După cum se vede, urmează sezonul călătoriilor, toată lumea e pe picior de plecare iar eu sunt super-mega entuziasmată. Glumesc desigur pentru că pandemia a pus din nou opreliști care nu știu când se vor sfârși dar, de bună seamă, nu au cum să dureze la infinit. Iar noi o să ne reluăm viața normală cu obiceiurile și hobby-urile pe care le-am avut înainte de fatidicul an 2020. Încerc să fiu optimistă deși astăzi a fost recordul absolut la infectări, cel mai mare număr de cazuri noi de covid de la începutul pandemiei. 11049. Vorbesc de România, țara nevaccinaților.

       Însă toate astea nu au cum să mă împiedice în a-mi duce mai departe la îndeplinire toate proiectele începute în urmă cu ceva ani așa că vreau și o să fac în continuare vloguri de călătorie. Am deja câteva trasee în plan dar nu pot încă să le dezvălui, parțial din superstiție, parțial din neîncrederea în ziua de mâine și din toată instabilitatea care ne înconjoară. Știți cum e, sau dacă nu știți, vă spun eu acum. Pe când credeai că ai pus la punct toate detaliile unei călătorii, te trezești cu zboruruile decalate sau, mai rău, anulate, cu noi instituiri de carantină în locuri la care nu te-ai fi așteptat și cu treceri din zona verde în zona roșie exact în momentul în care ai închis fermoarul trolerului. Cu toate astea, pe principiul care pe care am reușit să înving sistemul de câteva ori și de când a început pandemia am făcut niște excursii reușite. Pe lângă cele din țară (la Constanța, Brașov și Oradea) am evadat și în afara ei, o dată în Franța și o dată în Anglia de unde am mers în Wales. Toate călătoriile sunt imortalizate pe YouTube.

        Aparatul cu care filmez, un Canon G7x, este foarte bun și sunt în continuare extrem de mulțumită de el deși îl am de patru ani deja. Sau cinci? Nu mai știu exact dar nu mi se pare depășit moral și pentru ceea ce îmi trebuie mie este perfect. Singura nemulțumire nu este legată de aparatul în sine ci de faptul că uneori lumea este foarte reticentă atunci când îmi vede obiectivul, de parcă aș fi un reporter care vrea să dea la ziar cine știe ce veste de senzație. Așa se panichează de zici că toți ar avea ceva de ascuns și au impresia că cineva ar vrea să îi scoată în prim plan deși, sincer vorbind, nici dracu’ nu îi bagă în seamă. Ideea e că îi apucă paranoia dacă te văd intrând cu camera în mână într-un magazin, într-un tren sau în general în orice spațiu public Ar fi de înțeles dacă aș fi singura care filmează sau fotografiază dar când știi că toți, dar TOȚI, ceilalți din jur fac același lucru însă cu telefonul, mă apucă disperarea. Și în străinătate mai e cum e, dar pe plaiul mioritic este aproape imposibil să filmezi fără să ți se spună că este interzis.

        Drept urmare, având în vedere că telefonul pe care îl am nu este chiar ultimul răcnet, a început să încolțească în mine ideea de a investi într-un iPhone care să cumuleze toate funcțiile și cu care, evident, să scot video-uri de calitate.  Dar este atât de greu să nu te pricepi la chestii tehnice…pfff… numai eu știu câte investigații am făcut și câte review-uri (din care n-am înțeles nici măcar un sfert) am urmărit pe YouTube. Nici acum nu știu ce inseamna nfc la telefon. Dar deși entuziasmul deținătorilor de produse apple este imens, mi s-a părut că prețul unui telefon nou este mult prea mare pentru ceea ce îmi oferă și că plătesc mai mult numele brandului decât caracteristicile tehnice în sine. Și cică mai nou nici măcar o pereche de căști nu-ți mai dau în prețul astronomic de peste 1000 de euro. Și nici încărcător. Primești doar cheița de scos cartela 🙂 Desigur că găsești incarcator wireless iphone și în altă parte dar e jenant pentru o firmă care se respectă și are pretenții.

        Anyway, am renunțat la ideea cu telefonul și am trecut la planul b, acesta fiind un DJI Pocket 2, adică o cameră video de buzunar. Pe lângă că este foarte mică, nici nu are forma unei camere clasice și deci poți să te plimbi cu ea în mână fără să atragi toate privirile asupra ta, adică exact ceea ce îmi doresc. Ca să nu mai spun că prețul este cam la o treime din prețul unui iPhone. Desigur că intenția mea nu este să compar mere cu pere ci doar să îmi ating scopul final drept pentru care aștept aici părerile voastre despre această a doua variantă. Să-mi iau sau nu? aceasta-i întrebarea.

 

Read More

       Aproape doi ani au trecut de când făceam cu regularitate rezumatul săptămânii și apoi, brusc, fără să știu de ce, am renunțat la acest obicei. Acum parcă îmi face plăcere să recitesc ce scriam atunci și să îmi aduc aminte ce făceam și care erau problemele zilei așa că m-am hotărât să reiau sinteza. Deci:

1. Am făcut shaorma acasă și mi-a ieșit mai bună decât mă așteptam. De fapt, fără urmă de modestie, a fost cea mai bună shaorma ever. Cu lipie cumpărată din supermarket (încălzită în prealabil într-o tigaie), cu pui rotisat (și acela cumpărat) și cu multe legume: roșii, castraveți cruzi și murați, ardei, ceapă și multă varză, că aia îmi place cel mai mult. Sosul l-am făcut din iaurt și un strop de maioneză și am adăugat mărar și un pic de oregano. A ieșit ceva absolut delicios și cred că voi repeta figura cât de curând.
2. Am cumpărat bilete de avion să merg de Anul Nou în Anglia. Știu, nu mă liniștesc nicicum dar chiar mi-am pus viața pe hold prea mult timp și nu mai vreau să trăiesc în teroare. Dacă se va putea călători, o voi face cu orice preț și cu orice riscuri. Vaccin am și sunt dispusă în continuare să dau banii pe teste costisitoare deși mă doare sufletul. Dar se pare că deocamdată asta e noua normalitate.
3. Am început din nou să-mi pun scorțișoară în cafea, semn clar că a venit toamna. Oricât de mult îmi place aroma, atunci când e cald afară nu pot nici măcar să o ating și resping tot ceea ce este legat de acest condiment. Ciudat, nu? sau ține de meteo-sensibilitate?
4. M-am îngrijorat văzând cum crește numărul de infectări cu virusul covidului și mă îngrozește gândul că se vor închide din nou școlile deși nu sunt direct afectată. Nu mai am copii de școală dar educația e ceva care ar trebui să ne intereseze pe toți iar școala online, mai ales la cei mici, este, scuzați expresia, o porcărie sinistră. O să ținem copiii în ignoranță încă o lungă perioadă de timp deși s-a văzut clar eșecul acestui tip de abordare.
5. Am visat că trăiam pe vremea comunismului și am fost cooptată de securitate să fac parte dintr-o grupare care urma să monitorizeze niște mămici cu copii mici care, cică, ar fi complotat împotriva regimului. Mi-era teribil de frică și făceam tot posibilul să mă prefac că sunt una de-a lor. Am trăit o noapte întreagă cu groaza că voi fi deconspirată dar nici când m-am trezit nu am fost mai fericită. Una dintre mămicile urmărite era Dana Rogoz 🙂 Cred că visul mi se trage de la multele articole și cărți pe care le-am cititi în ultima vreme legate de odioasele crime ale comunismului și care m-au tulburat foarte tare.
6. Am văzut cum casa lui Vlad începe să prindă contur și asta nu poate decât să mă bucure. A ajuns la faza cu acoperișul, țigla e deja cumpărată și într-o săptămână, două, casa va fi acoperită. Abia aștept să înceapă partea cu finisajele interioare care va fi mult mai exciting decât subiectele legate de ciment, fundații sau fier beton. Cui nu-i place să frunzărească internetul în căutare de modele de parchet, balustrade de scări, feronerie pentru uși, șeminee din cărămidă aparentă sau să se inspire în amenajarea băilor cu cele mai faine modele de baterii de dus sau paravane de dus? E o temă care pe mine nu mă plictisește niciodată.
7. Am citit un roman care m-a captivat de la prima până la ultima pagină. Un bestseller american scris de Delia Owens – Acolo unde cântă racii. Mi s-a lipit de suflet și m-a impresionat destinul fetei părăsite de toată familia dar care rămâne cu dragostea ei nețărmurită pentru natură trăindu-și întreaga viață departe de lumea dezlănțuită. Desigur că povestea ei are și elemente greu credibile, cum ar fi faptul că deși a învățat să scrie și să citească abia în adolescență și nu a frecventat niciodată vreo școală, ajunge să publice cărți științifice dar până la urmă acesta este farmecul cărților, să ne lase imaginația să zboare.

Voi ce ați mai făcut? Dacă ar fi să alegeți doar un singur verb, care ar fi acela?

Read More

        După ce că aseară m-am culcat prost dispusă, prima știre pe care am citit-o în dimineața asta a avut darul să mă enerveze de-a dreptul. Cică Danemarca, prima țară care a renunțat la toate restricțiile legate de nenorocitul  ăsta de virus, își manifestă ”îngrijorarea” cu privire la români și bulgari, care ar putea să întrețină în continuare pandemia, din cauza procentului mic de oameni vaccinați. Nu știu unde și cum și-o manisfestă, dar va fi de ajuns să anuleze cursele din și înspre România ca tăvălugul să se pornească la vale și să ne trezim (din nou) ca fiind priviți drept ciumații Europei. Desigur că pe mine personal acest lucru o să mă afecteze enorm având în vedere faptul că locuiesc departe de soțul meu și călătoriile la mare distanță fac parte din rutina noastră.

        Discuțiile pe tema vaccinării vor continua la nesfârșit și niciun argument din lume nu o să convingă tabăra adversă că ar putea să-și reconsidere părerea. E la fel de inutil să aduci argumente și la fel de imposibil de schimbat opțiunea cuiva (dacă nu chiar mai greu) ca atunci când ai deschide o discuție despre înclinațiile politice. Eu m-am zbătut să ajung la vaccin cât de repede s-a putut și primul motiv a fost teama de boală iar abia pe locul doi a venit facilitatea de a putea călători în diverse locuri fără a mai intra în carantină. De fapt în februarie atunci când am făcut prima doză, încă nu se punea problema călătoriilor, Europa fiind cu toate porțile ferecate. Nu fac parte dintre curajoșii care luptă cu pieptul gol în fața virusului (care, după unii,  poate nici nu există) și nici moartea prin sufocare nu mi se pare cea mai plăcută metodă de a da colțul dar nici nu vreau să dau în paranoia umblând cu cagula pe stradă, plimbându-mi nepoții cu mască în parc și dând în agorafobia socială. Am înțeles că virusul este deja endemic și nu va putea fi eradicat vreodată și, pe de altă parte, mi-e clar ca bună ziua că nici mult așteptatul vaccin nu a făcut minuni. Eficacitatea lui lasă mult de dorit iar asta nu a făcut decât să dea apă la moară anti-vacciniștilor.

        Presimt că nu mai este mult și cele două tabere se vor lua la încăierat în toată regula în timp ce pașapoartele covid vor deveni anexă la actul de identitate, permisul de mers la mall va sta în portofel lângă cardurile bancare iar restricțiile fizice, sociale și economice ne vor umbri viața prin agresivitate. În tot acest timp virusologii de Facebook vor continua să se zbată în a demonstra conspirația mondială care a pus stăpânire pe pământ cu scopul, limpede ca lumina zilei, de a depopula planeta și pentru ca unii să facă miliarde de dolari din vânzarea vaccinurilor. Ca să nu mai spun de teoria conform căreia covid-19 nu este mai rău decât o răceală iar tratamentul se face cu paracetamol. Sau cu medicamente pentru uz veterinar sau chiar cu uleiuri esențiale. Nici nu știu de ce mai suntem unii fraieri care mergem la doctori adevărați în loc să ne luăm toate informațiile de pe net unde găsim în mod gratuit specialiști care au absolvit cursul de prim ajutor în școala generală și îți pot apoi explica ce sunt indicatorii D Dimeri ai activității de coagulare sau în ce situații nivelul de creatinina serica este crescut.

        Și dacă tot m-am pornit, mai este un lucru care mă enervează foarte tare, mai mult chiar, îmi provoacă scârbă. Atitudinea de superioritate și șmechereală prostească de a face uz de un fals certificat  de vaccinare. Păi dacă tot te crezi nemuritor și intangibil, asumă-ți și faptul că societatea are niște reguli după care funcționează. Iar una dintre ele tocmai a intrat în vigoare și face parte din categoria pâine și circ: Ministrul Sănătăţii a semnat ieri ordinul pentru organizarea loteriei de vaccinare iar premiul cel mare este în valoare de 1.000.000 lei. De ce naiba m-am grăbit cu vaccinarea ca fata mare la măritat, nu știu. Succes însă celorlalți!

 

Read More