru o nuntă de noaptea nu văd niciun avantaj. Voi?nunta

Share This:

Citește mai mult

zambet

Dacă n-ai nimic frumos de spus, atunci nu spune nimic

        Cu siguranță îl știți pe Thumper, iepurașul super simpatic și prietenul ieduțului Bambi din desenele lui Walt Disney iar dacă nu știați cum îl cheamă, cel puțin mutra i-o recunoașteți oricând și oriunde. Și cred că vă aduceți aminte cum îl învăța taică-su manierele elegante, e o scenă absolut delicioasă:

        If you can’t say something nice, don’t say nothing at all. Adică dacă n-ai nimic frumos de spus, atunci mai bine nu spune nimic. Exact la fel îmi spunea și mie mama când eram mică și mi-a intrat bine în cap iar dacă toată lumea ar respecta această regulă, vă dați seama în ce lume plină de gingășie și drăgălășenie am trăi, de câte supărări am fi scutiți și cât de roz ne-ar fi diminețile? Cum am trece noi unii pe lângă alții cu zâmbetul până la urechi, fără să ne incomodăm și fără să fim nevoiți să înghițim găluște pe nemestecate? Cât de greu poate să fie să-ți ții gura atunci când nimeni nu ți-a cerut părerea și să te abții de la a face comentarii supărătoare? Cât de greu poate să fie să te gândești de două ori înainte de a da drumul porumbelului care poate strica în totalitate ziua cuiva?

        Zilele trecute pune Cristina pe Facebook o poză cu ultima ei achiziție, o salopetă mică de bebe, toată din blăniță albă și dulce ca o jucărie. Era încântată maxim atât de noua hăinuță cât și de reacția Silviei la vederea acesteia. Bineînțeles că la scurt timp încep să vină și comentariile, în același spirit de veselie și simpăticeală. Toată lumea hi-hi-hi și ha-ha-ha, mai o inimioară, mai un emoticon zâmbăreț… cunoașteți stilul. Și în toată această atmosferă de cântec, joc și voie bună se trezește una să îi spună că a avut și ea la copilul ei o astfel de salopetă și că nu e bună. Că e prea groasă, că se îmbracă foarte greu și copilul transpiră în ea. Și că a luat-o degeaba. Zdrang, dă-i cu bâta-n baltă! Nu putea să tacă? De ce trebuia neapărat să vină cu ceva negativ în context? Poate că avea dreptate, poate într-adevăr nu i s-a potrivit, poate utilitatea lasă de dorit dar ce rost are să-i strici omului buna dispoziție cu înțepături de genul ăsta? I-a cerut cineva părerea? I-a cerut cineva eliberarea prin sinceritate? Te trezești vorbind doar ca să fii contra curentului și nimic în plus.

        Să ne înțelegem, e cu totul altceva atunci când cineva îți cere sfatul, când vine și te întreabă, când are nevoie de experiența ta, când îți solicită părerea pro sau contra sau când pur și simplu are nevoie de o confimare pe care ți-o cere în mod direct dar altfel mi se pare o grosolănie. Adică să te bagi ca musca-n lapte… ca să nu zic altundeva.

        Am pățit și eu, și nu doar o dată, să vin încântată cu o nouă nuanță la păr și o deșteaptă să-mi spună, așa hodoronc tronc fără să îi fi cerut părerea, că îmi stătea mai bine înainte. Sau să-mi admir noul telefon care face o mie de chestii la care un coleg să-mi arunce peste umăr că n-o să mă țină mult, că și el a avut și în șase luni pot să-l arunc la gunoi. Răutăcisme gratuite. Sau poate intenționate? Cine știe, e și asta posibil.

        Să recapitulăm, zic. Dacă n-ai nimic frumos de spus, atunci nu spune nimic. 

        Iar varianta 2.0 sună astfel: Dacă n-ai nimic de spus, atunci scormonește-ți minte să găsești ceva frumos. Dar asta e deja pentru nivelul ”avansați”.

Share This:

Citește mai mult

caiac

Ce începe bine, se termină rău. Ce începe rău, se termină și mai rău.

        Așa zicea Murphy și azi am reușit să demonstrez cu succes această teorie. Mai ales partea a doua mi-a reușit pe deplin având o zi în care totul mi-a mers pe dos. M-am trezit mai obosită decât m-am culcat pentru că toată noaptea mi-a bâzâit un țânțar la ureche. De ciupit nu m-a ciupit pentru că m-am pulverizat cu Autan dar cred că mirosul ăla l-a întărâtat și mai tare pentru că m-a survolat continuu de la distanță mică de simțeam cum i se zbat aripile. A fost un război al nervilor cu perfida creatură din care, clar, eu am ieșit învinsă.

        Era beznă când m-am trezit și deși e încă august azi am simțit pentru prima dat colții toamnei care ne dă târcoale. Ziua s-a scurtat considerabil și lucrul acesta mă întristează din ce în ce mai tare iar astă noapte a fost prima dată după foarte mult timp când mi-a fost frig și am dormit cu geamul închis. Mi-am băut cafeaua amară în viteză și m-am gândit să-mi notez să nu uit să cumpăr zahăr apoi mi-am pus o cămașă șifonată pe care am smuls-o din înghesuiala din dulap și i-am dat de mâncare mâței care s-a aruncat dramatic pe spate cerșind isteric altceva decât îi pusesem în farfurie. Nu aveam altceva așa că am lăsat-o în plata domnului și am fugit pe ușă pentru că eram în întârziere.  Când am ieșit din bloc am constatat că afară ploua binișor iar eu nu aveam umbrelă. Mi-am dat ochii peste cap, am urcat înapoi patru etaje blagoslovind romantic schimbările climatice și dacă tot m-am întors în casă mi-am căutat o eșarfă să-mi pun la gât pentru că afară era frig de-a binelea. Pe asta cu eșarfa am învățat-o de la englezi care susțin că dacă ți-e cald la gât n-ai cum să răcești. Umblă bieții de  vineți de frig în mijlocul iernii cu picioarele goale în șlapi și pantaloni scurți  dar cu fulare de lână la gât de zici că-s de pe altă planetă. Dar trebuie să le dau dreptate, dacă ți-e cald la gât, ți-e bine peste tot.

        Am coborât apoi în viteză pentru a doua oară și cred că nu făcusem câțiva pași când, în timp ce-mi mutam poșeta de pe un umăr pe altul, am simțit că-mi alunecă ceva de pe mână și am auzit un sunet metalic ca și când ar fi căzut ceva pe asfalt. M-am uitat în jos și cu stupoare mi-am văzut ceasul dezmembrat în bucăți-bucățele întins la picioare. Nu știu ce s-a întâmplat și cum am reușit să agăț brățara dar probabil nu o închisesem bine. În timp ce adunam piesele împrăștiate chinuindu-mă să țin cu aceeași mână umbrela și geanta, mi-am dat seama că lipsește cea mai importantă zală, adică cea cu încuietoarea. M-am tot uitat eu în jur și pe când să renunț, am văzut-o în iarbă. Am cules-o de acolo, am zis bogdaproste dar  am constatat că deja întârziasem la serviciu așa că atunci când, după încă doi pași, mi-a căzut mânerul de la umbrelă fix într-o baltă eram pe punctul de a exploda. L-am recuperat și pe ăla, apoi mi-am intersectat privirea cu o cunoștință apropiată pe care am salutat-o zâmbind. De ce am salutat-o, știu (pentru că așa m-a învățat mama) dar bonusul cu zâmbetul habar n-am de ce i l-am oferit. Știam că în loc de răspuns la salut o să primesc o mormăială neinteligibilă și o privire de bulldog abia sculat din somn dar așteptările mi-au fost cu mult depășite. O sictireală întinsă pe toată fața și o simulare nereușită de a scoate un sunet din gâtlej a fost tot ce am primit înapoi. Să zic totuși merci că m-a recunoscut de la înălțimea funcției actuale și că nu m-a strivit ca pe un gândac inutil și deranjant.

        Timpul petrecut la serviciu a fost ca în bancul cu canotajul. Cică o companie românească și una germană au convenit să desfășoare un turneu de caiac la proba de  8+1. Ambele echipe s-au antrenat, au exersat și au pus la punct toate pregătirile dar în ziua competiției Germania a ieșit învingătoare cu un avans de 1 km!!! Nu cu o jumătate de barcă, nu cu un metru ci cu un kilometru!  Managementul românesc a decis că trebuie aflat motivul acestei înfrângeri zdrobitoare aşa că a angajat o firmă de consultanţă care să investigheze problema şi să recomande acţiuni corective. După mai multe săptămâni de investigații, analize și plăți de zeci de mii de euro s-a ajuns la motivul eșecului. Echipa germană a avut opt oameni la vâsle și unul la cârmă, pe când românii au avut un om care vâslea și opt oameni la cârmă :) Vă sună cunoscut?

        Cumva-cumva s-a terminat și ziua de muncă iar în drum spre casă am făcut un ocol să-mi duc ceasul la reparat. Conform programului afișat pe geam ar fi trebuit să găsesc deschis dar lacătul de pe ușă spunea altceva. Am dat din mână a lehamite și am trecut mai departe. Acasă, altă bucurie.  În cutia poștală am găsit o amendă dar cireașa de pe tort nu a fost asta ci telefonul care mi-a intrat în comă. Dădea semne de agonie de ceva vreme și nu mai aveam spațiu să-mi instalez nicio aplicație dar am tot amânat momentul schimbării. Cât sunt eu de mână largă, pe electronice, gadgeturi și orice chestii de băgat în priză nu-mi vine niciodată să dau banii dar acum m-am mobilizat și am început să caut aici o variantă mai bună iar dacă ăștia ai mei nu vin urgent cu o ofertă de zile mari sunt hotărâtă să trec pe o  cartela vodafone. Chiar mi se pare că dau degeaba banii pe abonament când cartelele astea sunt super ieftine și au tot felul de opțiuni.

        Am mai tras apoi o tură de nervi cu un cont de paypal pe care nu reuşesc nicicum să îl activez. Am făcut o sesizare la bancă şi aştept deja de 10 zile răspunsul pe care probabil o să-l primesc fix în a 30-a zi, termenul maxim pe care legea îl impune. Pisica s-a supărat şi ea pe mine şi probabil ca să-şi manifeste frustrarea a făcut pipi pe covor intenţionat, în timp ce se uita  fix în ochii mei. Am crezut c-o toc mărunt dar până la urmă am iertat-o. Seara mi-am adus aminte că nu mai am zahăr și am plecat la Lidl într-o plimbărică de shopping.

        Mai erau vreo 20 de minute până să se închidă magazinul și o lălăiam pe la rafturile alea din mijloc cu tot felul de prostioare când o angajată mi-a spus pe un ton înțepat să mă trag mai în spate că vrea să monteze niște rafturi. M-am conformat, ce era să fac și am întins mâna să pipăi niște hanorace de copii pe care tocmai le adusese din depozit la care colegă-sa începe să țipe la mine Nu atingeți marfa, nu atingeți marfa!!  M-am șocat și m-am întors către ea să văd cu ce naiba greșisem. Asta e oferta care intră abia de mâine! a tunat din nou. Și atunci de ce naiba o expuneți de astăzi? am vrut să-i răspund dar am plecat din zonă că nu e bine să te pui cu proștii.

        De ceva timp la Lidl s-a schimbat poziționarea rafturilor în magazin și nu găseam nicicum zahărul după care venisem așa că după ce m-am învârtit de vreo trei ori am întrebat un băiat care lucra acolo unde au pus zahărul. Foarte amabil, a  venit cu mine și mi-a arătat locul. Aici îl ținem de obicei dar acum nu avem. Ceeee?? nu aveți zahăr? Nu, abia mâine dupămasă o să primim. Să vezi și să nu crezi. Dacă întrebam de un anumit tip de sardine poate aș fi înțeles, dar zahăr… cum să nu ai zahăr în ditamai magazinul? Clar, ziua urma să se încheia apoteotic. Am cumpărat pastile de țânțari și o pară din Chile care avea formă de lămâie (iar mai târziu s-a dovedit că avea gust astringent) și am plecat acasă. Mai era doar trei ore din ziua de 23 august 2017. caiac

Share This:

Citește mai mult

condurateanu

Cine mă enervează la TV

        Cum o fi oare să le știi pe toate? Să fii medic-profesor-inginer-doctor-academician şi să ai la degetul mic răspunsul la orice întrebare, ba chiar mai mult decât atât, să ai un eseu gata de a fi expus înainte de a fi formulată întrebarea? În vocabularul tău să nu existe expresia nu ştiu, să ai întotdeauna acces la sursele cele mai autorizate şi fiecare dimineaţă să-ți înceapă cu consultarea în agendă a listei de emisiuni la care eşti invitat pentru a-ţi da părerea?

        Eu nu ştiu cum e dar dacă îl întrebăm pe Florin Condurăţeanu aproape sigur ne va spune că uşor nu e în timp ce va ofta cu greutate privind gânditor prin lentilele ochelarilor în aceeaşi nuanţă cu cămaşa. Dacă aveţi televizor în casă nu se poate să nu-l ştiţi, a umblat (şi încă umblă) pe la toate televiziunile fiind invitat sau chiar moderând  emisiuni de genul taclale, bârfe sau taifasuri care sunt la mare modă acum. Abordează orice subiect deşi are predilecţie spre pulsul medicinei unde este mare expert comentator. condurateanu

        Mie omul ăsta nu-mi place și gata. Mi-e antipatic instinctual dacă pot să spun așa și mă enervează totul la el începând de la felul cum arată până la modul în care își expune opinia despre orice. Ce-i drept, cred că de la asta mi se trage, de la faptul că prea le știe pe toate și e sfătos până la Dumnezeu și înapoi. Când se dezbătea cazul Elodiei la OTV era expert în criminalistică și se lega de niște piste, de niște indicii și amănunte de zici că trăise toată viața în familia lui Sherlock Holmes. Când o avea invitată pe Monica Pop, oftalmoloaga prezentă mai mult în studiourile tv decât la spital, știa totul despre chirurgia ochiului, strabismul convergent, unghiul de deviație sau cataracta congenitală și, deși o lăsa să vorbească fără să o întrerupă, o completa din când în când cu informații de mare acuretețe științifică până reușea să o scoată din sărite.

        În ultima vreme a fost mai mult decât preocupat de soarta Denisei, copila de douăzeci și ceva de ani ce cânta manele și care din păcate a murit. Condurățeanu a tocat subiectul ca o meliță stricată și ne-a informat prin toate mijloacele posibile despre tot ceea ce înseamnă bolile la ficat, despre virusul C și E și G, despre anticorpi și despre tratamente cu succese fabuloase după doar douăsprezece săptămâni dar care, bineînțeles, nu se fac în România.

        Probabil o să mă întrebați de ce mă uit la emisiunile lui dacă mă enervează așa de tare. Nu mă uit. Adică nu stau să le urmăresc cap-coadă dar butonând telecomanda, mai dau peste el din când în când și atunci mă opresc un pic să văd ce mai are omul în program. Uneori zăbovesc mai mult, de obicei atunci când e în dialog cu cineva care are de spus lucruri interesante. În urmă cu doi-trei ani apărea mereu împreună cu nutriționistul Gheorghe Mencinicopschi. Asta înainte de a intra doctorul la pușcărie. De fapt nu cred că era medic dar știa multe despre alimente doar fusese directorul Institutului de Cercetări Alimentare. După ce l-am auzit povestind din ce se fac crenvurștii, n-am mai mâncat un an de zile (în cea mai mare parte din MDM, adică tocătură de oase, tendoane, pielițe și grăsime, practic tot ce mai rămâne din carcasa de pasăre după ce se ia carnea). Acuma se pare că am uitat că văd că mi-a trecut greața :)

        Sunt totuși unele lucruri despre care știu sigur că am auzit pentru prima oară de la el. De exemplu, spirulina despre care eu credeam că este un medicament când de fapt este o algă  plină de nutrienţi cu beneficii extraordinare pentru organism. Spirulină nu mănânc pentru că nu-mi place gustul, în schimb tot din vremea aia și tot ascultându-l pe Mencinicopschi (ce nume ciudat și greut de reținut are!) am rămas cu obiceiul de a ronțăi fructe goji. Sunt bune la gust, aproape nu au calorii și totuși ai senzația că mănânci ceva, ca să nu mai spun de faptul că au cel mai puternic efect antioxidant dintre toate produsele alimentare din lume. Și asta se pare că este ceva de bine, nu mai țin minte exact  ce e cu antioxidanții ăștia dar cu siguranță prietenul Condurățeanu ne-ar putea vorbi vreo două ore pe acest subiect. Iar eu m-aș enerva după primele cinci minute :) Ce să fac dacă nu pot empatiza deloc cu el?

        Și mai am câteva persoane pe care nu le plac datorită sfătoșeniei de care dau dovadă în permanență prin fiecare propoziție și prin fiecare afirmație pe care o fac. Avocatul Daniel Ionaşcu. daniel ionascu

        Avocat și doctor în teologie care dă sfaturi duhovnicești invitaților de la Acces direct și de la toate celelalte emisiuni de scandal ale Antenelor. Ăsta mi-e urât rău de tot. Apoi urmează Grigore Leșe. Și el tot doctor, dar de data asta în muzică. Nu am treabă cu cântecele lui din Maramureș (care, cel puțin pe mine, mă depășesc din punct de vedere cultural) dar când începe cu filosofia energetică despre viață și univers mă termină psihic. Ca să nu mai spun că nu pierde nicio ocazie de a-și arăta frustrarea că este mai bine apreciat în străinătate decât în România. Oare de ce? :) And last but not least… Dan Puric. De când l-am auzit pe Pleșu spunând despre el că ”citează mai mult decât citește” nu mă mai pot gândi la altceva atunci când îl aud. Dar nu-l aud prea des pentru că evit :)

        Disclaimer: Nu am vrut să ofensez pe nimeni, dacă vouă vă plac acești oameni este în regulă. Nu suntem toți la fel și gusturile diferă de la om la om. Accept de asemenea faptul că și eu la rândul meu atrag antipatii (deși pare greu de crezut) :)

 

 

Share This:

Citește mai mult