Month: May 2014

5 lucruri care mi-au plăcut în luna mai

Ioana 7 Comments
         1 Restaurantul Shanghai din Cluj e unul din restaurantele mele preferate. În primul rand, normal, pentru ca imi place mâncarea de aici. Meniu foarte variat, pentru toate gusturile. Cel mai mult îmi place puiul cu sos dulce acrisor si desertul cu banane prăjite. Bananele au o crusta cu zahar caramelizat si sunt delicioase ! Apoi imi place atmosfera, în special vara cand e deschisa terasa . E si in aer domneste un aer de tihna si relaxare. Nimeni nu deranjeaza pe nimeni si nu se râde isteric. Terasa e podită si îmbrăcată in lemn iar daca nimeresti o ploaie calda de vara te simti protejat ca intr-un cuib călduț.
         Apoi imi place că mereu au oferte de genul 1 + 1 gratuit. Daca esti abonat la newsletter-ul restaurantului primesti pe mail toate ofertele. Iar de ziua ta primesti prin poșta un cupon cu reducere de 50% pentru 4 persoane. Tare, nu ? Am profitat (din nou) de aceasta oferta in luna mai cand sora mea își serbeaza ziua de nastere. Ca de obicei amandoua ne-am simtit extraordinar. A, si sa nu uit să spun ca porțiile de mâncare sunt foarte mari iar daca nu poti sa mananci tot, restul ti se pune la pachet fara ca ospatarii sa strâmbe din nas.
2 Gelul de curățare Nivea all in 1 cu extract de magnolie. Rar mi s-a intamplat sa ma indragostesc atat de tare de un produs cosmetic. Are consistenta unei creme subtiri (de fapt nu este un gel, ci o crema) , are mirosul specific al mărcii Nivea, curat si proaspat, si are mici, dar foarte mici si fine, particule abrazive care înlătură toata murdaria de pe față. Este antibacterial si nu irita pielea. Si nici nu o usuca deloc, pielea ramane curata dar fara senzatia aceea de piele întinsă si gata sa crape. Eu il folosesc de pe la inceputul lunii in fiecare seara si sunt mai mult decat multumita. L-am cumparat din Kaufland unde costa 18 lei.
         3 Spectacolul de stand-up comedy cu
Cristian Dumitru de la pub-ul În culise (București). Este a doua oară
cand văd acest gen de spectacol si sincera sa fiu am fost destul de
sceptica avand in vedere ca prima experienta nu a fost foarte
reușită. Asta se întampla acum vreo 5 ani. De data asta însă a fost altfel. Nu am
regretat ca am mers pentru ca cele 2 ore cat a durat show-ul am râs
cu lacrimi. Chiar e talentat omul ăsta. Nu pot sa spun ca are un
”umor fin” pentru ca nu face doar aluzii, le trântește verde in
față dar fara sa fie trivial sau porcos. Stie exact ce si cât să dea
si unde e limita. A interactionat cu spectatorii din prima fără a
avea ceva forțat, a trecut de la una la alta, a vorbit câte in luna
si stele si a fost foarte simpatic.
         O chestie pe care eu nu am mai vazut-o
si care mi s-a parut genială în pub-ul ăsta : puteai să iti instalezi
o aplicatie pe telefonul mobil prin care vedeai meniul si apoi puteai sa
comanzi prin intermediul acesteia. Deci daca vroiai o bere intrai pe
aplicatie, scanai codul qr de pe cartonasul care se gasea pe masă, click-click si venea chelnerita cu berea (ea vedea numarul
mesei care a facut comanda) . Faină treabă.

 

         4 Avocado. Trebuie sa recunosc ca până
acum nu am mai mâncat avocado. Nu stiu cum s-a întâmplat pentru ca
de obicei testez legumele si fructele exotice dar ăsta mi-a scăpat.
Mă intalnesc intr-o zi cu un vecin in Lidl si fiind la raionul de
legume mă întreabă daca imi place avocado. Cand a auzit ca nu stiu ce gust are, s-a
mirat așa de tare de parca auzise ca nu mai mâncasem mere sau
castraveti… Zic, hai sa incerc si eu, sa intru in rândul lumii. Si
am luat unul. M-am uitat pe youtube cum se mănânca (pe canalul Laura
in the Kitchen) si am gasit o rețeta foarte simpla de guacamole .
Vreau sa spun ca mi-a placut la nebunie. Si apoi a doua zi am mai
cumparat unul. Si apoi mereu. Acum il mănânc cu pâine prajita doar cu
sare si un pic de lamaie pentru ca e foarte simplu asa. Si e foarte
gustos. Cica are multe calorii dar si o gramada de beneficii : scade
nivelul colesterolului, regleaza tensiunea si glicemia, imbunatateste
vederea, întârzie procesul de îmbatranire a organismului si
infrumuseteaza pielea si parul 🙂 Oricum eu o sa mănânc in continuare
si o sa va tin la curent daca intr-adevar este asa.
        5 Blogul ioanaspune. Mă bucur ca in
sfarsit l-am făcut. Era programat pentru 1 ianuarie ca fiind una din
rezoluțiile sfârșitului de an 2013 dar din diverse motive l-am tot
amânat. Acum că e aici sper sa ma țin de el si sa nu imi scada
entuziasmul începutului.

Share This:

Read More

Mascara sau rimel ?

Ioana 2 Comments
         Nu-mi vine deloc la îndemâna sa
folosesc cuvântul mascara atunci când mă refer la rimel. Eu așa l-am
apucat (în secolul trecut) , rimel, si nu ma pot dezobișnui. Pentru cei care nu cunosc
nici unul din cele doua cuvinte (probabil doar unii bărbați) le spun ca este un produs de machiaj
care se foloseste pe gene pentru a crea un efect de volum si
alungire. Si de fapt cele doua cuvinte înseamna unul si acelasi lucru.
         Asa cum au intrat adidașii in
vocabularul nostru (de la firma Adidas) tot asa a intrat si rimelul in vorbirea de zi cu zi
(de la firma Rimmel , cel mai cunoscut brand de cosmetice din Marea
Britanie).
         Si au trecut ceva ani de cand se
foloseste acest cuvant… Mai precis din 1834 de cand familia Rimmel
a deschis o afacere cu cosmetice în Londra. Au produs tot felul de
parfumuri si loțiuni până când au dat lovitura cea mare pe care
femeile o asteptau de secole. Pâna atunci femeile incercau sa isi
innegreasca genele prin tot felul de mijloace, prafuri si pomezi care
nu prea dadeau rezultate. Eugene Rimmel a intrat in istoria
industriei de frumusete cu o inventie care i-a adus un succes urias
in toata Europa si anume ”Superfin” prima mascara non-toxica. Adica, in 1860, lui Rimmel i-a venit ideea
revoluționară de a amesteca praf de cărbune cu vaselină. Acest
amestec se aplica pe gene cu ajutorul unei periuțe si chiar daca
rezultatul nu era de lungă durată succesul său a fost rasunator.

 

         Cuvantul ”rimel” a devenit sinonim
cu mascara si a ramas sub aceasta forma in mai multe limbi : română,
franceză, italiană, portugheză, spaniolă, turcă si arabă. Ciudat si amuzant totodată este ca etimologia cuvantului in engleza vine de la cuvantul spaniol mascara care inseamna masca, aceasta mascara folosindu-se initial si in teatru pentru a face mustăți si bărbi false actorilor din epocă. Deci in engleză produsul nou aparut a ramas cu numele spaniol de mascara, iar in spaniolă a ramas rimel de la englezul Rimmel.
         Tubul pe care il știm noi acum nu a
aparut decat mult mai târziu, abia în 1958, și a fost inventat de Helena Rubinstein.
          Nu
stiu cand a aparut în magazinele din România formatul nou (rimelul în tub) dar cred ca
abia dupa revolutie, in orice caz primul rimel pe care l-am avut eu
era in cutiuță, era fabricat la Farmec si ca sa poti lua produsul pe perie
trebuia sa o umezesti inainte (negreala aia era uscata si altfel nu
se prindea nimic). Teoretic trebuia sa pui pe perie cativa stropi de
apa dar aproape toate fetele isi foloseau propria saliva care avea
exact acelasi efect .
         Cu toate ca acum este mai cool sa
folosesti cuvantul mascara (asa cum se spune in engleza) eu o sa
folosesc in continuare rimel. Si in vorbire si pe gene 🙂

Share This:

Read More

Personal shopper

Ioana Leave a comment
         Personal shopper este o profesie care
constă în a da sugestii si sfaturi unor persoane care fac cumparaturi
si din diverse motive nu doresc sa le faca singure. (Motivul
principal este lipsa de timp). In marea majoritate a cazurilor
cumparaturile se refera la haine dar poate sa fie vorba si despre
mobila sau decoratiuni interioare sau orice altceva.

 

 

         Personal shopper-ul cauta ofertele in
magazine, compara, evalueaza, verifica masuri si la final merge cu
clientul in magazinul care i se potriveste cel mai bine. Castigul
vine nu doar de la cumparator care, evident, plateste o taxa pentru
acest serviciu, ci de multe ori si din comisionul pe care magazinul
il ofera atunci cand i se vinde marfa.
         In strainatate exista magazine mari (si
scumpe) cum ar fi Bloomingdales, Macy’s sau Neiman Marcus care
ofera acest serviciu gratuit sau contra unei mici taxe. Asta înseamnă
ca personal shopper-ul te va îinsoți in tot magazinul (care de fapt
este cat un mall cu mai multe etaje) si iti va da cele mai bune
sugestii in urma discutiei pe care a avut-o cu tine despre stilul
personal, preocupari, dorinte, vedetele preferate si orice altceva l-ar
ajuta sa te cunoasca mai bine.
         Nu o sa iti spuna niciodata ”asta iti
sta bine” sau ”asta nu iti sta bine” si doar atat. Iti va
explica de ce anume te prinde o anumita culoare (pentru ca iti scoate
in evidenta ochii sau bronzul sau contrasteaza cu nuanta parului) ,
ce fel de pantaloni dau iluzia unor picioare mai lungi, de ce sa nu
porti maneci bufante daca ai mainile groase sau de ce te avantajeaza
decolteul barcuta. Un personal shopper nu este un stilist care se
ocupa de outfituri care apar in reviste glossy sau pe podiumurile de
prezentare a modei, el ii ajuta pe oamenii obisnuiti (si cu dare de mână) sa isi aleaga
hainele cu care merg la un eveniment, la servici sau in parc.
         Selfridges este un mare magazin in
Londra, pe Oxford Street, (in care am fost si eu si m-am simtit
minunat desi nu am cumparat decat o felicitare) care ofera acest
serviciu. Va dati seama ca pentru cumparatura mea nu am fost asistata
de un personal shopper desi am fost coplesita de tot ceea ce am vazut
acolo.

 

         Am gasit un filmulet de 3 minute (pe care puteti sa il vedeti aici) de la o sesiune de training a
personal shopperilor din acest magazin si mi s-a parut foarte
interesant. Ca sa fii aici personal shopper nu trebuie sa ai anumite studii dar se cere sa ai moda in sânge.
         Exista si online personal shopping iar
asta cred ca mi-ar placea tare mult sa fac. Sa gasesc exact ceea ce isi
doreste clientul, asa cum si-a imaginat sau a visat. De exemplu sa
caut pe net o rochie pentru cineva care stie ce își dorește : dantela
galbena, fara maneci, pana la genunchi, stransa pe talie, cu decolteu
in V, cu captuseala bej si fara nici un pic de sclipici. Sau de ce
nu, o vacanta, pentru cineva care nu are timpul (si uneori
priceperea) necesare sa faca acest lucru.
         Iar dacă m-aș ocupa cu așa ceva ar însemna ca nu doar
artiștii pot sa isi transforme pasiunea in job 🙂

Share This:

Read More

Perlele Lăcrămioarei și alte cadouri

Ioana 2 Comments
         De multe ori e foarte dificil sa alegi
un cadou mai ales atunci cand timpul te preseaza sau bugetul îți este
limitat. Sau , si mai rau, ambele.
         Mi-aduc aminte de o întamplare
petrecută cu ani in urma, pe vremea studentiei. Stateam in cămin si
împărțeam camera, timpul si viata cu un grup de prietene despre care
stiam totul. Ne intelegeam bine, ne sfatuiam si ne spuneam toate
secretele. In general, universul relatiilor noastre se limita la
colegii de facultate si fostii colegi de liceu. Eram cu toții la acelasi
nivel si nu aveam nici un fel de complexe unii fata de altii. S-a
intamplat însă odată ca Lăcrămioara, una din colegele mele, sa fie
invitata la un eveniment în high class-ul Bucurestiului de atunci.
Era ziua de nastere a unei prietene a surorii iubitului ei sau ceva
de genul acesta. Oricum cineva din afara cercului nostru si pentru
care se cereau pregatiri speciale. Cea mai mare problema (mult mai
mare decat rochia, pantofii sau coafura) era cadoul. Ce cadou poti sa
ii duci unei persoane ”care are de toate” ?
         De ziua noastra nu ne faceam cadouri
una alteia in primul rand pentru ca nu aveam bani si apoi cred ca
devenise un fel de intelegere tacita asupra acestui subiect. Asa ca
experienta in domeniu era zero. Lăcrămioara ne-a spus ca a gasit
cadoul perfect si ne-a aratat ce cumparase : un sirag de perle
intr-o cutiuta de catifea rosie. Perlele erau niste margele frumoase,
sidefate, de un roz foarte pal dar ceea ce iti lua ochii era cutia.
O cutiuta demna de a adaposti o comoara. Era intr-adevar un cadou
frumos. Am intrebat-o cum de stia ca fetei ii plac perlele si ca
poarta asa ceva iar Lăcrămioara mi-a raspuns cu o siguranta de
invidiat că respectiva mai are perle exact la fel pe care le poarta
mereu.
         – Si atunci de ce i-ai mai luat unele ?

– Ca sa fiu sigura ca nu dau greș cu
cadoul…

Am ramas surprinsa si nedumerita …
cum sa faci cadou cuiva un obiect stiind ca deja mai are unul exact
la fel ? Ce fel de cadou e acela care nu iti aduce nici o bucurie si
nici o surpriza? Nu mi-a placut deloc abordarea si mi-am spus atunci
ca nu voi face niciodata asta.

         Si cred ca de-a lungul timpului am
reusit sa daruiesc cadouri frumoase. E foarte greu sa cauti si sa
gasesti in cateva ore cadoul potrivit mai ales cand colinzi prin
magazine fara sa stii de fapt ce cauti. Poate apare ceva la care nu
te-ai fi gandit… dar de cele mai multe iti ies in fata obiecte
inutile care pe moment par amuzante si rezolva ”problema”. Dar de
ce sa nu fii pregatit din timp ?
         Eu am acasa o cutie mare de carton pe
care o numesc cutia cu cadouri . In ea țin atât cadourile cumparate
din timp, cu dedicatie, pentru anume persoane dragi cat si cadouri
pentru situatii neprevazute. De exemplu s-a intamplat sa cumpar
cadouri de Craciun in luna iulie pentru ca atunci am aflat cu
exactitate ce isi doreste sotul meu. Eram la o terasa cu niste
prieteni , ne adaposteam de cele 40 de grade de afara si se vorbea
despre muzica. Atunci am auzit pentru prima oara despre concertul
Live Aid din 1985 organizat concomitent in Anglia si Statele Unite
si tot atunci l-am auzit pe sotul meu spunand cat de mult si-ar dori
sa aiba inregistrarea. A doua zi am cautat pe  amazon , am gasit
dvd-ul si l-am comandat. L-am tinut pana la Craciun si surpriza a
fost cu atat mai mare cu cat eu nu prea ma pricep la muzica… ”cum
ai stiut ca imi doresc asta??” a fost intrebarea în urma careia am stiut ca nimerisem exact.
        In timpul unei excursii o prietena mi-a
vazut trusa de machiaj si mi-a admirat foarte tare o pensula de la
Real Technique… Stiu deja ce cadou o sa ii fac de ziua ei desi mai
sunt 10 luni pana atunci.
         De cate ori cumpar cosmetice online ma
uit si la promotii pentru ca mereu au seturi foarte frumoase si la
preturi mici. De ce sa nu profit din timp pentru ca oricand se
gaseste cineva caruia nu i-ar strica niste marci bune…
         Iar pentru
copiii mici trebuie sa ai mereu ceva pregatit mai ales ca acum nu
prea mai e la moda sa le duci ciocolata ( pentru ca are zahar! ) si
la ei chiar nu te poti duce cu mana goala. In supermarketuri apar
mereu standuri cu ”orice produs la 4 lei” si au de multe ori
jucarii, creioane, carti si tot felul de prostioare care ii bucura pe
copii. Intotdeauna cand gasesc ceva dragut cumpar si pun in cutia cu cadouri
pentru ca jucariile nu au termen de expirare.
         Iar daca se intampla sa fiu in situatia
urgenta de a face un cadou fara sa fiu pregatita, prefer sa cumpar
bomboane, bauturi si flori decat sa cumpar tot felul de prostii
despre care nu ma pot pronunța cu siguranta. Pentru ca, nu-i asa , cui nu i-ar placea o
sticla de lichior ?

Share This:

Read More

Pâine și firimituri

Ioana 3 Comments
         Pe bunica mea din partea mamei o chema
Mimi. De fapt eu o botezasem așa, pe când eram la vârsta cuvintelor
formate din doua silabe, și așa au ajuns să îi spună toți nepoții. Am crescut
în casă cu ea si de la ea am învățat o mulțime de lucruri care mi-au
ramas în minte pentru totdeauna, cuvinte si îndemnuri pe care le-am
auzit zi de zi de cand aveam 2-3 ani până când aproape am terminat
școala.
         Mimi a avut o viață grea de la o vârsta foarte mică, a trecut
prin doua războaie și deși a trecut prin momente la limita
supraviețuirii era o femeie foarte veselă. Față de mâncare avea un
respect special și nu suporta risipa și mofturile nejustificate. Tot
timpul auzeam de la ea ca este un mare păcat să arunci pâinea și ca
nimeni nu ar trebui să facă asta. Cum să arunci pâinea la gunoi cand
tot timpul există pe lume oameni sau animale care mor de foame ? Mimi
își curăța coaja de la pâine pentru ca era prea tare pentru dinții ei
și aduna resturile într-o crăticioară pe care o păstram sub chiuveta din bucătărie.
Când se umplea crăticioara, înmuia cojile în apă, le amesteca în
mălai și apoi le dădea celor câteva găini din curte. De când eram la
grădiniță mi-a fost bine întipărit în minte că este un mare păcat să
arunci mâncarea. Dacă nu mâncam tot sandviciul pregătit pentru
gustare, împachetam cu meticulozitate resturile înapoi în șervețel si
le aduceam acasă să le dau găinilor. Nu aruncam niciodată, nici o
firimitură.

Respectul pentru pâinea noastră cea de
toate zilele l-am învățat apoi la școală. Mi-aduc aminte perfect de
lecția din abecedar de la litera F când am aflat multe lucruri interesante.

 

         Eram în clasa întâi, era deja
spre primăvară și afară era cald iar fereastra clasei era deschisă.
Doamna învățătoare ne-a povestit foarte frumos și pe înțelesul nostru
cât de lung și greu este drumul pe care îl parcurge bobul de grîu de
când este semănat până când se transformă în pâine și ajunge pe masa
noastră. Atunci ne-a spus cum se macină grâul și se face făina, cum
apoi este cernută, care este rețeta pâinii și multe, multe amănunte
care la acea vreme m-au impresionat foarte tare. Și tot la fel ca Mimi ne-a spus și ea să nu risipim vreodată pâinea . Se pare ca învățatura s-a prins de mine.
         Nici acum cand am ajuns în societatea
așa zisă de consum nu pot să arunc vreo bucațică de pâine la gunoi.
Stau la bloc și nu mai am găini în curte. În schimb am multe
turturele care își au cuibul sub streașina de la etajul patru unde
stau eu. Și sunt tot timpul ahtiate după mâncare așa că pâinea care
nu se mai mănâncă o tai bucățele mici și le-o pun pe pervazul
ferestrei iar păsările sunt așa de fericite… mai ales iarna când nu
găsesc semințe, gâze și frunze sau ce-or mai fi mâncând ele,
păsările .

 

         Locuiesc lânga mine două turturele pe care le cunosc deja dupa culoarea penelor de la gât, una are mai mult mov și una mai mult verde (ca muștele de vară). Dacă întârzii cu masa, ele vin pe pervaz și se uită în bucătărie să vadă ce fac… sunt foarte draguțe și alături de pisică  fac parte din familie.

 

 

 

       Iar daca uneori îmi rămâne mult prea multă pâine care s-a învechit, o las să se usuce puțin și apoi o împart câinilor vagabonzi care își duc veacul pe lângă tomberoanele de gunoi. (Așa am observat – dacă pâinea e uscată și crocantă ca un biscuit câinii o mănâncă mai cu plăcere decât pâinea moale… nu știu de ce, nu pot să dau o explicație). Oricum nu arunc nici o bucațică și asta îmi lasă sentimentul că am făcut o faptă bună, poate o picatură într-un ocean… dar câteva firimituri rămase pe fața de masă pot umple gușa unei vrăbiuțe. Așa m-a învățat Mimi și mare dreptate avea.

 

Share This:

Read More