Pe vremea mea…

        Zahărul nu era otravă, soarele nu provoca boli de piele, salamul nu era toxic, pâinea nu era plastifiată, roșiile nu erau injectate, pădurile erau în picioare, apa de la robinet era potabilă iar cea minerală se vindea în sticle de sticlă. Ieșirile la iarbă verde însemnau pătura întinsă peste moliciunea firelor verzi, jocul cu mingea, împletit de coronițe din flori colorate, fluturi, ciripit de păsări și eventual o bucată de carne prăjită pe un grătar improvizat. Nici urmă de gunoaie, de manele sau orice alt gen de muzică ascultată la volum maxim, peturile de plastic mai aveau de așteptat până să apară pe piață, alimentele nu se vindeau în ambalaje imense iar malurile râurilor nu erau sufocate de maldăre de mizerie.

        Nu spun că toată lumea era spălată, educată și civilizată dar nici nu invadaseră ghiolbanii toate locurile publice. Şi nici nu spun că era mai bine, pentru că din multe puncte de vedere nu era, dar cu certitudine trăiam viaţa cu o detaşare şi o uşurinţă care astăzi sunt de neimaginat. Nu ne era teamă de mâncare şi nu vedeam în mezeluri sau în conserve elemente aducătoare de moarte, habar n-aveam că zahărul este un pseudo aliment care este responsabil de starea deplorabilă de sănătate a umanităţii, nu ştiam că peştele este contaminat cu mercur, nu aflasem că apa ar putea conține E.coli sau că la robinetele din apartamente ar putea curge din când în când soluție de clor.

        Nu ne era teamă de soare, ba din contra, razele lui erau chiar recomandate în scopul asimilării vitaminei D în special la copii. În celebrele tabere de la Năvodari profesorii ne țineau cu forța la plajă, 10 minute pe burtă, apoi 10 pe spate ca să căpătăm un bronz uniform, dovada clară a unei vacanțe reușite. Nu-mi aduc aminte să fi existat creme de protecție solară în schimb, adolescentă fiind, știu că îmi cumpăram la începutul fiecărei veri un ulei care accelera procesul de înnegrire a pielii și care.în afară de faptul că făcea ca tot nisipul de pe plajă să ți se lipească de corp în cel mai enervant mod posibil, nu cred să fi avut un alt efect. Nimeni nu vorbea de cancer de piele, de alunițe cu forme ciudate sau de piele deshidratată și deși unii dintre noi ajungeau să arate ca niște raci fierți după două zile de litoral, nimeni nu intra în panică. Un borcan de iaurt rece întins pe spatele coșcovit de mâinile delicate ale unei prietene, rezolva băbește problema arsurilor solare iar în anul următor, fără să fi învățat ceva din suferința verii trecute, o luam de la capăt.

        Nu știu când, cum și mai ales de ce am ajuns să fiu speriată ca de bombe de soare  și de ce mă panichez numai când mă gândesc că aș putea să mă ard. Nu mai stau la plajă de ani de zile (deși niciodată nu am fost genul reptilă care să zacă în neștire pe nisip) dar uneori parcă mi-e dor de senzația aceea plăcută când după ce te-ai topit la căldură ți se face pielea de găină când simți pe piele apa rece a mării și valurile din ce în ce mai înalte.

        La mare nu mai stau pe cearceaf ci pe șezlong, am umbrelă de soare și un prosop sub cap, ochelari de soare cu UV400, părul îmi este pregătit de cu seara să înfrunte acțiunea nocivă a ultravioletelor cu o masca hranitoare și reconstructivă, pe buze port balsam cu factor de protecție solară, pielea îmi este hidratată cu loțiuni de corp și bineînțeles unsă cu cele mai scumpe creme cu spf 50 iar din geanta de plajă nu-mi lipsește un spray cu apă termală și un deodorant care să mă facă să mă simt în siguranță. Și după ce mă foiesc o juma de oră să mă instalez confortabil pe șezlong, după ce mă învelesc și mă acopăr ca o mumie să mă feresc de radiații încă o juma de oră, se face timpul de plecare pentru că, nu-i așa, nu sunt vreo inconștientă care să nu știe că între ora 10 și 16 soarele este nociv,  toxic și predispune la jumătate din bolile trecute în manualele de medicină. Mda. Cam asta e situația la ora actuală, mi s-a inoculat ideea că soarele face atât de mult rău încât acum nu mă mai pot bucura de o zi de plajă fără să simt că sunt cu un pas mai aproape de distrugerea propriei mele epiderme.

        Iar atunci când în sfârșit mă hotărăsc să merg la ștrand, îmi iau atât de multe precauții încât uneori mă întreb dacă nu mai bine stăteam eu acasă liniștită și fără stresul de a face cancer de piele.

Share This:

18 păreri despre “Pe vremea mea…

  1. Ba eu imi aduc aminte de o vara cand toata lumea era panicată de soare, ca erau explozii solare mari.
    Iar pestele nu cred ca era inca contaminat.
    Vai, ce bun era parizerul pe vremea mea. Si făceam uneiri parizer pane, ca pe vremea aia chiar nici prajelile nu erau otrava. Însă dacă aș putea să imi aleg un singur lucru de mancat care as vrea sa fie ca in copilăria mea, ala ar fi napolitanele Dănuț. Chiar ieri ma gandeam ce bune erau.

    1. Eu cred ca toate mezelurile erau bune (bine, exceptand porcariile din soia de la sfarsitul anilor 80) si cred asta pentru ca nu contineau tot felul de conservanti, aditivi si alte E-uri. Imi aduc aminte ca orice mezel cumparam trebuia sa il mancam intr-o zi, doua, altfel se altera. Totul era proaspat si nu prea existau alimente congelate. Mezeluri cu termen de garantie de 6 luni??? ar fi fost ceva de neimaginat.

  2. eu imi aduc aminte 1986, si panica de a nu ne expune la soare. Cernobal-ul…
    Altfel si zaharul si parizerul si apa minerala si prajeala in ulei le aduc aminte cu drag. Pt ca aveam parte asa de rar de ele, se gaseau f. rar, cred ca 1-2 ori pe an aveam parte (zaharul pe cartela era dramuit cu grija pt gemuri, nu lasat la indemana mea…eu mancam paine de casa unsa cu smantana si zahar peste, cand prindeam zaharul, bineinteles).

    Toate astea zise nasoale sunt nasoale in exces. Iar in copilarie erau asa de limitate incat nu era risc de excese: fara masini se ajungea rar si putini la padure si munte, se lucrau si sambetele asa ca rar duminicile sa isi permita lumea sa mearga toata ziua la bronzat (ars) etc. Problema e ca nu avem frana: mancam prea mult, stam la calculatoare prea mult, ne batem joc de natura si Creatia lui Dumnezeu prea mult. Si nici pe timpul lui raposatu’ plumbuit nu aveam frana, dar nici nu aveam cu ce…

    1. Ha-ha 🙂 Si noi mancam (toti copiii de pe strada) paine cu unt si zahar. Ba uneori paine cu untura de porc si zahar presarat deasupra 🙂 Ca unt nu prea se gasea in schimb untura de porc aveam toti pentru ca nu era familie care sa nu taie porc de Craciun.
      Pai sa auda vreun medic acum ca îi dai copilului paine cu untura SI zahar, cred ca ar lesina.

      1. Sa stii ca mai nou se zice ca untura de porc e sănătoasă:) si ca zahărul e moartea, nu grasimile.
        Da, da ,mezelurile dinainte de perioada cand nu se mai gasea mancare erau excelente.
        Mai țin minte langosele care se vindeau in pauza mare la liceu. Sau turcul care își vindea dulciurile in fata scolii generale: diriginta, ca sa ne opreasca sa cumparam, ne zicea ca sigur in ligheanul in care isi prepară marfa se spală și pe picioare 🙂 Dar ce buna era halvita lui …
        Dar cum am zis, tot napolitanele Dănuț sunt pentru mine pe primul loc. Si astea de azi nu mai au nimic de a face cu ce erau. Nici eugeniile. Ca asa cum zici, multe chimicale s-au mai inventat de atunci.
        Sau alta bunatate: pireul de castane. Sau cașul pane cand se gasea la restaurant pe vremea studentiei mele…Nici nu aveai meniu acolo, ci chelnerul ti-l recita rapid, în general începea cu ciorba de vacuta. Iar casul pane cu cartofi pai era luxul suprem 🙂

        1. unde, doamnelor, gaseati voi mezeluri sanatoase, pe vremea raposatului? doar la mamaia facute, poate! cum eu aveam termen de comparatie (bunicii cu ograda plina de la animale, taiat proaspat si gatit pe loc), tin minte un miros de inchis, de mort, in alimentare. Si tin minte o data coada la carne, coada mare, care carne erau niste pui vinetii cu 4 picioare – ghiare si 2 gaturi! – vinetii asa arau la mamaia doar alea gasite moarte pe camp!!!!!
          Erau sanatoase pt aia ce nu aveau altceva de ales…imi dau seama ca eu cu bunicii cu gospodarie mare am dus-o f. bine in comparatie cu ceilalti din oras. Si acum imi aduc aminte, amuzata, ca am zis la scoala ca mamaia ma lasa sa beau cata smantana vreau si nu m-au crezut :)))

          1. Nu stiu cat erau de sanatoase, dar parizerul, înainte de a veni înfometare, era f bun. Stai ca fac un calcul si iti dau anul: 1977. La ora de gospodărie dintr-a cincea faceam sandvisuri cu parizer.

          2. Femeie dragă, tu esti tânărucă și de-aia nu îți aduci aminte decât de porcăriile care se gaseau prin anii 80 dar mai inainte vreme, deci in anii 60-70, magazinele erau pline si mezelurile erau proaspete, facute din carne 100% si fara aditivi si coloranti. Nu exista raion de produse congelate ci doar frigidere. Imi aduc aminte cand au aparut prima data puii congelati (cred ca era prin 74-75, deci eu aveam vreo 10-11 ani) si bunica mea a fost oripilata desi carnea era ok, cu mult inainte de a aparea oribilitatile alea de gheare, gâturi si piei vineții.

          3. Eu nu mai imi amintesc asta cu frigiderele si lucrurile congelate, dar reperul meu sunt orele de gospodărie din 77: atunci a inceput sa nu se găsească tot timpul parizer. Dar încă nu erau cozi. Tot la gospodărie faceam ciocolata de casa cu unt, lapte praf si cacao…si, bineinteles, zahar. Ani de zile mai încolo imi aminteam cu nostalgie cum atunci se găseau toate astea in magazin…

          4. aaaaa. pai d’aia, eu compar cu anii 1985-1989, anii cand am deschis ochii. Realmente tin minte ca vazui in magazin carne vinetie ce arata fix ca cea de oaie moarta de batranete, pe care mamaia o punea la sapun, cu soda caustica. Asta ca sa va dati seama ce experiente aveam in oraselul ala uitat de lume si de Dumnezeu….

          5. Nu stiu cum era pe acolo pe la voi in anii 80 , dar la noi in magazine era gol-gol. Doar mustar si conserve de peste, dar si peștele ala cred ca s-a terminat. Venea bunicul de la Timișoara cu tot felul de bunătăți , ca la ei se mai găseau. Plus ca ei aveau sarbii nu departe, cu alte bunătăți. Sau tin minte ce minune ni se părea că la București se mai gasea unt si margarină Rama 🙂

          6. unt tin minte o singura data pe timpul lui plumbuitu’ si o coada incomensurabila, la care nu am stat. Margarina Rama a adus cineva spaga parintilor si au prajit turte in ea si facusera un fuuuuum, valeu.
            Dar magazine goale, da. Tin minte ca erau niste batoane albe, cica de ciocolata (dar fara cacao), subtiri si lungi, de 4 .25 lei. La scoala ni s-a zis sa nu le cumparam ca facem hepatita de la ei (fusese epidemie de hepatita in scoala)

  3. Mergeam la mare in fiecare vara 18 zile si stateam pe plaja de la 10 la 18 cu tata…mama cu sor-mea se retrageau.
    Am avut si eu panica asta… cu soarele, cativa ani, dar am depasit-o.
    Bucuria si linistea, starea pe care o simt numai la vederea marii (Negre), depasesc orice teama de soare.
    Marea fascineaza.

    1. Plaja mai frumoasa ca cea de la Mamaia (si cea de la Constanta, parca Modern îi spune) eu nu cred ca am vazut desi am vazut multe mari si oceane. Sigur, ma refer strict la plaja în sine, la nisip, la lățime, la intrarea in apa, la scoici si la tot ce implica doar partea naturala fara interventia umana.

  4. Si pentru mine parizerul era mezelul preferat. De zahar nu ma feream deloc, faceam in fiecare saptamina cite o prajitura sau un tort cu blat facut in casa desi se gasea blat gata facut la centrul de piine. La mare mergeam in fiecare vara la Mamaia si ce bine era, n-am avut niciodata arsuri pe piele si nu ma ungeam cu nimic, faceam un dus in camera de hotel sa dau nisipul jos de pe mine apoi ma culcam si seara ieseam la plimbare pe faleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *