aragaz

Ador să fac curățenie!

        Hmmm… asta-i cea mai gogonată minciună pe care am spus-o vreodată :) N-aș putea să fac o astfel de afirmație fără să mă bufnească râsul. Evident că îmi place să am casa curată, cu ferestre strălucitoare, parchet ca oglinda și mobilă fără amprente dar trebuie să recunosc că aș face orice altceva decât să mă apuc de spălat, frecat și dat cu mopul. Operațiunea curățenie mă plictisește de moarte deși sunt nevoită să întreprind măcar din când în când și astfel de acțiuni.
      Am și eu, ca tot omul, prietene și colege iar în conversațiile noastre se ajunge, inevitabil, și la acest subiect mai ales înainte de sărbători când toată România pare pătrunsă de necesitatea de a întoarce toată casa pe dos pentru marea curățenie.
       Ieri mi-am spălat toate geamurile și perdelele, am tras toată mobila de la loc, am făcut ordine în cămară, am bătut covoarele, am scos tot din dulapuri, sunt moartă de oboseală… cu cât se apropie Paștele, cu atât aud mai des fraze de acest gen. Eu, drept să spun, nu prea mă laud și nu ies în față cu astfel de declarații. Mai bine tac și fac. Prefer pașii mărunți dar siguri în locul unui maraton epuizant de weekend. Decât să-mi distrug o zi întreagă, mai bine sacrific câte o oră (sau doar o jumătate de oră) în fiecare zi. De altfel, psihic vorbind, nici nu aș rezista mai mult de atât.
       Nu-mi propun să fac ordine deodată în toate sertarele și dulapurile din bucătărie. Dacă aloc 30 de minute azi, reușesc să golesc două dintre ele, să le sortez și să le aranjez apoi la loc. Apoi mâine spăl un geam. Unul, nu toate. Adică ziua și geamul. În altă zi dezgheț frigiderul și curăț toate rafturile, în alta spăl ușa de la intrare cu cele o mie de șănțulete și modele pentru captarea prafului. Urmează măturatul balconului într-o după-masă însorită iar într-o seară ploioasă – ordine în dulăpiorul de sub chiuveta din baie.
     Nu trebuie ca în ziua în care mi-am propus să curăț aragazul lună să mai fac și altceva. À propos de aragaz, cred că toată lumea folosește soluția Triumf de la Farmec, știți de ea, nu? Dacă nu ați auzit, însemnă că fie ați trăit sub o piatră, fie aveți servitori care fac toate muncile în casă. Este aproape la fel de celebră ca Gerovitalul și spun asta fără urmă de glumă. Am niște prieteni în Canada care de câte ori vin în țară fac cumpărături masive de la magazinul Farmec: cosmetice și soluții Triumf.

De Gerovital știam că are mare succes în străinătate dar de soluția pentru aragaz m-am mirat foarte tare și am întrebat-o pe prietena mea de ce trebuie să care de aici așa ceva. Mi-a răspuns că, deși în Canada sunt zeci de branduri de produse pentru curățenie, sunt de trei ori mai scumpe (și nu asta ar fi problema) ci faptul că sunt de cinci ori mai ineficiente. Așa o fi, pentru că am încercat și eu la un moment dat altceva, un detergent ridicat în slăvi de toate reclamele TV care mirosea superb a portocale dar cu atât m-am ales, cu mirosul… arsurile din cuptor acolo au rămas.
În altă zi spăl parchetul. Aici însă intervine o mare, dar mare, problemă. Presupunând, prin absurd, că aș avea un chef nebun de curățenie, tot nu mi l-aș putea duce la îndeplinire pentru că nu mă lasă dușmanii :)

foto bounceroni.org

 

        Pe Sylvestra, pisica mea, o apucă pandaliile când vede mopul, se agață cu disperare de el și nu mă lasă să mai fac nici o mișcare. Deci trebuie să mă ascund de ea (ceea ce este aproape imposibil) sau să o închid într-o altă cameră… dar când o aud cum zgârie la ușă mi se face foarte milă de ea și atunci trebuie să-mi termin rapid treaba – o jumătate de oră.
       Pentru curățarea mobilei îmi programez tot la fel, maxim o oră, dar nici nu e nevoie de atât de când am descoperit șervețelele Nufăr
        După mine, asta e a doua mare invenție în domeniu care vine imediat după pamperși. Pe lângă faptul că nu mai trebuie să mă mâzgălesc cu tot felul de cârpe mizerabile, să le înmoi în apă, să le spăl și să le clătesc, șervețelele astea au proprietatea de a nu mai lăsa lemnul să atragă praful ca un magnet. Îmi plac tare mult. Cu ele ritualul ștergerii mobilei devine aproape la fel de plăcut ca demachierea de seară. Tot din gama Nufăr de la Farmec, iubesc și soluția pentru curățat inoxul care, evident curăță suprafețele de inox… dar, surpriză-surpriză! curăță perfect și argintul. Eu am descoperit acest lucru întâmplător și de atunci doar așa îmi mai curăț bijuteriile din argint. Le pun pe o farfurioară, le pulverizez cu soluția și le las la ”fezandat” o jumătate de oră după care le spăl cu apă. Zici că-s noi, așa strălucesc :)
         Cam așa decurge la mine curățenia de-a lungul întregului an. În fiecare zi câte un pic, niciodată cu hei-rupul. Chiar dacă într-o zi dedic doar 10 minute curățeniei, să zicem că șterg oglinda, tot e mai mult decât nimic și asta înseamnă că lucrurile nu se adună ca să te copleșească la un moment dat. Mie acest stil mi se pare foarte convenabil și lipsit de stress-ul pe care îl provoacă lucrările de amploare. Voi cum procedați? oftați când se apropie sărbătorile gândindu-vă la curățenie?

foto cemerita.ro
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog.

Share This:

Citește mai mult

mess

Detectorul de obiecte pierdute

        Se spune că oamenii, după ce ajung să stea un timp împreună, încep din ce în ce mai mult să semene unii cu alții. Să gândească la fel, să reacționeze la fel, să le placă aceleași lucruri și chiar să se comporte asemănător. Vă spun din proprie experiență că exact așa se întâmplă.
       Când m-am căsătorit cu Cristi, mi se părea foarte ciudat că nu-și găsea niciodată cheile (de la casă, de la mașină. de la garaj, de la birou whatever – cheile) și zilnic auzeam întrebarea Nu mi-ai văzut cheile?… Mă gândeam cum naiba e să nu știi unde ți-ai lăsat cheile pentru că eu știam în orice moment unde se află și cel mai neînsemnat lucru, darmite ceva așa de important?  La început mă enerva întrebarea, apoi, încet-încet m-am obișnuit, iar acum, după atâția ani, am ajuns să pățesc exact la fel. Deci nu s-a luat el după mine, m-am luat eu după el.
       Veșnic se întâmplă să nu-mi găsesc ceva. Uneori mi se pare că jumătate din viață mi-o petrec căutând lucruri pe care nu mai știu unde le-am pus. Telefonul e primul pe listă, apoi urmează ochelarii, cheile (bineînțeles), rujul, cana de cafea, ceasul, portmoneul și orice altceva se poate muta dintr-un loc în altul nefiind înfipt într-un soclu de beton. De haine nici nu mai vorbesc, de multe ori sunt nevoită să aleg o altă ținută decât cea pe care mi-o propusesem inițial pentru că ba nu-mi găsesc cămașa albă, ba nu știu unde mi-e tricoul în dungi, ba am uitat că mi-am pus bluza roșie la spălat. Tot timpul caut ceva.
foto spoonfulofimagination.com
        Dacă aș avea puterea, aș inventa o baghetă fermecată cu care să mă plimb prin casă și care să îmi spună exact unde se găsește ceea ce caut și de care am nevoie în momentul respectiv. Asta sună cumva a poveste cu vrăjitoare și magicieni dar dacă stau bine să mă gândesc cred că nu e chiar imposibil de realizat cu tehnica actuală.
        Îmi imaginez că ar trebui să arate oarecum similar cu un detector de metale dar, evident, mult mai mic că doar raza de acțiune e în casă și nu pe câmp.
foto ground-penetrating-radar.de
        Această baghetă ar trebui să fie conectată wireless la calculatorul în care se găsește baza de date care conține toate obiectele căutabile, ca să spun așa. Dacă un obiect nu se regăsește în această bază, eu nu am cum să-i transmit detectorului ce anume să caute.
       Crearea acestei baze de informații ar fi cel mai laborios lucru dar se poate face în timp, adăugând în fiecare zi (sau pe măsură ce cumpărăm obiecte noi) câte o poziție pentru fiecare articol pe care știm că s-ar putea să fim nevoiți să-l căutăm prin casă pentru că am uitat unde l-am pus.
       În primul rând obiectul ar trebui să fie scanat cu un aparat (sunt sigură că deja s-a inventat) care să-i memoreze forma, mărimea, textura, consistența, pufoșenia, culoarea, grosimea și orice altă caracteristică. Aceste date ar apărea lângă descrierea pe care eu aș face-o obiectului respectiv, descriere formată din cât mai multe tag-uri (etichete). De exemplu la o bluză aș scrie haină, albă, 200 (astea ar fi gramele), modulară. Nu știu dacă modulară e cuvântul potrivit pentru ceva care își poate schimba forma dar nu am găsit altceva.  Opusul acestei forme ar fi rigidă – adică la o cheie sau la o carte așa aș scrie.
       Odată realizată această bază de date, totul ar fi foarte simplu. Se aleg tag-urile, să zicem verde, haină, 50, acestea se transmit dispozitivului iar eu plec cu bagheta detectoare pe lângă dulapuri, pupitre și cuiere. De câte ori bagheta simte ceea ce eu i-am transmis, emite un semnal sonor și, uite-așa, bip-bip eu îmi găsesc eșarfa verde pe care o căutam.
       Baza asta de date cu toate obiectele utile și inutile care se adună într-o casă ar crește într-un an cât alții-n șapte așa că la un moment dat ar fi nevoie de surse de stocare din ce în ce mai mari. Am căutat și am găsit oferte de hard disk-uri și oferte SSD Intel în magazinul MediaDOT.ro.
       Drept să vă spun, inițial m-am uitat după hard disk-uri pentru că eu credeam că am nevoie de un hard disk (așa mi-a spus bunica) dar intrând pe site am văzut aceste SSD-uri care, inițial, nu știam ce sunt. Probabil că am trăit destul de mult timp sub o piatră :) M-am documentat și acum sunt în măsură să vă informez și pe voi, celor care nu aveți tangențe cu informatica, ce sunt acestea.
      Sunt tot niște surse de memorare a datelor iar denumirea de SSD vine de la Solid State Drive și sunt varianta mai mare și mai performantă a stick-urilor de memorie USB. Capacitatea lor se măsoară în GB și sunt mult mai rapide decât hard disk-urile. Spre deosebire de SSD, hard disk-urile sunt varianta mai sofisticată a unui cd (sau dvd) iar accesul la informația de pe ele presupune o mișcare mecanică: un braț care se mișcă continuu de-a lungul unui platan de stocare. Din acestă cauza viteza lor de citire/scriere este mai mică. În unele situații este mai potrivit un hard disk, în altele un SSD.
     Oricum, alegerea dispozitivului potrivit și a tuturor celorlalte componente electronice o să o las la latitudinea celui care va reuși să creeze bagheta detectoare. Eu am venit doar cu ideea pentru care nu o să cer drepturi de autor. Gloria și toate beneficiile materiale o să le cedez celui care va reuși să pună în practică această idee :)
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

 

Share This:

Citește mai mult

stejar

Invitație la 3 Stejari

        Nici n-a început bine primăvara (cu alaiul ei de flori) că am și primit prima invitație la nuntă de anul acesta – în ultimul weekend din mai și deja mă apucă disperarea că nu știu cu ce să mă îmbrac. Niciodată nu mi se pare prea devreme să încep să mă gândesc la această eternă problemă mai ales acum când va trebui să-mi aleg mai multe ținute pentru eveniment și o să vă explic imediat de ce.
       Știți că acum este la modă (sau, mă rog, o fi fost și mai demult dar eu nu știam) să faci petrecerea de nuntă în afara orașului sub forma unei mini-vacanțe oferită invitaților. La scară mare asta înseamnă, de exemplu, ceremonia pe care a avut-o Johnny Depp pe insula lui privată din Bahamas unde musafirii s-au distrat făcând snorkeling, plimbându-se prin nisipul fin de pe malul oceanului și savurând platouri pregătite de bucătari renumiți care purtau titulatura de chef.
       La scară mai mică, din punct de vedere al grandorii dar nu și al distracției, un astfel de eveniment se poate organiza și pe plaiurile noastre. Iar eu la așa ceva sunt invitată, adică la o nuntă în mijlocul naturii care va dura, ca în povești, trei zile și trei nopți. Nu, de fapt sunt trei zile și două nopți pentru că începe vinerea dimineața și se termină duminică seara. Deci îmi trebuie haine, nu glumă. Abia aștept!
      Am mai fost la nunți în Brașov dar asta o să le întreacă pe toate. Din dorința de a organiza un eveniment perfect, mirii au ales pensiunea 3 Stejari, un complex turistic de 4 stele care este foarte aproape de oraș dar totuși la munte (în masivul Postăvarul, cred că știți că este o zonă superbă). Numele pensiunii vine de la cei trei copaci situați pe actualul domeniu și care sunt ultimele mărturii ale unei păduri seculare ce se întindea odinioară în această zonă.
       N-am fost niciodată într-o pădure de stejari deși am citit undeva (un fel de joc-zodiac, o prostioară de genul ăsta) că stejarul ar fi arborele meu protector. De atunci parcă i-am observat mai bine frumusețea și măreția și am dat importanță tuturor legendelor și superstițiilor pe care le-am auzit despre el. Se spune că dacă  toamna prinzi din zbor o frunză de stejar care cade, vei fi scutit de răceli și gripe toată iarna. Mi se pare o variantă mai ieftină și mai plăcută decât un vaccin :)
        Iar dacă doi îndrăgostiți pun în același timp într-un vas cu apă două ghinde își vor vedea viitorul: dacă ghindele plutesc împreună se vor căsători, iar dacă ghindele se despart cei doi se vor îndepărta unul de celălalt.
        Se pare că ghindele prietenilor mei au plutit una lângă alta și de aceea acum ne cheamă la nuntă. Deși i-am întrebat, nu au vrut să-mi dea prea multe detalii spunând că vom avea parte de foarte multe surprize. Totuși am aflat că ceremonia va fi în aer liber, la umbra stejarilor seculari, iar petrecerea propriu zisă va fi în restaurantul fabulos care are ieșire pe terasă.
        Deci e clar că pentru un astfel de restaurant trebuie să-mi pregătesc o rochie de mare gală. Sper să mă țină picioarele toată noaptea pentru că nunta e abia sâmbătă seara. Înainte de asta, vinerea, va fi ziua dedicată drumețiilor, pentru cei care doresc, evident. Dar cum să ajung eu în zonă și să nu mă încumet pe cărări de munte?… sau poate o să prefer un dolce far niente ca să fiu în formă a doua zi?
        Vom trăi și vom vedea. Oricum, ai ce să faci acolo pentru că există și teren de sport, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii… și multă liniște în mijlocul naturii ceea ce îmi doresc cel mai mult.
        Zic și eu așa, ca să par interesantă cu liniștea, pentru că de fapt abia aștept zumzetul și gălăgia veselă din jurul grătarelor în aer liber și fripturii la proțap care ne vor anima ziua de duminică. Doar v-am spus că nunta ține trei zile, nu? Și înainte să plecăm spre casă, că doar nu o să plecăm mahmuri la drum, o să mai fie încă o petrecere. Una micuță,  câmpenească tradițională.
        Ideea unei astfel de nunți în cadrul natural al muntelui  mi se pare genială, aduni toți oamenii într-un loc și le oferi amintiri pentru o viață. Toată lumea se simte bine și uită de grija volanului, știți voi, cine bea și cine se sacrifică la nunta asta? Nu mai e nevoie ca fiecare invitat să-și caute singur cazare în Brașov , să ajungă la petrecere obosit, direct de pe drum sau să fie nevoit să plece devreme. Sunt sigură că o să fie cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată. Iar tema nunții va fi ghinda și frunza de stejar, încă un secret pe care l-am aflat deja. Ornamentele de pe mese și mărturiile pentru nuntași vor avea legătură cu stejarul. Chiar și cerceii miresei vor fi foarte asemănători cu cei pe care i-a purtat Kate Middleton la nunta regală:

foto zorandesignsjewelry.com
        Replici ale acestor jumătăți de frunză de stejar de care atârnă o mică ghindă încadrată într-un oval elegant au fost multiplicate peste tot în lume. Dar ce e frumos și lui Dumnezeu îi place, așa că de ce nu?
        Nu-mi mai rămâne decât să aștept weekendul de la sfârștul lunii mai, să ajung la 3 Stejari și să mă încarc de energie pozitivă. Parcă aș pleca în concediu și nu doar la o nuntă! V-am mai spus că abia aștept?
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

st

Cadouri pentru bărbați

        Îmi place să fac cadouri, cu mult mai mult decât să primesc. De fapt cui nu-i place să vadă bucuria din ochii persoanei iubite atunci când descoperă surpriza pe care i-ai pregătit-o cu mult drag? Cred cu tărie că a face cadoul potrivit este o artă (sau o știință) care se învață în timp și care înseamnă cu mult mai mult decât simplele bune intenții. Este nevoie de pregătire, atenție la detalii și multă implicare.
       Scuzată-mi fie lipsa de modestie, dar acum am o părere foarte bună despre mine în ceea ce privește talentul de a alege darul perfect deși până să ajung aici am dat-o de câteva ori în bară.
        Uneori este destul de greu să-ți dai seama că nu ai făcut cadoul potrivit pentru că, în astfel de ocazii, oamenii sunt exagerat de politicoși și nu mai prididesc cu mulțumirile și laudele. Există însă semne care ar trebuie să ne dea de gândit: dacă prietena ta cea mai bună nu o să poarte colierul primit de ziua ei, e clar că nu i-a plăcut, dacă nu o să vezi statueta dăruită socrilor expusă undeva în casă, însemnă că nu a fost pe gustul lor, dacă păpușa adusă de Moș Crăciun zace pe fundul unei cutii, e clar că fetița ta și-a dorit un alt model și așa mai departe.
        Mie mi s-a întâmplat însă să primesc și feedback negativ instant. În urmă cu mulți ani, în timp ce îmi lua din mână cadoul frumos împachetat și mă săruta, soțul meu mi-a spus Mulțumesc pentru tradiționala cămașă înainte de a desface ambalajul și a vedea ce este înăuntru.  Nu era o cămașă, era un set de două cămăși, foarte frumoase de altfel, dar nu greșise prea mult. Atunci mi-am jurat că never-ever nu o să-i mai cumpăr cămăși de ziua lui și m-am ținut de promisiune.
        Atunci când faci un cadou există un prag psihologic destul de greu de depășit: puterea de a trece peste dorința de a cumpăra ceva cee îți place ție și care tu crezi  că i s-ar potrivi sărbătoritului și alegerea a ceea ce își dorește el cu adevărat. S-ar putea să fie o diferență de la cer la pământ.
        Pentru aniversarea de 18 ani a băiatului meu vroiam să-i cumpăr un ceas frumos, mai scumpicel, ceva fancy dar totuși util, să-i rămână și o amintire… știți voi clișeul după care gândim de multe ori când alegem un cadou. Eram un pic nehotărâtă în alegerea mărcii și a modelului și atunci mi-am zis că poate ar fi bine să-l întreb ce și-ar dori exact astfel încât să-l poarte cu plăcere. Răspunsul lui m-a șocat și, drept să spun, mi-a tăiat tot elanul: Mamă, dacă vrei să-mi faci o bucurie mare de ziua mea, te rog să-mi cumperi un compresor, mie nu-mi trebuie ceas. What??? nici nu știam exact ce-i ăla compresor, știam că e o sculă sau aparat dar nu știam la ce folosește. Am fost, într-un fel, dezamăgită dar apoi m-am gândit la câte cadouri aiurea primisem eu de-a lungul timpului și de care nu m-am bucurat deloc: seturi de cosmetice care nu mi se potriveau, bibelouri și vaze pe care le urăsc, servicii de farfurii, căni sau pahare de care nu aveam nevoie sau aranjamente cu lumânări, flori de pai și animale de faianță care s-au umplut de praf aruncate prin sertare. Până la urmă cadoul este făcut să-l bucure, în primul rând,  pe cel care îl primește și abia apoi pe cel care îl dăruiește.
        Așa că, da, am cumpărat un compresor și a fost, după cum a declarat chiar el,  cel mai frumos cadou primit vreodată. La fel mi-a spus și soțul când a primit dvd-ul cu concertul Live Aid de pe Wembley, la fel mi-a repetat și când a primit bicicleta pliabilă. Și de multe alte ori. Pentru el cadoul va fi întotdeauna fără cămăși și categoric, fără cravate.
       Eu nu spun că o cămașă nu este un cadou potrivit. Pentru un bărbat care pune mare preț pe imaginea lui, care știe întotdeauna care sunt tendințele în modă, care știe că marsala, orchid și bordeaux sunt (și) culori, o cămașă dintr-un bumbac de cea mai bună calitate poate fi alegerea perfectă. Important este să cunoști omul căruia îi alegi cadoul. Poți să știi multe despre el cunoscându-l de mult timp sau poți vedea anumite semne din care să deduci ce i-ar face plăcere.
        De curând am avut mare succes cu un cadou pe care l-am făcut, împreună cu colegii, șefului nostru care urma să părăsească definitiv România. Ceh de origine, am lucrat împreună cu el timp de doi ani dar ne-am văzut față în față destul de rar, poate o dată la două-trei luni, sediul lui fiind la Brașov. Ce să-i luăm, ce să-i luăm? De obicei, dacă e vorba de un străin, prima idee care le vine tuturor în minte este un album cu imagini din țara noastră. Nu-mi plac cadourile convenționale și apoi nici nu mi-l imaginam stând în serile de iarnă răsfoind nostalgic albumul în fața șemineului… De România în mod sigur nu-l leagă amintiri din satele Maramureșului, nici mănăstirile din Moldova ci mai degrabă nesfârșitele ședințe de vânzări și prezentările în PowerPoint.
         Nu știam multe lucruri personale despre el dar observasem un amănunt interesant: era foarte, dar foarte, ordonat. Poate un pic dus la extrem. Atunci când venea la întâlnirile noastre și se așeza la birou își scoatea întâi agenda pe care o punea exact pe mijlocul mesei, apoi își punea pixul, creionul și markerul portocaliu lângă, întotdeauna paralele perfect cu marginea agendei. Dosarele și le punea unul peste altul aliniate la milimetru. Nu suporta foi împrăștiate, cabluri la vedere sau coșuri de gunoi negolite. Poate un pic exagerat, era clar un maniac al ordinii. Și… pe Myman.ro, am găsit ceva care să-i satisfacă această sete de ordine:
         I-am luat niște suporturi din bronz (deci destul de grele) cu două globuri (unul terestru și unul al cerului) de care se sprijină cărțile astfel încât să nu se răstoarne. Au un aspect ușor antichizat și arată perfect într-un birou impunător. Știu asta pentru că, după ce a plecat,  am primit pe mail o poză de la fostul meu șef în care în spatele lui se vedea cadoul nostru. Globurile încadrau perfect niște bibliorafturi îmbrăcate în piele. Stăteau aranjate la un unghi de 90 de grade, fără nici cea mai mică deviație. De-aceea am zis că i-au plăcut și că a fost un cadou reușit, pentru că i-a făcut plăcere să le etaleze în noul lui birou din Praga.
        Acest magazin de cadouri de unde am luat suporturile este destinat, după cum îi spune și numele, bărbaților, dar am găsit multe, multe lucruri care mi s-ar potrivi și mie. Da, unde e ceva de cumpărat, hop și eu :) Cel mai tare și mai tare vreau acest ceas victorian pe care deja mi l-am pus pe wishlist-ul de pe Pinterest așa că înainte de a-mi lua cadoul pentru ziua mea, vă rog consultați lista.
        Poate încep să colecționez ceasuri de masă. Acesta e o reproducere a unui model de ceas din Anglia victoriană, folosit de poșta britanică și mi se pare absolut fabulos. Mai am un ceas vintage, moștenire de la o mătușă, este în perfectă stare de funcționare și ador ticăitul acestuia. Vă jur că nu este somnifer mai bun decât tic-tacul unui ceas mecanic și cred că cele două ar arăta drăguț unul lângă celălalt.
        De fapt, cadouri pentru oameni de afaceri  nu înseamnă neapărat bărbați, nu? De afaceri se ocupă în egală măsură și femeile iar dacă vrei să faci un cadou pentru un partener de business-femeie și dorești să menții aspectul profesional e clar că nu poți să mergi cu creme și rujuri care ar putea da un iz de superficialitate. Am văzut pe site tot felul de chestii din piele: agende, mape, mouse-paduri și, ce mi-a sărit în ochi, niște tăvițe adorabile:
        Cu una de-asta pe birou, e tot timpul curat. Eu aș pune în ea tot ce nu are loc în altă parte; agrafe, ace, rezerve de stilou, bomboane, bilețele, șuruburi de cercei, medicamente… tot ce se adună în timp.
       Nu știu de ce am divagat de la ideea inițială în care vroiam să vă arăt, de fapt, idei de cadouri pentru bărbați care pare-se sunt mai greu de găsit. Oricum, cel mai bine ar fi să intrați pe site și să vedeți cu ochii voștri pentru că, știți și voi, o imagine face cât o mie de cuvinte. Neapărat să vă uitați la butoni, sunt unii rotunzi, cu un mic căpăcel de sticlă în spatele căruia se vede mecanismul unui ceas  elvețian în perfectă stare de funcționare. Sau să vi-i arăt? Nu, mai bine alegeți voi că sunt vreo patru variante…O mică operă de artă. Love it!
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

exterior-of-window-cabin

Certificatul energetic

        Când am auzit pentru prima oară de certificatul energetic, în urmă cu 3-4 ani, vă spun sincer că m-am gândit că este încă o tâmpenie inventată de guvernanți ca să mai scoată niște bani de la noi. Mi se întâmplă uneori să mă reped să trag concluzii înainte de a ști cu exactitate despre ce este vorba… Nu des, dar atunci când o fac, recunosc acest lucru. Între timp mi-am mai schimbat opiniile iar acum pot să vorbesc în deplină cunoștință de cauză. Dacă vreți, o să vă spun și vouă cum stă treaba cu certificatul energetic și la ce folosește. O să ne jucăm de-a școala iar eu, bineînțeles, o să fiu profesoara așa că vă rog să faceți liniște :)
       În primul rând, pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, o să vă întreb dacă ați vrea să petreceți o iarnă într-o astfel de cabană care are întreaga fațadă făcută din geamuri reciclate. Adică să o închiriați pentru voi și pentru prieteni, să petreceți revelionul, weekendurile și, de ce nu, cât mai multe zile în mijlocul naturii.
foto homes.yahoo.com
        Îmi imaginez că este foarte plăcut să fii înconjurat de pădure în orice colț al casei te-ai afla, să vezi frunzele mișcându-se sub adierea vântului, păsările sărind de pe o creangă pe alta și tot felul de alte nimicuri romantice. Vara este minunat, dar iarna? oare aerul rece nu se strecoară printre îmbinările tocurilor de geam? Oare sticla este suficient de groasă astfel încât să oprească gerul de afară? Oare câte ore pe zi trebuie să duduie soba astfel încât înăuntru să se păstreze o temperatură confortabilă?
       Câteodată aceste lucruri se văd cu ochiul liber, dar de cele mai multe ori nu. Și atunci intervin specialiștii care, cu echipamente de măsurare specifice, stabilesc cu certitudine performanța energetică a clădirii dându-i un calificativ situat între A (cel mai bun) și G (cel mai slab, asta însemnând că nu te plouă dar vântul îți cam șuieră pe la urechi).

       Acest calificativ este înscris în certificatul energetic (un fel de buletin de analize). De exemplu dacă pentru un om, în buletinul de analize medicale i se scrie că are colesterolul 180, glicemia 90 și trigliceridele  nu-știu-cât, similar, în certificatul energetic al unui apartament se înscriu date referitoare la etanșări, coloane de încălzire, tencuieli, coșuri de fum, sisteme de ventilație și tot felul de  date tehnice la care nu mă pricep dar pe care auditorul energetic le trece în urma măsurătorilor de la fața locului.

foto libertatea.ro

La ce folosește certificatul energetic? Presupunând că vrei să te muți cu chirie și ai de ales între două apartamente similare, unul din clasa A și unul din clasa C este evident că primul este de preferat pentru că nu e totuna să plătești încălzirea pe timp de iarnă 300 de lei pe lună sau 400 de lei. Cu alte cuvinte, această hârtie, îți spune cât de sănătos, din punct de vedere energetic, este un apartament. Începând din iulie 2013, pentru clădirile care se vând sau se închiriază, proprietarul este obligat (conform Legii 159/2013) să pună la dispoziția cumpărătorului sau potențialului chiriaș acest certificat. Mie mi se pare un lucru de bun simț în lumea în care trăim și în care prețul la energie crește de la an la an. Adică dacă atunci când alegem să cumpărăm un simplu frigider unul din criterii este clasa energetică, ar trebui să gândim la fel atunci când (poate doar o dată în viață) ajungem să cumpărăm o casă.

foto lowcostliving.co.uk

Chiar dacă pernițele care se pun în dreptul ferestrelor sau pe pragul ușilor ca să nu tragă curentul pot să ia cele mai drăguțe forme, prefer oricând să am o casă în care să nu fiu nevoită să folosesc astfel de ”decorațiuni”

foto engagingtoddleractivities.wordpress.com

În urma introducerii obligativității certificatului energetic, constructorii de case au interesul de a le optimiza din acest punct de vedere.  Dar și proprietarii de apartamente vechi au găsit soluțiile de a trece de la o clasă inferioară la una superioară și nu doar pentru o posibilă viitoare tranzacție ci, în primul rând, pentru propriul confort.
În primul rând dotarea apartamentului cu geamuri termopan pentru că se cunoaște cât de ineficiente sunt geamurile obișnuite mai ales când tâmplăria lasă de dorit. Nu cred că este cineva care să nu fi văzut pernițe din cele de care vă spuneam lăfăindu-se în timpul iernii între cele două rânduri de geamuri ale caselor vechi. Apoi așa zisa ”anvelopare” a blocului. Acolo unde locatarii nu se pun de acord, există și varianta individuală. Sunt sigură ca apartamentele de la etajele 2,3 și 4 din acest bloc (în stânga, deasupra celor patru aparate de aer condiționat) stau cu mult mai lejer la facturile de gaz pe timp de iarnă.

         Este ca și diferența dintre a umbla iarna într-un pardesiu subțire sau o haină de blană. Am văzut și varianta izolării în interiorul apartamentului cu polistiren și, deși nu este la fel de eficientă, este mai mult decât nimic.
        Deci, dragi elevi, să recapitulăm: dacă vreți să cumpărați sau să închiriați un apartament, trebuie să solicitați proprietarului certificatul energetic. Este un document obligatoriu pentru finalizarea tranzacției. Mai mult chiar, dacă veți cumpăra apartamentul prin programul Prima casă, trebuie să știți că este prevăzut în lege ca apartamentul să nu fie mai jos de clasa C, altfel nu veți obține finanțarea de la bancă. Certificatul energetic este valabil 10 ani dacă, evident, nu apar modificări majore în ceea ce privește sistemul de încălzire sau izolația termică…
        Stați, unde fugiți așa? a sunat de pauză?…oricum, nu mai aveam prea multe de spus. Lecția s-a terminat…
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

 

Share This:

Citește mai mult