Zahărul nu era otravă, soarele nu provoca boli de piele, salamul nu era toxic, pâinea nu era plastifiată, roșiile nu erau injectate, pădurile erau în picioare, apa de la robinet era potabilă iar cea minerală se vindea în sticle de sticlă. Ieșirile la iarbă verde însemnau pătura întinsă peste moliciunea firelor verzi, jocul cu mingea, împletit de coronițe din flori colorate, fluturi, ciripit de păsări și eventual o bucată de carne prăjită pe un grătar improvizat. Nici urmă de gunoaie, de manele sau orice alt gen de muzică ascultată la volum maxim, peturile de plastic mai aveau de așteptat până să apară pe piață, alimentele nu se vindeau în ambalaje imense iar malurile râurilor nu erau sufocate de maldăre de mizerie.
Nu spun că toată lumea era spălată, educată și civilizată dar nici nu invadaseră ghiolbanii toate locurile publice. Şi nici nu spun că era mai bine, pentru că din multe puncte de vedere nu era, dar cu certitudine trăiam viaţa cu o detaşare şi o uşurinţă care astăzi sunt de neimaginat. Nu ne era teamă de mâncare şi nu vedeam în mezeluri sau în conserve elemente aducătoare de moarte, habar n-aveam că zahărul este un pseudo aliment care este responsabil de starea deplorabilă de sănătate a umanităţii, nu ştiam că peştele este contaminat cu mercur, nu aflasem că apa ar putea conține E.coli sau că la robinetele din apartamente ar putea curge din când în când soluție de clor.
Nu ne era teamă de soare, ba din contra, razele lui erau chiar recomandate în scopul asimilării vitaminei D în special la copii. În celebrele tabere de la Năvodari profesorii ne țineau cu forța la plajă, 10 minute pe burtă, apoi 10 pe spate ca să căpătăm un bronz uniform, dovada clară a unei vacanțe reușite. Nu-mi aduc aminte să fi existat creme de protecție solară în schimb, adolescentă fiind, știu că îmi cumpăram la începutul fiecărei veri un ulei care accelera procesul de înnegrire a pielii și care.în afară de faptul că făcea ca tot nisipul de pe plajă să ți se lipească de corp în cel mai enervant mod posibil, nu cred să fi avut un alt efect. Nimeni nu vorbea de cancer de piele, de alunițe cu forme ciudate sau de piele deshidratată și deși unii dintre noi ajungeau să arate ca niște raci fierți după două zile de litoral, nimeni nu intra în panică. Un borcan de iaurt rece întins pe spatele coșcovit de mâinile delicate ale unei prietene, rezolva băbește problema arsurilor solare iar în anul următor, fără să fi învățat ceva din suferința verii trecute, o luam de la capăt.
Nu știu când, cum și mai ales de ce am ajuns să fiu speriată ca de bombe de soare și de ce mă panichez numai când mă gândesc că aș putea să mă ard. Nu mai stau la plajă de ani de zile (deși niciodată nu am fost genul reptilă care să zacă în neștire pe nisip) dar uneori parcă mi-e dor de senzația aceea plăcută când după ce te-ai topit la căldură ți se face pielea de găină când simți pe piele apa rece a mării și valurile din ce în ce mai înalte.
La mare nu mai stau pe cearceaf ci pe șezlong, am umbrelă de soare și un prosop sub cap, ochelari de soare cu UV400, părul îmi este pregătit de cu seara să înfrunte acțiunea nocivă a ultravioletelor cu o masca hranitoare și reconstructivă, pe buze port balsam cu factor de protecție solară, pielea îmi este hidratată cu loțiuni de corp și bineînțeles unsă cu cele mai scumpe creme cu spf 50 iar din geanta de plajă nu-mi lipsește un spray cu apă termală și un deodorant care să mă facă să mă simt în siguranță. Și după ce mă foiesc o juma de oră să mă instalez confortabil pe șezlong, după ce mă învelesc și mă acopăr ca o mumie să mă feresc de radiații încă o juma de oră, se face timpul de plecare pentru că, nu-i așa, nu sunt vreo inconștientă care să nu știe că între ora 10 și 16 soarele este nociv, toxic și predispune la jumătate din bolile trecute în manualele de medicină. Mda. Cam asta e situația la ora actuală, mi s-a inoculat ideea că soarele face atât de mult rău încât acum nu mă mai pot bucura de o zi de plajă fără să simt că sunt cu un pas mai aproape de distrugerea propriei mele epiderme.
Iar atunci când în sfârșit mă hotărăsc să merg la ștrand, îmi iau atât de multe precauții încât uneori mă întreb dacă nu mai bine stăteam eu acasă liniștită și fără stresul de a face cancer de piele.
Read More
