Mi-ar fi plăcut să nu încep cu stereotipul ”vai, ce repede a trecut timpl” dar uite că nu mă pot abține 🙂 Așadar, nu-mi vine să cred că e deja sfârșitul lui martie și peste trei săptămâni și un pic vin Paștile. Parcă ieri despodobeam bradul gândindu-ne ce mult mai avem până la primăvară și nici n-am închis bine ochii iar magnoliile au înflorit.
Prevăd că la fel se va întâmpla și cu perioada următoare, până să ne dezmeticim făcând liste de cumpărături, dereticând prin case, curățând grădinile și scoțând hainele de vară de prin debarale, sărbătorile vor fi trecut deja. Numai că anul acesta, de fapt la fel ca în ultimii, nu o să mă mai stresez cu nimic și nici nu o să pun vreun fel de presiune pe mine sau pe cei din jur doar pentru că ”așa se face” și ca să fiu în rând cu lumea. Apropierea sărbătorilor, de orice fel ar fi, ar trebui să aducă mai multă bucurie și mai puțină zoală. Îmi aduc aminte (cred că acesta a fost declicul care mi-a insuflat dorința de a aștepta în liniște evenimentele majore) când o bună prietenă mi-a povestit cum în Ajunul unui Crăciun și-a dat seama că uitase să șteargă praful de sub patul din dormitor și, în genunchi, cu cârpa în mână, freca de zor parchetul în timp ce de pe scara blocului se auzeau deja copiii care veniseră la colindat. Era așa de panicată că despre casa ei nu se putea spune că e ”lună și bec” încât pur și simplu și-a stricat toată ziua. Amândouă am râs la faza asta și ne-am promis că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Nu știu dacă ea a reușit, eu însă cu siguranță m-am ținut de promisiune. Curățenia e deci ceva ce fac în mod obișnuit fără salturi spectaculoase înainte de sărbători, adică programul administrativ care intră în rutina săptămânală.
Nici haine noi de Paști nu mai țin să am, deși tradiția asta spune. Adevărul e că am destule și sunt mai mult decât mulțumită cu ce dețin deja. Nu este nevoie să îmi cumpăr o rochie nouă doar ca să bifez încă un punct pe listă deși îmi face plăcere să mă cadorisesc cu câte ceva din când în când. Să zicem o broșă cum ar fi cireașa pe care pur și simplu o ador.
Sau ceva cosmeticale mai ales că am ieșit din iarna asta lungă (în care am purtat masca aproape non stop) cu o piele extrem de uscată și sensibilă. Primesc tot felul de recomandări cu cele mai bune creme antirid dar eu cred că, de fapt, cele mai bune sunt cele care ți se potrivesc și nu cele care sunt cele mai scumpe. Adică mie mi-a făcut mai mult bine (în sensul în care s-a văzut efectul) o cremă simplă de la Elmiplant decât una de 400 de lei de la Lancôme. În rest, utilizarea unui lapte pentru curatarea fetei, apoi o apă micelară și astfel tenul curat și sănătos devine cel mai frumos accesoriu. Mai de preț decât orice bluză nouă.
Masa de Paști sau, cum spun cei de la TV, ”ce punem pe masa de Paști” e un subiect care nu poate fi trecut cu vederea și nu pentru că ar fi de importanță națională ci pentru că pur și simplu suntem bombardați din toate părțile cu această întrebare. De parcă ar fi foamete sau am fi lipsiți în timpul anului de vreo plăcere gustativă. Din fericire vremurile în care alimentele se găseau cu greu au trecut de mult și nu văd de ce ar trebui acum să ne ghiftuim mai mult decât putem duce. Așa că o masă simplă, de duminică, mi se pare un lucru mai mult decât rezonabil iar atmosfera de sărbătoare se creează prin ouăle vopsite și un desert mai deosebit. Nu, nu cozonac și nici pască pentru că nu sunt fan 🙂 Dar, desigur, asta este o preferință personală.
Adevărata pregătire pentru Paști este acea perioadă de liniște spirituală, de fapte bune și de gânduri curate și, desigur, de înfrânare la mâncare. Dar pe această temă am putea vorbi la nesfârșit pentru că eu nu înțeleg postul care înseamnă găsirea de înlocuitori pentru carne, brânză, lapte sau ouă, nu înțeleg festinurile cu zece feluri de aperitive vegane, mici și șnițele din soia și felii uriașe de tort de morcovi sau brioșe fără ou însă înecate în râuri de miere și siropuri de fructe. Mai umil cred că este să mănânci puțin chiar dacă în dieta dinaintea Paștilor se strecoară un iaurt sau un ou fiert deși, desigur, dogma bisericească spune altceva.
La fel cum spune și că unul, poate cel mai important dintre principiile moralei creștine, este să îți iubești aproapele iar dacă acest lucru nu îți vine firesc și natural poate în această perioadă ar fi potrivit să te străduiești mai mult. Zilele trecute eram la București cu nepoatele și ne-am urcat într-un autobuz care era relativ aglomerat, nu stăteam chiar ca sardelele dar nici departe nu eram. Fetele sunt mărișoare deja, au 4 și 6 ani deci pot să stea câteva stații în picioare, nu e mare problemă asta dar totuși când vezi copii atât de mici mi se pare normal să încerci să îi protejezi un pic în sensul de a le lăsa acces mai ușor la bara de susținere sau de a-i ocoli, de a le lăsa spațiu cât să nu îi presezi de un spătar de scaun sau chiar să te urci pe ei. Dar exact asta s-a întâmplat cu un cuplu, niște oameni undeva la aproximativ 60 de ani, supărați pe viață și pe tot ce implică transportul în comun care pe lângă faptul că le-au bruscat pe fete împingându-le fără cea mai mică reticență (deși aia mică e cât o scamă) undeva mai încolo de locul în care voiau ei să se instaleze, au mai și bolborosit ceva printre dinți, ceva de genul ”de-a dreacu’ atâția copii”.
M-am blocat deși șocul adevărat a venit abia peste un minut când autobuzul a trecut pe lângă o biserică și cei doi au început să-și facă șapte rânduri de cruci și să se închine în semn de mare credință. Mi s-a făcut o greață de nedescris.
Voi cum stați cu pregătirile de Paști? Mergeți pe opulență sau o lăsați mai moale?
