mess

Detectorul de obiecte pierdute

        Se spune că oamenii, după ce ajung să stea un timp împreună, încep din ce în ce mai mult să semene unii cu alții. Să gândească la fel, să reacționeze la fel, să le placă aceleași lucruri și chiar să se comporte asemănător. Vă spun din proprie experiență că exact așa se întâmplă.
       Când m-am căsătorit cu Cristi, mi se părea foarte ciudat că nu-și găsea niciodată cheile (de la casă, de la mașină. de la garaj, de la birou whatever – cheile) și zilnic auzeam întrebarea Nu mi-ai văzut cheile?… Mă gândeam cum naiba e să nu știi unde ți-ai lăsat cheile pentru că eu știam în orice moment unde se află și cel mai neînsemnat lucru, darmite ceva așa de important?  La început mă enerva întrebarea, apoi, încet-încet m-am obișnuit, iar acum, după atâția ani, am ajuns să pățesc exact la fel. Deci nu s-a luat el după mine, m-am luat eu după el.
       Veșnic se întâmplă să nu-mi găsesc ceva. Uneori mi se pare că jumătate din viață mi-o petrec căutând lucruri pe care nu mai știu unde le-am pus. Telefonul e primul pe listă, apoi urmează ochelarii, cheile (bineînțeles), rujul, cana de cafea, ceasul, portmoneul și orice altceva se poate muta dintr-un loc în altul nefiind înfipt într-un soclu de beton. De haine nici nu mai vorbesc, de multe ori sunt nevoită să aleg o altă ținută decât cea pe care mi-o propusesem inițial pentru că ba nu-mi găsesc cămașa albă, ba nu știu unde mi-e tricoul în dungi, ba am uitat că mi-am pus bluza roșie la spălat. Tot timpul caut ceva.
foto spoonfulofimagination.com
        Dacă aș avea puterea, aș inventa o baghetă fermecată cu care să mă plimb prin casă și care să îmi spună exact unde se găsește ceea ce caut și de care am nevoie în momentul respectiv. Asta sună cumva a poveste cu vrăjitoare și magicieni dar dacă stau bine să mă gândesc cred că nu e chiar imposibil de realizat cu tehnica actuală.
        Îmi imaginez că ar trebui să arate oarecum similar cu un detector de metale dar, evident, mult mai mic că doar raza de acțiune e în casă și nu pe câmp.
foto ground-penetrating-radar.de
        Această baghetă ar trebui să fie conectată wireless la calculatorul în care se găsește baza de date care conține toate obiectele căutabile, ca să spun așa. Dacă un obiect nu se regăsește în această bază, eu nu am cum să-i transmit detectorului ce anume să caute.
       Crearea acestei baze de informații ar fi cel mai laborios lucru dar se poate face în timp, adăugând în fiecare zi (sau pe măsură ce cumpărăm obiecte noi) câte o poziție pentru fiecare articol pe care știm că s-ar putea să fim nevoiți să-l căutăm prin casă pentru că am uitat unde l-am pus.
       În primul rând obiectul ar trebui să fie scanat cu un aparat (sunt sigură că deja s-a inventat) care să-i memoreze forma, mărimea, textura, consistența, pufoșenia, culoarea, grosimea și orice altă caracteristică. Aceste date ar apărea lângă descrierea pe care eu aș face-o obiectului respectiv, descriere formată din cât mai multe tag-uri (etichete). De exemplu la o bluză aș scrie haină, albă, 200 (astea ar fi gramele), modulară. Nu știu dacă modulară e cuvântul potrivit pentru ceva care își poate schimba forma dar nu am găsit altceva.  Opusul acestei forme ar fi rigidă – adică la o cheie sau la o carte așa aș scrie.
       Odată realizată această bază de date, totul ar fi foarte simplu. Se aleg tag-urile, să zicem verde, haină, 50, acestea se transmit dispozitivului iar eu plec cu bagheta detectoare pe lângă dulapuri, pupitre și cuiere. De câte ori bagheta simte ceea ce eu i-am transmis, emite un semnal sonor și, uite-așa, bip-bip eu îmi găsesc eșarfa verde pe care o căutam.
       Baza asta de date cu toate obiectele utile și inutile care se adună într-o casă ar crește într-un an cât alții-n șapte așa că la un moment dat ar fi nevoie de surse de stocare din ce în ce mai mari. Am căutat și am găsit oferte de hard disk-uri și oferte SSD Intel în magazinul MediaDOT.ro.
       Drept să vă spun, inițial m-am uitat după hard disk-uri pentru că eu credeam că am nevoie de un hard disk (așa mi-a spus bunica) dar intrând pe site am văzut aceste SSD-uri care, inițial, nu știam ce sunt. Probabil că am trăit destul de mult timp sub o piatră :) M-am documentat și acum sunt în măsură să vă informez și pe voi, celor care nu aveți tangențe cu informatica, ce sunt acestea.
      Sunt tot niște surse de memorare a datelor iar denumirea de SSD vine de la Solid State Drive și sunt varianta mai mare și mai performantă a stick-urilor de memorie USB. Capacitatea lor se măsoară în GB și sunt mult mai rapide decât hard disk-urile. Spre deosebire de SSD, hard disk-urile sunt varianta mai sofisticată a unui cd (sau dvd) iar accesul la informația de pe ele presupune o mișcare mecanică: un braț care se mișcă continuu de-a lungul unui platan de stocare. Din acestă cauza viteza lor de citire/scriere este mai mică. În unele situații este mai potrivit un hard disk, în altele un SSD.
     Oricum, alegerea dispozitivului potrivit și a tuturor celorlalte componente electronice o să o las la latitudinea celui care va reuși să creeze bagheta detectoare. Eu am venit doar cu ideea pentru care nu o să cer drepturi de autor. Gloria și toate beneficiile materiale o să le cedez celui care va reuși să pună în practică această idee :)
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

 

Share This:

4 păreri despre “Detectorul de obiecte pierdute

  1. :)))) Cu cheile am avut si eu problema din tinerete, intre timp am reusit sa ma organizez si sa am grija sa le pun in acelasi loc. Dar tot mi-ar trebui si un dispozitiv de cautare pentru telefon. Astept cu nerabdare inventarea unui asemenea dispozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *