agenda

Rezoluții pentru 2019

        Sfârșitul de an bate la ușă și, deci, a venit vremea pentru noile rezoluții. Cele pentru 2019, adică. De mult nu m-am mai simțit atât de în vervă și atât de dornică de a face de toate. Am o mulțime de proiecte în cap și atâtea idei la dospit încât nu știu cum o să le fac față însă faptul că mi se învârt toate rotițele ca într-un perpetuum mobile îmi dă o energie pe care cu greu reușesc să mi-o stăpânesc. Eu zic că asta e ceva de bine iar  faptul că am ajuns la vârsta asta și nu mă simt deloc obosită mă face să mă uit cu admirație în oglindă și gândul că am idei și soluții pentru aproape orice îmi dă aripi. Sănătate doar să am și o să le duc la capăt pe toate.

        Avântul de care vă spun nu m-a cuprins așa dintr-odată lovindu-mă brusc în ziua de Crăciun ci a venit oarecum treptat în ultimele luni când am văzut că rezultatele muncii mele din ultimii ani s-au transformat în mici succese concretizate în cifre și propuneri de colaborare în social media în care mă tot învârt și de care nu mă pot dezlipi nicicum. Și care, recunoasc, îmi place la nebunie.

        Având însă atât de multe idei și pentru că uneori încep o sută de lucruri fără să le pot cuprinde apoi pe toate, simt că este absolut necesar să devin mai organizată și deci mai eficientă. Agendă în care să-mi notez ce am de făcut am avut de când mă știu și la viața mea am scris sute de liste, unele pentru propria inspirație, altele cu lucruri de făcut, altele doar banale liste de cumpărături. E adevărat că listele sunt un mare ajutor însă acum simt că am nevoie de mai mult și, mai exact, e musai să-mi deschid un productivity planner. L-aș putea și cumpăra dar nu văd de ce aș da 25 de dolari pe ceva pretipărit când, la fel de bine, (dacă nu chiar mai frumos) l-aș putea scrie eu cu mâna mea.

        Nu știu dacă acest planner a fost sau nu inventat de Alex Ikonn dar eu l-am văzut prima dată la el (pe YouTube, evident) iar  metoda lui de a-ți planifica obiectivele în cadrul unei zile mi s-a părut genială. Ideea pe care se bazează este că, pentru a fi cu adevărat eficient,  într-o zi obișnuită nu trebuie să îți propui decât maxim 5 sarcini de realizat (ideal ar fi 3 dar în orice caz nu mai mult de 5). Planificarea săptămânală are, de asemenea, 5 obiective principale de dus la capăt (câte unul pentru fiecare zi). Următoarele 5 vor fi secundare iar următoarele vor avea o și mai mică importanță. Dacă la sfârșitul săptămânii cele 5 obiective principale vor fi îndeplinite, satisfacția e garantată iar dacă și o parte din obiectivele secundare au fost finalizate, cu atât mai mult.

        Similar se procedează și în cadrul unei zile adică se stabilește cea mai importantă sarcină a zilei. Diferența față de un to-do list obișnuit este că acolo nu există o prioritizare și, chiar dacă din 7 sau 8 obiective la sfârșitul zilei ai bifat 5 s-ar putea să nu fi la fel de mulțumit ca și atunci când ai realizat doar un singur task dar acela e fost cel mai important. Ideea este să te concentrezi și să le iei în ordinea importanței. O altă idee de creștere a eficienței pe care intenționez să o preiau este tehnica pomodoro (inventată de Francesco Cirillo) care spune că eficiența maximă este atunci când lucrezi în calupuri de câte 25 de minute fără să te întrerupi sub nicio formă și după fiecare 25 de minute iei o mică pauză de 5. Sunt curioasă cum o să funcționeze la mine pentru că va trebui să-mi închid telefonul dar oricum vreau să aplic metoda asta atât pentru proiectele mele personale cât și la serviciu mai ales că văd că toată lumea se pare că îmbrățișează această idee. Legat de job am constatat că mă simt mult mai confortabil atunci când nu trebuie să îmi mai bat capul coordonând echipe așa cum am făcut-o ani de zile. Pentru mine viața este mult mai simplă așa mai ales că munca în echipă este un concept care pentru mine a însemnat de cele mai multe ori asumarea unor sarcini suplimentare și nicidecum delegara acestora așa că sfaturile ca cele de aici mă lasă rece.

        Asta ar fi deci prima rezoluție pentru 2019: un productivity planner pe care să-l țin la zi. Apoi, a doua ca importanță, să renunț la a mai cumpăra haine. Nu cred că va fi foarte greu mai ales că am făcut deja primii pași în această direcție și de trei luni nici măcar nu m-am mai uitat ce este prin magazine, nici online, nici în mall-uri iar când văd că, după ce am donat jumătate din conținutul dulapurilor, hainele rămase se așează frumos și ordonat pe umerașe fără haosul cu care eram obișnuită, parcă mai bucuroasă sunt cu această decizie. Iar pe locul trei ar fi niscaiva sport. În afară de faptul că umblu mult pe jos și în majoritatea zilelor reușesc să-mi fac norma de zece mii de pași, altă mișcare nu fac. Nu mi-a plăcut sportul niciodată și nu m-a atras decât dansul dar acela nu se poate numi sport… Nu o să mă înscriu la nicio sală, asta e clar, dar poate ceva exerciții pe covorul din sufragerie tot o să mă apuc să fac. Și o să mă opresc la aceste trei obiective, să nu fie prea multe ca să știu că le pot duce la îndeplinire.

         Pentru voi care este prima și cea mai importantă rezoluție de dus la îndeplinire pentru 2019?agenda

Share This:

Citește mai mult

wc

7 verbe pentru 7 zile #44

        Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile de Crăciun, a venit și prima zăpadă și înainte să începem să ne văicărim că nu mai vine odată primăvara, sintetizez săptămâna care tocmai e pe punctul de a se încheia:

  • Am scăpat și anul acesta de Secret Santa. Dintre toate obiceiurile de Crăciun, ăsta mi se pare cel mai aiurea, asta ca să nu folosesc cuvântul idiot. N-aș vrea să se simtă nimeni ofensat iar dacă vouă vă place acestă idee, good for you. Eu însă consider că sunt bani aruncați pe fereastră pe cadouri inutile de care nu se bucură cu adevărat nimeni și  care, după ce zac pe fundul unui sertar un an de zile, ajung, fie la gunoi, fie la un alt nefericit care intră în acest joc stupid.
  • Am închis doar pentru o clipă ochii și când i-am redeschis trecuseră deja zeci de ani. Cristina mea are deja copii și eu sunt bunică. Dacă nu m-aș uita în jur să văd câte s-au schimbat aș putea jura că totul a durat doar câteva secunde și toată viața mea de până acum s-a depănat ca un vis (astea au fost printre ultimele cuvinte pe care mi le-a spus bunica mea înainte de a muri. Aveam doar 16 ani atunci și nu prea am înțeles exact ce voia să spună dar mare dreptate a avut). Anyway, ce voiam să spun, e că ieri a fost ziua Cristinei și încă nu-mi vine să cred cât a crescut și că nu mai e un bebeluș.
  • Am cumpărat o față de masă roșie pe care am găsit-o după îndelungi căutări chiar sub nasul meu, adică la Kaufland. Mi-a intrat în cap că îmi trebuie neapărat roșu pentru masa de Crăciun (și nu numai, ci pentru toată această perioadă) și atâta m-am agitat până am scos-o la capăt. Nu că n-aș fi putut fără, doar în anii trecuți ca să creez o atmosferă festivă puneam o față de masă albă peste care așezam o traversă roșie sau, cum îi spune la noi, un fugător dar, na, când mă fixez pe o idee văzută pe Pinterest, greu mi-o mai scot din cap.
  • Am luat un brunch delicios  la Marty, restaurantul meu preferat din Cluj mai ales acum când au în meniu vin fiert și eggnog :) Ador perioada dinainte de Crăciun când oriunde te duci se aud colinde, clipesc luminițe colorate iar lumea poartă căciuli caraghioase. Mâncarea la Marty mi-a plăcut întotdeauna, atmosfera e cozy iar chelnerii foarte amabili. De data asta am găsit un singur minus, oul meu poșat era puțin prea acru de la, probabil, prea mult oțet pus în apă. brunch
  • Am evitat cu succes aglomerația din magazine și am făcut ultimele cumpărături (cadouri de ultimă oră) pe internet.  Când nu știu ce să cumpăr, merg pe ideea de consumabile asta însemnând fie ceva bun de mâncat sau băut, fie cosmetice, adică ceva de care oamenii au nevoie, lucruri pe care le consumă fără a-i aglomera cu obiecte inutile adică genul de cadouri care se oferă la Secret Santa de care tocmai vă spuneam :) Mai nou, de când poti comanda produse cosmetice online găsești tot felul de seturi cadou la prețuri mai bune decât dacă le-ai lua separat și, mai mult decât atât, sunt deja gata împachetate în ambalaje foarte atrăgătoare. Eu mă bucur întodeauna de un ruj, de un blush sau de un eyeliner dar pentru cine nu e pasionat de machiaj merg cu succes produsele de igienă, un gel de duș sau un săpun lichid mai fancy pe care nu îți vine să dai banii toată ziua-bună ziua dar de care te bucuri atunci când le vezi la tine în baie.
  • Am terminat curățenia generală, știți voi care, aia de ne mănâncă zilele înainte de fiecare sărbătoare de parcă ar veni musafirii să verifice dacă avem praful șters sub canapea sau dacă e ordine în sertare. Obicei pur românesc dar care intră cu siguranță la capitolul tradiții și obiceiuri de Crăciun. Cu ocazia asta am încercat o nouă variantă a pastilelor (sau tablete, nici nu știu exact cum le spune), din acelea care se pun în rezervorul de la wc și care colorează apa în albastru sau verde. Ei, acum au apărut pe piață unele mov cu miros de levănțică și mi s-a părut o idee foarte drăguță, așa că le-am luat. Dezamăgire totală. De mirosit, nu miros a nimic. Când tragi apa, vine într-adevăr mov, dar un mov închis și nici nu seamănă a lavandă dar nenorocirea cea mare e că apa din budă se vede neagră-maro de zici că e noroi sau că tocmai ai golit găleata cu apă murdară după ce ai spălat pe jos. Horror! Acum nu am cum să mai dreg treaba decât să aștept să mai treacă două-trei săptămâni și să se dizolve complet pastila aia. Nu are rost să pun una albastră peste, pentru că nu are cum să anhileze efectul primei. E prea intensă culoarea :) Ce să faci, n-ai ce să faci… aventuri de gospodină.
  • Am comandat o carte pe amazon, The Little Book of Hygge. Puteam să o iau și de la Cărturești cu 36 de lei dar pe amazon am găsit-o cu 12, e adevărat că nu nouă dar în stare foarte bună, adică like new. Din păcate amazon nu livrează în România o mulțime de produse iar cărțile folosite intră în această categorie. Eu am comandat-o în Anglia și o să o iau cu prima ocazie când merg acolo care, by the way, va fi foarte curând. Hygge este un concept danez care adună în el plăcerile simple prin care viaţa de zi cu zi devine o bucurie, casele mai primitoare și oamenii mai fericiți iar dacă citești cartea și apoi aplici ceea ce ai citit ai toate șansele să devii un om cu adevărat fericit. Sau cel puțin așa susține autorul Meik Wiking care este CEO la Happiness Research Institute din Copenhaga :) Deci asta va fi prima carte pe care o voi citi în 2019 și sper să fie un început promițător. little book

Voi cum intenționați să vă începeți anul?

Share This:

Citește mai mult

teatru

Am fost la concertul lui Hrușcă

        Se spune că prima ninsoare începe atunci când Hrușcă își acordează chitara. Glumă, neglumă, exact așa s-a întâmplat ieri :) Râd și eu la bancurile care se fac pe seama lui dar în același timp trebuie să recumosc că îmi place mult cântă iar în ceea ce privește colindele tradiționale cred că încă este cel mai bun. Sau, cel puțin, mie îmi place cel mai mult. Deja (dar ce spun eu, deja, când de fapt el e prezent pe piață de aproape 30 de ani)  colindele lui și-au făcut un loc bine stabilit între tradițiile de Crăciun alături de tăiatul porcului, salata boeuf, traficul infernal și cozile imense la cozonacii proaspeți din supermarket.

        Așadar, când am auzit că are concert m-am zbătut să fac rost de bilete pentru că voiam neapărat să-l văd. L-am mai auzit cântând live doar la Cenaclul Flacăra acum mulți, mulți ani și de atunci am rămas cu o oarecare nostalgie și cu dorința de a-l revedea într-o bună zi în carne și moase. M-am dat deci de ceasul morții, până la urmă am găsit bilete și, în entuziasmul meu, am ajuns printre primii din sală. De fapt întotdeauna când merg la un spectacol îmi place să ajung mai repede pentru atmosfera plăcută de dinainte, pentru așteptarea caldă și pentru politețurile schimbate cu cunoscuții pe care-i întâlnești în foaier. Urăsc să ajung în ultimul moment, să alerg pe holuri ca nebuna, să intru în sală când deja se estompează luminile, să ridic tot rândul în picioare ca să ajung la locul meu și apoi să mă trântesc epuizată pe scaun eventual răscolind poșeta în căutarea telefonului. Ca să-l închid, nu de alta. teatru

        À propos de telefon, la un moment dat, Ștefan Hrușcă s-a oprit din cântat, și, adresându-se publicului cu o voce pe care am crezut-o oarecum mustrătoare a spus: Văd că foarte mulți dintre dumneavoastră filmează… iar eu m-am gândit să vezi că acum zice că filmatul e interzis în timpul spectacolului, ceva de drepturi de autor și alte bla-blauri de-astea, dar el, nici vorbă… așa, filmați dragii mei și puneți apoi pe Facebook să vadă lumea ce frumos cântă Hrușcă :) Foarte simpatic mi s-a părut și foarte realist. Să fim serioși acum, cine vrea să filmeze, filmează oricum, nu se împiedică într-un anunț de dinaintea începerii spectacolului așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor atunci când mergi la teatru.

        Concertul a durat o oră și jumătate, și, în afară de colinde a cântat o singură piesă în afara temei Crăciunului: Rugă pentru părinți pe versurile lui Adrian Păunescu. Emoționant până la lacrimi ca de fiecare dată. Poa’ să zică cine ce-o vrea, Păunescu are niște poezii de o sensibilitate și o profunzime greu de egalat. Ce dacă a scris și ode închinate lui Ceaușescu, ce dacă l-a pupat în fund pe dictator? Una e poetul, alta e omul și eu mă simt capabilă să fac o disociere clară. Cine nu reușește lucrul acesta, păcat de el. Pot să dau zeci de exemple de actori cu o reputație mizerabilă în viața personală însă cu o aură greu de egalat între vedetele de  la Hollywood. Primul care îmi vine în minte acum este Mickey Rourke care se distra snopindu-și nevasta în bătaie în timp ce era nominalizat la Oscar sau regizorul Wody Allen care s-a însurat cu fiică-sa adoptivă.. însă pentr asta filmele lor nu au scăzut la box office. Dar mă îndepărtez de la subiect și de ceea ce voiam să întăresc: Păunescu ar fi putut să le ridice osanale și lui  Hitler și lui Stalin dar în adâncul sufletului său a rămas delicat ca o floare iar poeziile sale de suflet nu au cum să nu te atingă în cel mai personal mod.

        Ștefan Hrușcă a cântat așa cum cântă dintotdeauna: frumos și fără efort, cu chitara sincronizatăă perfect pe voce și versuri, cald și senin, apropiat de ascultători și fără fițe de vedetă. A avut și acompaniament, doi băieți de la filarmonica din Arad, unul la o claviatură electrică și unul la percuție. Drept să spun percuția mi s-a părut la un volum o idee prea ridicat pentru că uneori acoperea cu totul chitara iar pianul făcea din când câte o microfonie foarte deranjantă iar asta s-a întâmplat de cel puțin 5-6 ori. Dacă e să analizăm din punct de vedere tehnic calitatea concertului, aș putea deci să spun că sonorizarea a lăsat cu mult de dorit.

        În rest, toate bune și frumoase. Sala superbă, lumea civilizată, luminile plăcute, decorul simplu și potrivit, atmosfera caldă și inimile deschise. La sfârșit a dat autografe tuturor, nu s-a grăbit să plece, nu s-a dat obosit și n-a strâmbat din nas atunci când publicul l-a asaltat. Un singur dor mi-a rămas neîmplinit, a lipsit, așa cum spunea mama, colinda colindelor, adică O, ce veste minunată! De ce o fi uitat Hrușcă de ea, nu pot să înțeleg.

Share This:

Citește mai mult

superblog2

Am mai ratat o petrecere

        Sâmbăta asta se ține Gala SuperBlog. Fără mine, desigur :( La ediția aceasta nici măcar nu m-am înscris dar acesta nu ar fi fost un impediment în a participa la gală pentru că întotdeauna există locuri și pentru outsideri. Nu știu dacă outsider e cel mai potrivit cuvânt pentru că odată intrat în cercul blogerilor din această comunitate te simți ca acasă orice ai face și oricât timp ar trece. Teoretic, SuperBlog este un concurs de blogging creativ la care se înscriu participanți care au puterea și dorința de a scrie articole pe anumite teme date într-un interval de timp relativ scurt. Timp de două luni, de trei ori pe săptămână se anunță câte o probă cu specificații tehnice foarte clare și venită din partea unor sponsori din cele mai diferite domenii. Ți se cere să scrii creativ despre parfumuri dar și despre cauciuc, despre modă dar și despre certificarea energetică, despre sentimente dar și despre marketing, despre călătorii dar și despre instituții financiare, despre brânză, acumulatori, creme antiacneice, asigurăride viață, espresoare, scule electrice, covoare, magazine online, traduceri, epilare, suplimente alimentare și orice altceva vă mai trece prin cap. Sky is the limit!

        Uneori subiectele devin de-a dreptul inconfortabile fiind teme pe care nu le-ai fi abordat în viața vieții tale iar termenele limită strânse fac totul cu mult mai greu obligându-te să scrii sub presiunea timpului. Pe scurt, acest concurs îți testează limitele. Eu am participat de trei ori și păstrez niște amintiri extraordinare din acea perioadă. Prima dată m-am clasat pe locul 20, la a doua ediție pe 6 iar apoi am urcat pe podium fiind a treia. Adică am luat un fel de medalie de bronz :)

        Adevărul e că nu a fost chiar floare la ureche și sunt de admirat toți cei care au reușit să parcurgă acest maraton trecând peste obstacolele legate de timp, de disponibilitate, de chef, de principii și, nu în ultimul rând, de frustrările legate de punctaje și jurizări. M-am simțit extraordinar de bine în compania acestor oameni și nu doar în grupul de pe Facebook ci și atunci când ne-am întâlnit față în față. Din păcate în offline nu ne-am văzut decât de două ori, la cele două gale la care am putut să particip, odată la Brașov iar a doua oară la București.

        Gala de la Brașov a fost faină de tot, am fost cazați la un hotel care avea și restaurant și sală de conferințe și, cum am stat două zile și o noapte, am avut timp să ne cunoaștem și să povestim câte-n lună și în stele. Nimeni nu avea motiv să plece undeva :) Rar mi-a fost dat să mă simt atât de apropiată de oameni pe care atunci îi vedeam pentru prima dată iar faptul că împărtășeam aceeași pasiune comună ne-a făcut să nu ne terminăm poveștile nici după o întreagă noapte petrecută la taclale. M-am simțit ca peștele în apă între oamenii ăia.

        Gala de la București a fost însă ruptă în două, festivitatea de premiere (unde mă vedeți ținându-mi speech-ul) desfășurându-se într-o parte iar  partea de entertainment în altă parte, la un restaurant foarte mare unde nu am mai fost doar noi ci ne-am pierdut în marea de oameni.superblogsuperblog2

       A fost fain și acolo dar, pentru că există un dar, (care nu anulează tot ce am spus înainte dar totuși) pe când ne-am încălzit noi cu discuțiile, a început concertul care era programat pentru seara respectivă și, clar, s-a terminat cu orice formă de comunicare verbală. Nu mai știu cine a cântat deși îmi amintesc foarte clar că era o formație care îmi place dar în seara aia aș fi vrut altceva. Păcat. Intensitatea decibelilor a făcut ca orice discuție să fie redusă la zero.

        Astăzi se împlinesc exact trei ani de atunci și deși mi-am tot propus să mă întâlnesc din nou cu colegii mei blogeri, uite că timpul a tot curs și nimic nu s-a mai întâmplat. În primăvară întrunirea s-a făcut la mare și tare mult mi-am dorit să fiu și eu prezentă dar cum zilele de concediu îmi erau rezervate pentru Canada nu m-am îndurat să tai din ele. Gala de acum se ține în Poiana Brașov pentru că, spune lumea, așa e potrivit. Iarna la munte, la zăpadă, iar vara la mare. Mie însă îmi place la mare oricând și o astfel de sala de conferinte în Constanta ar fi fost alegerea perfectă. Ca să nu mai spun că petrecerea, cazarea, cafelele și toate dulcegăriile s-ar fi desfășurat sub același acoperiș de aici.

        Dar indiferent că e Constanța, Poiana Brașov sau București eu tot acasă o să stau. O să mă uit însă live la festivitate și o să zâmbesc îngăduitor la emoțiile celor care vor ajunge, pe rând, la microfon spunându-și părerea despre concurs. Mare regret am că nu pot să particip dar, cine știe, poate data viitoare va fi cu noroc.

 

 

Share This:

Citește mai mult

cola

România în prag de sărbătoare cu bune şi rele. S-ar fi putut fără?

        La 1 Decembrie se împlinesc 100 de ani de Românie Mare și de credință că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat. Drept urmare, toți cei care simt românește sărbătoresc, fiecare în felul său, creativ și original, venind cu idei care mai de care mai frumoase și mai surprinzătoare:

  • Radio România Actualități are o dublă aniversare: 90 de ani de Radio și 100 de ani de Unire și abordează printr-o serie de emisiuni de divertisment contextul istoric al înființării Radioului public. Una dintre acestea este un serial de comedie radiofonică, UNDEva în 28, serial în care joacă nume mari ale teatrului românesc cum ar fi Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Rodica Mandache sau George Mihăiță.
  • S-Karp, o companie producătoare de încălțăminte, sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire cu o ediție linitată de pantofi sport: sneakers Box Centenar, un produs aniversar pe care românii să îl poarte cu mândrie :) pantofi centenar
  • Kaufland sărbătorește centenarul cu un concurs în care poți câștiga unul dintre cele 100 de pachete pline cu produse Vreau din România. Trebuie doar să cumperi minimum 2 produse Vreau din România și să completezi un formular în perioada 23-30 noiembrie.
  • Uniunea Arhitecților organizează în foaierul Teatrului Național București, Expoziția ”România – 100 de ani în concursuri de arhitectură” unde prezintă proiecte publicate, unele realizate, altele ignorate ulterior (cum este cazul Concursului București 2000). Expoziția este o trecere în revistă a creației de arhitectură românească pe parcursul unui secol.
  • Un grup de maramureșeni refac drumul până la Alba Iulia exact cum au făcut bunicii sau străbunicii lor acum un secol. Cu căruțele umplute cu provizii atât pentru oameni cât şi pentru animale, îmbrăcați în costume populare, prin vânt, ninsoare și ploaie refac drumul simbolic al înaintaşilor pentru a retrăi cu adevărat momentele marii adunări a unirii. Astăzi am avut bucuria de a-i întâlni şi eu.carute
  • B&B shop, un magazin care comercializează ceasuri și bijuterii, are o campanie/concurs numită Poartă România în suflet și care promite la comenzile online până la 2 decembrie posibilitatea de a câștiga unul din premiile centenarului adică brățări de sfoară în culorile tricolorului sau unele din fir roșu cu un bănuț pe care este gravată harta țării.
  • Radio România Cultural organizează campania 100 de cărți pentru România. Elevii și profesorii de la școlile cu biblioteci care au nevoie de cărți noi, sunt invitați să trimită un scurt mesaj despre cum văd România în anul Centenar. La final, prin tragere la sorți, școala câștigătoare va primi 100 de cărți despre România sau scrise de autori români. Frumoasă inițiativă.
  • Coca Cola are sticle în ambalaj special inscripționate cu hashtagul #urmatorii100 și sloganul România reimaginată de tineri. Noile ambalaje pentru sticlele mici au fost gândite de tineri români, în urma unui concurs organizat vara aceasta.cola
  • Știrile ProTV celebrează evenimentul printr-o serie de 100 de mini-documentare difuzate în 100 de zile trecând în revistă principalele evenimente din fiecare an în ultimul secol. Filmulețele au început în luna august și o mare parte dintre ele le-am văzut și eu. Mi-au plăcut mult.

        Lista ar putea continua pe încă multe pagini pentru că toate firmele, toate instituțiile, autoritățile locale, organizațiile, școlile, și, în general, toți românii aniversează cu bucurie acest moment. Mă opresc însă aici cu exemplele pentru că sunt sigură că ați prins ideea pe care voiam să o transmit.

        În acest timp, cu trei zile înainte de marea sărbătoare, se trezește însă câte unul, genul care s-a născut supărat, nedreptățit și care are ciudă pe toată lumea, emițând idei salvatoare care, în opinia minții sale îngrămădite, ar ajuta România să depășească anumite impedimente care o împiedică să se dezvolte la adevăratul potențial. La trei ani de la propunerea tălâmbo-imbecilo-scandaloasă, care de altfel s-a dovedit un mare fiasco, de a impozita bacșișul, domnul ministru Teodorovici vine cu o altă idee, la fel de sclipitoare dar care de data asta are o arie de impact mai mare și mai dureroasă: îngrădirea dreptului de muncă al diasporei. Și, de fapt, nu numai al diasporei actuale ci al oricărui cetățean român care ar vrea să lucreze în afara României.

        Propunerea șoc (și groază) spune că românii care lucrează în străinătate ar trebui să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată, după care să-și caute naibii de muncă în altă țară. Adică după omul ce și-a făcut o pojghiță de rost acolo unde s-a mutat împins de cele mai multe ori de nevoie și nu din dorința de dezvoltare profesională, după ce a prins un pic de rădăcină firavă, să își din nou bagajul în spate și să plece în altă parte luînd totul de la zero. Maxim 5 ani și la revedere! după 5 ani te duci în altă țară și îți cauți alt loc de muncă! sunt exact cuvintele pe care le-a folosit ministrul.

        Știe oare Teodorovici că ideea care i-a venit în timp ce stătea pe budă încalcă tratatele europene privind dreptul la muncă și dreptul la libera circulație, adică exact fundamentul Uniunii? Eu cred că habar n-are. De ce oare nu putea veni cu o veste bună, de ce nu putea să aducă o bucurie în inima românilor, de ce mereu trebuie să fie totul contra, împotrivă, în ciudă, de ce să moară capra vecinului, de unde atâta ură și răutate?

        În perioada în care ar trebui să vorbim despre unitate și,  de fapt, nu doar să vorbim ci să fim uniți și să ne bucurăm de părțile pozitive pe care încă le mai avem, încă o ieșire a puterii atacă și divide națiunea prin propunerea restricționării dreptului la muncă în străinătate. Trist.

Share This:

Citește mai mult