Există subiecte de discuție pe care evit să le abordez din cauză că aproape întotdeauna sunt generatoare de conflicte și, deși nu se ajunge la nicio concluzie, se lasă cu supărare. De departe, cea mai sensibilă temă este cea legată de simpatiile politice dar mi-am propus ca never-ever să nu pomenesc despre așa ceva aici pe blog. Pe locul doi se situează dezbaterea intitulată Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? În discuțiile pe care le am cu prietenii sau cunoștințele întâmplătoare încerc să ocolesc și acest subiect pentru că este la fel de spinos și duce la înflăcărări la fel de mari dar uneori mă mai las dusă de val și nu mă pot abține deși părerile oamenilor sunt atât de clar definite că indiferent ce argumente le-ai aduce nu o să poți în veci să le schimbi părerea. Cum, de altfel, nici eu nu o să mi-o schimb pentru că nu am cum: totul trece prin filtrul experienței personale.
Azi m-am antrenat într-o astfel de polemică fără de sfârșit când l-am auzit pe unul din colegii de birou spunându-i altuia: ce bine era pe vremea lui Ceaușescu…nu mai știu exact contextul dar era ceva legat de disciplină. Că ce ordine și ce disciplină era în tot și în toate… și ce haos e acuma că fiecare face ce vrea și e liber să spună ce gândește. M-am inflamat aproape instantaneu deși mi-am spus de atâtea ori că o să-i las pe toți să-și spună părerile și n-o să mai intervin că n-are niciun rost. Și cu toate astea m-am trezit vorbind: Pfff, da stăteam foarte ordonați la cozi. Eram disciplinați.
Și mi-am adus aminte de una dintre cele mai ciudate cozi la care am stat vreodată. Nu la lapte, nu la pâine și nici măcar la carne. La pantofi! Da, am stat la coadă la pantofi în anul de grație 1989 când magazinele erau pustii și printre rafturi bătea vântul. Tot orașul știa că a doua zi urma să se primească marfă la magazinul de pantofi așa că m-am așezat la rând de cu dimineață, înainte de ora deschiderii alături de cel puțin încă 100 de persoane și când spun asta nu exagerez niciun pic. De femei, adică. În mare parte isterice care în momentul în care s-a deschis ușa s-au împins, au țipat, s-au îmbrâncit, s-au călcat în picioare, s-au înjurat, s-au tras de haine, și-au băgat coatele în rinichii celor din față și au făcut ca toți dracii. Ce vedem acum la Black Friday în America e nimic față de spectacolul la care am asistat (și participat) atunci. Chiar dacă aș fi vrut să renunț mi-ar fi fost imposibil să ies din mijlocul gloatei în care fusesem prinsă. Dar nu voiam să renunț că îmi trebuiau pantofi noi 🙂 Cumva am ajuns înăuntru, am cerut numărul 39, am primit o cutie, am plătit și am plecat tot cu valul, tot cu puhoiul și tot împinsă de la spate. Vă jur că habar n-aveam ce cumpărasem, abia acasă am reușit să văd. Știam doar că sunt pantofi cu toc.
Din fericire avusesem noroc pentru că pantofii erau drăguți. Genul stiletto, de culoare crem (sau nude cum s-ar spune azi), simpli în partea din față și cu o mică fundiță la spate și, cel mai important lucru, îmi erau buni. E adevărat că jumătate din oraș avea același model cu mine dar ce mai conta? Să-ți cumperi pantofi fără măcar să-i vezi și să te bați pentru ei pare acum incredibil chiar și pentru mine.
La pantofi sistemul de cumpărare era pe putere dar la alte obiecte era pe bază de liste. Aproape că uitasem de listele astea pentru televizoare, frigidere și mașini de spălat dar în urma discuțiilor de azi mi-am împrospătat memoria. Listele cu pretendenții se făceau la ICS (parcă așa se numea, ceva de genul Întreprinderea Comercială de Stat) și poziția ocupată pe listă nu era numai în funcție de ordinea înscrierii ci și de un punctaj calculat pe bază de importanța locului de muncă, funcția deținută, rezultatele obținute în întrecerea socialistă și alte bazaconii care par desprinse dintr-un scenariu sf. Deci nu orice terchea-berchea avea dreptul să se înscrie pe o astfel de listă.
O dată pe lună sau poate chiar mai rar se băgau, să zicem, frigidere. De fapt bătălia cea mai mare era pe congelatoare cărora toată lumea le zicea lăzi frigorifice deși arătau ca frigiderele obișnuite, cu ușa în față și înăuntru cu sertare. În momentul în care, prin telefonul fără fir care de altfel funcționa perfect, se afla că a sosit marfa, lumea se înființa la marea îmbrânceală pentru a-și revendica trofeul. Câteodată primeai altceva decât ceea ce sperai, de exemplu maică-mea fusese pe listă (doi ani) pentru un frigider și i s-a dat un congelator. Nu aveai cum să refuzi, adică puteai s-o faci doar dacă erai bătut în cap… A doua șansă la cumpărături n-o mai pupai în vecii vecilor. Și așa s-au trezit ai mei cu un congelator Arctic pe care îl folosesc și în ziua de azi. În afară de faptul că a ruginit în partea de jos n-are nicio hibă după 27 de ani de funcționare non stop. 
Nu înțeleg cum cineva care a trăit pe vremea listelor poate să spună că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Cine își imagina cum va evolua comerțul? Vrei un frigider, te duci și îți alegi ce model de frigider vrei, vrei un congelator, te duci și îți alegi ce model de congelator vrei, ca să nu mai spun de combinele frigorifice la care nici nu visam pe vremea aia. Alea erau doar pentru ștabi.
Sau să începem subiectul despre ceea ce aveam în frigider atunci și ceea ce avem acum. Sau despre filme, muzică sau cărți atunci și acum. Iar despre faptul că pe vremuri toată lumea își permitea să meargă la mare iar acum nu, o să scriu în curând deci stați pe aproape 🙂 Ca să vă explic de ce nu era mai bine pe vremea lui Ceaușescu.
Nu, nu era mai bine pe vremea lui Ceaușescu și o spun în deplină cunoștință de cauză. Mă sperie faptul că mulți afirmă asta. Mai ales când cei care o fac sunt foarte tineri și vorbesc doar din ce au auzit de la alții.
Sunt dezamăgită de multe lucruri care au venit la pachet cu democrația, dar știu un lucru: dacă înțelegi că lumea se schimbă în permanență, dacă ești dispus să muncești pe brânci și dacă vrei cu adevărat să te realizezi, poți! Unele lucruri depind numai și numai de noi.
Asta înseamnă gândire pozitivă 🙂 Așa e, lumea de azi nu e perfectă, dar n-aș mai vra să trăiesc într-o dictatură.
“\Sunt dezamăgită de multe lucruri care au venit la pachet cu democrația, dar știu un lucru: dacă înțelegi că lumea se schimbă în permanență, dacă ești dispus să muncești pe brânci și dacă vrei cu adevărat să te realizezi, poți! Unele lucruri depind numai și numai de noi.”
Daca esti dispus sa muncesti pe branci …
Nu stiu ce varsta aveti , ce studii aveti ,ce gusturi aveti , ce idealuri aveti , ce pasiuni aveti ! Dar daca tot stiti ca e asa de bine azi , apoi chiar ar trebui sa munciti pe branci , la propriu nu la figurat , sau sa va gasiti inca un job , in caz ca aveti unul , nu de bugetar , din acela cald intr-un birou intr-o institutie unde aproape toti sunt rude intre ei …Sau sa lucrati asa in draci si sambata , si de sarbatori , cateodata si duminica , sa nu prea aveti weekend-uri cu cei dragi sau familia , asa ca sa puteti “face “bani sa traiti decent sau “bine “…Asta asa vreo 20 -30 de ani , sa vedeti cam cum stati cu sanatatea , cu nervii , cu pasiunile , cu idealurile , si cu implinirile , cu realizarea lor ……Apoi sa vedeti daca , chiar s-a meritat … Si apoi sa va ganditi daca democratia nu e cumva o mare minciuna ambalata frumos de cei care intotdeauna vor lucruri neclare , unde din 10 oameni 3 sa fie de-o parte , altii 3 de alta , si 4 sa nu stie mai nimic …Poate dv o duceti chiar asa de bine cum doriti , poate ati avut noroc , Dar oare sunteti fericita , vazandu-va rudele , vecinii , profesorii , care poate nu au fost la fel de norocosi , cum se necajesc zi de zi sa traiasca decent dintr-o munca cinstita ! Oameni adevarati , specialisti in diferite domenii ramasi fara slujbe , aruncati in total alfel de activitati ,pt a supravietui …Sa vorbeasca de dictaturi cei care stiu despre ce vorbesc …Candva ati cumparat niste pantofi pe care vi-i doreati , stand la o coada enorma !Dar ati dat banii , ati luat cutia , si ati plecat … Pantofii cumparati erau buni , erau marimea pe care ati cerut-o si va erau buni !Erau ROMANESTI !!! Erau bine facuti !
Incercati astazi sa cumparati o haina , un pantof , un palton si sa-l probati acasa … Oare aveti certitudinea ca e bun ? Sau ca va e bun ? Magazine de firma cu nume sonore , frumos galonate , vand pantofi din musama , facuti pe niste calapoade parca pt bolnavi de platfus … Insa la niste preturi…
E bine in democratie ca mergi in piata si -ti iei de ca chinezi , turci sau rusi , marfa ieftina si “buna ”
Si acum reveniti la pantofii romanesti luati cu statul la coada …Facuti bine ..Poate de vecinul dv, care astazi nu are bani de medicamente . Poate de parintii dv. care pe atunci isi permiteau un concediu cu familia la mare , de 12 zile , nu de 5 ca azi …, in caz ca cineva isi permite sa mearga la mare …
Daca standardele in viata , stacheta , ti-o impun sau sugereaza televiziunile (vip-urile de 2 bani ), care va arata miloane de romani in insule exotice , revelioane te miri in ce cabane montane , etc etc …poate merita sa muncesti pe branci , Dar si pe vremea dictaturii atat de detestate de dv. daca stateai la bloc si toata dupa masa dadeai cu zarul in fata blocului pe bancuta la table , era rau …Dar daca si atunci , aveai un parinte la tara , la care te duceai , in sambata libera ori duminica , ori cateodata dupa masa si mai puneai mana in gradina , il ajutai sa tina un porc , o gaina , sa culeaga porumbul , sa scoata cartofii , sa stoarca strugurii ,atunci aveai din ce trai !!! Si nu rau …
Ce evolutie am trait …
Candva stateati la coada pt niste pantofi de care aveati nevoie …Astazi ne calcam in picioare pt tigai , cumparam cu nemiluita , lucruri de care nu avem nevoie doar asa ca e Black Friday , si ca asa ne conving unii experti in vanzari si manipularea consumatorilor (prostimii)…Si eu mai am frigiderul model mijlociu Arctic care e functionabil si azi , dar nu am vrut sa-l dau la fier vechi !!! Iar in frigider , alimentele nu erau captusite de aditivii democratiei omenoase de azi ! Alimente produse oriunde numai la noi nu !
O fi bine ?
Poate e bine acum , si maine si peste un an si peste 10 o fi si mai bine …
Da poate cu colegii de birou nu e bine sa vorbiti in contradictoriu .
Daca serviciul dv era unul prin Spania , Italia ,Australia , ori cine stie pe unde , ca in Romania nu mai era nevoie de ceea ce faceti dv astazi la acel birou , asa cam de vreo 10 ore pe zi cu o pauza de un ceas pe la amiaza , lucru pe branci cum spuneati , in sera , sau la capsuni in 4 labe ,sau aplecat , sau in ferme de vaci ,porci sau gaini , va asigur ca parerile dv ar fi altele despre lume si viata si existenta …
Sau despre demnitate , sau despre siguranta in munca , sau despre drepturi ,si sporuri …
Ce-ar fi schimbati cu cineva care stie cum se castiga banii si altfel decat la birou …
Va recomand sa citioti o carte …””Sarme si portocali ” de Delia Oltea Rusu ,
Si apoi mai povestim daca doriti .
Si despre statul la cozi .
Si despre sport , sau muzica , sau iarna , sau stele …
Cu respect …
Accept orice punct de vedere și nu încerc să schimb părerea nimănui în primul rând pentru că lumea nu este doar albă sau neagră și nicio societate nu este perfectă. Nu contest faptul că pe vremea comunismului nu au existat și lucruri bune precum marfa de foarte bună calitate fabricată în România și aici mă refer în primul rând la industria ușoară.
Iar faptul că lucrez într-un birou se datorează în primul rând muncii pe care am depus-o ani la rând, începând din școală. Am învățat pe rupte când colegele mele se duceau la discotecă…Și după revoluție am avut 2 sau 3 joburi în permanență: am fost administrator la bloc, am vândut asigurări, am fost reprezentant Avon, am lucrat în învățământ la plata cu ora, am scris articole, am făcut orice pentru un ban în plus. Și am lucrat ani mulți într-o multinațională 10-12 ore/zi fără concedii și sub o presiune enormă, deci știu exact cum e. Cu toate astea mie nu mi-a fost mai bine pe vremea lui Ceaușescu, după cum spuneam, totul trece prin filtrul experienței personale…
Am auzit de aceasta carte și chiar vreau să o citesc, mulțumesc de recomandare!
Am recitit comentariul tau si impresionata, vreau sa spun ceva: m-am inconjurat de persoane muncitoare, si vreau sa le scriu povestea!! Merita! Hai sa inlocuim scenariile ratatilor cu cele ca ale tale, de om care ai reusit sa iti construiesti singura un loc fericit in viata. Fericirea e o obligatie – tu ai facut tot ce ai stiut pt asta.
As vrea sa prezint cateva cunostinte: ea nu a facut facultate pt ca nu i s-a permis pe vremuri avand origine ‘ne-sanatoasa’ (tatal boier). A muncit si a reusit in viata, tot cu 10-12 ore pe zi si fara concedii, pt ca la nivelul profesional unde era facea greul, iar cei numiti politic culegeau avantajele. Lua de lucrur inclusiv duminicile acasa. La revolutie a spus ca primul lucru de care s-a bucurat au fost weekendurile libere si concediul respectat. La pensie inca a colaborat cu colegii – voluntar.
Sau bunicii mei, ce au cateva clase, dar au muncit zilnic cu animale/job si acasa cu gospodaria si au avut o viata dificila dar masa a fost mereu plina.
In paralel, un verisor de la tara (vecin cu mine) ce a mers zilnic 4km dus/4 intors la liceu, cu note de 8-9 (si doar ce prindea din clasa) pt ca acasa mai muncea la vaca, porci, gaini – familie simpla, cu un singur salariu de vanzatoare la mama. A decis sa nu mearga la facultate (desi e super destept) ci la munca – actual castiga cat mine pt ca fiind corect s-a remarcat si e mana dreapta a patronului.
Apoi fostul boyfriend( sotul nu citeste 😀 ): a facut scoala profesionala (cel mai bogat din jur era mecanicul de masini asa ca la 14 ani in anii ’90 o crezut ca… ), apoi cu serviciu a terminat liceul la seral, a incercat sa dea la teologie (din credinta dar si ca el credea ca preotii au o viata indestulatoare), apoi a facut alta facultate (cu serviciu in paralel), a schimbat inca o data domeniul si trecut spre IT si invatat online (coursera.org, udemy, etc) si asta dupa serviciu (4-5 ore seara de seara, timp de cativa ani), a incercat sa se descurce in strainatate si nu i-a iesit, s-a intors in Romania si are serviciu unde e multumit. Stie 2 limbi straine si a muncit de la mecanica de masina pana la zugravit, instalatii, reparat, ghid turistic, traducator, programator. S-a descurcat si se va descurca, si a fost mereu multumit de ce avea de la viata.
Apoi o prietena, banui ca te citeste, desi a facut doctorat, cand nu si-a gasit job fiind supra calificata, nu a deranjat-o sa faca altceva.
Toti pe cei pe care consider ca au reusit au cateva lucruri comune: constiinciosi, harnici, cu mintea deschisa sa caute inca ceva de munca, multumiti de ei, cu dragoste de Dumnezeu, oameni care isi produc acasa handmade: haine, mancare, cresc animale, vand din astea etc., care nu i-au deranjat nici sa ingrijeasca un copil sau un batran cand nu au avut venit, si de ce nu sa recunosc economi. Da, niciunul din acestia nu fumeaza, nu bea alcool (sau un vin/o bere la petreceri) , o parte nu au tv( oricum nu au timp), mobilul e un moft, cititul o necesitate.
Cat timp m-am plans a fost degeaba, cand am inceput sa privesc constructiv au aparut si solutiile.
Ce bine ai concluzionat: ”cat timp m-am plans a fost degeaba”… E adevărat că pe lângă muncă îți trebuie și un pic de noroc dar, la fel de adevărat, este că norocul și-l face omul cu mâna lui.
Nota 10 pentru acest comentariu!
Eram prea mica la revolutie si plutitoare rau. nu vedeam lucrurile nici daca erau in fata mea. Ce imi amintesc, e placut. Povesti adevarate, demne de o comedie a absurdului, ca a ta cu coada la pantofi, stiu de la ai mei, imi lipseste cu adevarat termenul de comparatie. Dar nu imi pot imagina o lume in care sa nu pot macar sa fac planuri de calatorie, in care sa nu gasesc carne pentru un gratar si in care sa am grija ce vorbesc in fiecare clipa. Rudele mele din partea mamei au facut puscarie politica. Asa ca nu, nu era mai bine atunci. Sonia mai sus are dreptate, chiar daca erau si lucrui bune atunci si sunt si lucruri rele azi, prezentul ne da sansa de a ne adapta. trecutul cred ca nu il dadea parintilor nostri.
Ce bine ai sintetizat! Prezentul ne dă șansa de a ne adapta, exact așa e.
Implinii 12 ani cand fuse marea plumbuire. Suficient sa simt cozile la lapte la 6 dim. pt fratiorul de biberon si sa ajung cu el acasa sa il pun la fiert si sa fie stricat!! si sa nu fie altceva de mancare pt el; suficient sa tin minte ca… penicilina V era rar, curentul venea rar, sa imi aduc aminte ca aveam poze cand eram in chiloti vara la tara, ca haine de schimb nu aveam (randul de haine ce il avui se murdarise).
Pt toti nostalgicii le sugerez sa traiasca ca atunci: fara mobil, fara masina/taxi, cu 60kw curent pe luna, fara televiziune, sambata zi lucratoare, duminicile sa mearga la tara pt munca pt a avea o sacosa de cartofi; sa isi remaieze ciorapi si sa isi carpeasca singura pereche de pantaloni (asta inca fac dar e alegerea mea), sa ia obligatoriu o persoana in gazda in casa si nu pe cine voia ea!!! (mama a fost fortata, pt ca eu eram la tzara si ea divortata), sa duca butelia la schimbat in singura zi valabila si daca nu era goala complet sa ii fie refuzata (desi mai era putin la final…), sa stea la 16 gr in casa, sa foloseasca orice altceva in locul vatei pt ca nici aia nu era, fara banane si portocale, dar spalat de mana la lumanare etc.
Un coleg de munca mai in “etate” a facut prin 2014 un raport cu meniul de atunci si a spus ca in banii actuali ar fi…250 lei pe luna, de familie: niste spate de gaina, un lapte din cand in cand, fasole si orez calitatea a 3a (adica era nevoie de ales bob cu bob), un sac de cartofi, juma de kil de ulei si zahar, minunata tocana de legume din magazin si magicele conserve etc.
Bonus frica. Frica de a fi diferit. De a fi verificat (bunicii au fost vizitati de 2 ori de militie pt ca … tineau vaca langa casa si nu in cireada, ca … aveau nepotii si inca o mulgeau la pranz sa ne dea ceva lapte proaspat, ca electricitate nu era ziua si frigiderul nu mergea!!! ). Frica de a avea telefon ascultat, frica de a vorbi despre ororile comunismului, faptul ca tatal unui vecin realmente a disparut de pe o zi pe alta si sotiei la militie i-a zis sa inchida gura si sa mearga acasa ca va fi si ea anchetata etc.
whatever, astea sunt cate ceva printre amintirile mele.
Ce am castigat am o: am o diversitate de unde alese. Astazi aleg sa imi petrec sambetele in gradina sau cu burta la soare, sa imi iau 2-3 luni de concediu intre 2 joburi, sa cheltui banii sau sa nu cheltui banii, sa citesc orice vreau sau sa nu citesc, sa alerg pe strada la orice ora, sa iesim in grup, sa spun ce gandesc. Avem blogurile! Avem acces la informatie, la cursuri, la contacte umane, la lucru in echipa sau individual. Am invatat despre independenta financiara si astazi chiar am sansa sa mi-o fac, pt ca libertatea de alegere e cea mai mar.
Astazi am buletin de Bucuresti.
Astazi am individualitate.
Că bine le ziseși. Uite, de alesul orezului bob cu bob uitasem complet.
Si atunci? Cum se explica faptul ca o mare parte dintre tineri cred ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu?
Nu știu cum se explică dar și eu îmi imaginez că în anii 20-30 pe vremea charleston-ului era mai bine decât acum dar asta nu am de unde să știu sigur pentru că nu am trăit atunci 🙂