Cum a devenit purtarea măștii o plăcere

        Pe zi ce trece mi-e tot mai greu să-i înțeleg pe cei care contestă existența virusului. Și nu e vorba doar de o mână de oameni. Am fost șocată să văd duminică dupămasa în Piața Victoriei sute de indivizi claie peste grămadă, fără mască, susținând că totul e o făcătură la nivel mondial. O doamnă avea nemulțumiri profunde legate de purtarea măștii: Masca nu ne protejează de niciun virus. Este ca și cum am pune un gard de sârmă împotriva țânțarilor, înțelegeți? Masca este semnul sclaviei, atât. Masca nu protejează. Nu port și nici n-o să port. Mai rău îmbolnăvește. Pentru că oxigenarea creierului, oxigenarea organismului, nu se face optim”. Aș vrea să văd cum ar reacționa această persoană în momentul în care ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală și medicul, fără ”inutila” mască, i-ar strănuta și tuși în cavitatea deschisă.

        Nu putem dezinfecta totul. Nu putem sta exclusiv în casă. Nu putem să ne abandonăm familia, prietenii, viața. Sunt totuși câteva lucruri pe care le putem face. Să purtăm mască. Să ne spălăm pe mâini. Să ne organizăm concediile și deplasările cu responsabilitate. Să nu ne mai fâțâim tot timpul prin mall-uri și cu rost și fără rost. Să ne facem, pe cât posibil, cumpărăturile online mai ales acum când Black Friday 2020 tocmai a început. Bine, e un Black Friday de vară, nu originalul, și dacă ar fi fost să mă întrebați pe mine i-aș fi schimbat numele în Pink Friday că de când a început criza coronavirusului am tot avut parte de zile negre. Mai avem nevoie și de un pic de roz. Dar reducerile sunt binevenite sub orice culoare.

        M-am numărat și eu printre cei care s-au obișnuit relativ greu cu purtarea măștii deși nu am încălcat regula niciodată. Am purtat-o de la început fără cârâială chiar dacă în sinea mea mai bombăneam uneori. Apoi , absolut întâmplător, am descoperit că o picătură de parfum în interiorul măștii îți ridică moralul și poate chiar să îți aducă un zâmbet pe buze. Acum în ritualul de dimineață, după cafeaua băută în pat și spălatul pe dinți, intră obligatoriu și pregătirea măștii pentru ziua respectivă. Partea cea mai bună este că, deși este vară și canicula ne omoară, pot să îmi fac plăcerea de a ”purta” în continuare parfumuri orientale adică preferatele mele. La 38 de grade nu m-ar suporta nimeni în preajmă purtând Le Parfum de Lalique pentru că e un parfum oarecum greu, un condimentat-vanilat, moale ca o catifea și cu toate că nu e deloc dulce s-ar spune că e mai degrabă potrivit zilelor reci. Mie însă îmi place oricând și știu că punând doar un strop pe mască, nu deranjez pe nimeni.

       Și dacă tot vorbim de măști, să ating și delicatul subiect al rujului. Doamnele știu despre ce vorbesc 🙂 Este foarte neplăcut să îți găsești masca mânjită pe interior cu ruj și, mai rău decât atât, să te trezești că atunci când o dai jos, rujul s-a întins pe lângă buze făcându-te să arăți ca un clovn. Am pățit-o cu rujurile cremoase care, oricât de mult mi-ar plăcea, la ora actuală și în contextul obligativității noului accesoriu au devenit total neadecvate. Cu ocazia asta am redescoperit rujurile Nyx (și în special varianta Soft Matte) care sunt perfect rezistente la transfer. Nu usucă buzele (sau poate doar puțin) dar te poți baza pe ele. Unde le-ai pus, acolo stau 🙂

        După cum se vede, în cazul meu problema măștii e demult rezolvată și dacă aceasta ar fi singura problemă, nu ar fi deloc rău. Din păcate și după cum evoluează lucrurile purtarea măștii  nu mai este suficientă pentru a avea o vacanță așa cum am așteptat tot anul. Dar să rămânem totuși optimiști.

Share This:

Read More

Ce-am învățat (și ce nu) în timpul pandemiei

        Chiar dacă nu s-a terminat, ba chiar aș putea spune că încă suntem în plină criză pandemică, lucrurile au început să se limpezească și privind retrospectiv la cele aproape patru luni care s-au scurs de la apariția primului caz în Ro, am ajuns la câteva concluzii, unele surprinzătoare din punctul meu de vedere. Superficiale sau mai profunde, le scriu acum așa cum îmi vin în minte:

  • Nu suntem nici pe departe atât de ”liberi” pe cum credeam și având exemplul restricțiilor impuse în prezent, oricând de acum înainte, îmi dau seama că vom putea fi controlați sau conduși într-o anumită direcție de către autorități, fie ele locale sau de la nivel mondial. Frica indusă este unul dintre cele mai potrivite instrumente în controlul comportamentului maselor.
  • Internetul nu este atât de toxic precum speculau sociologii înainte de pandemie și fără conexiune mulți dintre noi am fi fost astăzi duși cu capul. Nu cred că mai există cineva care să nu fi beneficiat de apropierea virtuală în pofida distanțării sociale.
  • Am învățat să mă tund singură, desigur că nu am ajuns la freze foarte elaborate dar mi-a ieșit bine, sunt mulțumită și am făcut și o mică (mare) economie de bani și timp. De vopsit mă vopseam acasă de mult timp dar să-mi tai acasă, în baie, câte un centimetru din lungimea părului în fiecare lună nu mi-ar fi dat prin cap dacă nu eram împinsă de la spate. Vârfurile nu-mi mai sunt defel despicate, desigur că la asta a ajutat și o bună masca de par, dar tunsul rămâne sfânt.
  • Nu am învățat să fac pâine, așa cum au procedat trei sferturi din izolați, dar de altfel nici nu am încercat. Ideea de frământat îmi repugnă și, da, știu că există aparate care fac totul pornind de la zero dar nu sunt pentru  mine. Să simt mirosul acela înnebunitor de pâine proaspătă în toată casa și apoi să mă reped să bag o pită întreagă în mine, no thank you.
  • Am constatat cu stupoare că mulți dintre cunoscuții mei sunt duși cu pluta, asta ca să mă exprim eufemistic. Adică deși credeam că au un IQ supraunitar, am fost înșelată de aparențe și îmi pare rău că o spun așa tranșant dar nu am cum să o iau pe ocolite. Nu sunt oameni răi, mulți dintre ai au un suflet chiar bun dar n-ai ce să faci dacă așa i-a lăsat Dumnezeu. Săraci cu duhul dar cu ample cunoștințe în tehnologia 5G, în scenarii conspiraționiste elaborate de oculta mondială sau în medicina alternativă recomandând candid picături homeopate pentru gripa corona. Profilactic dar și curativ. Asta în varianta A pentru că cealaltă alternativă este mai simplă. Virusul pur și simplu nu există.
  • Cabinetele stomatologice fiind închise, am realizat cu bucurie că pot să amân detartrajul anual folosind gadgeturi ca cele de aici. Tehnica ne-a invadat toate cotloanele 🙂
  • Mi-am reamintit că adevăratul caracter al omului îl cunoști abia în situații de criză. Oameni pe care îi consideram raționali și cu mare putere de discernământ au reacționat isteric, cu atacuri de panică și reacții violente încălcând orice urmă de coabitare civilizată în timp ce oameni pe care nu îi consideram credibili și pentru care aveam dubii că m-aș putea baza pe ei m-au surprins într-un mod mai mult decât plăcut prin energia lor pozitivă, optimism și altruism.
  • Fără călătorii viața mea e seacă. Conștientizam, desigur, că acesta este principalul meu hobby dar nu mi-am dat seama că ocupă un loc atât de important în petrecera timpului meu liber și nu atât călătoria în sine cât pregătirile, documentarea, visatul, răsfoitul atlaselor și a cărților de istorie și tot ceea ce implică punerea la punct a detaliilor logistice.

        Nu cred că pandemia m-a schimbat în vreun fel dar știu că mi-a pus serios răbdarea la încercare. Și nu cred că ”viața nu va mai fi niciodată la fel”, sintagmă care se vehiculează la greu în etapa asta și care mă calcă pe nervi. Într-un anumit fel viața a fost întotdeauna aceeași și omenirea a trecut prin perioade cu mult mai tragice decât asta. Drumul a continuat de fiecare dată indiferent ce a rămas în urmă și la fel se va întâmpla și acum.

 

Share This:

Read More

Mai am un pic și cad în depresie

        Ieri, mai exact aseară la ora 19:20, am intrat în depresie. După ce m-am plimbat cu telecomanda prin canalele tv care transmiteau știri și am văzut că toate aveau aceleași breaking news, m-am supărat, m-am întristat și în final m-am enervat îngrozitor și am închis televizorul. Cum han-tătar, vorba lui bunică-mea, să nu te enervezi când vezi hora bucuriei încinsă cu atâta patos și nonșalanță, îngrămădeala, îmbulzeala, strângerile de mâini și îmbrățișările pe ritmuri muzicale când de trei luni o țară întreagă se dă de ceasul morții închizând școli, grădinițe, magazine, gări și aeroporturi și băgând în faliment jumătate din antreprenorii activi. Pe când credeam că încet-încet  revenim la viața normală, pe când vedeam că lucrurile încep să se miște și amorțeala se risipește pas cu pas, zbang, se trezește câte o șleahtă de inconștienți cărora li se rupe de orice regulă, de orice recomandare și de orice normă de distanțare și se aruncă unii în brațele altora într-o stupizenie greu de imaginat după atâtea luni de izolare în care am suferit cu toții. Izolare la care presupun că niciunul dintre noi nu mai vrea să se întoarcă.

        Ce poate fi atât de greu în a purta o mască în spațiile publice închise, în a te spăla pe mâini și a respecta o anumită distanță față de persoanele necunoscute? La fel ca mulți alții am așteptat și eu cu nerăbdare să se deschidă terasele și chiar m-am numărat printre primii clienți care s-au încumetat să le treacă pragul dar never-ever nu mi-ar fi trecut prin cap să mă înlănțui într-o horă ținându-mă de brațe cu mesenii și făcând schimb de fluide prin palmele transpirate  cu ceilalți dansatori inconștienți. Dacă nu știți despre ce vorbesc și de ce tot îi dau înainte cu horele, este vorba despre câteva evenimente (deci nu unul izolat, ci o frenezie de mare anvergură) în care oamenii se pare că au uitat că încă suntem în pandemie și s-au comportat ca o turmă de oi ce parcă intenționat testează limitele de transmitere a virusului mârșav. Imaginile au fost transmise de toate posturile de televiziune începând de la Digi și ProTV și terminând cu Antenele.

        Și desigur că toată treaba asta este în directă legătură cu creșterea numărului de noi infectări. 300, 315, 330… zilnic peste 300 exact ca în perioada de criză maximă, iar eu mor încet când observ că nu se întrevede nicio îmbunătățire. Mă afectează în mod direct pentru că aștept măsuri de relaxare în ceea ce privește călătoriile și nu că m-aș duce pe coclauri doar de dragul vacanțelor dar nu mi-am mai văzut soțul de aproape patru luni. Nici eu nu pot să merg la el, nici el nu poate veni acasă și e destul de greu să treacă o atât de lungă perioadă fără să ne întâlnim iar dacă nu ai un termen clar după care să aștepți, e și mai neplăcut. Ca să nu mai spun  că spectrul întoarcerii la starea de urgență și la lockdown mă scoate din minți.

        Mi-e dor să stăm împreună seara și să vedem deodată același film, să mâncăm împreună, să mergem la cumpărături împreună și chiar să discutăm în contradictoriu pe teme politice sau economice. Aș fi putut spune să ne certăm dar întotdeauna când distanța care ne desparte e mare, partea negativă se estompează 🙂 În general îmi lipsesc mult lucrurile pe care le facem împreună indiferent dacă acest împreună înseamnă acasă la noi sau în Anglia. Și mai ales acum de când am stat mai mult prin casă  și mi-au venit atâtea idei de modificare a interiorului, îmi lipsește teribil îndemânarea lui ca să le pot pune în practică. Nu ca să îl laud, dar orice idee am avut de-a lungul timpului, a găsit întotdeauna soluția să o pună în aplicare. Îmi aduc aminte că înainte de revoluție, când ne mutasem în primul nostru apartament și prin pile uriașe făcusem rost de mobila pentru dormitor, am văzut într-un catalog Neckermann un sistem de iluminare încorporat în tăblia patului, ceva de vis la ora aia, o lumină caldă și difuză, mai degrabă ambientală decât bună pentru citit dar oricum ceva care schimba complet atmosfera camerei. Nici nu se punea problema ca în sărăntoceala din Ro să ai atunci acces la așa ceva, dar inginerul meu a recreat sistemul văzut în revistă cu niște beculețe, care à propos, nici alea nu se găseau în comerț ci i le-a adus cineva dintr-o fabrică ce acum nu mai există. A lucrat ceva timp dar a ieșit perfect deși acum, cu o banda cu led-uri totul ar fi floare la ureche. Atunci însă cred că asemenea dispozitive nici măcar nu erau inventate.

        Dacă stau să mă gândesc un pic, de-a lungul timpului a făcut tot felul de lucruri ingenioase, multe din ele fiind improvizații făcute pe seama lipsurilor de care sufeream cu toții. Un fotoliu dintr-o banchetă de mașină, o fustă  pentru Cristina care avea doi ani din blugii uzați care ajunseseră rupți de la atâta purtat, un ceas cu termometru (dintr-un Mercedes)  incorporat în bordul Daciei noastre antice, modificarea alimentării cu apă a mașinii de spălat (ani de zile nu am avut presiune suficientă la apă iar mașina nu intra în funcțiune) și tot felul de chestii de care nu îmi mai aduc aminte decât atunci când le văd în fața ochilor. Pe unele însă nu mai am cum să le văd pentru că nu mai există, cum ar fi prima noastră Dacie, și parcă nu îmi vine să cred ce vremuri am trăit. Să fii nevoit să îți pictezi sigla României pe mașină pentru că nu se găseau stickere auto, a fost culmea culmilor.

        Desigur că între timp am trecut la nivelul următor și acum avem proiecte adevărate și mult mai simplu de realizat dar ce folos dacă de atâtea luni nu am mai putut să ne întâlnim. Și stările mele fluctuează mai nou de la tristețe și supărare la frustrări și nervi de care nu mă pot descotorosi. În capul meu e mizeria asta că virusul nu o să dispară complet nici în septembrie, nici în decembrie și nici în 2021 și până să vedem cum vom reacționa la fiecare val și la fiecare vârf al crizei ar trebui să fim mai prudenți și mai rezervați în participarea la carnavaluri autohtone.  Voi cum mai stați cu starea de spirit? pentru că mie mi s-au înecat toate corăbiile și simt cum mi se fură viața.  

Share This:

Read More

De ce se ceartă colegii de birou

        Cu toții avem un coleg de birou care ne enervează zilnic și cel mai probabil, chiar dacă nu îi arătăm acest lucru, el știe. Și nu doar că știe dar nutrește aceleași sentimente (desigur, nu pe față ci în secret) pentru că în general toate antipatiile și simpatiile sunt pe bază de reciprocitate. În lumea asta există două categorii de oameni: cei cărora le este cald tot timpul și cei cărora le este frig. Cei din a doua categorie sunt de obicei și cei pe care îi trage curentul atunci când deschizi pentru două minute fereastra.

        Din punct de vedere termic nimeni nu se simte bine niciodată și probabil de aici subiectul cel mai la îndemână atunci când vine vorba de a deschide o conversație este vremea. Ba că e prea frig și nu mai vine odată vara, ba că e caniculă și nimeni nu mai suportă căldura. Oricum ai face și oricum ai suci-o, în mod constant toată lumea este nemulțumită și mereu în așteptarea sezonului următor. De cum vine vara cearta pe aerul condiționat din birouri este interminabilă. Mereu există o persoană care este tot timpul în călduri și setează temperatura la limita înghețului în timp ce colega de birou cu pielea transparentă tremurând ca varga devine vânătă de frig chiar dacă își trage un cardigan peste pulover  și își  înfășoară mai strâns eșarfa de lână în jurul gâtului. Confortul termic este ceva la care nimeni nu ajunge niciodată oricâte discuții s-ar purta. Să presupunem că ai nevoie să mergi la toaletă și lipsești din birou pentru cinci minute. Mare greșeală. Poți să fii sigur că atunci când te vei întoarce, temperatura va fi setată cu 10 grade în sus sau în jos față de cum ai lăsat-o. Desigur dacă ești o persoană care iubești căldura te va întâmpina o atmosferă criogenată iar dacă te numeri printre aceia cărora le place să respire un aer răcoros, în momentul în care vei deschide ușa, aerul de incubator te va lovi fix în moalele capului.

        După oftaturi profunde, dat ochii peste cap, pufneli, grimase, bufnituri, trântit de dosare, uși, scaune și alte obiecte dure, urmează cu siguranță replicile tăioase care transformă cu rapiditate scandalul pasiv într-un adevărat război în care principalul reproș este lipsa de respect. Apoi totul degenerează și motivele de ceartă trec de la numărul de grade Celsius atingând subiectul sensibil al împărțirii sarcinilor de serviciu legat de care cât are de lucru, de programarea concediilor, de liberele luate de anul nou de mereu aceleași și aceleași persoane, de promovări, prime, concedii medicale luate pe șest și lista poate continua la nesfârșit. Anul acesta cireașa de pe tort este coronavirusul care se poate strecura perfid prin canalele de la aparatul de aer conditionat. Temperatura din birou, curentul care ne trage și covidul sunt combinația letală care urmează după criza de apoplexie.

        Ai crede și ai putea trăi cu speranța că odată cu venirea iernii lucrurile se vor liniști, dar chiar dacă virulența discuțiilor legate de numărul de grade scade mult în intensitate, încrâncenarea e departe de a se aplana complet. Cei care au la serviciu acces la propria centrala termica știu cu siguranță cât de greu este să convingi colegele cloște că nu trebuie să coci curcanul pe caloriferul din birou. Poate și din cauza asta anotimpurile mele preferate sunt primăvara și toamna, adică nici prea cald dar nici prea rece. Iar temperatura din interior să fie așa cum ne-o dă natura. Totuși trebuie să recunosc, că doar eu sunt cea care a susținut că oamenii se împart în două categorii, fac parte din tagma celor cărora le este cald tot timpul și și mă bucur că a existat un om pe lumea asta care a inventat aerul condiționat 🙂 Voi?

Share This:

Read More

Cele mai frecvente 7 alergii alimentare

        Din fericire nu sufăr de așa ceva, practic pot să mănânc orice fără să am vreo sensibilitate deosebită însă observ în jurul meu tot mai multe persoane care au devenit alergice la diverse substanțe și astfel am aflat lucruri despre care în urmă cu 20 de ani nici măcar vag nu auzisem iar acum sunt subiecte la ordinea zilei. Cum ar fi intoleranta la lactoza ceea ce mă face ca pe primul loc în topul alimentelor care produc alergii  să pun

  • Laptele. Alergia la lapte este cauzată de răspunsul sistemului imunitar la proteina din lapte și în special la cel de vacă, dar poate apărea și în cazul altor tipuri de lapte, inclusiv la cel de soia. Nu are legătură cu intoleranța la lactoză care este o formă de deficit enzimatic intestinal (lipsește lactaza din organism) dar cumva asocierea de nume lapte/lactoză duce uneori la confuzii. Alergia la lapte poate apărea la orice vârstă dar este mai frecventă la copiii sub 5 ani.
  • Arahidele. Până nu demult medicii sfătuiau părinții să introducă alimentele cu risc ridicat de alergii (cum ar fi arahidele sau căpșunile) abia după ce bebelușul trece de vârsta de un an sau chiar doi. Acum însă lucrurile s-au schimbat complet și se spune că este indicat ca aceste alimente să fie introduse în alimentația bebelușului cât mai devreme astfel încât cei mici să se obișnuiască timpuriu și să nu dezvolte mai târziu alergii. Înclin să cred că este mai bine așa.
  • Ouăle. Reprezintă un factor de risc crescut mai ales în cazul copiilor. Este posibil ca o persoană să fie alergică doar la albuș sau la gălbenuș, sau la ambele.
  • Peștele. Se poate ca o persoană să fie alergică la orice tip de pește sau doar la o anumită specie  ceea ce mi se pare destul de ciudat. Este una dintre cele mai agresive alergii și am citit despre un caz în care un băiețel de 11 ani a murit anul trecut doar pentru că a inhalat aburii de la oala în care bunica sa fierbea peștele în bucătărie. Cumplit.
  • Fructele de mare. Este cea mai frecventă alergie la persoanele adulte, drept urmare creveții, homarii, crabii și toate moluștele gen scoici, midii și stridii ar trebui gătite în alte tigăi decât restul mâncării fiindcă în acest caz particulele alergene sunt deosebit de puternice și invazive.
  • Soia. Este prezentă peste tot, și nu doar în alimente (inclusiv laptele praf – formula pentru bebeluși) ci și în produsele cosmetice. Chiar și anumite jucării bio, eco, organice cum le-o fi spunând sunt făcute din fibre de soia.
  • Grâul. Similar cu intoleranța la lactoză, alergia la grâu nu este același lucru cu intoleranța la gluten așa că înainte de a scoate pâinea din alimentație înlocuind-o cu pâinea de secară este imperios necesar a se stabili un diagnostic corect într-un cabinet medical și nu la domnul doctor Google.

        Și spun asta pentru că nu demult, era pe la începutul primăverii, un coleg de serviciu și-a pus singur diagnosticul de alergie la substanțe pesticide când a văzut că i s-a înroșit și umflat o gleznă. Stropise în grădină împotriva buruienilor și nici prin cap nu i-a trecut să meargă la doctor. S-a uns degeaba cu tot felul de alifii și abia când și-a făcut (într-un final) analizele de sânge, mai concret câteva analize pentru trombofilie, a constatat că diagnosticul era cu totul și cu totul altceva.

        Anyway, pe lângă alergiile alimentare, în lumea noastră din ce în ce mai poluată există tot mai multe persoane care suferă de alergii la medicamente, la produse cosmetice, la înțepături de albine, la praf, la pene, la animale… la pisici mai ales. Cred că aș muri dacă m-aș trezi într-o dimineață și n-aș mai putea să-mi pup pisica 🙂 Voi cum stați cu alergiile? Ați trecut cu bine peste polenul florilor din primăvara asta? sau fiind izolați în casă nici nu l-ați simțit?

Share This:

Read More