Machiaj de Halloween

        Se apropie Halloweenul și, ca în fiecare an, comentatorii de meserie, românii verzi, urmași ai dacilor liberi vor începe cât de curând să comenteze revoltați că este o sărbătoare care nu trebuie celebrată pe principiul că tot ce nu este românesc, este greșit și neadecvat. Și așa cum în loc de Valentine’s Day avem Dragobetele, tot așa în loc de Halloween avem și noi în ajunul Sfântului Andrei o mulțime de superstiții cu ritualuri menite a alunga răul: ușile și ferestrele se ung cu usturoi contra strigoilor, se fac vrăji de aflarea ursitei, nu se piaptănă, nu se pronunța numele lupului, nu se împrumută din casă și alte îmbrobodeli de acest gen care, desigur, sunt doar pentru distracție pentru că nu pot să-mi imaginez că în secolul XXI mai există cineva care ar putea să creadă așa ceva.

        Iar dacă este vorba doar de having fun, de ce nu am celebra și Halloweenul? O ocazie în plus să ne distrăm cu bomboane, costume și măști la petreceri mai mici sau mai mari, în cluburi și mall-uri sau chiar la cineva acasă. Am fost înnebunită după costumații de când mă știu iar pregătirile pentru carnavalul care se organiza la școală în fiecare vacanță de iarnă mă încântau și îmi dădeau aripi transformându-mi ideile de o creativitate debordantă în ținute care mă aduceau mereu pe podium. Cred că o singură dată am ieșit pe locul doi atunci când una din prietenele mele a rupt gura târgului purtând o perucă blondă cu cozi lungi și împletite împrumutată de la teatru, de fapt tot costumul ei de țărăncuță olandeză fiind procurat din aceeași sursă.

        Atunci eu am fost costumată în indiancă, de fapt o amerindiancă și, în afară de penele purtate pe cap am avut un machiaj de mare impact executat cu ce aveam la îndemână la vremea și vârsta respectivă, adică acuarele 🙂 Cănd mă uit acum pe Notino parcă nu-mi vine să-mi cred ochilor ce machiaj de Halloween aș putea face cu produsele care se găsesc pe site și în special brandul NYX mi se pare că se pretează cel mai bine la creații artistice. Poate (de fapt cu siguranță) am fost influențată și de ioana114, o fată frumoasă și super talentată care locuiește în Statele Unite, are un canal de YouTube și care a câștigat The NYX Face Awards 2019 USA, o competiție destinată makeup artiștilor (profesioniști sau nu). Fata asta a creat niște look-uri fantastice, desigur nu pentru viața de zi cu zi ci pentru artă, folosind, evident, doar produse Nyx Professional Makeup accesibile oricui. Dar cu siguranță paletele de farduri NYX nu sunt destinate doar artiștilor ci pot intra cu ușurință în rutina zilnică a oricărei femei care iubește machiajul, de fapt asta e și ideea că aceste produse au multiple valențe și, puse în mâini experimentate, pot crea adevărate minuni.

        Din păcate, legat de petreceri, ieșiri în oraș, distracții sau alte nebunii anul acesta nu mi se arată nimic la orizont și probabil voi sta singură acasă dar dacă cineva se oferă să mă machieze, nu o să refuz și o să-mi scot cagula de pe față 🙂  Produsele  de  makeup  le  pun  eu  la  dispoziție.

Share This:

Read More

Mâncare indiană simplu de făcut acasă – Pui tikka masala

        Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult în Anglia este… mâncarea indiană 🙂 Cum India a făcut parte din Imperiul Britanic o grămadă de vreme, nu e de mirare că indienii sunt pe primul loc la numărul de emigranți, aceștia fiind prezenți acolo de o sută și ceva de ani iar în tot acest timp nu au renunțat la tradiții acestea incluzând, evident, și mâncarea. În consecință în orice oraș este plin de restaurante indiene, atât de fițe cât și de genul street food și, începând cu marile rețele de supermarketuri până la micuțele magazine de la colțul străzii, toate vând preparate indiene și condimentele specifice de la a la z.

        Până să ajung prima dată în Anglia nu am gustat nimic cu specific indian și, poate și pentru că prima experiență a fost una delicioasă. (onion bhaji adică un fel de chifteluțe de ceapă foarte condimentate și având o crustă crocantă), m-am îndrăgostit iremediabil de gastronomia indiană iar mâncarea mea preferată este puiul tikka masala. Și pentru că este ușor de gătit și pentru că acum condimentele indiene sunt extrem de accesibile ca preț și se găsesc și la noi în toate supermarketurile m-am gândit să împărtășesc rețeta pe care o fac cel puțin o dată pe lună.

        Să începem deci cu ingredientele:

  • 500 de grame piept de pui tăiat cuburi
  • 1 iaurt (dar nu din cel cu 0% grăsime, ci cu 3,5 sau chiar 5%)
  • o jumătate de lămâie mică
  • 1 ceapă
  • 1 conservă de 400 de grame de roșii cuburi sau bulion de casă
  • 200 de grame smântână
  • un pic de ulei
  • condimente: garam masala, usturoi, ghimbir (proaspăt ras, dacă nu, merge și praf), chimin, coriandru măcinat, ardei iute proaspăt sau praf de chilli, sare și piper
  • frunze proaspete de coriandru pentru decor

        Se începe cu marinarea cărnii  de pui: într-un castron se amestecă iaurtul cu zeama de la o jumătate de lămâie, 3 lingurițe de garam masala, unu-doi căței de usturoi zdrobiți (sau praf de usturoi), o linguriță de ghimbir ras și sare. Apoi în maglavaisul ăsta se amestecă bucățile de carne , se acoperă cu o folie de plastic și se bagă la rece în frigider. Desigur nu trebuie să înghețe așa cum mi s-a întâmplat ultima dată cînd frigiderul meu a luat-o razna. Dar, à propos de frigidere,  tocmai am aflat că pe lângă arhicunoscutul și bătrânul Arctic, în România se produc și frigidere Albatros de care nici măcar n-am auzit până acum. Le știați? Anyway, puiul se lasă la marinat minim 15 minute dar ideal ar fi să stea peste noapte pentru a se umple de savoare. Deci cu cât mai mult, cu atât mai bine.

        Garam masala înseamnă în limba hindi amestec iute și este un mix de condimente (cuișoare, scorțișoară, piper, chimin, nucșoară, cardamon, coriandru și dafin) care se folosește în foarte multe preparate din zonă, adică India, Bangladesh, Nepal și Pakistan. În țara lui de origine este preparat în fiecare casă după rețeta proprie, proporțiile fiind lăsate la latitudinea bucătarului iar asta îl face să difere destul de mult, exact cum la noi nu o să găsești  sarmale cu același gust la două case diferite.

        Pasul doi constă în prăjirea cărnii de pui care se poate face fie în tigaie, fie la cuptor, în tavă, pe hârtie de copt. Cum eu nu sunt deținătoare de cuptor electric incorporabil, pun un pic de ulei în tigaie (dar foarte, foarte puțin ca să nu se îmbibe de ulei) și prăjesc bucățile de carne pe fiecare parte 2-3 minute. La mijloc pot să rămână crude pentru că ulterior vor fierbe încă puțin în sos. După ce sunt prăjite, se scot pe o farfurie și, în aceeași tigaie, se mai adaugă eventual o lingură de ulei și ceapa tocată care se călește până capătă o frumoasă culoare aurie. Apoi, peste ceapă se pune un cățel de usturoi zdrobit, o linguriță-două de ghimbir, una de turmeric, 2-3 lingurițe de chimin măcinat, una de coriandru și 3-4 lingurițe de garam masala. Se amestecă și se lasă 20-30 de secunde, practic cât să se încălzească apoi se toarnă conserva de roșii care se fierbe până scade și devine ca o pastă caramelizată, asta durând aproximativ 10-15 minute. Apoi, în funcție de gustul fiecăruia, se adaugă sare și chilli. Mie îmi place mâncarea picantă însă știu că nu toată lumea apreciază gustul iute așa că există și varianta de a adăuga direct în farfurie un pic de extra chilli powder.

        Când sosul a devenit ca o pastă, adică s-a evaporat toată apa din roșii, se adaugă smântâna și carnea prăjită. Acestea vor fierbe împreună încă 10 minute până ce puiul este bine pătruns iar bucătăria se umple de mirosul plin de savoare al condimentelor indiene. Puiul tikka masala, peste care se presară câteva frunzulițe de coriandru proaspăt, se servește fie cu pâine naan (o pâine nedospită), fie cu orez așa cum am făcut eu și, după părerea mea, este absolut delicios.

 

Share This:

Read More

7 verbe pentru 7 zile #51

        Fiind duminică, ultima zi a săptămânii (la noi, că la englezi se consideră că săptămâna începe duminica), să facem deci recapitularea evenimentelor:

  1. Am mâncat struguri toată săptămâna la micul dejun, la prânz și la cină, atât de mulți cum cred că nu am mâncat fructe toată vara. Anul acesta mi s-au părut mai dulci ca niciodată și am găsit și foarte multe soiuri atât în piață cât și în magazine, și albi, și negri, și cu semințe și modificați genetic (adică fără), și mai mici, și mai mari… Atât de mulți struguri nu am mai mâncat din studenție de la practica agricolă făcută la Nazarcea în județul Constanța… și a trecut ceva vreme de atunci.
  2. Am cumpărat două forme de silicon pentru ouă poșate. Mi s-a părut o chestie foarte ingenioasă și ușor de folosit deși până să îmi iasă rezultatul dorit am dat trei rateuri. Oul, evident fără coajă, se răstoarnă în căușul de silicon și apoi se pune într-un vas în care fierbe apa unde va pluti la suprafață. Se acoperă cu un capac și se lasă aproximativ 5 minute. De ce spun că am ratat? pentru că apa fierbea prea tare și a venit peste ou răspândind tot albușul în apă  iar asta mi s-a întâmplat de două ori la rând până am înțeles că trebuie să dau focul mai încet. Apoi a treia oară, am aruncat egg poacherul în oală de la înălțime cam mare și s-a răsturnat ieșind aceeași porcărie 🙂 Dar acum experiența își spune cuvântul și în sfârșit mă bucur de achiziția mea.
  3. Am avut o mică problemă de sănătate pe care mi-am rezolvat-o, cum altfel, decât la o clinică privată. Nu o să dau amănunte pentru că s-a rezolvat totul cu bine dar am constatat, fără să fie ceva nou pentru mine, că, deși tehnic vorbind, avem personal medical de o calitate excepțională și aici mă refer atât la medici cât și la asistente, din punct de vedere al comunicării cu pacientul toată lumea este varză. Medicina este un domeniu în care interacțiunea este inevitabilă dar suntem rămași mult în urmă față de relaționarea care se practică în străinătate, înțepeniți undeva în trecut, iar ca să porți o discuție trebuie să scoți cu cleștele cuvintele de la doctor. Pentru a obține răspunsurile care te frământă tu, ca pacient, trebuie să ai abilitatea de a pune întrebările astfel încât să nu te trezești doar cu reacții laconice de genul ”da”, ”nu” sau ”este posibil”. Cu toate astea, per total, experiența mea a fost una pozitivă, pentru că, desigur, dacă te-ai însănătoșit, treci mai ușor cu vederea peste orice.
  4. Am continuat să studiez oferta de aspiratoare și tot nu am reușit să mă hotărăsc asupra modelului care mi s-ar potrivi. De jumătate de an vreau să îmi schimb aspiratorul care pe lângă faptul că e vechi și am senzația că nu trage suficient, mai are și o cutie  în care adună praful care este îngrozitor de neplăcut să o curăț, în special pâlnia aia de hârtie ca un fel de acordeaon care se umple de mizerie și care mă face să mă murdăresc până la cot de fiecare dată când termin curățenia. Faza e că nu știu după ce criterii să aleg, în afară de faptul că nu mai îmi trebuie în vecii vecilor aspirator fără sac, nu știu la ce să mă uit. De ce sunt atât de mari diferențele de preț? pentru că mie toate aspiratoarele mi se par la fel. Desigur că am văzut și modele mai speciale, cum ar fi cele de aici dar mi se par un pic prea profesionale pentru ceea ce îmi trebuie mie, adică un apartament de bloc. Dacă aveți vreo recomandare pentru mine, aruncați un ochi aici și spuneți-mi părerea voastră. Please!
  5. M-am uitat cu mare plăcere la Vocea României, una din emisiunile mele preferate și în special partea aceasta cu audițiile pe nevăzute mi se pare extrem de plăcută și de relaxantă. Nu cred că emisiunea este regizată deși probabil antrenorii sunt încurajați să poarte discuții în contradictoriu și să se tachineze unul pe altul dar umorul de care dau dovadă este exact pe gustul meu și, fiind atât de captivantă,  întotdeauna mi se pare că emisiunea se termină prea repede.
  6. Am urmărit cu atenție parcursul Brexitului fiind direct interesată de acest subiect și, din observațiile proprii avute pe tărâm britanic, englezii nu sunt deloc entuziasmați de beleaua în care s-au băgat din nepăsare, neștiință și neimplicare. S-au trezit târziu de sub vraja politicienilor care și-au văzut doar interesele proprii în delirul pe care ți-l dă accesul la putere iar acum încearcă să dreagă busuiocul prin manifestații, marșuri și mitinguri și nu doar la Londra, așa cum vedem la televizor, ci în toate orașele țării. Peste tot se împart flyere de acest gen prin care se încearcă organizarea de proteste anti-brexit. Sper să le și reușească.
  7. Am reluat la citit sau mai bine spus răsfoit, The Little Book of Hygge, rețeta daneză a fericirii. E o carte potrivită toamnei, cu poze frumoase care induc o stare de bine, un fel de ghid către lumea confortului sufletesc, scris de Meik Wiking, directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga pentru că da, în timp ce noi ne mândrim că avem DNA alții au Institute care se ocupă cu studiul fericirii 🙂

        A fost o săptămână relaxată, fără evenimente spectaculoase și fără surprize pe care de altfel le detest. Voi? tot pe pace și liniște?

Share This:

Read More

Ce poți să vezi la Londra în șase ore

        Din 2015 merg cu regularitate în Anglia, asta însemnând cel puțin de patru ori pe an, dar nu știu cum s-a întâmplat de nu am ajuns niciodată la Londra. De fapt, ca să fiu sinceră, știu de ce am evitat să vizitez capitala: pentru că am mai fost odată acolo, în urmă cu vreo 7-8 ani, am stat atunci patru zile pline și, deși am umblat de dimineața până seara, tot nu am apucat să vedem tot. Orașul este imens, și deși este absolut minunat mi s-a părut copleșitor și foarte greu de parcurs într-un timp atât de scurt. Adevărul este că atunci, pe lângă obiectivele turistice pe care le aveam notate cu sfințenie pe lista care trebuia bifată, mai voiam și shopping, și restaurante, și parcuri, și plimbări și încă o mulțime de alte lucruri, trăind oarecum, poate nu neapărat cu teama, dar cu îndoiala că voi mai reveni vreodată pe tărâm britanic.

        Viața însă a luat o turnură neașteptată și Anglia a devenit cumva o a doua mea casă iar o dată la două-trei luni stau acolo câte o săptămână încercând în acest timp să descopăr de fiecare dată  un nou oraș sau o altă regiune. Și pot să spun că astfel am avut bucuria să văd o mare parte din țară. Uneori merg cu Cristina și fetițele ei  și chiar dacă ele sunt încă mici, ”regula” a fost aceeași: la fiecare ieșire trebuie să vedem un oraș nou. Cea mică, Ruxandra, avea doar patru luni când am purtat-o prin tot Birminghamul, un an când am bătut la pas Bath-ul și un an și opt luni când a vizitat colegiile din Oxford iar asta s-a întâmplat nu mai demult de săptămâna trecută.

        Cristina, maică-sa adică, își dorea de mult să vadă Londra și oarecum am mai discutat despre asta însă fără să ne facem planuri concrete și fără să programăm ceva clar. Pentru că, după cum am mai spus, Londra e imensă și ideea mea, care aveam să constat că era o idee preconcepută, nu mă lăsa să cred că merită să mergi doar pentru o excursie de o zi mai ales cu copii mici care se plictisesc foarte repede de lucrurile de care sunt interesați oamenii mari 🙂 Însă, într-un impuls de moment, care cred că ne-a venit amândurora deodată, am zis hai s-o facem! și ne-am luat bilete la tren care, by the way, nu sunt ieftine deloc. Însă ce mi se pare mie foarte interesant și fain este faptul că există mai multe companii de transport feroviar (deci nu e monopol) și mult mai multe site-uri care vând bilete și astfel poți căuta oferte/ promoții/ chilipiruri iar de la 60 de lire cât am văzut prețul inițial, cu un pic de muncă de cercetare, am cumpărat cu 30 de lire dus-întors de persoană pe ruta Coventry-Londra (135 de km). Copiii sub 5 ani călătoresc gratuit. Pe această rută trenurile sunt foarte dese, cred că la fiecare 20-30 de minute, și tipul de bilete pe care l-am avut noi te lăsa să te urci în orice tren din afara orelor de vârf pe care oricum noi le-am evitat că nu era să ne înghesuim cu căruciorul printre miile de navetiști care merg la job.

        Nu vă spun cum e să mergi cu trenul în Anglia față de România și vă las doar să vă imaginați dar vă dau un hint 🙂 E bine înspre perfect. Am ajuns deci în gara Euston pe la 11:30 și bineînțeles ne-am dus la metrou fără  să fie necesar să ieșim pe afară. Singurul plan pe care l-am avut în cap a fost să luăm metroul până la Tower Bridge, celebrul pod a cărui poză apărea, alături de Big Ben, pe coperta tuturor manualelor de limba engleză de pe vremea mea. Dar cum ne-a luat amețeala când am văzut îmbârligătura de hartă a metroului cu enșpe mii de ”magistrale” am uitat complet că stația pe care o căutam se numește Tower Hill. Și am întrebat un lucrător de pe acolo care ne-a trimis la London Bridge. El săracu bine ne-a îndrumat că, aveam să constatăm ulterior, e foarte aproape de mers pe jos dar noi două  ne-am contrazis un pic și, în fine, ies din amănunte, până la urmă am ajuns unde trebuia. Adică, ieșind din gura de metrou, primul lucru pe care l-am văzut după cerul albastru a fost structura impunătoare a podului, exact așa cum îl știam. Dar să nu uit să vă spun, o călătorie cu metroul e 2.40 lire și se plătește cu cardul contactless fără să mai cumperi niciun bilet. Asta bineînțeles dacă nu te încăpățânezi să plătești cash și să iei bilet clasic, caz în care costă cu ceva mai mult.

        Când ajungi pe pod simți că ai intrat în inima Angliei și nu mai știi încotro să te uiți și din ce unghi să faci poze. Să se vadă și Turnul Londrei, și Tamisa, și bărcile de agrement, și Canary Wharf, și celelalte poduri, și taxiurile lor micuțe și negre strecurându-se pe lângă iconicele autobuze double decker…Ai vrea să poți lua pe cardul de memorie toată Londra cu toată atmosfera ei indescriptibilă. Cred că preț de o oră am petrecut pe Tower Bridge, apoi am coborât pe chei unde,  pe una din băncuțele înșirate de-a lungul zidurilor vechiului Turn al Londrei am luat un prânz delicios din rucsac: sandwich-uri, covrigei și orez cu lapte de la Lidl 🙂

        Am avut noroc de o zi de octombrie absolut splendidă, nu a plouat deloc, vântul a fost domol iar când ieșea soarele era de-a dreptul călduț. 17 grade adică, să nu exagerăm, doar e Anglia totuși. Google maps ne-a arătat că până la Westminster Abbey facem pe jos 50 de minute, așa că am luat-o frumușel pe malul apei traversând pod după pod într-o plimbare minunată care a durat de fapt vreo două ore cu toate opririle noastre intenționate sau nu. Fiind cu fetițele ne-am mai oprit și pentru frunze colorate, pietricele sau chiar gunoaie găsite pe jos dar până la urmă turismul în 2019 nu mai este doar despre bifat obiective turistice ci mai mult despre experiențe. Despre oamenii care umblă pe stradă, despre stil de viață, case, locuri, mirosuri și sentimente trăite.

        Am trecut pe lângă London Eye apoi am trecut și pe Westminster Bridge care era ticsit de lume (și de poliție de când cu atentatele din urmă cu un an) de nu aveai unde să arunci un ac. Nu ne-am oprit pentru poze pentru că era aproape imposibil și nu am simțit nevoia să avem amintiri înconjurate de fețe asiatice 🙂 Lumea s-a mai răsfirat apoi iar în fața catedralei în care sunt încoronați monarhii Angliei era de-a dreptul lejer. Am văzut ce era de văzut doar de afară dar a fost suficient pentru că vibe-ul istoric, artistic și arhitectural era destinat doar adulților, copiii preferând să se joace de-a ursul pe asfalt.

        Inițial am vrut să ne mai învârtim prin zona zero încă vreo oră apoi să luăm metroul către gară dar Cristina a avut geniala idee de a merge pe jos, luînd-o pe Parliament Street înspre Euston Station. Google maps estima 45 de minute însă noi, extrapolând durata primei plimbări, am zis o oră jumate și așa a fost. A fost o plimbare mi-nu-na-tă luînd la pas străzile Londrei mai ales că nu era circulație aproape deloc. Am înțeles de ce abia când am ajuns în Trafalgar Square, celebra piață unde aveau loc focurile de artificii de Anul Nou, asta până când municipalitatea le-a mutat la London Eye. Trafalgar Square era înțesată de lume fiind anunțat un mare miting antipoluare, anti încălzire globală, ceva de genul ăsta, lucruri cu care sunt total de acord și pentru care militez și eu dar nu-mi place să-mi aduc copiii în astfel de locuri. Cred că înțelegeți ce spun, nu se știe niciodată ce busculade se pot întâmpla, nu-mi place aglomerația cu bebeluși în cărucior iar cordoanele de polițiști îmi dau o stare de neliniște.

        În Anglia uniformele de lucru sunt ceva foarte frecvent și mereu mi se întâmplă să văd de departe muncitori în salopete peste care poartă veste fosforescente și să îi confund cu polițiști dar de data asta erau polițiști adevărați. Mulți, foarte mulți, comasați de o parte și de alta a culoarelor prin care treceau pietonii și la vederea acestei mulțimi nu m-am simțit deloc confortabil. Ca să nu mai spun că în zonă exista chiar și o ambulanță (sau poate era doar o mașină echipată pentru urgențe medicale?) în care vreo doi doctori așteptau să-și facă meseria. Cred că erau doctori chiar dacă acum doctorii nu mai umblă în halate albe ca pe vremuri și își aleg tot felul de culori fistichii. Dar tot sunt recognoscibili. Anyway, am trecut cât am putut de repede de Trafalgar Square deși repedele ăsta îmi dădea senzația că ne mișcăm cu încetinitorul. Din fericire nu am auzit în zilele următoare că s-ar fi întîmplat ceva violențe la  protestele privind schimbările climatice din Londra.

        Noi ne-am continuat drumul, cu Ruxandra în cărucior și cu Silvia rezistând eroic la cei patru ani dar probabil gândul că în gară va primi o revistă cu Little Pony, Pinkie Pie și Applejack îi dădea aripi. Ne-am mai oprit în dreptul vitrinelor, am intrat chiar să cumpărăm sushi de la un magazin care avea happy hour și vindea totul la jumătate de preț, am mai făcut câteva poze și după 22 de mii de pași în acea zi, am reușit într-un final să ne așezăm confortabil în tren, să bem o gură de apă și evident, să răsfoim revista mult visată.

        Dacă aș repeta experiența? cu siguranță da. Dacă însă vremea ar fi ploioasă plimbările nu ar avea niciun farmec dar în acest caz există muzeele care, ca nicăieri în lume, sunt gratuite și poate și acesta este unul dintre motivele pentru care Londra este fascinantă.

Share This:

Read More

Parfumuri în care merită să investeşti

        Să fii mulțumit cu ceea ce ai este o mare fericire, să știi să te bucuri de micile comori acumulate de-a lungul timpului îți dă o stare de un extraordinar confort iar sentimentul de recunoștință nu poate decât să încununeze starea de bine pe care o porți în suflet. Nu spun că nu e bine să nu-ți dorești mai mult dar, înainte de a alerga după cai verzi pe pereți, cred că e foarte important să apreciezi ceea ce ai deja. Ce vreau să zic este că sunt într-o perioadă în care mă simt mai mult decât mulțumită cu hainele pe care le am și nici nu mai țin minte când am oftat ultima dată în fața dulapului gândindu-mă că nu am cu ce să îmbrac. În al doilea rând, colecția mea de parfumuri mă duce în al nouălea cer și vă spun drept că nu am sperat niciodată să am atâtea parfumuri în același timp. Poate sună superficial, dar parfumurile mă fac fericită. Am cinci parfumuri Guerlain, toate îmi plac enorm, toate le-am cumpărat de pe Notino, un site cu care am avut doar experienţe pozitive, şi cred cu tărie că parfumurile Guerlain nu dezamăgesc niciodată:

  • Samsara, un oriental lemnos, puternic și greu ca o cortină de catifea,  a fost creat în 1989 de Jean Paul Guerlain, ultimul maestru parfumier al familiei care a întemeiat brandul în urmă cu aproape două sute de ani, în 1828.  Deși se spune că este un parfum fără vârstă, eu îl văd mai degrabă matur deși Cristina mea îl purta la 25 de ani și i se potrivea perfect. Sofisticat și prețios, luxos și strălucitor, este un parfum nu atât de scump pe cum miroase de scump. Cu siguranță este purtat şi de către milionarii lumii.
  • Mon Guerlain, face parte din aceeași familie orientală însă este mult mai delicat și mai moale, dacă pot să folosesc acest cuvânt în descrierea unui parfum. Angelina Jolie este imaginea acestui parfum apărut în 2017 şi se potriveşte perfect pentru o zi rece de iarnă. L-aş numi vanilie la sticluţă şi este parfumul pentru care am primit cele mai multe complimente.
  • Champs-Élysées, unul dintre cele mai bine vândute parfumuri ale casei Guerlain, miroase a… Paris. A franţuzoaică get beget purtând ochelari de soare şi nelipsita eşarfă care îi conferă acel chic indescriptibil şi care te duce cu gândul la terasele cochete unde alături de cafea nu lipseşte niciodată un croissant proaspăt. De fapt, tehnic vorbind, notele cele mai puternice sunt cele de violete dar e frumos să poţi visa.
  • Insolence, un floral fructat care explodează ca o bombă deși nu aș folosi cuvântul ”agresiv” în descrierea lui. Este un parfum a cărui personalitate nu poate fi ignorată și nu îl văd purtat de o persoană timidă. E ceea ce se spune despre haine însă care poate fi adaptat și la parfumuri: adică tu să porți parfumul și nu el pe tine.  Insolence este un parfum de seară, este luxos şi unic şi extrem de persistent.
  • Aqua Allegoria Mandarine Basilic, cel mai vesel și optimist parfum pe care îl am, nu doar de la Guerlain ci din toată colecția mea. Notele de vârf sunt citrice, apoi mirosul devine oarecum cremos fără însă să își piardă de tot aroma acrișoară care aduce un iz de tinerețe și prospețime. Poate fi purtat la orice vârstă şi în orice anotimp, vara pentru caracterul curat şi fresh, iarna pentru asocierea deja clasică dintre portocalele proaspăt decojite şi sărbătoarea Crăciunului.

        Aceasta e mica mea comoară, mini-colecţia Guerlain de care sunt tare mândră şi la care aş vrea să adaug o Pera Granita, tot din linia Aqua Allegoria. Ce părere aveţi? cunoaşteţi parfumul?

Share This:

Read More