silvia

De citit la gura sobei

        Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită… a rostit Ala în timp ce-și scotea mâna în care ținea o țigară aprinsă prin fereastra larg deschisă încercând astfel să trimită fumul în afara biroului. Era cu gândurile în altă parte, poate la îndepărtata mare Okhotsk de pe țărmurile căreia venise cu mulți ani în urmă atrasă de un vis de iubire care ulterior se spulberase. Mi s-a părut mai nostalgică decât de obicei iar fața cu trăsături mongole trăda o tristețe greu de ascuns. Ce frumos ai spus, Ala! S-a întors cu totul către mine și mi-a răspuns oarecum răstit: Să nu-mi spui că nu știi cine a spus asta! Nu, nu știu, e prima dată când aud. Și-a dat ochii peste cap, a pufăit a dispreț și mi-a aruncat câteva vorbe care la anii mei de atunci m-au rănit profund. Și mai spui că-ți place să citești! Ai ajuns la 22 de ani și n-ai auzit de Micul PrințNu, nu auzisem.

        Ala era o apariție. Eram colege de serviciu și ne înțelegeam bine deși ea era mai mare decât mine cu vreo 30 de ani. Venită din extremul orient al Uniunii Sovietice, păstrându-și un puternic accent rusesc, era persoana cu care discutam ore în șir despre lecturi, filme și piese de teatru, schimbam impresii și ne împrumutam una alteia cărți și reviste. Arăta altfel, se vedea de la o poștă că nu era din zonă dar, în general, era o persoană plăcută. Avea totuși unele momente în care răbufnea din te miri ce și atunci devenea nesuferită. N-o să uit niciodată cât de tare m-a jignit în ziua aceea și cât de umilită m-am simțit în fața mirării (nedisimulate) că nu auzisem de Micul Prinț. Abia am așteptat să ajung acasă să o întreb pe mama de carte. Da, și ea știa, evident că o citise dar nu o aveam în bibliotecă așa că au mai trecut câteva zile până am pus mâna pe ea.

        Mi-a plăcut atât de mult încât de atunci o recitesc iar și iar deși modul în care am făcut cunoștință cu mica nuvelă a fost atât de ”colțuros”. Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry face parte din genul clasic deși, la fel de bine, ar putea fi considerată o carte pentru copii. Citind-o, îți dai seama cum aproape toți adulții au uitat cum e să fii copil și lumea să pară simplă și lipsită de griji. E o carte de care nu te plictisești niciodată, care poate fi citită la orice vârstă și care oferă nenumărate interpretări, aproape fiecare frază fiind o metaforă. Abia aștept ca Silvia să mai crească puțin să i-o citesc în fiecare seară. Sunt convinsă că o să o adore.silvia        După cum se vede, la noi toată familia citește :) Părerea mea este că pentru a prinde gustul lecturii, copiii trebuie obișnuiți de foarte mici cu cărțile. Să le stârnim interesul, să le arătăm lucrurile frumoase pe care le găsim sub copertă, să-i lăsăm să descopere textura și mirosul hârtiei, să-i încurajăm să descopere universul dintre pagini și, cel mai important, să le oferim exemplul nostru. Ce poate fi mai plăcut în serile lungi de iarnă care vor urma decât să citești cuibărit pe canapeaua lipită de calorifer o carte pe care să simți că n-o poți lăsa din mână? Cum ar fi Zece negri mititei de Agatha Christie, un alt titlu mare al genului clasic.

        În ultima vreme mă dau în vânt după memorii, jurnale și scrisori iar de curând am terminat Autobiografia Agathei Christie. Știți ce spunea ea însăși despre cartea care este una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile? Că a fost cea mai grea carte pe care a scris-o vreodată. Și o cred :) Are atâtea amănunte, atâtea detalii și atâtea subtilități încât vizualizezi absolut tot ce se întâmplă și totuși nu poți să-ți dai seama cine e criminalul. Dacă n-ați citit cartea, nu mai așteptați, o să vă delecteze cu siguranță, asta chiar dacă ați văzut filmul. De fapt, care film? că au fost o mulțime de ecranizări. Pe wikipedia zice că ”în total, pe lângă piesa de teatru din 1943, au fost realizate 7 filme, 9 seriale, 2 emisiuni de radio și 1 joc video, ce s-au bazat pe roman sau doar pe ideea acestuia”. Musai să o recitesc, e una dintre (multele) cărți la care mă întorc mereu cu drag.

        Și dacă tot sunt în febra căutării de cărți de memorii și amintiri, următoarea pe listă este A trăi pentru a-ți povesti viața de Gabriel Garcia-Marquez. Am citit recenzia acesteia pe blogul Tomatei cu scufiță și sunt sigură că o să-mi placă. (Până acum mi-a plăcut tot ce a recomandat Tomata). Cel mai probabil, după ce o să cunosc mai multe despre viața lui, o să-i înțeleg altfel scrierile în care realitatea se îmbină cu fantasticul și care uneori, recunosc, mi-au dat dureri de cap. De aceea sper să am aceeași revelație ca și în cazul perceperii tablourilor Fridei Kahlo când, după ce am văzut documentarul despre zbuciumatul ei drum prin viață, toate imaginile mi s-au limpezit.

        Cam astea ar fi cele trei cărți de pe noptiera mea în următoarea perioadă. Cărți, o lumânare parfumată, o cană de ceai fierbinte și… turtă dulce. Multă turtă dulce :) Și timp de citit este tot ce-mi doresc. Toate cele trei cărți și, evident, multe altele, le găsiți la Editura RAO în secțiunea RAO Clasic. coperte

        Sunt curioasă să aflu voi ce cărți aveți în plan să citiți sau să recitiți acum, în așteptarea sărbătorilor? editura_rao

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Share This:

Citește mai mult

eticheta

Te salut, generație-n blugi

        Am cinci perechi de blugi. Sau șase? nici nu mai știu exact, oricum nu i-am pus la socoteală pe cei albi pe care îi port numai vara, nici pe cei trei-sferturi care sunt pe ducă și nici alea două perechi de pantaloni scurți din denim. Ar trebui deci să fiu mulțumită și totuși sunt mereu în căutare de alte noi achiziții. De ce? Pentru că nicio piesă de îmbrăcăminte nu e mai versatilă și în același timp atât de clasică precum o pereche de blugi. Nu trebuie să fii fashion designer ca să îți dai seama că jeanșii care ți se potrivesc perfect îți dau o stare de bine și un sentiment de încredere cu care poți apoi începe cucerirea lumii. Cu niște blugi ca lumea, ești bine îmbrăcat tot timpul.

        Când lucram la bancă dress code-ul  nu îmi permitea să merg la serviciu în blugi ținuta business fiind obligatorie, dar de când am schimbat domeniul, n-am mai ieșit din ei. Cred că blugii sunt cel mai bun exemplu cu ajutorul cărora se poate crea un outfit atât dressed up cât și dressed down. Dacă îți pui o cămașă albă, un sacou, pantofi cu toc și blugi ești dressed up, pe când purtând aceeași blugi cu un tricou și adidași, vei fi dressed down.

        Prima pereche de blugi originali pe care am avut-o a fost o pereche de Levi’s pe care îi văd și acum în fața ochilor. Drepți, cu talie înaltă, albastru închis, cu capse de cupru bătute la colțurile buzunarelor, cu cusături paralele făcute cu ață maro groasă și rezistentă  și cu o etichetă de piele la spate pe care era scris cu roșu Quality Clothing – Trade Marketicheta

        Aș fi umblat cu eticheta aia pe frunte, atât eram de mândră de blugii mei. Și aveam și de ce pentru că îmi veneau perfect. E adevărat că le făcusem două pense ca să îmi vină mai strâmți pe talie dar nu le stricasem croiul. Am purtat blugii ăia timp de doi ani, zi de zi. I-am purtat și când am fost însărcinată, până în luna a șaptea, când, chiar și după ce am descusut pensele, nu m-au mai încăput. După ce s-a născut Cristina i-am luat din nou și i-am mai purtat vreun an până s-au ros complet de aveam franjuri în loc de tiv. M-a durut inima să renunț la ei dar… pentru că există și un ”dar”, viața lor nu s-a terminat atunci.

        Au renăscut mai ceva ca pasărea Phoenix dar nu din propria cenușă ci din bumbacul tocit de vreme. Inventivul și îndemânaticul meu soț a decupat bucățile bune de material, le-a cusut la mașină unele de altele cu tigheluri paralele și din ele a încropit o fustiță pentru o fetiță de doi ani: fiica noastră. A ieșit ceva minunat! A fost atât de migălos în execuție încât i-a făcut până și găici prin  care să treacă o curea îngustă iar la spate avea, evident, emblema certificată: micșorase eticheta de piele la dimensiuni corespunzătoare unei fuste nu mai mari de-o palmă. Îmi pare rău că nu am nicio poză de atunci dar vă jur că nu era copil mai elegant decât al nostru în tot cartierul :) Fustă de blugi, tricou alb chinezesc cu mâneci scurte și Popeye marinarul desenat pe piept, sandale roșii și genunchii zdreliți mereu. Și nu doar că era bine îmbrăcată dar era și frumoasă de întorcea lumea capul după ea pe stradă. Da, da, știu că fiecare cioară își vede puiul frumos dar în cazul nostru chiar așa era :)

        Nu vreau să devin plictisitoare cu amintirile mele din comunism dar cred că dacă pe vremea aia aș fi avut ocazia să văd un magazin cu blugi pentru copii, aș fi leșinat pe loc. (À propos, o prietenă a mamei a ajuns în 1989 în SUA și când a intrat în primul supermarket din viața ei a început să plângă, atât de copleșită a fost de abundența de mărfuri. Aș compara senzația cu cea a unui somalez subnutrit care s-ar trezi brusc în Cora sau în Auchan…) ”Magazinele” de blugi dinainte de revoluție erau situate în căminele studențești unde negrii și arabii își vindeau marfa de contrabandă la prețuri astronomice din geamante ținute sub pat. Și nu numai blugi ci și țigări, cafea, săpunuri Fa sau deodorante Rexona :) Anyway, bine că am depășit faza asta și nici nu vreau să mă mai gândesc cum ar fi fost dacă am fi rămas înțepeniți în sistemul acela.

        Slavă cerului că acum pot să-mi găsesc blugi oricând, oriunde și orice model vreau. Din păcate piața s-a umplut și de tot felul de cârpe, că altfel nu pot să le spun, care deși de la depărtare arată oarecum bine, sunt de o calitate mizerabilă, nu-și păstrează forma, se lasă, se întind, se descos, își transferă culoarea pe piele și, evident, nu țin. Bani aruncați pe fereastră. Ca întotdeauna, și aici se aplică principiul decât mult și prost, mai bine puțin și bun, adică decât 3 perechi urâte, mai bine o singură pereche, dar perfectă.

        Fiecare știe ce model i se potrivește cel mai bine sau, cel puțin, așa ar trebui. Mie îmi plac și cei evazați, și drepți, și skinny. După croiala boyfriend nu mă dau în vânt dar asta nu înseamnă că dacă îi văd pe alte persoane nu-mi plac. Poate pentru că sunt eu o girlie girl nu pot să asociez ceva cu boy în ținutele mele. Hmmm… deși ceasurile boyfriend nu-mi displac. Dar la blugi e cu totul altă poveste. Uite așa arată blugii în care mă simt eu cel mai bine și pe care pot să îi asortez la orice (up-ul și down-ul de care spuneam).jeans-fata        Pe site scrie că sunt skinny dar, de fapt, modelul acesta se cheamă slim-fit, o altă subtilitate a limbii engleze :) Blugii care sunt cu adevărat skinny îmi vin așa de strâmți că parcă sunt niște ciorapi și de când am depășit (cu mult) 50 de kilograme nu-mi mai place cum îmi stă. Oricum găsiți aici toate modelele, pentru toate conformațiile și pentru toate gusturile. Inclusiv din aceia sfâșiați de ghearele ursului :) rupti

        Chiar, cât timp credeți că o să țină trendul ăstaa? La început nu mi-a plăcut deloc, acum îmi place dar încă nu m-am încumetat să port și, cel mai probabil, când o să-mi iau și eu o pereche destroyed, o să iasă din modă :) N-ar fi prima oară când pățesc asta. Mda… v-am spus o grămadă despre dragostea mea pentru denim, acum e rândul vostru. Cât de des purtați blugi și care este modelul vostru preferat?

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Share This:

Citește mai mult

missguided

Bravo, ai stil!

        Ciudată mai e mintea umană! Stau și mă întreb ce mă face să pierd ore din viață privind fascinată o emisiune mai mult decât penibilă care se numește Bravo, ai stil! Singurul lucru care mă liniștește oarecum e faptul că știu că nu sunt singura pe lumea asta care își autoflagelează creierul, îmi aduc aminte că aveam în cercul de prieteni apropiați oameni de un nivel intelectual mult peste medie care urmăreau inepțiile de pe OTV… Erau atât de șocați de ceea ce vedeau și auzeau acolo încât nu se puteau desprinde de ecran simțind cu mult mai mult decât perplexitate, groază și amuzament. Pe vremea aia cred că și Quentin Tarantino, Francis Ford Coppola sau Woody Allen erau geloși pe scenariile țesute de mintea îmbârligată a marelui producător de profesie  tele-justițiar :) Sunt lucruri inexplicabile (sau poate ar trebui întrebat un psiholog?), filmulețe postate pe YouTube (aici urmăresc eu emisiunea, nu la televizor) care adună zeci de mii de vizualizări și nimeni nu știe de unde vine succesul acestora.

        Încerc deci să-mi găsesc scuze și să mă justific pentru că sunt la curent cu circul ăsta de tv-show în care câteva concurente apărute habar n-am de unde încearcă să impresioneze un juriu format din niște așa ziși guru ai modei cu ținute create special pentru concurs. Fetele ar face orice să obțină steluțe de la Iulia Albu sau Maurice Munteanu și să treacă în etapa următoare. Își pun ciorapi de lână cu sandale de plastic, își iau sacoul cu nasturii în spate, își trag o fustă strâmtă de blugi peste o cămașă de noapte, își iau geci bărbătești care acoperă pe jumătate rochii somptuoase, își agață poșeta de curea purtând-o ca pe un marsupiu… Și toate astea le poartă ”cu atitudine”. Atitudine demnă de Spitalul 9, secția agitați :) Iar Iulia Albu (da, acea Iulia care umbla cu găina pe la emisiuni) jurizează. Dacă o candidată apare îmbrăcată cât de cât normal concluzionează rapid: Nu ți-ai dat silința, ai un aer ușor trecut, învechit, passé, demodat… e o ținută nouăzecistă dar nu în sensul bun… Mor cu zile când o aud. Deci dacă ar fi după ea, ar trebui să ne punem toți câte un buchet de flori în vârful capului, cercei cât o jumătate de farfurie, să ne machiem un ochi în bleu și unul în mov, să purtăm ruj negru și o geantă în formă de cartof. Eventual să ne punem și un belciug în nas pentru o apariție cu stil.

        Poate pentru podiumurile de modă unde ținutele prezentate înseamnă artă, orice extravaganță este acceptată dar în viața și lumea reală excentricitățile nu au aceeași valoare. Ne îmbrăcăm în primul rând pentru noi înșine iar în al doilea rând pentru a fi apreciați de oamenii obișnuiți din jurul nostru și în niciun caz pentru a fi evaluați de către criticii de fashion. Sau, cel puțin, așa gândesc eu. Este adevărat că regulile stricte și pline de rigoare sunt inamicul stilului adevărat însă un anumit echilibru între un stil vestimentar îndrăzneț și limita bunului gust reprezintă cheia succesului. Femeile celebre pentru modul în care se îmbracă sunt acelea care cunosc regulile dar au încrederea necesară să le ignore parțial lăsând întotdeauna o impresie bună. Iar când mă refer la impresie, mă gândesc la om și nu la haine.

        Îmbracă-te neglijent, iar ei îşi vor aminti rochia! Îmbracă-te impecabil şi îşi vor aminti femeia. Se spune că aceste cuvinte i-ar aparține lui Coco Chanel. Poate că da sau poate că nu. Atâtea citate i s-au atribuit lui Chanel de-a lungul timpului de parcă femeia ar fi vorbit numai în propoziții motivaționale, axiome și sentințe declarative dar indiferent cine ar fi emis acest principiu, îmi place cum sună și mi se potrivește ca o mănușă. Îmi plac hainele de mor, îmi place să mă îmbrac, să fac cumpărături, îmi place să găsesc ținuta perfectă și să mă simt bine îmbrăcată în orice situație. N-am deloc veleități de fashion designer și nici nu am un simț artistic prea dezvoltat ca să exercit activități de creație dar atâta timp cât există pinterest-ul am o sursă de inspirație inepuizabilă :) Iar pe lângă asta, pot să spun fără niciun fel de modestie închipuită, că mă documentez serios și îmi place să citesc despre modă și stil. carti1

        Cititul ca cititul dar plăcerea de a mă gândi și a-mi imagina ținute pentru diverse ocazii mă binedispune total. Nu sunt genul care să lase pe ultimul moment pregătirile și vreau ca hainele pe care le aleg să mă reprezinte. Cele bine alese îmi dau încredere în mine și întotdeauna mă gândesc la cei care mă vor vedea îmbrăcată cu ele. Din fericire pinterest-ul și shoppingul online au desființat pentru totdeauna stresul vestimentar care mă mai apuca uneori înaintea unui eveniment deosebit.  Deci, să curgă evenimentele că de restul mă ocup eu :)

        Din păcate sunt invitată mai rar decât mi-aș dori la ocazii de genul celor la care ținuta impusă este Black Tie, adică ceva super-formal. Mai apare din când în când câte o nuntă elegantă dar cam atât. Însă, cine știe, dacă blogul ăsta se dezvoltă și voi avea succes și cu YouTube-ul poate voi deveni și eu un influencer și apoi să te ții! Baluri, gale de binefacere, vernisaje, cocktail-uri, dineuri,  chestii-trestii :) Nu mă mai dau jos din pantofii cu toc și nu-mi mai scot rochia  de seară decât ca s-o schimb cu alta. Stilul elegant poate fi uneori intimidant dar eu personal îl ador și mă simt ca peștele în apă dacă luminile coboară din candelabre de cristal, dacă pășesc pe pardoseli de marmură, dacă fețele de masă formează cute din satin strălucitor iar șampania se lasă admirată și gustată din cupe grațioase. missguided

        Cheia unui look de gală chic nu este neapărat o rochie de 1000 de euro (cu toate că s-ar putea să ajute) ci poate fi o rochie neagră, simplă, eterna little black dress dintr-un material fabulos și perfect accesorizată. O rochie care taie respirația nu ar trebui interpretată în sensul mot-à-mot adică să crape pe tine, să fie prea mulată sau prea sumară. Ținuta elegantă și strălucitoare nu se aseamănă niciodată cu cea a unei stripteuze și nu are nimic din genul pițiponcesc. Deși la bărbați pare un pic mai simplu, credeți-mă că nu e. Din păcate am văzut de prea multe ori la evenimente de gală bărbați purtând mânecă scurtă, un big no-no! O cămașă elegantă este o cămașă cu mânecă lungă. Punct. No comment. No doubt. Decretat. Probabil sunt unii care aleg cămăși colorate dar părerea mea este că nu ai cum să dai greș cu o cămașă albă.

       Pentru un eveniment Black Tie este absolut imposibil să te îmbraci prea elegant și, până la urmă, chiar acesta este scopul: să ne etalăm rochia de mare gală. Stilul ar trebui să însemne distracție iar cheia succesului constă în însușirea fără efort a limbajului modei. Adevăratul stil nu înseamnă să ai dulapurile burdușite de lucruri frumoase, scumpe și la modă ci să știi cum, când și unde să le îmbraci. Moda este trecătoare… stilul este etern. fashion

         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Share This:

Citește mai mult