IMAG1214

Anotimpul berii

     După cum v-am mai spus, sunt o persoană care mă las repede influențată de reclame. Nu mă enervează pauzele publicitare, din contră, îmi face plăcere să văd clipuri drăguțe sau să mă minunez de cele nereușite. Cred că mi-ar fi plăcut să lucrez în publicitate deși nu am intrat în viața mea într-o agenție. Îmi imaginez că ar trebui să fie cam ca în filmul What Women Want (Ce-și doresc femeile), un film mai vechiuț dar adorabil, din 2000, cu Mel Gibson și Helen Hunt. Iar eu să fiu, bineînțeles, cea care are sclipirile de moment, ideile cele mai bune pentru reclame, cum ar fi cea din clipul de mai jos.

      Mi-a plăcut la nebunie ideea concertului live într-un lift și figurile surprinse cu camere ascunse ale celor care pășeau înăuntru. Este campania la Beck’s Gold, o bere lansată recent, mai rafinată, mai ușoară, cu doar 4% alcool, potrivită pentru toți cei care gândesc liber. Dacă ar fi să caracterizez campania în doar trei cuvinte aș spune că este nonconformistă, amuzantă și necosmetizată. Oricât de bine și-ar juca rolurile actorii, surpriza reală de pe fața oamenilor obișnuiți este mult mai reconfortantă și naturală.
      Ideea pe care s-a mers în realizarea campaniei a fost să se arate că, indiferent de domeniu, lucrurile pot fi făcute și altfel. Totodată a fost lansată aplicația ”Cine spune că” unde poți vedea cum arată o experiență diferită, un concurs pentru cei care nu aleg mereu calea deja încercată, pentru cei care explorează neîncetat teritorii noi și pentru cei care savurează situațiile atipice în locuri neașteptate.
      Cam asta ar fi de spus despre campanie dar să vă spun câteva cuvinte și despre bere că de fapt asta contează :) Îmi place pentru că este mai puțin amară decât alte beri și nu este foarte acidulată. Are mai puțin alcool decât berea obișnuită (doar 4%) dar totuși nu este atât de slabă ca sucurile alea cu merișoare, lămâie sau alte fructe care, nu știu de ce, se numesc tot bere. Este fină și nu are asprimea și duritatea unei beri strong. Mie personal îmi place foarte mult, recunosc ca vara beau cu plăcere câte o bere seara, în fața televizorului. 

      E drept că aș prefera ca această acțiune să se petreacă la o terasă pe malul Mării Egee dar după cum se arată lucrurile, cred că anul acesta nu o să văd Grecia. Și o să dau Mythosul pe Becks Gold :)
        

Share This:

Citește mai mult

11220894_908958095832254_3801166198975083446_n

O nouă dragoste

      O să vezi că o să-ți iubești nepoții mai mult decît proprii copii, mi-a spus o colegă în ziua în care i-am spus că am devenit bunică. Nu mi-a lăsat răgaz să-mi exprim îndoiala legată de adevărul absolut pe care îl deținea și a decretat că tot ceea ce mi se va întâmpla de acum înainte vor fi sentimente mai puternice decât orice am simțit până acum. Nu am avut niciun drept de replică iar ea, pentru a-și întări și mai mult sentințele zdrobitoare care urmau să îmi conducă viața, își punea din când în când mâna pe umărul meu deși eu făceam câte un pas în spate încercând pe cât posibil să îmi protejez spațiul propriu pe care mi-l simțeam invadat.
      Are dragostea grade de comparație? adică poți spune că iubești un pic pe cineva, mai mult pe altcineva și cel mai mult pe ”alt” altcineva? O întrebare grea și la care eu nu îi văd sensul. Deși nu folosește la nimic să faci o astfel de analiză am încercat să pun în balanță dragostea pentru Cristina și pentru nou venita Silvia. Există oare un sentiment mai puternic decât dragostea unei mame pentru copilul său?
      Când ți se naște un copil impactul sentimentelor este atât de violent de parcă te-ar izbi un tren. Inima ți se sparge în mii de bucățele care se împrăștie pe o suprafață imensă de unde cu greu le mai poți aduna și durează mult până să îți revii. Instinctele primare îți sunt așa de exacerbate încât parcă simți cum îți cresc ghearele și ți se ascut colții în ipoteza în care ai fi nevoită fizic să-ți aperi puiul în fața unui pericol de moarte iar gândurile se învârt toate doar în jurul copilului și nu mai există nimic altceva în jur. Rolul tău în Univers și rațiunea de a fi ți-au devenit dintr-odată foarte clare iar continuitatea vieții pe Pământ depinde și de tine. 
      Iubirea pentru copilul copilului tău vine mult mai lin, ca o îmbrățișare caldă ce te cuprinde treptat și te învăluie într-un zâmbet continuu. Nu mai există disperarea soră cu nebunia care te face să îți înghețe gândurile blocate pe grija puiului, ba chiar din când în când mintea îți zboară și la alte lucruri fără să simți nicio urmă de vinovăție. Privești cu detașare de pe margine știind că rolul tău s-a încheiat cu succes iar acum poți să te bucuri în voie de partea frumoasă a vieții, responsabilitățile căzând în sarcina altcuiva.
      Am lăsat câteva zile să se așeze sentimentele ca să pot da un verdict corect. Îmi iubesc nepoata mai mult decât fiica? iar răspunsul îmi vine acum foarte tranșant – nu, nu o iubesc mai mult. Totuși nu aș putea spune că e mai puțină dragoste ci, mai degrabă că intensitatea are un alt nivel, un nivel din care lipsește adrenalina. O iubesc pe micuța Silvia ca pe o prelungire a Cristinei. Cu Cristina am împărțit odată același corp. Cu Silvia, nu.

Share This:

Citește mai mult

telefon

Prima dată

  1. Prima dată am zburat cu avionul în 1994 de la București la Copenhaga. În timpul zborului, după ce am mâncat, am șters tacâmurile de unică folosință cu un șervețel și le-am băgat în poșetă. Toți călătorii de pe rândul meu au făcut același lucru.
  2. Primul film pe care l-am văzut la cinematograf a fost Winnetou. Eram foarte mică, să fi avut vreo trei ani, și deși nu am înțeles acțiunea filmului am fost fascinată de penele pe care le purtau pe cap indienii. Și acum, după atâția ani, revăd foarte clar trăsăturile dure și privirea lui Winnetou.
  3. Prima băutură alcoolică pe care am băut-o a fost florio, un lichior dulce cu aromă de migdale. Eram în liceu și nu am băut la vreo petrecere ci între noi, fetele.
  4. Prima abonare la un canal de YouTube am făcut-o la leighannsays. De la ea m-am inspirat cu numele blogului meu și încă îi urmăresc filmulețele.
  5. Primul lucru pe care îl fac când ajung acasă este să mă spăl pe mâini.
  6. Prima catastrofă legată de beauty mi s-a întâmplat pe la 18 ani când, urmând sfaturile unei doctorițe, m-am dat cu vitamina A uleioasă pe gene pentru a le face mai frumoase și mai lungi. Am făcut o alergie groaznică iar ochii mi s-au umflat ca la broscoi.
  7. Primul cuvânt pe care l-am învățat în engleză a fost skyscraper (zgârie-nori). Nu știam nici în românește ce înseamnă asta, dar profesorul meu avea o metodă inedită de a te face să îndrăgești limba engleză, ceea ce s-a și întâmplat.
  8. Prima mașină pe care am avut-o a fost o Dacia 1300.
  9. Primul os rupt (și sper că ultimul) a fost humerus, puțin deasupra cotului. Aveam cinci ani, făceam gimnastică la bara de bătut covoare și am căzut cu brațul sub mine.
  10. Prima dată când am purtat pantofi cu toc a fost la sfârșitul clasei a opta. De fapt nu erau chiar tocuri ci niște sandale cu platformă.
  11. Prima dată când am mâncat melci a fost… nu a existat prima dată pentru că nu am reușit, deși am încercat. Mi-a fost prea greață.
  12. Primul animal de companie pe care l-am avut a fost Buba, un cățel extraordinar de inteligent pe care l-am găsit ascuns la noi în garaj plin de râie (de-acolo i-a venit numele). L-am iubit enorm.
  13. Prima cumpărătură pe internet am făcut-o în 2009 pe amazon. Am cumpărat un dvd cu concertul Live Aid din 1985.
  14. Prima țară străină pe care am vizitat-o a fost Ungaria. Eram în clasa a doua și am făcut o excursie cu școala la Budapesta.
  15. Primul credit pe care l-am făcut la o bancă a fost de fapt un card de credit Mastercard pe care îl am și acum, după 10 ani. L-am folosit în permanență și nu mai concep lumea fără astfel de carduri.
  16. Prima nuntă la care am participat a fost cea  a unei verișoare a mamei. Aveam vreo 10 ani și mi s-a părut extraordinar de interesant și distractiv mai ales că îmi făcusem bucle cu fierul de ondulat părul. Am alergat ca nebuna printre mese împreună cu sora mea mai mică.
  17. Prima carte citită de mine însămi a fost Croitorașul cel viteaz scrisă de frații Grimm.
  18. Prima dată când am călătorit singură a fost la 10 ani. Nu a fost o călătorie în adevăratul sens al cuvântului ci un drum cu autobuzul din cartierul unde locuiam până în centrul orașului și asta mi-a dat multă încredere în mine.
  19. Prima mâncare pe care am învățat să o gătesc a fost salata de ardei copți. 
  20. Primul telefon mobil pe care l-am avut a fost un Ericsson T10 de culoare turcoaz. Tot atunci mi-am făcut abonament și nu mi-am schimbat numărul niciodată. 

      Later edit:
      Prima dată când am avut un copil a fost o fetiță pe care o cheamă Cristina.
      Prima dată când am avut un nepot a fost tot o fetiță, o cheamă Silvia iar azi împlinește o săptămână :)

Share This:

Citește mai mult

IMAG0982

Idei de afaceri. Curățătorie de perne

     Duminică am găsit un flyer publicitar în cutia poștală care mă anunța că s-a deschis o curățătorie de perne. Exact ce aveam nevoie, mi-am zis, mai ales că, pe lângă curățare, am văzut că se ofereau servicii de redimensionare a pernei. De câțiva ani îmi tot propun să-mi fac niște perne mai mici pentru că cele pe care le am de pe vremea lui Pazvante sunt pur și simplu uriașe. Așa o fi fost moda la momentul în care au fost făcute, acum 30-40 de ani, dar ocupă aproape jumătate de pat și sunt prea grele.
     Zis și făcut. Am luat două perne de acasă și m-am dus la adresa indicată. Am găsit cu totul și cu totul altceva decât ceea la ce mă așteptam, mai precis o rulotă amplasată pe un teren viran.
     Asta a fost prima surpriză. A doua a fost faptul că era coadă. Nu mă gândeam că ar fi prea mulți doritori dar se pare că multă lume era hotărâtă să investească în perne. 
    În rulotă, un băiat cu puternic accent moldovenesc, cel mai probabil basarabean, cu mască de pânză pe față, lucra de zor. Lua pernele vechi de la clienți, le tăia dosul iar penele le golea într-un fel de cuvă unde erau dezinfectate cu ultraviolete de la o lampă de cuarț. Mașinăria făcea un zgomot destul de mare dar un ciclu de curățare nu dura mai mult de 3-4 minute apoi penele erau vărsate în noile fețe de diverse dimensiuni și de calitate germană după cum scria în reclamă :) 
     Fețele (coșurile) de pernă erau disponibile în multe variante din materiale imprimate și foarte viu colorate. Am întrebat dacă au și albe. Nu aveau la dimensiunea pe care o doream eu iar băiatul care vindea m-a întrebat de ce vreau albe… m-am blocat și nu am știut ce să-i răspund. Pur și simplu așa mi-am imaginat eu toată viața că dosurile de pernă trebuie să fie albe. Când eram mică nu aveam acasă lenjerii de pat colorate, toate erau albe și apretate. Dacă dosurile ar fi fost imprimate probabil s-ar fi văzut urât sub lenjeria imaculată și de atunci am rămas cu ideea preconcepută că doar albul se potrivește. Până la urmă am ales o variantă mai puțin stridentă, un bej cu desene maro, ceva rezistent la jeg. 
     Toată operațiunea a durat mai puțin de zece minute iar rezultatul m-a entuziasmat de-a dreptul. Și nu doar rezultatul ci și ideea de business a acestor moldoveni care umblă cu rulota prin toată țara. Mi s-a părut o idee excelentă pe lângă care am trecut de nenumărate ori dar care nu mi s-a lipit de creier. Se plimbă Vadim, că așa îl cheamă, cu rulota mobilă prin țară și stă câte o săptămână, două într-un oraș, lasă flyere în cutiile poștale iar clienții vin puhoi. 
     Vin și cei care vor perne noi (așa ca mine) dar vin și cei care cred în vrăji pentru că la o curățare completă se elimină și elementele oculte :) Ce, nu credeți în vrăjile care promit că dacă pui sub perna (sau în perna) unei persoane pe care vrei să o cucerești fire de păr sau un oscior de pui și mai faci vreo trei descântece deasupra ți se împlinește dorința? 

Share This:

Citește mai mult

han-manuc

Dâmboviță, apă dulce, cine-o bea, nu se mai duce

      V-am spus în nenumărate rânduri cât de mult iubesc Bucureștiul și câte locuri grozave găsesc aici. Singurul lucru care mi se pare că îi lipsește acestui oraș este un râu impunător care să îi dea un aer de prospețime în zilele caniculare și prăfuite care se întind o lungă perioadă din an. Budapesta este spectaculoasă datorită podurilor peste Dunăre, Parisul zâmbește  chic odată cu vaporașele de pe Sena iar Londra își trage seva din Tamisa cea grasă care taie orașul în două. Din păcate Bucureștiul nu are un fluviu pe măsura importanței sale. Dâmbovița noastră e prea subțire ca să facă față marii metropole și pare firavă ca un fir de mărțișor pe un rever prea mare. 
      Râul era văzut în trecut ca având ape dulci și curate, iar slavii au numit Dâmbovița „foaia de stejar“ datorită faptului că toamna apele veneau încărcate cu frunze galbene și ruginii. Un cântec foarte popular în secolul al XIX-lea suna cam așa:
       Dâmboviță, apă dulce, 
       Cin-te bea nu se mai duce
       Și cumva de se va duce
       Înapoi iar îl aduce… 
     Se pare că pe măsura dezvoltării orașului situația s-a schimbat destul de mult, imaginea idilică legată de râu a dispărut complet iar Dâmbovița, devenită tot mai murdară, producea inundații serioase de fiecare dată când ploua mai tare.

      Astfel, în 1934, cursul apei a fost acoperit parțial cu plăci de beton pentru a-l masca. De-atunci curge prin întuneric deși peste 50 de ani, pe vremea regimului comunist, planșeul avea să fie scos și înlocuit, albia reamenajată și construit Lacul Morii și metroul. Dâmbovița lin curgătoare arată acum curățel și se strecoară insignifiantă printre betoane încinse și asfalt topit. 
sursa foto travelwiz.ro
       Cred că poluarea a scăzut destul de mult, sau cel puțin așa am dedus, văzând numărul mare de pescari care așteaptă cu undița întinsă pe malul apei. Bănuiesc că nu ar avea ce să pescuiască dacă apele ar fi toxice. Acesta e un lucru bun. Și cred că nici pescărușii nu s-ar fi aciuit pe la piața Unirii dacă nu ar fi găsit ce să mănânce în apă. Ar fi frumos dacă de-a lungul apei ar fi amenajate trotuare pe ambele maluri ca loc de promenadă cu mici poduri pietonale din loc în loc. Să existe băncuțe de pe care să poți admira jocul și scufundările rațelor sălbatice în căutarea firmiturilor aruncate în apă de către copii. Îmi imaginez sălcii plângătoare cu crengile căzute în apă și mici ambarcațiuni cu vâsle plutind lejer și oferind momente de relaxare celor care vor să încerce astfel de senzații. Iar pentru ca plimbarea să poată fi cât mai lungă ar fi necesar și un mic sistem de ecluze.
        Nu știu dacă s-ar putea copia modelul acelor bouquinistes de pe malurile Senei deși ar fi frumos. Mi-e teamă că standurile lor s-ar transforma rapid din rafturi cu cărți de anticariat în expoziții cu vânzare de plasticuri chinezești. Cred că ar fi mai simplu de implementat ideea clujenilor care au instalat căsuțe cu cărți de citit în parcuri. 

       Oricine își poate alege o carte, deschizând ușița. Citește cât are chef iar dacă îl prinde atât de tare încât vrea să o ducă acasă ca să o termine, poate să facă acest lucru dar este rugat să lase o altă carte în schimb. 
        Cred că transformarea malului Dâmboviței într-o zonă de agrement ar da o nouă tentă locală și ar spori farmecul orașului. De fapt acest lucru își propune ediția din 2015 a festivalului de dezvoltare urbană  UrbanFest. Tema din acest an este „BlueGreen – Râuri în orașe smart” și se desfășoară în perioada 16 – 21 iunie 2015,  în zonele adiacente râului Dâmbovița, între Grozăvești și Parcul Național Văcărești.
       Festivalul include două conferințe despre mobilitate și rolul râurilor în orașele smart, consultări publice cu privire la rolul Dâmboviței în București, un târg de proiecte de dezvoltare urbană, dezbateri privind dezvoltarea orașelor smart, tur cu bicicletele care promovează mobilitatea urbană, ateliere de activare urbană, plimbări în ambarcațiuni cu vâsle (row-show), concerte și focuri de artificii.
        Ce părere aveți, este (sau ar putea deveni) Bucureștiul un oraș smart

Share This:

Citește mai mult