muzeu

7 verbe pentru 7 zile #32

        N-am mai făcut de mult rezumatul săptămânii dar poate că ar fi bine să reiau obiceiul așa că să purcedem:

  • Am ajuns din nou în Anglia unde o să stau vreo 10 zile. Deja am locuri care mi-au devenit familiare, lucruri cu care m-am obișnuit și care nu mă mai miră, locuri pe care abia aștept să le revăd și care îmi fac o deosebită plăcere. În continuare am însă probleme de comunicare, întâlnesc oameni pe care aproape nu îi înțeleg deși sunt englezi get  beget (și nu emigranți) cum ar fi șoferul autobuzului care m-a adus de la aeroport până în Coventry. Habar n-am ce m-a întrebat nici măcar după ce a repetat de vreo trei ori dar probabil nu era ceva important din moment ce m-a lăsat să urc :) M-am consolat apoi când am văzut că și alți călători au fost puși în aceeași postură, nu pricepeau o boabă din ce li se  spunea ba chiar am ajuns să fiu eu însămi de folos și am dat indicații legate de traseul pe care deja îl știu pe de rost.
  • Am observat un afiș (de fapt mai multe) în aeroportul Luton care spunea să nu hrănim păsările. De ce, nu știu. Poate pentru că apoi se adună prea multe venind în stoluri după mâncare? Sau pentru că ar face prea multă mizerie? Sau poate pentru că nu se potrivește hrana noastră cu necesitățile lor? Înclin spre primele variante și mă întreb când au apărut anunțurile astea pentru că eu până acum nu le-am văzut niciodată. Una dintre plăcerile mele era să-mi împart sandwichul cu păsărelele mai ales când aveam de așteptat o oră-două până la plecarea avionului. Erau așa de blânde că aproape îți mâncau din palmă. Sau poate între timp or fi devenit agresive? Nu știu, trebuie să investighez motivele apariției acestei ciudate reglementări.birds
  • Am amânat excursia la Cambridge pentru weekendul viitor. Din păcate vremea a fost mult prea mizerabilă pentru a petrece o zi întreagă în aer liber, dacă ar fi fost doar frig nu era așa o mare problemă pentru că sunt obișnuită cu gerul din România iar cele 0°C de aici par blânde față de ce am îndurat iarna asta, dar a fost lapoviță și a bătut vântul foarte tare. N-are niciun farmec să ajungi la Cambridge și să nu faci o plimbare cu barca pe râul Cam și, drept să spun, nu m-am văzut stând înțepenită într-o barcă având zăpadă pe gene și ascultând istorisirile unui ghid zgribulit.
  • Am văzut Jackie, filmul în care Natalie Portman o interpretează pe Jacqueline Kennedy. Magistral aș spune dacă mă iau după faptul că pentru acest rol a fost nominalizată la Oscar. Face un rol grozav și, ca de obicei, a intrat perfect în pielea (și sufletul) personajului. Nu cred că s-ar fi găsit o actriță mai potrivită pentru acest rol. Cu toate astea filmul, deși are un fir narativ ușor de urmărit, nu m-a dat pe spate ba pot chiar să spun că spre final m-a plictisit. Mi s-a părut prea diluat și n-am avut răbdare să mai văd ultimele 10 minute.
  • Am vizitat Muzeul Muzicii din Coventry. După cum v-am spus, pe vremea aia câineoasă nici nu aveam ce altceva să facem că nu era de stat pe afară iar de magazine nu aveam chef. Nu e mare lucru de văzut, e un muzeu micuț care funcționează pe bază de voluntariat dar ne-am distrat un pic făcând câteva poze amuzante și încercând diverse instrumente. A pleasant visit in a rainy Sunday morning după cum am scris în cartea de oaspeți unde am fost invitați să ne scriem impresiile.muzeu
  • Am primit o ofertă de colaborare pe email. De fapt nici nu știu cum ar trebui să-i spun pentru că ofertă e mult spus, poate o intenție? Un email fără cap și fără coadă, nici măcar cu un nume de contact, fără te rog, fără mulțumesc, fără nimic. Întotdeauna răspund ofertelor de colaborare chiar dacă, de cele mai multe ori, răspunsul e negativ și asta pentru că nu vreau să-mi umplu blogul de bannere și de reclame enervante care să clipească și să ți se bage în față ca musculițele în zilele de vară. De data asta însă cred că nici măcar nu o să mă mai obosesc să răspund politicos cuiva care nu știe că un email trebuie să se încheie cu o formulă de salut și o semnătură.
  • Am început să citesc Trilogia Balcanică de Olivia Manning, o frescă a Bucureștiului (cel puțin în primul volum), a anilor dinaintea războiului și a unei lumi care avea să se prăbușească în curând. Am trecut de jumătate și cartea încă nu m-a ”prins” cu toate că este epoca despre care întotdeauna mi-a plăcut să știu cât mai multe. Nu știu ce am în ultima vreme, parcă nu mai găsesc interes în nimic. Mi-e dor de starea aceea în care simțeam că nu mai pot lăsa cartea din mână și îmi părea rău că trebuie să mă culc în loc să stau să citesc. Poate nu am mai găsit ceva potrivit pentru mine?

À propos, aveți ceva recomandări? de preferință non-ficțiune.

Share This:

Citește mai mult