Salată delicioasă de pepene roșu cu feta

        De combinația pepene roșu cu brânză am tot auzit însă am fost mai mult decât reticentă și nu m-a tentat deloc ideea de a o încerca. Deși în general îmi place să testez gusturi noi, asocierea asta mi s-a părut mereu total aiurea și, cum ador pepenele, nu l-aș fi ”stricat” adăugându-i sare. Până deunăzi când m-a apucat un avânt revoluționar și mi-am spus că a venit momentul să încerc marea cu degetul. Nu am regretat.

        Supriza mea a fost uriașă și sub nicio formă nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. E o combinație care ți se topește în gură, răcoritoare, cu consistență ușoară și, contrar așteptărilor mele, nu are deloc iz de desert. Se prepară în câteva minute din care cea mai mare parte a timpului se pierde curățând pepenele de sâmburi dar dacă aveți inspirația să luați pepene fără sâmburi, în trei minute salata e gata.

        Am căutat pe internet variante ale acestei salate și am ales-o pe cea care s-a mulat cel mai bine pe gusturile mele, am făcut mici adaptări pe ici, pe colo și a ieșit ceva supercalifragilistic 🙂 Ingredientele sunt simple și la îndemâna oricui:

  • pepene roșu curățat de coajă și semințe apoi tăiat cubulețe (sau, pentru un efect spectaculos, scobit cu lingurița specială rotundă și cu cu margini tăioase)
  • brânză feta
  • frunze de mentă tăiate fâșiuțe – obligatoriu pentru a obține efectul răcoritor
  • miez de nucă, pecan sau alune de pădure pentru plăcerea de a ronțăi și pentru a păstra mai mult timp gustul în gură
  • lămâie, ulei de măsline, sare și piper pentru sosul care va fi turnat deasupra

        Se amestecă toate cu grijă sau, mai degrabă se aranjează pe platou, farfurie sau în bolul din care vor fi servite, astfel încât să arate frumos, să nu le zdrobim și să nu le facem fleașcă, și deasupra se toarnă sosul. Asta e tot, simplu ca bună ziua. Singura precizare pe care aș mai avea-o este ca vinegreta aceasta să fie suficient de condimentată și adăugată fără zgârcenie pentru că gustul de dulce nu trebuie să primeze ci mai degrabă să se simtă undeva pe fundal (dacă pot să spun așa). Este absolut minunată în zilele caniculare.

Share This:

Citește mai mult

Mukbang și alte tâmpenii de văzut pe YouTube

          Nu neapărat de văzut  cap-coadă, pentru că realmente e o pierdere de vreme, dar măcar un pic de tras cu ochiul ca să poți apoi să te crucești liniștit de ce mai inventează mintea umană în așa numita sferă a divertismentului online.

        Filmulețele cu oameni care mănâncă în fața camerei de fimat, fără să facă nimic altceva, se cheamă mukbang și ajung uneori la milioane de vizualizări. De fapt ajung la zeci de milioane. Cu cât cel care înghite cantități uriașe de mâncare plescăie mai tare, cu cât îi curge mai multă grăsime pe barbă, cu cât soarbe mai zgomotos din supă sau cu cât își cască mai dizgrațios gura mestecând lipit de microfon, cu atât succesul este mai mare. Scopul video-ului nu este doar vizual ci și acustic, pentru că privitorul trebuie să audă cât mai clar și la intensitate maximă fiecare plescăit, fiecare înghițitură, fiecare cronțănit și supt de măsele și nepărat trebuie să audă cum youtuberul își secretă propria salivă în această primă etapă a digestiei. Iar spectacolul nu este complet dacă protagonistul nu vorbește în tot acest timp cu gura plină că doar n-o să mănânce în tăcere. Uneori mukbang-erii ăștia povestesc despre ce li s-a mai întâmplat, despre viața de zi cu zi, despre gustul mâncării din fața lor sau pur și simplu o iau pe arătură  cu tot felul de bazaconii că doar nu vă închipuiți că abordează subiecte de natură economică, politică sau socială de interes mondial. Deși până la urmă n-ar fi exclus pentru că pe YouTube găsești absolut orice îți trece (sau, mai degrabă, nu îți trece) prin cap.

        De exemplu filmulețe cu slime, o chestie vâscoasă, cu o textură foarte maleabilă, colorată frumos și care se întinde precum un aluat de pizza în mâinile unor artiști care uneori pot avea doar cinci ani și care o mută dintr-o parte în alta jucându-se la nesfârșit spre încântarea abonaților. Milioane de oameni nu își dezlipesc privirea de pe ecranele telefoanelor, tabletelor sau laptopurilor urmărind mișcările prin care creatorii de conținut, căci așa se numesc,  întind pasta ce pare lipicioasă (deși nu este și aș putea să o compar cu un fel de plastilină de lux care nu se rupe). O întind, o trag, o fac cocoloașe, o îndeasă în cutii apoi o scot afară, o frământă, o rulează, își înfig unghiile în ea încercând să obțină efecte cât mai satisfăcătoare și relaxante pentru cei care îi urmăresc. Și se pare că obțin din moment ce astfel de canale au ajuns să aibă zeci de milioane de abonați.

        Eu sunt o mare devoratoare de YouTube și de când multe din emisiunile mele preferate de la tv se înregistrează și apar apoi  în reluare pe YouTube aproape că nu mai deschid televizorul. Cu toate că de vreo doi ani nu cred că a existat zi în care să nu văd cel puțin un filmuleț și cu toate că sunt oarecum la curent cu ceea ce mai ”inventează” youtuberii, tot mă mai surprind anumite idei. Unele par ciudate rău dar cum nu suntem croiți toți după aceeași măsură nu e treaba noastră să judecăm ideile altora și nici pe cei care se lasă inspirați sau motivați de mesajele video-urilor urcate pe YT. Și spun ”motivați” pentru că vin unii (de fapt, de cele mai multe ori, unele) să-ți arate cum fac curățenie în baie. Sau în dulapuri. Cum își descongestionează debaralele, cum șterg praful, cum sortează rufele pentru spălat sau cum calcă haine cu mare entuziasm (aici e marele meu of). Și când le vezi cu cât spor lucrează, chiar dacă filmul e dat pe repede înainte, mai, mai că-ți vine să te apuci de treabă și să faci chestii pe care le-ai tot amânat ca cele de aici. Sau de aici.

        Și uite că, printre tot felul de prostii și prostioare, YouTube-ul poate fi de ajutor în combaterea procrastinării 🙂 Ador acest cuvânt pe care de când l-am descoperit (și nu neapărat că m-ar caracteriza) îl folosesc din ce în ce mai des. (Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu). Și ca să închei folosindu-l, voi ce ați procrastinat săptămâna trecută?

Share This:

Citește mai mult

Pe vremea mea…

        Zahărul nu era otravă, soarele nu provoca boli de piele, salamul nu era toxic, pâinea nu era plastifiată, roșiile nu erau injectate, pădurile erau în picioare, apa de la robinet era potabilă iar cea minerală se vindea în sticle de sticlă. Ieșirile la iarbă verde însemnau pătura întinsă peste moliciunea firelor verzi, jocul cu mingea, împletit de coronițe din flori colorate, fluturi, ciripit de păsări și eventual o bucată de carne prăjită pe un grătar improvizat. Nici urmă de gunoaie, de manele sau orice alt gen de muzică ascultată la volum maxim, peturile de plastic mai aveau de așteptat până să apară pe piață, alimentele nu se vindeau în ambalaje imense iar malurile râurilor nu erau sufocate de maldăre de mizerie.

        Nu spun că toată lumea era spălată, educată și civilizată dar nici nu invadaseră ghiolbanii toate locurile publice. Şi nici nu spun că era mai bine, pentru că din multe puncte de vedere nu era, dar cu certitudine trăiam viaţa cu o detaşare şi o uşurinţă care astăzi sunt de neimaginat. Nu ne era teamă de mâncare şi nu vedeam în mezeluri sau în conserve elemente aducătoare de moarte, habar n-aveam că zahărul este un pseudo aliment care este responsabil de starea deplorabilă de sănătate a umanităţii, nu ştiam că peştele este contaminat cu mercur, nu aflasem că apa ar putea conține E.coli sau că la robinetele din apartamente ar putea curge din când în când soluție de clor.

        Nu ne era teamă de soare, ba din contra, razele lui erau chiar recomandate în scopul asimilării vitaminei D în special la copii. În celebrele tabere de la Năvodari profesorii ne țineau cu forța la plajă, 10 minute pe burtă, apoi 10 pe spate ca să căpătăm un bronz uniform, dovada clară a unei vacanțe reușite. Nu-mi aduc aminte să fi existat creme de protecție solară în schimb, adolescentă fiind, știu că îmi cumpăram la începutul fiecărei veri un ulei care accelera procesul de înnegrire a pielii și care.în afară de faptul că făcea ca tot nisipul de pe plajă să ți se lipească de corp în cel mai enervant mod posibil, nu cred să fi avut un alt efect. Nimeni nu vorbea de cancer de piele, de alunițe cu forme ciudate sau de piele deshidratată și deși unii dintre noi ajungeau să arate ca niște raci fierți după două zile de litoral, nimeni nu intra în panică. Un borcan de iaurt rece întins pe spatele coșcovit de mâinile delicate ale unei prietene, rezolva băbește problema arsurilor solare iar în anul următor, fără să fi învățat ceva din suferința verii trecute, o luam de la capăt.

        Nu știu când, cum și mai ales de ce am ajuns să fiu speriată ca de bombe de soare  și de ce mă panichez numai când mă gândesc că aș putea să mă ard. Nu mai stau la plajă de ani de zile (deși niciodată nu am fost genul reptilă care să zacă în neștire pe nisip) dar uneori parcă mi-e dor de senzația aceea plăcută când după ce te-ai topit la căldură ți se face pielea de găină când simți pe piele apa rece a mării și valurile din ce în ce mai înalte.

        La mare nu mai stau pe cearceaf ci pe șezlong, am umbrelă de soare și un prosop sub cap, ochelari de soare cu UV400, părul îmi este pregătit de cu seara să înfrunte acțiunea nocivă a ultravioletelor cu o masca hranitoare și reconstructivă, pe buze port balsam cu factor de protecție solară, pielea îmi este hidratată cu loțiuni de corp și bineînțeles unsă cu cele mai scumpe creme cu spf 50 iar din geanta de plajă nu-mi lipsește un spray cu apă termală și un deodorant care să mă facă să mă simt în siguranță. Și după ce mă foiesc o juma de oră să mă instalez confortabil pe șezlong, după ce mă învelesc și mă acopăr ca o mumie să mă feresc de radiații încă o juma de oră, se face timpul de plecare pentru că, nu-i așa, nu sunt vreo inconștientă care să nu știe că între ora 10 și 16 soarele este nociv,  toxic și predispune la jumătate din bolile trecute în manualele de medicină. Mda. Cam asta e situația la ora actuală, mi s-a inoculat ideea că soarele face atât de mult rău încât acum nu mă mai pot bucura de o zi de plajă fără să simt că sunt cu un pas mai aproape de distrugerea propriei mele epiderme.

        Iar atunci când în sfârșit mă hotărăsc să merg la ștrand, îmi iau atât de multe precauții încât uneori mă întreb dacă nu mai bine stăteam eu acasă liniștită și fără stresul de a face cancer de piele.

Share This:

Citește mai mult

Avon. Produse pe care le folosesc de 20 de ani

        Câteodată nu-mi vine să cred că atunci când vorbesc despre lucruri din viața mea am început să fac referire la perioade de zeci de ani dar uite că timpul nu iartă pe nimeni. Mă gândeam deunăzi la Avon și la cât de mult timp a trecut de când am făcut cunoștință cu brandul… vreo 20 de ani cel puțin. Mi-au plăcut întotdeauna aceste produse pe care, chiar dacă acum îmi permit cosmetice mult mai scumpe, continui să le cumpăr pentru calitatea lor foarte bună și pentru raportul cu prețul care este de-a dreptul excepțional. Nu pot totuși să afirm că mi se potrivește absolut orice și că îmi place totul dar am câteva produse pe care, fără niciun pic de exagerare, le folosesc fără întrerupere de 20 ani și încă nu m-am plictisit de ele:

  • Parfumurile Avon. Cum o lungă perioadă de timp am fost reprezentant, am avut ocazia să testez și să folosesc toate parfumurile dar dacă ar fi să aleg unul și numai unul, cu siguranță acela ar fi Perceive. Este un parfum oriental, condimentat puternic, foarte persistent și care are o relație foarte bună cu pH-ul pielii mele. Îl ador. Pe locul doi este Treselle care intră într-o cu totul altă categorie și care mi se pare că miroase a săpun, în sensul bun al cuvântului, deși este un parfum floral dar tocmai asta îmi place, că miroase a săpun și lasă o senzație de curățenie absolută. Un alt parfum care trebuie neapărat să-l menționez este Today, un floral lemnos și Far Away, vanilie la sticluță, foarte drag mie în zilele friguroase de iarnă. Toate sunt parfumuri la prețuri mai mult decât rezonabile dar care miros scump… dacă înțelegeți ce vreau să spun 🙂
  • Spumantele de baie. Toate. Nu am avut nicio aromă care să nu fie pe gustul meu și de fiecare dată când apare ceva nou îmi spun că acesta va deveni favoritul numărul unu, așa cum s-a întâmplat recent cu Traditional Lemonade. Dar și cel cu ciocolată și portocală este absolut delicios ca să nu mai spun cum miroase toată casa când folosesc spuma de baie cu esențe de lavandă. Toate fac o spumă foarte abundentă, de o consistență densă și oarecum elastică iar spuma nu dispare în apă de cum ai intrat în cadă așa cum am pățit cu spumante cumpărate de la alte firme. Ador să fac băi prelungite, mai ales iarna, așa că acest produs nu-mi lipsește niciodată din baie și, dacă nu știți cum este, vă recomand cu drag să-l încercați măcar o dată. De spumantele acestea sunt legată oarecum și emoțional pentru că îmi aduc perfect aminte că primul produs pe care l-am cumpărat de la Avon, atunci când a apărut acest brand în România, a fost un spumant.
  • Perlele bronzante și perlele CC sunt ideale pentru zilele în care nu vreau un machiaj elaborat. Mângâi perlele cu o pensulă mare iar apoi dau de două-trei ori peste ten și imediat fața capătă o strălucire și o nuanță de bronz cald care acoperă imperfecțiunile, pielea căpătând un aspect uniform și catifelat. Îmi plac foarte mult, sunt simplu de folosit și având consistența prăfoasă nu expiră repede deci pot fi folosite perioade lungi de timp fără să se altereze sau să își piardă din calități.

Când am renunțat la a mă mai ocupa de Avon, adică de a fi reprezentant de vânzări, singurul meu regret a fost faptul că nu voi mai avea acces atât de ușor la aceste produse însă am constatat ulterior că toate aceste cosmetice se găsesc și pe notino, site pe care fac câte o comandă serioasă cel puțin de două ori pe an. Bine, scopul meu este să-mi iau parfumuri de la mai multe branduri dar bruma mea de regret nu-și mai are, deci,  rostul. Și pentru că sunt sigură că ați folosit cel puțin o dată în viață un produs de la Avon (la fel ca trei sferturi din populația României) sunt curioasă să aflu care este favoritul vostru. avon2

Era să uit să vă spun că doar săptămâna aceasta (deci până în 21 iulie) puteți beneficia gratuit de un kit de călătorie sau un ulei pentru protecția solară la cumpărăturile minime de 190 RON. Spor la cumpărături 🙂

Share This:

Citește mai mult

Curățenia în casă. Cele mai enervante lucruri.

        Prefer să-mi păstrez weekend-urile pentru mine făcând lucruri care mă relaxează și îmi aduc bucurie și nu să mă apuc de curățenie lucrând ca o nebună de dimineața până seara ”profitând” de faptul că am o zi liberă. Filozofia mea din acest punct de vedere este să  fac în fiecare zi a săptămînii câte ceva, să trebăluiesc o jumătate de oră sau o oră maxim, astfel încât să nu las lucrurile să se adune, dar nici să mă omor cu lucrul căzând epuizată seara. Dacă într-o zi șterg un geam, în alta fac curat în dulăpiorul din baie iar în altă zi dau cu aspiratorul parcă nu e nici atât de plictisitor și nici atât de frustrant gândul că mi-aș irosi viața cu mărunțișuri care nu aduc niciun fel de plăcere sau satisfacție. Desigur aceasta este părerea mea pur subiectivă pentru că știu cu siguranță că există persoane obsedate de curățenie însă din fericire pentru mine nu fac parte din această categorie, ba chiar există câteva task-uri care mi se par o totală pierdere de vreme. Ca toată lumea, le duc și eu la bun sfârșit pentru că nu am încotro, însă recunosc că nu-mi fac nicio plăcere și de fiecare dată când le vine vremea, le amân cât pot de mult.

  • Spălatul perdelelor. Nu știu de ce mi se pare că de fapt perdelele nu se murdăresc niciodată pentru că nu le atinge nimeni, nu sunt ca o pătură cu care te învelești sau, mai rău, ca o față de masă care se pătează. Cu toate astea cică măcar o dată pe an trebuie spălate, ceea ce (într-un mare sictir), execut și eu. Spălatul în sine nu ar fi o problemă, ce mare lucru să le bagi și să le scoți din mașină dar călcatul (oare cine m-a pus să-mi iau perdele din bumbac?) și apoi agățatul înapoi pe galerie, mă disperă.
  • Ștersul prafului. E foarte adevărat că nu este ceva care să ceară un efort deosebit sau să îmi ia prea mult timp dar jur că la zece minute după ce am terminat, praful se vede din nou pe mobilă mai ales acum vara când stau tot timpul cu geamurile deschise. Pe stradă e circulație mare, colbul se ridică, orașul meu a fost prăfos de când mă știu iar operațiunea de șters praful zici că face parte din raportul zilnic de activitate al Cooperativei Munca în zadar.
  • Călcatul. Din punct de vedere psihic nu mă simt capabilă să petrec o după amiază întreagă călcând cearșafuri care în secunda doi, la prima atingere, la primul somn în așternuturi  vor arăta ca și când le-aș fi pus direct șifonate pe pat. E adevărat că un pat cu cearșafuri apretate și perfect întinse arată foarte bine dar la mine acasă nu suntem la hotel ca să avem cameristă și nici poze de Instagram cu lenjerii de pat impecabile nu sunt tentată să postez. Așa că peste etapa asta am sărit. Știu că există minunății ca cele de aici dar acestea pur și simplu nu sunt pentru mine. Nu spun că detest să calc doar lenjerii de pat dar și hainele pe care le port și cele pe care aleg să le cumpăr trebuie să îndeplinească un criteriu foarte important: să nu se șifoneze. Așa că indiferent dacă tocmai le scot din dulap sau dacă au stat două săptămâni înghesuite în bagajul de vacanta, trebuie să fie purtabile fără a mai trece fierul de călcat peste ele.
  • Mutatul hainelor din sezonul trecut dintr-o parte în alta, adică din dulapul folosit în mod curent în debara, pod, garaj, beci, diverse cutii și alte cotloane la care se ajunge cu greu. Și invers. De fiecare dată când mă urnesc să fac treaba asta îmi propun să devin adepta unui stil de viață minimalist, stil care presupune deținerea și utilizarea unui număr cât mai mic de obiecte, însă gândul îmi trece repede pentru că îmi plac prea mult hainele ca să pot renunța la ele. Frumusețea cerând deci sacrificii, voi continua să le mut la fiecare schimbare de anotimp.
  • Dezghețatul frigiderului. Din fericire de grija asta am scăpat de când mi-am cumpărat un frigider no frost și nu înțeleg de ce nu se fabrică toate frigiderele pe acest principiu. Până nu demult trebuia ca periodic să golesc tot interiorul, să aștept apoi să se topească blocurile de gheață, să înșir tot felul de tăvi în care să se scurgă apa și să pierd juma’ de zi cu bucătăria vraiște. O corvoadă cu care cred că ar fi trebuit să deschid lista, atât de urâtă mi-a fost întotdeauna.

        Dacă stau să mă gândesc un pic, aș mai putea continua dar n-aș vrea totuși să mă judecați prea aspru așa încât o să păstrez aparențele și o să declar că restul treburilor din gospodărie le fac cu plăcere. Cu o singură precizare:  această declarație nu o fac cu mâna pe biblie.
mop

Share This:

Citește mai mult