România în prag de sărbătoare cu bune şi rele. S-ar fi putut fără?

        La 1 Decembrie se împlinesc 100 de ani de Românie Mare și de credință că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat. Drept urmare, toți cei care simt românește sărbătoresc, fiecare în felul său, creativ și original, venind cu idei care mai de care mai frumoase și mai surprinzătoare:

  • Radio România Actualități are o dublă aniversare: 90 de ani de Radio și 100 de ani de Unire și abordează printr-o serie de emisiuni de divertisment contextul istoric al înființării Radioului public. Una dintre acestea este un serial de comedie radiofonică, UNDEva în 28, serial în care joacă nume mari ale teatrului românesc cum ar fi Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Rodica Mandache sau George Mihăiță.
  • S-Karp, o companie producătoare de încălțăminte, sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire cu o ediție linitată de pantofi sport: sneakers Box Centenar, un produs aniversar pe care românii să îl poarte cu mândrie 🙂 pantofi centenar
  • Kaufland sărbătorește centenarul cu un concurs în care poți câștiga unul dintre cele 100 de pachete pline cu produse Vreau din România. Trebuie doar să cumperi minimum 2 produse Vreau din România și să completezi un formular în perioada 23-30 noiembrie.
  • Uniunea Arhitecților organizează în foaierul Teatrului Național București, Expoziția ”România – 100 de ani în concursuri de arhitectură” unde prezintă proiecte publicate, unele realizate, altele ignorate ulterior (cum este cazul Concursului București 2000). Expoziția este o trecere în revistă a creației de arhitectură românească pe parcursul unui secol.
  • Un grup de maramureșeni refac drumul până la Alba Iulia exact cum au făcut bunicii sau străbunicii lor acum un secol. Cu căruțele umplute cu provizii atât pentru oameni cât şi pentru animale, îmbrăcați în costume populare, prin vânt, ninsoare și ploaie refac drumul simbolic al înaintaşilor pentru a retrăi cu adevărat momentele marii adunări a unirii. Astăzi am avut bucuria de a-i întâlni şi eu.carute
  • B&B shop, un magazin care comercializează ceasuri și bijuterii, are o campanie/concurs numită Poartă România în suflet și care promite la comenzile online până la 2 decembrie posibilitatea de a câștiga unul din premiile centenarului adică brățări de sfoară în culorile tricolorului sau unele din fir roșu cu un bănuț pe care este gravată harta țării.
  • Radio România Cultural organizează campania 100 de cărți pentru România. Elevii și profesorii de la școlile cu biblioteci care au nevoie de cărți noi, sunt invitați să trimită un scurt mesaj despre cum văd România în anul Centenar. La final, prin tragere la sorți, școala câștigătoare va primi 100 de cărți despre România sau scrise de autori români. Frumoasă inițiativă.
  • Coca Cola are sticle în ambalaj special inscripționate cu hashtagul #urmatorii100 și sloganul România reimaginată de tineri. Noile ambalaje pentru sticlele mici au fost gândite de tineri români, în urma unui concurs organizat vara aceasta.cola
  • Știrile ProTV celebrează evenimentul printr-o serie de 100 de mini-documentare difuzate în 100 de zile trecând în revistă principalele evenimente din fiecare an în ultimul secol. Filmulețele au început în luna august și o mare parte dintre ele le-am văzut și eu. Mi-au plăcut mult.

        Lista ar putea continua pe încă multe pagini pentru că toate firmele, toate instituțiile, autoritățile locale, organizațiile, școlile, și, în general, toți românii aniversează cu bucurie acest moment. Mă opresc însă aici cu exemplele pentru că sunt sigură că ați prins ideea pe care voiam să o transmit.

        În acest timp, cu trei zile înainte de marea sărbătoare, se trezește însă câte unul, genul care s-a născut supărat, nedreptățit și care are ciudă pe toată lumea, emițând idei salvatoare care, în opinia minții sale îngrămădite, ar ajuta România să depășească anumite impedimente care o împiedică să se dezvolte la adevăratul potențial. La trei ani de la propunerea tălâmbo-imbecilo-scandaloasă, care de altfel s-a dovedit un mare fiasco, de a impozita bacșișul, domnul ministru Teodorovici vine cu o altă idee, la fel de sclipitoare dar care de data asta are o arie de impact mai mare și mai dureroasă: îngrădirea dreptului de muncă al diasporei. Și, de fapt, nu numai al diasporei actuale ci al oricărui cetățean român care ar vrea să lucreze în afara României.

        Propunerea șoc (și groază) spune că românii care lucrează în străinătate ar trebui să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată, după care să-și caute naibii de muncă în altă țară. Adică după omul ce și-a făcut o pojghiță de rost acolo unde s-a mutat împins de cele mai multe ori de nevoie și nu din dorința de dezvoltare profesională, după ce a prins un pic de rădăcină firavă, să își din nou bagajul în spate și să plece în altă parte luînd totul de la zero. Maxim 5 ani și la revedere! după 5 ani te duci în altă țară și îți cauți alt loc de muncă! sunt exact cuvintele pe care le-a folosit ministrul.

        Știe oare Teodorovici că ideea care i-a venit în timp ce stătea pe budă încalcă tratatele europene privind dreptul la muncă și dreptul la libera circulație, adică exact fundamentul Uniunii? Eu cred că habar n-are. De ce oare nu putea veni cu o veste bună, de ce nu putea să aducă o bucurie în inima românilor, de ce mereu trebuie să fie totul contra, împotrivă, în ciudă, de ce să moară capra vecinului, de unde atâta ură și răutate?

        În perioada în care ar trebui să vorbim despre unitate și,  de fapt, nu doar să vorbim ci să fim uniți și să ne bucurăm de părțile pozitive pe care încă le mai avem, încă o ieșire a puterii atacă și divide națiunea prin propunerea restricționării dreptului la muncă în străinătate. Trist.

Share This:

Citește mai mult

7 verbe pentru 7 zile #43

        Ce bine că azi e sâmbătă și a mai trecut o săptămână de noiembrie, cea mai tristă și mohorâtă lună din an. Ce-am făcut și ce mi s-a mai întâmplat, nu mare lucru dar totuși:

  1. Am împodobit un mic brad, are doar 60 de cm însă toată casa a prins o atmosferă festivă. Nu cred că e prea devreme să așteptăm Crăciunul și mie îmi place mai mult perioada de pregătiri dinainte decât cea de după. Oricum la mine tradiţia ultimilor ani este ca în data de 2 ianuarie să despodobesc bradul care deja nu mai are niciun haz. Am pus o instalaţie cu luminiţe pe care am luat-o din Lidl şi care funcţionează cu baterii, deci nu mai sunt legată de nicio priză şi drept urmare pot să mut bradul oriunde aşa că asta şi fac. Mă plimb cu el dintr-o cameră în alta în funcţie de starea pe care o am 🙂
  2. Am descoperit încă ceva la care nu m-aș fi gândit vreodată și când dau peste ceva care mă impresionează cu adevărat, ceva care mie nu mi-ar fi trecut prin cap în vecii vecilor, îmi place să cred că inventatorul este un geniu. Am găsit pe YouTube filmulețe de desene animate pentru copii foarte mici, filmulețe care induc somnul copiilor în doi timpi și trei mișcări. Desene simple și repetitive gen flori care se înclină în dreapta și stânga sau nori care intră și ies de pe ecran am tot văzut de când era Silvia mică-mică dar desenele astea, tot așa foarte simple, sunt mai speciale. De ce? pentru că după câteva minute culorile încep să se distingă din ce în ce mai greu,  ecranul se întunecă treptat până devine complet negru iar la un moment dat nu se mai vede nimic. Rămâne doar fundalul muzical iar bebelușul închide ochii. Ge-ni-al 🙂
  3. Am înghițit o gălușcă. Amară și surprinzătoare. Aveam o prietenă pe Facebook cu care mă întâlnisem o singură dată în viața reală dar cu care rezonam bine având aceleași preocupări și gusturi oarecum similare. Avea și ea blog și iubea parfumurile și pisicile, ne dădeam like-uri reciproce și comentam din când în când, eu la postările ei, ea la ale mele. De o vreme n-am mai auzit nimic de ea și m-am îngrijorat crezând că poate e bolnavă sau poate trece printr-o perioadă mai proastă așa că am căutat să văd de ce nu îmi mai apare nimic în feed de la ea. Surpriză! Mi-a dat unfriend pe Facebook, unfollow pe Instagram, unsubscribed de peste tot și, probabil, dar asta nu am cum să știu sigur, block. De ce? habar nu am. Să fi spus ceva care o fi deranjat-o atât de tare, nu cred, dar mi-a picat extrem de greu. O să trec și peste asta cum am mai trecut peste multe și o să contorizez încă o dezamăgire la sacul pe jumătate plin. Viața merge mai departe.
  4. Am asistat la moartea a două pisicuțe, totul în mai puțin de 24 de ore. Într-o miercuri mizerabilă de toamnă murdară și apoasă când mă întorceam de la serviciu am văzut tupilându-se pe sub ușa de la garaj doi pui de mâță. Drăguți foc așa cum sunt când sunt încă mici și cu chef nebun de joacă. Mereu avem astfel de musafiri în garaj așa că nu a fost nu știu ce surpriză. Am urcat în casă, am mâncat, m-am mai învârtit vreo oră și apoi am coborât să le duc un pliculeț de Kit kat. Era deja întuneric beznă și ploua mocănește iar când am ieșit din scara blocului l-am văzut pe cel alb întins pe alee. Nu mai mișca… și era ud leoarcă cu blănița albă zbârlită, culcat pe o parte, cu codița în sus și cu un soi de zâmbet pe fățucă. Nu era călcat de mașină (cred) pentru că nu era rănit. Dar era mort-mort 🙁 Celălalt, singur acum, flămând și înfrigurrat mieuna în garaj de ți se rupea sufletul. Nu am putut să-l prindem nicicum pentru că era tare sălbăticuț dar i-am lăsat mâncarea într-o cutie de conservă și o păturică uscată în căruciorul Ruxandrei. A doua zi am văzut urme de lăbuțe pe pătură dar ce folos… zăcea și el în fața scării vecine, de data asta se pare că lovit de o mașină. M-a întors pe dos toată povestea.
  5. Am devorat tortul Doboș pe care îl așteptam de săptămâna trecută. Silvia a fost înnebunită după zagărul ars de deasupra iar eu am ajuns la concluzia că ceea ce se găsește în cofetării sub denumirea de tort Doboș nu are nicio legătură cu cel făcut în casă. tort dobos
  6. A apărut întrebarea Ce faci de Revelion?, întrebare care pe mine mă face să-mi dau ochii peste cap pentru că nu fac niciodată, nimic. Sau cel puțin nimic spectaculos care să merite a fi menționat. De-a lungul timpului am fost la restaurant cât să număr pe degetele de la o mână și nu m-am simțit bine niciodată iar la cabană la munte am fost doar de două ori. Ce-i drept și serviciul meu a fost de așa natură că nu puteam pleca din localitate decât în 31 seara, deci unde să te mai duci? În locuri unde să fie nevoie de chestii ca cele de aici nu m-aș duce nici picată cu ceară, nu că aș avea fițe dar din punctul acesta de vedere îmi lipsește total spiritul de aventură. Și nu neapărat aventura mă înspăimântă cât depărtarea de civilizație, poate pentru că sunt un om al betoanelor care se simte mai în largul lui cu picioarele pe asfalt decât pe răzorul dintre ogoare. Ce să fac, n-am avut niciodată niciun fel de afinitate înspre grădinărit, nici eu nici soțul meu, iar magazinele ca cele de aici mă plictisesc de moarte.
  7. N-am văzut Bohemian Rhapsody și mă simt frustrată. Toți prietenii mei au văzut filmul, toți mi-au spus că e grozav și că actorul din rolul principal merită Oscarul și (aproape) toată lumea a declarat că e emoționant până la lacrimi. Doar Simona Tache a scris că Bohemian Rhapsody este un film despre Freddie din care n-a aflat nimic despre Freddie și că scenariul a fost slab. În rest recenzii negative nu prea au existat. În afară de faptul că unii critici s-au burzuluit susținând că unele episoade din viața cântărețului au fost răstălmăcite, se pare că filmul este un real omagiu adus trupei Queen și poate chiar o lecție de cultură generală pentru cei foare tineri care nu au auzit până acum de această formație.

Iar acum despre voi. Ați văzut filmul și dacă da, cum vi s-a părut?

Share This:

Citește mai mult

Ce nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei femei

        De câte ori vi s-a întâmplat să stați năuce în fața șifonierului privind tonele de haine îngrămădite pe umerașe și să vă gândiți că nu aveți cu ce să vă îmbrăcați? Mie de foarte multe ori…dar nu în ultima vreme 🙂 Pentru că acum am o garderobă smart de care sunt foarte mândră și pe care am clădit-o bazându-mă pe sfaturile experților în domeniu. Am luat idei de ici, de colo și le-am combinat așa cum mi s-a potrivit mie iar dacă vreți, vi le împărtășesc și vouă. Cu toate că acum dulapul meu nu mai geme de haine, pentru că am mult mai puține decât în urmă cu doi-trei ani, nu mi se mai întâmplă niciodată să mă enervez că nu am cu ce să mă îmbrac. Iată deci cele zece piese de bază care mă scot la liman de fiecare dată:

  1. Un tricou alb. Deși l-am considerat ani de zile un articol sport, în ultima perioadă mi-am reconsiderat părerea. Un tricou alb de calitate, dintr-un material bun care nu se întinde și nu se lărgește la spălat m-a scos din multe încurcături. Purtat sub un sacou, cu o mică eșarfă la gât sau fiind pur și simplu ”suportul” pentru un colier statement, un tricou alb, simplu, perfect croit, deci nu mulat încât să puște pe tine, te face să te simți confortabil și dă un aer tineresc oricărei ținute. Personal le prefer pe cele la baza gâtului însă și cele cu decolteu în V arată la fel de bine.
  2. Un tricou negru. Aceleași caracteristici ca cele mai sus și suficient de lung astfel încât să poată fi băgat în pantaloni. Atunci când găsiți tricoul perfect sfatul meu este să cumpărați mai multe bucăți pentru că acestea nu se demodează niciodată.
  3. Cămașa albă cu nasturi în față. De fapt aceasta este definiția cămășii (un articol de îmbrăcăminte care se încheie cu nasturi în față) însă mereu aud referiri la acest articol ca fiind ”bluză”. Nu, bluza e bluză și cămașa e altceva. E perfectă nu doar pentru serviciu ci și pentru o ieșire în weekend. Cu cât  materialul e mai apretat și mai bine călcat, cu atât ținuta e mai elegantă. Inul și alte țesături care se șifonează la prima mișcare nu sunt tocmai pe gustul meu atunci când vine vorba de cămăși.
  4. Sacoul negru. Îl știu de când eram mică și nu s-a demodat niciodată chiar dacă linia umerilor, lungimea sau modelul reverelor au suferit mici schimbări de-a lungul deceniilor și cred că este piesa de rezistență a garderobei oricărei femei. O investiție într-un sacou de calitate nu aduce regrete nimănui pentru că poate fi purtat și la o ținută casual și la o ținută elegantă, și cu blugi dar și cu o fustă, și la birou dar și după masa în parc.
  5. Un pulover cu gât înalt. De preferință negru dar dacă această culoare nu vă prinde mai ales că puloverele se poartă iarna când tenul nu este deloc bronzat, poate fi și o altă culoare neutră, bej, crem, gri sau chiar alb. Oricum ar fi, calitatea trebuie să primeze și e de luat în considerare opțiunea unui pulover din cașmir chiar dacă prețul pare uneori înfricoșător. Un pulover de cașmir ține însă ani de zile fără să se scămoșeze precum puloverele din poliester care după un sezon și două spălări sunt tocmai bune de aruncat. Și nu am cuvinte să spun cât de plăcută este senzația cașmirului purtat direct pe piele iar, după cum știm cu toții, atunci când te simți bine, arăți bine 🙂
  6. Rochia neagră. Black, dar nu neapărat ”little” 🙂 Trebuie însă să se potrivească perfect formei corpului și să pună în valoare părțile frumoase iar pe cele de care nu suntem tocmai mulțumite… nu musai să le ascundă, dar măcar să nu le scoată în evidență. Nu știu de ce i se spune ”little” pentru că lungimea rochiei nu trebuie să fie scurtă, ba aș spune că din contră, o lungime până la genunchi sau chiar mai lungă face rochia mai versatilă și mai ușor de purtat la diverse ocazii.
  7. Pantaloni într-o culoare neutră. Nu neapărat negri (deși eu pe această variantă merg), pot să fie și gri, bleumarin sau bej în orice caz să fie ceva care să poată forma un outfit închegat cu celelalte haine din dulap. Sugerez o pereche de pantaloni clasici (înspre business) cu croială elegantă dintr-un material care cade greu (găsiți variante aici) mai degrabă decât unii mulați care sunt (prea) confortabili și sugerează un trening. Prefer să fiu un pic prea bine îmbrăcată decât prea prost, comparativ cu cei din jur, bineînțeles.
  8. O pereche de blugi de culoare închisă care merg purtați fie cu pantofi sport gen adidași pentru un stil casual, fie cu tocuri înalte pentru un look mai sofisticat. Fiecare dintre noi își cunoaște (sau cel puțin așa ar trebui) stilul de blugi care i se potrivește cel mai bine. Deasupra gleznei, cu talie înaltă, skinny, evazați, , boyfriend, cu manșetă, drepți, nu contează, important la blugi este confortul și nu trebuie să deținem câte o pereche din fiecare model. Una și bună este suficient.
  9. Un trench bej. Cu toate că este un mare clasic este în același timp foarte cool, mereu în tendințe și este una din piesele esențiale care nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei. Cu un trench clasic ești bine îmbrăcată indiferent că mergi la serviciu sau la teatru, la plimbare sau la mall și merge purtat cel puțin șase luni pe an iar asta înseamnă un cost per purtare mic.
  10. Un palton negru. Pentru că negrul merge cu orice, este elegant și poate fi purtat în orice împrejurare.

        Pentru mine acestea sunt piesele esențiale și sunt convinsă că oricine le deține nu ar trebui să mai spună niciodată că nu are cu ce se îmbrăca. Orice cârpă colorată, cu dungi, floricele sau imprimeuri geometrice își găsește ușor locul lângă piesele clasice și astfel se pot compune o mulțime de ținute. Iar în ceea ce privește încălțămintea, se aplică aceleași reguli. În niciun caz nu contează numărul perechilor de pantofi ci calitatea acestora. Decât mulți și proști, mai bine puțini dar buni. O pereche de pantofi bej, o pereche de cizme negre ca cele de aici și o a treia pereche de încălțări sport ne scot garantat din orice dilemă referitoare la spinoasa problemă  ”cu ce mă îmbrac azi”.

        Mă uit pe scaunul pe care tocmai mi-am aruncat hainele pe care le-am purtat azi la birou și văd că am aplicat ceea ce am scris mai sus: botine negre, blugi, o cămașă albă și un colier mare cu flori albastre. Dacă mâine în loc de colier îmi pun o eșarfă colorată o să arăt cu totul altfel. Voi cu ce v-ați îmbrăcat azi? haine

 

 

Share This:

Citește mai mult

7 verbe pentru 7 zile #42

        Săptămâna aceasta a fost despre fete: Cristina și fetițele ei care au venit la mine pentru o vacanță de două săptămâni, timp în care sper să apucăm să facem tot ceea ce ne-am propus încă din vară. Intenții bune avem numai că planurile de acasă nu se potrivesc întotdeauna cu cele din târg mai ales atunci când copiii sunt atât de mici și adorm atunci când nici nu te aștepți sau, din contră, sunt mai treji decât iepurii atunci când ar trebui să doarmă. Din acest punct de vedere Silvia a fost foarte clară și ne-a informat că ea nu mai vrea să doarmă niciodată. Deci:

  1. Ne-am drăgălit în fiecare seară și las imaginile să vorbească. Observați, sper, cât suntem de asortate 🙂noi trei
  2. Am tuns pisica la un cabinet veterinar unde se execută și această operațiune de ”înfrumusețare”. Mi-era un pic groază că nu o să stea și o să se agite iar asistenta chiar m-a întrebat dacă e nevoie să o sedeze dar nu a fost cazul. Atât de liniștită a stat mâța la tuns încât eu cred că de-a dreptul i-a plăcut. I-a lăsat păr doar pe cap și pe vârful codiței dar deja, după trei zile, se vedea deja cum a început să-i crească la loc. Având în vedere că un tuns costă 65 de lei, mă gândesc serios să-mi cumpăr o mașină de tuns și să o aranjez eu de acum înainte. (Trebuie o mașină specială pentru blănoși pentru că cele de oameni nu fac față).
  3. Am comandat un tort Doboș la cineva care se ocupă ocazional cu așa ceva, o doamnă din mâinile căreia ies adevărate minunății culinare, delicii dulci cum numai la mama acasă am mai mâncat și acesta nu este doar un clișeu ci este chiar ”pe bune”. De când mama nu mai este printre noi nu am mai mâncat un Doboș adevărat din acela cu foi subțiri ca hârtia și cu crustă de zahăr ars deasupra de să te lingi pe degete. Rețeta o am și eu, tăvile speciale mi-au rămas moștenire dar drept să spun nu prea cred că mă voi apuca vreodată de o muncă atât de migăloasă.
  4. Am reușit ca anul acesta să nu cumpăr nimic de Black Friday. Vorbesc de ăla românesc pentru că cel original, importat din SUA, încă nu a fost așa că țineți-mi pumii să mă pot abține în continuare. De fapt nici nu știu dacă e vorba de ”abținut” ci de faptul că nu știu exact dacă am sau nu cu adevărat nevoie de anumite obiecte.
  5. M-am bucurat să văd că fetițele nu au frică de animale și că nu se isterizează atunci când se apropie un câine de ele. Și nici părinții lor nu au frici nejustificate legate de boli care ar putea apărea în cazul în care copilul pune mâna pe câinele din curte sau acesta îl linge pe mână.caini
  6. M-a surprins Silvia cu conștinciozitatea cu care se spală pe dinți în fiecare seară și pentru acest lucru nu pot decât să o felicit pe maică-sa care i-a inoculat de mică importanța acestui lucru. E adevărat că într-o lume în care abundența de produse din magazine este copleșitoare  alegerea periutei de dinti electrice  nu a fost o decizie ușoară ci a trebuit să fie bine documentată dar ținând seama de recomandările de aici se pare că până la urmă alegerea a fost bună.
  7. Nu am citit nimic. Nici filme nu am văzut dar nu e de mirare având în vedere copilărimea care a roit în jurul meu în permanență și știu că o să am vreme de o să mă satur după ce vor pleca înapoi la București.

        Cam așa mi-a trecut mie săptămâna cu zilele scurgându-se cu o viteză amețitoare. Luni dimineața m-am uitat la ceas și când m-am uitat a două oară, stupoare maximă, era deja vineri seara! Și pentru voi trece la fel de repede timpul? Sau doar eu am intrat într-o dimensiune paralelă?

Share This:

Citește mai mult

Vreau bani, nu lacrimi și nu sunt cinică ci doar realistă

        Acest articol este pentru cei care iubesc animalele iar dacă nu vă numărați printre aceștia cred că ați nimerit pe acest blog din greșeală. Nu trebuie neapărat să aveți un animăluț acasă ca să înțelegeți ce spun, trebuie doar o inimă deschisă și să nu te uiți urât la cei care se înconjoară de necuvântătoare părând obsedați sau ciudați. Credeți-mă că oamenii aceștia adună mai multă fericire într-o zi decât reușesc alții într-o viață.

        Nu am crescut cu animale. Adică ba da, aveam în curte niște găini, de obicei cam 10, poate maxim 15, pe care bunica mea le ținea pentru ouă. În lipsă de altceva, le iubeam nespus, mă jucam cu ele cât era vara de lungă și fiecare avea nume: Nița, Nina, Luminița… Pe un puiuț îl botezasem Varașov și nici acum nu pot să-mi dau seama de unde scosesem numele ăla. Găinile erau foarte blânde, îmi mâncau din palmă și veneau să le iau în brațe la mângâiat. Îmi doream însă mult de tot o pisică sau un cîine dar mama era împotrivă de teama unor boli pe care nici ea, nici frații ei nu le făcuseră niciodată deși crescuseră cu câini și pisici în curte. N-o să înțeleg niciodată de ce nu mi-a făcut niciodată plăcerea asta pentru că iubea animalele și încă, la 50 de ani distanță, plângea după calul, încă mânz, care îi fusese rechiziționat în timpul războiului. Îmi povestea, iar mie mi se rupea inima-n două, când bunicul se întorsese acasă cu căpăstrul atârnând într-o mână și cu lacrimile șiroaie pe obraji… ni l-au luat pe Vultur… și nu doar că ni l-au dus dar o să-l bată până să învețe ce să facă pentru că e încă tânăr și nărăvaș…

        Acum, că sunt la casa mea, pot să fac ce vreau, pot să aduc în casă câte animale vreau. Și asta am și făcut de-a lungul timpului. Sylvestra, pisica găsită pe stradă când era mai mică decât cana mea de cafea, are deja 8 ani iar cei trei câini de la atelierul lui fiu-meu o duc ca-n sânul lui Avram. Povestea lor o puteți citi aici. Happy, cățelușa cu mama teckel și tată necunoscut se odihnește, după 15 ani de alint, la rădăcina vișinului din grădină iar locul ei a fost luat de Boby care latră în continuu de cinci ani cu pauze doar cât să bea apă. Pe Tom l-a călcat o mașină iar motănelul Alpi a dispărut din viața dar nu și din inima mea, cel mai probabil furat de cineva. Am avut (și am) parte de multă iubire pură și necondiționată.

        Aș vrea ca fiecare om să simtă măcar o dată în viață ce înseamnă sentimentul acesta atât de simplu și profund al recunoștinței unui animăluț în fața bunăvoinței omului. Pentru că de prea multe ori viețile lor depind de noi. Pentru că există mult prea multe suflete chinuite și batjocorite. Pentru că sunt pline străzile de animale abandonate, în special de câini. Unii dintre noi se plâng că îi deranjează vizual, altora li se par periculoşi. Dar oare câți dintre voi și-au sterilizat animalele din curte?  Cunosc prea mulţi oameni care îşi lasă câinii şi pisicile să facă serii întregi de pui și apoi îi aruncă în stradă. Oare ce suflet au oamenii ăia? N-au. Sau dacă îl au, e negru complet.

        Cunosc câteva doamne cu inimi de aur care adună mereu cioburile de viaţă risipite în urma acestor oameni cu suflet negru. Şi-au dedicat tot timpul liber, toate după-amizele, weekendurile şi sărbătorile salvării căţeilor abandonaţi şi, astfel, din munca lor, cu mâinile lor, cu o voinţă şi determinare demnă de toată admiraţia, au reuşit să construiască un adăpost pentru sufletele chinuite care n-au avut parte de niciun dram de noroc. Au organizat campanii de strângere de fonduri, s-au topit sub soarele arzător în acţiuni de donaţii de hrană, şi-au rupt spatele cărând saci cu materiale, au frecat cuştile, au curăţat mizeria, au spălat bolurile şi au lucrat orice altceva era nevoie pentru ca animalele să aibă o viaţă un pic, un pic mai bună. Şi au reuşit dar nici nu vă imaginaţi cu câte eforturi şi nu doar din punct de vedere fizic. Emoţional este infinit mai greu de dus povara atunci când vezi câte un caz care te bântuie în cele mai negre coşmaruri.

        Adăpostul de care vă spun este la Viișoara, lângă Turda, iar voluntarii care se ocupă de acesta abia mai pot face față deși pasiunea le dă aripi. Însă mâncarea pentru 400 de câini costă, vaccinurile costă iar tratamentele (pentru că unii dintre ei ajung aici în stări de neimaginat) costă. Periodic se organizează campanii de donații de hrană în parcarea de la Kaufland și oamenii răsuflă ușurați când constată că au reușit să mai scoată la capăt mâncarea pentru încă o săptămână.adapost caini        E greu, e foarte greu, și în timp ce solicitările de preluare a puiuților abandonați cresc de la o zi la alta, numărul de locuri e totuși limitat. Pentru ca adapostul să funcționeze e nevoie de adevărate jonglerii pentru a găsi nu doar un loc liber într-o cușcă ci și compatibilitatea necesară în vederea conviețuirii comune. Nu poți să bagi pufoșeniile jucăușe împreună cu un câine abuzat și maltratat  care poate reacționează agresiv la orice element nou. Înțelegeți ce spun, e nevoie de mult tact și răbdare. adapost

        Ultimul proiect la care s-au înhămat voluntarii cu suflet de aur a venit la ideea Danielei care și-a propus sterilizarea cățelelor din familiile nevoiașe care nu-și permit costurile unei operații. Nu toți câinii care circulă liberi pe străzi provin din câini fără stăpâni, o mare parte dintre ei sunt rezultatul înmulțirii necontrolate a celor din gospodăriile obișnuite. Sunt sigură că știți cu toții cazuri în care căței abia născuți au fost omorâți sau, dacă au apucat totuși să crească, au fost zvârliți pe drumuri fără nicio urmă de milă.

       O sterilizare costă 70 de lei și un calcul simplu arată că în fiecare an nu se vor mai naște  5 sau 6 pui chinuiți. În trei ani în fiecare curte nu vor mai apărea 15 pui iar pe o stradă cu 10-15 case total acestora s-ar ridicar la  două poate chiar trei sute…

       N-am cerut niciodată bani prin intermediul acestui blog dar acum o s-o fac pentru că știu că fiecare leu se va duce acolo unde trebuie și vă garantez că nu o să-și cumpere nimeni bilete de vacanță, nu o să-și plătească nimeni salarii din banii adunați sau să facă cine știe ce porcării nesimțite așa cum am mai auzit cazuri (e drept că din ce în ce mai rar). Sunt sigură că toți cei care au posibilitatea să citească aceste rânduri o fac fie de pe un laptop, fie de pe un telefon și sunt sigură că fiecare ar putea renunța la o cafea, la o prăjitură sau la un pachet de țigări. Pe de altă parte știu că nu oricine are posibilitatea să doneze 100 de lei dar 5 lei nu cred că este un capăt de țară și pic cu pic se face mult. Orice sumă este binevenită.

       Deci, concis și la obiect, contul în care se pot face donații este  RO95RZBR0000060016491108, deschis la Raiffeisen Bank iar titularul contului este Asociația pentru protecția necuvântătoarelor Amicii noștri.

        Și înainte să închei, o să vă las o poză cu un cățel găsit sub o scară de bloc, înspăimântat, bolnav și flămând, condamnat la o moarte în chinuri, cățel care a fost salvat și apoi tratat de oamenii aceștia minunați. Rezultatul după 20 de zile arată îmbucurător și sper că vă dați seama că de data asta 10 lei donați valorează cu mult mai mult decât  o lacrimă de compătimire transformată într-una de bucurie. Vreau deci bani, nu lacrimi și nu, nu sunt cinică ci doar realistă. amicii dog rescue

Share This:

Citește mai mult