R & S

Mi-a mai crescut o crenguță

        Începutul de an a venit ca un tăvălug în care s-au înghesuit de-a valma oameni, gânduri, speranțe, așteptări, drumuri, întâlniri și multe, multe emoții. Ruxandra s-a lăsat așteptată ca o prințesă la prima ei apariție în public dar până la urmă n-a avut de ales și a făcut primul pas în viața pământeană într-o noapte înstelată de ianuarie. Ca să-i fie intrarea lină, soarta a făcut ca anul acesta gerul Bobotezei să fie înlocuit de adieri de primăvară cu ghiocei înfloriți în toate grădinile Bucureștiului, un dar surprinzător și foarte bine primit de mama ei care o aștepta cu inima și brațele deschise.

        Și eu la fel o așteptam dar pentru că între noi s-a înghesuit o generație în plus, bucuria mea se sprijinea pe emoții grele și gânduri care nu-mi dădeau pace. Tot ce-mi doream era să le văd trecute pe amândouă de marea încercare, desprinse și din nou reunite în lunga îmbrățișare ce va dura de acum încolo pentru totdeauna. Până la urmă s-au petrecut toate cu bine iar după ce am primit marea confirmare m-am urcat pe un norișor de puf roz și am plecat spre București la întâlnirea cu cel mai crud muguraș. Pentru că evenimentele s-au decalat puțin, prima îmbrățișare nu a avut loc acasă ci la spital. Un spital privat care semăna mai mult a hotel decât a unitate medicală, un spital așa cum vezi în filmele americane, cu atmosferă luminoasă, cu pereți zugrăviți ca acasă și nu placați cu faianță, cu uși în culori pastelate care se închid impecabil și, mai presus de toate, cu asistente care îți zîmbeau atunci când îți întâlneau privirea. Nici vorbă de portari morocănoși sau de doctori încruntați înfășurați în halate ponosite din molton în culori incerte umblând îngândurați fără să bage pe nimeni în seamă.

        Am conștientizat că eram de fapt într-un spital prin faptul că lângă pat erau tot soiul de aparate care nu semănau deloc a playstation ci te duceau clar la gândul că ar putea fi folosite la o eventuală perfuzie. Sau poate o monitorizare a bătăilor inimii sau orice altceva se mai poate urmări pe un mic monitor în caz de nevoie. Slavă Domnului că nu știu la ce folosesc și cum arată pentru că nu am avut niciodată nevoie de ele.

        Am plecat de la spital cu un puternic sentiment de recunoștință în fața sorții pentru faptul că cei din familia mea și-au permis din punct de vedere financiar acest lux: sistemul privat de sănătate. Mă întreb cum ar fi decurs pe perioada sarcinii Cristinei lucrurile ”la stat” unde programarea pentru, să zicem, o simplă și banală ecografie transvaginala poate dura mai mult de o lună adică exact până când nu mai este nevoie sau când deja poate fi prea târziu. Mă bântuia gândul la discrepanța uriașă dintre stat și privat când, parcă pentru a mi se reconfirma dezamăgirea legată de sistem, am auzit la radioul din mașină o știre (dacă poate fi astfel numită) despre Spitalul Ilfov unde pe secția de nou-născuți nu erau (și cel mai probabil nici acum nu sunt) respectate normele minime de igienă.

        La spitalul respectiv dezinfecţia de nivel înalt a instrumentarului, adică așa numita sterilizare, se face în găleţi. Găleți la propriu. Găleți de plastic puse pe jos, pe gresia ciobită, curățată cu mopul năclăit într-o soluție de proveninență incertă. ”Nu există protocol de lucru şi personalul nu cunoaşte concentraţiile soluţiilor utilizate pentru dezinfecţie şi timpii de acţiune”, scria în raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii. Sună grav dar nimic mai mult. Mai departe, adică după acest control, ce se întâmplă? Ca de fiecare dată, nimic. Sau poate vine o mustrare, un avertisment sau, cea mai severă sancțiune,  tăiat 10% din salar la femeia de serviciu pentru că n-a pus gălețile pe masă. Ridicolul continuă, nimeni nu are nicio vină iar indolența și nepăsarea crasă a managerilor este pusă tot pe seama lipsei de bani.

        Atunci când ești direct implicat emoțional, astfel de știri te afectează mai mult ca de obicei și le percepi mai acut ca oricând. Îmi imaginam cum ar fi fost ca pe pielea subțire și aproape transparentă a micuței Ruxandra să fie puse instrumente nesterilizate, clătite într-o soluție mizerabilă, pline de bacterii și microbi luați de pe multe alte trupuri și mă scuturau frigurile. Din păcate știm cu toții care e nivelul de igienă în spitalele de stat iar știrile de acest gen nu mai sunt de mult ”știri” ci au devenit evenimente la ordinea zilei. Cu toate astea atunci când vine vorba de bebeluși parcă e mai grav decât atunci când ne gândim, să zicem, la secția de cardiologie. Sau nu? Este același lucru? De fapt nu știu dacă are rost să facem astfel de clasamente atunci când e vorba despre dreptul la sănătate. E trist și revoltător ce se întâmplă și, cu atât mai mult mulțumesc lui Dumnezeu că ființele cele mai dragi din viața mea au avut șansa să intre în viață cu dreptul. R & S

 

 

 

Share This:

Citește mai mult

ajutor

Voi ce v-ați propus pentru 2018?

        Viața mea, la fel ca și a majorității dintre voi, arată bine de tot pe Facebook. Iar în zilele care tocmai au trecut a fost mai mult decât perfectă. În feed-ul meu au apărut poze în care fericirea deborda din toate părțile. Valuri de șampanie, îmbrățișări tandre în fața brazilor de designer din restaurante de lux sau pe fundalul unor peisaje cu zăpadă de vis, petreceri în jacuzzi alături de prieteni cărora li se pierdea numărul, sclipici, paiete, pălării caraghioase, întruniri de familie cu bebeluși cu gura până la urechi și bunici iubitori plini de înțelepciune, pisici alintate și căței purtând coarne de reni din fetru. Oriunde mă uitam vedeam o  lume fără griji, fără tristeți și fără gânduri negre,  o lume fără răutăți în care toți își urau unii altora binele absolut și fericirea eternă coborând, firește, pe aripi de lumină și pace sfântă. Un ocean de bună înțelegere, dragoste și armonie deplină.

        Acum că ne-am întors la normal și au reînceput atacurile la persoană, observăm cu stupoare cum capra vecinului a dobândit proporții îngrijorătoare în timp ce noi eram ocupați cu lamulțeanul. În consecință centrul de interes al multora s-a mutat  de pe brutăria de fapte bune care mai pot aștepta până în săptămâna mare, înapoi pe sfânta invidie pentru că, nu-i așa, doar în perioada sărbătorilor trebuie să fii mai bun. În restul anului nu contează ce și cum faci. Dacă ai trimis felicitări, mesaje sau gif-uri cu vorbe de duh în care ai menționat cuvinte precum lumină în suflet, pace (merge și cu varianta liniște) sufletească, aripi de înger, magie sau împliniri, ești pe jumătate iertat. Și să nu uit de căldură. Neapărat căldură că mergi la sigur.

        Lăsând gluma și sarcasmul la o parte cred că nu ar fi rău ca pe lista rezoluțiilor pentru 2018 să ne trecem cu toții intenția de a nu lăsa să treacă nicio zi fără să facem o faptă bună. Iar când spun o faptă bună nu mă gândesc neapărat la gesturi grandioase, la donații importante de bani sau la proiecte care să intre în atenția televiziunilor. Pentru început o faptă bună ar putea fi și simpla abținere de a apăsa pe claxon atunci când s-a făcut verde la semafor iar mașina din față nu a țâșnit în aceeași secundă. O faptă bună ar putea fi să cedezi locul în autobuz unei persoane care are mai multă nevoie sau să lași să treacă în fața ta la coada din supermarket pe cel care are doar două produse de plătit. Un gest frumos ar putea fi să saluți și să zâmbești în același timp fără să aștepți neapărat să ți se facă plecăciuni anticipate.  Sau să-i faci colegului de birou o cafea fără niciun motiv special. Sau pur și simplu să nu mai ridici tonul atunci când îți vine să o faci. Oare cum ne-ar sta să ne comportăm decent și să ne îndepărtăm de mahala? Cum ar fi să renunțăm la bârfă, la intrigi și la alte preocupări mizerabile? Sunt sigură că o faptă bună ar putea fi și inhibarea impulsului de a vorbi de rău pe cineva chiar dacă acest lucru nu îți va aduce laudele celor din jur. Și nici nu poți afișa pe Facebook că te-ai abținut de la a-ți săpa colegul :)

        Cam asta e ideea cu faptele bune. Iar după asta ar urma și celelalte rezoluții pe care ni le propunem în fiecare an dar cu care nu ajungem niciodată la capăt gen lăsat de fumat, mâncat sănătos, mers la sală, slăbit 5-10-15 kilograme și alte bla-bla-uri de adormit copiii. ajutor

Share This:

Citește mai mult

craciun

Cum mi-am petrecut Crăciunul

        Nu o să mă laud. N-am avut un Crăciun de poveste așa cum apare mereu sărbătoarea în filmele americane, nici n-am simțit vreo magie specială, nici zăpadă n-am avut, nici n-am plutit pe nori de puf presărați cu sclipici, nici casa nu a fost împodobită cu ghirlande la tocurile ușilor, nici ciorapi agățați de șemineu nu am avut din simplul motiv că nu am șemineu :) Și nici horn nu am ca să fi coborât Moșul pe el. Dar cu toate că nu am trăit experiențe memorabile m-am simțit bine, împăcată și liniștită. Și, mai presus de toate, m-am simțit iubită de toate persoanele importante din viața mea. Să vă spun deci cum am petrecut Crăciunul anului 2017:

  • Am dat o mică masă în familie în seara de Ajun. Și când spun mică înseamnă foarte mică, doar trei persoane. Tata, fii-miu  și cu mine. Când mă gândesc la reuniunile din urmă cu câțiva ani când ne adunam 10-12 oameni în jurul mesei mi se pare că am trăit în altă lume. A fost un alt capitol în care mama era prezentă și ne aduna pe toți în jurul ei, în care  copiii nu aveau alt program, un timp în care făceam parte dintr-o familie tradițională în care soțul și soția locuiau în aceeași casă și nu la 3000 de km depărtare. Dar cum nimic nu e veșnic pe lumea asta, trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem în clipa de față. De fapt nu trebuie nimic dar ar fi minunat să o putem face iar eu mă bucur că am ajuns la înțelepciunea de a aprecia și de a fi recunoscătoare pentru ceea ce am. Sunt sigură că acesta e secretul fericirii.
  • Mi-a părut rău că nu am făcut salată boeuf. Am avut, evident, mâncare foarte bună, sarmale și cârnați așa cum cere datina dar mi-a lipsit salata boeuf :) Nu știu de ce am sărit-o dar jur că nu se va mai întâmpla niciodată de acum înainte. În fiecare zi m-am gândit cu ce poftă aș fi mâncat măcar un pic și cu siguranță o să fac de Anul Nou.
  • Nu m-am certat cu nimeni pe motiv de cumpărături întârziate, uitat de luat apă minerală, făcut urme pe parchet sau firimituri pe covor, lăsat lumina aprinsă sau ușa deschisă la frigider. Singurătatea are și unele mici avantaje :)
  • Am primit multe, prea multe, mesaje pe Facebook. Felicitări și urări de bine identice, luate cu copy-paste, fără pic de emoție, fără un strop de personalitate, turnate la grămadă unei liste lungi de ”prieteni”. Îmi pare rău dar pentru că n-am simțit nimic citindu-le, nici nu am simțit nevoia să răspund.
  • M-am uitat la televizor fără să butonez telecomanda. M-am fixat pe Digi24 și acolo am rămas de la început la sfârșit. Au fost multe concerte cu muzică bună și exact pe gustul meu și mi-a mai plăcut o rubricuță numită Filme bune de pus sub brad în care diverse vedete prezentau unul din filmele lor preferate iar apoi spuneau cui l-ar face cadou. Foarte drăguț! Cosmin Prelipceanu mi-a stârnit interesul cu Le Prénom  un film franțuzesc din 2012, o comedie gen râsu’-plânsu’. La o întâlnire între câțiva prieteni din copilărie unul dintre ei anunță că va deveni tată și își va boteza copilul cu numele Adolf la care toți cei adunați sar ca arși asociind prenumele cu Hitler. Un film despre prostia omenească :)
  • Mi-am făcut de lucru cu o pisică aciuită în garajul nostru. E sălbăticuță și nu stă să o prind dar nu refuză mâncarea pe care am început i-o duc de două ori pe zi. Când vede că se apropie cineva de culcușul pe care și l-a făcut și căruia i-am adus îmbunătățiri termice, fuge în curtea vecină și se ascunde după gard de unde ne pândește cu un ochi prin spațiul de lângă stâlp. Așteaptă să plecăm ca să vină să radă tot ce i-am pus: bobițe și lapte călduț. Spre deosebire de prințesa Sylvestra care nu s-a mai dat jos de pe calorifer de astă toamnă, vagaboanda asta mică nu e deloc mofturoasă.
  • Am fost la mall și nu m-am simțit deloc vinovată așa cum sugerau toate reportajele cu iz sarcastic de la tv. M-am plimbat puțin prin magazinele care afișau reduceri (slăbuț deocamdată), am testat parfumuri în Sephora și apoi am stat la o cafea povestită pe îndelete cu sora mea. Relaxare totală.
  • Am dormit mult. Nici nu ştiu cum am reuşit pentru că de obicei mă trezesc foarte devreme. Mâţa în schimb nu şi-a schimbat programul şi la 6 fix îmi dădea deşteptarea aşa că mă dădeam jos din pat, îi puneam un pliculeţ de mâncare în bucătărie şi mă băgăm înapoi la somn. Cred că m-aş putea obişnui uşor cu regimul ăsta.
  • Am primit colindători. Am deschis uşa tuturor şi nu m-am făcut că plouă deşi poate că nu meritau. Majoritatea copiilor care au venit la colindat (doar ţigani) au făcut-o în bătaie de joc, fără să fi pregătit vreun colind, fără să ştie versurile, fără să cânte cu adevărat. O lălăială şi o hăhăială ce aducea mai degrabă a cerşit ca să nu mai spun că am găsit aruncate pe scara blocului napolitanele cu care îi tratasem. La anul îmi voi reconsidera total atitudinea.
  • M-am bucurat că anul acesta, de fapt la fel ca în ultimii doi-trei, am scăpat de Secret Santa. Dacă e ceva care mă enervează cu adevărat de Crăciun, acesta e. Nu mă deranjează  că e un obicei importat ci că e o stupizenie. Am primit de-a lungul timpului o grămadă de moşi din plastic, aranjamente de masă made in China sau ursuleţi de pluş care au sfârşit invariabil umpluţi de praf pe fundul unui sertar
  • Am aprins lumânări parfumate în toată casa şi am umplut-o de miresme de scorţişoară, prăjituri proaspăt scoase din cuptor, vanilie şi portocale. Ador lumânările parfumate şi mă bucur de stocul meu considerabil. Uneori fac numărătoarea lor exact cum Hagi Tudose  îşi număra şi admira galbenii  în fiecare zi :)
  • Am primit unul dintre cele mai frumoase și neașteptate cadouri: pandantivul mult visat în forma unui fulg de zăpadă atârnat de un lanţ subţire de aur, o bijuterie delicată exact ca și sufletul surioarei mele. fulg
  • Am vorbit la telefon. Mult, fără rețineri, fără să mă gândesc la număr de minute, cu prieteni, cu rude, cu soț, cu persoane dragi. Cei care n-au trăit perioada anilor 90’ când abonamentele la telefon erau scumpe rău nu cred că simt satisfacția de a te lungi la povești fără să fii stresat.
  • Am făcut cumpărături. Nu contează că magazinele au fost închise de sărbători atâta timp cât online-ul e deschis în permanență :) Mi-am cumpărat o bluză de dantelă (n-am putut rezista reducerilor de Boxing Day din UK) și bilete de avion pentru un city break de vis. Nu vă spun încă unde o să merg dar dacă la vară vreți să aveți o vacanță faină și ieftină acum e momentul să faceți rezervări. Anul trecut chiar în ziua de Anul Nou am stabilit concediul la Barcelona și nu a fost devreme. Știți cum se zice, niciodată nu e prea devreme, uneori poate fi însă prea târziu. A fost minunat în Spania dar cum niciodată nu o să-mi treacă îndrăgosteala de Marea Egee iar anul trecut am trădat-o, sunt acum cu ochii pe oferte Grecia și cu mâna pe mouse la un pas de clickul care mă va duce pe una din insulele mele iubite.
  • Am băut vin fiert cu zahăr, scorțișoară și cu bucățele de fructe, cu mult măr și portocale, dulce și fierbinte de nici nu mă mir că mă lua somnul după o juma’ de cană.

        Pe lângă toate acestea încerc să cred că nu m-am îndepărtat prea mult de semnificația reală, dincolo de comercial, a Crăciunului. Mesajul Papei adresat anul acesta urbi et orbi a fost mai ancorat în realitate ca niciodată și tot ceea ce ar trebui să ne dorim cu adevărat e pacea în lume. Dacă pace nu e, nimic nu e… craciun

Share This:

Citește mai mult

coronita craciun

10 lucruri pe care să le faci înainte de Crăciun

        După părerea mea sărbătorile n-ar trebui să fie un motiv de stres, ba din contră, ar fi minunat dacă sentimentele de liniște, pace și căldură sufletească ar acoperi orice îngrijorare sau gând negativ astfel încât, cu adevărat, perioada pregătirilor de Crăciun să fie cea mai frumoasă perioadă a anului. Până la urmă depinde doar de noi din ce perspectivă privim lucrurile și ce considerăm că este cu adevărat important în viață. Să facem curățenie prin sertare și să mutăm dulapurile de la loc sau să petrecem timp cu familia creînd amintiri de neuitat copiilor și nepoților. Iată deci care cred eu că sunt activitățile pe care țin neapărat să le fac în fiecare an de cum începe luna decembrie și pe care vi le sugerez și vouă:

  1. Scrieți și trimiteți prin poștă prietenilor dragi felicitări adevărate, din acelea de carton cu sclipici și troiene de zăpadă, așa cum se făcea înainte de apariția internetului. Un plic găsit în cutia poștală care să conțină altceva decât o factură aduce bucuria unei surprize plăcute oricui.
  2. Mergeți la un concert de colinzi. Nu contează dacă este unul de mare gală ținut la Ateneul Român sau cântă corul bisericii din sat, important este să intrați în spiritul sărbătorii nu doar prin mesajul transmis ci să-i simțiți și latura artistică.
  3. Dați telefoane bunicilor, mătușilor sau verilor pe care nu i-ați mai văzut de ani de zile dar la care vă gândiți totuși cu drag și întrebați-i de sănătate înainte de a le ura sărbători fericite. Sângele apă nu se face dar legăturile trebuie întreținute chiar dacă uneori consumă timp.
  4. Uitați-vă la cel puțin un film de Crăciun. Preferatul meu este Home Alone pe care îl văd cu conștiiciozitate în fiecare an (e drept că în acest sens mă ajută și televiziunile) dar îmi place la nebunie și happyend-ul lui Love Affair cu Warren Beatty și Annette Bening. Anul acesta pe Diva TV s-au difuzat o mulțime de filme cu tematică de Crăciun. Drăguțe și siropoase dar așa ar trebui să fie sărbătorile, dulci, fără împușcături și crime.
  5. Faceți un cadou surpriză cuiva care nu se așteaptă deloc la asta. Poate fi un cozonac pentru femeia care face curat pe scara blocului, o cafea caldă pentru portarul de la serviciu, două portocale pentru vânzătoarea amabilă de la magazinul de pâine căreia nici măcar nu-i știți numele dar care vă știe deja preferințele.
  6. Pregătiți împreună cu copiii, nepoții sau, de ce nu, de unul singur decorațiuni pentru casă sau ornamente de agățat în brad. Micul sentiment de mândrie de a fi creat ceva cu propriile mâini este inegalabil. Nu trebuie neapărat să ai idei originale (eu, de exemplu, stau destul de prost la capitolul imaginație artistică) dar sursele de inspirație se găsesc acum peste tot. Şi nici bani nu trebuie mulţi, am văzut ghirlande făcute din popcorn înşiraţi pe sfoară care arată exact ca zăpada sau coroniţe adorabile de pus pe uşa de la intrare care nu costă mai mult de 2 lei :) coronita craciun
  7. Împodobiți-vă casa. Nu trebuie să scoateți chiar toată artileria din dotare,  fundițele, globurile și conurile de brad din debarale și din pod dar câteva accente argintii  cu gust pe ici, pe colo vor încânta pe deplin ochii privitorilor și gheruțele mâțelor – acolo unde e cazul :)
  8. Programaţi-vă din timp o vizită la coafor, manichiură, pedichiură sau orice altceva vă aduce o doză de răsfăţ. Poate un masaj de relaxare sau, dacă sunteţi din zona mea, o sesiune de tratamente faciale in Cluj. De fapt, puteţi găsi tratamente faciale in Iasi, Bucureşti, Constanţa sau Timişoara şi probabil în orice comună mai răsărită, ideea e să vă faceţi timp şi disponiblitate pentru a străluci. E adevărat că frumuseţea vine din interior dar ştim prea bine că şi exteriorul contează.
  9. Aprindeți în fiecare seară lumânări parfumate. Mirosul de scorțișoară sau vanilie aduce un aer festiv și în același timp dă o notă personală casei oferind căldură și intimitate. O variantă mai ieftină lumânărilor parfumate (care pot fi destul de scumpe) sunt acele suporturi cu un mic bol de apă în care se toarnă câțiva stropi de uleiuri aromate. Uneori eu pun esențe care se folosesc la prăjituri cum ar fi rom, vanilie sau migdale și toată casa se umple de un miros înnebunitor de parcă atunci aș fi scos cozonacii din cuptor.IMAG2620
  10. Beți vin fiert cu zahăr, mirodenii, bucățele de măr și portocală, băutura tradițională de Crăciun.  Pentru un farmec deplin acesta tebuie savurat din cea mai frumoasă cană pe care o aveți sau dintr-unul din paharele alea ținute în vitrină și folosite doar pentru musafiri.

        Iar după ce ați bifat toate punctele de pe această listă, puteți să vă apucați de șmotru deși nu văd de ce nu ați fixa deadline-ul curățeniei mari pe 15 ianuarie sau oricare altă zi a anului.

Share This:

Citește mai mult

cimitir

Ce înseamnă ”mort pentru patrie”?

        Niciodată nu este prea devreme, uneori însă poate fi prea târziu… Intenționam, împreună cu mama, să scriem povestea vieții ei, adică ea să-mi povestească în timp ce eu o înregistram pe un reportofon iar apoi eu să transcriu amintirile ei în cuvinte scrise. Proiectul nostru a început cu puțin timp înainte ca ea să se îmbolnăvească și, din păcate, n-am mai apucat să terminăm. Sigur că cea mai mare parte a întâmplărilor trăite de ea le știu și fără să le fi înregistrat, dar constat cu neplăcere că multe amănunte se estompează și se pierd în timp. Astăzi, sub impulsul emoțiilor din ultimele zile când tot poporul a devenit monarhist și când foștii elevi sub-mediocri la istorie țin prelegeri despre deciziile Mareșalului Antonesc sau ale Regelui Mihai m-am gândit să vă împărtășesc o amintire din anul școlar 1943-1944 când mama era în clasa a IV-a la școala din Iernut, singurul an în care a locuit acolo, la una din mătușile sale, soție de preot ortodox. Mai jos sunt cuvintele ei, exact așa cum le-am auzit în urmă cu doi ani:

        Toată școala primară și primele clase de liceu le-am făcut sub amenințarea războiului. În școală se  făcea educație patriotică. Ni se spunea că țara noastră luptă împotriva rușilor care sunt comuniști, care sunt atei, distrug bisericile și sunt împotriva culturii. În foto-montajele făcute din decupaje din ziare și afișate pe pereții holurilor din școală ni se prezenta armata germană care înainta ca o forță eliberatoare.  Vedeam mereu poze în care rușii, cu mâinile ridicate se predau în masă iar nemții împreună cu românii înaintau victorioși prin stepa rusească. Toată această educație foarte solidă era făcută de către învățători și profesori iar nouă ni se părea că facem foarte bine ceea ce facem. Chiar și în cinematografe, înainte de orice film rula un jurnal în care era prezentată aceeași propagandă.

        Dar la un moment chiar și noi copiii am început să simțim tragedia războiului pentru că au început să moară pe front părinți ai colegilor noștri. Pe peretele clasei erau afișate tot soiul de îndemnuri- lozinci, nici nu știu cum să le spun, semnate de Mareșalul Antonescu. Nu îmi mai aduc aminte exact textele dar aveau la bază aceeași idee: Copii învățați și luptați împotriva bolșevismului ! Aceste sloganuri erau presărate prin toate manualele după care învățam. Aveam și o revistă, revista Graiul copiilor în care se prezentau, pe înțelesul nostru, tot felul de aspecte de pe front. Era o revistă colorată, foarte frumoasă din care mi-au rămas în minte câteva versuri dintr-o poezie, scrisoarea unui tată care îi scrie băiețelului său de pe front: Tu Răducu lui tătucu, de ce plângi, șterge-ți năsucul… și îi promitea că se va întoarce victorios din război.

        În fiecare dimineață, înainte de începerea orelor, se desfășura un adevărat ceremonial. Primul lucru era rugăciunea, adică Tatăl nostru,  iar apoi urma ceremonialul pentru eroi. Elevul de serviciu rostea numele celor care au căzut pe front, părinți ai elevilor din școală, cum ar fi Crișan Ioan și toată clasa răspundea într-un glas Mort pentru patrie, Man Gheorghe – mort pentru patrie, Suciu Vasile – mort pentru patrie și așa mai departe… câți eroi erau. Și tot mereu se mai adăuga câte unul. Într-o zi, tot așa, a venit vestea că a murit tatăl lui Mihăiță, un copil din clasa I a cărui mamă tocmai ce născuse de curând al doilea copil. Toată lumea era tulburată de vestea ce căzuse din nou ca un trăznet dar, cum se făcea ceremonialul, mie mi se părea că acest copil trebuie să fie foarte mândru că de acum înainte numele tatălul său va fi rostit în fiecare dimineață. Nu m-am gândit la faptul că rămăsese orfan și toți colegii ne-am dus să-l vedem pe copilul al cărui tată devenise peste noapte erou. Vedeam partea festivă, dacă pot să o numesc așa, a evenimetului și nicidecum partea tragică…

        Mort pentru patrie… ce înseamnă oare asta? Au murit pentru binele copiilor lor? pentru un viitor mai bun? greu de spus…cimitir

 

Share This:

Citește mai mult