După cum spuneam ieri, tocmai m-am întors dintr-un city break la Dublin, un oraș absolut încântător despre care aș putea vorbi cu mult entuziasm fără să obosesc deloc și, cred, fără să devin plictisitoare. Dar aleg azi să vă povestesc despre o mică excursie, un daytrip pe care l-am făcut într-o zi de duminică exact de ziua mea, cadou pe care l-am ales eu în detrimentul oricărui obiect material care nu mi-ar fi adus nici pe sfert la fel de multă bucurie precum această experiență.
Toate călătoriile pe care le-am făcut în ultimii zece ani au fost planificate, calculate și puse la punct în cele mai mici detalii de către mine însămi și nici nu-mi mai aduc aminte exact când am fost ultima oară într-un sejur cumpărat printr-o agenție de turism. Probabil în Turcia la un all inclusive dar a trecut prea mult timp de atunci și cum de acolo nu ne-am întors foarte încântați, mi-am zis că va mai curge multă apă pe Dunăre până să-mi mai las vacanțele pe mâna altora. Și de atunci încoace mi-am făcut temele în fiecare vară și totul a ieșit pe gustul nostru.
La Dublin urma să stăm patru zile, timp mai mult decât suficient să batem orașul la pas după cum citisem pe diverse forumuri și bloguri, așa că m-am gândit că n-ar fi o idee rea să extindem puțin aria de explorare și să vedem și altceva din Irlanda așa că m-am pus pe gugălit. Top 10 things to do in Ireland sau Top rated tourist attractions indicau pe primul loc The Cliffs of Moher care sunt niște formațiuni stâncoase, abrupte și spectaculoase care formează linia de țărm cu Oceanul Atlantic, peisaj într-adevăr magnific după cum arătau pozele de pe internet. Problema era că acest loc se află pe coasta de vest a insulei adică exact pe partea opusă orașului Dublin care se găsește pe țărmul estic. Vreo 300 de km dus plus încă 300 întors deci 600 de km de autostradă unde nu vezi mare lucru (de fapt nu vezi nimic), iar să mergi pe drumuri naționale ca să-ți satisfaci setea de cunoaștere văzând localități, îți ia o zi întreagă. Am renunțat deci la această idee chiar înainte de a încolți și am căutat ceva mai aproape.
Căutările m-au dus pe un site, viator.com, unde am găsit câteva sute de review-uri pozitive la o excursie de o zi la Kilkenny, un orășel la vreo sută de km sud-est de Dublin, un orășel despre care ulterior aveam să aflăm că în timpul evului mediu fusese capitala Irlandei. Mi s-a părut interesant ce am citit despre acest oraș așa că am căutat variante de a ajunge acolo cu trenul sau autobuzul iar cum transportul în comun funcționează perfect nu a fost greu să găsesc ce-mi trebuia. Trenul mi s-a părut însă destul de scump (30 de euro dus-întors) comparând cu prețul excursiei de 35 de euro pe care viator.com o oferea și care includea în afară de transport și accesul la Glendalough Monastic Site, vizitarea unor lacuri glaciare din Munții Wicklow și o demonstrație de dresaj a câinilor collie antrenați special pentru a conduce turmele de oi.
Păreau a fi multe lucruri atrăgătoare așa că, pentru prima dată după mulți ani, ne-am înscris și noi în excursia cu ghid care urma să ne ducă în locuri cu care Irlanda se mândrește și a fost cea mai înțeleaptă decizie pe care am putut să o luăm. Turul, care a început la 8 dimineața și s-a încheiat pe la 6 după masa, a fost una dintre cele mai reușite experiențe pe care le-am trăit de când călătoresc prin lume.
Punctul de întîlnire a fost în fața unuia dintre hotelurile mari din centrul orașului iar autocarul cu care am mers era unul nou-nouț, avea wifi și prize usb și era plin de turiști din toate colțurile lumii dintre care cei mai gălăgioși erau francezii. Ghidul nostru, o fată pe nume Ashley, a fost nevoită să le atragă atenția de câteva ori pentru că vorbeau prea tare și uneori o acopereau deși ea avea la microfon. Pe lângă că era frumușică, avea și darul vorbirii și de la ea am aflat o mulțime de lucruri interesante despre Irlanda, mai multe decât am învățat în toți anii în care am făcut geografie și istorie la școală.
Prima oprire am făcut-o la Glendalough, un loc în care se păstrează ruinele primelor lăcășuri creștine din insulă și care au scăpat de atacurile vikingilor. Creștinismul timpuriu a apărut în secolul al VI-lea iar St. Kevin, călugărul care a pus bazele acestor biserici/ mănăstiri este un fel de patron spiritual al locului, loc care a intrat în ruină după distrugerile normanzilor din 1214. Crucea celtică, o cruce înscrisă într-un cerc reprezintă trecerea (lină și pe înțelesul tuturor) de la simbolurile păgâne (soarele) la cele creștine, adică crucea care se regăsește pe toate monumentele funerare din Irlanda.
Am plecat apoi la o plimbare prin pădure, un drum de 20-30 de minute care ne-a dus la două minunății de lacuri într-un peisaj montan ce aducea foarte bine cu Scoția iar această senzație am avut-o înainte chiar de a afla de la ghida noastră că scenele din Braveheart, celebrul film cu și mai celebrul Mel Gibson au fost filmate aici, în Wicklow Mountains și nicidecum în Scoția acolo unde de fapt se petrece acțiunea.
Vizita la ferma de oi ne-a oferit, exact așa cum scria în descrierea excursiei ”A True Irish Experience”. Cei doi câini border collie, de o inteligență ieșită din comun, au condus oile exact pe unde au propus turiștii, pe după un butoi aflat pe câmp, apoi le-au pus să înconjoare un copac, să meargă până la gard, să facă un fel de opturi pe lângă țarc, oriunde și orice li se cerea să facă, au executat. Iar toate astea le-au ieșit urmând doar fluierăturile pe care le scotea ciobanul-artist, de altfel un one man show. Inițial am fost reticentă la ideea acestei demonstații gândindu-mă că la viața mea am văzut destule turme de oi pe șoselele patriei noastre și probabil o să le văd și de acum înainte cum le mână câinii din spate dar spectacolul oferit de irlandezi a fost mult peste așteptări.
Ne-am urcat înapoi în autocar exact când a început să plouă și ne-am dat jos la Kilkenny când a ieșit soarele. Am avut noroc de o vreme splendidă cât timp am vizitat Castelul orașului construit în secolul al XII-lea și care a aparținut aceleiași familii până în anul 1967 când a fost vândut municipalității pentru simbolica sumă de 50 de lire. Acum este un muzeu perfect recondiționat și deschis publicului, arată perfect și prevăd că va rezista încă multe secole de acum încolo.
Ne-am plimbat pe străduțe, am admirat clădiri, am ascultat poveștile locului spuse de ghida noastră care copilărise în Kilkenny, am făcut window shopping, am mai vizitat o biserică veche de când lumea de care nu-mi mai aduc nimic aminte 🙂 și într-un final am intrat într-un pub pentru că, nu-i așa, dacă nu bei o adevărată bere irlandeză, degeaba te-ai dus până acolo.
Brewery Corner s-a dovedit o alegere inspirată, era ora 3 și mai nimeni în bar dar cei care erau, localnici adevărați, roșcați, cu pistrui și vorbind irlandeza între ei s-au dovedit a fi mai mult decât prietenoși altfel nu-mi pot explica de ce atunci când m-am întors de la baie după ce lipsisem doar 5 minute l-am găsit pe soțul meu îmbrățișându-se cu Sean 🙂 Toată lumea era veselă, muzica excelentă, decorul original iar berea locală în vreo douăzeci de sortimente fără să mai punem la socoteală celelalte băuturi care se găsesc peste tot. 
Când am ieșit de acolo se apropia deja ora plecării, am mai făcut un mic tur al orașului și cu mare tristețe ne-am dus înapoi la autocarul care ne aștepta în parcare. Avusesem o zi minunată, o zi pe care din fericire am prelungit-o în Dublin încă multe ore pentru că în luna iunie ziua e lungă iar Irlanda, mai la nord decât România, beneficiază de și mai multă lumină. La ora zece seara soarele era încă sus pe cer. Pe cer și în inima mea.
Read More
