Organizator de evenimente? Never-ever!

       Azi am mai tăiat un vis de pe listă. Poate e mult spus ”vis” dar era o idee pe care mă gândeam ca într-o bună zi o voi materializa: aceea de a avea o firmă care să organizeze evenimente. De unde și până unde mi-a încolțit ideea asta n-aș putea să spun pentru că niciodată nu am avut tangență cu acest domeniu și nici nu cunosc pe cineva care să se ocupe de astfel de lucruri și pe care l-aș fi putut invidia pentru o meserie ce părea frumoasă. Dacă stau să mă gândesc un pic, n-am văzut decât în filme cum astfel de firme vin cu mașinile din care descarcă mese imaculate, scaune legate cu funde de satin, suluri  de covoare roșii, ghirlande de beculețe și vase cu aranjamente florale perfecte pe care oriunde le-ar așeza arată de parcă acolo le era locul de când lumea. Părea așa de simplu și de frumos să trăiești doar de la o petrecere la alta încât credeam că aș putea să fac și eu asta și să câștig niște bani într-un mod extrem de plăcut. Dar, ca de obicei, realitatea te izbește când te aștepți mai puțin și îți arată că nimic nu este ceea ce pare a fi. Să vă spun așadar cum am ajuns la acestă concluzie.

       În urmă cu mai bine de o lună mi s-a propus să fac parte din echipa care urma să organizeze o expoziție de flori pe parcursul a trei zile. Nu era o sarcină obligatorie, puteam foarte bine să refuz dar mi s-a părut un proiect interesant în primul rând pentru că era vorba de flori (și cui nu-i plac florile?) iar în al doilea rând aș fi văzut și eu pe viu ceea ce se petrece behind the scenes în cazul unui eveniment cu o amploare destul de mare așa că am acceptat cu bucurie. Nu am avut vreun rol de coordonare, am fost un simplu pion căruia i s-a spus ce să facă și cam atât. În schimb am avut ochi și urechi cu care am înregistrat atât procesul de making-of al expoziției cât și derularea întregului eveniment. Iar după asta pot să spun cu mâna pe inimă că nu-mi mai trebuie never-ever. De ce? Păi să începem cu începutul, asta însemnând sosirea expozanților care trebuiau să își aranjeze standurile în clădirea liceului care urma să găzduiască evenimentul. Asta se întâmpla cu o zi înainte de deschiderea oficială. Fiecare avea locul pregătit, mai bine spus marcat cu o mică masă pe care era afișat numele firmei. Vă jur că toți, dar absolut toți, au fost nemulțumiți de locul pe care l-au primit. Dacă locul era la parter, de ce nu era la etaj, dacă era la etaj, de ce nu era la parter, dacă era la capătul coridorului de ce nu era la mijloc, dacă era înăuntru, de ce nu era afară, dacă era afară, de ce nu era înăuntru, dacă era pe stânga scărilor, de ce nu era pe dreapta, dacă era lângă geam, îl trăgea curentul, dacă nu era lângă geam, nu avea suficientă lumină și încă multe altele. Toți aveau certitudinea că își vor vinde mult mai bine produsele dacă standul lor ar fi fost amplasat oriunde altundeva decât în locul unde fusese repartizat. Acolo unde schimbările s-au putut face, s-au făcut, dar în unele situații acest lucru era imposibil din motive pur tehnice. (De exemplu erau firme care aveau plante așa de mari încât realmente nu încăpeau decât în anumite locuri). Neputând face toate schimbările cerute au apărut primele supărări și primele bufnituri.

IMAG1737

       Apoi, după câteva ore de schimbări și permutări când părea că lucrurile se așează, au început să sune telefoanele care anunțau că unii participanți se răzgândiseră așa hodoronc-tronc. Pur și simplu nu mai veneau ceea ce însemna o nouă redistribuire a locurilor că doar nu erau să rămână standuri goale. Alte mutre, alte supărări, alte explicații, alți nervi.

       A urmat apoi muzica ambientală care se auzea în surdină, creînd un fundal sonor liniștitor în simbioză cu florile. Sau cel puțin așa am crezut. Pe cineva însă l-a enervat atât de tare încât a scos o mufă dintr-o boxă. Una micuță, la etaj, așa ca să nu se observe ușor. Responsabilul cu muzica era plecat deja și după ce toți cei rămași și-au dat cu presupusul, evident nerezolvând problema, bietul om a fost chemat de acasă, 4 km dus, 4 întors să bage o chestie într-o priză. Nimic nu e simplu și nimic nu merge de la sine. Paharele de unică folosință se termină prea repede, lingurițele ude lăsate în zaharnițe transformă zahărul în cocoloașe maronii, hârtia igienică de la baie dispare în cinci minute, microfonul funcționează cu intermitențe, cineva caută cu disperare ceva de tăiat și wtf, din cei o sută și ceva de oameni din expoziție nimeni nu umblă cu cuțitul la el, un copil plânge disperat pe coridoare că s-a pierdut de părinți, unii fumează nepăsători în dreptul senzorilor de fum, autobuzul pentru oaspeți a parcat în alt loc fără să anunțe, tabelul cu programare persoanelor de servici a dispărut iar dacă bugetul nu ar fi limitat s-ar putea trece peste toate astea. Dar banii trebuie să ajungă și pentru pateuri, și pentru covrigi, și pentru sucuri, și pentru sandwichuri plus locurile la masă. Unde brusc numărul înscrișilor crește exponențial de la o zi la alta. Organizatorii transpiră, își pierd calmul și chiar dacă nu  se ceartă între ei încep toate frazele retorice cu întotdeauna, ți-am spus eu sau niciodată

       Din afară florile se văd  frumoase și nepăsătoare. În spatele lor vulcanul stă însă gata să explodeze iar eu nu sunt pregătită pentru asta și nici nu voi fi vreodată.

IMAG1777

       Deci nu voi fi niciodată organizator de evenimente. Mi-am scos asta din cap la fel cum mi-am scos ideea de a lucra într-o agenție de turism unde să le povestesc oamenilor despre locuri de vizitat. Pare frumos dar, de fapt, asta înseamnă vânzări iar eu știu exact ce înseamnă să lucrezi în vânzări. Mi-am dat seama că nu e ceea ce îmi place și nu mi se potrivește deloc. De asemenea știu acum cu certitudine că nu mi-ar fi plăcut să fiu profesor (datorită uriașului consum nervos) și nici medic veterinar deși iubesc toate animalele. Cred că aș fi plâns în fiecare zi de mila lor.

       Sunt sigură că și voi v-ați pus această întrebare: care este meseria pe care nu ați vrea niciodată să o practicați?

 

Share This:

Citește mai mult

Cura de slăbire cu pizza, bere și cârnați

       Din fericire nu a trebuit să mă lupt niciodată cu kilogramele în plus, nu am fost nevoită să țin diete drastice sau cure de slăbire istovitoare. Am avut mereu o greutate normală dar n-am fost niciodată slabă, genul manechin pe podium. Totuși de-a lungul timpului am avut fluctuații de greutate, nu foarte mari și fără să fie foarte vizibile asta și datorită înălțimii pe care o am (1,70 m). Vreau să spun că la înălțimea asta, 2-3 kilograme în plus sau în minus nu au același impact ca și la o persoană cu 10 cm mai scundă pentru că suprafața de repartizare, ca să spun așa, este mult mai mare.

       Așa că în momentul în care am început să spun că aș vrea să slăbesc câteva kilograme, toată lumea mi-a spus că nu e cazul, că sunt la fel ca întotdeauna, că nu se vede și că doar fac fițe pentru că așa e la modă. Eu însă simțeam pe haine că m-am îngrășat și mi se pare teribil de neplăcut să mă strângă fustele în talie sau să nu mă pot mișca în voie într-o pereche de blugi. Cred că nu există ceva care să-mi provoace mai mare disconfort decât hainele strâmte care crapă pe mine. Poate doar o pereche de pantofi care mă strâng :)

       La mine e foarte clar,  m-am îngrășat întotdeauna din mâncare. Cum am dat de mâncare bună, cum am pus pe mine, dovadă întoarcerile din concedii unde nu mă abțin de la înghețată, pizza, bere, paste sau cartofi prăjiți. Iar situația inversă este la fel de valabilă, cum nu mai mănânc așa de mult, cum slăbesc și cred că regula asta se aplică majorității oamenilor. Sunt sigură că există și cazuri în care e vorba de dereglări ale metabolismului, de probleme hormonale sau alte situații patologice dar eu sunt convinsă ca marea majoritate a oamenilor care se îngrașă peste limită, se îngrașă din prea multă mâncare. Așa că planul meu de a da jos câteva kilograme s-a bazat pe reducerea numărului de calorii consumate într-o zi. Nutriționiștii nu recomandă scăderea rației zilnice sub 1200 așa că mi-am fixat acest target și vă asigur că nu am suferit de foame nici măcar o clipă. Este nevoie doar de un pic de atenție și spirit organizatoric pentru a nota și calcula în fiecare zi absolut orice înghițitură, fie că este vorba de una din masele principale sau doar o gură de cafea.

       Pe internet există o mulțime de site-uri care oferă tabele de calorii iar eu am folosit două dintre ele. Le-am și comparat de multe ori și am văzut că diferențele sunt minore așa că m-am bazat pe ele. http://calorii.oneden.com/ este în limba română și conține multe referiri la alimente autohtone pe care le găsim în magazinele de la noi (Cora, Carrefour, Kaufland, Mega Image etc) ceea ce este un mare avantaj pentru că îți dă totul mură-n gură. http://www.calorie-charts.net/ este în engleză și mi-a plăcut pentru că la fiecare aliment de bază (carne, legume, fructe) îți dă numărul de calorii pentru toate variantele în care poate fi consumat: crud, fiert, copt, prăjit, conservat, uscat, marinat și ce-o mai fi. Un alt site pe care l-am găsit foarte util și care este în limba română unde, dacă te înregistrezi,  ți se oferă  recomandări și actualizări ale greutății, este http://calorieslab.com 

       În simpaticul meu caiet cumpărat de la Lidl mi-am făcut două secțiuni: în prima am creat un tabel pe care l-am completat cu numărul de calorii al alimentelor pe măsură ce mă loveam de ele, iar în partea a doua am lăsat câte o pagină pentru fiecare zi de mâncat sub observație.

IMAG1724

       E adevărat că până acum nu m-a interesat foarte tare subiectul acesta dar vă spun sincer că am avut câteva surprize de proporții, atât în sens pozitiv, cât și negativ. Nu m-am gândit niciodată că măslinele (preferatele mele) ar putea fi astfel de bombe calorice. Una singură are 12 calorii iar eu mâncam câte 30 odată! iar o linguriță de ulei de măsline are 40 de calorii. Doamne, și cu câtă generozitate turnam peste orice salată :) Trist, foarte trist. Iar când mă gândesc la cartofi prăjiți mă apucă plânsul. Vestea bună e că o sarmală are doar 75 de calorii iar un grătar de porc de 100 de grame, 200 de calorii,  deci mai puțin decât 100 de grame de franzelă. Deci de acum înainte e clar: o să aleg grătarul în detrimentul pâinii.

IMAG1726

       Și astfel, într-o duminică, am început cura de slăbire. N-am început chiar cu dreptul pentru că în ziua aia am fost învitată la o masă în familie și n-am putut rezista tentațiilor așa că sarmalele, înghețata și berea m-au dus puțin peste limita țintită (1200), mai bine zis am depășit cu 15 calorii. Dar am recuperat a doua zi când, suprinzător, fără să-mi propun, am mâncat extrem de puțin, poate și din cauza caniculei din acea perioadă. Am băut în schimb foarte multă apă, care, à propos, este singurul aliment care are zero calorii. Deci poți să bei 5 kile de apă pe zi că nu te îngrași niciun gram.

IMAG1729

       Există multe alimente, cred că pot să spun că majoritatea, care au trecute pe etichetă numărul de calorii așă că e destul de simplu să te ghidezi luînd reperele de acolo. Pentru celelalte, am căutat în tabelele de care vă spuneam iar unde nu-mi dădeam seama ochiometric de gramaj, puneam pur și simplu pe cântar.

d965631227eca7e301370a6c73fd0c87f45a4d2f7b31d1763d9c0decbc6c8d72

       La început e mai anevoios că trebuie să cântărești mai des și îți ia un pic de timp, dar cum mâncarea se repetă, în câteva zile totul devine mult mai simplu. Nu am mers pe regula strictă să fie exact 1200 de calorii pe zi, în unele zile au fost mai multe, în altele mai puține dar ca medie cam acolo am ieșit. Am mâncat de toate începând de la cârnați și pizza până la a bea o bere pe zi (care are 165 de calorii, deci nu e o tragedie). Ideea de bază e că poți să mănânci orice, doar să fie în cantități mici. Când spun că am mâncat cârnați, să nu vă închipuiți că mi-am tăiat vreo dărabă de 20 de cm. Nu, doar câteva feliuțe cât să-mi astâmpere pofta.  De asemenea nu a contat ora la care am mâncat, am ronțăit sticks-uri în pat și la 12 noaptea (deși ulterior am avut un oarecare sentiment de vinovăție). Important e să fie notat totul, chiar și dacă muști doar o dată dintr-o piersică. Scrisul în caiet pe mine m-a motivat extrem de tare, simțeam că dau cuiva raportul și nu-mi venea chiar ușor să mă duc să scriu iar și iar în decurs de câteva ore. Am purtat caietul tot timpul cu mine și mi-a plăcut să-l decorez ca să fie mai atractiv. Pentru mine este o adevărată plăcere să desenez, să decupez, să lipesc și acest lucru manual, chiar dacă nu a fost un scop în sine, a însemnat un plus de importanță adus proiectului meu.

IMAG1727

       Era să închei fără să vă spun rezultatul final. Am slăbit 2 kg în 2 saptămâni ceea ce este foarte mulțumitor având în vedere că de atunci nu am pus niciun gram la loc deși mănânc absolut normal și nu mai calculez nimic. Știu sigur că existe diete care te scapă de 2 kg în două zile dar efectul nu este de durată. Acum depinde de fiecare ce vrea să aleagă. Eu am ales varianta în care nu ai nicio frustrare și vă garantez că metoda funcționează pe termen lung. Iar dacă e însoțită de un pic de mișcare (ceea ce eu nu prea am făcut) rezultatele sunt cu mult mai bune.

Share This:

Citește mai mult

Bloguri pe care le citesc

       Mă gândeam de ceva vreme să scriu un articol despre blogurile pe care le citesc și care mă inspiră și dintr-un motiv sau altul am tot amânat. Dar iată că am primit impulsul necesar de la Kooperativa care  s-a apucat să facă un recensământ al blogurilor favorite așa că o să mă implic și eu în această campanie. Ar trebui să aleg 5 bloggeri care scriu cel mai bine din punctul meu de vedere și care se descurcă cel mai bine cu această meserie. Nu neapărat să le acord locul 1,2,3 ci doar să nominalizez cinci dintre ei și să vă spun de ce îi recomand. Treaba asta va fi foarte grea pentru că blogurile pe care intru eu fac parte din categorii diferite care nu au nicio legătură între ele. Ar fi ca și cum aș compara hainele cu cărțile. Îmi place să-mi cumpăr și din unele, și din altele dar nu pot să pun în balanță un palton cu un dicționar. O să încerc totuși să fac propria mea clasificare. Și încă ceva. De departe, blogul meu preferat este al meu. Mi se pare normal să îți placă ceea ce scrii, altfel nu ai mai face-o.

P8222181

       Fiecare cioară își vede puiul frumos așa că nici eu nu fac excepție dar evident că nu o să-mi includ blogul în acest top 5 pentru că numai politicienii se votează ei pe ei :) Cel mai mult îmi place să citesc bloguri de lifestyle, adică un fel de jurnale în sensul clasic al cuvântului. Îmi place să trag cu ochiul în casele oamenilor, să văd unde călătoresc, ce mănâncă, ce lucruri le plac, cum își giugiulesc animăluțele și copiii, ce își cumpără, ce li se întâmplă zi de zi și alte chestii de genul ăsta. Așa că le citesc cu mare plăcere  pe Prințesa urbană, pe Tomata cu scufiță, pe Kadia, pe Mmmmmmmara (nu-mi place numele pe care și l-a ales dar în rest mi-am găsit multe puncte comune cu ea), pe Alexandra Albu (albuletzi.blogspot), pe Adelina Iliescu, pe Oana Kovacs și încă multe altele.

       À propos de Oana, am o categorie de bloggeri pe care eu îi consider nervoși din naștere și care își scriu 99% din articole la nervi. Tot timpul li se întâmplă ceva care îi enervează începând de la traficul pe șosele, locurile de parcare, joburile date pe pile, vânzătoarele obraznice sau vecinii nesimțiți.  Și Oana face parte dintre aceștia dar în clasament conduce detașat Radu Cîrstea (raduc.eu) care deși nu cred că a intrat în starea zen niciodată în viața lui, scrie niște poezii extraordinar de frumoase care surprind imagini de o delicatețe rară. Cred că e născut în zodia Gemenilor altfel nu îmi explic așa o dedublare de personalitate.

       Zoso nu e nervos, el e doar arogant, iar probabil eu am în mine o oarecare doză de sado-maso altfel nu îmi explic de ce intru din când în când pe blogul lui. Nu am comentat niciodată la articolele lui (vorba vine articole, pentru că uneori scrie doar o propoziție) pentru că mi-e frică de haita lui de followeri. De la ei am învățat că PLM nu este un partid politic așa că aplic principiul tăcerea e de aur. Și nu înțeleg de ce atâta ură față de blogerițele de beauty, doar nu concurează cu ele pentru vreun loc pe podium. Deci, cu toate că nu îmi place, totuși îl citesc și cred că ar trebui să cer părerea unui psiholog ca să-mi înțeleg comportamenul. O fi ceva cu subconștientul meu?

       Sunt interesată de beauty așa că citesc și astfel de bloguri. Le admir pe fetele care scriu exclusiv despre așa ceva prin simplul fapt că nu aș putea să am atâtea idei de subiecte cum găsesc ele zi de zi. Adică da, îmi plac cremele, rujurile și parfumurile dar ele sunt o sursă inepuizabilă de a descoperi ceva nou în acest domeniu. Cînd mă interesează ceva în mod special știu cu siguranță că Adela Sirghie și Ana Maria Tătucu au scris deja despre asta.

       Deși trântesc din când în când câte o rețetă la mine pe blog, recunosc că nu citesc bloguri culinare pentru că nu mă pasionează gătitul. În schimb îmi plac blogurile de călătorii. Nu citesc zi de zi dar când mă interesează o destinație vreau să văd ce părere au fetele de la travelgirls.ro,  Georgiana de la vacantareusita.ro sau Bianca de la bialog.ro.

       Mai citesc bloguri colective deși nu am înțeles (încă) exact conceptul. Catchy.ro, dailycotcodac (care mă face să râd) sau cronicipebune care în ultima vreme m-au terminat cu status-urile găsite pe Facebook. De Times New Roman nu mai e cazul să spun, cred că orice om care are cea mai mică urmă de simț al umorului a auzit de ei. De fapt nu știu dacă acest site se poate numi blog colectiv dar merita să fie amintit aici.

       La Chinezu pe blog intru zilnic pentru a afla noutățile legate de evenimente, campanii, festivaluri, lansări și cam tot ce mișcă în țara asta. Din păcate aproape tot ce se întâmplă, se întâmplă în București. De fapt nu, m-am exprimat eu greșit. Nu e păcat că se întâmplă acolo, păcatul e că nu locuiesc eu în București dar cel puțin sunt informată. Îi mai citesc cu mare plăcere pe Mihai Vasilescu (căruia toate i se întâmplă la Mega Image) și pe Cabral (care îmi transmite că orice se poate rezolva prin râs și glume). Și pe Cristian Florea. Asta așa #casăștiți :) Și tot ca să știți, citesc blogul lui Adrian Năstase. N-are nimic de-a face cu simpatiile politice și m-am tot gândit dacă să scriu asta aici pentru că o mare parte dintre voi o să-mi sară în cap. Dar mie îmi place cum scrie iar faptul că a făcut potlogării nu are nicio legătură cu blogul.

       Iar acum o să aleg doar 5 bloggeri pe care o să-i trimit în finala campionatului:

       Sunt cei cinci pe care îi citesc acum și care sunt favoriții zilei. Cel mai probabil peste câteva luni vor fi alții.

 

Share This:

Citește mai mult

Cartofi dulci fripți

       De multă vreme am tot văzut în supermarketuri așa numiții ”cartofi dulci” și am tot amânat să văd ce gust au deși eram destul curioasă. Am întrebat într-o zi colegii de servici dacă au mâncat vreodată și, deși niciunul nu mâncase, toți aveau o părere foarte clară și bine formată despre această legumă: că e un fel de morcov, că e un cartof cu conținut mai mare de zahăr, că e un alt soi de cartof uriaș, că e un soi de sfeclă și alte opinii la fel de bine fondate. Așa că m-am uitat pe wikipedia și mare mi-a fost mirarea să aflu că unele din florile mele preferate, adică zorelele, sunt strâns înrudite cu cartoful dulce, aparținând aceleași familii. Au aceeași formă a frunzei și fac același fel de flori cu o singură petală :) Cred că acesta a fost impulsul de care aveam nevoie să cumpăr primii mei sweet potatoes: faptul că sunt înrudiți cu dragile mele zorele. De fapt am cumpărat doar unul pentru că sunt foarte mari iar cartoful meu a cântărit 750 de grame, suficient pentru 3 persoane.

       De rețete e plin internetul dar eu m-am uitat, ca de obicei, pe YouTube să văd ce face Laura in the Kitchen pentru că îmi plac lucrurile simple și pentru care nu se cer abilități deosebite. Să fie ceva gustos și care se face repede. Nu am dat greș nici de data asta așa că o să vă spun și vouă rețeta cu modificările de rigoare pentru că am eliminat un ingredient/ condiment pe care nu l-am avut și, de altfel, nu l-am folosit niciodată: salvia.

IMAG1678

       Deci, în afară de cartoful dulce, mai aveți nevoie de 1-2 căței de usturoi, bacon tăiat cubulețe iar dacă acesta nu are suficientă grăsime, suplimentați cu câțiva stropi de ulei, sare și chilly (ardei iute pisat). Cartoful se curăță de coajă și se taie în felii de aproximativ 1 cm grosime. Are consistența destul de tare așa că veți avea nevoie de un cuțit bine ascuțit.

IMAG1680

       Fiind tari ca piatra, aceste felii trebuie băgate 5 minute la microunde. Dacă nu vă place ideea, puteți înlocui microundele cu un mic clocot dar cartofii vor reține apă și nu vor mai fi crocanți așa cum se vrea să fie rezultatul final. Eu i-am băgat la microunde și mi-au ieșit foarte bine. În aceste 5 minute, într-o tigaie de teflon (cea mai mare pe care o aveți), prăjiți bucățelele de bacon cu usturoiul și un pic de ulei. Doar câțiva stropi, nu trebuie să fie strat compact de ulei.

IMAG1683

       Când bucățelele de bacon au devenit crocante și usturoiul a căpătat o culoare maronie, scoateți-le pe o farfurioară. În uleiul rămas în tigaie și care deja a căpătat aromă, puneți feliile de cartof dulce într-un singur strat ca să se prăjească pe fiecare parte. De-aia am spus că este nevoie de o tigaie cu diametru mare.

IMAG1686

       Se prăjesc aproximativ 5 minute pe fiecare parte până când capătă pete maronii. Sunt făcute atunci când furculița intră cu ușurință în ele. Partea de deasupra devine crocantă iar interiorul este moale. Când sunt gata, se sărează, se presară chilly după preferință și se adaugă înapoi în tigaie baconul și usturoiul. Se amestecă de două ori și jumătate și gata :)

IMAG1691

       De arătat, e clar că arată ca în poză, dar să vă spun acum ce gust are. Într-adevăr nu are nicio legătură cu cartoful pe care îl știm noi. Dacă mi-ar fi dat cineva să gust legată la ochi, aș fi jurat că este dovleac copt :) Un dovleac extrem de dulce și bine făcut, poate puțin mai dens și nu atât de moale cum e dovleacul toamna, dar foarte asemănător. Bineînțeles că până acum eu nu am mâncat dovleac sărat dar combinația de mai sus mi s-a părut foarte reușită iar izul de chilly îi scotea și mai bine dulceața în evidență. Dacă o să mai fac? Cu siguranță cartoful dulce va fi pe lista mea de acum înainte. Și sunt convinsă că și în varianta de post (adică fără bacon) este foarte bun. Cartofii dulci conțin mai multă vitamina A și beta caroten decât consacrații morcovi și sunt o excelentă sursă de fibre. Par să fie un aliment minune dar asta doar din ce am citit. Până să constat pe propria piele, nu voi băga mâna în foc decât pentru gustul pe care l-am simțit și care mi-a plăcut foarte mult. Sunt curioasă acum ce părere aveți voi despre acest aliment.

Share This:

Citește mai mult

Perne noi, cearceafuri noi

       Se pare că pe lângă sezonul murăturilor a început și sezonul lepșelor. După Liebster Award, joc pe care l-am făcut acum câteva zile, mi-am spus că nu mă mai bag în vecii vecilor în astfel de chestii pentru că una din persoanele pe care le-am nominalizat mi-a urat 11 ani de ghinion, așa tam-nesam. I-am citit articolul și m-am șocat, apoi m-am supărat și apoi mi-a trecut. Poate era o glumă pe care eu nu am înțeles-o deși am un simț al umorului foarte bine dezvoltat (când trebuie să vorbesc despre mine este un atribut pe care îl pun în fruntea listei). Dar am trecut peste asta și am iertat-o.

       Azi am primit două lepșe noi, una poetică, pe care o să o încep mâine pe Facebook și alta prozaică, dar nu mai puțin plăcută, care mă îndeamnă la shopping :) Le-am acceptat cu bucurie pe amândouă iar în seara  asta am preluat leapșa de la Mirela Coman și o să o dau mai departe Cristinei.

       Mirela a descoperit un magazin fain de lenjerii de pat și m-a întrebat ce părere am despre el. Câteodată mă mir și mă minunez cum de se leagă unele lucruri atât de cursiv și evident în mersul zilnic. V-am povestit de curând că tocmai mi-am redimensionat pernele la firma aia care se plimbă cu rulota din oraș în oraș iar, din uriașe cât erau, le-am făcut de 50×70. Foarte încântată am fost (și încă sunt) dar acum vechile fețe de pernă nu mi se mai potrivesc așa că nu se putea găsi un moment mai potrivit să arunc un ochi într-un astfel de magazin. Ce părere să am, Mirela? Am văzut niște lucruri foarte frumoase, exact ce-mi trebuie. Sunt modele pentru toate gusturile și văzând oferta atât de variată mi-am adus aminte de vremurile în care doar visam la așa ceva. Pentru că da, eu am prins vremurile în care cataloagele Neckermann erau aproape la fel de prețioase ca biblia și se răsfoiau cu mai mare grijă decât manuscrisele lui Eminescu. Copil fiind, eram înnebunită după lenjeriile de pat cu personaje din desenele animate ale lui Disney și aș fi fost în stare să ucid pentru o pernă cu Mickey Mouse dar n-a fost să fie. Acum aș putea să cumpăr pentru că se găsesc modele drăguțe dar gusturile mi s-au schimbat și mai nou mă pasionează carourile. Totul trebuie să fie în pătrățele așa că am pus ochii pe lenjeria asta:

lenjerie

       Și are fețele de pernă exact cât îmi trebuie mie. Dar modele sunt o mulțime, uitați-vă și voi cât este de greu să alegeți între tot felul de flori, animăluțe, modele baroce, dungi, buline și, evident, personaje din desene animate. Mai este un model cu niște oameni de zăpadă care mi-a plăcut foarte mult. Și modelul cu floarea soarelui mi-a plăcut. Și cel cu nuferi. Iar modelul cu ursuleți panda este adorabil! Și cel cu carouri maro. Și, și, și… :) V-am spus, este foarte greu să te oprești la o singură opțiune.

       Summer Black Week este o campanie organizată în perioada 13-20 august care, pe lângă prețurile mici și ofertele 1+1 gratis, vă oferă posibilitatea câștigării unei excursii la Paris. Sigur că excursia e cu tragere la sorți dar să cumperi două lenjerii de pat la preț de una, este deja un câștig. Și acesta este garantat. Deci, ce faceți în seara asta? Cumpărături, cumva?

Share This:

Citește mai mult