Mike a fost la un pas de moarte

        Până acum nu cred că v-am povestit nimic despre Mike, noul nostru câine care nu, nu l-a ”înlocuit” pe Jax pentru că asta ar fi imposibil dar și-a făcut destul de repede drum înspre inima noastră. Îl avem de la mijlocul lui iunie când Vlad l-a salvat din mâinile unor țigani care cel mai probabil îl furaseră de undeva și încercau acum să-l vândă, de fapt asta s-a și întâmplat pentru că Mike a intrat în familia noastră contra sumei de 200 de lei. Și a intrat plin de purici și pariziți și vai de capul lui dar după o vizită la veterinar, multă grijă, atenție și mîncărică bună s-a transformat în câteva zile într-un cățel de mai mare dragul.

        E un pitbull plin de energie, jucăuș și mâncăcios și s-a împrietenit din prima clipă cu Patrocle care l-a luat sub aripa, sau mai degrabă laba, lui protectoare. Micuța Gina în schimb a fost extrem de agasată de noul venit și o săptămână doar a pufnit și și-a dat ochii peste cap, apoi însă și-a dat seama că vremurile de liniște nu au cum să se mai întoarcă și s-a resemnat. L-a acceptat pe Mike, însă doar la limita toleranței, și nu i-a permis să se apropie la mai mult de juma’ de metru de ea, asta în timp ce lui Patrocle i se urcă la propriu, în cap. Toată ziua e călare pe el, îl provoacă la joacă, îl mușcă de bărbie (în glumă, desigur) și încearcă să-i molfăie blana lungă și deasă care acum în parg de iarnă e mai stufoasă ca niciodată. Se pare că și lui Patrocle îi place hârjoneala, altfel nu ar sta să îndure cu stoicism toate înghiontelile micuțului (deși uneori asta îl obosește) și când efectiv nu mai suportă fuge și se ascunde sub câte o mașină din curtea atelierului de unde nu mai iese decât după un pui de somn.

        Ăsta micu’ e ca turbat când nu are de cine trage și atunci își găsește de lucru prin atelier făcând ferfeniță tot ce prinde în cale, de la ambalaje de carton, bucăți de cauciuc, cârpe, salopete, pungi de plastic, peturi sau cutii de pizza rămase pe masă, la orice ajunge, și credeți-mă nimic nu-l oprește și nimic nu-l împiedică să roadă cu pasiune orice porcărie. Este mai curios decât pisica mea de acasă și într-o zi l-am găsit cu botul negru după ce-și băgase capul într-o găleată cu ulei de motor din care probabil a vrut să guste. Ar putea părea distractiv, așa cum a apărut cu mutra lui nevinovată dar cu urme clare de ulei pe juma’ de față, dar e totuși periculos pentru un animăluț să aibă acces la ceva atât de toxic. Pe de altă parte și săracul Vlad nu mai știe pe unde să își pună sculele și uneltele ca să se apere de urgia lui Mike pentru că e foarte vigilent, cum vede ceva ce îi seamănă a jucărie, cum înșfacă respectivul obiect și o ia la fugă de nu-l mai prinzi nici cu hingherii.

        Acum cîteva zile însă joaca lui era cât pe-aici să se transforme într-o adevărată tragedie dacă Vlad nu ar fi descoperit la timp ultima lui boroboață. L-a lăsat în garaj nesupravegheat, dar cât… poate 10 minute, atâta timp cât a mai făcut ceva comenzi la un magazin de piese auto și când și-a întors ochii către el, ăsta ronțăia dopul unei sticle de plastic din care începuse deja să curgă antigel. Sticla nu fusese uitată pe jos, nu, măgarul ăsta mic o luase de pe un raft pentru că v-am spus, e mai curios decât o pisică. Să fi fost eu acolo nu aș fi știut cum să reacționez pentru că până la acest incident habar n-aveam că antigelul este atât de otrăvitor și că din câteva picături înghițite (cică are un gust dulceag) un câine poate muri. Nu știam asta. Și nici nu știam că există ticăloși care otrăvesc câini și pisici cu antigel. Dar Vlad știa și s-a speriat iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să sune la veterinar. Din păcate doctorița la care mergem de obicei nu era la cabinet însă i-a spus că este un caz de urgență maximă și să-l ducă pe Mike la USAMV (pentru cei care nu sunt din zonă asta e Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară)  ceea ce Vlad a făcut imediat.

        Același lucru i-au spus și medicii de acolo, că ingerarea de antigel este fatală de cele mai multe ori, acesta afectând sistemul nervos central, ficatul și rinichii. Câinii care au ingerat cantități mici de antigel pot supraviețui, dar riscă blocaje renale la câteva zile de la ingerare și, din nefericire, rata mortalității la animalele intoxicate cu antigel este foarte mare. Panică maximă deci. I-au dat ceva să vomite, apoi i-au pus o perfuzie și deși câinele nu avea simptome de intoxicație (oricum acestea apar doar după 12 ore) i s-a spus lui Vlad că dacă duce câinele acasă e pe răspunderea lui și cel mai bine ar fi să îl lase internat ca să fie ținut sub observație 48 de ore. Evident că l-a lăsat acolo. Nu vă spun ce emoții am avut și ce spaimă am tras și cât de frică ne-a fost să nu-i fie rău. Dar cred că și lui, săracul, că nu i-a trebuit nimic cât a stat acolo, nici apă, nici mâncare, nici măcar nu a dormit, cred, altfel nu știu de ce s-a întors atât de rupt după experiența spitalul. La întoarcerea acasă, duminica dimineața după două nopți petrecute acolo, a dormit în mașină de puteai să tai lemne pe el. Dar era așa de fericit în mediul lui! și noi la fel 🙂

        Dacă sunteți mai noi pe aici și nu ați înțeles despre cine vorbesc când spun de Jax, Gina și Patrocle, găsiți aici toate detaliile.

 

Share This:

Citește mai mult

Cea mai ieftină supă din lume

        După ce ani de zile am crezut că am pierdut rețeta originală, am reușit, prin intermediul unei rude, adică o verișoară a mamei care locuiește în Alba Iulia,  să o redescopăr. Iar acum fac supa asta foarte des, nu neapărat pentru că este extrem de ieftină ci pentru că îmi place mult de tot iar gustul îmi amintește cu mult drag de zilele fericite ale copilăriei când bunica mea gătea dumnezeiește din orice avea la îndemână. Locuiam împreună și ea era cea care gătea pentru toată familia și tot ea era cea care stabilea meniul pentru întreaga săptămână. Deși pe vremea aia nu exista conceptul de mâncare ”nesănătoasă”, pentru că până la urmă ceea ce băgăm în noi este totuși comestibil, privind în urmă îmi dau seama că până am plecat de acasă, tot ceea ce am mâncat s-ar încadra astăzi în ceea ce se cheamă un stil de viață sănătos.

        Nu mâncam nimic congelat, legumele erau toate din grădină, ouăle de la găinile din curte, nimănui nu-i trecea prin cap să înlocuiască untul cu margarină, mezeluri cumpăram o dată pe lună când aveam musafiri (dar ce bun era parizerul acela care nu avea E-uri și pe care trebuia să-l consumăm în două zile altfel se altera), chipsuri nu existau, pufuleții încă nu se inventaseră, pateul de ficat era făcut în casă iar conservele se mâncau doar în excursii în timp ce siropul de vișine cu apă minerală era mai bun decât orice cola postdecembristă. Orele de masă erau sfinte și nu simțeam nevoia să ronțăiam nimic între mese. Când mâncam stăteam la masă, pe scaun, vorbind unii cu alții și nu ne uitam la televizor. Singura masă care nu se supunea acestor reguli era ojina din zilele de vară când, în timpul vacanțelor, bunica ne făcea câte o felie de pâine unsă cu unt și gem și ne dădea drumul pe stradă în șleahta de copii care alergau bezmetic, fiecare cu pita lui în mână.

        Miercurea şi vinerea, fără excepţie, fără comentarii şi fără mofturi se mânca de post iar una din mâncărurile mele preferate era supa de chimin, o supă care după ce bunica mea a murit (când eu aveam 16 ani) a dispărut cu totul din meniul nostru. M-am bucurat să regăsesc reţeta la noi în familie pentru că, deşi am căutat pe internet, ceea ce am găsit a fost departe de ceea ce vag, îmi aminteam eu. Adică ce îmi aminteam? Doar două lucururi: că în supă nu erau niciun fel de legume şi că avea consistenţa uşor mai subţire decât a unei supe creme. Am refăcut reţeta, mi-a ieşit exact aşa cum o ştiam şi o să vă spun imediat cum se face, nu înainte de un mic disclaimer: supa se găteşte cu rântaş deci standardele alimentaţiei „corecte” sunt oarecum încălcate.

        Încep cu ingredientele, puţine la număr, ieftine de tot şi care se găsesc în orice frigider adică un pliculeţ de chimin (1 leu), o ceapă (50 de bani), 2 linguri de făină, 2 linguri de ulei şi un sfert de linguriţă de boia dulce (doar pentru culoare). Toate astea mai fac 30-40 de bani. Apa şi sarea nu o mai pun la socoteală că trebuie să scriu prea multe zerouri în faţă. Oricum, patru porţii de supă costă sub 2 lei dar e adevărat că deasupra va trebui să presărăm nişte crutoane de pâine ceea ce va ridica puţin preţul final.

        Ceapa întreagă (dar evident curăţată de coajă) se pune la fiert împreună cu chiminul zdrobit  cu dosul unui cuţit ca să iasă mai bine aroma din el (o linguriţă per persoană) şi tot pentru o porţie se pun cam 700 de ml de apă. Se pune aşa de multă apă pentru că se lasă la fiert o oră şi apa va scădea destul de mult (aproximativ la jumătate). După ce a fiert bine şi toată bucătăria s-a umplut de mirosul inconfundabil de chimin, care à propos, îmi aduce aminte de copiii mei când erau bebeluşi şi le făceam ceai de chimin că aşa ne spunea doctorul (acum cică nu mai e bun), supa se strecoară printr-o sită deasă ca să nu treacă seminţele. În oala în care a fiert supa, se pune uleiul, făina şi boiaua şi se face un pic de rântaş care se stinge treptat cu supa strecurată. Şi gata 🙂 Adică, nu chiar, pentru că după cum spuneam, ne mai trebuie nişte crutoane de pâine pe care să le punem deasupra.

        Desigur crutoanele se prepară în casă din pâine uscată tăiată cubuleţe şi băgată la cuptor dar eu am descoperit în Kaufland nişte crutoane cu gust de usturoi sau verdeţuri aromatice pe care le vedeţi în poză şi care sunt absolut de-li-cioa-se! Ridică preţul supei mele dar merită fiecare bănuţ.

        Îmi place supa asta de mor şi ca de fiecare dată când descopăr ceva pe gustul meu, tot aia îmi vine să mănânc aşa că presimt că vedeta iernii va fi supa de chimin. Şi chiar dacă din vară mi-am pregătit un congelator plin cu tot felul de legume din piaţă şi mi-am imaginat ce fel de supe-creme o să-mi fac în zilele geroase de iarnă, zarzavaturile mele se pare că mai au de aşteptat. Deci, ce părere aveţi, cum vi se pare supa mea? ştiu că este imposibil să aveţi o altă reţetă mai simplă dar aş vrea să ştiu dacă şi voi faceţi supă de chimin şi dacă da, cum anume.

 

Share This:

Citește mai mult

Bârfa de sâmbătă seara

        Chiar dacă subiectul arzător al zilei este legat prin toate firele posibile de alegerile ce vor avea loc mâine, persoana de care o să mă iau azi nu face parte din cei 14 catindați la șefia țării și nici n-a avut vreodată o miză în politichia din România. E o artistă care mi-a plăcut dintotdeauna și o țin minte perfect de când a apărut la Steaua fără nume, nu că aș avea eu o memorie de elefant dar, atunci când s-a difuzat faza finală,  mă aflam la Onești și cum ea se trage din acest oraș, emisiunea a făcut senzație. Despre Loredana Groza e vorba, dacă nu cumva v-ați prins deja.

        Nu știu cum mi-a ieșit știrea în față. Sau de fapt știu… așa cum te năpădesc toate reclamele, toate breaking news-urile, toate veștile alarmiste sau titlurile de senzație: ți le bagă internetul în față și dacă nu le citești din prima, le regăsești după un minut în celălalt colț al ecranului, apoi pe telefon, sau într-un email, în feedul de la Facebook sau în postările sponsorizate de pe Instagram. Nu are rost să te încăpățânezi să nu citești pentru că până la urmă tot cedezi, deschiderea linkului fiind singura șansă de a scăpă de insistența super enervantă a mediului virtual. Cred că așa mi s-a întâmplat și cu știrea despre Loredana.

        Inițial am crezut că este vorba despre un click bait, cum adică să fie reclamată la CNA apariția Loredanei la emisiunea Neața cu Răzvan și Dani? Am intrat totuși să văd despre ce este vorba și m-am șocat. Nu că aș fi vreo mironosiță de modă veche, nu că aș fi trăit sub o piatră dar ținuta Loredanei m-a lăsat cu gura căscată și nu neapărat de admirație.

        Poza am luat-o de pe Ciao.ro dar internetul vuiește despre decolteul răvășitor/ sexy/ adânc/ obraznic/ generos/ scandalos/ abisal sau de infarct așa cum îl numesc toți cei care au comentat apariția de acum câteva zile. Iar lista epitetelor poate continua pentru că așa ceva nu vezi în fiecare zi și mai ales la ora 8 dimineața. Sau are importanță ora?

        După cum spuneam, am apreciat-o întotdeauna pe Loredana, mi-a plăcut vocea ei, repertoriul, mi-a plăcut că și-a respectat mereu publicul și spun asta după ce am văzut-o live în mai multe concerte, mi-au plăcut ținutele ei de scenă, mi-a plăcut atunci când era jurat la Vocea României, mi-a plăcut când vorbea despre fiica ei, mi-a plăcut și am admirat-o atunci când s-a reinventat și a ținut pasul cu noile trenduri în timp ce aproape toți colegii ei de generație se plângeau prin emisiuni că nu mai sunt difuzați pe radio, pe scurt mi-a plăcut atât ca artist cât și ca om. De ce oare a simțit nevoia să atragă atenția asupra ei în acest mod, nu pot să înțeleg.

        Este adevărat că mereu a avut ținute extravagante dar asta făcea parte din personalitatea ei și este la fel de adevărat că hainele pe care le purta strigau sexy pe corpul ei bine lucrat dar de aici până la vulgaritatea decolteului cu pricina mi se pare cale lungă. Știm cu toții că sexul vinde dar mă întreb dacă nevoia de popularitate a adus-o în această stare de disperare în care dă tuturor privitorilor impresia că cerșește atenție sporită. Mie cel puțin senzația asta mi-o lasă deși, la succesul pe care încă îl are, nu ar fi avut nevoie de acest circ ieftin.

        A știut mereu să traseze o linie clar delimitată între viața de familie, pe care o ține ascunsă de ochii fanilor și de bârfa tabloidelor, și viața de artistă cu tot glamourul și efervescența inevitabile scenei. Chiar mă întrebam atunci, în urmă cu vreo 20 de ani, când s-a căsătorit cu Andrei Boncea și a dat un interviu unei reviste în care se mândrea cu verigheta (ceva similar unor modele de aici) dacă stilul Loredanei, devenind o ”femeie măritată” se va schimba. Adică dacă va începe să poarte ținute serioase, rochii lungi cu paiete gen Corina Chiriac și bijuterii din aur, machiaje cuminți și coafuri înțepenite cu fixativ. Nu a fost cazul.

        Loredana nu s-a cramponat de succesul imens pe care l-a avut cu Bună seara, iubito și a mers mai departe devenind alta în fiecare an. A știut să se desprindă și să facă mereu ceva nou, să înregistreze succes după succes chiar dacă a avut doar 16 ani, apoi 30 iar acum are aproape 50. Desigur că și-a făcut nenumărate operații estetice și nu am nici cea mai mică problemă cu asta, mi se pare o femeie frumoasă (chiar foarte frumoasă dar gusturile pot să difere) și pentru meseria pe care o are imaginea contează enorm. Deci botox, silicon, implanturi, lifting, acid hialuronic, liposucție, fațete dentare, probabil că nimic nu îi este străin și foarte bine, apreciez efortul, decât o Nana Mouskouri în mizerie, mai bine o Jennifer Lopez în culmea gloriei.

        Dar de ce și-a scos la înaintare sânii ăia de plastic și ni-i arată acum ca și când ar veni de pe centură, nu pot să pricep. Aveți voi vreo explicație?

 

Share This:

Citește mai mult

Lipici la promoție

        Nu cred că sunt o shopaholică sau cel puțin nu vreau să cred asta despre mine, de fapt mi-ar plăcea să știu că nu am niciun fel de dependență. De fumat nu fumez, de băut nu beau, dacă mă ambiționez mă pot abține de la înghețată iar de cumpărături m-am înțărcat. Sau cel puțin așa am crezut. Au trecut de mult vremurile în care așteptam perioada reducerilor și cumpăram o mulțime de haine și de pantofi, și dacă-mi trebuiau și dacă nu, doar pentru că aveam posibilitatea să fac achiziții la un sfert din prețul inițial. După ce ani de zile mi-am burdușit dulapurile cu lucruri inutile pe care le-am purtat arareori (sau chiar deloc) am revenit cu picioarele pe pământ, am făcut curățenie și m-am liniștit. Nu mai cumpăr decât după o analiză atentă, îmi las o perioadă de reflecție care să mă scutească de regrete tardive, nu mă mai arunc cu capul înainte și nici nu mai merg în mall-uri decât foarte rar astfel încât tentațiile s-au îndepărtat vizibil.

        De asemenea și la cumpărăturile alimentare situația s-a îmbunătățit simțitor pentru că nu mai merg la supermarket fără lista făcută de acasă și deci coșul nu se mai umple cu sucuri, ciocolățele sau biscuiți aflați la promoție care să zacă apoi în cămară până după termenul de expirare. Sau mai rău, să-i mănânc 🙂 Concluzionând fără să fac uz de demodata modestie, comportamentul meu de consumator impulsiv a dispărut cu totul. Sau cel puțin așa am crezut până deunăzi.

        Sâmbăta trecută, în timp ce lucram la un mic proiect început în ianuarie (un scrapbook care deși îmi consumă o grămadă de timp îmi face mare plăcere să îl pigulesc), mi-am dat seama spre dupămasă că mi s-a terminat lipiciul ceea ce ar fi însemnat ca tot timpul liber pe care îl așteptasem o săptămână întreagă să se irosească nemaiputând lucra nimic. La scrapbooking fără lipici nu poți face niciun pas mai departe. Și unde să găsești lipici sâmbăta seara când toate magazinele sunt închise? La supermarket, desigur.

        Așa că mi-am luat frumușel umbrela și pe o ploaie bunicică m-am îndreptat spre Kaufland. Spre surprinderea și supărarea mea, la raionul de papetărie, deși am luat la purecat articol de articol și am scanat cu privirea rafturile de jos până sus, nu am găsit niciun fel de lipici. M-am și supărat, m-am și enervat dar situația era clară. Nu aveau lipici. Și pentru că timp aveam berechet, nemaigrăbindu-mă către casă pentru că îmi pierdusem obiectul muncii, am zis să arunc un ochi la standul cu reduceri. Inspirată decizie! să vezi și să nu crezi ce am găsit! lipici la reducere 🙂

        Și nu un sortiment sau două ci toate brandurile care se vând în Kaufland. Toate lipiciurile costau 1 leu. Toate și doar un leu! Și nu știu ce m-a apucat, dar am simțit o bucurie imensă și m-a cuprins un fel de entuziasm în fața izvorului cu  lapte și miere… când am văzut prețul de  un leu zici că am văzut de fapt zero lei. Și nu m-am putut abține și am luat din fiecare model câte unul. Patru, adică. Dar din cele patru unul era de fapt set de trei așa că acum am șase tuburi de lipici. Cred, presupun, dar de fapt știu cu siguranță că o să-mi ajungă toată viața… asta bineînțeles dacă nu o să se întărească în tub înainte să expire. Am comis-o așadar și sunt curioasă dacă vi s-a întâmplat și vouă să cumpărați vreodată ceva în exces doar pentru că respectivul  produs  avea  preț  redus??

 

Share This:

Citește mai mult