Fireworks

Ce faceți de Revelion ?

         Științific vorbind, astăzi Pământul a mai încheiat o excursie în jurul Soarelui (deși ziua de Anul Nou a fost arbitrar stabilită de către om). În alte culturi și religii începutul anului nu se suprapune nicidecum cu ziua de 1 ianuarie așa că am putea lua în considerare orice punct de pe orbită ca fiind referința inițială. Dar dacă lui Iulius Cezar, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, i-a cășunat ca această zi să marcheze oficial începutul anului cred că nu mai este cazul să ne batem capul și să oferim alte sugestii. O lăsăm așa. 
        Pe cât de mult iubesc sărbătoarea Crăciunului, pe atât de plictisitor mi se pare Revelionul. E adevărat că nu am avut parte la viața mea de petreceri memorabile astfel încât să asociez distracția supremă cu ultima noapte a anului. De multe ori s-a întâmplat să-mi petrec seara pe canapea, în fața televizorului, uitându-mă pe rând la focurile de artificii din Sidney, apoi Moscova, București și peste două ore la cele din Londra. 
sursa foto standard.co.uk
         Coborârea sferei în Times Square am văzut-o doar a doua zi în reluare pentru că diferența de fus orar e prea mare. Cu toate că s-ar putea să vi se pară plictisitor și trist nu  e deloc așa. Dacă nu port pe cap tichie de carton, nu țip, nu arunc confetti și nu mă pup cu necunoscuți nu înseamnă deloc că nu îmi place viața mea așa cum este. Sunt absolut sigură că sunt mulți care gândesc ca mine și cărora întrebarea Ce faci de Revelion ? care începe să se insinueze în orice conversație începând cu sfârșitul lunii noiembrie li se pare sâcâietoare sau chiar iritantă. Ei bine, de Revelion nu fac nimic altceva decât să petrec o seară relaxantă și nu e nimic jenant să recunosc acest lucru.
         Nu o să merg în nici un restaurant la care să plătesc sute de lei pe mâncare și băutură din care să consum mai puțin de jumătate. Nu o să-mi îmbâcsesc părul și hainele cu fum de țigară astfel încât să nu-mi mai simt parfumul fin pe care am dat o mică avere. Nu o să ascult la maxim o muzică pe gustul tuturor , când eu vreau doar muzică pe gustul meu. Nu o să mă prăbușesc de oboseală la 6 dimineața și să dorm apoi toată ziua când de fapt am așteptat un an întreg să văd Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Nu o să mă doară capul și nici nu o să mi se aplece dacă văd mâncare.
         În schimb o să mă îmbrac frumos, o să aprind multe lumânări parfumate, o să mănânc ceva ușor și o să beau doar șampanie dulce. Poate o să mă uit la un film sau poate găsesc un documentar interesant (dar nimic tragic sau filozofic). O să mă uit pe harta lumii visând unde aș putea călători anul viitor iar apoi voi începe să număr zilele care mai sunt până va veni din nou primăvara.
         Asta însă nu înseamnă că cei care ați ales să petreceți Revelionul la un restaurant drăguț nu o să vă distrați. Probabil veți dansa toată noaptea și vă veți bucura de hărmăiala veselă și zgomotoasă dar mie, cel puțin în perioada asta a vieții, nu mi se mai potrivește acest stil de a trece de la un an la altul. Simt că nu mai vreau să mă aliniez unui trend care nu mă reprezintă doar pentru că toată lumea face la fel și pentru stupidul motiv că doar o dată pe an e Revelionul. Da, am auzit asta de nenumărate ori.
        Astfel, opțiunile mele fiind clarificate, vă doresc tuturor un an minunat, cu sănătate și multe bucurii și sper ca în 2015 să nu mai fie războaie sau atentate teroriste nicăieri în lume. La mulți ani și să auzim numai de bine!

Share This:

Citește mai mult

janus

Rezoluții pentru 2015

         Se pare că obiceiul rezoluțiilor de Anul Nou este mai vechi decât bănuiam, de-a dreptul antic dacă e să dau crezare informațiilor referitoare la babilonenii care la începutul fiecărui an promiteau zeilor că vor returna obiectele împrumutate și își vor plăti datoriile. La fel, la început de an, locuitorii Imperiului Roman făceau jurăminte zeului Janus (de la al cărui nume vine numele lunii ianuarie), zeul începuturilor și tranziției și care era avea două fețe, una privind spre trecut și alta spre viitor. 
         Dar chiar dacă rădăcinile sunt atât de vechi, noi am preluat obiceiul tot de la dragii de americani iar ideea de a reflecta asupra schimbărilor pe care vrem să le facem în modul de a ne trăi viața mi se pare foarte energizantă și motivațională.  
       Îmi propun multe pentru 2015, unele țeluri sunt mai mari și mai greu de atins, pentru altele îmi trebuie doar un pic de voință dar toate sunt realizabile. Pe unele nu vreau să le fac publice dar pe altele vreau să le scriu pe hârtie astfel încât să pot verifica în orice moment stadiul în care le-am îndeplinit. Iată care sunt primele 10 rezoluții pentru anul care începe peste 3 zile:
  1. Să învăț noțiunile de bază ale limbajului HTML astfel încât să pot îmbunătăți aspectul și funcționalitatea blogului meu.
  2. Să folosesc aplicația Photoshop 
  3. Să-mi salvez informațiile de pe calculator pe surse externe o dată pe lună ca să nu mă mai trezesc în situația disperată că am pierdut poze sau fișiere de care am absolută nevoie.
  4. Să încep să vând lucrurile pe care nu le mai folosesc pe okazii.ro . Mi-am făcut cont de prea multă vreme și am tot amânat iar hainele, cărțile și pantofii se tot adună.
  5. Să îmi fac o pușculiță în care să adun bani. Nu vorbesc de conturi de economii deschise la bancă, ci de o pușculiță adevărată în care să pun mărunțiș: un leu, doi, trei în fiecare zi, pe care să o deschid la sfârșitul lui 2015 și să îmi fac un cadou mie însămi. Sunt curioasă cât o să adun.
  6. Să beau 1.5 litri de apă pe zi. Doi litri îmi este imposibil, am mai încercat asta așa că îmi setez un target realizabil.
  7. Să mănânc cel puțin un fruct sau o legumă crudă în fiecare zi. Am observat că iarna nu se întâmplă acest lucru dar un măr chiar nu ar fi mare lucru așa că o să țin un coș de mere pe masă ca să îmi sară în ochi. Dacă le țin în frigider, acolo le uit.
  8. Să renunț la telefonul mobil în timp ce mănânc. Iau foarte des masa de una singură și atunci mă uit pe YouTube dar cred că ar fi mai bine să am câteva momente doar cu gândurile mele și nu ale altora.
  9. O dată pe săptămână să telefonez unei persoane dragi cu care, din cauza distanței sau a timpului, nu am ținut prea strâns legătura. Un telefon face mai mult decât o mie de like-uri ca să nu mai punem la socoteală că nu toată lumea are Facebook.
  10. Să fac 10000 de pași pe zi. Asta înseamnă la mine cam o oră de mers pe jos. Cum nu-mi place deloc să fac sport cred că e o bună soluție de a face mișcare și chiar dacă nu o să reușesc zi de zi sper ca media săptămânală să iasă. 
         Cam astea sunt rezoluțiile minore pe care mi le-am propus pentru 2015. Pe cele majore, dacă o să-mi reușească, o să vi le spun spun exact peste un an de acum înainte. 

Share This:

Citește mai mult

PC241605

Cum mi-am petrecut Crăciunul

         Habar n-am de ce întotdeauna în Ajunul Crăciunului mă apucă o stare de agitație și mi se pare că nu sunt destul de pregătită să întâmpin sărbătoarea așa cum trebuie. Deja a devenit o regulă, că tradiție nu am cum s-o numesc pentru că sună prea frumos, să mă încurc pe mine însămi în bucătărie și să reușesc să finalizez orice încep abia din a doua încercare.Exact așa s-a întâmplat și anul acesta când, pe la 10 dimineața, după ce mi-am băut liniștită cafeaua, mi-am dat seama că sunt în criză de timp și că trebuie să mă mișc mai repede dacă vreau să termin cu pregătirile în timp util. 
       Prima greșeală a fost să ies la cumpărături deși, practic, nu mai aveam nimic pe listă dar am simțit nevoia să mai cumpăr un pachet de unt (just-in-case) și câteva beri. Când am văzut ce disperare era în Profi m-am luat și eu după turmă și am mai pus în coș niște covrigei, două sticle de suc, cașcaval, un carton de iaurturi și vreo două kilograme de ceapă. Niciodată nu cumpăr mai mult de un kilogram dar acum am luat două. Să fie. Că doar vroiam să fac ardei umpluți cu pastă de brânză să mâncăm și altceva în afară de cărnuri iar pentru asta aveam nevoie de o jumătate de ceapă mică.
       Fac pasta asta de brânză de când mă știu, e ceva extrem de simplu și nu necesită abilități de gospodină dar, după cum spuneam, de data asta ceva nu a mers. Adică telemeaua a fost atât de moale încât a lăsat foarte multă apă și nu mi-am dat seama decât prea târziu, când era deja amestecată cu untul. Degeaba am încercat să scurg apa și să dreg amestecul, mare minune nu am reușit să fac. Cu nervii de rigoare am umplut doar jumătate din ardei și pe restul i-am lăsat în plata Domnului. 
         Dacă nu mi s-a arătat cu vegetalele am zi să trec la pasul următor și să pun costițele de porc la cuptor. Aparent, nimic mai simplu. Le-am condimentat, am pus pus puțin ulei în tavă, le-am aranjat frumos și pe când să le acopăr cu folie am realizat că tava e mult prea mică și, dacă le las așa, o să picure ulei în cuptor iar apoi o să se umple bucătăria de fum negru exact ca la Paști (pentru că într-o zi obișnuită așa ceva nu mi se întâmplă). Prin urmare am golit tot conținutul într-o tavă mai mare iar tava mică, plină de grăsime, a înălțat teancul vaselor care urmau să fie spălate.
        Între timp fiu-meu a venit acasă cu trei crengi uriașe de molid pe care le-a trântit în hol unde tocmai terminasem de aspirat. A zis că le-a cumpărat de la pompe funebre cu 5 lei să le pună pe calorifer ca să simțim și noi un pic de miros de brad pentru că pomul artificial nu are acest efect. Din păcate nici molidul din care deja picau acele nu mirosea a nimic. Până la urmă  a dus crengile la tomberon dar fără o parte din țepi. Restul rămăseseră la noi în casă.
         În timp ce puneam la fiert cartofii pentru piure mi-am adus aminte că nu am curățat cuptorul cu microunde și, plină de elan, m-am apucat și de asta de parcă Moș Crăciun ar fi venit să verifice interiorul cuptorului. Apoi am vrut să șterg pervazul unei ferestre, să calc o față de masă, să mai dau o dată cu mopul prin baie, să mut hainele de pe cuier în dulap, să șterg praful, să mai pun o tură de rufe în mașina de spălat, să curăț raftul din frigider pe care se vărsase laptele, să schimb nisipul pisicii, să împachetez două cadouri de care uitasem… și deja veneau copiii la colindat. Așa că m-am oprit brusc și n-am mai făcut nimic. Deja mă dureau picioarele și nu se mai simțea nici un fel de magie în aer.
         Am aprins două lumânări și m-am așezat la televizor unde am văzut o parte din Spărgătorul de nuci iar muzica lui Ceaikovski m-a readus la starea potrivită Crăciunului.
         Mai târziu, spre seară, am desfăcut cadourile (de la care, bineînțeles, am recuperat fundițele și panglicile pe care nu mă îndur să le arunc la gunoi deși am două cutii pline cu astfel de nimicuri drăgălașe). 
         Eu am fost norocoasă și am primit exact ceea ce îmi doream: o carte și un set Glazed Apple (de care toată blogosfera de beauty vorbește de când a apărut) de la The Body Shop. Nu înțeleg de ce un brand atât de răspândit în multe țări nu deschide odată un magazin la Cluj ca să dau iama în el. 
         Ah, și era să uit să vă spun că am primit și un borcan de șerbet de căpșuni. Home-made. Arată și sună mai fancy decât borcanul de zacuscă de care vă spuneam aici. Plus un colier super fain de la Zara pe care mi l-a dat sora mea și pe care nu l-am mai dat jos de când l-am primit. 
        Ziua de Crăciun a însemnat, în cea mai mare parte, o masă mare împreună cu toată familia acasă la părinții mei. 
         Evident că nu au lipsit sarmalele, supa de găină cu tăiței, salata boeuf, răciturile și multe, multe prăjituri. Mâncarea a fost bună dar, din fericire, am depășit de mult timp momentul în care ne bucuram de sarmale sau de o friptură bine rumenită. Practic acum le avem în orice zi a anului dorim așa că mult mai mult contează atmosfera caldă decât ceea ce punem pe masă. Eu aș mânca fără să mă simt frustrată pizza, aripioare de la KFC sau o salată grecească fără să trebuiască să mă îmbuib cu mâncare. Nu asociez Crăciunul nici cu cozonacii, nici cu sarmalele.
         Iar așa zisele știri cu cât ne costă masa de sărbători sau ce punem pe masă mă enervează foarte tare. Deși dacă stau să mă gândesc un pic, astea sunt laitmotivul emisiunilor dinainte de sărbători pentru că după, apar știrile cu numărul pacienților ajunși la urgențe cu indigestie sau comă alcoolică. Câteodată mă întreb dacă jurnalul de știri nu este același în fiecare an și retransmis la fiecare sărbătoare. În fiecare an îl vedem pe Moș Crăciun cum vine în Australia cu ski jetul, cum turiștii de pe Valea Prahovei se bucură de zăpadă pe pârtie, cum pensiunile au pregătit bucate tradiționale și auzim statisticile cu numărul celor care au sunat la salvare pentru că au făcut crize de fiere de la prea mulți cârnați și murături. Peste două zile o să vedem blocajele de trafic de pe DN1 și apoi o vom lua de la capăt cu buluceala din supermarketuri pentru pregătirile de Revelion. Anul acesta am avut totuși o știre nouă: Putin a cerut guvernului rus ținerea în frâu a prețului la vodkă dar toată lumea era deja prea moleșită ca se mai întrebe de ce au rușii această problemă existențială. Noi, fetele, ne făceam siesta pe unde am apucat în timp ce bărbații discutau politică. 
         Seara am aprins lumănări cu miros de portocală și scorțișoară și m-am uitat la un film ușurel, cu buget redus, copilăresco-romantic și bineînțeles cu happyend despre Crăciunul american cu zăpadă multă, ciorăpei agățați pe marginea șemineului și curcan fript iar apoi, pe la ora 1 am mers la culcare.
         Ultima surpriză a zilei a venit la două noaptea când de afară, dintre blocuri, s-a auzit dintr-odată muzică de fanfară cântînd colinde. M-am uitat pe geam și am văzut un grup mare, de 30, 40 de persoane, cu instrumente de suflat care au cântat O, ce veste minunată, Feliz Navidad și încă ceva vesel iar la sfârșit au strigat urările de rigoare. Nu știu cât se potrivea fanfara cu colindele dar a fost un moment inedit și suficient de spectaculos. La toate geamurile se vedeau luminițele clipind iar grupul de colindători mi-a plăcut cu mult mai mult decât concertul lui Marcel Pavel de săptămâna trecută de la Sala Polivalentă de care nu v-am mai spus nimic atât de dezamăgitor a fost.
         Așa a fost Crăciunul meu. Simplu. Al vostru cum a fost ?

Share This:

Citește mai mult

PC141514

Caiet-jurnal pe 5 ani

        Știu că deja este mult prea târziu ca să vă mai dau idei de cadouri pentru Crăciun dar cărticica asta trebuie să v-o arăt neapărat atât de tare m-a entuziasmat.

         Se numește Q&A a Day: 5-Year Journal și nu este propriu zis o carte ci un fel de caiet-jurnal cu câte o întrebare care așteaptă răspuns, scrisă în partea de sus a fiecărei pagini, pentru fiecare zi a anului. Sunt câteva rânduri libere pentru fiecare an din cei cinci și fiecare paragraf are pretipărit ”20…” urmând ca celelalte două cifre ale anului să fie completate de proprietarul jurnalului.
         Micuțul jurnal îți arată gândurile , starea de spirit, sentimentele sau lucrurile care ți-au plăcut la un moment dat și cum s-au schimbat ele pe parcursul a cinci ani, cum ai evoluat, cum te-ai răzgândit sau cum te-ai maturizat. După ce ai scris răspunsul la întrebare, dai pagina și începi o nouă zi până se termină un an întreg. În anul următor vei răspunde la aceleași întrebări și, probabil, răspunsurile vor fi cu totul altele. E un mod surprinzător și foarte plăcut de a revedea trecutul cu alți ochi. 
         Jurnalul se poate începe oricând, în orice zi a anului, dar cum toți ne propunem rezoluții pentru Anul Nou mi se pare foarte potrivit să începem chiar cu prima pagină: 1 ianuarie dar nu spune nimeni că nu îl putem începe și cu altă zi, oricare ar fi ea, cu o semnificație aparte sau fără. Cred că este un cadou potrivit pentru oricine, indiferent de vârstă. Cui nu îi place să își rememoreze propria transformare sau, din contră, să i se reconfirme faptul că unele lucruri nu se schimbă niciodată?
         Unele întrebări sunt provocatoare, ca de exemplu Pe o scară de la 1 la 10 cât de fericit ești ? sau Ce problemă ai rezolvat astăzi ? Alte întrebări sunt interesante: Dacă mâine ai putea să călătorești oriunde în lume, unde ai alege să pleci ? iar altele sunt pur și simplu amuzante: Cu cine ai dormit azi noapte ? sau Care este ultimul sms pe care l-ai trimis ?
         În afara faptului că are un conținut foarte plăcut, cărțulia este și extrem de frumoasă. Are coperți tari, cartonate, dintr-o hârtie maro cu aspect de patină a timpului iar marginea paginilor este aurie ceea ce îi dă un aspect oarecum luxos. Este micuță, format de buzunar, adică 11 x 16 cm și are grosimea de aproximativ 3 cm. Faptul că nu este voluminoasă este foarte bine gândit, doar jurnalul trebuie completat și atunci când nu suntem acasă deci îl putem lua oriunde cu noi fără să ocupe prea mult loc în bagaj. 

         Prima dată am văzut cartea într-un filmuleț pe YouTube unde una din fetele pe care le urmăresc făcea un tur al apartamentului și descria toate lucrurile pe care le avea în casă. Pe măsuța de cafea era acest jurnal și ideea mi-a plăcut atât de tare încât am căutat imediat pe internet să văd de unde aș putea să-l cumpăr și eu. Am găsit imediat dar nu mai țin minte dacă l-am cumpărat de pe ebay sau de pe amazon, oricum se găsește pe ambele site-uri și costă în jur de 10 lire (55 de lei). Întrebările sunt în limba engleză așa ca acesta este un lucru de care trebuie să țineți cont dacă vă hotărâți să-l cumpărați deși poate ar fi un bun impuls pentru cei care nu știu limba să se apuce cu această ocazie de învățat. Pentru asta nu e niciodată prea târziu.
         Deci, cum vi se pare jurnalul ? Dacă l-ați primi în dar v-ar plăcea să-l completați în fiecare zi ? 
        
        

Share This:

Citește mai mult

gratitude

Jurnalul recunoștinței

         Sunt sigură că ați întâlnit oameni care deși aparent nu au aproape nimic sunt mereu fericiți și veseli. Debordează de bună dispoziție, nu-și fac griji pentru ziua de mâine, se bucură de lucruri mărunte, viața li se pare frumoasă și nu se cramponează de nedreptățile care îi izbesc din când în când. Sunt oameni care nu cunosc semnificația cuvântului pesimism pentru că mintea lor este setată să vadă doar lucrurile pozitive iar gândurile lor se îndreaptă spre ceea ce este frumos. Viața lor este așa cum și-o doresc ei să fie, fără ancore în trecut, fără frustrări  și fără să-și reamintească zi de zi pierderile suferite la un moment dat.
         Pe de altă parte există oameni care au cele mai frumoase case, cele mai luxoase mașini, haine peste haine, bijuterii și ceasuri scumpe, pleacă mereu în vacanțe exotice dar fețele lor arată de parcă tocmai le-ar fi murit cineva. Totul e negru și nimic nu îi mulțumește pentru că ei nu reușesc să vadă decât jumătatea goală a paharului.
         Cred că nimeni nu vrea să facă parte din a doua categorie deși cu toții mai avem zile proaste.
         Psihologii spun că pentru a avea viața frumoasă trebuie să avem gânduri pozitive care ne vor duce acolo unde vrem noi să fim și să ne concentrăm asupra a ceea ce este bun și frumos în lume. Puterea minții este incredibilă. Ușor de spus, greu de făcut. Studiile în domeniu arată că cei care sunt recunoscători sunt semnificativ mai fericiți decât cei care își reprimă acest sentiment.  Mai mult, sentimentele de recunoștință au chiar beneficii pentru sănătate.
         Un prim pas pentru a alunga stările de tristețe, nemulțumire sau chiar depresie este ținerea unui jurnal al recunoștinței și tocmai am descoperit că aceasta este o metodă foarte populară în Statele Unite. Asta înseamnă că aș putea să adaug încă un punct la lista lucrurilor aduse din America  care îmi plac foarte mult și, deși ideea nu este chiar nouă, eu abia acum am auzit de ea.

sursa foto gratitudejournal100.com

         Nu e mare filozofie să ții un astfel de jurnal dar în primul rând trebuie să îți dorești cu adevărat să îți schimbi starea de spirit ca să te poți bucura de viață. La sfârșitul fiecărei zile trebuie să scrii 5 propoziții simple despre lucrurile bune care ți s-au întâmplat în acea zi și pentru care ești recunoscător. Iar lucruri bune ni se întâmplă tuturor doar că uneori nu le vedem. Nu trebuie să fie lucruri mărețe cum ar fi admiterea la un examen, un job mai bun sau un câștig la loto ci amănunte care ne aduc un zâmbet cât de mic pe față. Să vă dau un exemplu din jurnalul recunoștinței unei femei celebre, Oprah Winfrey, una dintre cele mai bogate femei din lume. Iată cele 5 momente frumoase pentru care era recunoscătoare pe data de 12 octombrie 1996:

  1. O repriză de alergare în jurul insulei Fisher (Florida) în timp ce sufla o briză ușoară care o răcorea.
  2. O felie de pepene rece mâncată pe bancă sub razele soarelui.
  3. O lungă și amuzantă sporovăială cu Gayle (asistenta lui Oprah) despre întâlnirea ei cu un potențial iubit.
  4. O înghețată la cornet atât de bună încât să te lingi pe degete.
  5. Un telefon primit de la Maya Angelou care o sunase să-i citească o nouă poezie scrisă de ea.
       La sfârșitul zilei, atunci când pui capul pe pernă este mult mai relaxant să te gândești la astfel de lucruri decât să mormăi în barbă ah, ce zi oribilă am avut ! Sigur vei dormi mai bine și vei visa mai frumos dacă o să te gândești la bebelușul de pe stradă care ți-a zâmbit decât dacă o să îți reamintești că șeful te-a repezit când ai cerut o zi liberă.
         După cum spuneam, ideea unui astfel de jurnal este atât de răspândită și cu efecte imediate încât deja există aplicații pentru telefon care țin locul jurnalului clasic cu foi de hârtie. Nu mi-a venit să cred când am găsit aplicația și pentru iphone și pentru android așa că e mai simplu ca niciodată să intrăm cu toții într-o stare zen.

         Mama mea este o astfel de persoană care privește cu seninătate orice zi și se bucură de ceea ce are deja. De fiecare dată, dar absolut de fiecare dată, când pune rufele la uscat o aud spunând și bucurându-se de același lucru ce mare invenție mașinile de spălat automate. Cât de simplu este să stai și să aștepți să se termine programul de spălare în timp ce bei o cafea sau urmărești serialul preferat. Altora, în schimb, li se pare că a sorta hainele, a pune detergent în sertăraș și a apăsa pe buton le ia prea mult timp. Același lucru îți poate face ziua mai bună sau dimpotrivă…depinde din ce perspectivă privești.
         À propos de tehnologie, DOMO lansează campania de imagine  ”Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi” și ne provoacă pe fiecare dintre noi să căutăm lucrurile frumoase care se întâmplă zilnic. Adică exact ideea jurnalului recunoștinței. Gândindu-mă la toate aparatele pe care le am în bucătărie aș putea să scriu cel puțin un gând de mulțumire despre acestea în fiecare seară. Când mi-aduc aminte de răzătorul de varză pe care îl folosea bunica și îl compar cu robotul pe care îl am acum îmi vine să țopăi într-un picior. Îmi ia doar un minut să tai mărunt o varză, în mod sigur nu o mă tai la deget și nici bucătăria nu arată ca după război, plină de bucățele care au zburat din toate părțile.

sursa foto houzz.com

         Cuptorul cu microunde mi se pare o altă super-invenție fără de care mi-ar fi tare greu, mai ales vara pe caniculă, când aș fi în stare să fac orice numai să nu aprind focul la aragaz. Și de altfel ar fi îngrozitor ca într-o bună zi să dispară o parte din tehnologia cu care ne-am învățat să trăim atât de ușor și plăcut.
         Așa că m-am gândit ca în jurmalul recunoștinței pe care o să-l încep cât de curând (cred că în prima zi din 2015) să nu uit să-mi exprim sentimentele față de aparatele care îmi aduc timp liber în plus, confort sau siguranță. Iar calculatorul va avea un loc foarte important. Și telefonul . Și uscătorul de păr. Și espressorul. Și televizorul, bineînțeles :) Iar pe coperta jurnalului o să scriu ”Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi”, exact cum a spus DOMO și sper să nu se supere că i-am furat ideea.
         Voi ce părere aveți despre un astfel de jurnal ?

        

Share This:

Citește mai mult