Organizator de evenimente? Never-ever!

       Azi am mai tăiat un vis de pe listă. Poate e mult spus ”vis” dar era o idee pe care mă gândeam ca într-o bună zi o voi materializa: aceea de a avea o firmă care să organizeze evenimente. De unde și până unde mi-a încolțit ideea asta n-aș putea să spun pentru că niciodată nu am avut tangență cu acest domeniu și nici nu cunosc pe cineva care să se ocupe de astfel de lucruri și pe care l-aș fi putut invidia pentru o meserie ce părea frumoasă. Dacă stau să mă gândesc un pic, n-am văzut decât în filme cum astfel de firme vin cu mașinile din care descarcă mese imaculate, scaune legate cu funde de satin, suluri  de covoare roșii, ghirlande de beculețe și vase cu aranjamente florale perfecte pe care oriunde le-ar așeza arată de parcă acolo le era locul de când lumea. Părea așa de simplu și de frumos să trăiești doar de la o petrecere la alta încât credeam că aș putea să fac și eu asta și să câștig niște bani într-un mod extrem de plăcut. Dar, ca de obicei, realitatea te izbește când te aștepți mai puțin și îți arată că nimic nu este ceea ce pare a fi. Să vă spun așadar cum am ajuns la acestă concluzie.

       În urmă cu mai bine de o lună mi s-a propus să fac parte din echipa care urma să organizeze o expoziție de flori pe parcursul a trei zile. Nu era o sarcină obligatorie, puteam foarte bine să refuz dar mi s-a părut un proiect interesant în primul rând pentru că era vorba de flori (și cui nu-i plac florile?) iar în al doilea rând aș fi văzut și eu pe viu ceea ce se petrece behind the scenes în cazul unui eveniment cu o amploare destul de mare așa că am acceptat cu bucurie. Nu am avut vreun rol de coordonare, am fost un simplu pion căruia i s-a spus ce să facă și cam atât. În schimb am avut ochi și urechi cu care am înregistrat atât procesul de making-of al expoziției cât și derularea întregului eveniment. Iar după asta pot să spun cu mâna pe inimă că nu-mi mai trebuie never-ever. De ce? Păi să începem cu începutul, asta însemnând sosirea expozanților care trebuiau să își aranjeze standurile în clădirea liceului care urma să găzduiască evenimentul. Asta se întâmpla cu o zi înainte de deschiderea oficială. Fiecare avea locul pregătit, mai bine spus marcat cu o mică masă pe care era afișat numele firmei. Vă jur că toți, dar absolut toți, au fost nemulțumiți de locul pe care l-au primit. Dacă locul era la parter, de ce nu era la etaj, dacă era la etaj, de ce nu era la parter, dacă era la capătul coridorului de ce nu era la mijloc, dacă era înăuntru, de ce nu era afară, dacă era afară, de ce nu era înăuntru, dacă era pe stânga scărilor, de ce nu era pe dreapta, dacă era lângă geam, îl trăgea curentul, dacă nu era lângă geam, nu avea suficientă lumină și încă multe altele. Toți aveau certitudinea că își vor vinde mult mai bine produsele dacă standul lor ar fi fost amplasat oriunde altundeva decât în locul unde fusese repartizat. Acolo unde schimbările s-au putut face, s-au făcut, dar în unele situații acest lucru era imposibil din motive pur tehnice. (De exemplu erau firme care aveau plante așa de mari încât realmente nu încăpeau decât în anumite locuri). Neputând face toate schimbările cerute au apărut primele supărări și primele bufnituri.

IMAG1737

       Apoi, după câteva ore de schimbări și permutări când părea că lucrurile se așează, au început să sune telefoanele care anunțau că unii participanți se răzgândiseră așa hodoronc-tronc. Pur și simplu nu mai veneau ceea ce însemna o nouă redistribuire a locurilor că doar nu erau să rămână standuri goale. Alte mutre, alte supărări, alte explicații, alți nervi.

       A urmat apoi muzica ambientală care se auzea în surdină, creînd un fundal sonor liniștitor în simbioză cu florile. Sau cel puțin așa am crezut. Pe cineva însă l-a enervat atât de tare încât a scos o mufă dintr-o boxă. Una micuță, la etaj, așa ca să nu se observe ușor. Responsabilul cu muzica era plecat deja și după ce toți cei rămași și-au dat cu presupusul, evident nerezolvând problema, bietul om a fost chemat de acasă, 4 km dus, 4 întors să bage o chestie într-o priză. Nimic nu e simplu și nimic nu merge de la sine. Paharele de unică folosință se termină prea repede, lingurițele ude lăsate în zaharnițe transformă zahărul în cocoloașe maronii, hârtia igienică de la baie dispare în cinci minute, microfonul funcționează cu intermitențe, cineva caută cu disperare ceva de tăiat și wtf, din cei o sută și ceva de oameni din expoziție nimeni nu umblă cu cuțitul la el, un copil plânge disperat pe coridoare că s-a pierdut de părinți, unii fumează nepăsători în dreptul senzorilor de fum, autobuzul pentru oaspeți a parcat în alt loc fără să anunțe, tabelul cu programare persoanelor de servici a dispărut iar dacă bugetul nu ar fi limitat s-ar putea trece peste toate astea. Dar banii trebuie să ajungă și pentru pateuri, și pentru covrigi, și pentru sucuri, și pentru sandwichuri plus locurile la masă. Unde brusc numărul înscrișilor crește exponențial de la o zi la alta. Organizatorii transpiră, își pierd calmul și chiar dacă nu  se ceartă între ei încep toate frazele retorice cu întotdeauna, ți-am spus eu sau niciodată

       Din afară florile se văd  frumoase și nepăsătoare. În spatele lor vulcanul stă însă gata să explodeze iar eu nu sunt pregătită pentru asta și nici nu voi fi vreodată.

IMAG1777

       Deci nu voi fi niciodată organizator de evenimente. Mi-am scos asta din cap la fel cum mi-am scos ideea de a lucra într-o agenție de turism unde să le povestesc oamenilor despre locuri de vizitat. Pare frumos dar, de fapt, asta înseamnă vânzări iar eu știu exact ce înseamnă să lucrezi în vânzări. Mi-am dat seama că nu e ceea ce îmi place și nu mi se potrivește deloc. De asemenea știu acum cu certitudine că nu mi-ar fi plăcut să fiu profesor (datorită uriașului consum nervos) și nici medic veterinar deși iubesc toate animalele. Cred că aș fi plâns în fiecare zi de mila lor.

       Sunt sigură că și voi v-ați pus această întrebare: care este meseria pe care nu ați vrea niciodată să o practicați?

 

Share This:

13 păreri despre “Organizator de evenimente? Never-ever!

  1. In marketing NICIODATA…markentingul se bazeaza pe manipulare si minciuna…Fetitei mele de aproape 3 ani ii spun ca mergem la farmacie sa cumparam vitamine si ea imi spune „mergem la Catena?”…Ma joc cu picioarele ei „bicicleta lui Gigel a mancat-o un catel si s-a dus la farmacie…” Nu tine minte farmacie.. stie toata lalaiala mai putin farmacia pe care o inlocuieste cu Catena..Asta-i spalare pe creier…Plasarea acadelelor langa casa de marcat, asta-i tortura…chiar trebuia sa-i aminteasca cineva copilului ca-i trebuie o acadea? Nu mai zic ca greselile gramaticale si toate rahaturile sunt acceptate in publicitate…stii reclama aia? barbatii vostrii sunt… vai de capul lor(in traducere)… macar ar putea sa miroasa ca mine…

  2. Stimata doamna Dorina Danila, multumesc pentru lectia de gramatica, de la reclame mi se trage, alea cu tigaile delimano sunt mortale, ma uit mult la televizor desi nu prind decat un post TVR 1, bun si asta zic …Sa stiti ca nu era necesar sa ma jigniti, ce credeti ca maine am sa iau gramatica si am sa o citesc din scorta in scoarta? Asta fac cei care nu au argumente sa-si sustina punctul de vedere. Ce am scris mai sus e o stare de fapt, si, nefiind de specialitate, voi pune marketingul si publicitatea in aceeasi oala, adaugati la astea doua si cuvântul strategie si cuvântul concurenta, toate invita sa trisezi, sa spui jumatati de adevar, sa castigi cu orice pret. Se produce mult si prost si se face reclama sa se vanda ce s-a produs mult si prost. Concurenta trebuie sa te faca mai bun deci sa ai calitate mai buna la ce produci, in fapt, o firma concurenta la ce produci, va dori cu costuri mai mici sa produca si mai prost (cu materii prime eventual scapate din vapor), si mai mult, ca sa iasa cu pretul pe unitate mai mic decat pretul tau…va suna cunoscut? Va place painea noastra romaneasca, ieftina, multa si proasta? inca ceva… când mergeti la medic ii explicati in termeni de specialitate ce va doare?

  3. Nu vreau să intru într-o polemică, dar mi-ați adresat niște întrebări, înțeleg, așa că e civilizat să răspund. Nu, nu cred că mâine o să luați gramatica să o citiți. Și da, îmi place pâinea noastră românească, nu prea ieftină, nu foarte multă dar, în general, bună. Și, în sfârșit, parafrazând o vorbă românească nu prea academică, ce are doctorul cu marketingul?

  4. Eu am lucrat pana acum doar in vanzari si le urasc teribil. Nu e de mine domeniul, deloc. Si te inteleg cu medicina veterinara, eu o studiez si pot sa spun ca m-am blocat, tot de mila. Si nu e vorba de ceea ce vedem pe strazi, de animale ranite si parasite, ci de ceea ce se intampla in facultati, asa zisul studiu si medicina de abator. Cea din urma m-a invins, a trebuit sa invat metode de a ucide animale in abator si atunci am zis stop. In Romania e obligatoriu, din pacate, asa ca n-o sa-mi continui studiile aici. M-a ingrozit faptul ca trebuia sa invat sa omor animale de ferma pentru consumul uman, mai ales ca eu nu mai consum carne deloc si mi-e mila de fiecare animalut, fie el catel sau vaca.

    1. Nu m-am gândit niciodată că la medicină veterinară trebuie să înveți despre ceea ce se întâmplă într-un abator… Mi se pare absolut îngrozitor. Pur și simplu nu m-au dus gândurile așa departe dar sigur că atâta timp cât oamenii vor consuma carne, cineva trebuie să o facă și pe asta. Dar nu eu :(

      1. Problema e ca exista deja o specializare separata de medicina veterinara care se ocupa cu asta. Se numeste Controlul si Securitatea Alimentelor si cei de acolo studiaza si abatoarele, pe langa fermele de lapte, oua etc. Nu stiu, insa, de ce e obligatoriu pentru medicii veterinari sa studieze asa ceva. Mie mi-a picat pe subiect la examen o metoda de ucidere a unei vaci/unui porc in abator si am inceput sa plang. Chiar am lipsit intetionat de la acele cursuri, am invatat din carte, dar cu foarte mare greutate. Nu pentru ca ar fi o materie dificila, ci pentru ca e cruda. Colegii mei, in schimb, n-au avut nicio problema cu asta, ba chiar li se parea ca e perfect normal ca un medic sa faca asta. Si uite asa o materie de genul studiata pe durata a doi ani de zile te poate impiedica sa ajungi medic veterinar in timp util (o sa continui in straintate, dupa ce obtin niste certificate de limba). Pierd un an, dar macar n-o sa fiu obligata sa studiez asa ceva.

        1. Eu sunt de-a dreptul șocată de ce spui tu aici. De ce ar trebui ca un medic veterinar, care se presupune că ar trebui să salveze viețile animalelor, să fie nevoit să devină măcelar?

          1. Nu stiu, dar asa e la toate facultatile de medicina veterinara din tara. E obligatoriu sa inveti si partea de abator, pentru ca majoritatea celor ce termina facultatea nu ajung sa lucreze in cabinete, ci fix in ferme de crestere industriala si abatoare. Sora mea, de exemplu, a terminat veterinara in 2014, a plecat in UK si acolo ii e recunoscuta doar partea de abator. De un an lucreaza intr-un abator unde controleaza carnea (a specificat ca nu vrea in sala de sacrificare). Medicul veterinar e cel ce trebuie sa puna parafa pe o carne „buna” pentru consumul uman. Restul studiilor nu ii sunt recunoscute, mai trebuie sa faca internship-uri si sa dea anumite examene ca sa ajunga sa lucreze intr-o clinica.
            Majoritatea lumii asa crede: ca medicina veterinara e o chestie simpla, ca toata ziua medicii sau studentii se joaca cu catei si pisici, dar daca te informezi un pic afli ca ai de studiat nu un schelet ca la medicina umana, ci vreo 7-8, ca sistemul nervos iti rezerva surprize la fiecare animal in parte (poti gasi un o ramura nervoasa la un cal, la disectie, iar la altul sa nu fie si acest lucru sa fie perfect normal) si mai e si partea asta de abator pe care eu o urasc de-a dreptul. :(

  5. eu am o amica ce are o firma de decorari. A facut si decorari la evenimente: evident nunti si botezuri. Oferea huse de scaune, fete de mese (cusute de ea!!), flori si decoruri pe mese ( facute de ea). Pt baloane le cumpara de la alta firma :))) . Apoi ea le spala si calca si repara.
    Ii placea ce facea, dar si pt ca avea nevoie de bani si timp cu copiii ( cosea in timpul saptamanii, noptile, iar in weekend mai ramaneau cu copiii si ceilalti din familie).

    Cat despre ce ti s)a intamplat la acel eveniment, pot sa zic ca unii pur si simplu sunt vesnic nemultumiti. De tine depinde de cine te apropii, si de la cine vrei sa invetei.

    1. Probabil că am avut și un pic de ghinion dar nu contest că în această meserie, ca în oricare alta, satisfacțiile pot fi foarte mari. Cum se spune: omul potrivit, la locul potrivit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *