Mukbang și alte tâmpenii de văzut pe YouTube

          Nu neapărat de văzut  cap-coadă, pentru că realmente e o pierdere de vreme, dar măcar un pic de tras cu ochiul ca să poți apoi să te crucești liniștit de ce mai inventează mintea umană în așa numita sferă a divertismentului online.

        Filmulețele cu oameni care mănâncă în fața camerei de fimat, fără să facă nimic altceva, se cheamă mukbang și ajung uneori la milioane de vizualizări. De fapt ajung la zeci de milioane. Cu cât cel care înghite cantități uriașe de mâncare plescăie mai tare, cu cât îi curge mai multă grăsime pe barbă, cu cât soarbe mai zgomotos din supă sau cu cât își cască mai dizgrațios gura mestecând lipit de microfon, cu atât succesul este mai mare. Scopul video-ului nu este doar vizual ci și acustic, pentru că privitorul trebuie să audă cât mai clar și la intensitate maximă fiecare plescăit, fiecare înghițitură, fiecare cronțănit și supt de măsele și nepărat trebuie să audă cum youtuberul își secretă propria salivă în această primă etapă a digestiei. Iar spectacolul nu este complet dacă protagonistul nu vorbește în tot acest timp cu gura plină că doar n-o să mănânce în tăcere. Uneori mukbang-erii ăștia povestesc despre ce li s-a mai întâmplat, despre viața de zi cu zi, despre gustul mâncării din fața lor sau pur și simplu o iau pe arătură  cu tot felul de bazaconii că doar nu vă închipuiți că abordează subiecte de natură economică, politică sau socială de interes mondial. Deși până la urmă n-ar fi exclus pentru că pe YouTube găsești absolut orice îți trece (sau, mai degrabă, nu îți trece) prin cap.

        De exemplu filmulețe cu slime, o chestie vâscoasă, cu o textură foarte maleabilă, colorată frumos și care se întinde precum un aluat de pizza în mâinile unor artiști care uneori pot avea doar cinci ani și care o mută dintr-o parte în alta jucându-se la nesfârșit spre încântarea abonaților. Milioane de oameni nu își dezlipesc privirea de pe ecranele telefoanelor, tabletelor sau laptopurilor urmărind mișcările prin care creatorii de conținut, căci așa se numesc,  întind pasta ce pare lipicioasă (deși nu este și aș putea să o compar cu un fel de plastilină de lux care nu se rupe). O întind, o trag, o fac cocoloașe, o îndeasă în cutii apoi o scot afară, o frământă, o rulează, își înfig unghiile în ea încercând să obțină efecte cât mai satisfăcătoare și relaxante pentru cei care îi urmăresc. Și se pare că obțin din moment ce astfel de canale au ajuns să aibă zeci de milioane de abonați.

        Eu sunt o mare devoratoare de YouTube și de când multe din emisiunile mele preferate de la tv se înregistrează și apar apoi  în reluare pe YouTube aproape că nu mai deschid televizorul. Cu toate că de vreo doi ani nu cred că a existat zi în care să nu văd cel puțin un filmuleț și cu toate că sunt oarecum la curent cu ceea ce mai ”inventează” youtuberii, tot mă mai surprind anumite idei. Unele par ciudate rău dar cum nu suntem croiți toți după aceeași măsură nu e treaba noastră să judecăm ideile altora și nici pe cei care se lasă inspirați sau motivați de mesajele video-urilor urcate pe YT. Și spun ”motivați” pentru că vin unii (de fapt, de cele mai multe ori, unele) să-ți arate cum fac curățenie în baie. Sau în dulapuri. Cum își descongestionează debaralele, cum șterg praful, cum sortează rufele pentru spălat sau cum calcă haine cu mare entuziasm (aici e marele meu of). Și când le vezi cu cât spor lucrează, chiar dacă filmul e dat pe repede înainte, mai, mai că-ți vine să te apuci de treabă și să faci chestii pe care le-ai tot amânat ca cele de aici. Sau de aici.

        Și uite că, printre tot felul de prostii și prostioare, YouTube-ul poate fi de ajutor în combaterea procrastinării 🙂 Ador acest cuvânt pe care de când l-am descoperit (și nu neapărat că m-ar caracteriza) îl folosesc din ce în ce mai des. (Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu). Și ca să închei folosindu-l, voi ce ați procrastinat săptămâna trecută?