Astăzi am o mare dilemă. De fapt dilema mea e mult mai veche dar azi m-am hotărât să scriu despre ea. Este vorba despre marea mea dragoste, parfumurile. Imi plac, mă binedispun, mă bucură, mă încântă și nu-mi pare rău să dau banii pe ele. Răspunsul meu la clasica întrebare care sunt cele trei lucruri pe care le-ai lua pe o insulă pustie: sigur unul dintre ele ar fi un parfum. Pentru că dacă simt un miros plăcut îmi trece orice depresie și toate relele din lume dispar pentru câteva clipe.
Foarte rar, de fapt cred că o singură dată în viață, mi s-a întâmplat să nu suport un parfum adică să nu-mi placă deloc, deloc și să mi se pară urât mirositor. Știu că sunt persoane care au dureri de cap de la parfumuri prea intense și grele, le cred și le înțeleg dar eu, una, nu am avut această problemă niciodată.
Evident că am și eu preferințele mele iar unele parfumuri îmi plac cu mult mai mult decât altele. În acest domeniu gusturile diferă enorm. Probabil vi s-a întâmplat și vouă să purtați un parfum pe care să nu îl simțiți pe voi în timp ce toți cei din jur îl remarcă. Ați auzit în mod sigur fraza îmi place parfumul cu care te-ai dat sau ce parfum ai, îmi place cum miroase în timp ce te gândești că tu nu mai percepi nici cea mai mică adiere. Mie mi se întâmplă frecvent acest lucru.
De curând mi-am cumpărat un nou parfum Cabotine de Grès. A fost un blind buy adică nu mai mirosisem niciodată parfumul. Pe românește, l-am luat pe ne-ve.
L-am cumpărat de pe strawberrynet la oferta zilei pentru că review-urile pe care le citisem erau favorabile. Părea genul meu de parfum iar prețul era redus cu 70%, deci de nerefuzat. Am citit că are în compoziție garoafe (preferatele mele) iar notele de bază sunt violete, piersici și vanilie și toată lumea spunea că are o persistență foarte îndelungată. A costat în jur de 80 de lei (100 de ml) și pachetul a ajuns la vamă deși era expediat din Olanda dar asta este o altă poveste (foarte enervantă și despre care o să vă spun cu altă ocazie).
Când l-am primit am fost puțin dezamăgită pentru că nu a fost deloc ceea ce mă așteptam. Este un parfum foarte proaspăt, sesizez în el garoafele dar mi se pare că mai mult aduce a iarbă proaspăt tăiată și a lămâie iar pentru mine vanilia nu există deloc. Miroase bine dar eu speram la cu totul și cu totul altceva. Ca să nu mai spun că nici sticla nu prea îmi place, mai ales dopul acela care mai mult seamănă cu o varză sau cu un brocoli decât cu un buchet de flori.
Dar pentru că tot l-am cumpărat, l-am și folosit și… surpriză, surpriză! oriunde merg, oriunde intru, toată lumea îmi admiră parfumul. Mă întreabă cu ce m-am dat și primesc o mulțime de complimente. Nu știu dacă mi s-a mai întâmplat să port un parfum atât de lăudat. Într-adevăr este foarte persistent (deși este o apă de toaletă) pentru că cineva m-a întrebat de parfum a doua zi după ce îl pulverizasem pe păr. Eu nu îl simt deloc, poate doar atunci când îmi dau jos eșarfa de la gât.
Și acum urmează să vă expun dilema mea. Ar trebui să purtăm parfumurile care plac celor din jur sau cele care ne plac nouă înșine? Dacă stau un pic să mă gândesc eu prefer să simt pe cei din jur mirosurile care îmi plac mie. Dacă ei și-așa nu își simt propriul miros, de ce să nu-mi facă mie o plăcere? Dar mergând pe aceeași logică asta ar însemna că eu ar trebui să port Cabotine de Grès care îi încântă pe cei care stau lângă mine în loc să port Samsara de Guerlain pe care îl ador dar despre care nimeni nu spune niciodată nimic. Bănuiesc că nu prea le place.
Deci pentru cine ne parfumăm? Cui îi este destinată adierea plăcută care se simte atunci când ne mișcăm? Plăcerii noastre secrete sau anturajului?
